Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 820/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 820/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 820/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 820/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
PREȘEDINTE A. M. S. Judecător
C. L. Judecător
M. C. G. Judecător
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. G. din cadrul
D.I.I.C.O.T. – S. T. C.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de D.I.I.C.O.T - S. T. O. împotriva încheierii nr. 38 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpat B. B., asistat de avocați C. I. și S. B., apărători aleși.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea încheierii și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, cu motivarea că arestarea preventivă este în continuare necesară în cauză pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, față de stadiul procesual, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, inculpații și martorii neaudiați; s-a arătat că există în continuare riscul influențării probelor, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, față de modalitatea în care s-a reținut a fi fost comise infracțiunile, prin persoane interpuse.
Avocat C. I., având cuvântul pentru intimatul - inculpat B. B., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția recurată este legală și temeinică, deoarece și în cazul inculpatului B. B. trebuie reținut că nu sunt date că ar încerca să împiedice aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât, coinculpații din cauză, care au calitatea de administratori ai societăților comerciale care au realizat tranzacțiile, au fost trimiși în judecată în stare de libertate, iar înscrisurile contabile care interesează ancheta au fost ridicate de organele de urmărire penală.
Avocat S. B., pentru intimatul - inculpat B. B., achiesând la concluziile anterioare, a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că martorii au fost audiați în faza urmăririi penale, când s-au ridicat și înscrisurile relevante, astfel că inculpatul nu ar putea zădărnici aflarea adevărului în cauză; totodată, s-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale și este singurul întreținător al familiei.
Intimatul - inculpat B. B., în ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorilor săi.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea nr. 38 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. B., fiul lui fiul lui H. și L., născut la data de 15.11.1982 în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. D., ., nr.43, jud. V., CNP_.
În baza art. 1602, 1608a Cod pr.penală, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului B. B..
În baza art. 1602 alin.3 Cod pr.penală, s-a dispus ca pe timpul liberării provizorii B. B. să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a orașului D., jud. O.; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliția Orașului D. desemnată cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art.1602 alin.31 Cod pr.penală, s-a impus inculpatului B. B. ca, pe timpul liberării provizorii, să nu se apropie ori să ia legătura, direct sau indirect cu niciunul dintre coinculpați, învinuiți sau martorii audiați în cauză.
În baza art. 1602 alin.32 Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpatului B. B. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a atras atenția inculpatului B. B. asupra dispozițiilor art. 16010 lit. a și b Cod pr.penală, cu privire la revocarea liberării.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B. B. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr 50 emis de Tribunalul O. în dosarul nr._, dacă nu este arestat în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 02.04.2013, inculpatul B. bEDU a solicitat să se dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar arătînd că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 160/2 C.p.p., având cunoștință de toate obligațiile prev. de art. 160/2 alin. 3 C.p.p. fiind de acord să respecte condițiile impuse de instanță.
In motivarea cererii sub aspectul admisibilității în principiu, inculpatul a arătat că îndeplinește condițiile cerute de lege pentru admiterea în principiu a cererii întrucât împotriva sa s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 zile la data 19.10.2012 precizând că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev și ped de art. 7 din Legea 39/2003, evaziune fiscală prev și ped de art. 4 și respectiv 9 din Legea 241/2005, fals material în înscrisuri oficiale prev și ped de art. 288 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev și ped de art. 290 Cp și uz de fals prev și ped de art. 291 Cp.
A precizat inculpatul că pentru toate aceste infracțiuni legiuitorul a prevăzut pedepse mai mici de 18 ani cu excepția aceleia de constituire de grup infracțional organizat pentru care instanța urmează a se raporta la Decizia nr. 7/2009 a ÎCCJ pronunțată ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii, astfel că se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă.
