Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1230/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1230/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1230/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1230
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE M. E. M. - judecător
R. E. C. - judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. T. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția G. R. A Finanțelor P. C., apelant S. R. P. A. R. de Direcția G. R. A Finanțelor P. C., împotriva sentinței penale nr.770 din 2 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /201, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: inculpatul S. N. personal și asistat de avocat P. E., apărător ales, lipsind apelanta parte civilă S. R. P. A. R. DE DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. C. și partea responsabilă civilmente ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În temeiul art.420 alin.4 C.p.p., a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța de control judiciar declara deschise dezbaterile judiciare.
Avocat P. E. având cuvântul pentru inculpat, arată că se impune ca instanța să analizeze legalitatea hotărârii pronunțate sun aspectul soluționării laturii civile, apreciind că apelul declarat de partea civilă este nefondat, solicitând respingerea potrivit art.421 alin.1 lit.b C.p.p. și menținerea hotărârii instanței de fond. Instanța a obligat pe inculpat la diferența de valoare rămasă neacoperită, inculpatul a depus la dosar o chitanță prin care atestă achitarea unei sume însemnate, astfel că se impune ca majorarea penalităților și dobânzilor ă fie analizate; obligarea părții civile la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale, având în vedere omisiunea de a menține măsura asiguratorie dispusă de parchet prin ordonanța din 2012 ( limita cuantumului), întrucât prejudiciul cauzat a fost achitat parțial, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor.
Avocat P. E., în replică, arată că inculpatul a făcut dovada achitării, nu se impune menținerea sechestrului asigurator.
Reprezentantul Parchetului, în replică, arată că măsura sechestrului asigurator este o măsură legală și este obligatorie, instanța nu poate analiza acest aspect.
Inculpatul S. N. având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr.770 din 2 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplic. art. 74 lit. b și 76 lit. d Cp din 1968 și art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul S. N., la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b și c C.p din 1968 - acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplic. art. 74 lit. b și 76 lit. d Cp din 1968 și art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul S. N. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b și c C.p din 1968 - acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 3 C.p. din 1968 cu aplic. art. 5 Cp, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b, c C.p din 1968, acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 alin. 1 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp, i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen din 1968, pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86/1 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare aplicată inculpatului sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, stabilit în condițiile disp. art. 86/2 c.p. din 1968
În baza art. 86/3 c.p. din 1968, pe durata termenului de încercare s-au stabilit inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte în ultima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D.;să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 alin. 5 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În baza art. 359 alin. 1 Cpp din 1969, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen din 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de S. R. prin A..
A obligat inculpatul la plata sumei de 14.837 lei reprezentând impozit pe profit și TVA și dobânzi și penalități la această sumă de la data de 15.02.2007 până la data achitării sumei datorate.
În temeiul art. 12 din legea 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 274 alin. 1 Cpp, a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr. 2061/P/2010 P. de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de: art. 9 alin. 1 lit. (b) din legea 241/2005 și art. 9 alin. 1 lit. (c) din legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
În fapt, s-a reținut că la data de 15.02.2010 P. de pe lângă Judecătoria C. a fost sesizat de către Garda Financiară - Secția D. cu privire la faptul că în urma unui control specific efectuat în perioada 19.01._10 la . C. s-a constatat că agentul economic nu a evidențiat în actele contabile toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, prejudiciul adus bugetului de stat fiind în sumă totală de 19.338,48 lei, din care 16.535,46 lei reprezentând TVA și 2.803,02 lei reprezentând impozitul pe profit, observându-se încălcări grave ale normelor ce reglementează activitatea societății prin raportare la obligațiile fiscale ale acestuia ce pot îmbracă forma ilicitului penal.
În urma investigațiilor desfășurate și a mijloacelor de probă administrate, P. a reținut următoarele:
. C. este înregistrată la O.R.C. D. sub nr. Jl_, are sediul în C., . nr. 19, ., apt. 15, jud. D., CUI_, administrator fiind învinuitul S. N., societatea având ca obiect principal de activitate repararea articolelor de uz personal și gospodăresc.
