Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1603/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1603/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1603/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 1603/2014

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. C. B. - judecător

I. E. - judecător

Grefier Ș. C. D.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

¤¤¤¤¤¤

Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. T., împotriva deciziei penale nr.1892 din 08.10.2013 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._/215/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns contestatorul condamnat P. T. asistat de avocat D. F., apărător desemnat din oficiu și interpretul autorizat pentru limba macedoneană C. A. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, condamnatul arată că i-a fost comunicată sentința penală nr. 2953 din 11.09.2012 a Judecătoriei C., în integralitate, tradusă în limba macedoneană, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat D. F. având cuvântul pentru contestator, solicită admiterea contestației, arătând că acesta nu a fost legal citat la soluționarea în fond a cauzei și nici cu prilejul soluționării apelului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației în anulare ca neîntemeiată, în condițiile în care, pe parcursul soluționării cauzei, atât în fond cât și în căile ordinare de atac, acesta a fost citat la domiciliul indicat.

Contestatorul condamnat P. T., arată că nu a fost legal citat la soluționarea cauzei, finalizată prin condamnarea sa definitivă.

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 15 iulie 2014, s-a înregistrat sub nr._ pe rolul Curții de A. C. contestația în anulare formulată de contestatorul P. T., împotriva deciziei penale nr.1892 din 08.10.2013 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._/215/2008.

În motivare, contestatorul a susținut că judecata a avut loc fără citarea sa, invocând incidența dispozițiilor art.426 lit.a N.C.p.p, în recurs procedura de citare a fost făcută numai prin afișare la ușa Consiliului Local Pielești, cu toate că se cunoștea care este domiciliul său din Macedonia; nici la instanța de fond procedura de citare nu a fost legală.

A precizat că nu s-a sustras niciodată de la urmărirea penală, așteptând să fie citat în Macedonia, pentru a se prezenta în vederea audierii, iar în ședința din recurs s-a menționat faptul că nu a fost citat în localitatea de domiciliu, iar din răspuns primit s-a constatat că nu a mai locuit acolo de mulți ani, însă domiciliul este la adresa indicată în declarațiile date în faza de urmărire penală.

Analizând contestația în anulare formulată în cauză, cât și decizia atacată, se constată că aceasta este neîntemeiată, astfel încât, în temeiul art.432C.p.p., urmează a o respinge, pentru cele ce urmează:

Prin sentința penală nr. 2982 din 26 noiembrie 2009 a Judecătoriei C., în baza art 178 al.2 C.p. a fost condamnat inculpatul P. T., la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 64 lit.a teza II, lit.b CP, pe durata prev. de art. 71 CP.

În baza art. 81 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 CP și atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 CP.

În baza art. 71 al.5 CP, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, se suspendă și aplicarea pedepselor accesorii prev. de disp. art. 64 lit.a teza II, lit.b CP.

Instanța a admis acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență C., precum și, în parte, acțiunea civilă, formulată de către părțile civile C. F., C. G. și C. R. I. F..

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. M. și de părțile civile B. I..

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă B. C. și părțile civile I. C. L., I. S., precum și partea civilă M. F. și partea civilă M. M.,

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 960 lei cheltuieli de judecată către părțile civile C. F., C. G. și C. R. I. F. și la plata sumei de 2200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile I. D. M., B. C., I. S., I. C. L., C. F., C. G., C. R. I. F., M. ( fost M.) F., asiguratorul . SRL reprezentant AL QBE MACEDONIA, părțile civile, S. M. I., B. I. și S. F. și apelanții, C. T., C. M., C. C. S. și C. L. M..

