Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2076/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2076/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2076/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 2076
Ședința publică de la 31 octombrie 2013
PREȘEDINTE M. C. G.- judecător
C. L.- judecător
A. M. S.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul C. I. M. împotriva sentinței penale nr. 627 din data de 27 august 2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat C. I. M., în stare de arest, asistat de avocat P. M., apărător desemnat din oficiu, lipsind părțile civile U. S. P., C. M., partea vătămată M. C. A. și intimatul asigurator S. de A. – R. A. SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că au fost depuse la dosar motivele scrise de recurs după care instanța a încuviințat avocatului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul.
Constatând că nu mai sunt cereri sau excepții iar cauza este în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat P. M. pentru recurentul inculpat C. I. M., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special, cu aplicarea disp. art. 81 Cp. în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate. A arătat că prima instanță trebuia să rețină circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cp., respectiv atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, constând în prezentarea sa în fața organelor de urmărire penală și recunoașterea constantă a faptei, reținerea acestei circumstanțe atenuante nefiind împiedicată de incidența disp. art. 320/1 C.p.p. A mai solicitat să fie reținute circumstanțe atenuante și în raport de faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, este tânăr și încearcă să-și găsească un loc de muncă. Concluzionând a solicitat să se dea eficiență juridică disp. art. 76 alin. 1 lit. c Cp., cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege iar în ceea ce privește modalitatea de executare, față de natura faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, arătând că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. Cu privire la aplicarea disp. art. 74 lit. c Cp., a arătat că aceasta este o circumstanță judiciară lăsată la aprecierea instanței iar în speța de față nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite respectiv faptul că a acționat în grup, prin efracție, a intrat în apartamentul părților vătămate și le-a sustras bijuteriile și alte bunuri, aspecte ce trebuie să se reflecte în cuantumul pedepsei. Nu se justifică nici schimbarea modalității de executare, suspendarea condiționată sau sub supraveghere nefiind apte să realizeze scopul pedepsei - prevenția generală și specială - în raport de frecvența infracțiunilor de genul celor comise de inculpat, infracțiuni care în general rămân cu autor necunoscut dat fiind condițiile speciale în care se acționează.
Recurentul inculpat C. I. M., având ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, arătând că nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 627 din data de 27 august 2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ ;
1. În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a și i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., art. 37 alin. 1 lit. a și b C.p. și art. 320/1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul C. A. V., fiul lui Natural si M. L., nascut la 21.06.1989 in mun. C., jud. D., domiciliat in mun. C., .. 5, ., f.f.l. in ., CNP_, recidivist, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 teza II C.p. a fost revocată liberarea condiționată restul de 205 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 2141/15.09.2011 a Judecătoriei C., care în baza art. 61 alin. 1 teza III C.p. a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și e C.p. pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p..
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 06.06.2013 la zi.
2. În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 320/1 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul C. I. M., fiul lui G. și D., născut la 14.10.1988 in mun. C., jud. D., domiciliat in ., ., Nr, 42 jud. D., CNP_, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 06.06.2013 la zi.
În baza art. 14 si 346 C.p.p. au fost obligați în solidar inculpații să plătească suma de:
- 488 lei către S. de A. R. A. SA București cu sediul în București, .. 3, ., reprezentând despăgubiri civile;
- 525 lei către partea civila C. M. domiciliată în mun. Slatina, . nr 3 . A ., reprezentând despăgubiri civile;
- 4000 lei către partea civila U. S. P. domiciliată în mun. Slatina .. 15 A . . jud O., reprezentând despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată M. C. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 C.pen. a fost confiscată de la inculpatul C. A. V. o daltă metalică cu mâner din plastic de culoare roșie ridicată de organele de poliție de la inculpat, depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției mun. Slatina, conform dovezii . nr._.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 397/P/2013 din data de 28.06.2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ s-a dispus trimiterea in judecata în stare de arest preventiv a inculpaților:
- C. A. V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat sub forma continuată prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a si i C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. a si b C.pen.;
- C. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat sub forma continuata prev de art. 208 alin 1, 209 alin. 1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen.
