Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 996/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 996/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 996/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR. 996
Ședința publică de la 14 iulie 2014
PREȘEDINTE A. D.- judecător
C. C.- judecător
Grefier V. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 30 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin, inculpatul O. G. și partea civilă P. D., împotriva sentinței penale nr. 596 din data de 27 februarie 2014 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .
C.,
Asupra apelurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 596 din data de 27 februarie 2014, pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în baza art.180 alin.2 cod penal cu art.37 a cod penal a fost condamnat inculpatul O. G., fiul lui C. și C., născut la 22.09.1961, în ., domiciliat în Drobeta Tr.S., ., județul M., CNP_; la 6 luni închisoare.
În baza art.39 alin.1 cod penal a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru art.208-209 alin.1 lit. e cod penal aplicată prin hotărârea judecătorească nr.697/07-CD a Tribunalului Corecțional din Nantes la 21.03.2007, recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 a Curții de A. C. și dispune ca inculpatul O. G. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
A fost anulat vechiul mandat și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată din 4.04.2013 la zi și a fost menținută starea de arest.
A fost obligat inculpatul la 446 lei despăgubiri către partea civilă S. Județean de Urgență Drobeta Tr.S..
A fost obligat inculpatul la 188 lei despăgubiri civile și la 1.000 lei daune morale către partea civilă P. D..
A fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Dr. Tr. S., nr. 2340/P/2012 din 12.11.2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul O. G. pentru săvârșirea infracțiunii de „ lovire sau alte violențe” prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cp., reținându-se că în data de 01.04.2012, în jurul orelor 21:30 acesta l-a lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată P. D., în timp ce se afla pe trotuarul din fața restaurantului „Fresh” de pe Bulevardul Revoluției 17-22 Decembrie 1989, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale nr. 180 din 04.04.2012 și nr. 210 din 17.04.2012 emise de Serviciul de Medicină Legală M..
Starea de fapt expusă a fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate P. D., certificatele medico-legale nr. 180/04.04.2012 și nr. 210/17.04.2012, declarațiile martorului Radoslavescu P., declarațiile inculpatului și procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare.
În urma administrării, prin sentința penală nr.812/17.04.2013 a Judecătoriei Drobeta Tr.S., s-a dispus:
„În baza art.180 alin.2 C.p. condamnă inculpatul O. G., fiul lui C. și C., născut la data de 22.09.1962, în ., CNP_, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în Dr.Tr. S., ., jud. M., la pedeapsa de șase luni închisoare.
În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.p. suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat potrivit art.82 C.p..
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
In baza art. 14 si 346 c.p.p., art. 1357 și următ. din noul cod civil ( art. 998-999 vechiul Cod Civil), obligă inculpatul O. G. la plata către partea civilă S. Județean de Urgență Dr.Tr.S. a sumei de 446 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate P. D..
Admite în parte acțiunea civilă și obligă inculpatul O. G. la plata către partea civilă P. D. a sumei de 188 lei daune materiale și 1000 lei daune morale.
În baza art. 193 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul O. G. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către partea civilă P. D..”
Prin decizia penală nr.585/9.09.2013 a Tribunalului M. s-a admis recursul declarat de P. de pe lângă J. Drobeta Tr.S., a fost casată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, constatându-se că inculpatul a fost prezent la primele termene de judecată și a fost ascultat, însă ulterior la termenele de judecată, când au fost administrate probele, respectiv când au fost ascultați martorii propuși de către inculpat, respectiv la termenul de judecată din 17.04.2013, inculpatul a lipsit de la judecată și deși procurorul a învederat instanței că acesta a fost arestat în altă cauză, instanța a respins cererea de amânare în vederea citării inculpatului și asigurării prezenței sale la proces, fără a verifica acest fapt.
În aceste circumstanțe, instanța de fond a procedat la acest termen la judecarea pe fond a cauzei, neasigurând aducerea inculpatului arestat la judecată și anume la dezbateri, deși potrivit înscrisurilor existente la dosar, acesta fusese arestat în altă cauză, încă din data de 04.04.2013, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, întrucât potrivit disp. art.314 alin.2 c.p.p. aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie.
