Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1437/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1437/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1437/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1437/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
PREȘEDINTE S. P. M. Judecător
M. M. Ș. Judecător
L. B. Judecător
Grefier M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., G. C. împotriva sentinței penale nr. 7 din 14 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații G. R., asistat de avocat N. C., în substituire pentru avocat D. L., apărător din oficiu, S. C., asistat de avocat B. A., în substituire pentru avocat P. A., apărător din oficiu, lipsind inculpații M. A., reprezentat de avocat S. N., apărător din oficiu, B. I. C., reprezentat de avocat D. F., apărător din oficiu, Ț. M. M., reprezentat de avocat B. A., apărător din oficiu, P. D., asistat de avocat N. C. în substituire pentru avocat D. L., apărător din oficiu, G. C., reprezentat de avocat G. D., apărător din oficiu, de asemenea, lipsind părțile vătămate I. M., M. G., părțile responsabile civilmente G. I., D. L. și intimat S. de Probațiune de pe lângă T. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, inculpații arată că mențin solicitarea de aplicare a art. 3201 Cod procedură penală, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat N. C., pentru inculpații G. R. și P. D., solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței, reindividualizarea pedepselor aplicate și arată că aceștia au avut o atitudine sinceră, au recunoscut faptele, solicită aplicarea art. 74, 76 cod penal iar prejudiciul este modic și parțial recuperat.
Avocat B. A., pentru inculpații S. C. și Ț. M. M., solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței, reducerea pedepselor; arată că acestea sunt prea aspre; inculpații au recunoscut și regretat faptele și să se rețină disp. art. 74 lit. b și c cod penal.
Avocat S. N., pentru inculpatul M. A., solicită admiterea recursului, casarea sentinței; reindividualizarea pedepsei, întrucât inculpatul a recunoscut și regretat faptele; să se aplice disp. art. 74 lit. b și c cod penal.
Avocat D. F., pentru inculpatul B. I. C., solicită admiterea recursului, casarea sentinței, reindividualizarea pedepsei, având în vedere gradul de participație și cuantumul prejudiciului.
Avocat G. D., pentru inculpatul G. C., solicită să se ia act că s-a disjuns cauza față de acesta.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului inculpatului G. C. ca inadmisibil; recursurile celorlalți inculpați să fie respinse ca nefondate, întrucât pedepsele au fost just individualizate.
Inculpatul G. R., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului.
Inculpatul S. C., având ultimul cuvânt, arată că are 2 copii minori în întreținere și solicită reducerea pedepsei.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 7 din 14 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Calk’afat, în baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i c.p. cu aplic art.41 alin.2 c.p. art.75 lit c C.p., art.37 lit.a și b c.p. și art.320 ind.1 alin.1 și 7 c.p.p., a fost condamnat inculpatul G. R., zis D., fiul lui L. și I., nascut la 11.05.1975 in Calafat, cu domiciliul in Calafat . nr. 169 jud. D., CNP :_, studii 8 clase, fără ocupatie, concubinaj, recidivist, la 3 ani închisoare.
In baza art.71 alin 2 c.p., s-a interzis inculpatului drepturile prev de art.64 lit.a teza aIIa și lit.b c.penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 și arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi și in baza art. 350 alin.1 c.p.penală a fost mentinut arestul preventiv- mandatul de arestare preventivă nr.4/30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
A fost mentinută liberarea conditionata pentru restul de 132 zile din pedeapsa de un an închisoare aplicata inculpatului prin sentința penală nr.63/13.06.2011 a Judecatoriei Calafat definitiva prin decizia penală nr.410/23.02.2012 a Curtii de Apel C..
In baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i c.p. cu aplic art.41 alin.2 c.p. art.75 lit.c c.p. și art.320 ind.1 și 7 c.p.p., a fost condamnat inculpatul S. C., fiul lui M. si A., nascut la 19.07.1990 i Calafat, cu domiciliul in Calafat, . nr. 163 jud. D., CNP :_, fără studii, fără ocupatie, concubinaj, cunoscut cu antecedente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art.83 c.p., a fost revocat beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare, aplicata inculpatului prin sentința penală nr.44/21.03.2011 a Judecătoriei Calafat definitiva la 11.04.2011 și dispune ca aceasta pedeapsa sa fie executata alături de pedeapsa din cauza de fața.