În esență, activitatea inculpatului S. N. se subscrie în două tipare de conduită infracțională, astfel: omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale (declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri către diferire societăți comerciale; evidențierea în actele contabile ale societății și în alte documente legale (facturi) a unor operațiuni comerciale fictive.
1. În legătură cu infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005 s-a reținut că din procesul-verbal de constatare nr. 423/DJ din 03.02.2010, ce constituie conform disp. art. 214 alin. 5 C.p.p., mijloc de probă în cadrul procesului penal întocmit de către Garda Financiară - Secția D. a reieșit că, în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, . C. a efectuat achiziții intracomunitare de mărfuri, la data de 31.12.2009 având evidențiat un stoc de mărfuri în valoare de 237.151,38 lei (panouri sandwich). În urma inventarierii faptice a acestui stoc scriptic s-a constatat lipsa unei părți importante a acestuia. În legătură cu marfa lipsă în mod nejustificat s-a concluzionat că, aceasta a fost comercializată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010 fie brut, fie înglobată în bunuri fără înregistrarea veniturilor aferente acestor tranzacții, prejudiciul adus bugetului de stat fiind în sumă totală de 19.338,48 lei din care TVA 16.535,46 și impozit pe profit 2.803,02 lei.
2. În legătură cu infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din legea 241/2005 s-a reținut că în timpul controlului învinuitului i s-au solicitat documente justificative pentru marfa care nu a fost găsită la inventar, acesta procedând la prezentarea unui număr de 9 facturi pentru produse vândute în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010.
Cele 9 facturi de vânzare înregistrate în contabilitate în luna ianuarie 2010 pentru mărfuri în valoare totală de 71.389,81 lei au fost luate în considerare de comisarii Gărzii Financiare care însă nu au acceptat să ia în calcul bonurile colective de consum de materiale prezentate de învinuit întrucât acesta nu a putut justifica cu documente lucrările în care au fost înglobate materialele.
Între cele 9 facturi emise se regăsesc factura nr. 39/15.01.2010 către . SRL și factura nr. 41/18.01.2010 către . ce atestă operațiuni comerciale fictive așa cum rezultă din declarațiile martorilor Rămescu M., V. M., L. C. și F. F., facturi pe care învinuitul le-a înregistrat în evidențele contabile pentru a justifica o parte din stocul de mărfuri care nu mai exista faptic.
Cele două facturi au o valoare totală de 28.535,96 lei și ca urmare a înregistrării lor fictive, de către DGFP D. s-au stabilit obligații suplimentare datorate bugetului de stat în sumă de 5.199 lei reprezentând TVA 4.556 lei și impozit pe profit 643 lei, obligații care se adaugă la cele stabilite anterior în sumă de 19.338,48 lei.
Având în vedere aspectele noi apărute, s-a solicitat organelor fiscale să procedeze la cuantificarea prejudiciului creat de către societate, prin adresa nr._ din 10.01.2012 Direcția G. a Finanțelor P. D. comunicând faptul că, în urma recalculării prejudiciului adus bugetului de stat au rezultat debite suplimentare în sumă totală de 24.537 lei stabilite în sarcina ., valoare cu care se constituie parte civilă în cauză.
Situația de fapt a fost dovedită cu procesul verbal al Gărzii Financiare D. nr. 423/DJ/03.02.2010; înscrisuri (documente contabile, alte documente legale, documente bancare); declarație învinuit; declarații martori.
