Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1046/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1046/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 1046/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 1046

Ședința publică de la 10 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M.

Judecător M. E. P.

Grefier E. L.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

¤¤¤¤

Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor formulate de P. de pe L. T. D., apelantul inculpat V. D. D., apelanta inculpată L. D. A. și apelant parte civilă S. R. prin Agenția Națională DE A. Fiscală Reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței penale nr.56 din data de 30.01.2014 pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședințele de la 18 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea deciziei fiind amânată ulterior, succesiv la 25 iunie 2015 și 2 iulie 2015, încheierile întocmite fiind parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect apelurile formulate

La apelul nominal, fără citare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterile.

CURTEA

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr.56 din data de 30.01.2014 pronunțată de T. D., în dosarul nr._, în baza art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 Cp și art.13 Cp., a condamnat pe inculpatul V. D. D. la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cp ca pedeapsă complementară.

În baza art.26 rap. la art. art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 Cp și art.13 Cp, a condamnat pe inculpata L. D. A., la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cp ca pedeapsă complementară.

În baza art.71 Cp s-a interzis inculpaților drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit. b și c Cp.

În baza art.88 Cp, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților perioada reținerii de la 16.02.2012 la 17.02.2012.

În baza art.14 alin.3 lit.b și 346 C.p.p. combinat cu art. 998 cod civil și 1000 alin.3 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de ANAF București prin DGFP D. și pe cale de consecință, a obligat pe inculpatul V. D. D. în solidar cu inculpata L. D. A., inculpatul V. D. D. în solidar și cu partea responsabilă civilmente . la plata sumei de 1.169.680 lei reprezentând 26.985 impozit pe profit și 1.142.695 lei TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art.119 alin.1, art.120 alin.1 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

A obligat pe inculpatul V. D. D. în solidar cu inculpata L. D. A., inculpatul V. D. D. în solidar și cu partea responsabilă civilmente . la plata sumei de 1.336.825 lei reprezentând 236.093 lei impozit pe profit și 1.100.732 lei TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art.119 alin.1, art.120 alin.1 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

A obligat pe inculpatul V. D. D. în solidar cu inculpata L. D. A., inculpatul V. D. D. în solidar și cu partea responsabilă civilmente . la plata sumei de 46.821 lei cu titlu de TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art.119 alin.1, art.120 alin.1 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

A obligat pe inculpatul V. D. D. în solidar cu inculpata L. D. A., la plata sumei de 621.191 lei cu titlu de TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art.119 alin.1, art.120 alin.1 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

S-a luat act că . a fost radiată.

S-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr.957/P/2011 din data de 11.01.2011 emisă de P. de pe lângă T. D. asupra următoarelor bunuri:

- autoturism marca Renault Megane aparținând inculpatului V. D. D.;

- apartament compus din 2 camere și dependințele aferente situat în C., cart. Craiovița Nouă, aparținând inculpatei L. D. A.;

- autoturism marca Chevrolet Aveo aparținând inculpatei L. D. A.;

În baza art.12 din Legea 241/2005, s-a dispus ca inculpații V. D. D. și L. D. A., să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, iar dacă au fost aleși vor fi decăzuți din drepturi .

În baza art.13 din legea 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă T. D. pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art.191 alin.3 Cpp., a obligat pe inculpații V. D. D. și L. D. A. la plata sumei de 2750 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, inculpatul V. D. D. în solidar și cu părțile responsabile civilmente ., . și ..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că la data de 03 mai 2012 s-a înregistrat pe rolul instanței rechizitoriul nr. 957/P/2011 din data de 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă T. D., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- V. D. D., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal

și

- L. D. A., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art.26 din Codul penal rap. la art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul V. D. D. locuiește în mun.C., iar în perioada 2008 - 2011 a fost asociat și administrator la mai multe societăți comerciale, ce aveau ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne.

Astfel, din informațiile puse la dispoziție de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă T. D., rezultă că acesta a înființat următoarele societăți comerciale:

- ., înmatriculată la data de 01.02.2008, având ca asociat unic și administrator pe inculpatul V. D. D.; la data de 15.04.2009 inculpatul se retrage din societate, cesionând părțile sociale numiților Birtu E. și Chricea M. A., primul fiind numit administrator; la data de 05.03.2010 societatea intră în procedura insolvenței, iar ulterior este dizolvată și radiată;

- ., înmatriculată la data de 04.05.2009, având ca asociat unic și administrator pe inculpatul V. D. D.; în baza solicitării inculpatului, la data de 26.04.2010 societatea și-a suspendat temporar activitatea;

- ., înmatriculată la data de 17.06.2010, având ca asociat și administrator pe inculpatul V. D. D., iar ca asociat cu o cotă de participare de 5% pe numitul T. D.; la data de 02.11.2011 administrarea societății este preluată de noul asociat – R. G., iar la data de 09.11.2011 inculpatul V. D. D. cesionează părțile sociale deținute, noul administrator modificând și obiectul de activitate principal al societății;

- ., înmatriculată la data de 15.07.2011, având ca asociat și administrator pe inculpatul V. D. D., iar ca asociat cu o cotă de participare de 5% pe numitul T. D..

Aceste societăți comerciale au fost folosite de inculpatul V. D. D. pentru a prejudicia bugetul de stat, prin aceea că a emis facturi fiscale ce atestau operațiuni comerciale pe care nu le-a înregistrat în contabilitate, nu a declarat și nu a plătit impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.

În fapt, atât achizițiile de animale vii de la persoane fizice, cât și scarificarea acestora și comercializarea cărnii rezultate către diverse societăți comerciale, erau controlate de către inculpata L. D. A., care nu avea nicio calitate în cadrul societăților în numele cărora emitea documentele justificative, însă acționa ca un veritabil administrator de fapt.

Între cei doi inculpați a existat o înțelegere privind modalitatea de lucru, în scopul de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Astfel, în schimbul unei sume de bani pe care inculpata L. D. A. i-o plătea lunar inculpatului V. D. D., acesta din urmă îi înmâna facturi în alb, semnate și ștampilate, pe care ea le folosea pentru a comercializa către beneficiari carcasa de carne rezultată din sacrificarea animalelor.

Ulterior, facturile fiscale nu erau înregistrate în contabilitatea societăților administrate de inculpatul V. D. D., fapt cunoscut și acceptat și de către coinculpată.

În urma controalelor efectuate de organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP D. la . și ., materializate în procesele verbale nr.544/19.10.2011 și nr.552/25.10.2011, s-a constatat că în perioada februarie 2008 – iulie 2011, aceste societăți au înregistrat și evidențiat în contabilitate facturi emise în numele ., . și ., în care sunt consemnate mărfuri, în speță carcase de bovine, care au fost destinate revânzării și evidențiate în contabilitate ca mărfuri și s-a dedus TVA.

Din analiza comparativă cu raportările făcute de cele trei societăți administrate de inculpatul V. D. D., rezultă că acestea din urmă nu au declarat livrări către . și ., motiv pentru care organele fiscale au solicitat informații administratorului societăților. Acesta a susținut că a înființat cele trei societăți la solicitarea și pe cheltuiala inc.L. A., după care ștampila și semna facturile și chitanțele pe numele acestor societăți și le remitea inculpatei, care îi înapoia ulterior exemplarele roșii, completate la toate rubricile. Banii erau ridicați din bancă de către inc. V. D. D. – singurul cu drept de semnătură – iar acesta îi înmâna inculpatei L. A. D..

Organele de control fiscal au concluzionat că inculpatul V. D. D. nu s-a ocupat efectiv de administrarea activității societăților, care a fost efectuată de persoana fizică L. D. A., care nu are nicio calitate în societăți, acestea fiind înființate exclusiv în scopul de a emite facturi cu TVA către diverse societăți pentru a permite acestora înregistrarea și evidențierea de mărfuri la prețuri nereale și al deducerii TVA aferentă unor mărfuri a căror proveniență nu poate fi dovedită cu documente justificative legale. P. înregistrarea acestor facturi în contabilitate, . și . au procedat la diminuarea profitului impozabil și la deducerea TVA.

În opinia organelor fiscale, prin înregistrarea și evidențierea TVA deductibilă înscrisă în facturile emise în numele celor trei societăți, . a diminuat TVA de plată cu suma totală de 652.609 lei, iar prin neînregistrarea, nedeclararea și neplata la bugetul de stat a impozitului pe profit a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 13.340 lei.

P. aceleași modalități, . ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1.524.096 lei reprezentând TVA și 41.195 lei reprezentând impozit pe profit.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, fixându-se ca obiective stabilirea obligațiilor fiscale ce reveneau reprezentantului ., ., . și . și a modului de îndeplinire a acestora, precum și stabilirea cuantumului și a modalității de producere a prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Cu ocazia aducerii la cunoștință a obiectivelor expertizei, DGFP D. a susținut că „prejudiciul cauzat bugetului de stat nu poate fi reținut exclusiv în sarcina celor doi inculpați, întrucât în fapt beneficiarii acestui sistem de fraudare au fost reprezentanții societăților „beneficiare” care au știut sau ar fi putut să știe că eventualele cantități de carne de vită achiziționate de acestea nu provin de la acești trei „furnizori”, iar documentele înregistrate în evidența contabilă sunt fictive”. Din acest motiv, organele de inspecție fiscală nu au fost de acord cu obiectivele stabilite de organul de cercetare penală propunând ca expertul să stabilească cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat de către societățile „beneficiare” ale facturilor emise în numele societăților administrate de inculpatul V., prin înregistrarea acestora în evidența contabilă și implicit prin diminuarea profitului impozabil respectiv a TVA de plată. Totodată, a fost propusă ca obiectiv al expertizei stabilirea modalității de producere a prejudiciului de către toate persoanele implicate în acest proces de fraudare a bugetului de stat.

P. ordonanța din data de 17.01.2012 emisă de organul de cercetare penală din cadrul I.P.J.D. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, a respins solicitarea formulată de către D.G.F.P.D..

În cauză a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă nr.8/13.02.2012, de către expertul oficial desemnat de organul judiciar și expertul contabil recomandat de inculpata L. D. A..

Pentru fiecare din cele patru societăți administrate de inculpatul V. D. D., au fost analizate operațiunile comerciale desfășurate pe baza facturilor emise, rezultând următoarele: . în perioada 2008 – 2009 a efectuat vânzări în sumă totală de 3.269.426,22 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 621.190,98 lei, pe care nu l-a declarat și nu l-a plătit; a efectuat achiziții în valoare de 3.913.253,90 lei, exclusiv TVA; întrucât valoarea achizițiilor a fost mai mare decât cea a vânzărilor, societatea a înregistrat pierderi, astfel încât impozitul pe profit este zero.

În consecință, prin declararea unor obligații fiscale neconforme cu realitatea în anul 2008 și nedeclararea obligațiilor de plată în anul 2009, precum și prin neplata sumelor datorate bugetului de stat societatea a cauzat un prejudiciu de 621.190,98 lei, reprezentând TVA.

. în perioada 2009 – 2010 a efectuat vânzări în sumă totală de 6.251.955,88 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 1.187.871,62 lei; a efectuat achiziții în valoare de 6.073.816,37 lei, pentru care TVA-ul deductibil aferent a fost de 45.176,94 lei; a depus deconturi de TVA în zero; impozitul pe profit aferent operațiunilor comerciale derulate a fost calculat la suma de 28.502,32 lei; a declarat și a plătit suma de 1.517 lei, reprezentând impozit pe profit.