Partea vătămată P. D. s-a constituit parte civilă cu sumă de 20.000 lei, din care 1.000 lei reprezintă daune materiale și 19.000 lei, reprezintă daune morale.
De asemenea, S. Judetean de Urgentă Dr.Tr. S. a comunicat faptul că numitul P. D. a fost internat în secția Chirurgie Generală în perioada 11.04._12, iar cheltuielile ocazionate cu spitalizarea au fost în cuantum de 446 lei, constituindu-se parte civilă cu această sumă.
În faza de cercetare judecătorească a fost identificat inculpatul, i s-a adus la cunoștință învinuirea, încadrarea juridică, dreptul de a avea apărător, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
S-a procedat la audierea inculpatului, în prezența apărătorului ales, avocat F. V..
S-a dispus efectuarea referatului de Evaluare de către Serviciul de Orobațiune M..
Pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a săvârșit infracțiunea au fost audiați martorii Radoslavescu P., Z. I., C. C., T. C. C..
De asemenea, la cererea instanței, C. de A. C. a înaintat copia sentinței penale nr.142/29.05.2013.
Coroborând probatoriul administrat în faza de urmărire penală cu probele administrate direct, nemijlocit și contradictoriu în faza de cercetare judecătorească, prima instanță a constatat următoarele:
La data de în data de 01.04.2012, în jurul orelor 21:30 acesta l-a lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată P. D., în timp ce se afla pe trotuarul din fața restaurantului „Fresh” de pe Bulevardul Revoluției 17-22 Decembrie 1989, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale nr. 180 din 04.04.2012 și nr. 210 din 17.04.2012 emise de Serviciul de Medicină Legală M..
Singurul martor prezent la locul incidentului- Radoslavescu P.- a confirmat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele.
. a fost confirmată și de medicul legist, care a constatat existența unei echimoze zigomatic dreapta, contuzie toracică și inghino-scrotal dreapta, leziunile fiind produse prin lovire cu sau de corpuri dure, pot data din 1 aprilie 2012 și necesită 13-14 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul nu a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, susținând că și-au adresat reciproc injurii, însă această susținere contravine ansamblului probator administrat în cauză.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului O. G. de a lovi pe partea vătămată P. D., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 cod penal.
S-a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat cu vinovăție, astfel că acesta va răspunde penal.
S-a constatat că inculpatul are antecedente penale, din fișa de cazier judiciar rezultând că acesta a fost condamnat în Franța, de către Tribunalul Corecțional din Nantes la data de 21 martie 2007 prin hotărârea judecătorească nr.697/07-CD, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, agravate de trei circumstanțe, prev.de art.311-1 și 311-4 din codul penal francez, având corespondent în codul penal român în dispozițiile art.208-209 alin.1 lit e cod penal, hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.
Aceasta condamnare a fost recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 de către C. de A. C., astfel că ea constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, prevăzută de art.37 lit.a cod penal.
Din referatul de evaluare s-a reținut că inculpatul este căsătorit de peste 20 ani, având copii majori, are studii medii, calificare profesională și vechime în câmpul muncii, beneficiază de sprijin din partea familiei.
În raport de aceste criterii și ținând seama și de gradul de pericol social al faptei, frecvența infracțiunilor comise cu violență, consecințele produse, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Pe de altă parte, ținând seama de faptul că inculpatul a fost condamnat în Franța, de către Tribunalul Corecțional din Nantes la data de 21 martie 2007, prin hotărârea judecătorească nr.697/07-CD, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, agravate de trei circumstanțe, prev.de art.311-1 și 311-4 din codul penal francez, având corespondent în codul penal român în dispozițiile art.208-209 alin.1 lit e cod penal, hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare și fiind recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 de către C. de A. C., s-a dispus în temeiul art.39 alin.1 cod penal contopirea pedepsei aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru art.208-209 alin.1 lit. e cod penal aplicată prin hotărârea judecătorească nr.697/07-CD a Tribunalului Corecțional din Nantes la 21.03.2007, recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 a Curții de A. C., urmând ca inculpatul O. G. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată din 4.04.2013 la zi și a fost menținută starea de arest.
