Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 1472/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1472/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1472/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ Nr. 1472/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. B. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - I. G.
Grefier - M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., de la P. de pe lângă C. de A. C.
……………
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva sentinței penale nr. 72 din data de 10 iulie 2015, pronunțată de J. B. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat R. I. M. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul – inculpat asistat d avocat ales R. R. F., lipsind intimatul – parte civilă S. O..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și, în rejudecare, admiterea acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens, respectiv fapta a fost descrisă în mod concret în acordul de recunoaștere a vinovăției, în sensul că leziunile provocate părții vătămate au fost produse prin lovitura aplicată de către inculpat; în acest sens, instanța de fond a precizat în mod eronat consecințele produse de inculpat prin lovirea persoanei vătămate S. O., întrucât, din actul medico-legal din 24.12.2013 eliberat de S.M.L. O. rezultă că leziunile suferite de această part au fost produse în zona capului, acolo unde de altfel a fost lovit de către inculpat, în acest sens fiind și fișa de examinare a Secției U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență C., în care se arată că persoana vătămată a suferit un traumatism cranio-facial acut mediu cu fractură incompletă temporală stânga și hematom epicranian, leziuni care prezintă o gravitate deosebită în raport cu celelalte leziuni descrise la punctele 5 – 9 din actul medico-legal menționat, care sunt superficiale și de suprafață; arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că numărul de îngrijiri medicale este stabilit în aport de leziunea cea mai gravă și de suma zilelor de îngrijiri medicale stabilite pentru fiecare leziune în parte; în cazul părții vătămate S. O., leziunea cea mai gravă a fost produsă de inculpat prin aplicarea unui pumn în zona capului, neexistând dubii în acest sens, deoarece există depozițiile părții vătămate și ale celorlalți făptuitori, certificatul medico-legal, astfel încât se poate aprecia că, din probele administrate rezultă cu certitudine atât vinovăția inculpatului, cât și încadrarea juridică a faptei pe care, de altfel, inculpatul a recunoscuto și și-a însușit-o.
Avocat R. R. F., având cuvântul pentru intimatul – inculpat, solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefondat, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, deoarece inculpatul a recunoscut că a lovit partea vătămată, însă și ceilalți inculpați au aplicat lovituri, iar în acest sens nu s-au efectuat cercetări, cu atât mai mult cu cât părțile vătămate au declarat că au fost lovite cu obiecte contondente, iar inculpatul din această cauză nu a recunoscut că ar fi aplicat lovituri cu o bâtă, ci a recunoscut numai că a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate deoarece era amenințat cu o armă; a arătat, de asemenea, că nu a fost asistat de un apărător la procuror și nu a citit acordul de recunoaștere a vinovăției, nu a săvârșit fapta descrisă în acest acord, deoarece lovitura aplicată cu pumnul părții vătămate nu putea provoca acesteia din urmă leziuni pentru care să necesite 60 de zile îngrijiri medicale; arată că, din declarația dată de partea vătămată în cursul urmăririi penale, aflată la filele 48-50, rezultă că nu acest inculpat a fost indicat de partea vătămată ca fiind persoana care i-a aplicat lovituri.
Intimatul – inculpat R. M. S., în ultimul cuvânt, menționează că nu a fost asistat de un apărător în momentul semnării acordului de recunoaștere a vinovăției.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA,
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 72 din data de 10 iulie 2015 pronunțată de J. B. în dosarul cu nr._ , în baza art. 485 alin. 1 lit. b C.proc.pen., s-a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. B. cu inculpatul R. M. S. (fiul lui I. I. și E., născut la data de 02.07.1993 în ., jud. O., domiciliat în aceeași localitate, cetățean român, studii 11 clase, muncitor în construcții, necăsătorit, fără antecedente penale), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 181 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 13/P/2014 și s-a trimis dosarul procurorului, în vederea continuării urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 02.06.2015, a fost înregistrat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. B. cu inculpatul R. M. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 181 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., obiect al dosarului penal nr. 13/P/2014 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă J. B..
