Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 1306/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1306/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1306/2013

Dosar nr._ - Legea nr.46/2008 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1306

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

PREȘEDINTE V. Trifănescujudecător

C. Crăciunoiujudecător

D. Filimonjudecător

Grefier V. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul T. G., împotriva sentinței penale nr.2306 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocații D. V. și N. O., apărători aleși, pentru inculpatul lipsă, lipsind partea civilă Direcția S. M. – O. Silvic Corcova.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat N. O. pentru inculpat, a arătat că hotărârea este lovită de nulitate absolută prev.de art.197 alin.1 și 4 Cod pr.penală, deoarece nu au fost respectate dispozițiile art.334 Cod pr.penală, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei, inculpatul nefiind prezent la termenul la care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Avocat D. V. pentru inculpat, a criticat hotărârea pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prev.de art.3859 pct.12 Cod pr.penală, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la obiectul material al infracțiunii, valoarea prejudiciului nedepășind de 5 ori prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior și solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală.

În subsidiar, a solicitat să se constate incidența în cauză a cazului de casare prev.de art.3859 pct.14 Cod pr.penală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și dând eficiență deplină dispozițiilor art.72 Cod penal, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii.

Reprezentantul parchetului a arătat că nu suntem în prezența unei nulități absolute sau relative, iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică, întrucât cantitatea de material lemnos tăiată pe picior de inculpat constituie infracțiunile prev.de art.108 alin.1 lit.a și art.110 alin.1 lit.a, cu aplic.art.115 din Legea nr.46/2008, iar pedepsele aplicate acestuia sunt bine individualizate și nu se impune reținerea lor, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la cheltuieli judiciare statului.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.2306 din 5 noiembrie 2012, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 108 alin.1 lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 115 din Legea nr. 46/2008, art. 37 lit. b) C.p. și art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul T. G., C.N.P._, fiul lui L. și E., născut la data de 30.11.1972, în municipiul Drobeta Turnu Severin, județul M., cu domiciliul stabil în ., județul M., C.I. . nr._, căsătorit, cu antecedente penale, pădurar silvic, studii 12 clasela pedeapsa de 10 luni închisoare.

În temeiul art. 110 alin.1 lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 115 din Legea nr. 46/2008, art. 37 lit. b) C.p. și art. 33 lit. a) C.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporește cu două luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă sporită de 1 an și 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.p. cu referire la funcția de pădurar pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.14 raportat la art. 346 alin.1 C.p.p., s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1043, 55 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă R.N.P. R. prin Direcția S. M. și O. Silvic Corcova.

A fost obligat inculpatul la 550 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta T.-S. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prev. de art. 215 ind.1 C.p și tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a din Legea 46/2008, cu aplic.art.33 lit.a C.p. și art.37 lit.b C.p.

În fapt, s-a reținut că în ziua de 17.09.2011, în jurul orelor 14,00 inculpatul T. G. a fost depistat de către organele de poliție în timp ce transporta cu autoutilitara marca Iveco F. cu nr. de înmatriculare BH -576 ZG, aparținând și condusă de numitul L. C., material lemnos de esență fag, nemarcat pentru care nu au fost emise documente de proveniență.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că materialul lemnos de esență fag a fost tăiat de pe picior de către inculpatul T. G. din partida UP II Corcova, Ua 46A, ce aparține fondului forestier național. Acesta cu ajutorul martorului F. I. D. a transportat materialul lemnos de pe locul tăierii pe raza satului R. Montană în apropierea locuinței numitei B. V., de unde a fost preluat de către numitul L. C..

Materialul lemnos a fost secționat la lungimea de 1,5 metri de către martorul I. C., apoi a fost încărcat de către martorul T. C. și F. I. D. în autoutilitara condusă de către numitul L. C., iar când au ajuns la ., ., au fost depistați de către organele de poliție.

În urma măsurării diametrelor materialului lemnos transportat efectuată în prezența inculpatului T. G., precum și a cercetării la fața locului s-a stabilit că cei 8 arbori de esență fag, nemarcați au diametrele de 30/40cm, 38/52 cm, 440/42 cm, 34/39 cm, 50/40 cm, 39/46 cm, 40/36 cm și 42/41 cm.

Conform adresei nr. 4787/17.11.2011 a Ocolului Silvic Corcova valoarea pagubei este de 1043 lei fără TVA, 1294,00 lei cu TVA, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.