Sub aspectul temeiniciei inculpatul prin avocatul său ales a arătat că în speță starea de detenție nu se justifică, nefiind rezonabilă întrucât chiar și în situația în care ar fi săvârșit faptele, nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, deoarece nu s-a sustras actului de justiție și nu există pericolul de a împiedica aflarea adevărului, fiind deja audiați în cauză martorii și învinuiții; de altfel, ar fi imposibil să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea unor mijloace de probe având în vedere că întreaga documentație din care organele de cercetare penală susțin că ar rezulta prejudiciul se află la ANAF – DGFP O..
S-a mai arătat că, nu s-a stabilit existența unui prejudiciu cert și nici cuantumul acestuia având în vedere că în cauză nu a fost efectuată o expertiză judiciară financiar fiscală, astfel că nu există indicii temeinice care să dovedească că a săvârșit faptele de care este acuzat.
S-a susținut că nu există nici posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni având în vedere că este acuzat de comiterea unor fapte antisociale de natură economică, aspect de notorietate ce îl pune în imposibilitatea desfășurării unor altor raporturi comerciale.
In plus, organele de urmărire penală nu au dat curs cererii de probatorii formulate în scris în mod repetat așa încât și din această perspectivă starea de detenție provizorie nu se mai justifică.
Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 80/25.10.2012 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului O. s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpații: B. B., B. M. zis O., B. E. și B. M., zis C., pe o durată de 29 de zile, care curge de la data punerii în executare a mandatelor de arestare, fiind întrunite condițiile prev. de art. 136, 146 și 148 alin.1 lit. f C.p.p.
În considerentele aceleiași încheiere s-a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 148 al. 1 lit. b) C.p.p., invocat de procuror, motivat de faptul că în speță nu sunt probe din care să rezulte că inculpații aer fi încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Prin încheierea nr. 88/19.11.2012 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului O. s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpaților B. B., B. M. zis O., B. E. și B. M., zis C., pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 23 noiembrie 2012 și până la data de 23 decembrie 2012.
În esență s-a reținut că se impune prelungirea măsurii arestării preventive raportat la pericolul social generat de săvârșirea infracțiunilor reținute in sarcina lor, respectiv art.7 din Legea 39/2003, art. 4 și 9 din Legea 241/2005, art.288, art.290 și art.291 C.p. cu aplic art. 33 lit. a și art. 41 alin 2 C.p., amploarea fenomenului de evaziune fiscală, ce a creat consecințe deosebit de grave asupra bugetului de stat, având in vedere că inculpații nu au raportat activitățile comerciale desfășurate, nu au achitat impozitele, taxele si accizele datorate, existând indicii temeinice in acest sens, indicii care au suport probator substanțial.
Prin încheierea nr. 100/18.12.2012 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului O. s-a dispus o nouă prelungire măsurii arestului preventiv a inculpaților B. B., B. M. zis O., B. E. și B. M., zis C., pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 24 decembrie 2012 până la data de 22 ianuarie 2013.
S-a reținut în considerentele acestei încheieri că aceasta se impune în raport de dispozițiile art. 155 și 159 Cpp dar și raportat la faptul că temeiurile ce au fundamentat inițial arestarea preventivă subzistă și în prezent, precum și la împrejurarea că durata arestării preventive a inculpaților în cursul urmăririi penale nu a depășit un termen rezonabil, respectiv 180 zile, astfel cum este prevăzută de art.159 alin.13 C.p.p. și art.23 alin.5 din Constituția României, având în vedere natura și complexitatea cauzei, necesitatea administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare și finalizare a urmăririi penale.
Prin încheierea nr. 19/18.02.2013 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului O. s-a dispus o nouă prelungire măsurii arestului preventiv a inculpaților B. B., B. M. zis O., B. E. și B. M., zis C., pe o durată de 30 de zile, începând cu 22.02.2013 până la data de 21.03.2013, inclusiv, constatându-se că subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că actele de urmărire penală au confirmat împrejurarea că inculpații au constituit un grup de criminalitate economico-financiară ce acționa în domeniul comercializării produselor petroliere, cu ramificații în județe din centrul și sud-estul țării, precum și în Bulgaria, grupare coordonată de membrii cunoscuți sub numele de clanul „B.” din D., având ca scop ca prin activitatea desfășurată să eludeze taxele și impozitele aferente relațiilor comerciale desfășurate.
