Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1392/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1392/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1392/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1392
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. M. - judecător
R. E. C. - judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul public reprezentat de procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 29.10.2014, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect apelul formulat de apelantul inculpat Ș. G., împotriva sentinței penale nr.252 din 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile, care nu se citează, conform art 405 alin 2 Cpp.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 252 din 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ș. G. din infracțiunea de vătămare corporală, faptă prev. și ped. de art. 181 alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 din Codul penal.
În baza art. 193 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 5 din Noul Cod penal, a condamnat pe inculpatul Ș. G., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În baza art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală și art. 4 din Codul penal, s-a dispus achitarea inculpatului Ș. G., cu aceleași date de stare civilă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Portul, fără drept, a obiectelor confecționate pentru tăiere, prevăzute de art. 2 alin. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991R.
În baza art. 81 din Codul penal anterior în referire la art. 5 din Noul Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 9 luni termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din Codul penal privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 19 și 397 C.p.p., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată D. A. V. și a obligat inculpatul la plata sumei de 7500 lei către partea civilă D. A. V., cu domiciliul în . Turia, .. 109, jud. O., cu titlu de daune morale.
- s-a luat act că partea civilă D. A. V. nu a solicitat daune materiale;
- s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență S. și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1071 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul Ș. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 276 alin. 1 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul Ș. G. la plata sumei de 1500 lei către persoana vătămată D. A. V. cu titlu de cheltuieli judiciare(onorariu avocat).
În baza art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui obiect tăietor – sabie confecționată artizanal aflat în custodia Poliției mun. S. conform dovezii . nr._ din 22.04.2013(fila 22 d.u.p.)
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 830/P/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul Ș. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.pen și port, fără drept, a obiectelor confecționate pentru tăiere, prev. de art. 2 al. 2 pct. 1 din legea nr. 61/1991 R., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p., reținându-se în actul de sesizare că în data de 18.01.2013, în jurul orelor 18.30, inculpatul Ș. G. pe fondul unei surescitări declanșate de un conflict ivit între fiica sa și partea vătămată D. A. V., s-a înarmat cu un obiect tăietor – sabie confecționată artizanal și l-a purtat fără drept, în loc public, deplasându-se pe .. S., jud. O., cu scopul de a – i aplica o corecție fizică părții vătămate, astfel încât ajuns la fața locului, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu acel obiect tăietor, producându-i plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept fața dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi, necesitând pentru vindecare circa 40 – 45 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
A fost audiată persoana vătămată D. A. V., care a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei daune morale și a descris incidentul derulat între părți.
La termenele din data de 28.11.2013 și 09.01.2014 au fost audiați martorii indicați în rechizitoriu, B. V., I. A. F. și Ș. M. F. și martorul încuviințat de către instanță pe parcursul judecății inculpatului – M. G., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.
S. Județean de Urgență S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1071 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu persoana vătămată D. A. V., care a fost internat în perioada 18-23.01.2013 la Secția Chirurgie Plastică.(fila 12).
La solicitarea instanței s-au atașat la dosar înscrisuri emise de I.P.J. O..
La termenul de judecată din 06.03.2014, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ș. G. din infracțiunea de vătămare corporală, faptă prev. și ped. de art. 181 alin. 1 din Codul penal anterior în infracțiunea de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 din Codul penal.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul Ș. G. are vârsta de 41 de ani și locuiește în .. În data de 18.01.2013, în jurul orelor 18.30, inculpatul Ș. G., înarmat cu un obiect tăietor – sabie confecționată artizanal, s-a deplasat la apelul fiicei sale Ș. M. F. de la domiciliul din . pe .. S., în apropierea magazinului Romtimex, împrejurare în care, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi existente între inculpat și persoana vătămată D. A. V. determinată de agresivitatea verbală și fizică a persoanei vătămate în raport cu fiica inculpatului, acesta din urmă a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu acel obiect tăietor, producându-i plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept fața dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi dar și o fractură incompletă situată la extremitatea proximală diafiză cubitus drept.
La aceeași dată persoana vătămată a fost transportată la S. Județean de Urgență S. unde a fost internată în perioada 18 – 23.01.2013 la secția Chirurgie Plastică cu diagnosticul Plagă tăiată față volară mâna stângă, plagă tăiată cotul drept, secțiune nerv digital colateral bordul cubital dg. V. La examenul radiologic s-a constatat că persoana vătămată prezintă o fractură incompletă în extremitatea proximală diafiză cubitus drept.
La data de 25.01.2013 persoana vătămată a fost examinată de către specialiști din cadrul Serviciului Județean O. de Medicină Legală fiind eliberat certificatul medico – legal nr. 83/C din 01.02.2013 în care s – a concluzionat faptul că aceasta prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse în data de 18.01.2013 prin lovire cu un corp tăietor și necesită 45 – 50 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicații.
Starea de fapt reținută de către instanță în sarcina inculpatului rezultă în afara oricărui dubiu din declarațiile persoanei vătămate D. A. V. și ale martorilor B. V., Ș. M. F. și I. A. F. dar și din procesele verbale întocmite de către organele de poliție la data de 18.01.2013(filele 5 – 7 d.u.p.).
