Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1587/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1587/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-07-2012 în dosarul nr. 1587/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1587
Ședința nepublică de la 05 Iulie 2012
PREȘEDINTE M. C. G. Judecător
A. M. S. Judecător
C. L. Judecător
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. C. F. și Z. V. C. K. împotriva sentinței penale nr. 170 din 2 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit inculpații M. C. F., reprezentat de avocat B. A., apărător din oficiu și Z. V. C. K., reprezentat de avocat G. S., apărător desemnat din oficiu, lipsind totodată și partea vătămată N. F., reprezentanții legali M. L., Z. A. și intimatul S. de Probațiune de pe lângă T. O..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat B. A. pentru inculpatul M. C. F. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei în sensul admiterii cererii de judecare conform art. 3201 Cod procedură penală cu reținerea art. 3201 alin. 7 cod pr. penală și a aplicării de circumstanțe personale atenuante conform art. 74 cod penal, având consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul a avut o conduită sinceră și cooperantă, că este minor și singurul întreținător al familiei sale.
Avocat G. S. pentru inculpatul Z. V. C. K. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării de circumstanțe atenuante personale, precum și cu menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante.
Reprezentantul Parchetului a formulat concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, arătând că în privința recurentului M. C. F. nu sunt aplicabile prevederile art. 3201 Cod procedură penală, deoarece în primă instanță s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului iar cererea acestuia de aplicare a art. 3201 Cod procedură penală, a fost formulată numai cu ocazia dezbaterilor; în privința criticilor de netemeinicie formulate de ambii recurenți inculpați privitor la aplicarea de circumstanțe atenuante, s-a arătat că sunt nefondate întrucât, conduita sinceră a fost valorificată prin aplicarea unor pedepse spre minimul special, nefiind justificată reținerea art. 74 cod penal, mai ales în cazul inculpatului M. C. F. care a fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni de furt.
Dezbaterile fiind încheiate.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 170 din 2 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ ;
1.In baza art 334 C.p.p, s-a admis cererea reprezentantului Ministerului Public și dispune schimbarea încadrării juridice data faptei reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului Z. V. C. K. din infractiunea prevazuta de 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p. în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p.
În baza art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p., a fost condamnat inculpatul Z. V. C. K., fiul lui N. și A., născut la data de 17.05.1992, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. Slatina, ., ., jud. O., CNP_, la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei complicități la infracțiunea de furt calificat.
În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C.p.
În baza art. 110 C.p. rap la art. 81 alin. 1 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei accesorii
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 si 84 Cod penal in conditiile art. 359 Cod procedură penală
2. În baza art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p., a fost condamnat inculpatul M. C. F., fiul lui G. și L., născut la data de 04.07.1993, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. Slatina, ., jud. O., CNP_ la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt califica.
In baza art 83 c.p., a fost revocată suspendarea conditionata privind pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare aplicata prin s.p. nr 775/15.10.2008 a Judecatoriei Slatina rămasă definitivă prin neapelare si o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre urmând ca inculpatul M. C. F. să execute 3 ani închisoare în regim de detenție conform art. 57 C.p.
În baza art.71 C.p., s-au interzis inculpatului M. C. F. drepturile prev.de art. 64 alin. 1, lit.a taza a II a si lit. b C.p., cu referire la art.8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată N. F. nu s-a constituit parte civila în procesul penal.
În baza art. 191 alin 1Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul M. C. F. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de 300 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu ( av. T. A. G. – delegație pentru asistență juridica obligatorie nr. 2536/28.01.2011).
În baza art. 191 alin 1Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul Z. V. C. K. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 843/P/2010 din data de 03.01.2011, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: Z. V. C. K. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp., cu aplic. art. 99 și urm. C.p.; M. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplic. art. 99 și urm. C.p.; și în stare de arest preventiv în altă cauză a inculpatului I. Vadar - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp., cu aplic. art. 99 și urm. Cp.. S-a dispus, de asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. Gută C. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 16/17.02.2010 cei trei inculpați și învinuitul menționați anterior au plecat de la domiciliul învinuiților M. C. F. și M. Gută C. N. din mun. Slatina, de pe .. Mănăstirii, în scopul de a pătrunde într-o baracă metalică situată pe un teren de pe . părții vătămate N. F. din mun. Slatina, întrucât aceștia presupuneau că în baracă s-ar afla bunuri pe care să le poate valorifica cu ușurință. Astfel, în jurul orei 1.00, cei patru s-au deplasat pe . în dreptul imobilului respectiv, învinuiții M. C. F. și I. Vadar au pătruns prin efracție pe terenul împrejmuit și apoi în baraca proprietate a părții vătămate, spărgând lacătele de la porțile de acces pe teren și baracă, iar din baracă au sustras un moped marca Peugeot și o cască de protecție, în acest timp învinuiții Z. V. C. K. și M. Gută C. N. stând de pază în stradă. Ulterior, în timp ce împingeau mopedul pe . observați de un echipaj de poliție, motiv pentru care aceștia au abandonat bunurile sustrase și au fugit, însă învinuiții I. Vadar și Z. V. C. K. au fost prinși pe . participanți fiind identificați ulterior.