Prin încheierea nr. 31/19.03.2013 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului O. s-a dispus o nouă prelungire măsurii arestului preventiv a inculpaților B. B., B. M. zis O., B. E. și B. M., zis C., până la data de 21 aprilie 2013, dată la care se împlinesc 180 de zile de arest preventiv.
S-a reținut în considerentele acestei încheieri că aceasta se impune în raport de dispozițiile art. 155 și 159 Cpp dar și raportat la faptul că temeiurile ce au fundamentat inițial arestarea preventivă subzistă și în prezent, având în vedere natura și complexitatea cauzei, necesitatea administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare și finalizare a urmăririi penale.
Cu privire la admisibilitatea în principiu
Potrivit dispozițiilor art. 1608 alin. 1 C.p.p. s-a procedat la verificarea admisibilității în principiu a cererii, reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 160/2 alin. 1 C.p.p., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Prin Decizia în interesul legii nr. VII/2009 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că „cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din legea 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, nu depășește 18 ani”, în speță infracțiunile de evaziune fiscală prev și ped de art. 4 și respectiv 9 din Legea 241/2005 pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani, astfel încât sub acest aspect cererea este admisibilă.
De asemenea cererea formulată de către inculpat cuprinde mențiunile dispozițiilor legale prev de art. 1606 alin. 2 C.p.p. incidente în cauză.
Întrucât în cauza de față, în mod formal, condițiile legale de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite, tribunalul a observat că, pe de o parte, aceasta nu poate determina implicit și admiterea cererii, instanța trebuind să aprecieze oportunitatea unei asemenea cererii în funcție de circumstanțele cauzei și datele ce-l caracterizează pe inculpat.
În acest sens este Decizia nr. 17/2011 a ÎCCJ pronunțată ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a II a și alin. 6 teza a II a Cpp „instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a învinuitului ori inculpatului”.
Procedând astfel la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de necesitatea ca scopul măsurii preventive a arestării, de mai multe ori prelungită, să poată fi realizat inclusiv prin intermediul aplicării liberării provizorii, după cum cere imperativ art. 136 alin.2 Cpp, instanța constată că cererea este întemeiată.
Examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, prelungită și menținută. În caz contrar sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 2 din același cod, care prevăd revocarea măsurii atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
Verificând această situație premisă, instanța a constatat că în mod legal a fost luată și prelungită până în acest moment măsura preventivă a arestări, fapt confirmat și de deciziile prin care instanța de control judiciar a respins recursurile formulate.
Dispozițiile legale incidente conduc la concluzia că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură a aprecia asupra oportunității dispunerii acesteia, apreciere ce se fundamentează pe un examen al cauzei concrete, cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privitoare la persoana inculpatului.
Codul de procedură penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, însă aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței, care în absența unor criterii legale trebuie să se raporteze la elementele ce privesc fapta și datele ce caracterizează inculpatul.
In acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică ( cauza SBC c.Regatului Unit 19.06.2001, cauza Smirnova c.Rusiei – 25.07.2003, Stogmuler c.Austriei 10.11.1969 și Letellier c.Frabței 26.06.1991).
In cauza dedusă judecății, instanța a reținut că inculpatul este cercetat pentru că ar fi săvârșit infracțiuni grave, respectiv inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat având ca scop comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciile estimate a fi produse fiind extrem de ridicate, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.
Din datele de anchetă s-a mai reținut că activitatea ilicită ar fi fost realizată de inculpat împreună cu alți membrii ai familiei dar și cu alte persoane așa cum rezultă din depozițiile celorlalți învinuiți audiați în cauză (P. T., D. D. E.), fiind deosebit de complexă atât din punct de vedere al numărului de persoane implicate, al perioadei de timp dar și al consecințelor și urmărilor produse asupra veniturilor statului, astfel cum sunt evidențiate din înscrisurile emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice O., activitatea ilicită fiind aproximată de partea civilă la suma de 50.632.016 lei.
