Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 704/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 704/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 704/2013

Dosar nr._ - Art.208, 209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.704

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

PREȘEDINTE C. Mereanujudecător

V. Mireajudecător

T. Mireajudecător

Grefier A. R.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul T. M., împotriva sentinței penale nr.789 din 20 martie 2012, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, privind pe inculpatul Ț. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul T. M., asistat de avocat C. D., apărător ales, avocat B. A., apărător oficiu, pentru inculpatul Ț. I., lipsă, avocat V. C., apărător ales, pentru partea civilă Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile și pe fond, admiterea acțiunii civile formulată de Organizația U. de A. Amărăștii de Jos și obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 144.719 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Avocat C. D. pentru inculpatul T. M., a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii primei instanțe și pe fond, modificarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate.

În susținerea recursului declarat s-a arătat că inculpatul are un copil minor și că prejudiciul a fost recuperat.

A solicitat, totodată, admiterea recursului declarat de parchet în măsura în care pretențiile civile au fost dovedite.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului declarat de inculpatul T. M. ca nefondat, arătând că prima instanță a reținut în favoarea acestuia dispozițiile art.74, 76 Cod penal.

Avocat V. C. pentru partea civilă Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos a solicitat admiterea recursului declarat de parchet și obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, arătând că la fila 78 din dosarul de urmărire penală se află adresa cu nr.90 din 2.03.2011, prin care OUAI Amărăștii de Jos s-a constituit parte civilă cu suma de 199.084 lei și că dintre bunurile sustrase au fost predate părții civile o parte (5 vane cu robineți, pompă completă și placă de susținere, mai multe fragmente de la cupele de aspirație). Nu a solicitat cheltuieli judiciare.

Avocat B. A. pentru inculpatul Ț. I., a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul T. și a lăsat la apreciere în ceea ce privește recursul declarat de parchet.

Inculpatul T. M., având ultimul cuvânt, a arătat că nu a sustras motoare, ci numai agregate și a recunoscut că a greșit.

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.789 din 20 martie 2012, J. C., în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., art. 74 lit. a, c C.p. și art. 76 lit. c C.p. a condamnat inculpatul T. M., fiul lui T. și M., ns. la data de 08.08.1982 în mun. Caracal, jud. O., domiciliat în ., nr. 229, jud. D., CNP_, cetățean român, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

In baza art. 86 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, din care 2 ani reprezintă durata pedepsei aplicate, iar 3 ani reprezintă intervalul de timp fixat de instanță.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C.p.

In temeiul art. 863 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. și să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. b, c, d C.p.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 ore la data de 02.03.2011.

În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p. cu aplic. art. 74 lit. c C.p. și art. 76 lit. c C.p. a fost condamnat inculpatul Ț. I., fiul lui N. și E., ns. la data de 19.05.1979 în mun. Târgu Jiu, jud. Gorj, domiciliat în ., f.f.l. în com. R., .. 52, jud. O., CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

In baza art. 86 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani, din care 3 ani reprezintă durata pedepsei aplicate, iar 3 ani reprezintă intervalul de timp fixat de instanță.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C.p.

In temeiul art. 863 C.p. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj și să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. b, c, d C.p.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos, cu sediul în ., jud. D..

A fost obligat inculpatul T. M. la 600 lei, cheltuieli judiciare statului.

A fost obligat inculpatul Ț. I. la 1.000 lei, cheltuieli judiciare statului.

P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 2702/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. C., înregistrat pe rolul instanței la data de 06.07.2011 sub nr._ au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații inculpații T. M. și Ț. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 C.p. – art. 209 alin. 1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților T. M. și Ț. I. că la data de 01.03.2011, între orele 13.15 – 17.00 au sustras prin efracție componente ale sistemelor de irigații aparținând Organizației U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos amplasate pe raza comunei Amărăștii de Jos, jud. D..

P. dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto; proces verbal de constatare a infracțiunii, proces-verbal de reconstituire, declarația părții civile, declarații martori, declarații inculpați, înscrisuri.