Din conținutul actului de sesizare s-a reținut că în ziua de 05.06.2013 pe timp de zi și prin efracție cei doi inculpați în baza aceleiași rezolutii infractionale au patruns in doua apartamente din mun Slatina de unde au sustras bijuterii ce apartineau partilor vatamate Uta S. P. si M. C. A. si un telefon mobil ce apartinea partii vatamate C. M..
In cursul cercetarii judecatoresti s-au constituit parti civile:
- C. M. cu suma de 525 lei reprezentand despagubiri civile respectiv c/v bunurilor sustrase si nerecuperate
- . cu suma de 488 lei reprezentand despagubiri civile respectiv suma achitata partii civile C. M. pentru bunurile asigurate
- Uta S. P. cu suma de 4.000 lei reprezentand despagubiri civile respectiv c/v bunurilor sustrase si nerecuperate
Au fost audiati inculpatii C. A. V. si C. I. M. care au recunoscut in totalitate savarsirea infractiunii pentru care au fost trimisi in judecata solicitand ca judecata sa se faca doar in baza probelor administrate la urmarirea penala.
Din fisa de cazier judiciar s-a reținut ca inculpatul C. A. V. a savarsit fapta dedusa judecatii in stare de recidiva postcondamnatorie in timpul liberarii conditionate privind restul de 205 zile neexecutate din pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr 2141/15.09.2011 a Judecatoriei C..
Analizind materialul probatoriu administrat in cauza prima instanță a retinut urmatoarea situatie de fapt:
I. La data de 05.06.2013, numita U. S. P., de 45 ani, din mun. Slatina, jud O. a sesizat prin plângere organele de poliție din cadrul Poliției mun. Slatina, cu privire la faptul că în aceeași zi în intervalul orar 09,00 - 18,45, persoane necunoscute au patruns in apartamentul proprietate personala situata in mun Slatina . 15A, ., . unde au sustras mai multe bijuterii din aur, argint si alte metale ce se aflau depozitate in mai multe cutii pentru bijuterii. In cuprinsul plangerii persoana vatamata a precizat cq o parte din bijuteriile sustrase apartineau numitei M. C. A. de 22 ani din mun Calafat jud D..
Deplasandu-se la fata locului organele de politie au constatat ca accesul in scara blocului era prevazut cu sistem de asigurare tip interfon gasit in pozitia inchis si asigurat. Ușa de acces în apartamentul persoanei vătămată era confecționată din profil PVC prezenta urme de forțare-presare la partea superioară și inferioară a acesteia. Din camera folosită ca și sufragerie, dintr-un sertar al unui corp de mobilă s-a reclamat lipsa unei cutii din metal de culoare roșie sub formă de inimă și alte patru cutii în care se aflau mai multe bijuterii din aur, argint și alte materiale. Din dormitorul apartamentului, dintr-o borsetă din material textil ce se afla pe un corp de mobilă, numita M. C. A. a reclamat lipsa unei cutii din carton în care se aflau mai multe bijuterii din argint și alte materiale (fil. 16-29 dup).
Din declarația persoanei vătămate U. S. P., data in cursul urmaririi penale reiese că revenind la domiciliu a constatat că ușa de acces era întredeschisă și prezenta urme de forțare, iar din interior i-au fost sustrase mai multe bijuterii, astfel: un inel din aur galben model trifoi cu patru foi, o pereche de cercei din aur galben de formă ovală cu sistem de prindere tip șurub, un lănțișor din argint, un medalion din aur galben tip bănuț, o brățară de argint formată din piese de formă pătrată prinsă cu zale, un inel din argint având forma unei mâini, un inel de culoare galbenă cu piatră de culoare verde deschis și altele. De asemenea, a estimat prejudiciul cauzat la suma de 3.000 lei (fil. 32, 33 dup).