În esență, prin acordul de recunoaștere a vinovăției prezentat instanței, s-a reținut, că la data de 21.12.2013, în timp ce se întorceau cu mașina de la vânătoare, persoanele vătămate S. O. și D. M. A., în urma unor șicanări în trafic, ajunși în apropierea unei stații GPL situate în apropierea restaurantului numitului Cantea T. din orașul B., au fost agresați de inculpații R. M. S., B. I. O., Băbărelu I. Lilian și R. I. E..
În ceea ce îl privește pe inculpatul R. M. S., s-a reținut că acesta, iritat de faptul că persoana vătămată S. O. l-a înjurat de mamă, s-a repezit la aceasta aplicându-i o lovitură de pumn în figură. S-a reținut, în continuare, că după respectiva lovitură, ceilalți inculpați au lovit ambele persoane vătămate, D. M. A. căzând la pământ iar S. O. fugind către orașul B. pentru a solicita ajutor. De asemenea, s-a reținut că la fața locului au mai avut loc alte altercații, acestea neavând, însă, relevanță, asupra faptei reținute în sarcina inculpatului R. M. S. prin acordul de recunoaștere a vinovăției.
S-a menționat că, din probele administrate, reiese cu certitudine existența infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. 2 C.pen. și vinovăția inculpatului R. M. S. în comiterea acestei fapte, așa cum acesta a și recunoscut. Referitor la încadrarea juridică a faptei, s-a arătat că prin rezoluția din data de 27.01.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului R. M. S. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 181 alin. 1 din Codul penal de la 1968, încadrarea juridică schimbată ulterior în art. 193 alin. 2 C.pen., schimbată din nou în art. 181 alin. 1 din Codul penal de la 1968, apreciindu-se că aceasta din urmă este legea penală mai favorabilă.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru inculpat, a cărei executare să fie suspendată, cu stabilirea unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat în esență că potrivit dispozițiilor art. 485 alin. 1 lit. b C.proc.pen., pentru a putea fi admis de instanță, acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie să întrunească toate condițiile care reies din dispozițiile art. 480-482 C.proc.pen. Astfel, potrivit art. 480 alin. 2 C.proc.pen., acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. În speță, instanța nu poate concluziona în acest sens.
Așa cum a reieșit din certificatul medico-legal aflat la dosar (filele 20-21), persoana vătămată S. O. a suferit, cu ocazia evenimentului prezentat mai sus, vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale. Din același certificat, instanța de fond a reținut că persoana vătămată a suferit multiple leziuni, care în mod evident nu putea fi produse doar prin lovitura cu pumnul recunoscută de inculpat și pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției care face obiectul prezentei cauze. La fel de evidentă s-a apreciat a fi și împrejurarea că zilele de îngrijiri medicale stabilite au fost acordate pentru toate leziunile suferite și descrise în certificatul medico-legal.
Instanța de fond a constatat că nu rezultă din niciuna dintre probele administrate în cauză dacă lovitura cu pumnul recunoscută de inculpat a provocat vătămări care să necesite una sau mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, sau doar o suferință fizică. În aceste condiții, pe baza materialului probator administrat, s-a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine încadrarea juridică a faptei recunoscute de inculpat (lovitura cu pumnul în figură) în art. 180 sau art. 181 din Codul penal din 1968.
Concluzionând, instanța de fond a menționat că dispozițiile art. 480 alin. 2 C.proc.pen. - referitoare existența de date suficiente cu privire la existenței faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală - nu au fost respectate, în speță neexistând certitudinea că fapta recunoscută de inculpat și pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției i-a provocat persoanei vătămate vătămări care să fi necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale, în așa fel încât să fie susținută încadrarea juridică dată faptei de către procuror.
