Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Decizia nr. 1070/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1070/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 1070/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIE PENALĂ Nr. 1070/2014

Ședința publică de la 11 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Ș. B. - JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - M. E. M.

Grefier - M. V.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă C. de A. C.

Pe rol, soluționarea apelului promovat de inculpatul D. B. M. împotriva sentinței penale nr. 965 din 28 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat G. C. F. (în substituire pentru avocat ales N. F. M. și avocat ales U. A. C.) reprezentând pe apelantul – inculpat lipsă (aflat în stare de libertate); a lipsit intimata - parte civilă Asociația I. M. din R..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, învederându-se că la data de 09.09.2014, apărătorul inculpatului a depus la dosar – prin Serviciul Registratură al instanței – motive de apel.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat G. C. F., având cuvântul pentru apelantul – inculpat D. B. M., a precizat faptul că acesta a recunoscut și regretat faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, însă nu a fost niciodată de acord să plătească despăgubiri civile către partea civilă, suma reprezentând prejudiciu urmând a fi dovedită.

A solicitat astfel admiterea apelului formulat, desființarea sentinței instanței de fond și, în rejudecare, reducerea despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat, la cel puțin jumătate.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public menționează că suma reprezentând despăgubiri civile a fost stabilită încă din faza urmăririi penale, inculpatul recunoscând faptele săvârșite și prejudiciul cauzat, iar instanța de fond a manifestat rol activ, dispunând restituirea către inculpat a laptop-ului.

În concluzie, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea corespunzătoare a apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 965 din 28 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. în dosarul cu nr._, în baza art 375 alin 2 C.p.p., s-a admis cererea formulată de inculpatul D. B. M. - fiul lui E. și E. A., născut la 13.07.1984 în Tg-J., jud. Gorj, domiciliat în Tg-J., ., CNP_ - privind judecarea sa prin procedura prev. de art 377 C.p.p.

În baza art 139 ind 6 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. ( L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul D. B. M. la 1.000 lei amendă penală; în baza art 139 ind 8 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. ( L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul D. B. M. la 1.000 lei amendă penală; în baza art 139 ind 9 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. ( L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen., a fost condamnat același inculpat la 1.000 lei amendă penală.

În baza art.33-34 C.pen.(L.15/1968), cu aplic art.5 C.pen., s-a dispus ca inculpatul D. B. M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală și i s-a atras atenția asupra disp. art.63 ind 1 C.pen.( L15/1968), privind înlocuirea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la plată.

În baza art.112 alin 1 C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. B. M. a memory cardului marca Sandisk capacitate de 2 GB, bun indisponibilizat prin procesul verbal din 08.04.2011 – sigiliu tip MI nr._; în baza art 112 alin 1 C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. B. M. a suporturilor optice tip DVD–CD și a portgenții acestora indisponibilizate prin procesul verbal din 08.04.2011 sigilate cu sigiliu MAI nr._- sigiliu M.I. nr._; în baza art 139 alin 10 lit b și c din Legea nr. 8/s-a dispus restituirea către numita M. E. A. a laptop-ului Fujitsu -Siemens model Amilo, . și a genții acestuia, bunuri indisponibilizate prin procesul verbal din 08.04.2011 sigilate cu sigiliu MAI nr._ - sigiliu M.I. nr._; s-a dispus restituirea către inculpatul D. B. M. a hard disc-ului Fujitsu – model MHV2080BHPL ., bun indisponibilizat prin procesul verbal din 08.04.2011, sigilat cu sigiliu MAI nr._ – sigiliul MI nr._.

S-a admis acțiunea civilă formulată de Asociația I. M. din R. și a fost obligat inculpatul la 12.873 lei către aceasta, cu titlu de despăgubiri; a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 7879/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul D. B. – M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 1396 alin 2 din L.8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen., art.1398 din L.8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen., art.1399 din L.8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen., cu aplic art. 33 lit b C.pen., constând în fapt în următoarele:

La data de 06.12.2010, Asociația I. M. din R. a sesizat IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Fraudelor cu privire la faptul că o persoană neidentificată, care deține adresa de IP (adresă unică asociată unui calculator conectat la Internet)_, cu porecla aleasă [RO[[TGJiu][RDS][SEM], pune la dispoziția publicului prin intermediul calculatorului pe care are instalat un soft (ODC, DC++) conectat la Internet, număr foarte mare de fonograme, prin postarea informației pe hub-ul muzzic.ro:411, cu scopul implicit de a descărca fișiere de la alte calculatoare conectate la aceeași „rețea".