În consecință, prin declararea unor obligații fiscale neconforme cu realitatea în anul 2009 și nedeclararea obligațiilor de plată în anul 2010, precum și prin neplata sumelor datorate bugetului de stat societatea a cauzat un prejudiciu de 26.985,32 lei, reprezentând impozit pe profit și 1.142.695 lei reprezentând TVA.

. în perioada 2010 – 2011 a efectuat vânzări în sumă totală de 4.903.675,46 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 1.149.052,79 lei;a efectuat achiziții în valoare de 3.424.596,20 lei, pentru care TVA-ul deductibil aferent a fost de 48.320,93 lei; a depus deconturi de TVA în zero; impozitul pe profit aferent operațiunilor comerciale derulate a fost calculat la suma de 236.652,68 lei; a declarat și a plătit suma de 560 lei, reprezentând impozit pe profit.

În consecință, prin declararea unor obligații fiscale neconforme cu realitatea, precum și prin neplata sumelor datorate bugetului de stat societatea a cauzat un prejudiciu de 236.093 lei, reprezentând impozit pe profit și 1.100.732 lei reprezentând TVA.

. în anul 2011 a efectuat vânzări în sumă totală de 200.588,14 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 48.141,15 lei; a efectuat achiziții în valoare de 249.282 lei, pentru care TVA-ul deductibil aferent a fost de 1.320 lei; întrucât valoarea achizițiilor a fost mai mare decât cea a vânzărilor, societatea a înregistrat pierderi, astfel încât impozitul pe profit este zero.

În consecință, prin nedeclararea obligațiilor fiscale, precum și prin neplata sumelor datorate bugetului de stat societatea a cauzat un prejudiciu de 46.821 lei, reprezentând TVA.

La data de 28.02.2012, DGFP D. – Activitatea de Inspecție Fiscală a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, reiterând opinia potrivit căreia bugetul de stat a fost prejudiciat de către societățile care au achiziționat marfă de la cele trei societăți comerciale administrate în drept de inculpatul V. D. D., iar în fapt de către inculpata L. D. A.. Întrucât aceste din urmă societăți nu au avut un comportament de persoană impozabilă, nederulând tranzacțiile economice înscrise în facturile emise în numele lor și care, în realitate, erau derulate de persoana fizică L. D. A., organele fiscale consideră că în sarcina acestor societăți nu pot fi impuse obligații fiscale.

Pe de altă parte, consideră organele fiscale că reprezentanții societăților care au achiziționat marfă (. și .) în baza facturilor emise în numele societăților comerciale administrate de inculpatul V. D. D., împreună cu cel din urmă, „au constituit o rețea de fraudare a bugetului de stat prin neînregistrarea, nedeclararea și neplata TVA și a impozitului pe profit aferent tranzacțiilor constând în achiziția mărfurilor de la persoana fizică L. D. A. și înregistrarea acestora în evidențele contabile ca achiziții de la ., SCAGRO D. SRL și ., firme înființate cu singurul scop de a facilita fraudarea bugetului de stat de către .”.

P. ordonanța din data de 09.04.2012, organul de cercetare penală din cadrul I.P.J.D. – Serviciul de Investigare a Fraudelor a respins cererea DGFP D. privind efectuarea unei noi expertize contabile, întrucât nu există probe din care să rezulte înțelegerea frauduloasă între furnizorii și beneficiarii produselor comercializate, acești cumpărători fiind zeci de societăți comerciale cărora nu le revenea obligația de a verifica dacă emitentul facturilor fiscale și-a înregistrat la rândul său în contabilitate operațiunile comerciale derulate.

P. încheierea nr.74/19.10.2011, pronunțată de T. D. a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor efectuate de la posturile telefonice cu nr._, utilizat de inculpatul V. D. D. și nr._, utilizat de inculpata L. D. A., înregistrarea audio-video în mediu ambiental și localizarea, fiind emisă autorizația nr.74/19.10.2011, cu valabilitate în perioada 19.10.2011, ora 16,00 – 18.11.2011, ora 16,00, perioadă ce a fost prelungită cu 30 de zile, până la data de 18.12.2011, ora 16,00, potrivit încheierii și autorizației nr.74A/17.11.2011, emise de T. D..

Din examinarea proceselor verbale de transcriere a convorbirilor interceptate rezultă că în această perioadă, cei doi inculpați nu își mai desfășurau activitatea în modul expus mai sus, relațiile dintre ei fiind deteriorate din cauza notei explicative date organelor fiscale de către inculpatul V. D. D., care a relatat starea de fapt și care a precizat că singurul beneficiu material al său a fost „salariul” achitat de inculpata L. D. A., care și-a însușit toate sumele de bani încasate în numele societăților administrate de el, în condițiile în care rolul său de administrator era doar unul formal.

Semnificative în acest sens sunt convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpați, după cum urmează:

În ziua de 03.11.2011, la ora 10,24, inculpata L. D. A. (LDA), este apelată de inculpatul V. D. D. (VDD), între cei doi purtându-se următoarea discuție (vol.II, filele 84-89):

VDD: Cu mine cum rămâne, ca n-am mai luat si eu bani de nu mai țin minte.

LDA:- Doamne, …, păi de unde mamă să luăm bani, când eu stau, n-am tăiat de... de pe 10 octombrie.

VDD:- Păi da mamă, da eu... eu m-am uitat prin acte pe-acolo, s-au mai încasat ceva niște bani...

LDA:- Pe unde?

VDD:- Eu n-am băgat... m-am uitat în fact...

LDA:- Pe unde?

VDD:- ... în facturile ălea pe B..

LDA:- Nu mamă, n-am... sunt... după 14 niciun leu nu am luat. Niciun leu, ce știi tu că am scos din bancă.

VDD:- Pe 19... e ultima factură în care s-a încasat.

LDA:- Pe care 19? Octombrie.

VDD:- Da.

LDA:- Păi mamă, suntem în noiembrie copilul meu, de unde mânca-ți-aș ochii, tu pe octombrie ai luat banii, da?

VDD:- Mi-ai dat cinci milioane.

…

LDA Dacă nu lucrăm, nu avem, nu putem lucra și să-ți spun un lucru, că mie îmi e rușine de tine, tu te-ai dus și ai declarat, mamă, că eu te-am luat de mânuță și te-am dus să faci... societățile, tu n-ai vrut.

VDD:- Cum adică n-am vrut?

LDA:- Așa, că pe cheltuiala mea și la solicitarea mea.

VDD:- Păi da, da’ aia nu înseamnă cu nu am vrut eu. Păi aia a fost pe cheltuiala lu’ mata, da’ nu că n-am vrut eu. Eu îți arăt nota explicativă care am dat-o acolo.

LDA:- Las-o c-am văzut și eu, am văzut-o și eu acolo, sigur că da.

VDD:- Și... spune acolo că n-am vrut eu?

LDA:- Nu spune, spune că...

VDD:- Da.

LDA:- ... pe cheltuiala mea, că nu-ți asumi responsabilitatea, că nu știi de facturi, că nu le recunoști. Păi mă DORULE mamă...

VDD:- Nu re... nu recunosc scrisul al cui este, nu că nu recunosc facturile. Odată ce eu am semnat și am pus ștampila cum să nu recunosc... și ți le-am dat. Nu recunosc scrisul... în facturi. Deci nu că nu...

LDA:- Nu e scrisul tău, normal că nu e...

VDD:- Păi da, păi nu e mamă scrisul meu...

LDA:- (neinteligibil) nu-ți recunoști...

VDD:- …că se face probă din aia și… cum ia scris …

LDA:- Mamă, nu lucrez, dacă nu am, dacă eu nu lucrez, păi de-aia am lucrat, că nu puteam trăi cu 5 milioane pensie.

VDD:- Bine, mă mamă, bine.

LDA:- De unde, mânca-ți-aș ochii tăi, de unde fata mamii, că nu lucrez, întreabă toată C., că nu e…ne cunoaștem între noi…

VDD:- Da.

LDA:- … cu oamenii, cu… întreabă dacă tai. Facturile sunt la tine, nu am mamă altă factură pe furiș eu de tine.

VDD:- Bine, mamă, dup-aia … îți spun eu lu’ mata, o să vină și O. și o să vii și mata să vă rugați de mine cu sutele de milioane și eu atunci o să zic că nu mai primesc nimic.

Discuția dintre cei doi inculpați continuă pe aceeași temă (vol.II, filele 90 -93):

…

LDA:- Alo! D., din septembrie, mamă, n-am mai lucrat.

VDD:- După 19 septembrie e ultima factură.

…

LDA:- Ultima factură. Păi, mamă, dacă noi de…aproape două luni, de o lună jumătate nu lucrăm, de unde să …

VDD:- Păi da mamă, da’ până pe 19 eu am făcut socoteala și am depus declarația și ăștia, s-au încasat cel puțin 480 de milioane numai TVA.

LDA:- S-au încasat și... am plătit, n-ai văzut, n-am fost împreună, nu erau oameni acolo.

VDD:- Păi lasă, oamenii ai dat... banii care e, da’ TVA-ul e în plus, asta e altceva.

LDA:- A, da, e în plus...!

VDD:- Deci?

LDA:- Dacă era în plus DORULE, eram pricopsiți amândoi.

…

VDD:-Eu, dacă este până la urmă, deci…mie dacă nu mi se dă banii ăștia, eu până la n-am ce să vă fac, vă trag după mine pe… și nu de-aia, da’ o … o trag și pe I. de la bancă și îmi pare rău de I.…

LDA:- A!

VDD:- ... pentru că mata te duceai și scoteai bani fără semnătura mea și eu semnam dup-aia, știi bine chestia asta.

…

VDD:- ... păi, mamă, eu nu vreau decât… eu nu vreau decât salariul, mamă. Nu vreau decât salariul, nu vreau altceva.

LDA:- Păi n-am de unde, D., dacă eu nu lucrez.

VDD:- Mamă! Sunt… sunt 500, sunt 500 de milioane, mamă, care i-ai încasat numai pe… până pe 19 de septembrie, eu nu știu ce-ai făcut cu banii ăștia.

LDA:- E, îți dai seama ce-am făcut!

VDD:- Păi nu știu mamă, că eu nu știu cum ai lucrat mata cu O., cred că... din câte mi-am dat eu seama cum... v-am văzut la bancă atuncea că și vă certați, cam... cred că... cred eu că împărțeați jumate, jumate TVA-ul.

LDA:- E... făceam pe naiba să ne ia.

VDD:- Nu știu mamă, eu... asta e părerea mea, acuma... că o fi așa, că n-o fi așa... ce-mi spune mie intuiția.

…

VDD:- Păi trebuie să lucrez, să știu ce am de făcut.

LDA:- (neinteligibil)

VDD:- Dacă nu. o bag pe BUJORELU’ pe altceva, să merg cu altceva…

LDA:- Păi du-te și fă altceva pe BUJORELU’, D., ți-am spus de când ai venit la mine în casă, „D. eu nu mai lucrez”. Eu, în halul în care am lucrat cu… cu asemenea lucruri ce s-au întâmplat, nu mai lucrez, D..

VDD:- Păi da, mamă, nu știu dacă le-am făcut eu sau …altcineva.

LDA:- Î…

VDD:- Eu cred că nu le-am făcut eu

LDA:- E…nu tu!

VDD:- Eu nu puteam să mă duc să declar acolo miliarde…

LDA:- Parcă tu nu te-ai…

VDD:- … de lei.

LDA:- … dus și ai declarat.

VDD:- Păi da’ mamă, da’ mă duceam și le declaram acolo și dup-aia rămâneam eu cu c… în baltă, știi? Toți îți luau mâna „Uite, bă, e a ta, tu ești contabil, tu ești administrator.”