În fața instanței de judecată, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpatul inculpatul T. M. a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În temeiul art. 3201 alin. 3 C.p.p. instanța a procedat la audierea inculpatul T. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Inculpatul Ț. I. nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat, din procesele verbale întocmite cu ocazia executării mandatelor de aducere emise pe numele acestuia rezultând că nu mai locuiește la adresa indicată de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu.

La termenul de judecată din data de 22.11.2011 instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3201 alin. 4 C.p.p. și s-a dispus efectuarea cercetării judecătorești.

În temeiul art. 327 C.p.p. au fost audiați martorii T. I., D. F., D. M. și T. L., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că la data de 01.03.2011, în jurul orelor 13.00, inculpații T. M. și Ț. I., s-au deplasat cu autoutilitara marca Dacia 1307 cu nr. de înmatriculare_, la stația de pompare SPP E 9/1 ce aparține Organizației U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos. Cei doi inculpați în intervalul orar 13.15-17.00 au sustras prin efracție mai multe componente metalice ale sistemelor de irigații și anume: o pompă completă cu placă de susținere pe soclu, cinci vane regulatoare cu robinete și cupe de absorbție a apei, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului și procesul verbal de reconstituire.

P. folosirea infracțiunii inculpații au folosit efectiv chei mecanice fixe, un baros și un bomfaier, corpuri delicte ce au fost ridicate de organele judiciare. În urma investigațiilor efectuate de organele de cercetare penală s-a stabilit că aceste obiecte aparțin părinților inculpatului T. M., ce nu aveau cunoștință de scopul folosirii lor, motiv pentru care le-au fost restituite.

Bunurile sustrase de inculpați au fost transportate cu autoturismul marca Dacia la domiciliul inculpatului T. M.. Activitatea infracțională a fost observată de martorii D. F. și D. M., care au anunțat organele de poliție. Acestea s-au deplasat la locuința inculpatului T. M., unde în interiorul autoutilitarei au fost găsite bunurile sustrase, care ulterior au fost restituite părții civile. Prejudiciul cauzat a fost evaluat de partea civilă la suma de 199.084 lei.

În drept, s-a reținut că fapta inculpaților T. M. și Ț. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților T. M. și Ț. I., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p.

Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului T. M. circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c C.p. (având în vedere și conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, după cum rezultă din caracterizările depuse la dosar, f. 26, 27) a făcut aplicarea art. 76 C.p. dar și a disp. art. 3201 alin. 7 C.p.p. (având în vedere declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată la data de 22.11.2011) și l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p.

In baza art. 861 C.p., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Totodată, instanța a reținut în favoarea inculpatului Ț. I. circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c C.p. (având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale) și a făcut aplicarea art. 76 C.p., condamnându-l pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i, alin. 3 lit. b C.p.

In baza art. 861 C.p., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Sub aspectul soluționării laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos s-a constituit în cursul urmăririi penale parte civilă în procesul penal cu suma de 199.084 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs de inculpați prin sustragerea componentelor sistemului de irigații. Potrivit procesului verbal aflat la fila 77 din dosarul de urmărire penală, bunurile sustrase au fost restituite numitei M. I., reprezentantul părții vătămate. Prin urmare, reținând că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. C. și inculpatul T. M..

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile și pe fond, admiterea acțiunii civile formulată de Organizația U. de A. Amărăștii de Jos și obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 144.719 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul T. M. a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii primei instanțe și pe fond, modificarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate.

În susținerea recursului declarat s-a arătat că are un copil minor și că prejudiciul a fost recuperat.

Examinând recursul declarat de P. de pe lângă J. C., Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosarul cauzei rezultă că Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale cu suma de 199.084 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de cei doi inculpați de la Stația de Pompare E 9/1, respectiv două pompe GH14F5 complete, placa de susținere a pompei, 5 vane agregat D.n.200 – fila 78 dosar u.p.

