Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 635/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 635/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 635
Ședința publică de la 09 mai 2014
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr. 2897 din data de 24 septembrie 2013 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, privind pe inculpații D. E., D. L. M. și D. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații D. E. și D. L. M., ambii asistați de avocat Coltațu A., apărător ales, partea civilă G. V. V. și martorul M. P., lipsind inculpata D. V. pentru care se prezintă avocat C. A., apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, s-a luat declarație părții civile G. V. V., a fost ascultat martorul M. P., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar și au fost depuse concluzii scrise la dosar pentru inculpați prin intermediul apărătorului lor, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că susține motivele de apel formulate în scris, cu unele precizări. Cu privire la infracțiunile prev. de art. 180 alin. 2 V.Cp. a arătat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, legea veche fiind lege mai favorabilă iar față de manifestarea de voință a părților a solicitat ca, pentru aceste infracțiuni să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților, inculpații și persoana vătămată urmând a fi obligați la cheltuieli judiciare.
Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 189 alin. 1 și 2 V.Cp. în infracțiunea prev. de art. 250 alin. 1 N.Cp, cu aplic. art. 77 lit. a N.CP., codul penal actual reprezentând legea mai favorabilă din perspectiva limitelor de pedeapsă. Pe fond a arătat că hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus achitarea inculpaților este nelegală și netemeinică, întrucât la dosar există probe certe din care rezultă săvârșirea infracțiunii de către inculpați. S-a arătat că plângerea și declarațiile persoanei vătămate se coroborează cu mențiunile certificatului medico-legal din care rezultă că persoana vătămată a prezentat leziuni de violență, de natură să ducă la lipsire de libertate, la nivelul capului (smulgerea părului), membrelor superioare și inferioare cât și cu declarațiile martorilor oculari O. A. M. și O. F. din care rezultă că au sesizat când cei trei inculpați au lovit-o pe partea vătămată, au luat-o de brațe și au introdus-o în mașină. Cât privește declarațiile martorilor M. P. și N. M. C., audiați și de instanța de apel a solicitat să fie înlăturate deoarece sunt contradictorii. În ceea ce privește relațiile de familie existente între persoana vătămată și inculpați, nu exclud comiterea infracțiunii de lipsire de libertate ci dimpotrivă, în cadrul familiei lucrurile trebuie să se desfășoare normal, fără violență, aceasta fiind și rațiunea înăspririi în codul penal actual a răspunderii penale pentru infracțiuni comise în cadrul familiei.
Concluzionând a solicitat ca, în urma admiterii apelului, să se dispună condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 250 alin. 1 N.Cp, cu aplic. art. 77 lit. a N.CP în privința căreia să se dispună suspendarea condiționată a executării. În ceea ce privește modalitatea de executare a arătat că infracțiunea în cauză este o infracțiune de o gravitate deosebită față de care nu se justifică să se dispună amânarea aplicării pedepsei în condițiile art. 83 și urm. N.C.p
Avocat C. A. pentru inculpații D. E., D. L. M. și D. V., având cuvântul, a solicitat într-o primă teză respingerea apelului declarat de parchet iar în subsidiar să fie admis apelul numai în ceea ce privește infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., în privința cărora să se dispună încetarea procesului penal prin împăcarea părților.
Cât privește infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 și 2 V.Cp. (art. 250 alin. 1 N.Cp, cu aplic. art. 77 lit. a N.CP., codul penal actual) soluția de achitare, dispusă de prima instanță în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, art. 10 lit. d C.pr.pen. anterior, este corectă. În ceea ce privește declarațiile martorilor O. A. M. și O. F. corect au fost înlăturate deoarece martorii s-au aflat la mai mult de 70 m de locul săvârșirii faptei și nu au avut posibilitatea să sesizeze ce s-a întâmplat aspect dovedit cu aceea că, în fața primei instanțe niciunul dintre cei doi martori nu au indicat corect numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care a plecat persoana vătămată declarațiile de la urmărire penale fiindu-le dictate. Referitor la martorii M. P. și N. M. C. la parchet s-a solicitat audierea a doi martori cerere care a fost respinsă. În aceste condiții, prima instanță, a procedat la efectuarea demersurilor necesare pentru identificarea agenților de pază despre care existau date că au sesizat incidentul și, în felul acesta, au fost audiați martorii M. P. și N. M. C. din declarațiile cărora a rezultat că inculpații nu au comis infracțiunea de lipsire în mod ilegal de libertate. A mai arătat că nu poate fi reținută susținerea că declarațiile celor doi martori sunt contradictorii unele inadvertențe datorându-se faptului că, pe de o parte martorul M. P. nu a relatat cu lux de amânunte ce s-a întâmplat iar pe de altă parte nu el a fost implicat direct în incident ci celălalt martor, N. M. C.. A mai arătat că deși împăcare nu are aceeași relevanță în cazul infracțiunii de lipsire în mod ilegal de libertate ca în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, persoana vătămată după ce s-a despărțit de soțul său, originar din Kosovo a fost reacceptată de familie și locuiește de peste șapte luni în casa inculpatului D. E.. Cât privește declarația dată de persoana vătămată la urmărire penală nu este adevărat că inculpații ar fi plecat din C. ca s-o omoară, deplasarea s-a efectuat la terenul în legătură cu care exista disputa, teren pe care ulterior partea vătămată l-a cedat de bună voie tatălui său.