…

VDD: Mamă, am făcut…mamă, eu am făcut o socoteală la anii ăștia cât am lucrat noi…

LDA:- Aha!.

VDD: … sunt miliarde, mamă, eu nu știu ce ai făcut mata cu banii ăștia, mă ! Eu chibzui 20 de milioane care mi-i dai mata pe lună mie, eu îi chibzui și țin de ei, eu nu știu ce ai făcut mata cu ei…

…

VDD: Dar dacă… pentru … 20 de milioane care e salariul meu …

LDA:- Nu am, Dorule, înțelege-mă că nu am, dacă aș avea, nu ți-aș da?

În cursul urmăririi penale, inculpatul V. D. D. a recunoscut comiterea faptei, precizând că nu a înregistrat în contabilitate facturile fiscale emise în numele societăților administrate de el, întrucât veniturile societății, inclusiv suma încasată cu titlu de TVA, erau predate inculpatei L. D. A., care a refuzat plata unor astfel de taxe către bugetul de stat.

În schimb, inculpata a negat participația sa la comiterea faptei, susținând că răspunderea pentru întocmirea evidenței contabile și depunerea declarațiilor fiscale revenea administratorului de drept – în speță inculpatului V. D. D. și negând că ar fi desfășurat activități de administrare în fapt a societăților, în sensul că ar fi achiziționat animale, le-ar fi sacrificat și ar fi comercializat carcasa rezultată, primind integral banii din aceste tranzacții.

Apărarea sa a fost lipsită de relevanță juridică și a fost înlăturată, având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă rolul său în activitățile ce au dus la prejudicierea bugetului de stat. Din declarațiile reprezentanților societăților comerciale care au achiziționat marfă pe baza facturilor emise în numele celor patru societăți administrate de către inculpatul V. D. D., rezultă că nu îl cunoșteau pe acesta din urmă, că societățile au fost reprezentate în relațiile comerciale fie de L. D. A., fie de alte persoane indicate de către aceasta și că achitau contravaloarea mărfurilor fie în numerar, inculpatei, fie prin ordin de plată în conturile societăților.

Fapta a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de inspecție fiscală întocmite de DGFP D.; raport de expertiză contabilă judiciară; procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice; procese verbale de percheziție domiciliară; înscrisuri; declarații martori; declarații inculpați.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele comise de către învinuiți a fost în cuantum de 3.174.517 lei, din care 2.911.439 lei reprezentând TVA și 263.078 lei - impozit pe profit și nu a fost recuperat.

P. ordonanța nr.957/P/2011 emisă de P. de pe lângă T. D. la data de 11.01.2012, a fost instituit sechestru asigurător asupra următoarelor bunuri:

- autoturism marca Renault Megane, aparținând inculpatului V. D. D.;

- apartament compus și din două camere și dependințele aferente, situat în mun.C., cart.Craiovița Nouă, aparținând inculpatei L. D. A. și

- autoturism marca Chevrolet Aveo, aparținând inculpatei L. D. A..

P. ordonanțele din data de 16.02.2012, organele de cercetare penală au dispus reținerea învinuiților V. D. D. și L. D. A., pe o durată de 24 de ore, de la data de 16.02.2012, până la data de 17.02.2012.

La data de 17.02.2012, prin ordonanța emisă de procuror, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul V. D. D. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal și față de inculpata L. D. A., pentru complicitate la evaziune fiscală, infracțiune prev. de art.26 din Codul penal rap. la art.9 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

P. Încheierea din data de 17.02.2012, pronunțată de T. D. în Dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului, potrivit Încheierii nr.40/22.02.2012 a Curții de Apel C., a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați și s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.02.2012, până la 17.03.2012. Această măsură a fost prelungită succesiv, prin ordonanțele emise de procuror, pentru perioadele 18.03.2012 – 16.04.2012 și 17.04.2012 – 16.05.2012.

În drept, faptele comise de inculpatul V. D. D., constând în aceea că, în calitate de administrator la ., ., . și ., în baza unei rezoluții infracționale unice, a omis evidențierea în documentele legale a întregii activități economice desfășurate în perioada 2008-2011, sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugată în cuantum total de 3.174.517 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Faptele comise de inculpata L. D. A., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt la ., ., . și ., în baza unei rezoluții infracționale unice, l-a ajutat pe inculpatul V. D. D. să omită evidențierea în documentele legale a întregii activități economice desfășurate în perioada 2008-2011, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugată în cuantum total de 3.174.517 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.26 din Codul penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

În cursul cercetării judecătorești s-a luat interogatoriu inculpatului V. D. D. care a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa precizând că în realitate el nu a făcut altceva decât să semneze și să ștampileze facturi în alb pentru cele patru societăți comerciale pe care le înmâna ulterior inculpatei L. D., care la rândul său le folosea în livrarea de carcase de bovine la diverși clienți. A mai arătat de asemenea că în anul 2008, după ce a rămas șomer, la propunerea inculpatei L. D. a înființat o societate comercială pe numele său, iar ulterior alte trei societăți, în cadrul cărora s-a ocupat de evidența contabilă iar pentru activitatea desfășurată de el primea de la inculpată un ,,salariu" de 2500 lei lunar ( fila 82-83 dosar).

S-a luat de asemenea interogatoriu inculpatei L. D. care nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, precizând că ea administra în fapt . al cărei administrator era nora sa, iar inculpatul V. D. D. desfășura activitatea de contabil în cadrul societății, activitate pentru care primea suma de 600 sau 1000 lei lunar.

În continuare inculpata a mai arătat că inculpatul V. D. D. era la rândul său administrator la ., iar ulterior la ., . și respectiv ., acesta achiziționa animale pe firmele sale pe care le aducea la abator pentru a fi sacrificate după care inculpata pe firma administrată în fapt de ea, respectiv . le cumpăra de la el, plățile făcându-se întotdeauna prin bancă întrucât facturile depășeau întotdeauna suma de 5000 lei ( fila 84-85 dosar).

S-au luat declarații martorilor I. M. ( fila 95 dosar), P. G. ( fila 96 dosar), R. C. C. ( fila 97 dosar), V. L. ( fila 108 dosar), M. P. ( fila 109 dosar), M. L. ( fila 121 dosar), B. R. ( fila 122 dosar), P. I. ( fila 123-124 dosar), I. A.-I. ( fila 125 dosar), B. Ilușca ( fila 126 dosar), D. O. ( fila 127 dosar), B. D. ( fila 128 dosar), S. E. ( fila 163 dosar), care au arătat că își mențin în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale.

În circumstanțiere au fost întocmite referate de evaluare de către Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului D. ( fila 154-157 dosar) și au fost audiați martorii A. Ș. ( fila 178 dosar) și G. O. N. ( fila 189 dosar).

P. adresa nr. 2492/21.01.2013 ANAF București prin DGFP D. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.346.359 lei din care suma de 2.340.102 lei reprezintă impozit pe profit și 3006.257 lei TVA la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a sumei datorate ( fila 98-99 dosar).

Analizând actele și probele administrate în cauză, prima instanța a constatat că atât starea de fapt cât și încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului reținute prin rechizitoriu sunt corecte și corespunde unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Deși inițial în cursul urmăririi penale, inculpatul V. D. D. a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că nu a înregistrat în contabilitate facturile fiscale emise în numele societăților administrate de el, întrucât veniturile societății, inclusiv suma încasată cu titlu de TVA, erau predate inculpatei L. D. A., care a refuzat plata unor astfel de taxe către bugetul de stat, ulterior în cursul judecății a precizat că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa întrucât el nu a făcut decât să semneze și să ștampileze facturi în alb în numele societăților ale căror administrator în drept era, pe care ulterior le da inculpatei L. D., administratorul în fapt al acestora.

Inculpata L. D. a negat însă constant participația sa la săvârșirea faptei, susținând că răspunderea pentru întocmirea evidenței contabile și depunerea declarațiilor fiscale revenea administratorului de drept – în speță inculpatului V. D. D., negând de asemenea și împrejurarea că ar fi desfășurat activități de administrare în fapt a societăților, în sensul că ar fi achiziționat animale, le-ar fi sacrificat și ar fi comercializat carcasa rezultată, primind integral banii din aceste tranzacții.

Apărarea sa este însă lipsită de relevanță juridică și urmează a fi înlăturată, nefiind susținută de nici o probă administrată în cauză.

Deși inculpații au încercat să plaseze vinovăția unul asupra celuilalt, vinovăția ambilor inculpați rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de inspecție fiscală întocmite de DGFP D.; raportul de expertiză contabilă judiciară; procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice; procesele verbale de percheziție domiciliară; declarațiile martorilor.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, reprezentanți ai societăților comerciale care au achiziționat marfă pe baza facturilor emise în numele celor patru societăți administrate de către inculpatul V. D. D., rezultă că aceștia nu îl cunoșteau pe acesta din urmă, că societățile au fost reprezentate în relațiile comerciale fie de L. D. A., fie de alte persoane indicate de către aceasta și că achitau contravaloarea mărfurilor fie în numerar, inculpatei, fie prin ordin de plată în conturile societăților.

Ulterior, facturile fiscale nu erau înregistrate în contabilitatea societăților administrate de inculpatul V. D. D., fapt cunoscut și acceptat și de către coinculpată.

În drept, faptele săvârșite de inculpatul V. D. D., constând în aceea că, în calitate de administrator la ., ., . și ., în baza unei rezoluții infracționale unice, a omis evidențierea în documentele legale a întregii activități economice desfășurate în perioada 2008-2011, sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugată în cuantum total de 3.174.517 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev de art 72 C.pen, respectiv gradul de pericol social al faptelor, limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul sancționator ( 5 la 11 ani), perioada mare în care s-a desfășurat activitatea infracțională, urmările activității infracționale concretizate în valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar și persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, beneficiază de o imagine pozitivă în societate, însă nu au recunoscut săvârșirea faptelor încercând pe tot parcursul procesului să-și deplaseze vinovăția unul asupra celuilalt.

Din probele administrate în cauză, instanța a constatat însă, că nu rezultă temeiuri pentru a se reține circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpaților, deoarece prin comportarea avută pe tot parcursul procesului penal inculpații nu au dovedit stăruință pentru înlăturarea consecințelor faptelor comise, nu au manifestat sinceritate și regret față de faptele săvârșite, iar lipsa antecedentelor penale ale inculpaților nu este de natură să atragă de drept circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.pen, aceasta reprezentând de fapt regula într-o societate democratică.

Față de aceste criterii, instanța a aplicat inculpaților pedeapsa închisorii orientată spre limita minimă prevăzută de textul sancționator, de 6 ani alături de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, c C.pen, ca pedeapsă complementară.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpaților, instanța a apreciat că față de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina lor, modalitatea de comitere a acestora, perseverența infracțională a inculpaților, scopul pedepsei reglementat de art 52 C.pen, poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție.

Faptele săvârșite de inculpați generează o nedemnitate cu privire la exercițiul drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale și ca urmare instanța a interzis inculpaților cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c C.pen pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 71 alin 2 C.pen ,, condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Instanța a apreciat că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor reale și personale duc la concluzia existenței unei nedemnități care impune aplicarea pedepsei accesorii în același conținut ca și pedeapsă complementară.

Au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art. art.64 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen. în condițiile și pe durata prev. de art.71 alin 2 C.pen.

În baza art.88 C.pen, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților perioada reținerii de la 16.02.2012 la 17.02.2012.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținuit că în fața instanței de judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.346.359 lei din care suma de 2.340.102 lei reprezintă impozit pe profit și 3.006.257 lei TVA la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a sumei datorate.

