Violenţa în familie. Art.199 NCP. Decizia nr. 902/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 902/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 902/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ NR. 902
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. B. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - I. G.
Grefier - M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., de la P. de pe lângă C. de A. C.
………………….
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării din data de 04 iunie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelul declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 30 ianuarie 2015, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat M. V..
Deliberând;
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 20 din data de 30 ianuarie 2015 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, în baza art.193 alin.1 C.p., raportat la art. 199 alin.1 C.p. cu aplicarea art.61 alin.4 pct. c C.p., a fost condamnat inculpatul M. V. (CNP_, fiul lui D. și O., născut la data de 01.04.1963 în ., cu domiciliul în ., ..4, județul O., fără antecedente penale) la pedeapsa de 180 zile amendă, iar în baza dispozițiilor art. 61 alin. 2 din Codul penal, s-a stabilit valoarea unei zile amendă la 15 lei; executarea amenzii penale în cuantum de 2.700 lei se va face potrivit dispozițiilor art. 559 alin. 1 din Codul de procedură penală; în baza art.63 C.p., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințele neachitării in termen legal a amenzii penale aplicate.
În baza art.19 alin.1 C.p.p. raportat la art. 1357 C.civ., s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul M. V. la plata către partea civilă M. E. a sumei de 1.500 lei. reprezentând daune morale; în baza art.276 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă M. E., în cuantum de 1.000 lei; în baza art.274 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 1267/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. C., a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul M. V., pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie prev. de art. 199 alin.1 rap. la art. 193 alin.2 Codul Penal, constând în fapt în aceea că în ziua de 31.03.2013, inculpatul s-a întâlnit cu sora sa, persoana vătămată M. E., la casa părintească de pe raza satului Comanca, . și, pe fondul unor discuții legate de o sumă de bani, în timp ce părțile se aflau în locuință, inculpatul a lovit-o cu pumnii, a tras-o de păr și i-a produs leziuni la degetul de la mâna stângă persoanei vătămate M. E. .
Potrivit certificatului medico-legal emis de S.J.M.L. O. nr. 267/C/02.04.2013, persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care puteau fi produse la data de 31.03.2013, prin lovire cu corp dur, necesitând 12-13 zile îngrijiri medicale.
Instanța de fond nu a avut în vedere apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit-o pe persoana vătămată, întrucât nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză; de altfel, nu s-a avut în vedere nici provocare invocată de inculpat, din declarațiile martorilor și a inculpatului rezultând că părțile, înainte de conflictul fizic, se insultau reciproc, astfel încât fapta persoanei vătămate nu a fost de natură să-i producă inculpatului o puternică temere sau emoție, în sensul art. 75 alin.1 lit. a din C.p.
Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului M. V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 193 alin 2 raportat la art. 199 alin.1 Cod penal, pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei s-au avut in vedere criteriile generale prev. de art. 72 si 52 C.p., respectiv: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului si circumstanțele concrete în care a fost săvârșita fapta.
F. de aceste elemente, respectiv circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, rezultatul produs respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale necesar părții vătămate pentru vindecare, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale, apreciind că aceasta va fi de natura sa satisfacă scopul preventiv si coercitiv al pedepsei, conform art. 52 c.p.
In sarcina inculpatului nu s-a reținut dispozițiile art. 74 si 76 C.p. referitoare la circumstanțele atenuante, având ca efect coborârea pedepsei sub minimul special, neexistând suficiente date in acest sens.
Condamnând inculpatul la pedeapsa amenzii penale, prima instanță i-a atras acestuia atenția asupra disp. art. 63 ind. 1 C.p. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, in cazul neachitării acesteia cu rea credința.
Persoana vătămată M. E. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, din care, 7000 lei daune morale și 3000 lei daune materiale.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 1357 C.civ. și ținând cont de împrejurarea că fapta inculpatului i-a provocat părții civile, prin vătămările produse, o suferință fizică și psihică intensă, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru a opera răspunderea civilă delictuală, astfel că suma de 1.500 lei reprezentând daune morale, a fost considerată ca o justă și integrală despăgubire.