În cauză a fost audiată partea vătămată N. F., care a declarat că în data de 15.02.2010 a trecut prin zona unde sunt amplasate terenul proprietatea sa și baraca în care depozitase mopedul marca Peugeot, porțile de acces fiind asigurate cu lacăte care erau în bună stare, iar apoi, în data de 17.02.2010 a fost anunțat de sora sa că pe proprietatea lui s-a pătruns prin efracție, constatând la fața locului că lacătele de la poartă și de la baracă erau sparte, iar din interior lipseau mopedul și o cască protecție, motiv pentru care a sesizat organele de poliție.
In cursul cercetarii judecatoresti partea vatamata N. F. nu s-a prezentat in vederea audierii la instanta de judecata insa cu ocazia solutionarii dosarului_ aceasta a declarat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, întrucât la sediul P.. Mun. Slatina i-au fost prezentate spre recunoaștere și restituite bunurile sustrase.
Fiind audiați în faza de urmărire penală, inculpații Z. V. C. K., I. Vadar și M. C. F. au recunoscut fapta comisă, dând însă declarații parțial contradictorii cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei și participația fiecăruia dintre aceștia.
Astfel, în fața organelor de poliție, inculpatul Z. V. C. K. a susținut că inițiativa săvârșirii furtului i-a aparținut inculpaților I. Vadar și M. C. F., aceștia intrând pe terenul și în baraca aparținând părții vătămate, în timp ce el a rămas în stradă împreună cu învinuitul M. Gută C. N..
Inculpatul M. C. F. a declarat că inițiativa furtului i-a aparținut inculpatului Z. V. C. K., ulterior înțelegându-se cu acesta și inculpatul I. Vadar să săvârșească furtul, cei trei fiind însoțiți și de fratele său, învinuitul M. Gută C. N., iar ajunși la terenul proprietate a părții vătămate, împreună cu inculpatul I. Vadar, a sărit gardul ce împrejmuia terenul, lacătul ce asigura . deschis de inculpatul I. Vadar, în acest timp numiții Z. V. C. K. și M. Gută C. N. rămânând de pază în stradă.
Inculpatul I. Vadar a declarat că inițiativa săvârșirii infracțiunii i-a aparținut lui M. C. F., acesta sărind gardul proprietății părții vătămate și spărgând lacătul de la baraca metalică în care se afla mopedul, în vreme inculpatul I. Vadar a intrat pe poartă și l-a ajutat să scoată mopedul din curtea împrejmuită.
Cu prilejul audierii în faza de urmărire penală, învinuitul M. Gută C. N. a prezentat propria variantă cu privire la fapta comisă, detaliind și împrejurările săvârșirii acesteia. Astfel, acesta a declarat că în seara zilei de 16.02.2010, aflându-se la domiciliul său împreună cu soția, a fost vizitat de fratele său M. C. F. și de numitul Z. V. C. K., care veniseră pentru a se juca la calculator. Ulterior, cei doi l-au rugat să-i însoțească în cartierul Steaua pentru a transporta niște bunuri, propunere cu care învinuitul a fost de acord, iar în timp ce plecau, s-au întâlnit la poarta locuinței sale cu numitul I. Vadar, plecând toți patru către cartierul Steaua. Pe . unui teren împrejmuit cu gard, teren pe care se afla o magazie din tablă, numitul Z. V. C. K. s-a oprit, spunându-le că vrea să intre să vadă ce se află în acea magazie. Învinuitul M. Gută C. N. a declarat că nu a fost de acord să participe la fapta propusă de numitul Z. V. C. K., însă la insistențele fratelui său M. C. F. a acceptat să rămână, iar în continuare fratele său împreună cu I. Vadar au sărit gardul în curtea în care se afla magazia din tablă, iar numitul Z. V. C. K. a rămas la poarta de acces. Învinuitul a mai declarat că s-a îndepărtat la o distanță de circa 400-500 m de locul respectiv, sunându-l pe fratele său deoarece auzise zgomote dinspre proprietățile vecinilor acelui teren, iar în scurta lor convorbire telefonică fratele său i-a spus că a găsit un moped cu cheile în contact pe care doreau să-l ia, învinuitul M. Gută C. N. exprimându-și dezacordul față de fapta lor, motiv pentru care numitul I. Vadar l-a chemat pe Z. V. C. K. să-i ajute. Ulterior, i-a văzut pe ceilalți trei că veneau spre el cu un moped de culoare neagră, numitul Z. V. C. K. având asupra lui și o cască de protecție, iar în momentul în care aceștia încercau să-l pornească, au observat un autoturism apropiindu-se, fapt pentru care au abandonat bunurile sustrase în stradă și au fugit în direcția sa, învinuitul M. Gută C. N. aflându-se în zona Palatului de Justiție, iar apoi s-au despărțit, I. Vadar și Z. V. C. K. fugind în altă direcție.