Pentru aceste considerente, neputând concluziona în sensul întrunirii tuturor condițiilor cerute de lege pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, instanța de fond, în temeiul art. 485 alin. 1 lit b C. proc. pen., a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. B. cu inculpatul R. M. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 181 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 13/P/2014 și a trimis dosarul procurorului, pentru continuarea urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. J. B., solicitând desființarea sentinței de fond și, în rejudecare, admiterea acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens, respectiv fapta a fost descrisă în mod concret în acordul de recunoaștere a vinovăției, în sensul că leziunile provocate părții vătămate au fost produse prin lovitura aplicată de către inculpat; în acest sens, instanța de fond a precizat în mod eronat consecințele produse de inculpat prin lovirea persoanei vătămate S. O., întrucât, din actul medico-legal din 24.12.2013 eliberat de S.M.L. O. rezultă că leziunile suferite de această parte au fost produse în zona capului, acolo unde de altfel a fost lovit de către inculpat, în acest sens fiind și fișa de examinare a Secției U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență C., în care se arată că persoana vătămată a suferit un traumatism cranio-facial acut mediu cu fractură incompletă temporală stânga și hematom epicranian, leziuni care prezintă o gravitate deosebită în raport cu celelalte leziuni descrise la punctele 5 – 9 din actul medico-legal menționat, care sunt superficiale și de suprafață; arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că numărul de îngrijiri medicale este stabilit în aport de leziunea cea mai gravă și de suma zilelor de îngrijiri medicale stabilite pentru fiecare leziune în parte; în cazul părții vătămate S. O., leziunea cea mai gravă a fost produsă de inculpat prin aplicarea unui pumn în zona capului, neexistând dubii în acest sens, deoarece există depozițiile părții vătămate și ale celorlalți făptuitori, certificatul medico-legal, astfel încât se poate aprecia că, din probele administrate rezultă cu certitudine atât vinovăția inculpatului, cât și încadrarea juridică a faptei pe care, de altfel, inculpatul a recunoscuto și și-a însușit-o.
Apelul este nefondat.
Analizând hotărârea apelată în baza actelor aflate la dosarul cauzei, în raport de criticile invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile legale care reglementează instituția acordului de recunoaștere a vinovăției.
Astfel, la data de 02 iunie 2015, pe rolul instanței de fond a fost înregistrat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. B. cu inculpatul R. M. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev de art. 181 alin. 1 Cod Penal anterior cu aplic. art. 5 Cod Penal, reținându-se în esență că, la data de 21 decembrie 2013, în timp ce se întorceau cu mașina de la vânătoare, persoana vătămate S. O. și D. M. A., în urma unor șicanări în trafic, ajunși în apropierea unei Stații GPL situată în apropierea Restaurantului numitului Cantea T., din orașul B., au fost agresați de inculpații R. M. S., B. I. O., Băbărelu I. I. și R. I. E..
În considerentele acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a menționat că inculpatul R. M. S., deranjat de împrejurarea că persoana vătămată S. O. l-a înjurat, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, ulterior, ceilalți inculpați menționați mai sus aplicând lovituri celor două persoane vătămate, D. M. A. căzând la pământ, iar S. O. reușind să fugă de la locul incidentului și să ceară ajutor. S-a arătat că, la locul faptei au avut loc și alte altercații, dar fără relevanță cu privire la fapta inculpatului R. M. S., precizându-se că, din probele administrate, reiese cu certitudine existența infracțiunii de lovire sau alte violențe prev de art. 193 alin. 2 Cod Penal, precum și vinovăția inculpatului R. M. S. în comiterea acestei fapte, care, de altfel, a și recunoscut aspectele menționate mai sus.
Instanța de fond, analizând dispozițiile legale care reglementează acordul de recunoaștere a vinovăției, a stabilit în mod corect neîndeplinirea acestora, cu consecința respingerii acordului și trimiterii dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
În acest sens, menționăm că, obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției, îl constituie recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, din partea inculpatului, și privește felul și cuantumul pedepsei, forma de executare a acesteia.