În drept, faptele învinuitului S. N. care, în calitate de administrator la . C., în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, cu intenție, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin: omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale (declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri (panouri sandwich) către di ferire societăți comerciale, fapte prezentate la punctul 1 din expozitivul rechizitoriului, cauzând un prejudiciu în cuantum de 19.338,48 lei din care TVA 16.535,46 și impozit pe profit 2.803,02 lei respectiv evidențierea în actele contabile ale societății și în alte documente legale (facturi) a unor operațiuni comerciale fictive arătate la punctul 2 din expozitivul rechizitoriului, cauzând un prejudiciu în cuantum de 5.199 lei din care TVA 4.556 lei și impozit pe profit 643 lei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscale prev. de art. 9 alin, 1 lit. b din legea 241/2005 și art. 9 alin. 1 lit. (c) din legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a Cp din 1968.
Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă din conținutul constitutiv al infracțiunilor de evaziune fiscală, elementul material constă în omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale (declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri către diferire societăți comerciale, cât și în evidențierea în actele contabile ale societății și în alte documente legale a unor operațiuni comerciale fictive. Urmarea imediată a elementului material este producerea unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 24.537 lei fiind reprezentat de TVA si impozitul pe profit datorate, legătura de cauzalitate fiind evidentă. Cu privire la latura subiectivă, se reține intenția directă de a săvârși faptele, învinuitul urmărind prin activitatea sa sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Sub aspectul laturii civile, Ministerul Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. a județului D. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 24.537 lei reprezentând impozit pe profit în cuantum de 3.446 lei și TVA în cuantum de 21.091 lei.
Pe parcursul urmăririi penale învinuitul a achitat din prejudiciu suma de 2.000 lei astfel că, în prezent prejudiciul cauzat și nerecuperat este în cuantum de 22.737 lei.
De asemenea, s-a reținut că . C. este radiată din ORC de pe lângă Tribunalul D..
P. ordonanța procurorului din data de 22.03.2012 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător penal și înscrierea acestuia în Cartea Funciară partea a III-a, asupra imobilului teren situat în C., ., în suprafață de 368 mp, proprietatea învinuitului S. N. și a numitei S. G.-D., dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 947/03.08.2009, iar prin încheierea nr._/02.05.2012 a OCPI D. s-a intabulat în favoarea Ministerului Public, P. e pe lângă Judecătoria C., dreptul de ipotecă în valoare de 24.537 lei asupra imobilului.
Pe parcursul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul V. C. G. și martorii F. F., L. C., V. M., Rămescu M., Baca F. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
De asemenea, S. R. prin A. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 24.537 lei reprezentând impozit pe profit și TVA și dobânzi și penalități la această sumă de la data de 15.02.2007 până la data achitării sumei datorate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, . C. a efectuat achiziții intracomunitare de mărfuri, la data de 31.12.2009 având evidențiat un stoc de mărfuri în valoare de 237.151,38 lei (panouri sandwich), dar în urma inventarierii faptice a acestui stoc scriptic s-a constatat lipsa unei părți importante a acestuia. Aceasta a fost comercializată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010 fie brut, fie înglobată în bunuri fără înregistrarea veniturilor aferente acestor tranzacții, prejudiciul adus bugetului de stat fiind în sumă totală de 19.338,48 lei din care TVA 16.535,46 și impozit pe profit 2.803,02 lei.
De asemenea, pentru marfa care nu a fost găsită la inventar, acesta a procedat la prezentarea unui număr de 9 facturi pentru produse vândute în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010.
Din aceste 9 facturi de vânzare, factura nr. 39/15.01.2010 către . SRL și factura nr. 41/18.01.2010 către . operațiuni comerciale fictive așa cum rezultă din declarațiile martorilor Rămescu M., V. M., L. C. și F. F., facturi pe care învinuitul le-a înregistrat în evidențele contabile pentru a justifica o parte din stocul de mărfuri care nu mai exista faptic.