În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul T. G. a avut la data săvârșirii faptei, 17.09.2011calitatea de pădurar la Ocolului Silvic Corcova și gestionar al parcelei UP II Corcova, Ua 46A, de unde a tăiat fără drept și fără a fi marcați corespunzător un număr de 8 arbori de esență fag, pe care i-a vândut numitului C. D. G..

Potrivit fișei postului, inculpatul execută paza cantonului silvic pe care îl are în gestiune – suprafața de pădure și bunurile primite, partida UP II Corcova, Ua 46A .

De asemenea, punctul 31 din atribuțiunile de serviciu prevede că valorificarea masei lemnoase de către agenții economici se face numai din parchetele autorizate spre exploatare, ca produs fasonat după efectuarea prealabilă a inventarului masei lemnoase, eliberând odată cu ridicarea masei lemnoase și documentele de însoțire, bond de vânzare, aviz de expediție, dar numai dacă în prealabil agentul economic a achitat contravaloarea sortimentelor ce urmează a fi achiziționate.

Ridicarea materialului lemnos din pădure se face pe baza bonului de vânzare emis de către pădurar sau șeful de district și a avizului de expediție emis de pădurarul titular de canton, respectându-se cantitatea și specia trecute în bonul de vânzare.

În momentul depistării inculpatului, care împreună cu L. C. transporta materialul lemnos, acesta nu a prezentat organelor de poliție nici un document de proveniență, încercând inducerea în eroare a organelor de cercetare, declarând că arborii provin din partida silvică 285UP 2UA 41A și că sunt marcate, însă nu a avut avizier pentru eliberarea foii de transport.

Conducătorul auto L. C. a declarat faptul că materialul lemnos l-a preluat de la numitul T. G., la solicitarea numitului C. D. G..

Numitul C. D. G. declară că l-a contactat pe numitul T. G., solicitându-i acestuia să-i vândă material lemnos.

La data de 17.09.2011 a luat legătura telefonică cu acesta, care i-a spus să trimită o mașină la parchetul său de exploatare, astfel că l-a trimis pe L. C. la locul indicat de către inculpat.

C. D. G. a declarat faptul că nu a plătit nicio sumă de bani, nici la O. Silvic Corcova, nici numitului T. G., plata urmând să o facă ulterior, în urma stabilirii cantității de material lemnos pe care urma să o primească.

Potrivit adresei Ocolului Silvic Corcova nr._ din 16.02.2012, la data de 17.09.2011 inculpatul T. G. nu avea autorizație de exploatare și nici proces verbal de predare spre exploatare pentru materialul lemnos din UP II Corcova, Ua 46A .

În drept, fapta comisă de către inculpatul T. G., constituie infracțiunile de delapidare prev. de art. 215 ind.1 C.p și tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a din Legea 46/2008, cu aplic.art.33 lit.a C.p. și art.37 lit.b C.p.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii întocmit la 17.09.2011, proces verbal de confiscare a materialului lemnos, proces verbal de stabilire a dimensiunilor materialului lemnos transportat de către numitul L. C., adresa Ocolului Silvic Corcova privind calculul prejudiciului și constituire ca parte civilă, proces verbal de primire în gestiune a parcelei UP II Corcova, Ua 46A de către inculpat, fișa postului inculpatului T. G. și declarații martori L. C., C. D. G., T. C., I. C. și F. I. D..

În cursul urmării penale O. Silvic Corcova s-a constituit parte civilă cu suma de 1294,000 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea materialului lemnos tăiat fără drept.

La solicitarea instanței, la dosarul cauzei, s-a comunicat fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care a rezultat că a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b C.p..

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul și martorii L. C., C. D. G., T. C., I. C. și F. I. D..

La solicitarea instanței, O. Silvic Corcova a comunicat relațiile solicitate de către instanța de judecată cu adresa nr._/30.10.2012.

Analizând întregul material probator administrat instanța a constatat următoarele:

În fapt, în ziua de 17.09.2011, în jurul orelor 14,00 inculpatul T. G. a fost depistat de către organele de poliție în timp ce transporta cu autoutilitara marca Iveco F. cu nr. de înmatriculare BH -576 ZG, aparținând și condusă de numitul L. C., material lemnos de esență fag, nemarcat pentru care nu au fost emise documente de proveniență.