Deși, din conținutul reglementării art. 480 Cod procedură penală se înțelege că încadrarea juridică a faptei nu poate face obiectul negocierii, inculpatul neavând altă posibilitate decât să recunoască atât fapta reținută de organul de urmărire penală, cât și încadrarea juridică dată prin actul de inculpare (aceasta deoarece, în sistemul procesual penal este în continuare guvernat de principiul legalității, principiu care se opune în continuare unei negocieri asupra aspectelor de legalitate), apelul declarat de parchet este nefondat, criticile formulate în susținerea apelului fiind în contradicție cu probele existente până în prezent la dosarul cauzei.
Și aceasta, întrucât una dintre condițiile esențiale pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției este aceea ca, din probele administrate până la momentul încheierii acordului, să rezulte suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. Așadar, acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie să conțină elemente necesare de identificare a inculpatului, descrierea faptei, încadrarea juridică a acesteia, aspecte pe care le conține rechizitoriul. De asemenea, trebuie să conțină declarația expresă a inculpatului prin care recunoaștere comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, precum și felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord.
De asemenea, o condiție aptă să asigure un echilibru între cele două părți din acordul de recunoaștere a vinovăției, este cea privind asistența juridică obligatorie a inculpatului la încheierea acestuia.
Având în vedere considerentele de ordin teoretic expuse mai sus, dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală – potrivit cărora instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei -, instanța de control judiciar constată că, în ședința publică de la data de 03 iulie 2015, la interpelarea instanței de fond, inculpatul R. M. S. a precizat că, în fața procurorului, i s-a prezentat un act pe care l-a semnat fără a fi prezent un avocat.
Se constată că, în cursul urmăririi penale, după începerea urmăririi penale conform rezoluției din 27 ianuarie 2014, și punerea în mișcare a acțiunii penale conform ordonanței din 21 mai 2015, s-a procedat la audierea persoanelor vătămate S. O. și D. M. A., respectiv audierea inculpaților R. M. S., B. I. O., Băbărelu I. I. și R. I. E..
Astfel, în declarația dată la 21 mai 2015, persoana vătămată S. O. a precizat că, în cursul lunii decembrie 2013, a avut un conflict în trafic cu mai multe persoane, respectiv 4, 5 persoane pe care nu le cunoaște, una dintre aceste persoane îndreptându-se spre mașina în care se afla, s-a urcat pe capota mașinii, iar în momentul în care persoana vătămată i-a spus să coboare, i-a aplicat în cap o lovitură cu un obiect „cred că era fier striat”, după care persoana vătămată a căzut la pământ în intervalul aflat între ușă și pragul mașinii, pierzându-și cunoștința.
De asemenea, persoana vătămată D. M. A., în declarația dată la aceeași dată în fața procurorului, a menționat că la 21 decembrie_, în urma unei șicanări continue în trafic, a avut un conflict cu patru bărbați pe care nu-i cunoaște, unul dintre ei urcându-se pe plafonul mașinii, iar ceilalți plasându-se la ușile stânga și dreapta, arătând că, în momentul în care el și persoana vătămată S. O. au coborât din autoturism pentru a întreba ce se întâmplă, „au început să ne lovească cu bâte de basse-ball și o telescopică”. Persoana vătămată arătă în aceeași declarați că, în urma loviturilor primite, a căzut la pământ, observând că S. O. a reușit să fugă spre B., arătând în aceeași declarație că i-au fost prezenți numiții R. M. S. și R. I. E. despre care poate afirma „cu siguranță că unul dintre ei m-a lovit sigur”, iar cu privire la persoana vătămată S., a arătat că a fost lovit, dar nu știe de care dintre cele patru persoane care au coborât din autoturism.