Partea vătămată G. V. V., având cuvântul, a solicitat să fie menținută soluția dispusă de prima instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică a arătat că în mod corect în faza urmăririi penale a fost respinsă cererea de audiere a celor doi martori deoarece aceștia nu au fost indicați cu adresă și date de stare civilă iar declarațiile martorilor O. A. M. și O. F. nu pot fi înlăturate pe motiv că au confundat 98 cu 94 atunci când au indicat numărul de înmatriculare. Cât privește faptul că în prezent persoana vătămată s-a împăcat cu inculpații, infracțiunea s-a consumat iar răspunderea penală nu se stinge ca urmare a împăcării.
Intimatul inculpat D. E., având ultimul cuvânt, a arătat că lasă la apreciere soluția ce se va pronunța.
Intimatul inculpatul D. L. M., având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
C.,
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2897 din data de 24 septembrie 2013 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.p. au fost achitați inculpații D. E., fiul lui C. și E., născut la data de 14.01.1950, în ., domiciliat în C., ., nr. 15, ., CNP_, fără antecedente penale, D. L. M., fiul lui E. și I., născut la data de 11.05.1974, în Bîrlad, jud. V., domiciliat în C., .. 6, ., ., CNP_, și D. V., fiica lui F. și A., născută la data de 05.06.1976 în ., jud. D., domiciliată în C., .. 6, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1, 2 C.p.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 C.p.p. au fost achitați inculpații D. E., D. L. M. și D. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p.
În temeiul art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p. s-a aplicat fiecărui inculpat amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă G. V., domiciliată în C., ., nr. 15, ., ., cu reședința în C., .. 166, jud. D., CNP_.
În temeiul art. 192 pct. 1 lit. d C.p.p. au fost obligați inculpații la plata sumei de 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. C., înregistrat pe rolul instanței sub nr._ la data de 07.12.2012 au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații D. E., D. L. – M. și D. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cp și art. 189 alin. 1, 2 Cp.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpaților că la data de 03.07.2012, au lovit-o pe partea vătămată, G. V., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată, cei trei inculpați, după o înțelegere prealabilă, au urcat-o cu forța pe partea vătămată în autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_, silind-o să se deplaseze împotriva voinței sale.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate G. V.; declarații făptuitor și învinuit D. E.; declarații făptuitor și învinuit D. L.-M.; declarații făptuitoare și învinuită D. V.; declarații martor O. F.; declarații martor O. A. M.; declarații martor M. G. S.; dovezi ridicare-predare bunuri; certificat medico-legal nr. 1305/A2 din data de 04.07.2012.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti, instanta a procedat, în temeiul art. 326 C.p.p. la audierea partii vatamate G. V., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar. Partea vătămată G. V. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 15.000 lei daune morale și 150 lei daune materiale.
În temeiul art. 323 C.p.p. au fost fost audiați inculpații D. E., D. L. – M. și D. V., declarațiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.
În temeiul art. 327 C.p.p. au fost audiați martorii D. I., Golombioscki G. S., O. F., O. A. M., V. I., M. P. și N. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, prima instanță a reținuț următoarea situație de fapt:
La data de 03.07.2012, partea vătămată G. V. s-a deplasat, împreună cu soțul său G. A., la Biroul Notarului Public Bazgu M., situat pe . C., pentru a obține o copie a unui act de vânzare cumpărare având ca obiect un teren cu privire la care exista un conflict între partea vătămată și inculpații D. E., D. L. M. și D. V..
În timp ce partea vătămată formula cererea de eliberare a actului, a auzit zgomot de claxon în fața biroului notarial, a ieșit și i-a observat pe inculpați lângă autoturismul soțului său, care a și plecat imediat de la fața locului, partea vătămată strigând să anunțe organele de poliție.
Inculpații au încercat să poarte o discuție cu partea vătămată, însă, din cauza comportamentului necorespunzător al acesteia, care le aducea injurii și amenințări, inculpatul D. E. a lovit-o cu palma în zona feței, iar inculpatul D. L. M. a încercat să o imobilizeze.
În urma loviturii, starea de nervozitate a părții vătămate s-a agravat și, văzând doi agenți de la pază de la o societate comercială, a început să țipe, s-a aruncat pe jos și, în momentul în care inculpata D. V. a încercat să o ridice de pe sol, a mușcat-o de degetul inelar de la mâna stângă. În acest moment, partea vătămată și inculpata D. V. s-au tras reciproc de păr.
Conform certificatului medico-legal nr. 1305/A2/04.07.2012 emis de IML C., partea vătămată G. V. a prezentat mai multe leziuni la nivelul arcadei stângi, brațului drept, pe fața dorsolaterală mâna dreaptă, la nivelul gambei drepte, o zonă de alopecie în regiunea parietooccipitală dreapta, leziuni care s-au putut produce la data de 03.07.2012 prin lovire cu corp dur și smulgerea părului.