Persoana vătămată M. C. A., a declarat in cursul urmaririi penale că a venit în vizită la prietenul său în mun. Slatina, iar în seara de 05.06.2013 a observat lipsa unei cutii în care se aflau bijuterii din argint și alte metale, după ce în prealabil mama prietenului său constatase că ușa de acces în apartament a fost forțată. In cutie se aflau mai multe bijuterii, astfel: un inel din argint cu piatră albă, un inel lat cu pietre albe și negre, o pereche de cercei sub formă de fluture cu aripile deschise, o pereche de cercei rotunzi cu dimensiuni mari, o brățară cu trei piese sub forma stelelor de mare, o pereche de cercei rotunzi cu pietre mari și altele. A estimat prejudiciul cauzat la suma de 1.000 lei (fil. 35, 36 dup).
In aceeași zi, în jurul orelor 14,00, organele de poliție au fost sesizate telefonic de către dispecerul de serviciu cu privire la faptul că la intersecția . cu . un scandal în desfășurare. Deplasându-se la fața locului organele de poliție au constatat că numiții A. I. C. și C. P., au observat pe . mun. Slatina, doi tineri care smulgeau sitele de la ferestrele de pe scara blocului, i-au urmărit și i-au prins după care au anunțat organele de poliție. In urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei doi tineri sunt C. A.-V., de 23 ani, din mun. C., jud. D. și C. I. M., de 24 ani, din .. In apropierea celor doi tineri, pe sol, a fost găsit un telefon mobil marca Nokia 9201i Comunicator despre care persoanele prezente au declarat că a fost aruncat de unul din tineri în momentul în care au fost prinși.
In urma controlului corporal preventiv, asupra numitului C. A. V. a fost găsită o daltă din fier, cu mâner din plastic roșu, un telefon mobil marca Rolex R8, iar asupra numitului C. I. M. au fost găsite mai multe bijuterii, despre care acesta a declarat verbal că le-a luat de la domiciliu cu intenția de a i le duce surorii sale care lucrează în mun. Slatina, jud. O. (fil. 41 dup).
Din declarațiile martorilor A. I. C. și C. P., date in cursul urmăririi penale reiese faptul că i-au observat pe inculpați rupând profile de aluminiu în spatele blocului și în momentul în care s-au apropiat, cei doi inculpați au fugit. I-au urmărit și i-au prins pe tineri pe ., după care au anunțat organele de poliție (fil. 65-68 dup)
Bijuteriile găsite asupra inculpatului C. I. M. au fost recunoscute de persoanele vătămate U. S. P. și M. C. A. și predate pe baza de proces verbal (fii 34, 37 dup).
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi inculpați s-au deplasat la Casa de Amanet . SRL, cu punct de lucru în mun. Slatina, str. ., unde au verificat o parte din bijuteriile din metal galben sustrase și au vândut numitei V. G. trei piese din argint.
Martora V. G., amanetist la . SRL, a declarat in cursul urmăririi penale ca în jurul orei 15,00, în casa de amanet au intrat inculpatul C. A. V. de la care a cumpărat în scop personal trei piese din argint pentru care i-a plătit acestuia suma de 48 lei. Aceasta a precizat că inculpatul i-a cerut să verifice două piese din metal galben, respectiv un inel cu piatră și un lanț și trei piese din argint, un breloc, și două inele, unul model ghiul și unul cu pietre albastre. A predat bijuteriile organelor de poliție și a primit de la inculpatul C. A. V. suma de 48 lei. A observat că acesta era însoțit de un tânăr căruia nu i-a reținut fizionomia (fii. 69, 70 dup).