Instanța nu a reținut apărarea inculpatului Ș. G. potrivit cu care leziunile prezentate de persoana vătămată și descrise în certificatul medico - legal ar fi fost create chiar de către aceasta din urmă prin folosirea unui ciob de sticlă, în scopul de a determina o stare de fapt care să atragă răspunderea penală a inculpatului(declarație învinuit/inculpat). Pentru a concluziona în acest fel instanța are în vedere pe de – o parte că o astfel de împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză iar pe de altă parte concluziile medico – legale cuprinse în certificatul medico – legal nr. 83/C din 01.02.2013 nu confirmă un astfel de mecanism de producere a leziunilor pe care partea vătămată le – a prezentat la examinarea medicală și medico – legală, concluziile indicând în mod cert caracteristicile agentului traumatic și modalitatea de apariție a leziunilor traumatice – lovire activă cu corp tăietor iar nu tăiere – secționare prin acțiunea unui obiect înțepător – tăietor, modalitate de producere susținută de inculpat.
Mai departe, în măsura în care modalitatea de realizare a leziunilor traumatice ar fi cea descrisă de către inculpat – provocarea de către persoana vătămată a leziunilor cu ajutorul unui ciob, este greu de imaginat că în procesul de autolezare persoana vătămată ar fi putut să – și producă o fractură incompletă în extremitatea proximală diafiză cubitus drept doar cu un obiect tăietor provenit dintr-o sticlă spartă.
Rămânând la analiza susținerilor inculpatului în referire la modalitatea de producere a leziunilor, instanța, din analiza certificatului medico – legal emis în cauză, s-a constatat că locul în care sunt amplasate leziunile identificate – față palmară mâna stângă, fața ulinară și dorsală antebraț drept, confirmă starea de fapt descrisă de persoana vătămată și martorul B. V., în sensul că leziunile au fost provocate în contextul în care persoana vătămată a încercat să se apere efectiv de atacul provenit din partea inculpatului iar nu prin autolezare așa cum a declarat inculpatul.
La aprecierea probatoriului administrat în cauză instanța a dat eficiență declarațiilor martorului B. V., chiar rudă cu persoana vătămată, având în vedere că declarațiile acestui martor s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză și a confirmat starea de fapt reținută în sarcina inculpatului. Astfel, fiind audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății cu privire la starea de fapt, martorul a declarat că a fost prezent când inculpatul, cu o sabie artizanală pe care o avea asupra sa, cu intenție a lovit persoana vătămată în mod repetat, cauzându-i leziunile care au fost descrise în certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei. Mai departe, aceeași stare de fapt(cu excepția loviturilor aplicate cu obiectul tăietor) este confirmată și de martorul I. A. F. în declarația dată în faza de urmărire penală, motiv pentru care această declarație va fi avută în vedere de către instanță în analiza stării de fapt coroborându-se cu restul materialului probator. Pe cale de consecință, instanța a înlăturat parțial și va aprecia ca subiectivă declarația dată de acest martor în faza de judecată în ceea ce privește împrejurarea că inculpatul nu ar fi fost înarmat, în condițiile în care pe de – o parte I. A. F. este prietenă și colegă cu fiica inculpatului iar pe de altă parte din dosarul cauzei nu rezultă elemente care să convingă instanța asupra susținerilor sale, în sensul că declarația dată în faza de urmărire penală ar fi fost influențată de către organul de cercetare penală al poliției judiciare, aceasta în contextul în care prima declarație a fost scrisă personal de către martor iar cea de – a doua are același conținut.
În declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, inculpatul Ș. G. a avut o atitudine total nesinceră, nerecunoscând faptele reținute în sarcina sa dar încercând totodată să inducă în eroare atât organele de urmărire penală cât și instanța învestită cu soluționarea cauzei în legătură cu împrejurările concrete de producere a leziunilor suferite de către partea vătămată. Toate aceste declarații ale inculpatului sunt total nesincere și vor fi înlăturate de instanță având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauza.
La solicitarea inculpatului a fost audiat în cursul cercetării judecătorești martorul M. G. care a confirmat starea conflictuală anterioară existentă între inculpat și persoana vătămată pe fondul unui comportament deviant al persoanei vătămate în raport cu fiica inculpatului, această împrejurare urmând a fi avută în vedere de către instanță la alegerea și individualizarea pedepsei.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Analizând textele de lege care incriminează fapta comisă de inculpatul Ș. G. în raport de dispozițiile art. 5 din Codul penal – instanța a constatat că textul din actualul Cod penal care incriminează infracțiunea de lovire și alte violențe(în varianta de producere a unor leziuni traumatice evaluate prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile), respectiv art. 193 alin. 2 Codul penal, are un regim sancționator diferit față de vechea reglementare, în sensul că spre deosebire de art. 181 alin. 1 din Codul penal anterior care prevede pentru infracțiunea în cauză pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, art. 193 alin. 2 din Codul penal prevede pentru această infracțiune alternativ cu pedeapsa închisorii între aceleași limite și pedeapsa amenzii, legea în vigoare fiind, așadar, mai favorabilă sub regim sancționator.
Pentru aceste motive instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către reprezentantul Ministerului Public și a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare corporală, faptă prev. și ped. de art. 181 alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 din Codul penal.
În drept, fapta inculpatului Ș. G., care la data de 18.01.2013, în jurul orei 18.30, cu un obiect tăietor – sabie confecționată artizanal, pe .. S., în apropierea magazinului Romtimex, pe fondul unei stări conflictuale preexistente între inculpat și persoana vătămată D. A. V., determinată de agresivitatea verbală și fizică a persoanei vătămate în raport cu fiica inculpatului, a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu acel obiect tăietor, producându-i plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept fața dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi dar și o fractură incompletă situată la extremitatea proximală diafiză cubitus drept, leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 – 50 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art.193 alin. 2 din Codul penal.
Elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea directă prin care s – au produs leziuni traumatice persoanei vătămate D. A. V. evaluate prin zile de îngrijiri medicale de 45 – 50 zile.
Acțiunea specifică elementului material s-a realizat în momentul în care inculpatul Ș. G., cu corpul tăietor cu care se înarmase anterior, a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate la nivelul ambelor mâini.
Urmarea imediată constă în pricinuirea de leziuni traumatice persoanei vătămate(plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept fața dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi, fractură incompletă situată la extremitatea proximală diafiză cubitus drept) pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de 45 – 50 zile.
Există legătură de cauzalitate directă între activitatea inculpatului și urmarea produsă în sensul că leziunile traumatice nu s – ar fi produs fără activitatea de lovire a persoanei vătămate de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective s-a constatat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3, lit. a din Codul penal, dat fiind faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La stabilirea acestei situații de fapt, precum și a vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate, procesul verbal de constatare întocmit de către organele de poliție, procesul verbal de ridicare a obiectului tăietor, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, certificatul medico-legal nr. 83/C/01.02.2013 eliberat de Unitatea Sanitară - Medicina Legală O. – S..
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, dispozițiile art. 74 alin. 1 și 2 din Noul Cod penal prevede că stabilirea duratei sau cuantumului dar și alegerea pedepsei, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Având in vedere aceste criterii, respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, precum și mijloacele folosite – în loc public, într-o zonă intens circulată a municipiului S., cu o sabie confecționată artizanal, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - generată de nerespectarea dispozițiilor legale privind relațiile sociale referitoare la asigurarea securității fizice a persoanei, atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, natura și gravitatea rezultatului produs – reliefat de numărul mare de zile de îngrijiri medicale acordate, dar și motivul săvârșirii și scopul urmărit – determinarea persoanei vătămate să înceteze acțiunile agresive îndreptate împotriva fiicei inculpatului, lipsa antecedentelor penale și situația familială și socială a inculpatului, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de Lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 5 din Noul Cod penal la pedeapsa închisorii. Cu respectarea limitelor prevăzute de lege și ținând cont de considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată peste minimul prevăzut de lege pentru a putea fi astfel îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei. Astfel, instanța a aplicat inculpatului Ș. G. pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 din Codul penal, pedeapsa de 9 luni închisoare.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
În cauza de față, raportat la natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, instanța a areciat că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de dispozițiile art. 66 din Codul penal.
Având în vedere că inculpatului nu i s-a interzis niciunul dintre drepturile prevăzute de dispozițiile art. 66 din Codul penal cu titlu de pedeapsă complementară, pe cale de consecință, nu i s-au aplicat inculpatului nici pedepse accesorii potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul penal.
În ceea ce privește infracțiunea de port, fără drept, a obiectelor confecționate pentru tăiere, prevăzute de art. 2 alin. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991R instanța va dispune achitarea inculpatului Ș. G. ca urmare a dezincriminării acestei fapte prin . Legii nr. 187/2012 la 01.02.2014. Dispozițiile Noului Cod Penal reglementează infracțiunea de Port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în art. 372 însă activitatea inculpatului astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței nu poate fi circumscrisă conținutului constitutiv al acestei infracțiuni pentru următoarele motive. Potrivit art. 372 alin. 1 din Codul penal, fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun: a) cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire; b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice; c) substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Se constată așadar că faptei inculpatului îi lipsește un element constitutiv suplimentar prevăzut de noua incriminare, respectiv existența unuia din locurile prevăzute expres de noua dispoziție legală. Potrivit art. 4 Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Prin urmare, în baza art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală și art. 4 din Codul penal va fi achitat inculpatul Ș. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Portul, fără drept, a obiectelor confecționate pentru tăiere, prevăzute de art. 2 alin. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991R.
Pentru aceste motive instanța nu va mai face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a referitoare la concursul de infracțiuni.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate, instanța apreciază ca scopul sancționator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din Codul penal anterior referitoare la suspendarea condiționată a aplicării pedepsei.
Măsura suspendării condiționate din vechiul cod penal este mai favorabilă decât dispozițiile referitoare la amânarea aplicării pedepsei din reglementarea actuală (corespondentul suspendării condiționate), având în vedere atât condițiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse) cât și obligațiile de pe durata termenului de încercare, mai puține decât actuala reglementare dar și voința legiuitorului, astfel cum rezultă din prev. art. 15 alin.1 și art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, art. 15 alin.1 prevede că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal iar art. 16 alin. 2 prevăd că, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Deși textul art. 16 alin. 2 se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare (singurul elemente prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă) se aplică și în ipoteza suspendării condiționate.
În concluzie, având in vedere ca inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă mai mică de 2 ani închisoare iar acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, exceptând cazul când condamnarea intră in vreunul din cazurile prev de art 38 c.p., scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea acesteia, instanța constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din Codul penal, dispunând suspendarea condiționata a executării pedepsei fixând conform art. 82 c.p. termen de încercare pe o durata de 2 ani la care s-a adăugat durata pedepsei aplicate.