Așa cum rezultă însă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză ( fila 391-464 vol II dosar urmărire penală), valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat, ca urmare a activității infracționale a celor doi inculpați este de 3.174.517 lei din care: . a cauzat un prejudiciu de 1.169.680 lei reprezentând 26.985 impozit pe profit și 1.142.695 lei TVA; . un prejudiciu de 1.336.825 lei reprezentând 236.093 lei impozit pe profit și 1.100.732 lei TVA; . un prejudiciu de 46.821 lei cu titlu de TVA, iar . un prejudiciu de 621.191 lei cu titlu de TVA.

Așa fiind, în baza art.14 alin.3 lit.b și 346 C.p.p. combinat cu art. 998 Cod civil și 1000 alin.3 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă exercitată de ANAF București prin DGFP D. și a obligat inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumelor sus menționate, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art.119 alin.1, art.120 alin.1 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

S-a luat act că . a fost radiată prin sentința nr 294 din data de 25.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ de T. D. Secția Comercială.

Conform art. 11 din legea 241/2005 în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 11 din legea 241/2005 și art. 163 alin. 2 C.p.p s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr.957/P/2011 din data de 11.01.2011 emisă de P. de pe lângă T. D. asupra următoarelor bunuri inculpaților.

În temeiul art.12 din Legea 241/2005 s-a dispus ca inculpații V. D. D. și L. D. A., să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, iar dacă au fost aleși vor fi decăzuți din drepturi .

Aceasta interdicție reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferita, si care are o natură juridică diferită de pedeapsa complementara, întrucât: se execută pe toată perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penală până la intervenirea reabilitării de drept, adică egală cu cea în care condamnarea suferită reprezintă un antecedent penal si nu numai pe o perioada determinată cum stipulează art. 53 pct. 2 lit a C.p ; include interdicția exercitării nu numai a funcției de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel cum prevede art. 64 lit. c Cp, ci si alte funcții sau activități în corelație cu aceasta - fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale; decurge din hotărârea definitivă de condamnare, fiind o decădere prevăzută de o lege extrapenală, dar care este obligatorie, imperativa, nefiind lăsata la dispoziția si aprecierea instanței de judecata; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate, ci singura condiție impusă este aceea ca obiectul condamnării penale definitive suferite sa fie una dintre infracțiunile prev. de legea 241/2005, întrucât aceasta decădere din drepturi este considerată un veritabil mijloc de protejare a relațiilor si activităților comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate și încredere între parteneri.

În baza art.191 alin.3 C.p.p. inculpații V. D. D. și L. D. A. au fost obligați la plata sumei de 2750 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, inculpatul V. D. D. în solidar și cu părțile responsabile civilmente ., . și ..

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetului de pe lângă T. D., inculpatul V. D. D., partea civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și inculpata L. D. A..

În motivarea apelului declarat de parchet, s-a precizat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât în cauză se impunea aplicarea dispozițiilor art.5 din N.C.p. cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală comisă de inculpați și reținerea ca lege mai favorabilă a dispoz.art.36 alin.1 din N.C.p. și aplicfarea dispoz. art.66 alin.1 lit.a, b și g din N.C.p., ca pedeapsă complementară.

Pe latură civilă, instanța a omis să precizeze data de la care urmează a fi calculate accesoriile sumelor datorate, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională a inculpaților, conform codului de procedură fiscală.

A criticat P. greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților în raport cu criteriile prev.de art.72 C.p. rap.la art.52 C.p., solicitând aplicarea unor pedepse mai aspre.

Partea civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și se bazează pe o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, prin hotărârea atacată, instanța de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaților V. D. D. și L. D. A. și în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata dobânzilor legale și penalităților de întârziere aferente, calculate conform prevederilor art. 119 și art.120 din codul de procedură fiscală, fără a arăta data la care sunt datorate aceste accesorii

Deși în cuprinsul hotărârii atacate se face referire la faptul că inculpații datorează dobânzi legale și penalități de întârziere de la data producerii prejudiciului, în dispozitivul acesteia nu mai este menționată această dată.

De asemenea, potrivit art.19 alin.5 din Noul Cod de procedură penală, repararea prejudiciului cauza prin infracțiune se face potrivit dispozițiilor legii civile, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv cât și despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

P. sentința penală, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de constituire ca parte civilă și cu privire la precizarea cererii de constituire ca parte civilă formulată de S. R. prin ANAF nr._/02.10.2012 și nr.2492/21.01.2013.

Inculpatul V. D. D. prin apelul formulat, susține că, potrivit probatoriului administrat, a avut o contribuție minimă la săvârșirea faptei, nu s-a ocupat efectiv de administrarea activității societăților. Întreaga activitate era coordonată în fapt de L. D. A., iar veniturile societăților erau predate acesteia. Chiar și din declarațiile martorilor reiese că aceștia nu-l cunoșteau pe inculpat, că societățile erau reprezentate în relațiile comerciale de L. D. A., fie de alte persoane indicate de aceasta, iar contravaloarea mărfurilor era achitată fie în numerar inculpatei, fie prin virament bancar.

Inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, beneficia de o imagine pozitivă în societate, așa cum rezultă și din referatul de evaluare întocmit de serviciul de Probațiune din cadrul tribunalului D., nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar în timpul desfășurării procesului penal acesta a avut o atitudine cooperantă, astfel că în mod greșit nu s-a reținut de către instanță circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

În motivarea apelului, inculpata L. D. A., a precizat că așa cum a arătat și în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei, nu a avut nici o calitate în societățile comerciale înființate de inculpatul V. D. D., răspunderea pentru întocmirea evidenței contabile și depunerea declarațiilor fiscale revenind administratorului de drept al . A. D. SRL, . și . fiind administrator în fapt la ., societate la care de drept era nora sa, iar inculpatul desfășura activități de contabilitate în această societate, pentru care era și remunerat

În calitate de administrator al firmei pe care o deținea, a cumpărat de la firmele administrate de inculpatul V. D. D., carne de la animalele achiziționate de acesta și duse la laborator pentru a fi sacrificate.

Astfel, în mod eronat s-a susținut în considerentele hotărârii prime instanțe că ea cunoștea faptul că inculpatul V. D. nu înregistra în contabilitatea societăților comerciale pe care la administra facturile fiscale ce atestau efectuarea operațiunilor comerciale, și că era de acord cu acest lucru.

Pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor la care a fost condamnată de prima instanță este prea mare, raportat la contribuția sa la săvârșirea faptelor respective și la producerea prejudiciului înregistrat de bugetul statului, astfel încât, solicită reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

Critică apelanta lipsa de analiză a încadrării juridice atribuite și neexaminarea apărărilor referitoare la posibilitățile lui L. D. A. de a comite infracțiunea de evaziune fiscală și susține că reținerea complicității, ca formă de participație este confuză și improprie, în condițiile în care elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin 1 lit b Legea 241/2005, constă într-o inacțiune, o faptă omisivă, neîndeplinirea unei obligații de a face de către administratorul societății care are obligația raportării către organele fiscale a operațiunilor efectuate și a veniturilor obținute spre a fi impozitat, iar infracțiunea este una proprie, cu subiect calificat

Susține apelata că nu sunt îndeplinite condițiile obiective și subiective ale complicității, nu rezultă că există acte de înlesnire sau ajutor la comiterea infracțiunii, contribuția la realizarea faptei nu este efectivă, nu este dovedită o legătură subiectivă între complice și autor, în cazul unei infracțiuni omisive, complicitatea materială este imposibilă și s-ar putea reține in extremis doar complicitatea sub aspect intelectual, dar din probe nu rezultă nicio activitate de sprijinire a inculpatului V..

Consideră apelanta inculpată că nu se poate reține nici o complicitate morală, în sensul susținerii unei astfel de conduite sau al determinării inculpatului V. să nu își îndeplinească obligațiile, nu sunt probe privind implicarea inculpatei L. cu privire la îndatoririle fiscale pe care administratorul societății le avea, interceptările telefonice demonstrând o atitudine de sfadă a lui V. D. atunci când L. D. A., telefonic, i-ar fi dezaprobat maniera în care acesta a întreținut contabilitatea și invocă dispozițiile art 10 din Legea nr 82/1992, conform căreia răspunderea revine administratorului sau oricărei persoane căreia i-a fost delegată o astfel de responsabilitate, fapta penală putând fi comisă doar de cei care fac înregistrările financiar-contabile.

Arată apelanta inculpată că inculpatul V. D. D. era administrator statutar, fost contabil și avea reprezentarea totală a obligațiilor fiscale, gestiona fondurile băneși ale societății, avea custodia actelor contabile și a ștampilelor societății, iar inculpata L. A. nu avea control asupra contabilității, nu a încheiat nicio factură fiscală, nu dispunea înregistrarea acestora și nici de custodia actelor contabile, iar potrivit art 70 din Legea nr 31/1990 administratorii sunt răspunzători pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor ce le revin cu privire la reprezentarea și buna gestionare a societății.

Mai susține apelanta inculpată că nu era singura care desfășura activitățile de comerț și ar fi avut numai o postură de lucrător comercial ale cărui responsabilități erau acelea de manipulare a mărfurilor, a predării acesteia către clienți și a încasări banilor pe care îi preda seara administratorului, iar instanța nu a analizat declarațiilor martorilor care demonstrează că singura implicare a inculpatei L. era aceea de efectuare a unor acte de comerț în mod subordonat inculpatului V. și că nu exista o interferență a acesteia cu partea contabilă a societăților, iar acțiunile sale nu se înscriu în sfera elementului material al infracțiunii de omisiune a declarării, conducerea societății nefiind nici în posibilitățile și nici în sarcina sa efectivă.

Inculpatul V. era cel care avea controlul gestiunii societății, a fondurilor bănești, organele de urmărire penală acreditând ideea falsă că societățile ar fi fost create de inculpatul V. ca urmare a determinării de către inculpata L. și înființarea acestora s-ar fi făcut cu bani proveniți de la inculpata L., de fapt neadevărat și demonstrat de faptul că în componența structurii societăților figurau persoane străine de inculpata L..

Faptul că inculpatul V. avea patronajul acestor societăți rezultă și din convorbirile telefonice, din care rezultă că inculpatul căuta sprijin în vederea cesionării . a constituirii altor societăți comerciale în vederea continuării acestui mod clandestin de a face activitate comercială, chiar și după controlul fiscal ce a avut loc în ianuarie 2012.

Pentru a aprecia că a avut administrarea de fapt a acestor societăți, susține apelanta inculpată că trebuia să existe o substituție totală în funcționarea societății celui investit în mod regulat cu aceste prerogative.

În cursul judecării cauzei în apel, au fost audiați în două rânduri inculpații apelanți și audiați martorii B. Ilușca, S. E., I. M., P. I., C. G..

La termenul din data de 14.05.2015, inculpata L. D. A. a arătat că nu dorește administrarea altor probe și își însușește toate declarațiile martorilor audiați la instanța de fond și în cursul urmăririi penale.

La data de 14.05.2015, înainte de încheierea cercetării judecătorești în apel, a intervenit decesul inculpatului V. D. D..

Analizând apelurile formulate, Curtea de Apel constată că apelurile Parchetului și inculpatului V. D. D. sunt fondate, apelurile inculpatei L. D. A. și ale părții civile fiind nefondate, pentru următoarele considerente.

Curtea de Apel constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului, așa cum rezultă aceasta din probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, situație de fapt confirmată de probele administrate în fața instanței de apel.