Prin decizia penală nr. 82 din 21 Februarie 2011 Tribunalul D. a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:soluționarea cauzei ce a format obiectul cauzei nr._/215/2008, s-a realizat fără citarea inculpatului potrivit dispoz. art. 177 alin. 4 Cpp, fiind încălcate dispoz. art. 291 alin. 1 Cpp care au caracter imperativ și potrivit cărora judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

Inculpatul, P. T., și-a schimbat adresa în cursul procesului penal, astfel cum rezultă de pe plicul de trimitere a citației a fost restituit la dosar cu mențiunea că destinatarul s-a mutat. Astfel, de la sedinta din data de 9.10.2008, plicul – dovada a corespondentei purtate cu inculpatul, in vederea comunicarii termenului de judecata, (f72 din primul dosar al instantei de fond) este restituit cu bifarea casutei care retine ca destinatarul este mutat. „Demange” conform dictionarului francez roman inseamna mutat. Chiar și în cursul urmăririi penale inculpatul a fost citat prin publicitate, nefiindu-i prezentat materialul de urmărire penală tocmai din această cauză.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că există cazul de nulitate prev. de art. 197 alin. 2 Cpp și este aplicabil art. 379 pct. 2 lit. b Cpp în sensul că judecata a avut loc în lipsa părții legal citate.

Vazind si dispozitiile art 383 al 3 Cpp, tribunalul a reținut ca intreaga procedura de judecata la fond s-a desfasurat fără citarea inculpatului potrivit dispoz. art. 177 alin. 4 Cpp, dispunind in continuare ca in rejudecare, instanta de fond sa reia toate actele de procedura de la inceput, administrind inclusiv toate probele.

Totodată instanța de apel a arătat că, în privinta cererii formulate de catre partile civile constituite in cauza, C. T., C. M., C. L. M. și C.( C.) C.-S. din data de 19.11.2009, instanta, in rejudecare, urmeaza sa o repuna in discutia partilor, urmind sa se stabileasca intentia reala a acestora in vederea calificarii cererii, intrucit din cuprinsul cererii rezulta ca acestia renunta la cuantumul daunelor morale solicitate in favoarea minorului, C. R. I. F..

S-a arătat că nu se poate retine in cauza ca este vorba de o renuntare la cerere, in imprejurarea in care manifetarea lor de vointa este in sensul renuntarii in favoarea unei alte persoane. Aceasta manifestare de vointa reprezinta din punct de vedere al naturii juridice o liberalitate, intentia de a gratifica. Or, nu poti sa gratifici o persoana cu drept pe care nu il mai detii in urma renuntarii

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2008*, dosar în care, prin s.p. nr. 2593 din 11 septembrie 2012, în temeiul art.334 C.p.p. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul P. T., din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 și 5 C.p. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de 178 al.1, 2 și 5 C.p., iar în baza art. 178 al.1, 2 și 5 C.p., a fost condamnat inculpatul P. T., fiul lui V. și R., născut la data de 18.02.1967 în Skopje, republica Macedonia, cu domiciliul în Skopje, .. 7.A, Macedonia, posesor al pașaportului nr._ eliberat de autoritățile macedoneene la 2.07.2005 cu valabilitatea până la 22.07.2015, la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcându-se aplicarea disp. art. 64 lit.a teza II, lit.b CP, pe durata prev. de art. 71 CP.

Același inculpat, în baza art. 184 al.2 și 4 C.p., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare., cu aplicarea disp. art. 64 lit.a teza II, lit.b CP, pe durata prev. de art. 71 CP.

In baza art. 33 lit. a și b C.pen, art. 34 C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate in pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei .

A fost admisă acțiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență C., și obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata sumei de condamnatul daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către părțile civile C. F., C. G. și C. R. I. F., și obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA.- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata următoarelor sume: - suma de 63.315,17 lei daune materiale, către părțile civile C. F. și C. G.; la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 2.301 euro reprezentând contravaloarea autoturismului OPEL cu nr. de înmatriculare_ ; la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre părțile civile C. F., C. G.; la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 600 lei, începând de la data pronunțării hotărârii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, către partea civilă C. R. I. F..