La dosarul de urmărire penală se află, de asemenea, dovada de predare din data de 2 martie 2011, conform căreia organele de urmărire penală au predat reprezentantului părții civile M. I. următoarele bunuri: 5 vane cu robineți, pompă completă și placa de susținere, precum și mai multe fragmente de la cupele de aspirații (fila 77 dosar u.p.).

Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 25 octombrie 2011, reprezentantul părții civile M. I. a invederat instanței că partea civilă are aceleași pretenții ca în faza de urmărire penală.

La finalul cercetării judecătorești, prin hotărârea pronunțată, prima instanță soluționând latura civilă a cauzei, a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Organizația U. de A. pentru Irigații Amărăștii de Jos, reținând că bunurile sustrase au fost restituite părții civile și prin urmare, nu se justifică obligarea inculpaților la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.

Curtea constată însă că în mod greșit prima instanță a reținut că prejudiciul provocat de către cei doi inculpați a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor, întrucât din examinarea comparativă a bunurilor înscrise în cuprinsul adresei cu nr.90/2.03.2011 emisă de OUAI Amărăștii de Jos și a bunurilor înscrise în dovada de predare-primire întocmită la data de 2 martie 2011, dar și din cuprinsul adresei cu nr.15 din 11.02.2013 a OUAI Amărăștii de Jos reiese că nu au fost restituite toate bunurile indicate în adresa de constituire ca parte civilă.

Pe de altă parte, instanța constată că potrivit adresei cu nr.15 din 11.02.2013 a OUAI Amărăștii de Jos, partea civilă a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 144.719 lei, incluzând și cheltuielile ocazionate de înlocuirea și instalarea pieselor distruse.

Având în vedere aspectele menționate, Curtea constată că nu a fost soluționat fondul cauzei sub aspectul laturii civile și că se impunea administrarea de probe pentru a se stabili cu certitudine cuantumul prejudiciului provocat, componența acestuia și limitele în care a fost recuperat.

P. aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.2 lit.c Cod pr.penală, recursul declarat de P. de pe lângă J. C. va fi admis, se va casa hotărârea atacată în parte și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul laturii civile la instanța de fond, J. C..

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul T. M., Curtea apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosarul cauzei, rezultă că în ziua de 1 martie 2011, în jurul orei 13:00, inculpații T. M. și Togoe I. s-au deplasat cu autoutilitara marca Dacia 1307 cu nr.de înmatriculare_, la stația de pompare SPP E9/1, aparținând OUAI Amărăștii de Jos, de unde au sustras mai multe componente metalice (o pompă completă cu placă de susținere pe soclu, 5 vane regulatoare cu robinete și cupe de absorbție a apei), cu ajutorul unui baros, a unui bomfaier și a unor chei mecanice fixe.

Instanța reține astfel că fapta a fost comisă în împrejurări care îi conferă un caracter agravant (două persoane împreună și prin efracție) și că prejudiciul provocat părții civile este unul foarte mare (199.084 lei).

Având în vedere și frecvența cu care sunt săvârșite fapte similare, dar și consecințele unor astfel de fapte asupra sistemului național de irigații, Curtea apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului T. M. și că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

De altfel, se constată că prima instanță a atribuit caracter atenuant unor împrejurări, precum lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul urmăririi penale, coborând pedeapsa aplicată inculpatului sub limita minimă prevăzută de lege, în condițiile aplicării dispozițiilor art.3201 Cod pr.penală, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare.

P. aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul T. M., ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul inculpat T. M. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei (inculpatul Ț. I.) vor rămâne în sarcina statului.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale nr.789 din 20 martie 2012, pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .

Casează hotărârea atacată în parte.

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul laturii civile la instanța de fond, J. C..

Respinge recursul declarat de inculpatul T. M., ca nefondat.

Obligă recurentul inculpat T. M. la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei (inculpatul Ț. I.) rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 1 aprilie 2013.

C. MereanuValerica MireaTatiana M.

Grefier,

A. R.

Red.jud.VM

j.f.C.P.

PS/8.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 704/2013. Curtea de Apel CRAIOVA