Ulterior, partea vătămată s-a calmat și a acceptat să stea de vorbă cu inculpații, însoțindu-i pe aceștia la mașina cu care veniseră. În timp ce se deplasau pe raza municipiului C., inculpatul D. L. M. a fost sunat de un agent de poliție din cadrul Secției 4. În urma apelului telefonic, inculpații, însoțiți de partea vătămată, s-au deplasat la sediul Secției 4 Poliție C..
Conform declarațiilor inculpaților, coroborate cu declarația martorei D. I., în cursul anului 2006, inculpatul D. E., martora D. I. și partea vătămată au achiziționat un teren în suprafață de 500 mp, situat în C., ., pe care au construit un magazin.
În cursul anului 2012, între familia D. și partea vătămată G. V. și soțul acesteia, G. A., au intervenit discuții contradictorii, partea vătămată amenințând pe inculpați că va demola magazinul aflat pe teren și va construi o casă împreună cu soțul său.
Din declarațiile martorilor oculari M. P. și N. M. C., agenți de pază aflați la fața locului în momentul desfășurării incidentului, partea vătămată a simulat o cădere pe sol în momentul în care i-a observat. Martorul N. M. C. s-a deplasat la fața locului, a ridicat-o pe partea vătămată de pe sol, însă ulterior aceasta s-a pus din nou la pământ, zgâriindu-se la picior.
Martorii au menționat că partea vătămată s-a deplasat singură către autoturismul inculpaților și a urcat benevol, nefiind împinsă sau bruscată de niciunul dintre inculpați.
De asemenea, martora D. I. a menționat că partea vătămată nu a fost forțată să intre în autoturism, a fost doar sprijinită de fratele și tatăl său, inculpații D. E. și D. L. M., întrucât era foarte nervoasă.
Prima instanță a înlăturat declarația părții vătămate, precum și declarațiile martorilor O. F. și O. A. M. pentru următoarele considerente:
Partea vătămată a declarat că a fost prinsă de brațe de tatăl său și de cumnata sa, inculpații D. E. și D. V. și târâtă către intersecție, unde probabil aveau mașina (f. 60).
În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că a fost târâtă de tatăl, fratele său și de cumnata sa (f. 17 verso dup).
Martorii O. F. și O. A. M. au declarat că doi bărbați o țineau pe partea vătămată de brațe și o trăgeau într-o anumită direcție (f. 72 verso), iar cele două femei (inculpata D. V. și martora D. I.) mergeau pe lângă cei trei (inculpații și partea vătămată), însă nu au ținut-o pe partea vătămată (f. 73).
Prima instanță a constatat că există contradicții între declarațiile părții vătămate, precum și ale martorilor, neputându-se stabili pe baza declarațiilor acestora starea de fapt, întrucât sunt confuze în ceea ce privește elemente esențiale pe baza cărora instanța să stabilească participația inculpaților.
De asemenea, s-a reținut că declarațiile părții vătămate și ale martorilor O. F. și O. A. M. au fost combătute prin probele administrate în cursul cercetării judecătorești, iar dubiul ce rezultă cu privire la existența elementului material al infracțiunii de lipsire de libertate profită inculpaților. Totodată, martorii O. F. și O. A. M. s-au aflat la o distanță considerabilă (circa 70 metri) de persoanele implicate în conflict și au arătat că la fața locului s-au aflat doi agenți de pază care au discutat cu persoanele implicate, după care acestea s-au urcat în autoturism. În cursul cercetării judecătorești, martora O. A. M. a arătat că nu își amintește momentul în care partea vătămată a fost urcată în autoturism, ci doar crede că a fost urcată cu forța, iar martorul O. F. a precizat că partea vătămată, după discuția avută cu cei doi agenți de pază, a fost ajutată de cineva să urce în autoturism.
Prima instanță a avut în vedere declarațiile inculpaților care au menționat constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, că într-adevăr, deși inițial partea vătămată a avut o atitudine agresivă, ulterior a acceptat să-i însoțească, nefiind obligată să urce în mașină.
S-a reținut că declarațiile inculpaților sunt confirmate de martorii M. P. și N. M. C., martori oculari, cu privire la care P. de pe lângă J. C. nu a dispus audierea în cursul urmăririi penale, deși inculpații D. V. și D. E. au menționat prezența acestora la fața locului (f. 39, 51 dup).
Martorul M. P. a declarat că partea vătămată a avut o criză de isterie, iar martorul N. M. C. a menționat că era foarte agitată, apreciind că partea vătămată se afla în stare de ebrietate. Ambii au arătat că partea vătămată s-a urcat benevol în mașină.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate, prima instanță a constatat că nu există elementul intențional necesar pentru existența infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1, 2 C.p.
S-a reținut că inculpații și partea vătămată sunt membri ai aceleiași familii, partea vătămată fiind fiica inculpatului D. E. și sora inculpatului D. L. M..