În baza art. 359 C.p.p. a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83, 84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Potrivit art. 1357 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, în baza art. 19 și 397 din Codul de procedură penală a admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată D. A. V. și a obligat inculpatul la plata sumei de 7500 lei către partea civilă D. A. V., cu titlu de daune morale. Pentru a aprecia în acest fel instanța a avut în vedere faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii morale, existând o strânsă legătură de cauzalitate între această faptă și prejudiciul încercat de persoana vătămată victimă a infracțiunii de lovire și alte violențe, prejudiciu ce trebuie acoperit prin obligarea inculpatului la o sumă de bani corespunzătoare faptei comise și gravității acesteia, fiind incontestabil faptul că persoana vătămată în urma leziunilor provocate de inculpat a suferit pe plan moral, psihic. Instanța, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor astfel cum au fost descrise în certificatul medico – legal nr. 83/C/2013, a apreciat că suma de 7500 lei reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Totodată instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență S. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1071 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, ocazionate de internarea părții vătămate în această unitate spitalicească pentru refacerea sănătății(filele 12, 13).
Instanța a luat act că partea civilă D. A. V. nu a solicitat acordarea de daune materiale.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a obiectului tăietor sabie confecționată artizanal folosit în exercitarea violențelor îndreptate împotriva persoanei vătămate D. A. V., bun aflat în custodia Poliției mun. S. conform dovezii . nr._ din 22.04.2013(fila 22 d.u.p.)
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul Ș. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 276 alin. 1 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul Ș. G. la plata sumei de 1500 lei către persoana vătămată D. A. V. cu titlu de cheltuieli judiciare(onorariu avocat – chitanța nr. 32 din 04.07.2013).
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul Ș. G., precizând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile art.396 pct.2 Cpp, în sensul că nu au existat probe care să convingă instanța, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că este infracțiune și este săvârșită de către inculpat. Instanța de fond face interpretarea leziunilor din certificatul medico-legal prezumând că aceste leziuni sunt leziuni de autoapărare, ori, în materie penală, instanța nu poate folosi prezumții ce trebuie să-și întemeieze soluția pe probe certe, în condițiile în care nu s-a dispus efectuarea unui raport medico-legal din care să reiese faptul care să confirme că leziunile sunt de autoapărare și că au fost produse prin acțiunea obiectului pretins a fi folosit de către inculpat, instanța nu poate să aprecieze asupra acestei probe ca fiind certă.
De asemenea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art.381 pct.7 Cpp atunci când înlătură declarația dată în faza de judecată de martora I. A. F., ori în cauza de față, martora a fost audiată nemijlocit de către instanță, neputând fi înlăturată și apreciată doar declarația dată în faza de urmărire penală. Solicită admiterea apelului și achitarea în baza art.16 lit.c C.p.
Verificând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel formulate de apelantul inculpat Ș. G., dar și oficiu, conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța de control judiciar reține temeinicia primei hotărâri sub aspectul situației de fapt stabilite.
Coroborând ansamblul probelor administrate in cursul procesului penal, rezulta ca in data de 18.01.2013, inculpatul Ș. G. s-a înarmat cu un obiect tăietor – sabie confecționată artizanal, s-a deplasat în apropierea unui magazin din municipiul S., unde, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi existente între inculpat și persoana vătămată D. A. V. determinată de agresivitatea verbală și fizică a persoanei vătămate în raport cu fiica inculpatului, acesta din urmă a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu acel obiect tăietor, producându-i plăgi tăiate la nivelul antebrațului drept fața dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi dar și o fractură incompletă situată la extremitatea proximală diafiză cubitus drept.
Declarația persoanei vătămate D. A. V., privind agresiunile exercitate asupra sa de către inculpatul Ș. G., se coroborează cu declarația martorului B. V., care a menționat că în data de 18 ianuarie 2013, a observat în mod direct și nemijlocit cum inculpatul Ș. G. alega spre partea vătămată, având asupra sa o sabie. După ce martorul a încercat să aplaneze conflictul, susținând că la rândul a fost agresat de către inculpat, fără însă a formula plângere penală, împreuna cu inculpatul au decis să arunce sabia în locuința unei persoane necunoscute. Calitatea martorului de rudă cu persoana vătămată nu instituie o prezumție de subiectivitate a declarației sale, întrucât aprecierea probelor se realizează de către organul judiciar conform art.103 C.p.p., în cadrul unui proces amplu în care fiecare faptă și împrejurare ce constituie probă este analizată sub aspectul veridicității și fiabilității, prin raportare la ansamblul probelor administrate în procesul penal.
Declarația martorului B. V. este susținută și prin conținutul procesului verbal de ridicare din data de 8.01.2013 încheiat de organele de poliție din municipiul S., din care rezultă cum acestea din urmă, la indicarea martorului, au ridicat din interiorul unui imobil, în apropierea gardului ce împrejmuia locuința, o sabie confecționată artizanal, care ulterior a fost depusă la compartimentul corpuri delicte.
Declarația martorului ocular se coroborează conform art.103 C.p.p., cu certificatul medico-legal nr.83/C/2013 din care rezultă următoarele leziuni constatate asupra corpului persoanei vătămate: pe fața anterioară a mâinii stângi și a degetului mic de la mâna stângă, o soluție de continuitate de 4,5 cm suturată și pansată; pe fața ulinară și dorsală antebraț drept, 1/3 superioară, o soluție de continuitate de 3 cm, suturată, pansată; la vârful policelui stâng o soluție de continuitate de 1,2 cm, acoperită de crustă hematică, cu capătul intern ascuțit.
Din conținutul foii observație clinică nr.3771 eliberată de Serviciul Județean de Urgență S. – chirurgie plastică rezultă că persoana vătămată a fost internată în perioada 18-23 ianuarie 2013 cu diagnosticul plagă tăiată față volară – mână stângă, plagă tăiată cot drept, secțiune nerv digital colateral bordul cubital dgV.