Au mai arătat reprezentanții asociației că, prin această modalitate, cunoscută și sub denumirea de P2P, persoana neidentificată încalcă drepturile exclusive ale producătorilor de muzică, prin punerea la dispoziția publicului a produselor protejate de drepturi conexe, fără acordul acestora, astfel că orice persoană conectată la internet, având instalat un soft (dintre cele menționate), poate să copieze respectivele fonograme, în mod neîngrădit, cu acces liber din|

partea făptuitorului.

La plângerea adresată organelor de poliție, Asociația I. M. din R. a anexat capturi ecran calculator datate 22.11.2010, în format electronic cu produse fonografice puse la dispoziția publicului de persoana rămasă neidentificată.

Prin adresa nr. 436/15.02.2011, . a comunicat datele de identificare ale abonatului care are adresa de IP 79.119.90.10 ca fiind M. E. A., din mun. Tg-J., ., . 1, ., mama inculpatului D. B.-M..

După identificarea inculpatului care a accesat hub-ul menționat, prin

încheierea nr. 13 din data de 07.04.2011, a judecătoriei Tg-J. s-a dispus

autorizarea efectuării percheziției domiciliare unde locuiesc inculpatul, respectiv mama acestuia.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de 08.04.2011, de la domiciliul inculpatului au fost ridicate următoarele dispozitive de stocare: memory stick cu carcasă din metal, marca Sandisk de culoare gri, capacitate 2GB; un laptop marca Fujtsu Siemens, tip notebook FSC, model Amilo, de culoare neagră, ._; un hard-disk marca Fujitsu, model MHV 2080 BHPL, .; 219 suporturi optice tip CD și DVD.

Bunurile sus menționate au fost sigilate cu sigiliul tip MI_, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform procesului-verbal aud întocmit cu această ocazie.

Prin încheierea nr. 18 din data de 13.04.2011, a Judecătoriei Tg-J., s-a dispus autorizarea efectuării unei percheziții în sistemele informatice ridicate de la numita M. E.-A., respectiv suporturi optice de stocare a datelor după cum urmează: memory stick cu carcasă din metal, marca Sandisk de culoare gri, capacitate 2GB; un laptop marca Fujtsu Siemens, tip notebook FSC, model Amilo, de culoare neagră, ._; un hard-disk marca Fujitsu, model MHV 2080 BHPL, ..

Conform procesului-verbal de percheziție în sisteme informatice din data de 18.04.2011, în urma percheziționării memory stick-ului cu carcasă de culoare gri au fost identificate următoarele date și informații: un fișier tip arhivă cu aplicația „Office.2003 .Romanian.iso" reprezentând o copie a aplicației Microsoft Office Professional 2003 SP3; un număr de 70 (șaptezeci) fișiere tip multimedia audio format ,,mp3" reprezentând fișiere audio cu opere muzicale ale unor diferiți autori români și internaționali.

Hard disk-ului marca Fujitsu, model MHV2080BHPL, . prezenta defecțiuni tehnice și nu a putut fi percheziționat.

In urma percheziționării hard disk-ului marca Fujitsu capacitate 120 GB ., aflat și demontat din interiorul laptop-ului marca Fujitsu Siemens model Amilo ., au fost identificate următoarele date și informații: un număr de 1302 fișiere tip multimedia audio format „mp3", reprezentând fișiere audio cu opere muzicale ale unor diferiți autori români și internaționali; un număr de 125 fișiere tip multimedia video, reprezentând fișiere cu opere video supuse legilor de copyright aparținând unor diferiți autori români și internaționali.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 01.06.2011, întocmit de către O.R.D.A., ca urmare a verificării celor 219 discuri optice (122 CD și 3 mini CD și 94 DVD), 1 memory stick și 2 hard discuri, s-au constatat următoarele: 21 bucăți discuri optice dintre care 10 tip compact disc și 11 tip DVD, stocate un număr total de 7855 opere muzicale și sunt produse pirat; 3 bucăți discuri optice toate tip compact disc conțin stocate un număr de 57 opere muzicale și sunt produse pirat; 144 bucăți discuri optice, dintre care: 87 tip compact disc și 57 tip DVD-uri, sunt videograme, conțin stocate un număr total de 1096 opere audiovizuale și sunt produse pirat; 39 bucăți discuri optice, dintre care 18 tip compact disc, 1 tip mini compact disc și 20 tip DVD sunt produse soft, conțin stocate un număr total 96 programe pentru calculator și sunt produse soft pirat; 1 disc optic tip DVD marca TRAXDATA, este blank; 10 bucăți discuri optice, conțin stocate date cu caracter personal.

Urmare a verificării stick-ului de memorie, cu capacitate 1 GB, s-a constatat că pe acesta sunt reproduse 6 programe pentru calculator, toate tip producție/afacere/creație.

Totodată, în urma verificării hard discului marca FUJITSU, capacitate 80 GB, S/N:NW9ZT682GVKR, s-a constatat că pe acesta nu sunt reproduse nici un fel de date.