Mijloacele de probă prezentate anterior s-au coroborat cu procesele-verbale de depistare, cercetare la fața locului, examinare a mopedului și cu dovada de restituire a bunurilor.
Avand in vedere depozitiile martorilor audiati in cauza precum si cea a inculpatului M. C. F. din care a rezultat faptul ca inculpatul Z. V. C. K. nu a patruns pe proprietatea partii vatamate N. F. ci doar a stat de paza instanta a admis cererea reprezentantului Ministerului Public si a dispus schimbarea incadrarii juridice data faptei retinute prin actul de sesizare in sarcina inculpatului Z. V. C. K. din infractiunea prev de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p. in infractiunea prev de art 26 Cod penal rap la art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p.
Instanța a apreciat că faptele inculpatului M. C. F. care la data de 16/17.02.2010 impreuna cu martorul I. Vadar au pătruns prin efracție în baraca metalică aflată pe un teren împrejmuit aparținând părții vătămate N. F., spărgând lacătele de la porțile de acces pe teren și baracă, de unde a sustras împreună cu acesta un moped marca Peugeot și o cască de protecție, inculpatul Z. V. C. K. și învinuitul M. Gută C. N. stând de pază în stradă, între cei patru participanți existând o legătură subiectivă, întrucât au fost animați de aceeași voință comună de a comite fapta prevăzută de legea penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 99 și urm. C.p. in ceea ce il priveste pe inculpatul M. C. F. si art 26 rap la art 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p.
Vinovăția inculpatilor a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fata locului, procesul-verbal de examinare a bunurilor sustrase, dovada de restituire a bunurilor, planșa fotografică privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigării locului faptei, planșa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia examinării motoscuterului, referatul de evaluare, ancheta socială, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, foaia matricolă și declarațiile inculpaților.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpaților instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reținând: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 3 ani la 15 ani), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (generat de nerespectarea dispozițiilor legale privind relațiile sociale referitoare la patrimoniu, asociată cu forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta - intenția directă calificată prin scop) (amplificat de împrejurările comiterii faptei de patru persoane împreună, în timpul nopții și prin efracție), persoana inculpatilor.
Instanța nmuta reține în favoarea inculpatilor disp. art. 74 si 76 C.p. referitoare la reținerea și aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare având ca efect coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conduita inculpatului de recunoaștere a faptei comise constituind o atitudine firească într-o societate civilizată, urmare a evidenței ce rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală.
Existența uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C.p. nu obligă instanța de judecată să o considere drept circumstanță atenuantă judiciară și să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
La stabilirea limitelor, maximă și minimă, ale pedepsei prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatilor Z. V. C. K. si M. C. F., instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 99 și urm. C.p. întrucât inculpatii erau minori la data săvârșirii faptei.
In ceea ce il priveste pe inculpatul Z. V. C. K. intrucat pedeapsa aplicata nu a fost mai mare de 3 ani iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni exceptand cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prev de art 38 Cod penal, instanta a apreciat ca scopul educativ, preventiv al pedepsei ce urmeaza a fi aplicata poate fi atins si fara executarea efectiva a pedepsei astfel in baza art 110 Cod penal rap la art 81 alin 1 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei stabilind un termen de incercare de 1 an care se va adauga la pedeapsa efectiv aplicata.
Analizand fisa de cazier judiciar a inculpatului M. C. F. instanta a constatat ca acesta a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare cu aplicarea art. 110 si art. 81 C.p. prin s.p. nr 775/15.10.2008 a Judecatoriei Slatina, ramasa definitiva prin neapelare, stabilindu-se un termen de incercare de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații M. C. F. și Z. V. C. K., invocând critici de netemeinicie conform art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală și solicitând aplicarea de circumstanțe atenuante conform art. 74 cod penal, față de împrejurările personale favorabile, constând în atitudinea sinceră, vârsta tânără, valoarea redusă a prejudiciului, împrejurarea că bunurile sustrase au fost restituite; recurentul M. C. F. a solicitat și aplicarea prev. art. 3201 alin. 1 și 7 Cod procedură penală, motivând că a recunoscut în mod constant comiterea infracțiunii din cauză.
Curtea, analizând recursurile formulate, reține;
Recurenții inculpați au fost trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i cod penal, respectiv pe timp de noaptea, în participație și prin efracție, în modalitatea autoratului în cazul inculpatului M. C. F. și a complicității, în cazul inculpatului Z. V. C. K., pentru ambii inculpați reținându-se starea de minoritate în condițiile art. 99 și următoarele cod penal.