Prin concluziile certificatului medico-legal s-a stabilit că persoana vătămată necesită 45-50 zile de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunilor traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor.
Se constată o concordanță între declarațiile persoanei vătămate, ale martorului B. V. și concluziile certificatului medico-legal sub aspectul modului de producere a leziunilor, respectiv prin tăiere, astfel încât nu există nici un raționament juridic care să impună respingerea, sub aspectul fiabilității, a faptelor și împrejurărilor ce constituie probe, puse în evidență prin administrarea mijlocului de probă constând în declarația martorului B. V..
În ceea ce privește declarația martorului I. A. F., se constată existența mai multor contradicții: în cursul urmăririi penale a menționat că inculpatul l-a îmbrâncit pe D. A., persoana vătămată, cazând la pământ, după care, s-a ridicat, a alergat către o piață, fiind urmat îndeaproape de inculpat care avea în mână un obiect subțire și lung, fără să poată distinge dacă era un băț sau alt obiect din metal, în cursul cercetării judecătorești a retractat o parte a declarațiilor și a menționat că ea a fost cea care a sunat pe familia prietenei sale Ș. F., căreia i-a comunicat că aceasta din urmă este agresata de D. A.. La scurt timp a sosit tatăl lui Ș. F., inculpatul Ș. G., și în timp ce fetele se îndreptau spre autogară, au fost ajunse de către inculpat, fără însă ca martora să realizeze dacă inculpatul avea un obiect în mână. În aceeași declarație în cursul cercetării judecătorești, martora a precizat că nu cunoaște ce s-a întâmplat ulterior sosirii inculpatului, întrucât a plecat.
În cursul judecății în apel, martora I. F., fiind reaudiată conform art.420 alin.5 C.p.p., a menționat că în timp ce mergea pe stradă împreună cu Ș. F., s-au întâlnit cu persoana vătămată D. A. care a agresat-o pe prietena sa, ceea ce determinat-o pe martoră să apeleze familia pentru a-i aduce la cunoștință evenimentul.
În momentul în care i-a spus persoanei vătămate că va sosi tatăl lui Ș. F. la fața locului, D. A. a fugit, iar martora a precizat că a plecat cu un autobuz, astfel încât nu a fost prezentă atunci când a sosit inculpatul la fața locului., declarația aceasta din urmă contrazicând-o pe cea din cursul judecătorești în care a menționat că a fost prezentă la data sosirii inculpatului, acolo unde fiica acestuia din urmă a fost agresată de D. A..
Prin declarația din cursul urmăririi penale, martora I. A. F. a menționat că în aceeași seară a avut o discuție cu fiica inculpatului care i-a relatat că au mers toți la unitatea sanitară, deoarece ea suferise un atac de panică, iar persoana vătămată D. A. era tăiată la o mână, declarația fiind de natură a confirma atât declarația martorului B. V. privind sabia existentă în posesia inculpatului și cu care a exercitat . împotriva persoanei vătămate D. A., dar și conținutul certificatului medico-legal nr.83/C/2013 care atestă modul de producere a leziunilor traumatice prin lovire cu un corp tăietor.
Din punct de vedere al circumstanțelor producerii incidentului, al factorilor declanșatori și contributivi, se remarcă, în primul rând atitudinea violenta a persoanei vătămate față de Ș. F., fiica inculpatului, cu care anterior a avut o relație de prietenie și împotriva căreia în momentul întâlnirii în data de 18.01.2013, a exercitat agresiuni, martora I. A. F. relatând că persoana vătămată i-a verificat telefonul fiicei inculpatului și a smuls-o de păr, după care a lovit-o cu palma.
În drept, fapta inculpatului Ș. G. de a aplica lovituri persoanei vătămate D. A. cu o sabie, producându-i leziuni la nivelul antebrațului drept, față dorsală și la nivelul feței palmare a mâinii stângi, pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile de îngrijire medicală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.181 alin.1 C.p., anterior, cu aplic.art.5 C.p.
Se va dispune înlăturarea dispozițiilor din sentința penală apelată privind schimbarea încadrării juridice conform art.386 C.p.p., în prevederile art.193 alin.2 C.p.p., întrucât dispozițiile art.181 C.p. anterior sunt mai favorabile, ca urmare a efectelor circumstanțelor atenuante asupra limitelor de pedeapsă.
În prezenta cauză, se constată incidența circumstanței atenuante a provocării prev.de art.73 lit.b C.p. anterior.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. anterior, constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.
Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Astfel, întrucât dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare”.
Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen anterior, nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi: compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator .
Pentru a fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia, or în cauză probele administrate confirmă existența unei conduite ilicite/culpabile a victimei care a agresat-o pe fiica inculpatului in . anterioare tot de violenta dovedite. Rezultă, așadar, că reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei, care, prin acțiunile sale, să fie de natură a cauza inculpatului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia acesta să comită infracțiunea.
Condițiile provocării, circumstanța atenuantă legală, este art.73 lit.b C.p., anterior, constau în: săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană aflată într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de conduita persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă ( scuza provocării); nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă în cazul faptelor comise de o persoană juridică.