A fost anulat vechiul mandat și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Cu privire la latura civilă, s-a constatat că partea vătămată P. D. s-a constituit parte civilă cu sumă de 20.000 lei, din care 1.000 lei reprezintă daune materiale și 19.000 lei, reprezintă daune morale.
De asemenea, S. Judetean de Urgentă Dr.Tr. S. a comunicat faptul că numitul P. D. a fost internat în secția Chirurgie Generală în perioada 11.04._12, iar cheltuielile ocazionate cu spitalizarea au fost în cuantum de 446 lei, constituindu-se parte civilă cu această sumă.
S-a reținut că actele doveditoare depuse de aceasta nu au confirmat decât parțial suma pretinsă cu titlu de daune materiale, respectiv 188 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamente și investigații medicale.
Referitor la cererea privind acordarea daunelor morale, s-a constatat că aceasta este fondată, însă cuantumul solicitat este exagerat în raport de prejudiciul moral încercat.
Astfel, este de necontestat că partea vătămată a suferit o traumă fizică și psihică în urma agresiunii, însă s-a apreciat că acordarea sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral încercat.
În consecință, acțiunea civilă formulată de partea vătămată P. D. a fost admisă în parte și a fost obligat inculpatul la 188 lei despăgubiri civile și la 1.000 lei daune morale către partea civilă P. D..
De asemenea, a fost obligat și la 446 lei despăgubiri către partea civilă S. Județean de Urgență Drobeta Tr.S., reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate, internat în secția Chirurgie Generală în perioada 11.04._12.
Văzând și art. 191 cod procedură penală, inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel parchetul de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin, inculpatul O. G. și partea civilă P. D..
Prin motivele de apel depus de parchet, s-a criticat sentința primei instanțe pentru următoarele considerente:
1.S-a susținut că hotărârea este nelegală întrucât instanța a omis să facă aplicarea art. 5 Cod penal, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul că în dispozitiv și minută nu s-au reținut aceste dispoziții, deși încadrarea juridică a faptei s-a făcut conform art. 180 alin.2 Cod penal, text abrogat.
2.S-a mai susținut că, hotărârea este nelegală întrucât instanța de fond nu a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. de la 1969, în condițiile art. 71 alin.2 din același cod.În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012, susținându-se că, întrucât fapta a fost încadrată potrivit art. 180 alin.2 C.pen. de la 1969, aplicarea pedepsei accesorii se dispunea conform art. 71 alin.2 din același cod. Totodată, s-a mai învederat că, inculpatul a mai fost condamnat prin hotărârea nr.697/07-CD a Tribunalului Corecțional din Nantes la 21.03.2007, recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 a Curții de A. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, dar și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei. Or, instanța contopind în baza art. 39 alin.1 C.p.pedeapsa pronunțată în cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare, trebuia să aplice alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani și pedeapsa accesorie stabilită pentru una dintre infracțiunile concurente.
3.S-a mai susținut că hotărârea este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 39 alin.2 din C.pen. de la 1969. În acest sens, a susținut că la data pronunțării hotărârii, inculpatul executase din pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare 10 luni și 23 de zile de închisoare, situație în care instanța trebuia să dispună contopirea restului rămas de executat cu pedeapsa de 6 luni aplicată în cauză.
Prin motivele de apel depuse în scris de partea civilă, s-a criticat sentința sub două aspecte: Pe latură penală, s-a criticat pedeapsa aplicată de instanță, solicitându-se aplicarea unei pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege, iar sub aspectul laturii civile, a solicitat obligarea inculpatului la 1000 lei daune materiale și_ lei daune morale. Totodată, a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate, deși la dosar existau dovezi în acest sens.
