Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 776/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 776/2013
Dosar nr._ - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.776
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
PREȘEDINTE V. Mireajudecător
C. Mereanujudecător
G. Ciobanujudecător
Grefier S. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul N. M. S., împotriva deciziei penale nr.88 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/311/2010.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit contestatorul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului, având în vedere motivele invocate de contestator în susținerea contestației a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.
CURTEA
Asupra contestației de față, constată următoarele:
La data de 28 martie 2013, pe rolul Curții de Apel C. a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorul N. M. S., împotriva deciziei penale nr.88 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel C..
În fapt, contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a ținut seama cu ocazia soluționării cauzei de probele administrate nemijlocit chiar de către instanța de recurs, nu a dat eficiență juridică acestora și nu a făcut mențiune despre acestea în cuprinsul deciziei contestate.
În cuprinsul contestației s-a arătat că instanța de recurs doar a reinterpretat o parte din probele existente la dosar, probe contestate și care nu dovedesc adevărata stare de fapt.
S-a solicitat să se constate că în cauză operează dispozițiile art.10 alin.1 Cod pr.penală rap.la art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală, întrucât fapta reținută de instanța de recurs nu a fost săvârșită de contestator.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.386 Cod pr.penală.
În vederea soluționării contestației s-a atașat la dosarul cauzei decizia penală nr.88 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel C..
Din cuprinsul acesteia rezultă că prin sentința penală nr. 958 de la 21 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr._/311/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. c) C.p.p., s-a dispus achitarea inculpaților: - R. Ș. C. (fiul lui V. și E., născut la data de 20.04.1992, în Slatina, jud. O., domiciliat în or. P., jud. O., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. a), alin. 2, lit. a) din Legea 46/2008; - N. M. S. (fiul lui V. și N., născut la data de 12.05.1988, în Slatina, jud. O., domiciliat în or. P., jud. O., cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. a), alin. 2, lit. a) din Legea 46/2008, iar în baza art. 14 și art. 346 C.p.p., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. T., ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 450 lei, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina 5433/P/2009, s-a dispus trimiterea in judecata - in stare de libertate - a inculpaților R. S. C. și N. M. S. pentru savarsirea infracțiunii de furt calificat prev de art 108 alin 1 lit a, alin 2 lit a din Legea 46/2008, fapta constând în aceea că, la data de 09.11.2009, cei doi inculpați au tăiat material lemnos din pădurea proprietatea părții vătămate D. T., situată pe raza orașului P., provocând un prejudiciu evaluat la suma de 709,8 lei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză și având în vedere dispozițiile art. 66 alin. 1 C.p.p., instanța de fond a apreciat că prin probatorul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, nu a putut fi răsturnată prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații, săvârșirea cu vinovăție a unei fapte prevăzute de legea penală și care prezintă pericol social, trebuind să fie stabilită pe bază de probe, astfel încât convingerea de vinovăție să fie certă, iar inculpații să fie trași la răspundere potrivit vinovăției sale. Cu alte cuvinte, în raport de textele legale menționate, prezumția de nevinovăție nu poate fi anulată decât prin convingerea instanței asupra vinovăției inculpaților, bazată pe probe neîndoielnice.
Prima instanță a reținut că pentru a putea reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 108 alin. 1, lit. a), alin. 2 lit. a) din Legea 46/2008, trebuie dovedită săvârșirea de către aceștia a însăși acțiunii care realizează elementul material al laturii obiective, conform articolului arătat mai sus, respectiv tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fara drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național si din vegetația forestiera situata pe terenuri din afara acestuia.
În speță însă, o astfel de acțiune nu a fost dovedită ca fiind săvârșită de inculpați, acuzația neîntemeindu-se în fapt pe nici un element probatoriu pertinent.
Potrivit primei instanțe, pretinsa faptă a inculpaților nu a fost observată în mod direct de nici o persoană care să confirme în mod obiectiv realitatea, singurele probe existente la dosarul în cauză fiind declarațiile părții vătămate D. T. și martorilor D. C. și Z., însă aceste declarații nu sunt apte să dovedească acțiunea care realizează elementul material al laturii obiective, conform art. art. 108 alin. 1, lit. a), alin. 2 lit. a) din Legea 46/2008 .
Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că există dubii reale și serioase cu privire la săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fara drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național si din vegetația forestiera situata pe terenuri din afara acestuia și din nici o proba administrată în cauză nu a rezultat vinovăția inculpaților.
Potrivit principiului „in dubio pro reo”, atunci când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la o îndoială asupra vinovăției inculpaților și această îndoială nu este înlăturată prin administrarea de noi probe, și deci prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, această îndoială este în favoarea inculpaților.
Față de cele de mai sus, prima instanță, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. c C.p.p., i-a achitat pe inculpații R. Ș. C. și N. M. S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. a), alin. 2, lit. a) din Legea 46/2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Slatina, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susținut că prima instanță nu a făcut o justă evaluare a materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale și chiar al cercetării judecătorești, din care rezultă că intimații - inculpați au săvârșit infracțiunile de tăiere în mod ilegal de material lemnos prev de art. 108 alin. 1 și 2 din Lg. 46/2008.
În acest sens, s-au invocat depozițiile părții vătămate D. T., dar și ale martorilor D. C. C. și Z. A., care au declarat în faza de urmărire penală că inculpații au fost surprinși în pădure tăind material lemnos și, la intervenția organelor de poliție, au abandonat atelajele în care intenționau să încarce lemnele, fiind necesară folosirea armamentului din dotare pentru prinderea inculpaților. De asemenea, s-a învederat că organele de poliție au ridicat cele două atelaje, iar verificările ulterioare privind proprietarii acestora, dar și examinarea materialului lemnos, dovedesc săvârșirea infracțiunilor de către intimați.
S-a concluzionat în sensul admiterii recursului, casării sentinței și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, la pedepse corespunzătoare gradului concret de pericol social al acestora, dar și a circumstanțelor personale ale inculpaților.
Soluționând recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Slatina, Curtea a reținut că acesta este fondat.
S-a constatat, astfel, că prima instanță nu a făcut o evaluare corespunzătoare a materialului probator administrat în cauză, invocând în esență dispozițiile art. 66 alin. 1 cod procedură penală, care prevăd că învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Totuși, având în vedere probele administrate în cauză, instanța avea obligația să respecte cu rigurozitate și dispozițiile art. 66 alin. 2 cod procedură penală, care prevăd că, în cazul în care există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinice.
Instanța de control judiciar a reținut că urmare sesizării părților vătămate, organele de cercetare penală s-au deplasat în ziua de 09 noiembrie 2009, însoțite de partea vătămată D. T. și de fiul acestuia, D. C., în pădurea Osica, unde au constatat că două persoane tăiau arbori cu drujba.
De asemenea, s-a constatat existența a două atelaje tractate de cai, staționate în apropierea locului respectiv, în care urmau să fie încărcați arborii tăiați.
În opinia instanței de control judiciar, declarația părții vătămate și a fiului acestuia, precum și procesul-verbal de constatat, dovedesc fără putință de tăgadă faptul că persoanele care tăiau material lemnos au fugit de la locul faptei în momentul în care au observat organele de poliție, abandonând atelajele.
În aceste condiții, s-a folosit armamentul din dotare, trăgându-se mai multe focuri de arme în plan vertical, dar persoanele respective nu au putut fi prinse.
Ulterior, s-a întocmit proces verbal cu privire la materialul lemnos găsit la fața locului și au fost ridicate atelajele, pentru a fi duse la sediul postului de poliție în vederea continuării cercetărilor.
În timp ce agentul de poliție N. M. se deplasa spre sediul postului de poliție cu un atelaj, a fost abordat de inculpatul N. M. S., proprietarul căruței, cu intenția vădită de a-l determina să-i restituie bunul respectiv.
Mai mult, intimatul a dat jos de pe capul calului căpiciul care permitea strunirea animalului, cu scopul vădit de a pune organul de poliție în imposibilitate de a conduce atelajul.
În acest moment, a intervenit și coinculpatul R. Ș. C., astfel că atelajul a fost dirijat către domiciliul inculpatului N. M. S., situație consemnată în procesul-verbal de către organele de cercetare penală.