Din planșele fotografice aflate la filele 36 – 38 d.u.p., rezultă că persoana vătămată S. O., în momentul prezentării unui set de 8 fotografii pentru recunoaștere, a indicat ca persoane care l-au agresat în noaptea de 21 decembrie 2013 pe numitul R. I. E. și pe B. I. O..
De asemenea, persoana vătămată D. M. A., în momentul prezentării pentru recunoașterea unui set de 8 fotografii, a indicat pe numiții Băbărelu I. I., R. I. E. și B. I. O. (filele 42 .- 45 d.u.p.).
În declarația dată în fața procurorului, inculpatul R. M. S. a menționat la 21 mai 2015, cu privire la conflictul care a avut loc în luna decembrie 2013, că urmare amenințărilor și injuriilor adresate de una dintre persoanele vătămate, fără a indica numele acesteia, i-a luat arma pe care o avea în mână, a aruncat-o și i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul, după care, inculpații Băbărelu I. și B. I. au aplicat lovituri celor două persoane vătămate. În aceeași declarați, inculpatul a menționat că una dintre persoanele lovite „care stătea în dreapta în mașina Audi, a căzut la pământ din loviturile primite de la Băbărelu și B., iar șoferul a fugit către B.”.
Inculpatul R. I. E., cercetat în aceeași cauză, a arătat în declarația dată la aceeași dată în fața procurorului că: „l-am văzut pe fratele meu când i-a aplicat un pumn șoferului mașinii Audi, apoi au venit și Băbărelu I. și B. I., imediat, care, la rândul lor, le-au lovit pe cele două persoane aflate în Audi”.
Inculpatul Băbărelu I. a declarat, de asemenea, că la 22 decembrie 2013 au avut un conflict cu două persoane aflate într-un autoturism Audi, „iar numiții B. I. și R. E. s-au luat la bătaie cu pasagerul din dreapta, care nu purta asupra sa vreo armă, iar eu împreună cu R. M. ne-am luat la bătaie cu șoferul, al cărui nume nu îl cunosc”.
Așadar, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 480 – 482 Cod procedură penală, instanța de control judiciare reține, în acord cu cele reținite de instanța de fond, că din probele administrate până la momentul ăîncheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, nu au rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului R. M. S., respectiv infracțiunea de vătămare corporală prev de art. 181 Cod Penal anterior cu aplic. art. 5 Cod Penal, constând în aceea că, la 21 decembrie 2913, acesta „ar fi agresat-o fizic pe persoana vătămată S. O., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 – 35 zile îngrijiri medicale”, în condițiile în care din declarațiile persoanelor vătămat și inculpaților rezultă că cele două persoane vătămate au fost agresate de toți participanții la conflict, respectiv S. O. a fost lovit nu numai de inculpatul R. M. S., dar și de ceilalți inculpați, cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei prin ordonanța din 21 mai 2015.
Este de observat de asemenea și faptul că inculpatul R. M. S. invocă aspecte de nelegalitate privind condițiile exprimării consimțământului său la acordul de recunoaștere a vinovăției, nefiind vorba așadar de o retragere a consimțământului pe care inculpatul, de altfel, nici nu o poate face, soluția de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției – reglementată de art. 485 alin. 1 lit. b Cod procedură penală – neimplicând existența și verificarea condiției de menținere ori de retractare a consimțământul exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției și neîndeplinirea condiției prevăzută de lege pentru încheierea unui astfel de acord, respectiv – așa cum am arătat și mai sus – aceea ca, până la momentul încheierii acestuia, să rezulte suficiente date cu privire la existența faptei și vinovăția inculpatului.
În raport de aceste considerente, apelul formulat de parchet este nefondat și, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva sentinței penale nr. 72 din data de 10 iulie 2015, pronunțată de J. B. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat R. I. M. S., ca nefondat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
L. B. I. G.
Grefier,
M. N.
Red. jud. L. B.
Jud. fond: C. I.
tehnored.: 2 ex./A.T. – 10 decembrie 2015
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