Actele de provocare trebuie să satisfacă următoarele cerințe: să fie realizat prin violență( fizică sau psihică), atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; poate fi săvârșit cu orice formă de vinovăție sau chiar de o persoană iresponsabilă; să fie îndreptată împotriva făptuitorului și/sau a altei persoane; nu trebuie să fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare; actul de provocare nu trebuie să fie precedat el însuși de o provocare din partea celui care a omis fapta ; actul de provocare trebuie să determine o stare de puternică tulburare sau emoție; evaluarea existenței stării de tulburare sau de emoție se realizează de instanța de judecată în procesul de individualizare a pedepsei, având în vedere împrejurările concrete ale cauzei, particularitățile fizice sau psihice ale infractorului, deci în concreto, iar nu în funcție de anumite criterii abstracte( in abstracto);
Infracțiunea săvârșită în stare de provocare (riposta) trebuie: comisă față de persoana care a efectuat actul de provocare; nu se va reține scuza provocării în cazul în care fapta este comisă față de o altă persoană decât persoana provocatorului, cu excepția situației în care făptuitorul a acționat din eroare, confundându-l pe terț cu persoana provocatorului; dacă făptuitorul nu a acționat din eroare, ci a avut un dubiu cu privire la persoana provocatorului nu se poate reține provocarea, eroarea fiind imputabila făptuitorului ; trebuie săvârșită cu intenție ( directă sau indirectă) sau praeterintenție; să fie determinată de actul de provocare; actul de provocare trebuie să se plaseze în antecedența cauzală a infracțiunii săvârșite; în cazul în care actul de provocare este comis din culpă, este necesar ca făptuitorul să perceapă, din eroare, că fapta a fost săvârșită cu intenție sau praeterintenție; în ipoteza în care infractorul își dă seama că actul de provocare este comis din culpă, ori de un iresponsabil, nu se va putea reține circumstanța atenuantă a provocării; să fie concomitentă sau posterioară cu actul de provocare; este necesar ca infracțiunea să se comită simultan cu momentul consumării provocării ori imediat după aceasta; intervalul de timp în care se comite infracțiunea nu trebuie să fie îndepărtat în timp de momentul provocării, întrucât prin scurgerea timpului, efectele produse de actul de provocare se pot estompa; spre deosebire de legitima apărare unde atacul este iminent, în cazul provocării atacul este deja consumat;
În fapt, sunt îndeplinite condițiile provocării, întrucât inculpatul Ș. G. a fost anunțat telefonic de martora I. A. F. cu privire la agresiunile comise asupra fiicei sale de către D. A., cu care anterior a avut o relație de prietenie și care în mod sistematic o agresa. Sub imperiul acestei vești, inculpatul a ajuns la locul în care se aflau martora, fiica sa și persoana vătămată, timpul relativ redus în care inculpatul a ajuns la locul incidentului reprezentând un indiciu al stării de surescitare nervoasă prin care trecea, urmare a evenimentului violent de care a fost încunoștințat.
Comportamentul persoanei vătămate D. A. a întrunit condițiile unei acțiuni provocatoare comisă prin violență asupra fiicei inculpatului, dispozițiile art.73 lit.b C.p. anterior nefăcând nici o distincție, după cum comportamentul ilicit provocator este comis în detrimentul direct al inculpatului sau al unei alte peroane față de care acesta se află într-o relație specială, cum ar fi cea de rudenie în prezenta cauză.
Examinând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, se remarcă persistența agresivă a persoanei vătămate împotriva fiicei inculpatului, întrucât astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 35 din dosarul de fond al Judecătoriei S., cu numai 2 luni înainte de data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, respectiv la data de 23.11.2012, Ș. M. F., fiica inculpatului a formulat plângere penala pe rolul organelor de poliție împotriva persoanei vătămate D. A., pentru adresarea unor cuvinte și expresii vulgare și jignitoare, autorul fiind sancționat în baza Legii 61/1991, cu avertisment.
La data de 29 ianuarie 2013, inculpatul și fiica sa au formulat plângere la organele de poliție, întrucât în data de 17 ianuarie 2013, cu o zi înainte așadar de data comiterii infracțiunii deduse judecății, persoana vătămată D. A. a agresat-o pe Ș. M. F., fiica inculpatului. Autorul agresiuni D. A. V. a fost sancționat prin ordonanța din 20.01.2014 în dosarul 827/P/2013 al Parchetului de pe lângă judecătoria S. cu sancțiunea amenzii cu caracter administrativ, în cuantum de 500 lei, reținându-se fapta sa din 17.01.2013, prin care, în urma unor discuții contradictorii a amenințat-o cu moartea și a lovit-o Ș. M. F.. Prin încheierea nr.503/2014 s-a confirmat legalitatea și temeinicia ordonanței parchetului, fiind respinsă plângerea formulată de petenta Ș. M. F..
Existența unor agresiuni fizice și psihice repetate săvârșite de persoana vătămată asupra fiicei inculpatului, confirmată și prin declarațiile martorilor I. A. F. și M. G., coroborată cu lipsa unor reacții eficiente din partea organelor de poliție, reacții menite să înlăture orice stare de pericol pentru persoana fiicei inculpatului, coroborată cu momentul intempestiv în care inculpatul a fost anunțat telefonic de către prietena fiicei sale că aceasta din urma este victima altor agresiuni fizice comise de aceeași persoană D. A., fostul său prieten, intervalul redus dintre momentele în care inculpatul a luat cunoștință de evenimentul negativ și în care a reacționat împotriva autorului actului provocator, caracterul agresiunii exercitată de persoana vătămată, constând într-o acțiune violentă, în public, respectiv în stradă, într-un municipiu reședință de județ, atestă îndeplinirea condițiilor reținerii circumstanței atenuante a provocării prev . de art.73 lit. b C.p. anterior.