In ceea ce privește acțiunea civila formulata de partea civila M. E., instanța de fond a constatat ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ., în sensul existentei unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv acțiunea inculpatului de a lovi persoana vătămata, a legăturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si a vinovatei inculpatului sub forma intenției directe, apreciind că suma anterior menționată va fi în măsură să acopere întreaga paletă de suferințe fizice și psihice, dar și urmările consecutive evenimentului produs.
Astfel, deși prin acordarea acestui gen de despăgubiri trebuie respectat principiul de drept potrivit căruia suferința cauzată nu trebuie să constituie sursa unei îmbogățiri nelegitime, este incontestabil că, în evaluarea acestui prejudiciu, se au în vedere nu doar durerile provocate prin fapta ilicită, ci și schimbările intervenite în condițiile de existență, disconfortul și celelalte consecințe negative la care victima evenimentului a fost expusă, în caz contrar, reparația bănească acordată neputând satisface condițiile impuse de art. 1357 Cod civil.
Instanța de fond nu a acordat despăgubiri materiale părții civile, deoarece aceasta din urmă nu a făcut dovada acestor pretenții.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la data de 02.02.2015, instanța de fond, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei, sentinței penale nr. 20 din 30.01.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, în sensul că, în locul mențiunii eronate „ …..art. 193 alin.1 C.p. …”, se va trece corect „……art. 193 alin. 2 C.p.……..”.
Astfel, instanța de fond, din oficiu a constat existența unei eroi materiale strecurată minuta sentinței penale mai sus menționate, în speță fiind deci incidente dispozițiile art. 278 C. proc. P.. potrivit cărora „erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. J. C., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 5 Cod Penal, deoarece legea mai favorabilă a fost stabilită în mod greșit, deoarece aceasta este Codul Penal anterior, solicitând astfel admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond condamnarea inculpatului M. V. pentru inf. prev de art. 180 alin. 21 Cod Penal la o pedeapsă cu amenda orientată către minimul special, așa cum de altfel a fost condamnat și la instanța de fond, însă limitele au fost stabilite în raport de noul Cod Penal, apreciat în mod greșit ca lege mai favorabilă.
Apelul este fondat.
Analizând hotărârea apelată în raport de criticile invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 265/2014, C. constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal, sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor legale.
În consecință, instanța de apel, în stabilirea legii mai favorabile va avea în vedere și decizia menționată mai sus, precum și următoarele considerații de ordin teoretic:
Potrivit art. 5 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. A.. 2 al aceluiași articol, menționează că dispozițiile alin. 1 se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de parlament, modificări ori completări, ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
De asemenea, art. 12 din Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Lg. 286/2009 privind codul penal, menționează la alin. 1 că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă.
Determinarea legii penale mai favorabile presupunerea o examinare comparativă a dispozițiilor fiecăreia dintre legile succesive, atât cu privire la condițiile de incriminare a faptei, a condițiilor de tragere la răspundere, cât și cu privire la sancțiunile de drept penal prevăzute în fiecare dintre aceste legi, iar apoi o evaluare concretă a efectelor fiecăreia dintre aceste legi, pentru a stabili care dintre ele, în cazul dat, este mai favorabilă inculpatului.
Întrucât codul penal anterior și noul cod penal prevăd pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe asupra membrilor familiei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată condiții de incriminare identice, precum și aceleași condiții de tragere la răspundere penală, pentru determinarea legii mai favorabile, instanța va compara legile succesive sub aspectul naturii și duratei sancțiunii prevăzute pentru această infracțiune.
Instanța de apel apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din codul penal anterior, limitele de pedeapsă fiind mai mici (pedeapsa de la 1 la 2 ani închisoare sau amendă) decât cele prevăzute în noul Cod Penal pentru aceeași infracțiune (pedeapsa de la 6 luni la 5 ani sau amendă); de asemenea, și în ceea ce privește modalitatea alternativă a pedepsei prevăzută pentru această infracțiune, respectiv pedeapsa cu amenda, comparând textele legale se constată că potrivit art. 199 alin. 1 Cod Penal rap la art. 193 alin. 2 Cod Penal, pedeapsa amenzii care poate fi stabilită este de la 180 la 300 zile amendă, iar conform art. 61 alin. 4 lit. c Cod Penal, suma corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 10 și 500 lei, iar potrivit art. 180 alin. 21 Cod Penal anterior, pedeapsa amenzii este, conform art. 63 alin. 3 teza II-a Cod Penal anterior, de la 500 la 30.000 lei (de altfel, instanța de fond, în ședința publică din 17 decembrie 2014 a pus în discuție cererea formulată de procuror și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în art. 180 alin. 21 Cod Penal anterior, motivând această dispoziție, însă ulterior, fără a motiva, a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 193 alin. 2 Cod Penal rap la art. 199 alin. 1 Cod Penal).