Inculpatul a mai formulat anterior cereri de liberare provizorie care au fost respinse de către instanța de fond motivat printre altele de faptul că o mai bună administrare a fazei de urmărire penală, cu raportare la administrarea probelor, s-ar desfășura cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Pentru termenul de judecată anterior, ca răspuns la solicitarea instanței de a înainta dosarul de urmărire penală în vederea soluționării cererii dedusă judecății, D. S. T. O. a înaintat o adresă (fila 11 din dosar) prin care încunoștința instanța cu privire la faptul că dosarul de urmărire penală nu poate fi înaintat întrucât, se află în faza de prezentare a materialului de urmărire penală și de întocmire a rechizitoriului.
După cum s-a precizat anterior, la data de 21 aprilie 2012 se împlinesc 180 de zile de la momentul arestării preventive a inculpaților în cauză astfel încât, într-adevăr, până la acea dată ori trebuie întocmit rechizitoriul și sesizată instanța de fond, ori urmărirea penală va continua cu inculpații în stare de libertate.
A fost evident faptul că, în conformitate cu normele procedurale la momentul prezentării materialului inculpații vor formula cereri de administrare de probe și, cel puțin teoretic, acestea ar putea fi admise.
Din actele și lucrările dosarului a rezultat fără putință de tăgadă faptul că în mod constant și repetat inculpatul petent a formulat nenumărate cereri privind probatoriul, cereri la care organul judiciar nu a răspuns până în acest moment.
Printre cererile formulate a fost și aceea vizând administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, astfel încât, cel puțin teoretic, această cerere ar putea fi admisă. În acest sens, instanța ar putea fi sesizată cu inculpatul în stare de arest preventiv în termen legal doar prin respingerea cererilor privind probele, situație pe care în prezenta procedură judiciară instanța nu poate să o prevadă. Aceasta cu atât mai mult cu cât infracțiunea principală pentru care este cercetat inculpatul este aceea de evaziune fiscală și până în prezent, deși dosarul de urmărire penală conține 24.000 de file, printre acestea nu se regăsește și raportul unei expertize judiciare de specialitate.
Pe de altă parte, în numeroase decizii, Curtea de la Strasbourg a statuat că persistența suspiciunii rezonabile, că persoana arestată a comis o infracțiune după o anumită perioadă de timp nu mai este suficientă pentru menținerea arestului (cazul Castraveț c. Moldovei, hot. Din 13 martie 2007; McKay c. regatului Unit, Yogci și Sargin c. Turciei, hot. Din 08 iunie 1995 ), iar justificarea oricărei perioade de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie în mod convingător demonstrată de către autorități (Belchiev c. Bulgariei, 8 aprilie 2004, Șarban c. Moldovei, hot din 04 octombrie 2005, Svispsta c. Letonia, hot din 09 martie 2007, Jurjves c. Letonia, hot din 15 iunie 2006).
În plus, jurisprudența recenta CEDO impune și o altă obligație statelor, respectiv analiza din partea instanțelor naționale a tuturor motivelor și garanțiilor avansate de către inculpați privind eliberarea lor și verificarea, dacă nu este posibilă recurgerea la alte modalități prin care să se asigure prezența inculpaților la proces sau alte masuri preventive alternative( cauza Jawonski c. Polonia, hot. Din 28 martie 2006; Swierzco c. Polonia, 10 ianuarie 2006; Taciroglu c. Turcia, 2 februarie 2006, Vasilev c. Bulgaria, 02 februarie 2006, Golek c. Polonia, 25 aprilie 2006, cauza Lelievre c. Belgia, 8 noiembrie 2007).