Prin motivele de apel depuse de inculpat, s-a criticat sentința primei instanțe sub următoarele aspecte:
1. S-a susținut că, instanța a procedat la judecarea cauzei și a pronunțat condamnarea, fără a pune în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată
Astfel, a arătat că, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.2 C.p. de al 1969, cu aplicarea art. 37 lit.a) C.p.de la 1969, deși prin actul de sesizare nu s-a reținut starea de recidivă, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 386 C.p.p. Totodată, s-a învederat că nu erau aplicabile dispozițiile art. 37 lit.a C.p., ci ale art. 33 alin.1 lit.a) C.p. de la 1969, hotărârea de condamnare străină fiindu-i comunicată la data de 24.04.2013, dată la care nu era definitivă.
2. Inculpatul a mai susținut că, instanța nu a apreciat temeinic probele administrate în cauză, considerând utilă doar declarația martorului Radoslavescu P., considerând că acesta este singurul martor ocular al incidentului. Instanța nu s-a pronunțat asupra depoziției martorului Zimtea I., a cărei declarație în legătură cu afecțiunea de care suferea partea vătămată, putea influența soluția în cauză. De asemenea, s-au mai invocat în apărarea inculpatului declarațiile martorului Ciobanica C. și T. C.. În raport de aceste argument, a solicitat achitarea în baza art. 396 alin.1 și 5 C.p.p. raportat la art. 16 lit.c) C.p.p., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
3. Hotărârea primei instanțe a mai fost criticată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 72 C.p. și 74 C.p., în sensul că s-ar fi putut reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, acesta având o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii și dând dovadă de atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal. S-au invocat, în acest sens, și înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, precum și referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune.
4. Sub aspectul laturii civile, s-a criticat soluția de admitere a acțiunii civile, cu privire la daunele morale, pe motiv că partea civilă nu a produs nicio dovadă cu privire la suferințele avute.
Referitor la apelul declarat de inculpatul O. G., instanța reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează :
În privința stării de fapt, verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, C. constată faptul că, în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.
În cauză, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua întreaga situație de fapt reținută de prima instanță în mod corect și cu prezentarea materialului probator avut în vedere de aceasta, C. va analiza apelul inculpatului cu analizarea aspectelor de fapt contestate de acesta.
În esență, C. reține că din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că, la data de 01.04.2012, în jurul orelor 21,30, inculpatul O. G. l-a lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată P. D., în timp ce se afla pe trotuarul din fața restaurantului „Fresh” de pe Bvdul Revoluției, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 13-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cat privește apărările inculpatului referitoare la faptul că instanța nu a analizat declarațiile martorilor Zimtea I., Ciobanica C. și T. C., se constată însă, contrar susținerilor inculpatului, că acestea nu sunt de natură a da o altă interpretarea a materialului probator, cu consecința exonerării inculpatului de la răspundere penală.
Astfel, deși martorul Zimtea I. a declarat că partea vătămată suferea de o afecțiune în zona inghinală, anterior respectivului conflict cu inculpatul, această susținere nu poate fi avută în vedere pentru a constata nevinovăția acestuia din urmă, atât timp cât certificatele medico-legale nr. 180/04.04.2012 și respectiv nr._12 au concluzionat că leziunile suferite de partea vătămată( hematom infectat în regiunea inghinală dreaptă) s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure. Preexistența unei afecțiuni în zona respectivă nu înlătura concluziile actelor medicale, cu caracter științific și obiectiv, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, leziunile respective fiind consecința unei agresiuni și nu a unei maladii anterioare. De altfel, nu poate pierdut din vedere aspectul că, declarația unei persoane care depună mărturie doar în fața instanței de judecată la solicitarea inculpatului va fi primită cu rezerve atunci când inculpatul nu poate justifica plauzibil de ce nu a propus-o ca martor, încă de la debutul anchetei, iar depoziția acestea conține detalii care pot fi considerate„pro causa”.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la depoziția martorului, cu precizarea că, relatările acestuia, privesc,de altfel, aspecte nerelevante, cu privire la conduita anterioară a părților și la împrejurarea că, a doua zi după incident, partea vătămată s-a deplasat în piață, fapt ce nu este de natură să infirme ipoteza lovirii acesteia de către inculpat în ziua precedentă, nefiind vorba de producerea unor leziuni grave.