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către părțile civile C. T., C. M., C. L. M. și C. (C. ) S. C. și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA.- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre părțile civile C. T., C. M., C. L. M. și C. (C. ) S. C..

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. M., și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA -reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata sumei de 22.200 lei, daune materiale și la la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către această parte civilă.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către părțile civile B. I., și S. F., și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, către fiecare parte civilă.

A fost respinsă cererea de acordare a pensiei de întreținere lunare în favoarea părții civile M. M., ca rămasă fără obiect, precum și cererea de acordare a daunelor morale în favoarea părții civile M. M., ca rămasă fără obiect.

Totodată, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către partea civilă B. C., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA -reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata sumei 41.500 lei, despăgubiri materiale și la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă I. D. M. și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și acțiunea civilă, formulată de către părțile civile I. C. L., I. S. și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare parte civilă.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă M. F., și obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA- reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune moral, fiind respinsă cererea de acordare a pensiei de întreținere lunare în favoarea părții civile M. F., ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă M. M., și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia, alături de asiguratorul QBE MAKEDONIJA –reprezentat de . SRL, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2005, la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 5.000 euro, despăgubiri materiale și la plata echivalentului în lei la data efectivă a plății a sumei de 3.000 euro, cu titlu de daune morale

In baza art.193 alin.1 si alin 4 C.p.p., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia la plata sumei de 960 lei cheltuieli de judecată către părțile civile C. F., C. G. și C. R. I. F., iar în baza art. 193 alin.1 si alin.4 C.p.p. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia la plata sumei de 580 lei cheltuieli de judecată către părțile civile M. M. și M. F..

A fost admisă cererea de majorare onorariu formulată de către avocat desemnat din oficiu, d-na G. A. și majorează onorariul de la suma de 200 lei la suma de 800 lei, iar în baza art.191 alin.1 si alin 3 C.p.p., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente TRANSEURO MK Macedonia la plata sumei de 4000 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 900 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile civile C. G., C. F., C. R. I. F. – prin reprezentant legal C. G., C. T., C. M., C. (C.) C. S. și C. L. M., inculpatul Petrovcki T., prin apărător și asigurătorul prin reprezentantul din România . de Asigurare Reasigurare SRL.

Prin decizia penală nr. 1892 din 8 octombrie 2013 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._/215/2008*, au fost admise recursurile declarate de asigurator QBE MAKEDONIJA AKCIONERSKO DRUSTOV ZA OSIG reprezentată prin . și de părțile civile C. F. și C. G. și de inculpat împotriva s.p. nr. 2593 din 11 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2008* și respinse recursurile declarate de părțile civile C. T., C. M., C. L. M. și C.(C.) C. S..

A fost casată în parte sentința în sensul că, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asiguratorul Qbe Makedonija reprezentat de . SRL la plata sumei de 9.600 lei reprezentând prestație periodică globală pentru minorul C. R. I. F. reprezentat de C. F. și C. G. pentru perioada aprilie 2006-august 2007 și înlăturată obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurator la plata daunelor morale către: C. T., C. M., C. L. M., C. (C.) S. C., B. I., S. F., I. C. L. și I. S..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat pe fiecare din părțile civile recurente C. T., C. M., C. L. M., C. (C.) S. C. la plata sumei de câte 80 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.

Cheltuielile judiciare referitoare la inculpat rămân în sarcina statului, onorariul avocat oficiu în sumă de 200 lei urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare, P. de pe lângă C. de A. C., înregistrată pe rolul Curții de A. C. la data de 30.10.2013, în condițiile în care instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra existenței cauzei de încetare a procesului penal, prevăzută de art.10 lit.b C.p.p., privind infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă, prev.de art.184 alin.2 și 4 C.p., în condițiile în care a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