Prin prisma calității lor și a circumstanțelor de fapt ce au determinat conflictul cu partea vătămată, precum și a atitudinii acesteia, respectiv injuriile, amenințările și simularea unei căderi pentru a fi observată de martorii M. P. și N. M. C., prima instanță a reținut că, în concret, inculpații nu au urmărit și nici nu au acceptat posibilitatea producerii rezultatului periculos al faptei.
A fost avută în vedere și atitudinea inculpaților care, imediat după ce au fost apelați de ofițerii de poliție din cadrul Secției 4, aceștia s-au deplasat la sediul secției de poliție împreună cu partea vătămată.
De asemenea, față de starea de fapt reținută pe baza declarațiilor inculpaților și a martorilor D. I., M. P. și N. M. C., prima instanță a apreciat că vinovăția este înlăturată prin prisma consimțământului valabil exprimat de partea vătămată de a-i însoți pe inculpați. Partea vătămată avea posibilitatea de a cere ajutorul celor doi agenți de pază, care ar fi intervenit în măsura în care ar fi constatat că aceasta este obligată să urce în autoturism fără consimțământul său, însă martorii au arătat că partea vătămată le-a spus să fie lăsată în pace.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.p., constând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate sub aspectul laturii subiective, prima instanță a dispus achitarea inculpaților D. E., D. L. M. și D. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1, 2 C.p.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 C.p., prima instanță a constatat că faptele inculpaților de a lovi pe partea vătămată în circumstanțele expuse mai sus, respectiv pe fondul unui conflict cu aceasta, și având în vedere comportamentul neadecvat al părții vătămate care a adus injurii și amenințări inculpaților, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.
Conform art. 181 alin. 2 C.p., la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul, mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.
Prima instanță a avut în vedere că între inculpați și partea vătămată există legături de rudenie, respectiv afinitate, faptul că partea vătămată a avut un comportament agresiv, necorespunzător, precum și numărul redus de zile de îngrijiri medicale acordate, respectiv 8-9 zile conform certificatului medico-legal nr. 1305/A2/04.07.2012 emis de IML C..
Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 C.p.p., au fost achitați inculpații D. E., D. L. M. și D. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p.
În temeiul art. 181 C.p. rap. la art. 91 lit. c C.p., s-a aplicat fiecărui inculpat amendă administrativă în cuantum de 500 lei.
A fost respinsă acțiunea formulată de partea civilă G. V., având în vedere că aceasta nu a făcut dovada daunelor materiale, respectiv contravaloarea sandalelor care i-ar fi fost distruse în urma incidentului, iar cu privire la daunele morale, acestea nu vor fi acordate întrucât instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale sub aspectul existenței unui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probate în nici un fel anumite suferințe ale părții vătămate în urma incidentului din data de 03.07.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă J. C..
Prin motivele de recurs formulate în scris s-a arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică sub aspectul soluției de achitare a celor trei inculpați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. pentru infracțiunile de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 C.pr.pen. pentru infracțiunile lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. În mod netemeinic prima instanță a avut în vedere exclusiv declarațiile martorilor M. P. și N. M. C., audiați cu ocazia cercetării judecătorești și împotriva cărora s-a dispus de către P. de pe lângă J. C. începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C.pen. și a înlăturat toate declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale iar din declarațiile pe care le-au dat în ședință publică a extras numai acele fraze care s-au circumscris ipotezei faptice reținute.
La termenul din data de 25 februarie 2014, având în vedere disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, a fost recalificată calea de atac exercitată din recurs în apel.
La același termen de judecată au fost audiați cei trei intimați inculpați și persoana vătămată G. V..
La termenul de judecată din data de 01.04.2014 a fost audiat martorul N. M. C..
La termenul de judecată din data de 09.05.2014 a fost reaudiată persoana vătămată G. V. și a fost audiat martorul M. P..
C., examinând sentința apelată și actele dosarului, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., pentru următoarele considerente:
Prima instanță, dispunând achitarea celor trei inculpați D. E., D. L. M. și D. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. anterior și lipsire în mod ilegal de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. anterior, a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, contrazisă de materialul probator administrat în cauză din care rezultă fără dubiu că situația de fapt reală este cea reținută în actul de sesizare și constă în esență în aceea că, la data de 03.07.2012, pe fondul unei stări conflictuale, corect reținută și de prima instanță, inculpații după ce au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate G. V., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, au urcat-o forțat în autoturismul marca Ford, cu număr de înmatriculare_, silind-o să se deplaseze împotriva voinței sale.