In baza art. 71 al 2 C.penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit.a teza a II-a si lit.b C.penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului retinerea de 24 ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi si in baza art. 350 alin.1 C.p.penală, s-a mentinut arestul preventiv - mandatul de arestare preventivă nr.5/30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
In baza art.208 alin. 1, 209 alin.1 lit.a,g,i C.penal, cu aplic. art 41 alin. 2 C.penal si art. 75 lit. c C.penal, art 320 ind. 1 alin. 1 si 7 C.p.penală., a fost condamnat inculpatul M. A., fiul lui G. si M., nascut la 2.07.1991 in Calafat, cu domiciliul in Calafat . nr. 187 jud. D., CNP :_, fără studii, fără ocupatie, necăsătorit, cunoscut cu antecdente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art 81 C.penală, s-a dispus suspendarea conditionată a executarii pedepsei pe perioada de incercare prev.de art. 83 C.penal, aceea de 4 ani inchisoare.
S-a atras atentia inculpatului asupra preved.art. 83 si 84 C.penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului retinerea de 24 de ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 și arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi si in baza art 350 alin.3 lit.b C.p.penală, s-a dispus punerea in libertate de indată a inculpatului, dacă nu mai este retinut in altă cauză - mandatul de arestare preventivă nr.6/30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
In baza art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal si 320 ind. 1 alin. 1 si 7 C.p.penală, a fost condamnat inculpatul B. I. C., fiul lui J. si L., nascut la 24.04.1987 in Calafat, cu domiciliul in com. D. .. 100 jud. D., CNP :_, fără studii, fără ocupatie, necăsătorit, fără antecedente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art. 81 C.penal, s-a dispus suspendarea conditionată a executarii pedepsei pe perioada de incercare prev.de art. 82 C.penal,aceea de 4 ani inchisoare.
S-a atras atentia inculpatului asupra preved.art. 83 si 84 C.penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului retinerea de 24 de ore de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi si, in baza art. 350 alin.3 lit.b C.p.penală, dispune punerea in libertate de indată a inculpatului dacă nu mai este retinut in altă cauză - mandatul de arestare preventivă nr. 7 din 30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
In baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i C.penal, cu aplic. art. 75 lit.c C.penal si 320 ind. 1 alin.1 si 7 C.p.penală, a fost condamnat inculpatul Ț. M. M., fiul lui R. si A., nascut la 3.10.1986 in ., cu domiciliul in Calafat . nr. 159 jud. D., CNP :_, fără studii, fără ocupatie, cunoscut cu antecedente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art.81 C.penal, s-a dispus suspendarea conditionată a executarii pedepsei pe perioada de incercare prev.de art. 82 C.p., aceea de 4 ani inchisoare.
S-a atras atentia inculpatului asupra preved.art. 83 si 84 C.p.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului retinerea de 24 de ore de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi si in baza art. 350 alin 3 lit.b C.p.penală, dispune punerea in libertate de indată a inculpatului, dacă nu mai este retinut in altă cauză - mandatul de arestare preventivă nr.9/30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
In baza art.208 alin.1,209 alin.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic art. 320 ind. 1 alin.1 si 7 C.p.penală, a fost condamnat inculpatul P. D. zis D., fiul lui N. si L., nascut la 7.08.1979 in Lugoj jud. T. cu domiciliul in ., fără forme legale in .. D., CNP :_, fără studii, fără ocupatie, concubinaj, cunoscut cu antecedente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art. 81 C.penal, s-a dispus suspendarea conditionată a executarii pedepsei pe perioada de incercare prev.de art. 82 C.p., aceea de 4 ani inchisoare.
S-a atras atentia inculpatului asupra preved.art.83 si 84 C.penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului retinerea de 24 de ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv incepind cu data de 30.01.2013 la zi si in baza art. 350 alin.3 lit.b C.penal, dispune punerea in libertate de indată a inculpatului dacă nu este retinut în altă cauză - mandatul de arestare preventivă nr. 8/30.01.2013 al Judecătoriei Calafat.
In baza art. 71 alin. 2 C.penal, s-a interzis celor 4 inculpati: M. A., B. I. C., Tamboi M. M. si P. D., drepturile prev.de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C.penal.
In baza art. 71 alin 5 C.penal, s-a dispus suspendarea executarii ped. accesorii.
A fost obligat fiecare inculpat la cîte 1.000 lei cheltuieli judiciare, din care, pe inculpatii G. R., S. C., M. A., B. I.-C. si P. D., la cîte 400 lei onorariu avocat oficiu către B.A.Calafat.