Cu ocazia verificării hard discului marca FUJITSU, capacitate 120 GB, S/N:NZ2TT7328MAC, s-a constatat că pe acesta sunt reproduse următoarele: un număr total de 30 programe de calculator tip producție și tip divertisment; 1226 opere muzicale; 47 opere audiovizuale sub formă de fișiere cu extensia „avi" sau „mkv", programul client P2P (PEER-TO-PEER), numit „Torrent".

În concluzie, a fost identificată activitatea de download și upload, de opere purtătoare de drepturi de autor și drepturi conexe de pe internet din rețele de tip file sharing prin metoda Bit Torrent.

S-a considerat că probele administrate în cauză (percheziție în mediu informatic, percheziție domiciliară, constatare tehnico-științifică, declarații inculpat) au dovedit că operele și produsele purtătoare de drepturi conexe, existente și promovate pe hub-ul dc.muzzic.ro:411, cât și cele existente pa dispozitivele de stocare (1 memory stick, 1 laptop marca Fujtsu Siemens, 1 hard-disk marca Fujitsu, 219 suporturi optice tip CD și DVD) ridicate de la inculpatul D. B.-M. sunt produse pirat conform art. 1396 alin. 8 din Legea 8/1996 rep.

Starea de fapt descrisă a fost dovedită prin coroborarea capturilor de ecran calculator cu produse fonografice, adresa nr. 436/15.02.2011 a ., proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de percheziție în sistem informatic, împreună suportul optic (CD), raportul de constatare tehnico-științifică nr._/01.06.2011 ORDA, înscrisuri, cu declarațiile martorei M. E. A., dar și ale inculpatului D. B. M. care a recunoscut faptele săvârșite atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești. De altfel, având în vedere recunoașterea de vinovăție a inculpatului intervenită la primul termen de judecată, instanța de fond a admis cererea acestuia, în sensul că a soluționat cauza prin procedura prev. de art. 377 Cpp.

Astfel prima instanță a constatat că, în drept, faptele inculpatului D. B.-M., săvârșite în condițiile mai sus descrise, întrunesc elementele constitutive ale: inf. prev. de art. 1396 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (L 15/1968) pentru care instanța îl va condamna la 1000 lei amendă penală; ale inf. prev. de art. 139 din Legea nr. 8/1996 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (L 15/1968) pentru care instanța îl va condamna la 1000 lei amendă penală și ale inf. prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (L 15/1968), pentru care a fost condamnat.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, natura infracțiunilor, prejudiciul creat, pericolul social concret al acestora, întinderea în timp a actelor infracționale, scopul urmărit de inculpat (nu a fost unul de natură patrimonială), felul și limitele de pedeapsă, disp. art. 396 alin. 10 Cpp, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a avut o conduită efectiv sinceră atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Totodată, s-a reținut aplicabilitatea disp. art. 63 alin. 3 C.pen (L 15/1968) prin prisma art. 5 Cpen, fapta fiind săvârșită anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții în materie penală.

Întrucât toate infracțiunile au fost săvârșite înainte ca vreuna dintre ele să fie sancționată în mod definitiv și având în vedere, de asemenea, data atât a consumării, cât și a epuizării rezoluțiilor infracționale, precum și disp. art. 5 C. pen, instanța de fond, în baza art. 33-34 C.pen. (L 15/1968), a dispus ca inculpatul D. B. M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1000 lei amendă penală, atrăgându-i-se totodată atenția asupra disp. art. 631 C.pen.

Având în vedere procesele-verbale de percheziție, natura, starea fizică și apartenența bunurilor identificate la domiciliul inculpatului, folosirea ori după caz nefolosirea acestora la săvârșirea de infracțiuni, în baza art.112 alin 1 C.pen., s-a dispus va confiscarea de la inculpatul D. B. M. a memory cardului marca Sandisk capacitate de 2 GB, bun indisponibilizat prin procesul verbal din 08.04.2011 – sigiliu tip MI nr._, a suporturilor optice tip DVD–CD și a portgenții acestora indisponibilizate prin procesul verbal din 08.04.2011 sigilate cu sigiliu MAI nr._- sigiliu M.I. nr._ și în baza art 139 alin 10 lit b și c din Legea nr. 8/1996, va dispune distrugerea bunurilor confiscate; de asemenea, s-a dispus restituirea către numita M. E. A. a laptop-ului Fujitsu - Siemens model Amilo, . și a genții acestuia, bunuri indisponibilizate prin procesul verbal din 08.04.2011 sigilate cu sigiliu MAI nr._ - sigiliu M.I. nr._ și restituirea către inculpatul D. B. M. a hard disc-ului Fujitsu – model MHV2080BHPL, ., bun indisponibilizat prin procesul verbal din 08.04.2011 sigilat cu sigiliu MAI nr._ – sigiliul MI nr._.