Totodată, din probele administrate în cauză, se constată că situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost pe deplin dovedită, prejudiciul (reprezentat de contravaloarea unui moped marca Peugeot și casca de protecție aferentă) fiind în totalitate recuperat prin restituirea bunurilor sustrase, iar inculpații au avut o conduită sinceră, astfel: inculpatul M. C. F. a recunoscut comiterea faptei cu ocazia interogării sale și în ultimul cuvânt, la termenul din 24 februarie 2012; inculpatul Z. V. C. K., a indicat participația sa cu ocazia audierii în faza de urmărire penală în declarațiile din 17 februarie 2010 și 1 iunie 2010.
Din referatele de evaluate întocmite de S. de Probațiune de pe lângă T. O., rezultă că ambii minori provin din familii cu situație socio – economică precară, atitudinea infracțională fiind favorizată de controlul parental deficitar și abandonul școlar.
În aceste condiții, se reține că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, trebuie valorificate atât circumstanțele personale pozitive cât și reale (raportat la modalitatea concretă de săvârșire și urmările faptei, urmând a se reține că s-a produs un pericol social concret redus), în condițiile art. 72 cod penal, fiind fondate criticile recurenților privitor la reținerea de circumstanțe personale atenuante, în condițiile art. 74 lit. a cod penal pentru inculpatul Z. V. C. K. și, repretic în condițiile art. 74 lit. c cod penal pentru inculpatul M. C. F.. Astfel, inculpatul Z. V. C. K. nu are antecedente penale și nu a fost sancționat contravențional, însă nu s-a prezentat în faza cercetării judecătorești, în primă instanță și în recurs, în timp ce inculpatul M. C. F. deși cunoscut cu antecedente penale din minoritate, a avut o conduită procesuală sinceră și cooperantă în ambele etape procesuale.
În privința cererii formulată de recurentul M. C. F., privitor la aplicarea art. 3201 alin.1 și 7 Cod procedură penală, se constată caracterul nefondat, deoarece beneficiul aplicării unei pedepse cu reducerea limitelor speciale prevăzute de lege cu o treime, conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, ester consecința judecării cauzei în procedura simplificată, ca urmare a declarației de recunoaștere a vinovăției, dată de inculpat, înaintea începerii cercetării judecătorești; ori, în speță, inculpatul a fost judecat în procedura obișnuită și a formulat cererea de aplicare a disp. art. 3201 Cod procedură penală la ultimul termen de judecată când, a fost audiat și a avut loc dezbaterea fondului cauzei, cercetarea judecătorească fiind încheiată.
Față de considerentele anterior expuse, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală coroborat cu art. 3859 pct. 14 cod pr.penală, vor fi admise recursurile inculpaților, va fi casată în parte sentința privitor la individualizarea pedepselor și, în rejudecare, vor fi reținute circumstanțe personale atenuante conform art. 74 lit. a, 76 lit. d cod penal pentru inculpatul Z. V. C. K. și conform art. 74 lit. c, art. 76 lit. d cod penală pentru inculpatul M. C. F., urmând să fie reduse pedepsele la cuantumul de câte 1 an închisoare pentru fiecare inculpat. În privința inculpatului M. C. F. se reține că infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă în cadrul termenului de încercare al suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 775/2008 a Judecătoriei Slatina, astfel că va fi menținută aplicarea art. 83 cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, după cum dispune expres textul citat.
Pentru celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin soluției adoptate prin prezenta decizie, se vor aplica disp. art.38517 alin. 2 Cod procedură penală și vor fi menținute.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații M. C. F. și Z. V. C. K. împotriva sentinței penale nr. 170 din 2 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința recurată, pe latură penală.
1.În baza art. 26 C.p. rap.la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p.,art.74 lit.a, art.76 lit. d C.p.
Condamnă pe inculpatul Z. V. C.-K. la pedeapsa de 1(unu) an închisoare.
Menține aplicarea art.110 C.p., rap. la art.81 C.p., urmând ca termenul de încercare să fie de 2 ani.
2. Desface pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M. C. F. în pedepsele componente.
În baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art.99 și urm. C.p., art.74 lit. c, 76 lit. d C.p.
Condamnă pe inculpatul M. C. F. la pedeapsa de 1(unu) an închisoare.
Menține aplicarea art.83 C.p. pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin S.P. 775/2008 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare, urmând ca inculpatul M. C. F. să execute pedeapsa totală de 2( doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cheltuielile judiciare din faza de recurs rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 600 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu să fie virată din fondul M.J. către B.A D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 iulie 2012.
M. C. G. A. M. S. C. L.
Grefier,
D. L.
Red.MCGh
J.f.L.C.
IB
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 2184/2012. Curtea de... → |
|---|