S-a disjuns cauza cu privire la inculpatul minor G. C. si cu privire la latura civilă si s-a acordat termen la 28.03.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Calafat nr. 92/P/2013/14.02.2013, au fost trimisi in judecată, în stare de arest, inculpatii G. R., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., si art. 37 lit. a si b C.p., S. C., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., M. A., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., B. I. C., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., Ț. M. M., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., P. D., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin 1 lit. a,g,i C.p. si G. C., pentru savirsirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 99 si urm. C.p.
In actul de sesizare, s-a retinut că in scopul obtinerii de bani cu usurință, la inceputul lunii ianuarie 2013, inculpatii G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., B. V. M. si G. C., au luat hotarirea să sustragă bunuri metalice din mai multe anexe gospodaresti apartinind unor cetateni din mun. Calafat, pe care să le valorifice la fier vechi.
Astfel, in seara zilei de 6/7.01.2013, inculpatii G. R. S. C., M. A., B. I. C. si P. D., s-au deplasat cu calul si caruta apartinind lui G. in zona km. 4 de pe DN 56 Calafat-C., unde partea văt. I. M. detine o gospodarie anexă. Prin fortarea unui geam, inculpatii au pătruns in incinta unui imobil de unde au sustras un aparat de sudură, un generator electric, acumulator auto, 4 jenti cu anvelope, cabluri electrice, 4 pompe de apă, 4 motoare electrice, 2 chiuvete metalice, 4 buc. Lemn, 5 baloti lucernă, precum si alte componente metalice, pe care le-au pus in caruța cu care veniseră si le-au transportat in locuinta lui G. R.. In zilele urmatoare, bunurile astfel sustrase au fost valorificate de inculpati către martorii S. S. C., A. I. si Cociola T. Timur, contra sumei de 950 lei, bani pe care inculpatii i-au impărtit ulterior.
Prejudiciul astfel produs părtii vătămate a fost evaluat la suma de 4.375 lei,si a fost recuperat în parte, prin recuperarea generatorului electric evaluat la suma de 1724 lei ce a fost restituit părtii vătămate.
In realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, au actionat inculpatii M. A. si B. I. C., in după-amiaza zilei de 7.01.2013, cind impreună cu B. V. M. s-au deplasat in zona fostelor sere Calafat, unde are o gospodarie anexă partea văt, M. G., de unde au sustras bunuri din fier, respectiv axă cu butuci, corp pompă apă, tren grapă reglabil, elementi calorifer, bucati țeavă. In timp ce le transportau spre a le incarca in caruta cu care veniseră, acestia au fost surprinsi de paznicii de la . vederea carora, au abandonat bunurile si au fugit, prejudiciul astfel produs evaluat la suma de 400 lei, fiind recuperat prin restituire.
Si tot in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale de a sustrage bunuri, au actionat inculpatii G. R., S. C., M. A., astfel că, in noaptea de 18/19.01.2013, impreună cu inculpatul Ț. M. M. si G. C., au revenit in gospodaria părtii văt. I. M. de pe DN 56 Calafat-C., de unde au sustras un capac mic din cupru de la un cazan pentru fabricat țuică, cazan țuică, un baros de 10 kg, pompă pentru stropit via, din cupru, motor electric de 1,1 kW, redresor motor, reductor motocultor, 10 m platbandă, menghină, pompă submersibilă, 2 furci, 2 rotosape de m,otocultor, electromotor tractor, . sudură, un motor electric mic, masină de tocat carne manuală, drujbă electrică Stern, mai multe cabluri electrice, bucati de teavă si profile metalice, 2 sticle vin a cîte 2,5 litri. Aceste bunuri au fost puse de inculpati in caruta cu care veniseră, si in timp ce se deplasau cu bunurile sustrase asupra lor, pe .. din Calafat au fost depistati de organele de politie, iar prejudiciul produs evaluat la suma de 2500 lei a fost recuperat prin restituire.
D. ansamblul probelor administrate, respectiv recunoasterea la interogatoriu a faptelor comise, de către inculpati, care au solicitat ca judecata să aibă loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penală, pe care le cunosc si si le insușesc in totalitate, coroborate cu toate probele administrate in această fază, instanta retine următoarea stare de fapt si de drept:
În scopul obtinerii de bani cu usurință, la inceputul lunii ianuarie 2013, inculpatii G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., B. V. M. si G. C., au luat hotarirea să sustragă bunuri metalice din mai multe anexe gospodaresti apartinind unor cetateni din mun. Calafat, pe care să le valorifice la fier vechi.