Se impune în primul rând precizarea faptului, că în raport de dispozițiile art. 103 alin. 1 C.pr.pen. actual, dispoziții care în esență reproduc conținutul art. 63 alin. 2 C.pr.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege ceea ce înseamnă că, pentru reținerea situației de fapt trebuie să se țină seama de mijloacele de probă care se coroborează și conduc la o concluzie unitară, fără să prezinte importanță momentul la care au fost administrate (în cursul urmăririi penale sau cu ocazia cercetării judecătorești). Or, examinând cauză, prima instanță a nesocotit acest principiu și a acordat relevanță exclusivă numai unora dintre mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătorești (declarațiile martorilor N. M., M. P. și D. I.), cu înlăturarea celorlalte mijloace de probă pe care le-a administrat nemijlocit și a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale (declarațiile persoanei vătămate și declarațiile martorilor oculari O. F. și O. A. M.), pe baza unor contradicții minore identificate în cuprinsul acestor declarații și care în nici un caz nu pot fundamenta concluzia în sensul că depozițiile în cauză nu pot fi reținute deoarece „sunt confuze în ce privește elementele esențiale”.
În urma propriului examen curtea constată că plângerea și declarațiile date de persoana vătămată în faza urmăririi penale se coroborează cu mențiunile certificatului medico - legal nr. 1305/A2, eliberat de Institutul de Medicină Legală C. și cu declarațiile date de martorii oculari O. F. și O. A. M., în faza urmăririi penale și în fața primei instanțe și fac dovada faptului că depozițiile inculpaților și ale martorilor N. M., M. P. și D. I. sunt subiective, fiind formulate în scopul înlăturării răspunderii penale.
Se reține în acest sens că, încă din faza urmăririi penale inculpații, profitând de relațiile de rudenie dintre ei și persoana vătămată, s-au apărat încercând să acrediteze ideea că incidentul a fost unul minor, partea vătămată fiind cea care și-a provocat majoritatea leziunilor constatate în certificatul medico-legal iar inculpatul D. E., în calitate de tată, i-a aplicat o singură palmă peste față. Cât privește partea finală a incidentului în declarația de la filele nr. 38, 39 dosar urmărire penală, inculpatul D. E. a arătat că, în calitate de membri ai familiei „am încercat să o băgăm în mașină pentru a ajunge acasă” iar în cele din urmă au convins-o să meargă cu ei, împrejurarea că persoana vătămată, în mod benevol s-ar fi urcat în autoturism fiind susținută și de ceilalți doi inculpați dar și de martora D. I., mama persoanei vătămate.
Faptul că incidentul s-a desfășurat într-o manieră diferită de aceea susținută de inculpați și de martora D. I. rezultă fără dubiu în primul rând în urma examinării mențiunilor certificatului medico-legal eliberat persoanei vătămate din care rezultă că aceasta a prezentat multiple leziuni atât la nivelul feței cât și la nivelul membrelor superioare și inferioare precum și „zonă de alopecie în regiunea parietooccipitală dreaptă de circa 1/1 cm cu puncte roșietice, regiunea parietală lateral stânga de circa 2/1 cm cu puncte roșietice.” ce s-au putut produce „prin lovire cu corp dur și smulgerea părului”.
Agresarea persoanei vătămate, în modalitatea descrisă de aceasta în declarația dată în faza urmăririi penale dar și faptul că aceasta a fost urcat-o cu forța în autoturism se probează și cu declarațiile martorilor oculari O. F. și O. A. M. care au sesizat incidentul din momentul în care au auzit-o pe persoana vătămată strigând „Poliția” și au constatat că o femeie de aproximativ „30-35 de ani” era prinsă „de ambele brațe de doi bărbați și trasă de păr”. Deși la acest moment incidentul se desfășura la o distanță relativ mare (70 de metri, potrivit depoziției martorului O. F.), ambii martori relatează că în continuare inculpații și persoana vătămată s-au deplasat în direcția în care se aflau ei. Or, cel puțin în acele momente cei doi martori au avut posibilitatea să observe direct incidentul și ambii au declarat că, atunci când inculpații, persoana vătămată și martora D. I. au trecut prin fața lor, cei doi bărbați (inculpații D. E. și D. L. o trăgeau pe persoana vătămată „de brațe și de păr” întrucât „femeia se opunea și nu dorea să-i însoțească” - declarația martorei O. A. M. (filele nr. 31-32 dosar urmărire penală). În continuare martorii au observat cum bărbatul mai tânăr (inculpatul D. L.), la solicitarea bărbatului mai în vârstă (D. E.), a adus autoturismul mai aproape - aspect reliefat și de persoana vătămată - după care cei doi bărbați și posibil și femeaia mai tânără (inculpata D. V.), au împins-o cu forța pe femeie în autoturism în timp ce aceasta „striga în continuare după ajutor”.
Împrejurarea că aspectele reliefate de persoana vătămată și de cei doi martori corespund adevărului iar incidentul în cauză nu a fost unul minor ci dimpotrivă, persoana vătămată a fost agresată de membrii propriei familii și forțată să urce în autoturism rezultă și din aceea că, martorii O. F. și O. A. M., observând ce se întâmplă, s-au alarmat și au sesizat organele de poliție. De altfel, incidentul din 03.07.2012 a încetat numai ca urmare a intervenției acestora, din declarațiile persoanei vătămate coroborate cu declarațiile martorei D. I. și declarațiile inculpaților rezultând că persoana vătămată a fost condusă la sediul poliției după ce D. L. a fost contactat telefonic de un agent de poliței.
