Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 806/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 806/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 806/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIE PENALĂ Nr. 806/2015

Ședința publică de la 03 iunie 2015

Completul compus din:

Președinte - M. D. N. – Judecător

Judecător - A. I. S.

Grefier - B. F. Țacu

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă C. de A. C.

…………..

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpații F. M. I., I. I., Pișinaru A. F., deținuți în Penitenciarul C. și M. I. G., deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 272 din data de 10 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelantul inculpat I. I. asistat de avocat O. B. (în substituire pentru avocat desemnat din oficiu O. I.); apelantul inculpat Pișinaru A. F. și apelantul inculpat F. M. I. asistați de avocat ales T. C.; apelantul inculpat M. I. G. asistat de avocat M. M. (în substituire pentru avocat desemnat din oficiu), lipsind: intimații părți civile M. F., R. I. și R. G.; intimații părți vătămate V. I. A. și V. G. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul inculpaților Pișinaru A. F. și F. M. I. depune la dosar motive de apel, după care au fost audiați apelanții inculpați Pișinaru A. F. și F. M. I., în condițiile prevăzute de lege, declarațiile acestora fiind consemnate și depuse la dosar, apelanții inculpați I. I. și M. I. G. au precizat în fața instanței de control judiciar faptul că nu mai doresc să dea declarații în cauză.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat T. C., având cuvântul pentru apelanții inculpați Pișinaru A. F. și F. M. I., a arătat că instanța de fond a stabilit în sarcina celor doi inculpați pedepse mult prea aspre raportat la modalitate de săvârșire a infracțiunilor pentru care au fost condamnați, nedându-se eficiență circumstanțelor personale favorabile acestora și nici nu s-a indicat, în concret, elementele de individualizare a pedepselor, pentru fiecare inculpat în parte, astfel că pedepsele nu sunt juste. De asemenea, a susținut că inculpații Pișinaru A. F. și F. M. I. nu au avut reprezentarea faptelor, fiind în mașină cu ceilalți doi inculpați, I. I. și M. I. G. și nici nu s-a ținut seama de împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat.

Astfel, scopul pedepsei fiind și acela de a responsabiliza făptuitorii pentru a nu mai comise pe viitor fapte penale, se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minim special prevăzut de lege, avându-se în vedere faptul că inculpații se află la prima abatere, sunt tineri. Ca modalitate de executare a pedepsei rezultante aplicată fiecăruia dintre inculpați, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 91 C.p. privind suspendarea executării sub supraveghere.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond pe latură civilă, se arată că în mod greșit s-a dispus acordarea daunelor morale, partea civilă nefăcând dovada acestor pretenții, iar daunele materiale au fost dosar în parte dovedite cu actele depuse la dosar.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelurilor formulate de inculpații Pișinaru A. F. și F. M. I., desființarea sentinței și, în rejudecare, pe latură penală reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora la minim special, cu suspendarea sub supraveghere a executării, iar pe latură civilă, respingerea cererii de acordare a daunelor morale și obligarea inculpaților la plata daunelor materiale, în măsura dovedirii acestor pretenții civile.

Avocat O. B., pentru apelantul inculpat I. I., arată că pedeapsa aplicată de instanța de fond este foarte mare, solicitând admiterea apelului în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., desființarea sentinței și, în rejudecare, aplicarea unei pedepse orientate spre cuantumul minim special prevăzut de textul de lege incriminator și reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., deoarece inculpatul a colaborat cu organele de anchetă și este dispus să achite prejudiciul în măsura dovedirii acestuia.

Avocat M. M., pentru apelantul inculpat M. I. G., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea pedepselor aplicate de instanța de fond, cuantumul acestora fiind prea aspru, nedându-se eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p. și neținându-se seama de circumstanțelor reale de comitere a faptelor și nici de circumstanțele personale favorabile inculpatului. Astfel, s-a arătat că prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor a fost recuperat în parte iar inculpații au declarat că sunt de acord cu plata prejudiciului rămas nerecuperat. De asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu are antecedente penale, este tânăr și are șanse să se reintegreze în societate. Ca modalitate de executare a pedepsei, solicită suspendarea sub supraveghere.

Pe latură civilă, precizează că inculpatul M. I. G. și-a manifestat dorința de a achita restul de prejudiciu rămas nerecuperat, însă în cuantumul dovedit.

Având cuvântul, reprezentantul parchetului arată că toate pedepsele aplicate de instanța de fond inc. M. au fost just individualizate, reținându-se faptul că acesta are antecedente penale, anterior fiind sancționat administrativ, iar acțiunile sale au constat în imobilizarea uneia dintre părțile vătămate și strângerea de gât cu scopul ca aceasta să-i spună unde sunt banii, după care a sustras suma de 120 lei.

Referitor la inculpatul F., arată că acesta a lovit persoana vătămată R. G. pentru a-i spune unde sunt banii, participând totodată la comiterea primelor două infracțiuni de tâlhărie calificată, așa încât pedepsele aplicate acestuia de instanța de fond au fost just individualizate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul I. I., arată că acesta a săvârșit cele patru infracțiuni deduse judecății și pentru care a fost condamnat de instanța de fond, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, astfel că pedeapsa rezultantă ce i s-a aplicat a fost just individualizată.