Cele două facturi au o valoare totală de 28.535,96 lei și ca urmare a înregistrării lor fictive, de către DGFP D. s-au stabilit obligații suplimentare datorate bugetului de stat în sumă de 5.199 lei reprezentând TVA 4.556 lei și impozit pe profit 643 lei, obligații care se adaugă la cele stabilite anterior în sumă de 19.338,48 lei.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din ansamblul probelor administrate respectiv declarația inculpatului care a recunoscut comiterea faptelor, declarație care se coroborează cu restul probelor administrate respectiv documente contabile și bancare, procesul verbal nr. 423/DJ/03.02.2010 al Gărzii Financiare D. și declarații ale martorilor Rămescu M., V. M., L. C. și F. F..
În drept, fapta inculpatului S. N., în calitate de administrator la . C., în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, cu intenție, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin: omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale (declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri (panouri sandwich) către diferire societăți comerciale, cauzând un prejudiciu în cuantum de 19.338,48 lei din care TVA 16.535,46 și impozit pe profit 2.803,02 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscale prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005.
De asemenea, fapta inculpatului S. N., în aceeași calitate de administrator al . C., de evidențierea în actele contabile ale societății și în alte documente legale (facturi) a unor operațiuni comerciale fictive, cauzând un prejudiciu în cuantum de 5.199 lei din care TVA 4.556 lei și impozit pe profit 643 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscale prev. de art. 9 alin, 1 lit. b din legea 241/2005 și art. 9 alin. 1 lit. (c) din legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a Cp din 1968.
Instanța va proceda la aplicarea Codului penal din 1969 și nu a actualului Cod penal, deoarece, dată fiind împrejurarea că cele două fapte sunt concurente, prin aplicarea unor pedepse conform noilor dispoziții legale, s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare și, în plus, instituția suspendării sub supraveghere conține reglementări mai favorabile în vechea lege, astfel că tribunalul apreciază că în speță legea penală mai favorabilă o reprezintă Codul penal din 1968.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cp din 1968 respectiv dispozițiile părții generale a Codului penale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de prejudiciul relativ mic cauzat, de împrejurarea că a achitat suma de 9700 lei, prejudiciul rămânând de 14.837 lei, dar și de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că are o bună conduită în familie și societate, tribunalul va reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b Cp și art. 76 lit. d Cp din 1968 și îl va condamna pe inculpat la pedepsele de câte 1 an și 9 luni închisoare pentru ambele fapte.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b ș art. 35 alin. 3 Cp din 1968 și art. 5 Cp, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b, c C.p din 1968, acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 alin. 1 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp,i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen din 1968, pe toată durata executării pedepsei principale.
De asemenea, tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile pev. de art. 861 lit. a, b și c Cp din 1968 în sensul că pedeapsa rezultantă este închisoarea mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii și ținând seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, că este integrat în familie și societate, tribunalul apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, iar scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi realizat și fără executarea în regim de detenție a pedepsei.
În consecință, în baza art. 86/1 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare aplicată inculpatului sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, stabilit în condițiile disp. art. 86/2 c.p. din 1968
În baza art. 86/3 c.p. din 1968, pe durata termenului de încercare s-a stabilit inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte în ultima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D.; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 alin. 5 Cp din 1968 cu aplic. art. 5 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În baza art. 359 alin. 1 Cpp din 1969 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen din 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. - A.N.A.F prin D.G.F.P D., tribunalul, având în vedere dispoz. art. 9 cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 cod procedură penală cu aplicarea art. 1357 și urm. cod civil, art. 119 alin. 1, 120 alin. 1 Cod proc. fiscală, precum și concluziile raportului de expertiză, a admis-o și a obligat inculpatul la plata sumei de 14.837 lei reprezentând impozit pe profit și TVA și dobânzi și penalități la această sumă de la data de 15.02.2007 până la data achitării sumei datorate.
În temeiul art. 12 din legea 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.