C. de A. C. prin d.p.nr. 965 din 10 iulie 2014, a admis contestația în anulare formulată de P. de pe lângă C. de A. C., împotriva deciziei penale nr.1892 din 8 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._/215/2008* privind pe inculpatul P. T., desființând

decizia nr. 1892 din 8 octombrie 2013 a Curții de A. C. în ceea ce privește acțiunea penală pornită împotriva inculpatului având ca obiect săvârșire infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Vechiul cod penal și acțiunea civilă formulată de părțile civile M. M. și M. F.,

Au fost admise apelurile formulate de inculpat și asigurător și rejudecând,. S-a desființat sentința penală nr. 2593 din 11.09.2012 a Judecătoriei C. în parte în ceea ce privește acțiunea penală pornită împotriva inculpatului având ca obiect săvârșire infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Vechiul cod penal și acțiunea civilă formulată de părțile civile M. M. și M. F..

Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului, iar în temeiul art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 lit. f C.p.p. și art. 17 alin. 2 C.p.p., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 vechiul cod penal.

A fost menținută pedeapsa și modalitatea de executare a pedepsei aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1, 2 și 5 vechiul cod penal.

În temeiul art. 25 alin. 5 C.p.p., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile M. M. și M. F. împotriva inculpatului și asigurătorului, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței și deciziei penale.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, suma de 782,09 lei (din care suma de 277,76 lei reprezentând onorariu interpret autorizat pentru limba macedoneană, suma de 437,21 lei reprezentând cheltuieli de deplasare efectuate de interpretul pentru limba macedoneană și suma de 67,12 lei reprezentând onorariu traducător autorizat pentru limba macedoneană - 2 pagini -) pentru interpretul de limba macedoneană și 100,68 lei reprezentând onorariu traducător pentru limba engleză se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu prilejul soluționării acestei căi extraordinare de atac, din actele depuse la dosar ( filele 43 și următoarele) a reieșit că, condamnatul contestator T. Petrovcki a fost extrădat de către statul sârb în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, fiind arestat începând cu data de 13.03.2014.

Decizia pronunțată în recurs de către C. de A. C., respectiv decizia penală nr.1892 din 8 octombrie 2013, formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac, fundamentată de această dată pe dispozițiile art.426 lit.a N.C.p., respectiv, „când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau când, deși legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de înștiința instanța despre această imposibilitate”

Din observarea dosarului prin care s-a soluționat în mod definitiv acțiunea penală declanșată împotriva inculpatului P. T., îndeosebi a îndeplinirii procedurii de citare cu prilejul soluționării definitive a cauzei, pronunțarea unei hotărâri definitive,în cauză soluția dată în recurs, se constată că instanța de ultim grad de jurisdicție a respectat întrutotul dispozițiile legale în ceea ce privește citarea părților.

Se observă astfel că, la data soluționării pe fond a cauzei, atât de către instanța de fond cât și de instanța de recurs, erau în vigoare dispozițiile codului de procedură penală, de la 1968, adoptat prin legea nr.29/1968, respectiv prevederile art.177 și următoarele C.p.p., dispoziții legale ce reglementează citarea inculpatului la judecată.

Se observă astfel că, a fost citat contestatorul pe parcursul judecării recursului, în localitatea de domiciliu, astfel cum a fost indicată în faza de urmărire penală,în mod expres, când s-a luat declarație contestatorului, așa cum rezultă din declarațiile acestuia, (filele 189, 190, 195 – 198 – dosar urmărire penală), declarație dată în prezența apărătorului, precum și a traducătorului, (filele 199, 202 – dosar urmărire penală). În acest sens, sunt dovezile de comunicare a procedurii de citare, scrisorile recomandate, însoțite de avizele de expediție, din cuprinsul acestora reieșind că acesta nu mai locuiește la adresa indicată cu prilejul soluționării cauzei pe fond, de mai mult timp( filele 29, 63, 64 – 71 - dosar recurs).