Prin adresa cu nr. 234/2011, AIMR a comunicat instanței de fond faptul că prejudiciul produs de inculpatul D. B.-M. prin săvârșirea faptelor săvârșite, este de 12.873 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal și pe care inculpatul a fost de acord să o achite, condiții în care, văzând și disp. art. 1349 Cciv, s-a admis acțiunea civilă formulată de Asociația I. M. din R., în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 12.873 lei, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. B. M..

În cadrul dezbaterilor la instanța de control judiciar, prin apărător, s-a arătat că se critică sentința numai pe latură civilă întrucât inculpatul a recunoscut și regretat faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, însă nu a fost niciodată de acord să plătească despăgubiri civile către partea civilă, suma solicitată de partea civilă reprezentând prejudiciu trebuia dovedită.

A solicitat astfel desființarea sentinței instanței de fond și, în rejudecare, reducerea despăgubirilor civile la care a fost obligat, la cel puțin jumătate.

Analizând actele și lucrările dosarului, C. constată că apelul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința atacată, inculpatul a fost condamnat la câte o pedeapsă de câte 1.000 lei amendă penală pentru săv. infr. prev. de art 1396 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. ( L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen., pentru săv. infr. prev. de art 1398 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. ( L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen. și pentru săv. infr. prev. de art 1399 alin 2 din L. 8/1996 cu aplic art. 41 alin 2 C.pen. (L.15/1968) cu aplic art 5 C.pen. corob. cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. corob cu disp. art.63 alin 3 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen.

Chiar dacă art. 1398 și 1399 din Legea 8/1996 nu au decât un singur aliniat, iar instanța de fond a menționat ca temei al condamnării inculpatului alin. 2 al acestor articole, C. constată că aceasta reprezintă o eroare materială, care poate fi îndreptată pe calea prev. 278 C.p.p, nefiind motiv de desființare a sentinței.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege.

Astfel, s-au avut în vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite faptele, dar și persoana inculpatului, în sensul că acesta nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând și aplicându-i-se dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Ca urmare, se constată că pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, aplicată de către instanța de fond pentru fiecare dintre cele 3 fapte săvârșite de către inculpat este corect individualizată și este de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Comparând forma în vigoare la data săvârșirii faptelor a legii, dar și dispozițiile codului penal cu forma actuală a legii și a codului penal, intrate în vigoare la data de 01.02.2014, se constată că acestea sunt mai favorabile prin prisma tratamentului sancționator în caz de concurs de infracțiuni și, astfel, se constată că și sub acest aspect sentința instanței de fond este legală și temeinică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a contopit cele 3 pedepse și a dispus ca inculpatul D. B. M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă penală și i-a atras atenția asupra disp. art.631 C.pen.(L15/1968), privind înlocuirea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la plată.

Cu privire la latura civilă, se constată următoarele:

Inculpatul D. M. B. a achiesat la pretențiile părții civile, așa cum au fost stabilite de către aceasta.

Astfel, prin adresa nr. 234/02.05.2011 (fila 22 dosar u.p.), partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 12.873 lei, iar inculpatul prin declarația de la instanța de fond (fila 19) a achiesat la aceste pretenții, contrar astfel celor susținute în apel, acesta arătând: „sunt de acord să achit prejudiciul în sumă de 12.873 lei conform adresei de constituire a Asociației I. M. din R.”.

Întrucât inculpatul a achiesat la această sumă, acțiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilității, se constată că instanța nu are competența de a cenzura această disponibilitate procesuală a părților și prin urmare nu poate modifica cuantumul în care despăgubirile urmează a fi plătite părții civile.

În atare situație, având în vedere și dispozițiile art. 23 alin. 3 C. proc. pen., în care se arată că, în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii, se constată că în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12.873 lei către partea civilă Asociația I. M. din R., instanța, după cum s-a arătat, neavând competența de a cenzura, sub aspectul cuantumului, pretențiile părții civile.

Așa fiind, C., în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge apelul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., C. va obliga pe apelantul inculpat la plata sumei de 70 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul-inculpat D. B. M. împotriva sentinței penale nr. 965 din 28 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. în dosarul cu nr._, ca nefondat.

Obligă pe apelantul-inculpat la 70 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 Septembrie 2014.

Președinte, Judecător,

Ș. B. M. E. M.

Grefier,

M. V.

Red. Jud. Șt. B.

Jud. fond: M. M.

Dact. 2 ex./A.T. 22 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Decizia nr. 1070/2014. Curtea de Apel CRAIOVA