Aceasta interdicție reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferita, si care are o natura juridica diferita de pedeapsa complementara, întrucât: se executa pe toata perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penala la intervenirea reabilitării de drept, adică egala cu cea in care condamnarea suferita reprezintă un antecedent penal si nu numai pe o perioada determinata cum stipulează art. 53 pct. 2 lit. a C.p din 1968; include interdicția exercitării nu numai a funcției de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel cum prevede art. 64 lit. c Cp din 1968, ci si alte funcții sau activități in corelație cu aceasta - fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale; decurge din hotărârea definitiva de condamnare, fiind o decădere prevăzuta de o lege extrapenală, dar care este obligatorie, imperativa, nefiind lăsata la dispoziția si aprecierea instanței de judecata ; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate, ci singura condiție impusa este aceea ca obiectul condamnării penale definitive suferite sa fie una dintre infracțiunile prev. de legea 241/2005, întrucât aceasta decădere din drepturi este considerata un veritabil mijloc de protejare a relațiilor si activităților comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate si încredere intre parteneri.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel partea civilă S. R., prin A., prin DGRFP D., solicitând admiterea în totalitate a cererii de constituire ca parte civilă formulată în cursul cercetării judecătorești. Calea de atac a apelului nu a fost motivată separat.
Conform art.409 alin.1 lit.c C.p.p., partea civilă poate declara apel în ceea ce privește latura penală și latura civilă a cauzei, iar dispozițiile art.417 C.p.p., care reglementează principiul efectului devolutiv al apelului, obligă instanța de apel ca în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate, instanța de control judiciar reține următoarele:
Inculpatul S. N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.9 alin.1 lit.b și c din legea 241/2005, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești confirmă acuzația penală formulată, în sensul: în perioada decembrie – 2009 – ianuarie 2010, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale a livrărilor de mărfuri către societăți comerciale, cauzând un prejudiciu de 19.338,48 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, și respectiv, a evidențiat în actele contabile ale societății și în alte documente legale, operațiuni fictive, si anume în facturile fiscale nr.39 din 15.01.2010 și 41 din 18.01.2010, facturi cu o valoare totală de 29.535,96 lei, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind 5.199 lei - TVA și impozit pe profit.
În cursul cercetării judecătorești, s-a stabilit că societatea al cărei administrator a fost inculpatul și anume ., a fost radiată, astfel cum a rezultat din informațiile furnizate de oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D..
Inculpatul nu a formulat apel împotriva sentinței pronunțate în primă instanță, rezultând achiesarea sa față de vinovăția sub aspectul raportului de drept penal substanțial, și față de hotărârea primei instanțe, prin raportare la felul si cuantumul pedepsei, forma de executare și modul de soluționare a laturii civile.
În cursul judecății în apel, cale de atac ordinara declanșata exclusiv de partea civila S. R. prin A., prin DGRFP D., inculpatul a fost audiat conform art.420 alin.4 C.p.p., arătând că a achitat o parte din prejudiciu, și depune diligențe pentru acoperirea diferenței, sens în care a depus la dosar chitanța . 291 nr._ din 13.10.2014, ce atestă plata sumei de 4000 lei.
În cursul cercetării judecătorești, partea civilă S. R. a solicitat, in cererea de constituire ca parte civila, formulata conform art. 20 Cpp, obligarea inculpatului la plata sumei de 24.527 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data de 15.02.2007 și până la data achitării integrale a prejudiciului.
P. declarația dată de către inculpat, în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, acesta și-a exprimat acordul față de prejudiciul stabilit de partea civilă, exprimându-și disponibilitatea de a achita și restul prejudiciului.
În mod corect prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art.23 alin.3 C.pp., conform cărora în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri, conform recunoașterii, reținând în hotărârea pronunțată existența unui prejudiciu în cuantumul solicitat de partea civilă, însușit de inculpat, din care a scăzut sumele achitate de către inculpat, respectiv 1200 lei prin chitanța .) nr._ din 28.02.2014, 4500 lei prin chitanța . nr._ din 28.04.2014, 2000 lei cu chitanța . nr._ din 26.05.2014 și 2000 lei prin chitanța . nr._ din 15.11.2012. Scăzând prejudiciul achitat de inculpat în cursul procesului penal, rezultă o diferență de 14.837 lei, astfel cum în mod corect a stabilit și prima instanță.