Citarea contestatorului realizată prin intermediul Ministerului Justiției – Direcția de D. Internațional și Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală, cercetările efectuate, de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul național Interpol – filele 134 – 136 - dosar recurs -, relevă că acesta nu a fost găsit pe teritoriul Macedoniei și nici al Germaniei, iar la adresa cunoscută de autoritățile macedonene a rezultat că acesta nu mai locuiește în țară, ci în Germania, fără însă a putea fi stabilit domiciliul acestuia.

Din observarea filelor 173 – 180 - dosar recurs, rezultă fără echivoc că cererea de asistență judiciară destinată autorităților judiciare din Macedonia, având ca obiect comunicarea citațiilor către contestator, nu a putut fi îndeplinită, în condițiile în care contestatorul nu locuiește la adresa indicată, fiind mutat de la acea adresă, fără a se putea indica locul unde acesta se află.

De asemenea, din analiza dosarului soluționat în recurs, se observă că în cauză inculpatul prin apărător a formulat recurs, înregistrat la Judecătoria C. la data de 29.09.2012, iar pe parcursul soluționării căii ordinare de atac, a avut desemnat și prezent, în instanță, apărător din oficiu ( delegația nr._/6.11.2011 emisă de Baroul D.), iar la unul dintre termenele de soluționare a recursului, respectiv 10.06.2013, s-a depus la dosar motivarea căii de atac formulate de către contestator.

În aceste condiții, instanța de recurs a dispus citarea contestatorului în conformitate cu dispozițiile art. 177 alin.4 C.p.p., prin afișarea citației la ușa consiliului local al localității de raza căreia au fost comise faptele, respectiv consiliul Local Pielești, aceasta în condițiile în care nu a putut fi identificat domiciliul contestatorului, potrivit legii.

Or, față de cele arătate mai sus, se constată că prezenta cale de atac extraordinară formulată în cauză este nefondată, urmând a fi respinsă.

Art.426 lit. N.C.p.p., preia dispozițiile art.386 lit.a V.C.p.p., în condițiile în care prevede drept caz de promovare a contestației în anulare citarea nelegală a unei părți, pentru termenul la care se judecă cauza, în apel, în noua procedură penală, respectiv recurs, potrivit vechiului cod.

Nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la procedura de citare în fața instanței de recurs, pune partea în situația de a nu se putea prezenta la judecată, reprezentând o încălcare ce trebuie sancționată cu nulitate și, ca atare, hotărârea pronunțată în asemenea condiții este nulă.

În cauza soluționată în recurs, apreciată de către contestator ca fiind rezultatul neîndeplinirii procedurii de citare cu acesta la termenul de soluționare a recursului, se observă că judecătorii cauzei au respectat întrutotul dispozițiile ce privesc citarea inculpatului, respectiv dispozițiile art.176 și următoarele C.p.p.

Depunând toate diligențele prevăzute de lege privind aducerea la cunoștința contestatorului asupra procesului penal ce se derulează împotriva sa, se observă că instanței de recurs, la acea dată, nu i se poate imputa nici una din neregulile procedurale privind citarea contestatorului, inculpat la acea dată în cauza penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. T., fiul lui V. și R., născut la data de 18.02.1967 în Skopje, republica Macedonia, cu domiciliul în Skopje, .. 7.A, Macedonia, posesor al pașaportului nr._ eliberat de autoritățile macedonene la 2.07.2005 cu valabilitatea până la 22.07.2015, împotriva deciziei penale nr.1892 din 08.10.2013 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._/215/2008.

Obligă contestatorul la 300 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.

În temeiul art. 273 alin. 1, 4 și 5 C.p.p.

Suma de 1.972,96 lei, reprezentând contravaloarea transportului, cheltuielile determinate de traducerea actelor procesuale și interpretarea asigurată în instanță la termenele de judecată, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2014.

Președinte, Judecător,

T. C. B. I. E.

Grefier,

Ș. C. D.

Red.jdu.T.C.B.

G.S. 17.01. 2015/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1603/2014. Curtea de Apel CRAIOVA