Dispozițiile art.73 lit.b C.p. anterior privind circumstanța atenuantă a provocării sunt mai favorabile decât dispozițiile simetrice cuprinse în art.75 lit. a C.p. actual, care au preluat provocarea, reglementată tot ca o circumstanță atenuantă legală și având conținut identic cu reglementarea anterioară, efectul mai favorabil decurgând din prevederile art.76 lit. e C.p. anterior, care instituiau principiul reducerii obligatorii a pedepsei închisorii, dacă este de 3 luni sau mai mare, sub acest minim până la minimul general. Comparativ conform art.76 alin.1 C.p., actual, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante, principiul reglementat constă în reducerea obligatorie cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.
Dispozițiile art.181 C.p., anterior și respectiv art.193 alin.2 C.p., actual, reglementează aceleași limite ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea săvârșită și anume, de la 6 luni la 5 ani.
Aplicând dispozițiile art.76 lit.e C.p., anterior, cuantumul pedepsei până la care instanța poate coborî este inferior față de efectele care s-ar putea produce în cazul reținerii art.76 alin.1 C.p. actual, când reducându-se limitele pedepsei închisorii cu 1/3, s-ar ajunge la pedeapsa închisorii de la 4 luni, la 3 ani și 8 luni închisoare.
Conform art.76 alin.3 C.p. actual, reducerea limitelor speciale ale pedepsei are loc o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.
Aplicând criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 C.p., anterior, instanța de apel reține că o pedeapsă de 3 luni închisoare aplicată conform art.181 C.p. anterior, rap.la art.73 lit.b C.p., anterior, cu aplicarea art.76 lit.e C.p., anterior și art.5 C.p., actual, realizează un just echilibru între circumstanțele reale și personale ce caracterizează prezenta cauză penală: relațiile conflictuale ce au caracterizat persoana vătămată și fiica inculpatului, acesta din urmă fiind pus în situația de a ocroti integritatea corporală a copilului său, însă nu prin mijloacele legale ci, prin forțe proprii, ceea ce este interzis atât de normele juridice cât și de valorile sociale unanim admise.
Inculpatul nu are antecedente penale, a avut participare constantă la desfășurarea procesului penal, însă nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Fapta comisă se caracterizează printr-o gravitate aparte, luând în considerare locul public de comitere, accesibil oricărei persoane, modalitatea concretă în care sănătatea persoanei vătămate a fost afectată, prin lovirea cu o sabie, leziunile concrete produse, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.83/C/2013, gravitatea acestora exprimată în numărul de zile de îngrijire medicala.
Se va menține măsura suspendării condiționate a executării pedepsei, prev.de art.81 C.p., care se va aplica raportat la pedeapsa stabilită de către instanța de apel, urmată de aplicarea dispozițiilor art.359 C.p.p., anterior, la dosarul cauzei existând date care fundamentează concluzia că reintegrarea socială a inculpatului poate avea loc și fără executarea pedepsei în mod efectiv, mediul social și familial adecvat ce caracterizează comportamentul până la data săvârșirii faptei prezentând suficiente premise ale unei redresări sociale și morale a persoanei inculpatului în condițiile art.81 C.p., anterior.
Latura civilă a procesului penal a fost corect soluționată de prima instanță, care a considerat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art.397 C.p.p., rap.la art.19 și 27 C.p.p.: existența unei fapte ilicite care îmbracă forma infracțiunii în procesul penal și care constituie simultan o faptă ilicită delictuală, prin care s-a creat în detrimentul persoanei vătămate un prejudiciu moral ( persoana vătămată a solicitat repararea acestui gen de daună, nesolicitând și repararea prejudiciului material), care nu a fost reparat până la data soluționării definitive a cauzei, beneficiind de un caracter cert sub aspectul existenței și posibilității de evaluare, și care este determinat în mod direct și nemijlocit ca urmare a faptei infracționale comise către inculpat, printr-o legătură de cauzalitate ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal.
Declarațiilor martorilor coroborate cu concluziile certificatului medico-legal, care are valoarea unui raport de constatare conform art.172 alin.10 C.p.p., cu procesul verbal de ridicare a unui obiect tăietor, reprezintă mijloace de probă ce răspund principiului legalității prev.de art.97 alin.2 C.p.p., și care conduc la stabilirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina inculpatului, și care astfel este supusă principiului reparării de către cel vinovat a tuturor pierderilor suferite de cel vătămat.
Sunt incidente dispozițiile art. 1371 Cod civil, care instituie o cauza de reducere a despăgubirilor, pentru a nu se ajunge la o imbogatire fara justa cauza a parții civile in detrimentul inculpatului: in cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o, astfel ca despăgubirile stabilite de prima instanța pentru repararea prejudiciului moral suferit de persoana vătămata vor fi reduse proporțional cu propria culpa a persoanei vătămate.
În cazul în care paguba a fost cauzată atât prin culpa autorului, cât și prin cea a victimei, adică prin culpa lor comună, nu există niciun temei juridic ca partea din pagubă cauzată prin culpa victimei să fie reparată de autor. D. urmare, despăgubirile civile, pe care trebuie să le plătească autorul, nu vor reprezenta, în asemenea situații, repararea integrală a pagubei, ci numai a unei părți a acesteia. Fixarea cuantumului acestor despăgubiri se va face ținându-se seama de gravitatea culpelor autorului și victimei, stabilită pe baza probelor dosarului(Plen Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 10/1961) .