În consecință, Curtea de Apel constată că inculpatul apelant V. D. D., contabil, în anul 2008, fiind în șomaj a intrat în legătură cu inculpata apelantă L. D. A., persoană ce se ocupa de mai mult timp de sacrificarea animalelor în abatoare de pe raza județului D. și comercializarea cărnii rezultate către diferite societăți comerciale.

La propunerea și cu sprijinul material al inculpatei L. D. A., inculpatul V. D. D. a înființat următoarele societăți comerciale:

- ., înmatriculată la data de 15.07.2011, având ca asociat și administrator pe inculpatul V. D. D., iar ca asociat cu o cotă de participare de 5% pe numitul T. D..

Aceste societăți comerciale achiziționau animale vii de la diverse persoane din județul D., pe care le sacrificau în abatoare de pe raza județului D. și vindeau produsele din carne rezultate, în mod preponderent către ., administrată de martorul D. O. și ., administrată de nora inculpatei apelante L. D. A., precum și către alte societăți comerciale.

Achizițiile animalelor vii erau făcute de la persoane din județul D. care aveau legături cu inculpata sau ginerele acesteia, martorul C. G., vânzătorii animalelor neavând legături sau discuții cu inculpatul V. D. D..

Sumele achitate de cumpărători prin virament bancar în conturile societăților la care inculpatul V. D. D. erau ridicate în numerar, imediat după alimentarea conturilor bancare și înmânate inculpatei L. D. A., iar cele achitate în numerar erau înmânate de reprezentanții cumpărătorilor inculpatei L. D. A. sau martorei P. I., persoană din anturajul inculpatei apelante, inculpatul V. D. D. nefiind implicat în acest circuit comercial.

Facturile și chitanțele erau însă semnate și ștampilate anterior de inculpatul V. D. D., care le înmâna inculpatei L. D. A., fără ca în acestea să fie menționate date privind marfa, prețul mărfii, cumpărătorul.

Totodată facturile emise de cele patru societăți comerciale anterior indicate erau înregistrate în contabilitatea societăților comerciale cumpărătoare, astfel că era dedusă taxa pe valoare adăugată menționată în facturi, fiind influențat și modul de calcul al impozitului pe profit.

În fapt, atât achizițiile de animale vii de la persoane fizice, cât și sacrificarea acestora și comercializarea cărnii rezultate către diverse societăți comerciale, erau controlate de către inculpata L. D. A., care nu avea nicio calitate în cadrul societăților în numele cărora emitea documentele justificative, însă acționa ca un veritabil administrator de fapt, inculpatul V. D. D. primind pentru faptul că semna și ștampila facturile, precum și pentru alte activități desfășurate, cum ar fi ridicarea din bancă a sumelor de bani și predarea acestor sumei inculpatei, suma de 2.000 lei în fiecare lună.

Din probele administrate rezultă că între cei doi inculpați a existat o înțelegere privind modalitatea de lucru, în scopul de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Astfel, în schimbul unei sume de bani pe care inculpata L. D. A. i-o plătea lunar inculpatului V. D. D., acesta din urmă îi înmâna facturi în alb, semnate și ștampilate, pe care ea le folosea pentru a comercializa către beneficiari carcasa de carne rezultată din sacrificarea animalelor.

Inculpatul V. D. D. nu a declarat organelor fiscale cea mai mare parte din vânzările efectuate, acturile emise nefiind înregistrate în contabilitatea societăților administrate de acest inculpat, fapt cunoscut și acceptat de inculpată, care prin lipsirea de resurse financiare a societăților, a pus inculpatul V. în imposibilitate de a achita obligațiile fiscale ale societăților pe care le administra, respectiv taxa pe valoare adăugată și impozit pe profit.

Conform expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale rezultă că . în perioada 2008 – 2009 a efectuat vânzări în sumă totală de 3.269.426,22 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 621.190,98 lei, pe care nu l-a declarat și nu l-a plătit; a efectuat achiziții în valoare de 3.913.253,90 lei, exclusiv TVA; întrucât valoarea achizițiilor a fost mai mare decât cea a vânzărilor, societatea a înregistrat pierderi, astfel încât impozitul pe profit este zero.

. în perioada 2009 – 2010 a efectuat vânzări în sumă totală de 6.251.955,88 lei; a colectat TVA aferent acestor vânzări în sumă de 1.187.871,62 lei; a efectuat achiziții în valoare de 6.073.816,37 lei, pentru care TVA-ul deductibil aferent a fost de 45.176,94 lei; a depus deconturi de TVA în zero; impozitul pe profit aferent operațiunilor comerciale derulate a fost calculat la suma de 28.502,32 lei; a declarat și a plătit suma de 1.517 lei, reprezentând impozit pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele comise de către inculpați, prin intermediul celor patru societăți administrate de inculpatul apelant V. D. D. a fost în cuantum de 3.174.517 lei, din care 2.911.439 lei reprezentând TVA și 263.078 lei - impozit pe profit.

Instanța de apel, constată că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că în drept, faptele săvârșite de inculpata L. D. A., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt la ., ., . și ., în baza unei rezoluții infracționale unice, l-a ajutat și determinat pe inculpatul V. D. D., administratorul legal al acestor societăți, să omită evidențierea în documentele legale a întregii activități economice desfășurate în perioada 2008-2011, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugată în cuantum total de 3.174.517 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.26 din Codul penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b și alin.3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Referitor la fapta săvârșită de inculpatul apelant V. D. D., instanța de apel constată că la data de 14.05.2015 a intervenit decesul acestui inculpat apelant, după cum rezultă din adresa nr_/25.06.2015 a Primăriei Municipiului C. - Direcția de Evidență a Persoanelor – Serviciul Stare Civilă (fila 239-240 dosar apel), astfel că nu mai poate fi analizată vinovăția acestuia în prezenta cauză, existând o cauză de încetare a procesului penal, prevăzută de art 16 alin 1 lit f) Cod pr penală, conform art 396 alin 6 Cod pr penală.

Având în vedere și prevederile imperative ale 397 alin 5 Cod pr penală și art 25 alin 5 Cod pr penală, instanța de apel nu se va mai pronunța nici în privința pretențiilor părții civile față de inculpatul apelant V. D. D. și va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

În consecință, va fi admis apelul formulat de inculpat V. D. D., fiind fondat și motivul suplimentat de apel al Parchetului privitor la acest aspect și se va dispune încetarea procesului penal declanșat cu privire la acest inculpat și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile pornite împotriva sa.

În ceea ce privește apelul inculpatei L. D. A., instanța de apel constată că nu sunt fondate criticile aduse hotărârii primei instanțe.

Astfel, inculpata L. D. A. critică lipsa de analiză a încadrării juridice atribuite și neexaminarea apărărilor referitoare la posibilitățile sale de a comite infracțiunea de evaziune fiscală.

Instanța de apel constată că prima instanță, deși nu a analizat în detaliu apărările inculpatei, acest aspect nu constituie un motiv de desființare a hotărârii apelate, analiza apărărilor inculpatei urmând a fi suplinită de instanța de apel.

Cu privire la rolul inculpatei L. D. A. în funcționarea și administrarea societăților ., ., . și ., instanța de apel reține că din probele administrate, respectiv, declarații inculpați, declarații martori, rezultă că societățile au fost înființate la inițiativa și cu fondurile sale, activitatea societăților s-a desfășurat sub controlul strict al inculpatei, inculpatul V. fiind doar în mod formal administrator, fără a avea controlul fondurilor societăților și fără a putea influența activitatea comercială a acestora.

Instanța de apel constată că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești rezultă că inculpatul V. D. avea un rol de simplu executant, de interpus, controlul activității comerciale fiind exercitat de inculpata L. A., care era ajutată și de unele dintre persoanele din familia sa.

Referitor la rolul inculpatei L. D. A. în achiziționarea animalelor vii, asupra cărora inculpata avea controlul, din chiar declarația martorului C. G., ginerele inculpatei, rezultă că acesta a procesat animalele pe care le-a cumpărat prin intermediul firmelor la care figura ca administrator inculpatul V., martorul neputând oferi explicații credibile pentru introducerea acestor firme în circuit, atâta timp cât firma soacrei sale, inculpata L. D. A., avea ca obiect de activitate abatorizarea și vânzarea de carne, iar martorul la rândul său avea o firmă care desfășura activitate în același domeniu, chiar inculpata afirmând în declarația dată în fața primei instanțe, referitor la unele convorbiri telefonice interceptate, că a purtat aceste convorbiri în calitate de reprezentantă a ., firma ginerelui său.

De altfel și martorul M. L., un alt furnizor de animale, a arătat că martorul C. G. achiziționa animale de la el, iar inculpata L. D. A. se interesa de activitatea martorului C., dar în documentele de transport nu era menționat nici numele martorului M. L. și nici numele martorului C. G., declarație ce confirmă o dată în plus rolul de persoană de „fațadă” al inculpatului V., de interpus formal între martorul Căldărarul G. și inculpata L. D. A..

Martorul M. L. a precizat de altfel că îi cunoștea doar pe inculpata L. D. A. și pe martorul C. G. și nu a auzit niciodată de ., ., . și ..

Acest aspect, privind cumpărarea de către inculpată de carcase de animale în mod preponderent de la firmele la care inculpatul V. avea calitatea de administrator, coroborat cu aspectul că inculpata a făcut puține sacrificări de animale prin intermediul firmei pe care o conducea, după cum rezultă din declarația martorei B. Ilușca, conduce la concluzia că inculpata utiliza firmele la care inculpatul V. avea calitatea de administrator doar pentru a introduce în circuitul comercial carnea provenită de la animale cumpărate de la populație fără întocmirea de documente contabile, astfel ca eventuala răspunderea pentru obligațiile fiscale aferente acestor acte de comerț, respectiva taxa pe valoare adăugată și impozit pe profit, să revină inculpatului V. și societăților comerciale administrate de acesta, obligații fiscale ce urmau să nu fie plătite vreodată datorită lipsei disponibilităților financiare și a bunurilor valorificabile.

La aceiași concluzie conduce și declarația martorului B. R., persoană care se ocupa de colectarea de animale pentru sacrificare de la populație, martorul arătând că pentru animalele pe care le-a vândut inculpatei L. primea banii de la inculpată și nu a semnat niciodată vreun document privind primirea banilor.

Referitor la declarația martorului B. R., invocată în apărare de inculpata apelantă, instanța de apel constată că deși acest martor indică faptul că inculpata L. D. A. i-a comunicat faptul că trebuie să discute prețul cu inculpatul V., în declarațiile sale indică și faptul că persoana care împărțea banii era inculpata L., susținând în fața instanței, după unele declarații ezitante în cursul urmăririi penale, că nu a semnat niciodată vreun document din care să rezulte că a primit prețul animalelor vii pe care le-a vândut.

Ori, este evident că în condițiile în care inculpata L. efectua achiziția de animale pentru sacrificare fără a întocmi documente contabile privind achiziția acestor animale, achizițiile nu puteau fi înregistrate în evidențele contabile ale societăților administrate de inculpatul V., astfel încât nici vânzările de carne provenită de la aceste animale nu puteau fi evidențiate în evidența contabilă.

De altfel, deși în urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate de la domiciliul inculpatul V. documente contabile ale societăților comerciale la care acesta avea calitatea de administrator, nu au fost identificate documente contabile privind achiziția animalelor ci doar documente privind vânzarea cărnii rezultate din sacrificarea animalelor, inculpatul V. arătând că întocmea borderouri de achiziție de la persoane fizice doar pentru a justifica la bancă ridicarea în numerar a banilor din conturile societăților.