Depoziția martorei Z. A. (fila 33 - 36, d.u.p.) evidențiază atitudinea agresivă manifestată în general de inculpați, cunoscuți în comunitate ca persoane cu o comportare generală necorespunzătoare, care obișnuiesc să adreseze amenințări consătenilor care cunosc aspecte privind atitudinea acestora.
Este evident faptul că recuperarea atelajului face dovada certă a prezenței inculpaților la locul unde se susține că au fost surprinși tăind material lemnos, probă care nu na fost analizată de instanța de fond, care a reținut în general împrejurări neconcludente vizând faptul că inculpații nu au fost identificați.
Ori, prezența atelajelor acestora în pădure, materialul lemnos tăiat care urma să fie încărcat în căruțe și transportat la domiciliile lor, procesul verbal de constatare, planșele fotografice, proba testimonială administrată cu martorii menționați anterior și declarațiile părților vătămate, sunt elemente care, coroborate, fac dovada certă că inculpații au fost surprinși în ziua de 09 noiembrie 2009 în punctul numit „Osica” din pădurea comunei P., tăind material lemnos.
Curtea a reținut că este de notorietate faptul că îndeosebi în comunitățile rurale, cum este și cazul în speța dedusă judecății, persoane care au o atitudine generală necorespunzătoare, agresivă chiar, pot determina martori care au constatat nemijlocit săvârșirea unor fapte antisociale, să încerce să dea declarații evazive, pentru a nu se expune unor consecințe neplăcute.
Și în fața instanței de recurs, martorul S. M. a confirmat situația de fapt privind surprinderea a două persoane, însoțite de atelaje, în pădurea din . ce tăiau lemne, încercând să susțină că datorită folosirii armamentului din dotare de către organele de poliție, nu a putut să identifice cetățenii respectivi.
Concluzionând, Curtea a apreciat că instanța de fond a pronunțat o sentință în care nu a făcut o analiză și interpretare corespunzătoare și completă a materialului probator administrat în cauză, procesul-verbal de constatare, declarațiile martorilor, depozițiile părților vătămate și cu deosebire acțiunea inculpaților de a-și recupera atelajele ce fuseseră abandonate la locul săvârșirii infracțiunilor, fac dovada deplină a vinovăției acestora, în sensul săvârșirii infracțiunilor de tăiere de material lemnos prev de art. 108 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Lg. 46/2008.
Pentru aceste considerente, s-a admis recursul parchetului, s-a casat sentința atacată și s-a dispus condamnarea inculpaților în baza art.108 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în condițiile art.81 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată C. I. B., nu s-a constituit parte civilă.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul N. M. S., prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.386 Cod pr.penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a-e Cod pr.penală.
Anularea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi însă dispusă atunci când sunt îndeplinite în prealabil anumite condiții care vizează admiterea în principiu a contestației în anulare și anume: contestația trebuie formulată în termenul prevăzut de art.388 Cod pr.penală, motivul pe care se sprijină trebuie să fie dintre cele prevăzute de art.386 Cod pr.penală, iar în sprijinul contestației trebuie să se depună dovezi.
Neîndeplinirea oricăreia dintre cele trei condiții menționate mai sus, atrage respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate.
Având în vedere motivele invocate de contestatorul N. M. în susținerea contestației în anulare formulate (în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.108 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008, întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc faptul că a tăiat arbori din pădurea părților vătămate D. T. și B. C. I.), precum și dispozițiile legale menționate, Curtea constată că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat a fost pronunțată la data de 23 ianuarie 2013, iar contestația în anulare formulată a fost introdusă la data de 28 martie 2013, că nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a-e Cod pr.penală și că nu au fost depuse dovezi în susținerea acesteia.
Pentru aceste considerente, Curte va dispune respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul N. M. S., ca inadmisibilă.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul N. M. S., împotriva deciziei penale nr.88 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/311/2010, ca inadmisibilă
Obligă contestatorul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 8 aprilie 2013.
V. MireaConstantin MereanuGeorge C.
Grefier,
S. C.
Red.jud.VM
PS/8.05.2013
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 771/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