Materialul lemnos de esență fag, nemarcat a fost tăiat de pe picior de către inculpatul T. G. din partida UP II Corcova, Ua 46A, ce aparține fondului forestier național, fără ca să fi fost autorizat să taie materialul lemnos din această partidă, iar apoi a fost înstrăinat către numitul C. D. G..

Astfel, din declarația inculpatului T. G.(fila 51 d.u.p.), în data de 17.09.2011, instanța a reținut că acesta a tăiat în două rânduri 8 arbori de esență fag din partida UP II Corcova, Ua 46A, respectiv o dată a tăiat 6 arbori, iar a doua oară a tăiat 2 arbori, materialul lemnos fiind transportat la locuința numitei B. V..

Faptul că inculpatul este cel care a tăiat cei 8 arbori de esență fag se coroborează cu declarațiile martorilor I. C.(fila 30 d.u.p., fila 71), T. C.(fila 28 d.u.p., fila 70), precum și F. I.-D.(fila 32 d.u.p., fila 68), toți acești martori relatând că au fost chemați de către inculpat în dreptul locuinței numitei B. V. pentru a-l ajuta să transporte materialul lemnos rezultat din tăierea a 8 arbori de esență fag, pe care ulterior l-a înstrăinat către martorul C. D.-G.(fila 23 d.u.p.) care îl contactase telefonic pe inculpat, materialul lemnos urmând a fi transportat cu autoutilitara marca Iveco F. cu nr. de înmatriculare BH -576 ZG, aparținând și condusă de martorul L. C.(filele 25-26 d.u.p.).

În ceea ce privește împrejurarea că cei 8 arbori de esență fag au fost tăiati din partida UP II Corcova, Ua 46 A reiese atât din declarația inculpatului(fila 51 d.u.p.), cât și din procesul-verbal de cercetare la fața locului(filele 14-15 d.u.p.), inculpatul explicând că a încercat să inducă în eroare organele de poliție în data de 16.11.2011, când a indicat drept partidă din care a tăiat materialul lemnos, partida 319 UP II, Ua 37(filele 11-13 d.u.p.), prin aceea că i-a fost teamă că își va pierde locul de muncă. De altfel, instanța a înlăturat apărarea inculpatului atât din declarația dată în data de 02.07.2012(fila 25), cât și consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 16.11.2011(filele 11-13 d.u.p.) și procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante(filele 6-7 d.u.p.), în sensul că materialul lemnos a fost tăiat din partida 285 UP 2 UA 41 A sau din partida 319 UP II Ua 37.

Din adresa NR._/16.02.2012(FILA 36 d.u.p.), precum și din adresa NR._/30.10.2012(fila 90), instanța a reținut că, în data de 17.09.2011, inculpatul T. G. nu fusese autorizat să exploateze materialul lemnos din partida UP II Corcova, .>

În privința cantității de material lemnos ce a fost tăiată de către inculpat și ulterior înstrăinată, instanța a reținut din înscrisul de la fila 17 d.u.p., precum și din procesul-verbal de confiscare a materialului lemnos(fila 8 d.u.p.) și procesul-verbal de constatare a infracțiunii-flagrante(filele 6-7 d.u.p.), că inculpatul a tăiat și înstrăinat cantitatea de 9, 677 mc.

Instanța a înlăturat ca nefondată apărarea inculpatului în sensul că acesta nu a emis documentele de însoțire a materialului lemnos, din cauză că nu mai avea avizier de însoțire a mărfii, întrucât, din moment ce nu fusese autorizat să exploateze materialul lemnos din partida UP II Corcova, Ua 46 A, acesta nici nu putea să emită aviz de însoțire a mărfii. De asemenea, instanța reține că dacă inculpatul ar fi emis un aviz de însoțire a mărfii, pe care l-ar fi cerut în prealabil martorului D. I.(fila 69), emiterea avizului nu ar fi înlăturat răspunderea penală a inculpatului, întrucât, așa cum reiese și din cele două adrese menționate anterior, inculpatul nu putea să exploateze materialul lemnos din partida UP II Corcova, Ua 46 A și implicit nici să taie acest material lemnos.