Susținerea din apel în sensul că depozițiile celor doi martori au fost corect înlăturate de instanța de prim grad în raport de faptul că, în ședință publică, nu și-au amintit corect numărul de înmatriculare al autoturismului nu poate fi primită atâta timp cât nu cunoșteau anterior autoturismul inculpaților și pe cale de consecință nici numărul de înmatriculare pe care l-au putut reproduce corect atunci când au sesizat organele de poliție și la o dată apropiată incidentului, când au fost audiați în faza urmăririi penale, erorile ulterioare datorându-se perioadei de aproape un an de zile care a trecut până la momentul la care au fost audiați în instanță.
Cât privește faptul că declarația pe care persoana vătămată a dat-o în instanță nu se coroborează cu declarațiile martorilor în privința identității persoanelor care au prins-o de brațe și au împins-o în mașină astfel (persoana vătămată a făcut referire la tatăl și cumnata sa în vreme martorii O. F. și O. A. M., ca și în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești au indicat doi bărbați se justifică prin raporturile existente între persoana vătămată și inculpați și care au determinat-o ca ulterior, în apel, să renunțe definitiv la incriminarea acestora și să susțină că nu-și amintește cum s-au petrecut lucrurile, o astfel de declarație fiind dată în contextul în care în prezent, persoana vătămată a divorțat și locuiește împreună cu copilul său minor la domiciliul părinților (inculpatul D. E. și martor D. I.).
Referitor la martorii O. F. și O. A. M. este adevărată că declarațiile din instanță sunt parțial diferite față de declarațiile date la urmărire penale. În cadrul audierilor în ședință publică martorii au susținut însă aspectele esențiale relevate și în faza urmăririi penale și anume că au asistat la un incident violent, în care au fost implicate cinci persoane iar o femeie a fost bruscată și constrânsă să urce în mașină. Cât privește faptul că martora O. A. M. a arătat în declarația aflată la fila nr. 73 dosar judecătorie că nu își amintește exact momentul în care a fost urcată în autoturism dar crede că a fost urcată cu forța și nu de bună - voie iar martorul O. F. în declarația aflată la fila nr. 72 a arătat că persoana vătămată a fost ajutată de cineva să intre în autoturism, instanța de prim grad a reținut greșit că astfel de formulări induc un dubiu cu privire la existența elementului material al infracțiunii de lipsire în mod ilegal de libertate. Diferit de prima instanță curtea constată că în cuprinsul acelorași declarații martorii au arătat că persoana vătămată, pe tot parcursul drumului, a țipat după ajutor (declarația martorei O. A.) iar ulterior demarării în viteză a autoturismului au mai sunat încă o dată la 112 (declarația martorului O. F.) atitudine ce nu poate fi justificată decât prin aceea că, față de cele sesizate, martorilor le-a fost teamă că femeia introdusă în aceste condiții în mașină este în pericol.
În acest context, împrejurarea că cei doi martori, în declarațiile din instanță nu s-au exprimat de o manieră categorică asupra faptului că persoana vătămată a fost urcată cu forța în autoturism nu echivalează cu existența unui dubiu care să profite inculpaților ci este rezultatul circumstanțelor cauzei și a împrejurărilor în care au avut loc audierile - este o cauză susceptibilă de a produce un impact major asupra psihicului oricărei persoane datorită relațiilor existente între părți și care ar trebui să excludă violența iar cu câteva zile înainte de audierile din instanță inculpata D. V. a mers la domiciliul martorului O. F. și, cu toate că nu l-a amenințat, i-a cerut să fie atent la ceea ce declară spunându-i că declarația sa este importantă pentru viitorul său (fila nr. 72 dosar judecătorie).
În ceea ce-i privește pe martorii N. M. și M. P., faptul că au asistat la eveniment nu a fost contestat de persoana vătămată care, în declarația dată în faza urmăririi penale în ziua incidentului, a arătat că lângă un autoturism al unei firme de pază se aflau „2 agenți de pază” cărora le-a cerut ajutorul dar „nu au intervenit”.
Pasivitatea de care au dat dovadă cei doi martori cu ocazia incidentului justifică declarațiile din instanță când pentru a-și motiva inactivitatea au susținut varianta prezentată de inculpați în sensul că incidentul a fost unul minor, în cadrul căruia partea vătămată „s-a împiedicat”, ocazie cu care „s-a zgâriat la picior” (declarația martorului N. M. - fila nr. 103 dosar judecătorie) după care s-a urcat de bună-voie în mașină.