Or, în cauza de față, deși instanța de fond s-a orientat la cuantum al pedepsei amenzii orientat către minimul prevăzut de lege, respectiv 180 zile amendă cu valoarea unei zile amendă de 15 lei, amenda la care a fost condamnat inculpatul este de 2.700 lei, spre deosebire de Codul penal anterior, unde condamnarea la pedeapsa amenzii orientată către minimul special ar fi fost de 500 lei.
În consecință, instanța de apel, reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei prev de art. 180 alin. 21 Cod Penal anterior, va dispune condamnarea acestuia, orientându-se la o pedeapsă la minimul special prevăzut de lege, respectiv la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea acestuia; ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al fiecărui inculpat. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în codul penal.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al unei pedepse, pot fi realizate așadar numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Așadar, inculpatul trebuie să știe că, pe lângă drepturi, au și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul acestora în fața societății, iar exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei acestuia, contribuind la reeducarea sa.
De altfel, apelul declarat de către parchet este în favoarea inculpatului, prin motivele scrise de apel solicitând ca, în raport de legea mai favorabilă – respectiv Codul penal anterior –, inculpatul să fie condamnat la pedeapsa amenzii la minimul special prevăzut de lege.
În acest sens, solicitarea apărătorului părții civile în sensul condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, este nefondată, întrucât, așa cum am arătat, singura cale de atac declarată în cauză este apelul parchetului în favoarea inculpatului, iar dispozițiile imperative prev de art. 418 alin. 2 Cod procedură penală, menționează că, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.
În raport de aceste considerente,. apelul declarat de parchet este fondat, astfel încât, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va fi admis, se va desființa sentinta, sub aspectul laturii penale si încheierea din 02.02.2015.
În baza art. 386 alin 1 Cod procedură penală, art. 5 Cod Penal, se va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul M. V. a fost trimis în judecată, din art. 193 alin 2 Cod Penal rap la art. 193 alin 1 Cod Penal, în infractiunea prev de art.180 alin 21 Cod Penal anterior cu aplic art. 5 Cod Penal.
În baza art 180 alin 21 Cod Penal anterior cu aplic art. 5 Cod Penal, va fi condamnat inculpatul M. V. la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei și i se va atrage acestuia atenția asupra dispozițiilor art. 631 Cod Penal anterior privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii.
Constatând egalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, se vor mentine celelalte dispozitii din sentință, care nu contravin prezentei decizii.
Solicitarea formulată de apărătorul părții civile privind obligarea inculpatului la plata onorariului de avocat la instanța de apel, este nefondată, întrucât acesta nu se află în culpă procesuală, calea de atac fiind declarată de către parchet și aceasta fiind, de altfel, admisă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 lei, urmează a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 20 din data de 30 ianuarie 2015, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat M. V..
Desființează sentinta sub aspectul laturii penale si încheierea din 02.02.2015.
În baza art. 386 alin 1 Cod procedură penală, art. 5 Cod Penal, schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul M. V. a fost trimis în judecată, din art. 193 alin 2 Cod Penal rap la art. 193 alin 1 Cod Penal, în infractiunea prev de art.180 alin 21 Cod Penal anterior cu aplic art. 5 Cod Penal.
În baza art 180 alin 21 Cod Penal anterior cu aplic art. 5 Cod Penal;
Condamna pe inculpatul M. V. la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 Cod Penal anterior.
Mentine celelalte dispozitii din sentință, care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015.
Președinte, Judecător,
L. B. I. G.
Grefier,
M. N.
Red. jud. L. B.
Jud. fond: C. C. M.
Tehnored.: 5 + 1 ex./A.T. - 24 iunie 2015
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 908/2015. Curtea de... → |
|---|
