Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1013/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1013/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 1013/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1013
Ședința publică de la 16 iulie 2014
PREȘEDINTE C. C.- judecător
A. D.- judecător
Grefier V. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, soluționarea apelului formulat de condamnatul F. G. împotriva sentinței penale nr. 1370 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul condamnat F. G., în stare de arest, asistat de avocat S. N., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat S. N. pentru apelantul condamnat F. G., având cuvântul, a solicitat admiterea cererii de redeschidere a procesului, întrucât acesta a fost judecat în lipsă, iar instanța a apreciat greșit că termenul de 1 lună prevăzut de art. 466 C.p.p.a fost depășit.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat. A arătat că cererea de redeschidere a procesului a fost corect respinsă, atât față de termenul în care a fost efectuată, cât și față de împrejurarea că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, acesta nefiind persoană judecată în lipsă.
Apelantul condamnat F. G., având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
C.
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1370 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, în baza art. 469 alin. 4 C.p.p. a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de petentul condamnat F. G., fiul lui N. și S., născut la data de 31.07.1980, CNP_, în prezent în Penitenciarul Tg-J..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul condamnat la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat F. G. a solicitat aplicarea legii mai favorabile în cazul său.
În motivare, a arătat, în esență, că a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind plecat din țară și astfel nu a putut propune probe în apărarea sa.
A mai apreciat petentul că fapta comisă nu reprezintă un pericol social ridicat.
În drept, au fost invocate disp. art.458 CPP, 23 alin. 2 și art. 7 Constituție, art. 598 CPP, art. 595 alin. 1 CPP, art. 466 alin. 1 și 2 CPP.
În dovedire, a anexat sentința penală nr. 1805/25.10.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., cerere de autorizație de muncă pentru un salariat străin – contract de muncă simplificat în limba română și în limba franceză, bilete de călătorie și declarațiile autentificate sub nr. 1482/26.04.2013 de BNP S. B. și sub nr. 1549/26.04.2013 de BNP C. N..
În ședința publică de la data de 25.03.2014 petentul F. G. a solicitat redeschiderea procesului penal întrucât a fost plecat din țară în timpul procesului.
La prezenta cauză a fost atașat dosarul nr._/318/2011 al Judecătoriei Tg-J..
Analizând prezenta cerere de redeschidere a procesului penal în conformitate cu disp. art. 469 C.p.p. prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 466 alin. 1, 2 C.pr.pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificate oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, fiind considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Potrivit prevederilor art. 469 alin1 C.p.p instanța, ascultând concluziile procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali, examinează dacă:
a) Cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prev. la art. 466.
b) Au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal
c) Motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
În cauza de față prima instanță a reținut că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1805/25.10.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J.,definitivă prin decizia penală nr.2538/11.12.2012 a Curții de A. C., în baza acestei sentințe fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr.2312/2011 din 12.12.2012.
S-a constatat că în baza mandatul de executare a pedepsei închisorii anterior menționat a fost arestat petentul la data de 4.04.2013, fiind înmatriculat în Penitenciarul Tg-J. la dat de 10.04.2013, astfel cum rezultă din adresa nr. H2/_ din 10.04.2013 emisă de ANP.
Prima instanță a apreciat că la acest moment petentul a luat cunoștință printr-o notificare oficială că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, termenul de o lună prev. de art 466 C.p.p. fiind în mod indubitabil depășit.
Mai mult decât atât, s-a constatat că împotriva sentinței 1805/25.10.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. petentul a formulat recurs, neîncadrându-se astfel în prevederile art. 466 alin.2 C.p.p.
Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 469 alin. 4 C.p.p. prima instanță a respins cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat, iar în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat acesta la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel condamnatul F. G..
Apelul declarat este nefondat, soluția adoptată de instanța de fond de respingere a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 5221 alin.1 C.proc.pen., fiind corectă.
Potrivit art.466 alin.2 Cod procedură penală: „Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul”.
În prezenta cauză, persoana condamnată F. G. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 1805/25.10.2011 pronunțată de Judecătoria Tg J., finalizat prin decizia penală nr. 2538/11.12.2012 a Curții de A. C., la data de 12.12.2012 fiind emis mandatul de executare al pedepsei.
În aceste condiții susținerile persoanei condamnate referitoare la faptul necunoașterii existenței procesului nu pot fi apreciate ca fondate, prevederile art.466 și urm. Cod procedură penală fiind incidente numai în cazul în care se probează că dreptul la apărare al inculpatului, judecat și condamnat în lipsă, a fost încălcat.
Totodată, așa cum a reținut instanța de fond de la data notificării oficiale și până la data formulării cererii de redeschidere a procesului penal, a trecut mai mult de o lună, fiind depășit termenul prevăzut de art. 466 alin.1 Cod procedură penală.
Pe cale de consecință se reține că, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel că apelul este nefondat și în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin.1 pct.1 lit.b) Cod procedură penală va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de condamnatul F. G. împotriva sentinței penale nr. 1370 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul condamnat la plata către stat a sumei de 200lei cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 iulie 2014.
Președinte, Judecător,
C. C. A. D.
Grefier,
V. D.
Red.jud.A.D.
j.f.N.N.
O.A.
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