În faza actelor premergătoare inculpatul C. A. V. a declarat că a venit în mun. Slatina împreună cu C. M., cu intenția de a se întâlni cu sora acestuia. Au ajuns în oraș cu o mașină de ocazie care i-a lăsat în cartierul Progresul de unde au trecu prin piață, a cumpărat o daltă care îi era necesară acasă, după care s-au deplasat la gara Slatina pentru a se interesa de un microbuz, mergând numai pe ., fără să se abată de pe bulevard. După ce au aflat programul microbuzelor și se întorcea pe bulevard cu intenția de a merge la Clubul Viena, fără motiv, au fost opriți de două persoane care i-au acuzat că au rupt plase de țânțari de la geamurile blocurilor.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta de furt comisă și a precizat că împreună cu inculpatul C. Mie M., a ajuns în mun. Slatina cu o mașină de ocazie care i-a lăsat în zona magazinului Oltul. S-au deplasat în piața Zahana de unde au cumpărat o daltă pe care să o folosească la forțarea ușilor pentru a pătrunde în apartamente să fure bunuri. De comun acord au intrat în mai multe scări de . favorabil pentru a sparge apartamente, astfel au ajuns la apartamentul persoanei vătămate ce se afla la parter. După ce au sunat și au bătut la ușa din profil PVC și au constatat că nu sunt persoane în interior, cu mâinile înmănușate, a forțat cu dalta în zona mediană ușa care s-a deschis și astfel a pătruns în interior, timp în care inculpatul C. Mie M. a rămas pe hol, lângă ușă, pentru a se asigura că nu o să fie surprins în interior. . a găsit o casetă de culoare roșie în care se aflau mai multe bijuterii din aur și argint pe care a luat-o, iar din altă cameră a luat o altă cutie cu bijuterii. S-au deplasat la o casă de amanet unde au verificat bijuteriile și i-au vândut vânzătoarei trei piese din argint (fii. 94,97,103).
In faza actelor premergătoare inculpatul C. I. M. a declarat că bijuteriile găsite asupra lui le-a luat de la domiciliu cu intenția de a i le da surorii sale C. A. M.. Pe parcursul cercetării penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă și a declarat că bijuteriile au fost sustrase din apartamentul persoanei vătămate, în modul indicat de inculpatul C. A. V.. După comiterea faptei, inculpatul C. A. V. i-a dat o cutie cu bijuterii pe care a introdus-o în buzunar, cutie ce a fost găsită ulterior de organele de poliție (fii. 110, 113, 117 dup)
Dalta din metal găsită asupra inculpatului C. A. V. a fost introdusa in camera de corpuri delicte a Politiei mun. Slatina (f. 55 dup)
II. La data de 05.06.2013, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului
Slatina, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ușa de acces în locuința numitei C. M., din mun. Slatina, ., nr.3, ., .,jud.O., prezintă urme de forțare-presare.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că atât rama și tocul ușii, cât și șildul exterior în partea mediană, în dreptul butucului yalei îngropate, prezentau urme de forțare presare cu detașare de material lemnos pe o suprafață de 22 centimetri. în interiorul locuinței s-au observat urme de răvășire, în sensul că mai multe articole de vestimentație care inițial se aflau într-un dulap și mai multe ambalaje din carton de la diverse produse cosmetice și recipiente din sticlă se aflau pe podeaua sufrageriei. De pe o canapea poziționată pe latura de est a camerei s-a reclamat lipsa unui telefon mobil marca Nokia Comunicator (fii. 75-85 dup).
Telefonul marca NOKIA 91-21Oi Comunicator a fost aruncat de inculpatul C. A. V. cu ocazia depistării de către organele de poliție în prezența martorilor asistenți A. I. C. și C. P. (fii. 38 dup), telefon de pe care a fost prelevat un fragment urmă papilară.
În urma examinării în banca de date a sistemului AFIS s-a stabilit că urma papilară ridicată la data de 05.06.2013 de pe telefonul marca NOKIA 91 -21 Oi Comunicator a fost creată de inculpatul C. A. V. (fii. 48 dup).
Telefonul mobil a fost recunoscut de persoana vătămată C. M. și predat pe bază de proces verbal (fii. 90 dup).
În cuprinsul declarației, date în cursul urmăririi penale persoana vătămată C. M., a declarat faptul că în ziua de 05.06.2013, în jurul orelor 17,40 a fost anunțată de organele de poliție cu privire la faptul că ușa de acces în locuință este întredeschisă și prezintă urme de forțare. A constatat aceste aspecte și de asemenea, faptul că din interiorul locuinței, de pe canapeaua din sufragerie îi lipsește telefonul mobil Nokia Comunicator. Ulterior, la sediul poliției i-a fost predat telefonul mobil sustras pe care îl estimează la valoarea de 500 lei. întrucât ușa de acces în locuință a fost spartă și nu s-a putut repara, se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.145 lei (fii. 88, 89 dup).