Deși, partea civilă a formulat apel, susținând în cererea de apel admiterea acțiunii civile în totalitate, se constată că prima instanță a admis întocmai această latură a procesului penal, astfel cum a fost ea formulată și exercitată de partea civilă, care de altfel, nici nu s-a mai prezentat în cursul procesului penal pentru susținerea căii de atac și pentru a argumenta de ce prima instanță, în viziunea sa, nu a admis în totalitate acțiunea civilă. Instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță luând în calcul cuantumul prejudiciului solicitat de partea civilă prin cererea de constituire formulată în cursul cercetării judecătorești ( filele 16-17 dosar de fond), recunoscut de către inculpat, a dedus sumele de bani achitate de către inculpat în cursul procesului penal, neputând ignora aceste operațiuni, întrucât în caz contrar s-ar fi determinat o dublă plată din partea debitorului.
În cursul judecății în apel, inculpatul a achitat suma de 4000 lei, prin chitanța . nr._ din 13.10.2014, însă, instanța de apel constată că nu se poate modifica hotărârea primei instanțe sub aspectul laturii civile, prin diminuarea sumei datorate de inculpat părții civile, corespunzător sumei achitate, întrucât singura cale de atac exercitată este cea a părții civile și dispozițiile art.418 C.p.p., ce reglementează principiul neagravării situației în propria cale de atac, împiedică reformarea hotărârii sub acest aspect. În faza de executare a hotărârii, urmează ca părțile raportului de drept substanțial să aibă în vedere toate plățile efectuate de către inculpat în cursul procesului penal, astfel cum au fost detaliate în prezenta hotărâre, rămânând la acest moment un prejudiciu în cuantum de 10.427 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform codului de procedură fiscală, de la data de 15.02.2007 până la data achitării efective a prejudiciului.
Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 C.p.p., se constată instituirea prin ordonanța din 22.03.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a măsurii sechestrului asigurator, asupra unui imobil aparținând inculpatului, măsură care nu a fost contestată în cursul procesului penal, iar prima instanță a omis a se pronunța cu privire la această măsură asiguratorie.
Dispozițiile art.11 din legea 241/2005, privind evaziunea fiscală, instituie caracterul obligatoriu al măsurilor asiguratorii în vederea reparării prejudiciului cauza prin infracțiune.
Prevederile art.397 alin.2 C.p.p., stabilesc necesitatea ca instanța, când admite acțiunea civilă, să examineze legalitatea și oportunitatea măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
Întrucât, în faza de urmărire penală au fost luat măsuri asiguratorii, era necesar ca prin hotărârea asupra fondului, prima instanță să examineze necesitatea menținerii ori ridicării măsurii sechestrului asigurator, în concordanță și cu dispozițiile art.4045 alin.4 lit.c C.p.p.
Rolul masurilor asiguratorii este acela de a garanta executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale si acțiunii civile din cadrul procesului penal; funcționalitatea lor este numai asiguratorie si nu reparatorie, astfel ca din punct de vedere al dreptului substanțial este necesar ca acțiunea civila sa fie soluționata in cadrul procesului penal, iar inculpatul sa întrunească si calitatea de debitor al unei obligații cu caracter patrimonial.