Potrivit regulilor privitoare la stabilirea culpei comune, ori de câte ori se va stabili existența și a culpei victimei, despăgubirile la plata cărora urmează a fi obligat autorul unui fapt ilicit vor fi micșorate, ținându-se seama de gravitatea faptei, atât a autorului, cât și a victimei. D. consecință, autorul nu este ținut să repare integral paguba, ci numai partea corespunzătoare culpei sale. Pentru aceeași rațiune, regulile de mai sus vor fi aplicabile și în cazul infracțiunilor săvârșite ca urmare a provocării din partea victimei. În asemenea cazuri, deși cauzarea prejudiciului este consecința nemijlocită a activității autorului, victima contribuie totuși la acest prejudiciu, întrucât ea este cea care provoacă, prin fapte ilicite, săvârșirea de către autor a faptului care a pricinuit paguba. Deci, dacă provocarea nu ar fi avut loc, nu s-ar fi produs fapta culpabilă a autorului, care a determinat prejudiciul. Astfel fiind, după constatarea – pe temeiul probelor efectuate - a faptei culpabile a victimei, care constituie provocarea la infracțiunea săvârșită de autor, instanța are obligația să determine motivat în ce măsură victima a contribuit prin fapta sa culpabilă, la producerea prejudiciului, stabilind în mod corespunzător despăgubirile civile datorate de autor.
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din O.U.G. nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Mențiunea din cuprinsul textului invocat anterior în sensul că făptuitorii răspund „ potrivit legii” trimite în mod obligatoriu la dispozițiile art. 1357 si urm Cod civil, potrivit cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Ca atare, cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată victimei infracțiunii pot constitui, în procesul penal, obiect al tragerii la răspundere civilă a inculpatului, unitatea sanitară căreia i s-a cauzat prin fapta penală o vătămare materială, dacă participă în procesul penal, și exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal, dobândește, conform art. 19 C. proc. pen., calitatea de parte civilă.
Ca regulă, gravitatea faptei nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, autorul faptei urmând a răspunde integral pentru prejudiciul cauzat, conform art 1385 cod civil . Cu toate acestea în cazul în care paguba a fost cauzată atât din culpa autorului faptei, cât și din culpa victimei, adică culpa lor comună, nu există niciun temei juridic în baza căruia partea din paguba cauzată prin culpa victimei să fie reparată de autor.
Despăgubirile civile, pe care trebuie să le suporte autorul nu vor reprezenta, în astfel de situații, repararea integrală a pagubei, ci numai a unei părți a acesteia, întinderea ei făcându-se în raport de gravitatea culpelor autorului și victimei, stabilită pe baza probelor administrate de autoritățile judiciare.
Ca atare, în situația producerii pagubei în patrimoniul unității sanitare din cauza culpei comune a inculpatului și a părții vătămate, operează principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, despăgubirile datorate fiind diminuate corespunzător.
Neexistând, astfel cum s-a arătat anterior, niciun temei de drept pentru a se deroga de principiul enunțat, inculpatul urmează a fi obligat a plăti unității sanitare cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată părții vătămate numai în raport cu propria sa culpă.
În cauza dedusă judecății, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea vatamare corporala în stare de provocare, reținându-se pe cale de consecință prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Reținerea circumstanței legale atenuante a provocării are consecințe directe asupra rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penale. Reținându-se, în raport de probele cauzei, reacția inculpatului a fost determinată de o provocare a persoanei vătămate, cheltuielile de spitalizare vor fi reduse corespunzător, inculpatul urmând a fi obligat la despăgubiri către unitatea sanitară în raport de culpa sa.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul formulat de apelantul inculpat Ș. G., se vor înlătura dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, conform art. 386 C.p.p., din infracțiunea prev. de art. 181 alin 1 Cp anterior in infracțiunea prev. de art. 193 alin 2 Cp actual.
Se vor retine dispozițiile art. 73 lit. b si art. 76 lit. e Cp anterior. In baza art. 181 Cp anterior, art. 73 lit. b Cp anterior, art. 76 lit. e Cp anterior, art. 5 Cp actual, va condamna inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare.
In temeiul art. 81 Cp anterior, va dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani si 3 luni, conform art. 82 Cp., iar în baza art. 359 C.p.p., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 -84 Cp anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 25 si 397 C.p.p., se vor reduce daunele morale la care a fost obligat inculpatul fata de partea civila D. A. la suma de 4500 lei si daunele materiale la care a fost obligat inculpatul fata de partea civila S. Județean de Urgenta S. la suma de 600 lei. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare, vor rămâne in sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de apelantul inculpat Ș. G., fiul lui M. și S., născut la data de 04.05.1972 în ., cu domiciliul în com. Brebeni, ., CNP_, desființează in parte, sub aspectul laturii penale și civile, sentința penala nr. 252/2014 a Judecătoriei S., si rejudecând:
Înlătură dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, conform art. 386 C.p.p., din infracțiunea prev. de art. 181 alin 1 Cp anterior in infracțiunea prev. de art. 193 alin 2 Cp actual.
Retine dispozițiile art. 73 lit. b si art. 76 lit. e Cp anterior.
In baza art. 181 Cp anterior, art. 73 lit. b Cp anterior, art. 76 lit. e Cp anterior, art. 5 Cp actual, condamna inculpatul Ș. G. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
In temeiul art. 81 Cp anterior dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani si 3 luni, conform art. 82 Cp.
In baza art. 359 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 -84 Cp anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 25 si 397 C.p.p. reduce daunele morale la care este obligat inculpatul fata de partea civila D. A. la suma de 4500 lei, si daunele materiale la care este obligat inculpatul fata de partea civila S. Județean de Urgenta S. la suma de 600 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Președinte, Judecător,
M. E. M. R. E. C.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:N. C. Chircusi
G.S. 27 Noiembrie 2014
5ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 103/2015.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1399/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