Astfel, in seara zilei de 6/7.01.2013, inculpatii G. R. S. C., M. A., B. I. C. si P. D., s-au deplasat cu calul si caruta apartinind lui G. in zona km. 4 de pe DN 56 Calafat-C., unde partea văt. I. M. detine o gospodarie anexă. Prin fortarea unui geam, inculpatii au pătruns in incinta unui imobil de unde au sustras un aparat de sudură, un generator electric, acumulator auto, 4 jenti cu anvelope, cabluri electrice, 4 pompe de apă, 4 motoare electrice, 2 chiuvete metalice, 4 buc. Lemn, 5 baloti lucernă, precum si alte componente metalice, pe care le-au pus in caruța cu care veniseră si le-au transportat in locuinta lui G. R.. In zilele urmatoare, bunurile astfel sustrase au fost valorificate de inculpati către martorii S. S. C., A. I. si Cociola T. Timur, contra sumei de 950 lei, bani pe care inculpatii i-au impărtit ulterior.
Prejudiciul astfel produs părtii vătămate a fost evaluat la suma de 4.375 lei,si a fost recuperat în parte, prin recuperarea generatorului electric evaluat la suma de 1724 lei ce a fost restituit părtii vătămate.
In realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, au actionat inculpatii M. A. si B. I. C., in după-amiaza zilei de 7.01.2013, cind impreună cu B. V. M. s-au deplasat in zona fostelor sere Calafat, unde are o gospodarie anexă partea văt, M. G., de unde au sustras bunuri din fier, respectiv axă cu butuci, corp pompă apă, tren grapă reglabil, elementi calorifer, bucati țeavă. In timp ce le transportau spre a le incarca in caruta cu care veniseră, acestia au fost surprinsi de paznicii de la . vederea carora, au abandonat bunurile si au fugit, prejudiciul astfel produs evaluat la suma de 400 lei, fiind recuperat prin restituire.
Si tot in realizarea aceleiasi rezolutii infrac tionale de a sustrage bunuri, au actionat inculpatii G. R., S. C., M. A., astfel că, in noaptea de 18/19.01.2013, impreună cu inculpatul Ț. M. M. si G. C., au revenit in gospodaria părtii văt. I. M. de pe DN 56 Calafat-C., de unde au sustras un capac mic din cupru de la un cazan pentru fabricat țuică, cazan țuică, un baros de 10 kg, pompă pentru stropit via, din cupru, motor electric de 1,1 kW, redresor motor, reductor motocultor, 10 m platbandă, menghină, pompă submersibilă, 2 furci, 2 rotosape de m,otocultor, electromotor tractor, . sudură, un motor electric mic, masină de tocat carne manuală, drujbă electrică Stern, mai multe cabluri electrice, bucati de teavă si profile metalice, 2 sticle vin a cîte 2,5 litri. Aceste bunuri au fost puse de inculpati in caruta cu care veniseră, si in timp ce se deplasau cu bunurile sustrase asupra lor, pe .. din Calafat au fost depistati de organele de politie, iar prejudiciul produs evaluat la suma de 2500 lei a fost recuperat prin restituire.
In drept, faptele inculpatului G. R., care a participat la furtul din seara zilei de 6/7.01.2013 si 18/19.01.2013, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., si art. 37 lit. a si b C.p., cele ale inculpatului S. C., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013 si 18/19.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., cele ale inculpatului M. A., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013, in după-amiaza zilei de 7.01.2013 si în noaptea de 18/19.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., cele ale inculpatului B. I. C., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013 si în după amiaza zilei de 7.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fapta inculpatului Ț. M. M., care a participat la furtul din noaptea de 18/19.01.2013, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., si cea a inculpatului P. D., care a participat la furtul din seara zilei de 6/7.01.2013, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin 1 lit. a,g,i C.p.