Caracterul obligatoriul al măsurilor asiguratorii în cazul infracțiunilor prev.de Legea 241/2005, coroborat cu necesitatea și proporționalitatea unei asemenea măsuri în prezenta cauză, luând în considerare natura infracțiunii, efectele produse, existența unui prejudiciu recunoscut de inculpat, dar nereparat în totalitate, caracterul provizoriu al acestei măsuri până la repararea integrală a pagubei și în limita acesteia – 10.437 lei plus dobânzi și penalități aferente calculate de la data de 15.02.2007 până la data achitării integrale, instanța de apel reține caracterul temeinic al căii de atac formulate de partea civilă, numai sub aspectul menținerii sechestrului asigurator, astfel cum a fost instituit. Legea nu condiționează instituirea masurilor asiguratorii de un anumit cuantum al prejudiciului ce trebuie reparat in patrimoniul parții civile, ci acest argument poate fi analizat in cadrul condiției proportionalitatii restrângerii temporare a dreptului de dispoziție asupra bunului.
În conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul Ia respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Se apreciază că instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatului îi restrânge in mod necesar, temporar, si proporțional exercițiul dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, numai sub aspectului unuia dintre atribute, si anume dispoziția . Măsura dispusă este prevăzută de lege - art. 11 din legea 241/2005 si art. 249 C. proc. pen., este necesară într-o societate democratică pentru desfășurarea instrucției penale și în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, si este proporțională cu scopul urmărit. În acest sens, se are în vedere că procesul a avut o durata rezonabila, inculpatul a fost acuzat si condamnat pentru o infracțiune de natura economica, prejudiciul a fost reparat parțial, si se compune din dauna principala si prejudiciul accesoriu, cu caracter continuu, pana la data achitării integrale a primea.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., se va admite apelul formulat de partea civila S. R., prin A., prin DGRFP D.., desființează in parte, pe latura civila, sentința penala nr. 770/2014 a Tribunalului D. si rejudecând:
In temeiul art. 397 Cpp, se va menține măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 22.03.2012 a Parchetului de pe langa Judecătoria C., asupra imobilului teren situat in C., ., suprafața de 368 mp, ( T70, P 42) înscris in cartea funciara prin încheierea nr._/2012, CF nr._ a loc C., număr cadastral_/3 in limita sumei de 10.837 lei - reprezentând diferența dintre prejudiciul de 14.837 lei stabilit prin sentința penala nr. 770/2014 a Tribunalului D. si suma de 4000 lei achitata de inculpat in cursul judecații in apel - cu titlu de impozit pe profit si TVA, si dobânzi si penalitati la aceasta suma, calculate de la data de 15.02.2007 pana la data achitării sumei datorate
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii .
In baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare, vor rămâne in sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
In temeiul art. 276 C.p.p. respinge cererea formulată de inculpat având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, ca nefondată, în sarcina părții civile neputându-se reține o culpă procesuală, dimpotrivă calea de atac exercitată în co0ntradictoriu cu intimatul inculpat, fiind admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de partea civilaStatul R., prin A., prin DGRFP D.., desființează in parte, pe latura civila, sentința penala nr. 770/2014 a Tribunalului D. si rejudecând:
In temeiul art. 397 Cpp menține măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 22.03.2012 a Parchetului de pe langa Judecătoria C., asupra imobilului teren situat in C., ., suprafața de 368 mp, ( T70, P 42) înscris in cartea funciara prin încheierea nr._/2012, CF nr._ a loc C., număr cadastral_/3 in limita sumei de 10.837 lei - reprezentând diferența dintre prejudiciul de 14.837 lei stabilit prin sentința penala nr. 770/2014 a Tribunalului D. si suma de 4000 lei achitata de inculpat in cursul judecații in apel - cu titlu de impozit pe profit si TVA, si dobânzi si penalități la aceasta suma, calculate de la data de 15.02.2007 pana la data achitării sumei datorate
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii .
In baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
In temeiul art. 276 C.p.p. respinge cererea formulata de apelantul inculpat având ca obiect plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu apărător, ca nefondata .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2014
Președinte, Judecător,
M. E. M. R. E. C.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:E.F.
G.S. 16 Oct.2014/ 5ex.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1183/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 726/2014.... → |
|---|