Liberarea provizorie este o măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, de soarta căreia este strâns legată și pe care o înlocuiește. Dacă obligațiile nu sunt respectate, liberarea se revocă, dispunându-se din nou arestarea preventivă.
Așa cum s-a stabilit în practică, liberarea provizorie se acordă cu condiția ca pe toată durata liberării, inculpatul să respecte obligațiile impuse în hotărârea de acordare a liberării sub supravegherea organului judiciar în scopul de a lăsa învinuitului sau inculpatului maximum de libertate compatibilă cu necesitatea de aflare a adevărului în cauză și cu menținerea ordinii publice.
A fost incontestabil că faptele de care este acuzat inculpatul și pentru care în continuare există presupunerea rezonabilă că au fost săvârșite de acesta sunt grave, însă la acest moment procesual pericolul pentru ordinea publică nu mai poate fi apreciat numai cu referire la gravitatea faptelor și a pedepselor pe care le poate primi inculpatul ci și alte împrejurări cum ar fi schimbarea temeiurilor avute inițial în vedere, antecedentele penale, atitudinea procesuală a inculpatului pot confirma sau infirma existența unui astfel de pericol.
La analizarea prezentei cereri instanța va reținut nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, ci a cercetat toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că în cauză, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate, având în vedere și susținerile procurorului referitoare la faptul că dosarul se află în faza de prezentare a materialului de urmărire penală .
Gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea inculpatului deținut preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
În cauză nu nu s-a constatat ca existând, în acest moment în care se susține că urmărirea penală este aproape finalizată, date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, astfel încât buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
O asemenea măsură nu are, prin ea însăși, impact negativ asupra cetățenilor dintr-o anumită comunitate, din moment ce constituie un drept legitim. Dar nici asupra autorităților judiciare de urmărire penală nu trebuie să producă impresia zădărnicirii activităților proprii, din moment ce măsura liberării provizorii prezintă, totuși, numeroase caractere de constrângere a persoanei și de restrângere asupra drepturilor și libertăților persoanei cercetate, caractere subordonate necesității de a asigura scopurile procesului penal.
Protejarea opiniei publice nu se confundă cu prezervarea ordinii publice, care semnifică necesitatea păstrării detenției preventive pentru persoana acuzată de o infracțiune gravă în scopul ocrotirii unei anumite ordini juridice, care apare periclitată datorită prezenței acestei persoane și activităților sale infracționale. Mediatizarea unui caz penal nu trebuie să fie apreciată ca fiind o piedică în garantarea drepturilor persoanei care a formulat o astfel de cerere ci are menirea de a informa publicul cu privire la aspecte ale anchetei sau judecării cauzei, ceea ce este de natură să contribuie într-un mod specific la protejarea comunității .
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură procesuală limitativă de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situație premisă, cu o constrângere mai redusă a libertății individuale și a altor drepturi, suficientă însă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal aflat în faza de urmărire penală sau de judecată.
În concluzie, analizând temeinicia cererii de liberare provizorie atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât și a jurisprudenței instanței europene, instanța a constatat că măsura liberării provizorii este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind o măsură restrictivă de drepturi și libertăți care, prin . obligații ce vor fi stabilite în sarcina inculpatului și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, asigură garanțiile unei bune desfășurări a procesului penal și a realizării finalității avute în vedere de legiuitor.
Față de toate aceste aspecte, instanța a apreciat că un examen riguros al criteriului oportunității prin prisma fazei procesuale în care se află cauza, a circumstanțelor reale ale acesteia, a datelor personale ale inculpatului care nu are antecedente penale și este acuzat de infracțiuni grave dar care nu sunt unele de violență, conduce la concluzia că în acest moment procesual o asemenea măsură nu ar impieta asupra bunei desfășurări a procedurilor judiciare, nemaifiind oportună în acest moment în care se susține că singurele acte procesuale ce mai sunt de îndeplinit sunt prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.I.I.C.O.T - S. T. O., solicitând casarea încheierii și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, cu motivarea că arestarea preventivă este în continuare necesară în cauză pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, față de stadiul procesual, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, inculpații și martorii neaudiați; s-a arătat că există în continuare riscul influențării probelor, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, față de modalitatea în care s-a reținut a fi fost comise infracțiunile, prin persoane interpuse.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie sub control judiciar a fost reglementată în categoria măsurilor preventive drept măsură procesuală alternativă a arestării preventive, pentru situațiile în care temeiurile de arestare preventivă subzistă, dar stadiul procesual, datele speței și împrejurările personale ale inculpatului constituie suficiente garanții ale bunei desfășurări ale procesului penal cu inculpatul liberat provizoriu.