La stabilirea si individualizarea pedepselor, instanta a avut in vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurarile in care s-au comis aceste fapte, pozitia celor 6 inculpati, care, în timpul procesului penal au recunoscut si regretat savirsirea infractiunilor, si au solicitat ca judecata să se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penală, cît si antecedentele fiecarui inculpat, astfel: G. R., este cunoscut cu numeroase condamnări pentru savirsirea unor infractiuni de furt calificat, comise in perioada anilor 1997-2011, condamnări din care cea de 4 ani inchisoare aplicată prin s.p.nr._/7.07.2005 a Judecătoriei C., unde a fost arestat la 19.04.2004 si liberat conditionat la 15.12.2006, cu rest de 490 zile, si cea de un an inchisoare aplicată prin s.p. 63/13.04.2011 a Judecatoriei Calafat, definitivă prin decizia penală 410/23.02.2012 a Curtii de Apel C., unde a fost arestat la 27.02.2012, si liberat conditionat la 17.10.2012, cu rest de 132 zile, S. C., este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat la 6 luni inchisoare in conditiile art. 81 C.p., prin s.p. nr. 44/21.03.2013 a Judecătoriei Calafat, inculpatul M. A., este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de un an si 6 luni in conditiile art. 81 si art. 110 C.p., pentru savirsirea infractiunii prev.de art. 211 C.p., prin s.p.nr. 258/18.02.2008 a Judecătoriei Calafat, definitivă la 9.01.2009, pedeapsă insă, care nu atrage starea de recidivă, intrucit a intervenit pentru o faptă savirsită de inculpat in stare de minoritate, inculpatii Ț. M. M. și P. D., fiind cunoscuti cu antecedente penale, în perioada 1998-2004, savirsind mai multe infractiuni de furt calificat, condamnări care pentru inculpatul Ț. nu atrage starea de recidivă, intrucit au fost aplicate pentru fapte savirsite in stare de minoritate, de către acesta, iar in ceea ce priveste condamnarile aplicate inculpatului P. D., nici acestea nu atrag starea de recidivă, intrucit a intervenit reabilitarea, cu exceptia inculpatilor B. I. C., care nu a mai fost condamnat, este cunoscut fără antecedente penale si B. V. M., care, de asemenea, este infractor primar, pentru că a participat doar la comiterea unei singure fapte, cea din 7._, iar prejudiciul produs prin comiterea acesteia a fost modic si recuperat prin restituire, apreciindu-se că-i poate fi aplicată o sanctiune administrativă de către P. de pe lîngă Judecătoria Calafat.
In raport de aceste criterii de individualizare a pedepsei, instanta a apreciat că realizarea preventiei speciale si generale poate fi atinsă pronuntind impotriva inculpatilor G. R. si S. C., cîte o pedeapsă cu inchisoare, care să fie executate . detentie, urmînd a deduce din pedepsele aplicate retinerea de 24 de ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv începînd cu data de 30.01.2013 la zi, si mentinerea arestului preventiv pentru cei doi inculpati, care au fost arestati preventiv prin mandatele de arestare preventivă nr. 4 si 5 din 30.01.2013 ale Judecătoriei Calafat, iar împotriva inculpatilor M. A., B. I. C., P. D. si Ț. M. M., cîte o pedeapsă cu inchisoare a caror executare să fie suspendată conditionat, urmînd a fi pusi in libertate de indată, intrucît acestia au fost retinuti si arestati preventiv în aceeasi perioadă, conform mandatelor de arestare preventivă nr. 6/30.01.2013, 7/30.01.2013, 8/30.01.2013 si 9/30.01.2013, urmind, de asemenea, a deduce din pedepsele aplicate acestora retinerea de 24 de ore, de la 29.01.2013 la 30.01.2013 si arestul preventiv începind cu data de 30.01.2013, la zi.
A interzis celor 4 inculpati drepturile prev.de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p., si a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii in temeiul art. 71 alin. 2 C.p. si art. 71 alin. 5 C.p.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., G. C..
În motivarea recursurilor, inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M. și P. D. au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, întrucât au avut o atitudine sinceră, au recunoscut faptele, prejudiciul este modic și parțial recuperat și solicită aplicarea art. 74, 76 cod penal. Inculpatul G. C. a solicitat să se ia act că s-a disjuns cauza față de acesta.
Recursurile declarate de inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D. sunt nefondate, iar recursul inculpatului G. C. este inadmisibil, urmând a fi soluționate ca atare pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, Curtea constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și concordantă cu probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică este, de asemenea, justă.
D. ansamblul probelor administrate, respectiv recunoasterea faptelor comise, de către inculpati, care au solicitat ca judecata să aibă loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penală, pe care le cunosc si si le insușesc in totalitate, coroborate cu toate probele administrate in această fază, se reține că, in seara zilei de 6/7.01.2013, inculpatii G. R. S. C., M. A., B. I. C. si P. D., s-au deplasat in zona km. 4 de pe DN 56 Calafat-C., prin fortarea unui geam, inculpatii au pătruns in incinta unui imobil al părții vătămate I. M., de unde au sustras mai multe bunuri, în valoare totală de 4.375 lei.
In realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatii M. A. si B. I. C., in după-amiaza zilei de 7.01.2013, impreună cu B. V. M. s-au deplasat in zona fostelor sere Calafat, au pătruns într-o gospodarie anexă a părții vătămate M. G., de unde au sustras mai multe bunuri din fier, prejudiciul astfel produs evaluat la suma de 400 lei, fiind recuperat prin restituire.
Tot in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatii G. R., S. C., M. A., in noaptea de 18/19.01.2013, impreună cu inculpatul Ț. M. M. si G. C., au revenit in gospodaria părtii vătămate I. M. de pe DN 56 Calafat-C., de unde au sustras o . bunuri, iar in timp ce se deplasau cu bunurile sustrase asupra lor, au fost depistati de organele de politie, iar prejudiciul produs evaluat la suma de 2500 lei a fost recuperat prin restituire.
Faptele inculpatului G. R., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013 si 18/19.01.2013, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., si art. 37 lit. a si b C.p., cele ale inculpatului S. C., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013 si 18/19.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., cele ale inculpatului M. A., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013, in după-amiaza zilei de 7.01.2013 si în noaptea de 18/19.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si art. 75 lit. c C.p., cele ale inculpatului B. I. C., care a participat la furturile din seara zilei de 6/7.01.2013 si în după amiaza zilei de 7.01.2013, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., fapta inculpatului Ț. M. M., care a participat la furtul din noaptea de 18/19.01.2013, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., si cea a inculpatului P. D., care a participat la furtul din seara zilei de 6/7.01.2013, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin 1 lit. a,g,i C.p.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., prin care au solicitat reducerea pedepselor, Curtea constată că sunt neîntemeiate, pedepsele aplicate fiind just individualizate, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C.p., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse potrivit art. 3201 C.p.p., gradul de pericol social al faptelor, modalitatea și împrejurările comiterii acestora – prin efracție, în timpul nopții, urmările produse, caracterul repetat la faptelor și valoarea relativ ridicată a prejudiciilor cauzate, dar și persoana inculpaților, inculpatul G. R. fiind recidivist, condamnat anterior tot pentru infracțiuni de furt calificat, dovedind perseverență infracțională, ceilalți inculpați fiind cunoscuți cu antecedente penale, cu excepția inculpatului B. I. C..
Se mai apreciază că inculpații au beneficiat deja de suficientă clemență din partea instanței, în condițiile în care li s-au aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, Curtea apreciind că nu se impune reducerea acestor pedepse, un cuantum mai mic nefiind în măsură să-și realizeze scopul preventiv, educativ și sancționator în sensul disp. art. 52 C.p..
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D..
În ceea ce îl privește pe inculpatul G. C., se constată că prin sentința atacată s-a disjuns cauza față de acesta, astfel că, văzând și disp. art. 38515 pct. 1 lit. a C.p.p., va fi respins recursul acestuia ca inadmisibil.
În baza art. 88 C.p., se va deduce detentia preventivă de la 14.03.2013 la zi, pentru fiecare dintre inculpatii G. R. și S. C..
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.p.p. și art. 192 alin. 3 C.p.p. (recursul pentru inculpatul G. C. nefiind declarat de acesta, ci de apărătorul din oficiu, astfel că acest inculpat nu va fi obligat la plata onorariului apărătorului din oficiu în recurs),
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații G. R., S. C., M. A., B. I. C., Ț. M. M., P. D., ca nefondate, iar recursul inculpatului G. C., ca inadmisibil, împotriva sentinței penale nr. 7 din 14 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
Deduce detentia preventivă de la 14.03.2013 la zi, pentru fiecare dintre inculpatii G. R. și S. C..
Obligă recurentii G. R., S. C., M. A., B. I. C., Tamboi M. și P. D. la plata sumei de 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei pentru fiecare reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile M.J.
Onorariul avocat oficiu pentru inculpatul G. C. va fi suportat din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013.
S. P. M. M. M. Ș. L. B.
Grefier,
M. N.
Red.jud.SPM
Jf.E.M.
IB / 05.07.2013.
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 245/2013.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1492/2013.... → |
|---|