Subiectivismul celor doi martori este dovedit nu numai cu depoziția părții vătămate și decalarațiile martorilor oculari dar și cu aceea că declarațiile date nu relevă aspecte cert dovedite, o astfel de omisiune neputându-se justifica decât prin aceea că situația de fapt prezentată nu corespunde realității. În acest sens curtea are în vedere faptul că, deși așa cum s-a arătat din certificatul medico-legal rezultă că persoana vătămată prezenta multiple leziuni de violență, justificate în condițiile situației de fapt prezentate de martorii O. F. și O. A. M. N. M. și M. P. în declarațiile date în fața primei instanțe au susținut că partea vătămată nu a fost în nici un fel agresată iar în declarațiile din apel martorul N. M. a susținut că a observat la partea vătămată „doar o pată de sânge în zona genunchiului” - fila nr. 48 dosar apel iar martorul M. P. a declarat că nu a observat ca vreuna dintre persoane să prezinte „urme de violență pe față, mâini sau corp”.
În acest context probatoriu, curtea constată că depozițiile martorilor N. M. și M. P. nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, considerent în raport de care nu au fost avute în vedere cu ocazia reținerii situației de fapt.
În ceea ce privește depozițiile martorei D. I., au fost înlăturate ca subiective dat fiind calitatea acesteia (este soția inculpatului D. E. și mama inculpatului D. L.) și împrejurarea că declarațiile sale sunt contrazise de declarațiile date în faza urmăririi penale de persoana vătămată și care, așa cum s-a arătat, se coroborează cu declarațiile martorilor oculari O. F. și O. A. M., persoane care au sesizat incidental evenimentele.
Concluzionând curtea apreciază, diferit de instanța de prim grad, că materialul probator administrat în cauză face dovada comiterii de către fiecare dintre cei trei inculpați a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
Cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. se constată în primul rând, în urma examenului efectuat obligatoriu în temeiul art. 5 C.pen. actual, ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal că reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpaților prin prisma limitelor de pedeapsă, fapta incriminată în noul cod penal prin dispozițiile art. 193 alin. 2 C.pen. actual fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă în vreme ce pedeapsa aplicabilă potrivit art. 180 alin. 2 C.pen. anterior era închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Față de manifestarea expresă de voință a părților care, în declarațiile date în apel au învederat că s-au împăcat, curtea constatând că soluția de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii împăcării, este mai favorabilă inculpaților în raport de soluția dispusă de prima instanță - achitare în temeiul art. 10 lit. b1 C.pr.pen. anterior - soluție care presupune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 lit. g C.pr.pen. va dispune încetarea procesului penal iar cu privire la acțiunea civilă, față de prevederile art. 159 alin. 2 C.pen. actual va constata stinsă acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă G. V..
În ceea ce privește fapta de lipsire în mod ilegal de liberate curtea constată că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1 și 2 teză IV C.pen. anterior fiind săvârșită, sub aspectul laturii subiective cu intenție directă - cei tei inculpați au prevăzut că acțiunile lor au ca urmare lipsire de libertate a persoanei vătămate și au urmărit producerea acestui rezultat.
După data pronunțării hotărârii de către prima instanță a intrat în vigoare actualul cod penal, situație față de care se impune și în cazul acestei infracțiuni analizarea textelor de lege din vechea și actuala reglementare, în vederea identificării și aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C.pen.
Cu ocazia efectuării acestui examen se constată că infracțiunea prev. de art. 189 alin. 1 și 2 teză IV C.pen. anterior era sancționată cu închisoare de la 7 la 15 ani.
În prezent infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este reglementată de art. 205 C.pen. actual, circumstanțele de agravare ce califică această infracțiune fiind diferite față de cele din codul penal anterior.
Astfel, în ceea ce privește circumstanța de calificare prev. de art. 189 alin. 2 teză IV C.pen. anterior - săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună - în codul penal actul nu a mai fost prevăzută drept circumstanță de calificare. În condițiile în care o astfel de circumstanță nu mai este circumstanță de agravare specială se examinează în continuare dacă este reglementată drept circumstanță agravantă generală analiză în urma căreia curtea constată că, potrivit art. 77 lit. a C.pen. actual „constituie circumstanță agravantă „săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună”. În speță, atâta timp cât cei trei inculpați au comis fapta împreună se constată îndeplinite cerințele prevăzute de codul penal actual pentru reținerea acestei circumstanțe agravante generale.
În raport de considerentele de mai sus, se constată că faptele comise de inculpații D. E., D. L. și D. V. întrunesc, potrivit reglementărilor din codul penal actual, elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de 205 alin. 1 C.pen. actual, cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. actual, sancționată de legiuitor cu închisoare de la unu la 7 ani, pedeapsă ce poate fi aplicată, în condițiile art. 78 C.pen. actual până la maximul special iar dacă maximul special este neîndestulător se poate aplica un spor până la 2 ani.
Analizând comparativ limitele de pedeapsă prevăzute în cele două coduri curtea constată că legea penală mai favorabilă inculpaților este noul cod penal, care prevede limite de pedeapsă mult reduse față de codul penal anterior, considerente în raport de care, în temeiul art. 386 alin. 1 C.pr.pen. se va proceda la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. anterior, pentru care a fost trimis în judecată fiecare dintre inculpații D. E., D. L. M. și D. V. în infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. actual, art. 5 C.pen. actual pentru fiecare dintre cei trei inculpați.