În acest sens, prima instanță a reținut corect că, în jurisprudența CEDO s-a dispus în mod constant asupra necesității de analizare a oportunității aplicării unei măsuri procesuale restrictive de libertate care să conducă la buna desfășurare a procesului penal, din perspectiva asigurării prezenței inculpatului în toate fazele procedurii, precum și că arestarea preventivă pe o perioadă lungă de timp nu poate fi motivată exclusiv prin raportare la gravitatea infracțiunilor.
Trebuie însă reținut că, în prezenta speță, inculpatul este cercetat pentru infracțiuni de pericol și contra patrimoniului, pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului fiind definit de valoarea foarte ridicată a prejudiciului suspectat a fi fost produs bugetului de stat, raportat la realitățile socio-economice ale comunității unde s-ar fi derulat activitatea infracțională, precum și de durata și complexitatea actelor de comerț suspectate a fi realizate în condiții de clandestinitate, cu implicarea unei pluralități de societăți comerciale.
Ori, în condițiile în care urmărirea penală nu este finalizată, iar inculpatul nu a invocat justificat împrejurări care să ateste buna sa credință în derularea operațiunilor comerciale sau interes pentru repararea prejudiciului, pe care-l contestă numai în privința cuantumului, nu s-au schimbat împrejurările examinate cu ocazia prelungirii măsurii arestului preventiv (încheierea din 19.03.2013 - dosar nr._ al Tribunalului O.), pentru ca liberarea provizorie să devină oportună cauzei.
În acest ultim sens, se reține că admisibilitatea liberării provizorii este dublu condiționată, atât privitor la îndeplinirea condițiilor pozitive și negative prev de art. 1602 Cod procedură penală, cât și referitor la temeinicia măsurii, conform art. 1608a alin. 2 Cod procedură penală, din perspectiva garantării bunei desfășurări a procesului penal.
Ori, în speță, prima instanță a analizat numai considerente ținând de subzistența temeiului prev de art. 148 lit. f Cod procedură penală - din perspectiva reacției opiniei publice - fără a examina și criteriile enumerate expres de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală; din perspectiva scopului măsurii preventive definit de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1608a alin. 2 Cod procedură penală „măsura preventivă poate fi luată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea de la urmărirea penală ori judecată, ținându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele sau late situații personale”.
De altfel, prin decizia în recursul în interesul legii nr. 17/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat prevederile art. 1608a Cod procedură penală, menționând expres că „instanța verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului”.
Ori, față de inculpat s-a reținut că a participat la constituirea unei asociații infracționale, alături de alți patru coinculpați, inițiind fluxuri comerciale prin intermediul a cinci societăți comerciale administrate de persoane interpuse, care la comanda și cu susținerea financiară a inculpaților, au inițiat fluxuri comerciale ilicite, având ca obiect achiziționare și comercializare de produse petroliere sau de uz alimentar, ulei, zahăr, care aparent aveau caracter de tranzacții intracomunitare - achiziție în Bulgaria, tranzitare a României și valorificare în Ungaria - pentru a eluda plata taxelor datorate bugetului de stat, cu un prejudiciu estimat la 50.632.016 RON (mai mare de 100.000 euro), față de volumul tranzacțiilor atestate de documentele contabile înscrise în contabilitate.