Acest aspect al neîntocmirii documentelor de achiziție și de plată a animalelor vii, dovedit nu numai prin declarațiile inculpatului V., dar și prin lipsa documentelor respective din documentele contabile ridicate de organele de urmărire penală, declarația martorului B. R., indică faptul că achizițiile de animale vii efectuate de inculpata L. erau făcute cu nerespectarea normelor legale tocmai pentru a nu se putea determina numărul de animale vii cumpărate, cantitatea de carne rezultată în urma sacrificării și cantitatea de carne vândută, astfel încât să poată fi eludate obligațiile fiscale ale societăților la care inculpatul V. avea calitatea de administrator.

Acest fapt, al neîncheierii de documente din care să rezulte achizițiile de animale vii făcute de societățile la care inculpatul V. avea calitatea de administrator, a dus la necesitatea ca organele fiscale să estimeze numărul animalelor sacrificate și cantitatea de carne rezultată conform datelor aflate în posesia organelor sanitar veterinare, iar experții judiciari contabili să estimeze valoarea achizițiilor și în funcție de sumele de bani ridicate în numerar din bancă, ceea ce conduce încă o dată la concluzia că societățile administrate de inculpatul V. au desfășurat activitate doar pentru a permite societăților administrate de inculpata L. și alte persoane apropiate acesteia să procure documente legale de achiziție a mărfii fără a fi generate obligații de plată către bugetul de stat.

Și în privința activității de vânzare a cărnii rezultate în urma sacrificării animalelor vii achiziționate, instanța de apel reține că probele administrate dovedesc faptul că inculpata L. D. A. controla în totalitate activitatea de vânzare, iar inculpatul V. D. D. nu avea nici un rol în acest sens.

Astfel, martora I. M., a arătat că avea cunoștință de faptul că inculpata L. era reprezentanta ., inculpatul V., menționat în facturi nefiind persoana care a încheiat facturile și nici persoana care a primit contravaloarea mărfii, martora Vâlceleanu L., apela la inculpata L. când făcea aprovizionarea cu carne din C. și menținea legătura telefonic cu aceasta, facturile fiind deja completate în momentul în care se prezenta pentru a ridica marfa, necunoscându-l pe inculpatul V. D., martora M. P., a fost contactată personal de inculpata L. pentru a-i prezenta o ofertă și ulterior a luat legătura numai cu inculpata pentru a cumpăra carne, fără a-l cunoaște pe inculpatul V..

De altfel, martora M. P. a precizat că inculpata L. a fost cea care a întocmit facturile și nu martora P. I., observând personal acest lucru.

Martorul D. O., administratorul uneia dintre societățile care au achiziționat o cantitate mai mare de carne, . a precizat și acesta că legătura cu societățile la care inculpatul V. era administrator era ținută prin inculpata L. D. A., iar pe inculpatul V. l-a văzut o singură dată, la bancă, unde probabil aștepta să fie alimentat contul bancar cu sumele virate de martor.

Inculpata L. D. A. nu a dorit audierea celorlalți martori audiați în cursul urmăririi penale, după cum rezultă din încheierea de ședință din data de 17.12.2013, dar analizând declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii R. C.-O., Z. I., N. I., D. Ș., A. A. P., Birtu F., se constată că toți acești martori au cumpărat carne prin intermediul inculpatei L. D. A., martorii Birtu F., Z. I. și N. I. precizând că nici nu îl cunoșteau pe inculpatul V. Dorum D..

De asemenea, martorul R. C.-O., angajat al abatorului aparținând ., a indicat faptul că în situația în care . dorea să achiziționeze carne de la inculpata L. D. A., aceasta era cea care negocia prețul și preda factura pentru . și ., tot prin intermediul inculpatei L., iar în situația în care pentru cele două societăți se solicita sacrificarea de animale, tot inculpata era cea care dădea comenzile.

Totodată martorul R. C.-O. a arătat că pe inculpatul V. îl cunoștea doar din vedere, din curtea abatorului, dar nu a discutat cu acesta.

Se constată astfel, din probele administrate, că inculpata L. D. A. avea controlul atât al aprovizionării, cu animale vii, a societăților ., ., . și ., cât și controlul activității de desfacere a cărnii obținute după sacrificarea animalelor.

Cu privire la controlul resurselor financiare ale ., ., . și ., instanța de apel constată că inculpatul V. D. D. nu primea decât salariul lunar în cuantum de 2.000 lei, celelalte resurse financiare fiind la dispoziția inculpatei L. D. A., care le distribuia pentru achitarea furnizorilor sau le folosea în interes personal.

În acest sens, relevante sunt declarațiile inculpatului V. D. D. care a arătat faptul că după ce conturile societăților erau alimentate cu sumele de bani reprezentând contravaloarea facturilor emise, inculpatul ridica sumele de bani în numerar și le înmâna inculpatei L. D. A..

Instanța de apel constată că faptul că inculpatul V. D. D. nu era beneficiarul real al întregului circuit comercial și financiar fraudulos.

Acest fapt rezultă nu numai din declarațiile constante ale acestuia conform cărora sumele rezultate din săvârșirea infracțiunii au fost însușite de inculpata L. D. A., dar și din înscrisurile existente la dosar, din care rezultă o situație materială precară a inculpatului V., după încetarea activității infracționale fiind nevoit ca pentru a-și asigura subzistența să se angajeze ca agent de pază, cu un salariu lunar apropiat de nivelul salariului minim pe economie.

De asemenea, în condițiile în care inculpatul V. a fost angajat, anterior începerii colaborării cu inculpata L. D. A., în funcții în care a primit venituri modeste, neavând un loc de muncă la începerea acestei colaborări, devin credibile susținerile acestuia conform cărora nu el este care ducea animalele la abator pentru sacrificare, întrucât nu avea disponibil bănesc, iar toate societățile pe care le-a administrat au fost înființate cu utilizarea resurselor financiare ale inculpatei L. D. A., pentru derularea activității fiind necesare nu numai sume de bani pentru înregistrarea societății ci și sume de bani pentru derularea activității comerciale.

Lipsa resurselor financiare ale inculpatului V. rezultă și din faptul că acesta în anul 2013 era în căutare unui loc de muncă, conform celor menționate în referatul de evaluare, iar din luna octombrie 2013 s-a angajat ca agent de pază, conform caracterizării emise de ., având un salariu foarte mic, 720 lei în luna aprilie 2015 (conform celui de-al doilea referat de evaluare), ceea ce indică faptul că sumele de bani rulate prin conturile societăților și ridicate în numerar nu au ajuns în posesia inculpatului V. ci în posesia inculpatei L. D. A., așa cum indică în mod constant inculpatul V. în declarațiile sale.

De altfel, deși martora S. E., a contestat în răspunsurile sale susținerile inculpatului V. privind o colaborare între martoră și inculpata L. D. A., nașa sa, în fața instanței de apel a confirmat în mod indirect cele susținute de inculpatul V. privind faptul că sumele virate de inculpata L. erau retrase imediat în numerar și predate inculpatei, arătând că inculpata L. venea cu ordinul de transfer pentru societatea inculpatului V., iar inculpatul V. D. venea cu dispozițiile privind ridicarea de numerar.

Chiar și convorbirile telefonice dintre inculpata L. D. A. și inculpatul V. D. D. din 03.11.2011, invocate în apărare de inculpata apelantă, confirmă controlul total al inculpatei asupra resurselor financiare, din analiza convorbirilor observându-se că inculpatul îi solicită inculpatei L. plata ”salariului”, iar aceasta justifică neplata prin lipsa posbilităților financiare, precum și faptul că inculpata nu neagă și chiar confirmă însușirea taxei pe valoare adăugată în cuantum de aproximativ 50.000 lei, colectată în luna anterioară convorbirii telefonice.

Astfel, inculpata apelantă L. D. A. îl întreabă pe inculpatul V. dacă și-a luat banii pentru luna octombrie (deci suma convenită drept plată lunară), iar acesta îi răspunde că a primit doar suma de 500 lei (LDA:- Păi mamă, suntem în noiembrie copilul meu, de unde mânca-ți-aș ochii, tu pe octombrie ai luat banii, da? ;VDD:- Mi-ai dat cinci milioane..........), după care, în cursul aceleiași convorbiri telefonice, inculpatul V. îi solicită din nou inculpatei apelante L. să îi plătească salariul lunar, în cuantum de 2.000 lei, iar inculpata nu neagă faptul că ar avea această obligație de plată a ”salariului”, dar justifică neplata sumei lunare convenite cu inculpatul V. prin lipsa resurselor financiare (VDD: Dar dacă… pentru … 20 de milioane care e salariul meu …; LDA:- Nu am, Dorule, înțelege-mă că nu am, dacă aș avea, nu ți-aș da?).

În aceiași convorbire telefonică, inculpatul apelant V. D. D. îi reproșează inculpatei L. D. A. faptul că și-a însușit suma de 50.000 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată colectată, iar în răspunsul său inculpata apelantă nu neagă însușirea acestei sume, sugerând în același timp faptul că inculpatul V. D. D. cunoaște și el destinația pe care inculpata apelantă a dat-o respectivei sume de bani (VDD:- Mamă! Sunt… sunt 500, sunt 500 de milioane, mamă, care i-ai încasat numai pe… până pe 19 de septembrie, eu nu știu ce-ai făcut cu banii ăștia.; LDA:- E, îți dai seama ce-am făcut!).

Se constată din analizarea transcrierii aceleiași convorbiri telefonice, că nu este fondată nici apărarea inculpatei apelante potrivit căreia nu ar fi întocmit facturi și doar ar fi predat marfa către unii clienți.

Astfel, după ce îi reproșează inculpatului V. faptul că ar dat declarații în sensul că acestea nu și-a recunoscut scrisul din facturile emise, inculpatul V. îi comunică inculpatei L. faptul că semnătura și ștampila din facturi sunt ale sale dar nu și celelalte mențiuni, iar inculpata apelantă confirmă că celelalte mențiuni din factură, cu excepția semnăturii nu sunt făcute de inculpat, arătând „Nu e scrisul tău, normal că nu e...”

Referitor la apărarea inculpatei apelante privind neanalizarea de către prima instanță a declarațiilor unor martori care ar infirma situația de fapt reținută de parchet și de instanța de fond, respectiv martorii Bărăgoanu D., D. O., B. Ilușca și B. R., instanța de apel că niciuna dintre aceste declarații nu dovedesc o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.

Declarația martorei P. I., prin care aceasta indică faptul că inculpatul V. ar fi fost coordonatorul întregii activități va fi înlăturată de instanța având în vedere că aceasta este în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză, declarația martorei fiind subiectivă, această martoră fiindidentificată de mai mulți martori ca fiind o colaboratoare a inculpatei L., chiar o subordonată, fapt confirmat chiar și prin declarația martorei P. I., din cursul urmăririi penale, rezultând că aceasta a fost angajată fără forme legale, cel puțin după încetarea activității infracționale prin intermediul firmelor la care administrator statutar era inculpatul V., la societatea la care acționar și administrator era martorul C. G., ., iar din transcrierile interceptărilor telefonice din data de 25.11.2011 (vol II – dos u.p.,) rezultă că inculpata L. A. avea convorbiri telefonice numeroase cu martora, căreia îi transmitea indicații privind activitatea comercială.

De altfel, martora P. I. l-a însoțit de martorul C. G., ginerele inculpatei apelante L. D. A. chiar și în momentul în care, în toamna anului 2011, autovehiculul condus de acesta, ce transporta animale vii fără documente legale, a fost controlat de autorități.