Fiind audiat in cursul urmăririi penale inculpatul C. A. V., acesta a recunoscut fapta comisă și a declarat că în ziua de 05.06.2013, în timp ce se afla pe bulevardul A.I.C. din mun. Slatina, împreună cu inculpatul C. I. M., după ce au verificat și vândut o parte din bijuteriile sustrase în aceeași zi dintr-un alt apartament, au intrat în mai multe scări de . un alt apartament pe care să-l spargă pentru a sustrage bunuri. Astfel, au ajuns la locuința persoanei vătămate și după ce în prealabil au verificat că în locuință nu se află persoane, a forțat ușa de acces cu ajutorul unei dălți metalice. în interior a pătruns singur, inculpatul C. I. M. rămânând la ușă de pază și după ce a scotocit și căutat prin camere după bunuri, a sustras un telefon mobil marca Nokia comunicator. Acesta a precizat faptul că la comiterea faptei a avut pe mâini mănuși chirurgicale. După comiterea faptei, în timp ce se îndreptau spre gară, au fost opriți de doi cetățeni care au anunțat organele de poliție, moment în care a aruncat telefonul mobil sustras (fii 94, 97, 103 dup).
În declarația dată în cursul urmăririi penale inculpatul C. I. M. a recunoscut fapta comisă și a declarat că împreună cu C. A. V. a intrat într-o scară de . a sustrage bunuri din apartamente. La etajul I au văzut o ușă din lemn și după ce inculpatul C. A. V. a bătut și a sunat de mai multe ori, a desfăcut becul de pe casa scării și cu o daltă din metal a forțat ușa din lemn.
Inculpatul C. a stat în apartament 10-15 minute, timp în care el a rămas la ușă pentru ca celălalt inculpat să nu fie surprins în interior. La ieșire, inculpatul C. i-a spus că nu a găsit bunuri și a luat decât un telefon mobil pe care i l-a dat să-l țină (fil. 110,113, 117 dup).
Dalta metalică găsită asupra inculpatului C. A. V. a fost introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției mun. Slatina (fii. 55 dup).
Fiind audiați în cursul cercetării judecătorești inculpații C. A. V. și C. I. M. au recunoscut comiterea faptelor, solicitând ca judecata sa se facă doar în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Prima instanță a apreciat că faptele inculpaților C. A. V. și C. I. M. care în ziua de 05.06.2013 prin efracție și in baza aceleiași rezoluții infracționale au pătruns în două apartamente din mun. Slatina de unde au sustras mai multe bijuterii ce aparțineau părților vătămate U. S. P. și M. C. A. și un telefon mobil ce aparținea părții vătămate C. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a și i Cod penal cu aplic art. 41 alin 2 Cod penal.
S-a apreciat că acționând în acest mod inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea acelor fapte reținându-se sub aspect subiectiv ca forma de vinovăție intenția directă.
Vinovăția inculpaților sub această formă a fost probată cu procese verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, procese verbale de depistare, procese verbale de percheziție corporală, declarații martori, declarații inculpați.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaților prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev de art. 72 C.pen. respectiv dispoz. parții generale limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și atitudinea acestuia în timpul desfășurării procesului penal.
Față de aceste elemente, respectiv atitudinea sinceră a inculpaților în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, persoana inculpaților și antecedentele penale ale inculpatului C. A. V., respectiv perseverența infracțională a acestuia care deși anterior a mai comis infracțiuni pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, a continuat să comită astfel de fapte, chiar la scurt timp după liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii pentru fapta anterioară, cuantumul prejudiciului și faptul ca acesta a fost în mare parte recuperat, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, spre minimul prevăzut de lege este de natura să realizeze scopul educativ și preventiv prev. de art. 52 C.pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.pen. în sensul că s-au redus cu 1/3 limitele de pedeapsă prevăzute de lege, ținându-se seama de atitudinea procesuală a inculpaților care, în cursul cercetării judecătorești a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Din fișa de cazier judiciar s-a reținut că anterior inculpatul C. A. V. a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii, fapta dedusă judecații fiind săvârșită în timpul liberării condiționate având un rest de executat de 205 zile din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2141/15.09.2011 a Judecătoriei C..
