Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 564/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 564/2014

Dosar nr._ - contestație -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.564

Ședința publică de la 10 Iulie 2014

PREȘEDINTE A. C. Mitrachejudecător

Grefier F. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror I. S.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul G. G., împotriva sentinței penale nr.170 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul, asistat de avocat B. E., apărător ales și de avocat P. E., apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a permis apărătorului să ia legătura cu contestatorul aflat în stare de detenție.

Instanța a învederat avocatului P. E., apărător desemnat din oficiu pentru condamnat că potrivit disp. art. 91 alin.4 C.p.p. i-a încetat delegație la prezentarea apărătorului ales.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat B. E. pentru condamnat, a depus motivele de contestație și a arătat că instanța de fond a făcut referire numai la pedeapsa aplicată, de 10 ani, fără a lua în calcul faptul că NCP nu mai prevede agravanta – omorul săvârșit în public. A considerat că orice dezincriminare, chiar și prin înlăturarea unei agravante, se constituie în lege penală mai favorabilă, întrucât agravanta prevăzută de fostul art.175 lit.i Cp a contribuit la aplicarea unei pedepse mari, judecătorul fondului tentativei de omor reținând că aceasta are un impact major asupra gradului de pericol social al faptei.

A apreciat că dezincriminarea acestei agravante impune și înlăturarea din pedeapsă a acelui cuantum dat de reținerea, la acel moment, al acestei agravante, iar prin reaprecierea efectului circumstanțelor agravante în cuantumul pedepsei, să se stabilească o pedeapsă mai mică decât cea aplicată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj este legală și temeinică, solicitând respingerea contestației ca nefondată cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare statului.

A precizat că pedeapsa de 10 ani a fost aplicată contestatorului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, iar potrivit Noului Cod Penal pentru comiterea infracțiunii de omor calificat limita este de 20 ani, pentru tentativă de 10 ani, astfel că în cauză nu poate fi vorba de aplicarea legii mai favorabile, în sensul art.6 din NCp.

Condamnatul G. G., având cuvântul, a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mare și a achiesat la concluziile apărătorului ales.

CURTEA

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.170 din 19 martie 2014, Tribunalul Gorj, a respins contestația formulată de contestatorul G. G. - fiul lui I. și M., născut la 25 iulie 1964 în orașul P., Jud.O., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J., împotriva deciziei penale nr.80 din 28.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel C., definitivă prin decizia penală nr. 1038 din 21 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost obligat contestatorul condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

P. a pronunța această sentință, s-a reținut că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._, condamnatul G. G., deținut în Penitenciarul Tg-J., a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr.1038 din 21 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.20 rap.la art. 174-175 lit.i C.pen., invocând dispozițiile mai favorabile din noul cod penal.

În motivarea contestației, contestatorul a susținut că a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art.20 rap.la art. 174-175 lit.i C.pen., din codul penal vechi, pentru care legea prevede o pedeapsă de 15 la 25 de ani, infracțiune care nu mai este prevăzută de noul cod penal și ca atare se impune reducerea pedepsei.

Analizând contestația formulată s-a constatat că este nefondată.

Infracțiunea de omor deosebit de grav din vechiul Cod penal pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani nu mai este prevăzută de noul cod penal.

În cazul de față infracțiunea de omor deosebit de grav din vechiul Cod penal își găsește corespondent în infracțiunea omor calificat prev. de art.189 lit.e din noul Cod penal pentru care legea prevede aceiași pedeapsă, respectiv de la 15 la 25 ani închisoare, iar în cazul tentativei o pedeapsă de 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare.

Cum, pedeapsa de 10 ani aplicată contestatorul se regăsește între aceste limite, s-a constatat că în cauză nu poate fi vorba de aplicarea legii mai favorabile, în sensul art.6 din noul Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul G. G., criticând soluția pronunțată sub aspectul legalității, pentru motivele expuse pe larg în preambulul prezentei decizii.

Contestația este nefondată.

Așa cum în mod corect a prezentat prima instanță, în aplicarea art.6 Cp, sancțiunea aplicată persoanei condamnate poate fi redusă numai dacă cuantumul acesteia depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

În cauză, inculpatul a fost condamnat conform mandatului nr.209/2008 (fila 14 dosar fond) la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev.de art.20 rap.la art.174, 175 lit.i și art.176 lit.c Cod penal, săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, aceasta fiind singura pedeapsă la care se face referire în motivele de contestație.

Infracțiunea săvârșită este prevăzută în noul Cod penal în dispozițiile art.32 rap.la art.188 și 189lit.e Cp, fiind sancționată cu o pedeapsă cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.

Ca atare, pedeapsa aplicată efectiv în cauză de 10 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de dispozițiile noului Cod penal, art.6 Cp, nefiind incident în speță.

Cu privire la solicitarea de reindividualizare a pedepsei ca urmare a abrogării unei agravante de la omorul calificat, Curtea reține că noul Cod penal nu mai conține dispoziții privitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, și ca atare, nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei, așa cum a dorit contestatorul condamnat.

P. aceste considerente, se va respinge ca nefondată contestația la executare.

Se va face aplicarea art.275 Cpp în privința cheltuielilor judiciare.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul G. G., împotriva sentinței penale nr.170 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ .

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația 5949/2014) urmând a se avansa.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 iulie 2014.

A. C. M.

Grefier,

F. I.

j.f.Ș.Ș.

PS/17.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel CRAIOVA