În drept, instanța a reținut că faptele inculpatului T. G., care în data de 17.09.2011 a tăiat 8 arbori de esență fag în volum total de 9, 667 mc din partida UP II Corcova, Ua 46 A, fără a fi autorizat să exploateze materialul lemnos din această partidă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori prevăzută și pedepsită de art. 108 alin.1 lit. a) din Legea nr. 46/2008 și furt de arbori prevăzută și pedepsită de art. 110 alin.1 lit. a) din Legea nr. 46/2008, toate cu aplicarea art. 115 din Legea nr. 46/2008, art. 37 lit. b) C.p. și art. 33 lit. a) C.p.

În ceea ce privește infracțiunea de furt de arbori prevăzută de art. 110 lit. a) din Legea nr. 46/2008, instanța a reținut că aceasta s-a consumat în momentul în care inculpatul după ce a tăiat cei 8 arbori de esență fag, și-a apropiat cantitatea de material lemnos prin aceea că a efectuat acte de dispoziție, respectiv a vândut cei 8 arbori către martorul C. D..

Instanța a reținut că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat, astfel că, în temeiul art. 345 alin.2 C.p.p., instanța va dispune condamnarea inculpatului T. G. pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., precum și atitudinea oscilantă și nesinceră a inculpatului, care a încercat să inducă în eroare atât organele de cercetare penală, cât și instanța de judecată că nu a tăiat materialul lemnos din partida UP II Corcova Ua 46 A, ci dintr-o altă partidă, starea de recidivă, concursul de infracțiuni, dar și limitele de pedeapsă majorate ca urmare a aplicării art. 115 din Legea nr. 46/2008. De asemenea, instanța a ținut seama și de cantitatea relativ redusă de material lemnos tăiată de către inculpat și apoi înstrăinată de către acesta, precum și de valoarea cantității de material lemnos tăiată.

În temeiul art.14 raportat la art. 346 alin.1 C.p.p., instanța a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 1043, 55 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă R.N.P. R. prin Direcția S. M. și O. Silvic Corcova, prejudiciul fiind reprezentat de valoarea materialului lemnos în volum total de 9, 667 mc, astfel cum reiese din înscrisul de la fila 17 d.u.p.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul T. G., arătând că hotărârea este lovită de nulitate absolută prev.de art.197 alin.1 și 4 Cod pr.penală, deoarece nu au fost respectate dispozițiile art.334 Cod pr.penală, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei, nefiind prezent la termenul la care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

A mai criticat hotărârea pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prev.de art.3859 pct.12 Cod pr.penală, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la obiectul material al infracțiunii, valoarea prejudiciului nedepășind de 5 ori prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior și solicitând în principal achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală.

În subsidiar, a solicitat să se constate incidența în cauză a cazului de casare prev.de art.3859 pct.14 Cod pr.penală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și dând eficiență deplină dispozițiilor art.72 Cod penal, să se dispună condamnarea la pedeapsa amenzii.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, din următoarele considerente:

Examinând sentința penală recurată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. S. nr.4127/P/2011 de la 11 mai 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în stare de libertate a inculpatului T. G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.108 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 și prev.de art.2151 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal și art.37 lit.b Cod penal.

Instanța de fond, în ședința publică de la 5 noiembrie 2012, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, consemnate în practicaua sentinței penale recurate, în lipsa inculpatului și din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunile prev.de art.2151 Cod penal și art.108 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, în infracțiunile prev.de art.108 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplic.art.115 din Legea nr.46/2008 și art.110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplic.art.115 din Legea nr.46/2008.

Procedând astfel, prima instanță a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, care nu a fost prezent la termenul la care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în actul de sesizare, în cauză fiind încălcate și dispozițiile art.334 Cod pr.penală, conform cărora instanța era obligată să amâne judecata și să-l citeze pe inculpat, cu mențiunea noii încadrări juridice a faptei pentru ca acesta să-și pregătească apărarea.

Neprocedând în acest fel, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, hotărârea pronunțată fiind astfel lovită de nulitate absolută, prev.de art.197 alin.2 Cod pr.penală.

Așa fiind și pentru motivele arătate, în baza art.38515 pct.2 lit.c Cod pr.penală, va fi admis recursul declarat de inculpat, se va sa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond – Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul T. G., împotriva sentinței penale nr.2306 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ .

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 iunie 2013.

V. TrifănescuCristina CrăciunoiuDoru F.

Grefier,

V. D.

Red.jud.VT

j.f.D.Z.

PS/28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 1306/2013. Curtea de Apel CRAIOVA