În sarcina inculpatului C. A. V. a fost reținută starea de recidivă postcondamnatorie, inculpatul săvârșind fapta dedusă judecății în timpul liberării condiționate.
S-a făcut aplicarea art. 61 alin. 1 C.pen. și art. 61 alin. 1 teza a III-a C.pen. iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului C. I. M. prima instanță a apreciat că executarea în regim de detenție este aptă să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei.
În baza art.71 C.p. s-au interzis inculpaților drepturile prev.de art.64 alin 1 lit.a teza a II-a si lit b C.p., cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.
Cât privește conținutul și modul de executare a pedepselor accesorii, prima instanță a avut în vedere jurisprudența CEDO în raport de care a apreciat că cei doi inculpați sunt nedemni în ceea ce privește exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 350 alin 1 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților C. A. V. și C. I. M. iar în baza art. 88 C.pen. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 06.06.2013 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei prima instanță a luat act ca partea vătămată M. C. A. nu s-a constituit parte civila în procesul penal iar acțiunile civile formulate de părțile civile . SA, C. M. și U. S. P. sunt întemeiate fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sensul existenței unor fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției inculpaților sub forma intenției directe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C. I. M..
Prin motivele de recurs inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare în sensul reducerii cuantumului pedepsei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante și aplicarea dispozițiilor art. 81 C.pen.
Analizând recursul declarat curtea constată că este nefondat.
Astfel, în urma propriului examen, se reține că judecata în primă instanță s-a desfășurat conform art. 3201 C.pr.pen., instanța de fond, în raport de materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale încuviințând în mod corect cererea formulată de inculpat în sensul aplicării dispozițiilor ce reglementează judecata în procedură simplificată.
Referitor la criticile din recurs, ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare curtea constată că sunt nefondate.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare, o pedeapsă în cuantumul minimului special prevăzut de legiuitor, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.
Cererea de reținere de circumstanțe atenuante judiciare nu este justificată.
Astfel, spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, care se aplică în virtutea legii și se impun instanței în mod obligatoriu, circumstanțele atenuante judiciare sunt împrejurări de fapt care numai prin raportare la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care a fost comisă și la persoana infractorului, pot dobândi, prin apreciere, valențe atenuante.
Împrejurările susceptibile de a constitui circumstanțe atenuante sunt realități obiective care, atunci când există, nu pot fi ignorate dar, constatându-le, instanța nu este obligată să le valorifice cu acest titlu.
În speță este adevărat că inculpatul este tânăr, fără antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal. Față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii pe care a comis-o și care este reliefat de modalitatea și condițiile concrete în care a fost acționat (împreună cu o altă persoană, prin efracție și după ce în prealabil au achiziționat instrumentele necesare deschiderii forțate a încuietorilor - o daltă - și și-au luat măsuri pentru a nu fi identificați - și-au pus mănuși -, a pătruns în apartamentele părților vătămate de unde a sustras mai multe bunuri între care și bijuterii) datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului au fost just valorificate prin aplicarea pedepsei în cuantumul minimului special prevăzut de lege, neimpunându-se reținerea acestora cu titlu de circumstanțe atenuante.
Nici critica ce vizează schimbarea modalității de executare nu este întemeiată deoarece datele ce caracterizează infracțiunea comisă de inculpat, astfel cum au fost reliefate mai sus, la care se adaugă și faptul că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită intervenției organelor de poliție sunt de natură să formeze convingerea instanței că scopul pedepsei, în special prevenirea comiterii unor noi infracțiuni de către inculpat, nu va putea fi atins în condițiile în care se va dispune o modalitate de executare neprivativă de libertate.
Concluzionând curtea apreciază că recursul declarat de inculpatul C. I. M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen.
În baza art. 88 C.pen. se va deduce în continuare arestarea preventivă, de la 27.08.2013, la zi.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. recurentul - inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Văzând și dispozițiile art. 417 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C. I. M. împotriva sentinței penale nr. 627 din data de 27 august 2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, ca nefondat.
Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului C. I. M. de la 27.08.2013, la zi.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. G. C. L. A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red.jud.S.A.M.
j.f.R.I.P.
O.A. 12 Noiembrie 2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1990/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