În ceea ce privește declarația martorului T. C. C., relatările acestuia se coroborează cu cele ale martorului Radoslavescu P., iar sinceritatea acestuia nu poate fi pusă la îndoială, neexistând nici un indiciu că acesta ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului.
Prin urmare, și în opinia instanței de apel, probatoriul administrat în cauză confirmă învinuirea adusă inculpatului prin actul de sesizare și pentru care instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului.
Cu privire la încadrarea juridică, inculpatul a invocat un motiv de nulitate, derivat din încălcarea dreptului la apărare și a dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală, întrucât instanța a reținut starea de recidivă, fără a pune mai întâi în discuție acest aspect. Susținerile inculpatului nu pot fi însă primite. Încadrarea juridică privește aplicarea dispozițiilor legale referitoare la elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în partea specială a Codului penal sau în legile speciale ori la trăsăturile caracteristice prevăzute în partea generală a codului, cum sunt tentativa sau forma de participație. Datele legate de persoana inculpatului, cum este cazul în speță – recidiva, sunt aspecte care țin de aplicarea greșită a legii și nu de încadrarea faptei în tipicitatea infracțiunii.
Legat de acest aspect, instanța de apel va reține criticile inculpatului, în sensul că, nu erau aplicabile dispozițiile referitoare la recidivă, ci cele privind concursul de infracțiuni. Așa cum a susținut și inculpatul, în procedura desfășurată în baza Legii nr. 302/2004, finalizată cu recunoașterea hotărârii judecătorești nr. 697/07-CD, pronunțată de Tribunalul Corecțional din Nantes la 21 martie 2007, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, instanța a solicitat copie de pe hotărârea de condamnarea, autoritatea emitentă comunicând, totodată, că aceasta este executorie, dar nu definitivă. La termenul din data de 15.05.2014, instanța l-a interpelat pe condamnat dacă a exercitat cale de atac împotriva acestei hotărâri, acesta declarând expres că nu a declarat în termenul de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Prin urmare, hotărârea de condamnare pronunțată de un stat străin a rămas definitivă, după expirarea termenul de 10 zile, respectiv la data de 05.05.2014.
Având în vedere că, infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită la data de 01.04.2012, deci înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare mai sus menționate, pluralitatea de infracțiuni îmbracă forma concursului real și nu a recidivei postcondamnatorii, fiind aplicabile prin urmare, dispozițiile art. 36 alin.1 raportat la art. 34 lit.b) Cod penal de la 1969.
Referitor la individualizarea pedepsei, C. constată că, instanța de fond a respectat criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, aplicând o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, dar și cu datele de caracterizează persoana inculpatului.
În favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, așa cum a solicitat apărarea, deși acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, având în vedere că, gravitatea faptei, dedusă din mijloacele și împrejurările de comitere, dar și conduita procesuală a inculpatului, care a adoptat o atitudine constată de negare a faptei, în condițiile existenței probelor de vinovăție, neasumându-și consecințele și dând dovadă de lipsă de empatie pentru partea vătămată, nu permit concluzia că, reeducarea acestuia se poate realiza prin aplicarea unei pedepse reduse sub minimul special prevăzut de lege.
De altfel, datele personale favorabile inculpatului, relevate de înscrisurile în circumstanțiere depuse și de referatul de evaluare, au fost avute în vedere la individualizarea modalității de executare a pedepsei, respectiv prin aplicarea art. 81 Cod penal de la 1969, privind suspendarea condiționată.
Examinând și criticile inculpatului referitoare la greșita soluționare a laturii civile, sub aspectul acordării daunelor morale părții vătămate, C. reține că, producerea unor suferințe este prezumată de lege. Astfel, nu se poate susține că prin agresarea părții vătămate, cu consecința producerii unor leziune ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, nu s-a produs acesteia nici un prejudiciu moral. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirile pentru daune morale – în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei – trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate. Răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită, iar în speță, în raport de gravitatea și intensitatea leziunilor suferite de victimă, obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, pentru daune morale, corespunde cerinței unei juste și integrale despăgubiri.