Referitor la declarația martorei B. Ilușca, instanța de apel constată că aceasta nu este relevantă, indicând modul în care cei doi inculpați se comportau în public, declarația martorei fiind dealtfel părtinitoare, destinată ajutării apărării inculpatei, față de aspectul că descrie o relație de subordonare a martorei P. I. față de inculpatul V., în realitate, așa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, martora P. I. fiind într-o relație de subordonare cu inculpata L. D. A..

Susține apelanta L. D. A. că declarația martorei Bărăgoanu Danilea dovedește implicarea și conducerea efectivă a societăților de către inculpatul V., dispoziția acestuia asupra capitalurilor societăților.

Instanța de apel reține că martora B. D., deși indică faptul că inculpatul V. și inculpata L. lăsau aparența, în cadrul activității din cadrul abatorului că au doar o colaborare, menționează un aspect foarte important pentru reținerea vinovăției inculpatei L., respectiv faptul că are cunoștință de faptul că inculpata L. a cumpărat carcase de animale de la firmele inculpatului V. și nu știe ca inculpata să fi cumpărat carcase de la alte firme.

Referitor la martorul B. R., instanța de apel reține că acesta avea o colaborare cu inculpata L. D. A., fapt prezentat anterior în cuprinsul prezentelor considerente, iar faptul că acest martor indică faptul că inculpata i-a comunicat că trebuie să discute prețul cu inculpatul V., nu dovedește că inculpatul V. ar fi coordonat activitatea societăților comerciale, ci poate indica, cel mult, faptul că inculpata încerca să creeze o aparență că ar fi un terț față de activitatea acestor societăți, fapt infirmat de marea majoritate a martorilor audiați.

În concluzie, majoritatea martorilor audiați în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au indicat faptul că persona de legătură cu persoanele care vindeau animale vii era inculpata L. sau ginerele său, martorul C., iar persoanele care cumpărau carnea provenită de la animalele sacrificate o indică, marea lor majoritate, tot pe inculpata L. drept persoana care oferea carne spre vânzare, negocia prețul și făcea vânzarea, deși pe facturi era menționat inculpatul V..

P. urmare, activitatea inculpatei L. D. A. nu a fost una de simplă reprezentare a societăților administrate de inculpatul V., cu acordul și sub conducerea acestuia, ci o activitate de conducere, de coordonare a activității acestor societăți comerciale, prin care conducea achiziția de animale vii, vânzarea cărnii și altor produse rezultate în urma sacrificării acestor animale și dispunea de resursele financiare ale acestor societăți, în mod independent, fără a fi coordonată de inculpatul V., care avea doar rolul unui interpus.

Acest rol de interpus al inculpatului V. rezultă nu numai din probele expuse anterior în cuprinsul prezentelor considerente, dar și din înscrisuri în care persoane din familia inculpatei L. D. A. sunt menționate.

Astfel, în factura nr 160/15.12.2010 (vol VI dup), martorul C. G. este consemnat ca delegat și ca persoană care a efectuat transportul de carne de la ., după cum rezultă și din declarația martorului R. C.-C., asociat la . (fila 205 – vol I d.u.p.), din această probă rezultând că martorul C., ginerele inculpatei L., avea un rol activ în circuitul de achiziționare și vânzare a mărfii, iar la fila 305-309- vol I din dosarul de urmărire penală se observă că ștampila societății . a fost comandată și ridicată de L. M., soțul inculpatei L. D. A..

Ori, aceste probe sunt în concordanță cu celelalte probe administrate, din care rezultă rolul de conducere al inculpatei L. D. A. în societățile în care inculpatul V. avea calitatea de administrator statutar, neputând fi justificată activitatea martorilor C. G. și L. M. de acordarea unui ajutor dezinteresat inculpatului V. D. D., în condițiile în care inculpata L. D. A. era foarte implicată în activitatea acestor societăți comerciale.

Atitudinea nesinceră a inculpatei rezultă și din declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, în care arăta că inculpatul V. era cel care se ocupa de achiziția animalelor, deși din declarațiile martorilor B. și M. L. rezultă că inculpata și martorul C. erau cei care procurau aceste animale, iar din declarația martorului G. O. N., magaziner la un abator, rezultă că inculpata L. era cea care aducea animale pentru sacrificare.

Totodată transcrierea convorbirii telefonice dintre cei doi inculpați din data de 03.11.2011, confirmă faptul că inculpata L. D. A. avea cunoștință de faptul că nu erau depuse declarații fiscale în care să fie declarate vânzările și că acest fapt se datora comportamentului, arătând că nu mai vrea să lucreze în acest mod în viitor, fiind astfel conștientă de faptul că desfășurase până în acel moment o activitate ilegală („D., ți-am spus de când ai venit la mine în casă, „D. eu nu mai lucrez”. Eu, în halul în care am lucrat cu… cu asemenea lucruri ce s-au întâmplat, nu mai lucrez, D. .”).

Deși, inculpata susține că făcea achiziții de carne și de la alte firme, instanța de apel reține că inculpata nu a adus nicio probă în acest sens.

Nu pot fi reținute nici apărările apelantei inculpate L. D. A. conform cărora inculpatul V. D. D. ar fi avut o atitudine de sfadă, în convorbirile telefonice interceptate, ar fi continuat activitatea comercială și după încetarea achiziției de animale vii și ar fi făcut singur demersuri pentru înstrăinarea părților sociale ale societăților comerciale, ceea ce ar demonstra controlul inculpatului V. asupra activității acestor societăți.

Această atitudine a inculpatului V., de „sfadă”, este explicabilă în condițiile în care inculpatului i se solicitaseră deja explicații de către organele fiscale, instanța de apel observând din analiza convorbirilor telefonice interceptate, după ce în fapt încetase activitatea infracțională, o atitudine de bravură a inculpatului care nu conștientiza gravitatea acuzațiilor.

Totodată faptul că inculpatul încerca să desfășoare în continuare o activitate din care să obțină venituri se explică prin lipsirea acestuia de resurse financiare, acesta încercând să obțină în continuare venituri necesare traiului zilnic, chiar inculpata L. arătând în convorbirea dintre cei doi inculpați din 03.11.2011, că nu mai este interesată de serviciile inculpatului V. și îndemnându-l să desfășoare singur o activitate, spunându-i acestuia „Păi du-te și fă altceva pe BUJORELU’”.

Referitor la înstrăinarea părților sociale ale societăților, instanța de apel reține că este lipsit de relevanță pentru stabilirea vinovăției inculpatei L. D. A. în raport cu acuzațiile aduse acesteia prin rechizitoriu, demersurile efectuate pentru înstrăinarea părților sociale fiind făcute după încetarea activității infracționale prin intermediul unora dintre societăți și începerea activității infracționale prin intermediul altor societăți, astfel că nu poate schimba concluziile privind coordonarea activității infracționale de către inculpată în perioada în care prin intermediul fiecăreia dintre aceste activități a fost desfășurată activitate de achiziție de animale și vânzare de carne.

În privința înscrisului depus de apelanta inculpată, prin care inculpatul V. ar fi declarat în fața inculpatei L. faptul că el este cel responsabil de activitatea societăților comerciale la care avea calitatea de administrator statutar, instanța de apel constată în primul rând că o declarație scrisă dată de un inculpat în fața unui coinculpat nu are valoare probatorie, nefiind un mijloc de probă administrat în cursul procesului penal, iar în al doilea rând înscrisul este în mod evident întocmit pro causa, la solicitarea inculpatei, neexistând niciun motiv pentru care inculpatul să fi redactat o astfel de „declarație” în afară de solicitările inculpatei sau ale unei persoane din anturajul său, așa cum a indicat și inculpatul apelant V. în declarația sa dată în fața instanței de apel.

Relevant pentru nesinceritatea inculpatei L. privind condițiile în care a fost obținută această „declarație” este și faptul că deși încearcă să dea relevanță înscrisului și să îl folosească în apărarea sa, inculpatul nu a putut indica în mod clar modul în care a fost determinat inculpatul V. să redacteze acest înscris.

Față de acest mod de acțiune al inculpatei, rezultat din probele administrate, instanța de apel constată că în mod corect a fost reținut faptul că inculpat a fost un complice al administratorului de drept al societății.

Astfel, complicitatea este forma de participație penală ce constă în fapta unei persoane care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Complicitatea poate fi nu numai materială ci și morală și consta într-o contribuție morală și poate consta inclusiv în întărirea hotărârii infracționale prin sfătuirea autorului cu privire la modul în care trebuie să acționeze.

Complicitatea morală poate consta în întărirea hotărârii infracționale luate de autor, prin îndemnuri, presiuni, autor care deja luase hotărârea să săvârșească o infracțiune și este posibilă și în cazul infracțiunilor omisive, așa cum este infracțiunea prevăzută de art 9 alin 1 lit b din Legea 241/2005.

Ori, în condițiile în care inculpata L. A. D. și-a însușit toate beneficiile activității comerciale desfășurate de societățile comerciale la care inculpatul V. avea calitatea de administrator, acesta a fost pus în situația de fi pasibil să răspundă cu patrimoniul său pentru taxele și impozitele datorate de aceste societăți, fapt posibil în cadrul unei proceduri de angajare a răspunderii administratorului, astfel că inculpatul V. a fost determinat în acest fel să nu declare tranzacțiile comerciale desfășurate pentru a evita răspunderea patrimonială în calitate de administrator, fapt pe care i-l solicitase dealtfel și inculpata L., în momentul în care inculpatul L. i-a cerut sume de bani necesare plății taxei pe valoare adăugată, după cum rezultă din declarația inculpatului V. dată în fața instanței de apel.

Totodată, din probele administrate rezultă că inculpata L. D. A. l-a sfătuit pe inculpatul V. D. D. privind modul în care trebuie să procedeze, respectiv preluarea sau înființarea succesivă a mai multor societăți comerciale și lichidarea acestora, după lipsirea acestor societăți de sumele de bani necesare achitării taxelor și impozitelor, scopul derulării tranzacțiilor comerciale prin intermediul acestor societății fiind doar de a face posibil ca suma de plată cu titu de taxe și impozite, în special taxa pe valoare adăugată, pe care urmau să o plătească societățile din aval, administrate de inculpata L. D. A. sau de alte persoane în legătură cu aceasta, să fie cât mai mică.

Este real că aceste societăți au făcut vânzări și către alte societăți care nu erau implicate în circuitul financiar, cumpărători ce nu aveau cunoștință de circuitul financiar fraudulos pus la punct de inculpata L. D. A., dar acest fapt se explică prin faptul că societățile administrate de inculpatul V. aveau nevoie de sume de bani pentru achiziția de animale și plata serviciilor către abatoare, astfel ca circuitul fraudulos să poată continua, precum și pentru disimularea beneficiarului real al întregului circuit financiar, inculpata L. D. A..

În fapt, societățile administrate de inculpatul V. au avut în permanență, în perioada în care acesta a avut calitatea de administrator, fiind coordonat de inculpata L. D. A., doar rolul de societăți interpuse, „bidon”, care trebuiau să acumuleze obligații fiscale, declarate sau nedeclarate, fiindu-le lăsate la dispoziție doar mijloacele financiare necesare plății mărfii achiziționate.

Chiar și în situația în care taxele și impozitele ar fi fost declarate de inculpatul V. D. D., având în vedere că societățile administrate de acesta nu aveau mijloacele financiare necesare achitării acestor obligații de plată către bugetul de stat, scopul activității comerciale al acestor societăți rămâne același, respectiv acumularea datoriilor către buget în sarcina unor societăți care urmau să „dispară” fără a-și îndeplini obligațiile fiscale.

Sunt întrunite astfel condițiile pentru a se reține complicitatea inculpatei L. D. A. la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 9 alin 1 lit b din Legea 241/2005, sub forma unei complicități morale..