În ceea ce privește pedeapsa ce va fi aplicată fiecăruia dintre cei trei inculpați, curtea are în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art. 74 C.pen. faptul că inculpații și partea vătămată sunt rude apropiate iar infracțiunile din cauză au fost comise pe fondul unei stări conflictuale determinată de incapacitatea de acceptare a deciziilor luate de persoana vătămată în cadrul noii familii pe care o avea și care se compunea din soț și un copil minor, inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale dar au manifestat pe parcursul întregului proces penal o atitudine nesinceră încercând să inducă în eroare organele judiciare, inculpatul D. E. este tatăl persoanei vătămate, are 64 de ani, studii superioare și este administratorul unei societăți comerciale, inculpatul D. L. M. este fratele persoanei vătămate, are studii superioare, este angajat ca vânzător la societatea la care administrator este tatăl său, inculpata D. V., este cumnata persoanei vătămate respectiv soția inculpatului D. L. M. și, ca și acesta este angajată ca vânzător la societatea la care administrator este inculpatul D. E..
În raport de toate aceste date, pedeapsa închisorii, în cuantumul minimului special prevăzut de lege, este apreciată ca fiind aptă să conducă la prevenirea comiterii unor noi infracțiuni de către inculpați.
În ceea ce privește modalitatea de executare, analizată la rândul său prin prisma art. 5 C.pen. în vederea identificării legii penal mai favorabile se apreciază, față de relațiile de rudenie existente între părți și situația actuală (conform susținerilor inculpaților în prezent persoana vătămată s-a despărțit de soțul său și locuiește la domiciliul inculpatului D. E., împreună cu fetița iar litigiul privind terenul s-a soluționat în sensul că persoana vătămată a cedat terenul părinților săi) scopul pedepsei, în principal prevenirea comiterii altor infracțiuni, poate fi atins în condițiile în care pedeapsa nu va fi executată efectiv, pronunțarea hotărârii de condamnarea reprezentând un avertisment serios pentru inculpați care se vor abține de la comiterea unor fapte similare și în condițiile în care pedeapsa nu va fi executată efectiv.
Cum pentru situațiile în care pedeapsa închisorii nu se execută în regim de detenție noul cod penal reglementează doar amânarea aplicării pedepsei, prev. de art. 83 C.pen. actual, care nu poate fi dispusă în situația în care pedeapsa prevăzută de lege este 7 ani sau mai mare - și incidentă în cauză - și suspendarea sub supraveghere, prev. de art. 91 și următoarele C.pen. actual, curtea care, așa cum s-a arătat apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și în condițiile în care, pe durata termenului de încercare, inculpaților nu li se vor impune anumite obligații, constată că art. 81 C.pen. anterior reprezintă legea penală mai favorabilă considerente în raport de care, în baza art. 81 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual va dispune suspedarea condiționată a executării fiecăreia dintre cele trei pedepse pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C.pen. anterior.
Va atrage totodată atenția inculpaților D. E., D. L. M. și D. V., asupra prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C.pen. anterior acest din urmă articol prevăzând la alineatul (1) că „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.”
Cât privește pedeapsa complementară și accesorie, potrivit 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”. Cum, în cauză, legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind legea nouă instanța apreciază că, față de natura și împrejurările concrete în care s-au comis infracțiunile nu se justifică aplicarea unei pedepse complementare, situație față de care nu se va aplica nici pedeapsă accesorie.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. și art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen. va fi obligat fiecare dintre inculpați să plătească câte 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale și cu ocazia judecății în primă instanță.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen. va fi obligată persoana vătămată G. V. să plătească suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale și cu ocazia judecății în primă instanță.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămâne în sarcina statului.
Văzând și dispozițiile art. 552 alin. 1 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr. 2897 din data de 24 septembrie 2013 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, desființează în totalitate sentința și, rejudecând:
În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 lit. g C.pr.pen.
Încetează procesul penal față de inculpații D. E., D. L. M. și D. V. pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. anterior.
Constată stinsă acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă G. V..
În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. anterior, pentru care a fost trimis în judecată fiecare dintre inculpații D. E., D. L. M. și D. V. în infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. actual, art. 5 C.pen. actual pentru fiecare dintre cei trei inculpați.
În baza art. 205 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen., art. 5 C.pen. actual, condamnă pe fiecare dintre intimații inculpați D. E., D. L. M. și D. V. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate.
În baza art. 81 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual suspendă condiționat executarea fiecăreia dintre cele trei pedepse de câte un an închisoare pe o durată de 3 ani, stabilită conform art. 82 C.pen. anterior.
Atrage atenția inculpaților D. E., D. L. M. și D. V., asupra prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 și art. 83 c.pen. anterior.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. și art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească câte 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale și cu ocazia judecății în primă instanță. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen. obligă pe persoana vătămată G. V. să plătească suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale și cu ocazia judecății în primă instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 mai 2014.
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red.jud.S.A.M.
j.f.C.P.
O.A. 26.05.2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 595/2014. Curtea de... | Şantajul. Art.207 NCP. Decizia nr. 597/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