Cât privește apelul declarat de Ministerul Public, acesta este întemeiat, sub aspectul motivului de apel privind omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin.2 Cod penal de la 1969, referitor la aplicarea pedepselor accesorii.
Astfel, se constată că, instanța făcând aplicarea legii penale mai favorabile a reținut încadrarea juridică a faptei în dispozițiile legii vechi, respectiv a art. 180 alin.2 Cod penal, or, în această situație erau aplicabile dispozițiile art. art. 12 alin.1 din Legea de aplicare a Codului penal nr. 187/2012, potrivit cărora pedepsele accesorii se vor aplica potrivit legii care a fost determinată ca lege penală mai favorabilă, în speță, conform art. 71 alin.2 Cod penal de la 1969.
Deși justificat aspectul invocat de parchet că, instanța ar trebui să facă aplicarea art. 5 Cod penal, referitor la principiul legii penale mai favorabile, aceasta ar părea totuși excesiv de formal și minimal steril, având în vedere că, practic, ar fi lipsit de consecințe juridice.
Totodată, față de considerente expuse anterior, cu prilejul examinării apelului declarat de inculpat, motivul de apel invocat de parchet cu privire la greșita aplicarea a art. 39 alin.2 Cod penal de la 1969, apare ca fiind nefondat.
Trecând la examinarea apelului declarat de partea vătămată, C. constată că, acesta este nefondat.
Prima critică a apelantului, vizând majorarea pedepsei, nu poate fi primită, instanța de apel considerând, că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, pe baza unei adecvări cauzale juste a criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret. ridicat al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine de negare pe parcursul procesului penal, neimpunându-se nici reducerea pedepsei, în sensul dorit de inculpat, dar nici în sensul solicitat de partea vătămată.
Sub aspectul laturii civile, se constată că hotărârea este legală și temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia. Dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit de partea civilă, cuantumul despăgubirilor solicitate de acesta, este exagerat având în vedere că scopul daunelor morale este în principiu acela de a oferi celor vătămați o compensație pentru suferințele cauzate, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracție de elemente precum nivelul general de trai al societății și condițiile concrete socio-economice de la momentul acordării.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă, se constată că, nu s-a făcut dovada efectuării acestora, și, pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art.276 alin.1 și 2 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, C. va respinge apelul declarat de partea civilă P. D. împotriva sentinței penale nr. 596 din data de 27 februarie 2014 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, ca nefundat.
În baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin și inculpatul O. G..
Va desființa în parte sentința penală apelată, pe latură penală și rejudecând,
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului O. G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Va înlătura aplicarea disp. art. 37 lit. a) și art. 39 alin. 1 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 1, art. 33 lit.a), art. 34 lit. b) Cod penal de la 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr.697/07-CD a Tribunalului Corecțional din Nantes la 21.03.2007, recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 a Curții de A. C., inculpatul O. G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal de la 1968, va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal de la 1968, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal de la 1968, va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 04.04.2013 la zi.
Va menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Conform art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga partea civilă la plata către stat a sumei de 100 lei cheltuieli judiciare.
Potrivit art. 275 alin.2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare determinate de apelurile inculpatului și ministerului public, vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de partea civilă P. D. împotriva sentinței penale nr. 596 din data de 27 februarie 2014 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin și inculpatul O. G..
Desființează în parte sentința penală apelată, pe latură penală și rejudecând,
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului O. G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură aplicarea disp. art. 37 lit. a) și art. 39 alin. 1 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 1, art. 33 lit.a), art. 34 lit. b) Cod penal de la 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr.697/07-CD a Tribunalului Corecțional din Nantes la 21.03.2007, recunoscută prin sentința penală nr.142/29.05.2013 a Curții de A. C., inculpatul O. G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal de la 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal de la 1968, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal de la 1968.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal de la 1968, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 04.04.2013 la zi.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Obligă partea civilă la plata către stat a sumei de 100 lei cheltuieli judiciare.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 14 iulie 2014.
Președinte, Judecător,
A. D. C. C.
Grefier,
V. D.
Red.jud.A.D.
j.f.E.C.
O.A. .......................
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 993/2014. Curtea... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