Referitor la apelul formulat de P., instanța constată că nu este întemeiată critica privind neaplicarea dispozițiilor art 5 Cod penal și reținerea ca lege penală mai favorabilă a dispozițiilor art 36 alin 1 Cod penal și aplicarea art 66 alin 1 lit a, b și g Cod penal ca pedeapsă complementară.

Prima instanță a pronunțat hotărârea apelată la data de 30.01.2014, anterior intrării în vigoare a Legii nr 286/2009 privind Codul penal, 01.02.2014, astfel că nu erau incidente dispozițiile art 5 Cod penal, ci dispozițiile art 13 Cod penal din 1969, așa cum în mod legal a reținut prima instanță având în vedere modificările succesive ale Legii 241/2005 de la data săvârșirii infracțiunii până la data pronunțării hotărârii.

Nici în prezent, instanța de apel nu poate reține ca fiind lege penală mai favorabilă dispozițiile Codului penal aprobat prin Legea 286/2009, întrucât anterior datei de 01.02.2014, pedeapsa aplicabilă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 9 alin 1 lit b rap la alin 3 din Legea 241/2005 era închisoare de la 5 ani la 11 ani, iar după . Legii 286/2009 și Legii nr 187/2012, pedeapsa aplicabilă pentru această formă a infracțiunii de evaziune fiscală este închisoarea de la 9 ani la 15 ani.

În consecință, în raport cu limitele pedepsei aplicabile, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal din 1969 și Legea nr 241/2005, în forma aplicabilă la data săvârșirii infracțiunii, durata pedepsei aplicabile fiind primul criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile și nu durata și conținutul pedepselor complementare și accesorii.

Nici durata mai mică a sporului de pedeapsă aplicabil în cazul săvârșirii unei infracțiuni continuate, 3 ani închisoare conform art 36 Cod penal și 5 ani închisoare conform art 41 Cod penal din 1969, nu influențează în cauza de față stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere că și în acest caz limitele de pedeapsă ar fi mai mari conform Codului penal în vigoare în prezent și Legii nr 241/2005, forma în vigoare în prezent.

Nu sunt fondate nici susținerile apelantei inculpate L. D. A., privind posibilitatea reținerii ca lege penală mai favorabilă a dispozițiilor Legii nr 241/2005 în forma de la data săvârșirii infracțiunii și a celor din Codul penal aprobat prin Legea nr 286/2009.

Conform art 246 și art 247 din Legea nr 187/2012, Legea nr 286/2009 și modificările la actele normative, inclusiv Legea nr 241/2005, intră în vigoare la data de 01.02.2014, astfel încât acestea constituie un tot unitar, iar aplicarea combinată a normelor din Legea nr 286/2009 și a Legii 241/2005, forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014, ar constitui o aplicare a legii contrară deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile”.

Nu sunt fondate nici criticile Parchetului și ale apelantei inculpate L. D. A., privind greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestei inculpate.

Instanța de apel reține că prima instanța a avut în vedere la stabilirea pedepsei aplicate și a modalității de executare dispozițiile art 72 Cod penal din 1969.

Astfel, deși prejudiciul total produs bugetului de stat este mare, mai mare de 500.000 EURO, respectiv aproximativ 700.000 Euro, acest prejudiciu este apropiat de limita la care devin aplicabile dispozițiile alin 3 al art 9 din Legea nr 241/2005, astfel că nu se justifică aplicarea unei pedepse mult mai mare decât minimul special, așa cum solicită parchetul.

Totodată, inculpata este în vârstă, are o situație familială dificilă, soțul său fiind grav bolnav, iar inculpata este la rândul său bolnavă, nu are antecedente penale, astfel că aceste aspecte conduc la aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, așa cum în mod temeinic a procedat prima instanță.

În același timp nu se pot reține în favoarea inculpatei apelante niciuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art 74 Cod penal din 1969, având în vedere că inculpata, chiar dacă nu are antecedente penale, a desfășurat activitatea în mod organizat și elaborat, pe o durată mare de timp, a implicat în activitatea infracțională și alte persoane, a produs un prejudiciu mare și nu a recunoscut săvârșirea faptei.

În consecință în mod legal și temeinic prima instanță a aplicat inculpatei L. D. A. pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza a II a, lit b și c Cod penal din 1969 ca pedeapsă complementară, această pedeapsă fiind suficientă și necesară pentru atingerea scopului pedepsei.

Instanța de apel constată că nu sunt fondate criticile părții civile și ale parchetului privind greșita soluționare a laturii civile, respectiv ar fi fost omisă precizarea datei de la care urmează a fi calculate accesoriile sumelor datorate, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională, conform Codului de procedură fiscală.

După cum se observă din examinarea dispozitivului sentinței apelate, prima instanță a precizat în dispozitiv faptul că accesoriile, dobânzi și penalități, se vor plăti conform art 119 și 120 Cod pr fiscală, care prevăd plata dobânzilor și penalităților de la data zilei următoare termenului de scadență, astfel că indicarea încă o dată a conținutului art 119 și art 120 Cod pr fiscală ar fi de prisos, atâta timp cât o normă legală menționează acest moment, astfel că organul fiscal putând stabili data de la care începe calculul dobânzilor și penalităților.

Cum prima instanță a menționat în dispozitiv și faptul că dobânzile și penalitățile se vor plăti până la data achitării integrale, organul fiscal are la dispoziție toate elementele, respectiv cuantumul sumelor datorate, data de la care încep să curgă penalitățile și dobânzile, precum și data până la care acestea vor fi calculate, pentru a pune în executare hotărârea judecătorească.

Nu sunt fondate nici criticile părții civile privind faptul că s-a constituit parte civilă cu o sumă mai mare, 5.346.359 lei, iar instanța nu a avut în vedere suma solicitată.

Partea civilă s-a constituit partea civilă prin adresa nr._/02.10.2012, depusă la dosarul cauzei, cu suma de 5.346.359 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei și până la data achitării integrale a sumei datorate, reprezentând impozit pe profit – 2.3409.102 lei și TVA – 3.006.257 lei.

Ulterior, prin adresa nr.2492/21.01.2013, s-a formulat precizare la cererea de constituire ca parte civilă, arată că suma cu care se constituie parte civile în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului D. este în cuantum de 5.346.359 lei, arătând prejudiciul cauzat pentru fiecare societate parte responsabilă civilmente în cauză.

Instanța de apel constată că prejudiciul avut în vedere de parchet în rechizitoriu și de prima instanță în hotărârea pronunțată a fost stabilit printr-o expertiză judiciară, mijloc de probă legal, la care partea civilă a formulat obiecțiuni în cursul urmăririi penale, fără a contesta modul de calcul al prejudiciului ci modul în care parchetul a considerat că responsabilitatea săvârșirii infracțiunilor o doar apelanții inculpați din prezenta cauză, nefiind cercetate de procuror și alte persoane din anturajul inculpaților, pe care partea civilă le-a indicat în obiecțiunile depuse.

În fața primei instanțe, partea civilă a solicitat însă obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la o sumă mai mare decât cea stabilită prin raportul de expertiză judiciară din cursul urmăririi penale, fără a motiva diferențele dintre aceste sume.

Instanța de apel constată, din analiza motivelor de apel, că partea civilă este în fapt nemulțumită de faptul că prejudiciul stabilit nu cuprinde obligațiile de plată ale . și ., considerate de organele fiscale ca fiind datorate întrucât ar fi introdus în mod nelegal facturi fiscale provenind de la societățile administrate de inculpatul apelant V. D. D., dar aceste două societăți nefiind părți în prezenta cauză, iar instanța nefiind sesizată prin rechizitoriu cu săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu obligațiile fiscale ale . și . nu se poate pronunța asupra eventualelor prejudicii produse prin activitatea acestor două societăți.

De asemenea, întrucât . și . nu sunt părți responsabile în prezenta cauză, instanța de apel constată că în mod legal experții contabili nu au luat în considerare informațiile menționate în rapoartele de inspecție fiscală la . și ..

În consecință, cum rapoartele de inspecție fiscală întocmite nu pot avea valoare probatorie superioară unui raport de expertiză judiciară contabilă întocmit la cererea procurorului, cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților, nu pot fi primite criticile părții civile privind valoarea prejudiciului.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 1 lit b Cod pr penală, vor fi respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanta inculpată L. D. A. și partea civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței penale nr.56 din data de 30.01.2014 pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

În temeiul art 421 pct 2 lit a Cod pr penală, vor fi admise apelurile formulate de P. și apelantul inculpatul V. D. D. și în baza art. 17 alin 2 Cod penal raportat la art.16 litera f C.p.p., se va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul V. D. D., trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin 1 lit. b și alin 3 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal din 1969, deoarece a intervenit decesul inculpatului la data de 15.05.2015.

În temeiul art. 25 alin 5 Cod pr penală, se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului V. D. D. și se va înlătura obligarea inculpatului în solidar cu inculpata L. D. A. și părțile responsabile civilmente din prezenta cauză.

Vor fi menținute dispozițiile din sentința penală apelată cu privire la sechestrul asigurator dispus asupra bunurilor inculpatului V. D. D., având în vedere dispozițiile art 397 alin 5 Cod pr penală, care impun menținerea măsurilor asiguratorii în cazul în care acțiunea civilă este lăsată nesoluționată pentru una dintre situațiile menționate în art 25 alin 5 Cod pr penală, așa cum este și achitarea pronunțată în temeiul art 16 alin 1 lit f Cod pr penală..

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei.

În temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și apel pentru inculpatul V. D. D., vor rămân în sarcina statului.

În temeiul art 275 alin 2 Cod pr penală, va fi obligată apelanta inculpată L. D. A. la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, iar partea civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, onorariul avocatului din oficiu din apel al inculpatului V. D. D., în cuantum de 300 lei rămâne în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul Parchetului de pe lângă T. D. și inculpatului V. D. D., fiul lui C. și V., născut la data de 21.09.1967 în ., cu ultimul domiciliul în com. C., ., jud. D. și ultima reședința în C., ., ., CNP_, decdat la data de 14.05.2015 în mun C., jud D., formulat împotriva sentinței penale nr.56 din data de 30.01.2014 pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

Respinge apelul părții civile S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și al inculpatei L. D. A., fiica lui D. și C., născută la data de 27.01.1958 în ., cu domiciliul în C., ., ., ., CNP_6ca nefondate.

In baza art. 17 alin 2 Cod penal raportat la art.16 litera f C.p.p.

Încetează procesul penal privind pe inculpatul V. D. D., trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin 1 lit. b și alin 3 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal din 1969, deoarece a intervenit decesul inculpatului la data de 15.05.2015.

În temeiul art. 25 alin 5 Cod pr penală,

Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului V. D. D. și înlătură obligarea inculpatului în solidar cu inculpata L. D. A. și părțile responsabile civilmente din prezenta cauză.

Menține dispozițiile din sentința penală apelată cu privire la sechestrul asigurator dispus asupra bunurilor inculpatului V. D. D..

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și apel pentru inculpatul V. D. D., rămân în sarcina statului.

Obligă apelanta inculpată L. D. A. la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Obligă apelanta parte civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu din apel al inculpatului V. D. D., în cuantum de 300 lei rămâne în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2015

Președinte, Judecător,

T. M. M. E. P.

Grefier,

E. L.

Red.jud.M.E.P.

J.fond.V.S. D.

G.S. 28.09. 2015/9ex.

← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 958/2015. Curtea de...		Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1045/2015.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1046/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1046/2015. Curtea de Apel CRAIOVA