Totodată, cum în cauză cercetările nu sunt finalizate, iar actele de urmărire penală efectuate până la acest moment relevând implicarea inculpatului în tranzacțiile efectuate prin:
1).S.C. COMBUS TERM SRL (preluată scriptic de P. L., dar cu ștampila și facturierul aflate în posesia inculpatului B. B.; societate implicată în circuitul comercial privind vânzarea a 531.450 kg. zahăr de la S.C. MIRCOS OIL BOND S.R.L., facturile nefiind evidențiate în contabilitatea firmei);
2).S.C MIRCOS OIL BOND S.R.L. - administrator M. C. - apare scriptic drept societate care a achiziționat zahăr de la S.C. MITEX PLTD Bulgaria, pe care l-a revândut către .. Vălenii de M.; banii reprezentând prețul tranzacției au fost virați din contul S.C. MIRCOS OIL BOND S.R.L., din dispoziția inculpatului B. B. în contul S.C. EURO BODORINN AMG S.R.L., deși nu existau raporturi comerciale între aceste societăți care să justifice plățile.
3). S.C. EURO BODORIN AMG S.R.L. a cumpărat aparent de la S.C. MITEX PLTD BLAGOEV GRAND Bulgaria cantitatea de 440.300 kg., pe care a vândut-o scriptic societății MPAK OOD înregistrată în Bulgaria, în fapt, zahărul fiind vândut la .. Vălenii de M. (România);
4). S.C. TEHNOKOREKT CONSULTING EOOD - înregistrată în Bulgaria de M. C., pe cheltuiala lui B. B., care efectua ulterior pe firma nou înființată achiziții de ulei și zahăr; de la S.C. R. a A. S.R.L. Roșiorii de Vede s-a cumpărat ulei brut de floarea soarelui - 300 tone -, care aparent erau cumpărate de societatea înregistrată în Bulgaria; în realitate, s-a vândut la S.C. PRUTUL S.A. G., facturat prin societatea de intermediere S.C. O. A. S.R.L. și S.C. SOTOFEI PROD GROUP S.R.L.; plata uleiului s-a realizat către furnizorul S.C. R. A. S.R.L. din banii puși la dispoziție de B. B. și B. M., depuși în contul TEHNOKOREKT CONSULTING EOOD; similar s-a procedat pentru achiziția de ulei brut de la S.C. PRIO EXTRACȚIE S.R.L. (L.), cu intermediarii S.C. SOTOFEI PROD GROUP S.R.L. și S.C. O. A. S.R.L.
5)S.C. SMART TRADING 2011 - înregistrată în Bulgaria, cu administrator D. R. J., dar finanțată de B. B., care a întocmit facturi fictive de achiziție ulei, care în realitate erau cumpărate de S.C. O. A. S.R.L. și vândute la S.C. PRUTUL S.A. G., societatea SMART TRADING 2011 fiind interpusă fictiv în circuitul comercial pentru a beneficia de scutire de plată a taxelor, aferent tranzacțiilor intracomunitare.
În acest context, se reține că arestarea preventivă a inculpatului B. B. este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, modalitatea de desfășurare a activității infracționale (reținută prin actul de inculpare), prin intermediul unor interpuși ce au fost motivați financiar de către inculpat, justificând suspiciunea că acesta, lăsat în libertate, ar putea obstrucționa înfăptuirea actului de justiție.
Pe cale de consecință, recursul parchetului este fondat și, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală rap la art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, va fi admis, va fi casată încheierea recurată și, în rejudecare, va fi respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. B..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.I.I.C.O.T - S. T. O. împotriva încheierii nr. 38 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, privind pe intimatul - inculpat B. B..
Casează încheierea
Respinge cererea inculpatului B. B. privind liberarea provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2013
A. M. S. C. L. M. C. G.
Grefier,
D. L.
Red.jud.M.C.Gh.
j.f.Gh.M
dact. 3 ex./IB (a.t.)
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 771/2013. Curtea de Apel... | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 683/2013. Curtea... → |
|---|