De asemenea, în privința inculpatului Pișinaru, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, reținându-se că acesta nu a participat la comiterea faptelor descrise în actul de sesizare la pct. 3 și 4 și nu înțelege despre care prejudiciu s-a arătat de către toți inculpații că ar fi fost recuperat. De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut și aplicat dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., pedeapsa rezultantă situându-se astfel în limitele legale, raportat și la împrejurarea că infracțiunea de tâlhărie este o faptă deosebit de gravă.

În concluzie, a solicitat respingerea tuturor apelurilor declarate de inculpați și obligarea corespunzătoare a acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelantul inculpat M. I. G., în ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

Apelantul inculpat F. M. I., având ultimul cuvânt, regretă faptele săvârșite, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Apelantul inculpat I. I., în ultimul cuvânt, lăsă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză, declarând că regretă faptele săvârșite.

Apelantul inculpat Pișinaru A. F., declară că recunoaște și regretă faptele săvârșite.

Dezbaterile fiind încheiate,

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin sentința penală nr. 272 din data de 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr._ , în baza art. 377 alin. 4 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului M. I. G., din infracțiunile de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p. în infracțiunile de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p rap. la art. 233 C.p., tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p, rap. la art. 233 C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p., rap. la art. 228 alin. 1 C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p. rap. la art. 228 alin. 1 C.p. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

În baza art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. I. G. (fiul lui V. G. și L.-C., născut la data de 29.01.1993 în mun. Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în ., posesor C.I. ..S., nr._ și CNP_) la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în dauna părții civile M. F.; în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., s-a interzis interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 32 C.p. rap. la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. I. G. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie în dauna părții civile R. G.; în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, iar în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, lit. d și alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. I. G. la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții civile R. I.; în baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții civile V. I. A.; în baza art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M. I. G., urmând ca acesta sa execute în final pedeapsa de 9 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C.p.; în baza art. 45 alin. 3 C.p., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului M. I. G., urmând ca acestuia sa i se interzică, ca și pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 45 alin. 5 C.p., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului M. I. G., urmând ca acestuia să i se interzică, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 377 alin. 4 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului F. M. I., din infracțiunile de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și e din C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p., în infracțiunile de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p rap. la art. 233 C.p., tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p. rap. la art. 233 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

În baza art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul F. M. I. (fiul lui I. și G.,născut la data de 09.05.1993 în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în com. S., ., jud. O., posesor C.I. . nr._, CNP_) la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în dauna părții civile M. F., iar în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 32 C.p. rap. la art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul F. M. I. la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie în dauna părții civile R. G.; în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, iar în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., i s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului F. M. I., urmând ca acesta sa execute în final pedeapsa de 7 ani și 1 lună, în regim de detenție, conform art. 60 C.p.; în baza art. 45 alin. 3 C.p. s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului F. M. I., urmând ca acestuia să i se interzică, ca și pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 45 alin. 5 C.p. s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului F. M. I., urmând ca acestuia să i se interzică, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 377 alin. 4 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului I. I. din infracțiunile de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p. și a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., respectiv de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p., în infracțiunile de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p., o infracțiune de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p., complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p., art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 și 5 C.p

În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 și 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. I. (fiul lui M. si V., născut la data de 02.09.1986 în orașul Scornicești, jud. O., domiciliat în com. Topana, ., posesor C.I. ., nr._ și CNP_) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, în dauna părții civile M. F., iar în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p. cu art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 și 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. I. la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, în dauna pârtii civile R. G., iar în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totala ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 și 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. I. la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții civile Raceală I.; în baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 și 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de furt calificat în dauna persoanei vătămate V. I. A.; în baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului I. I., urmând ca acesta sa execute pedeapsa de 6 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C.p.; în baza art. alin. 104 alin. 2 C.p., s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului I. I. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 306/05.04.2012 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare, din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 326 zile de închisoare, care s-a adăugat la pedeapsa 6 ani și 9 luni închisoare aplicată în prezenta, urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa de 6 ani, 9 luni și 326 de zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. 3 C.p., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului I. I., urmând ca acestuia sa i se interzică, ca și pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totala ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 45 alin. 5 C.p., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului I. I., urmând ca acestuia să i se interzică, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 377 alin. 4 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului Pișinaru A. F., din complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p., în infracțiunile de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul Pișinaru A. F. (fiul lui N. și M., născut la data de 27.12.1988 în orașul Costești, jud. Argeș, domiciliat în com. L. Corbului, ., jud. Argeș, posesor C.I. ..S._, CNP_) la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată în dauna părții civile M. F., iar în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f, art. 233 C.p cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul Pișinaru A. F. la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată în dauna părții civile R. G., iar în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului Pisinaru A. F., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C.p.; în baza art. 45 alin. 3 C.p., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului Pisinaru A. F., urmând ca acestuia să i se interzică, ca și pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 45 alin. 5 C.p., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului Pisinaru A. F., urmând ca acestuia să i se interzică, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 404 alin. 4 C.p.p., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților I. I., F. M. I. și Pișinaru A. F., perioada reținerii și arestării preventive de la data de 17.12.2014, la zi; în baza art. 404 alin. 4 C.p.p., s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului M. I. G., perioada arestării de la data de 18.12.2014, la zi.

In baza art. 19 si 397 C.p.p., s-au admis acțiunile civile formulate in cauza si au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către partile civile a următoarelor sume de bani: 500 lei cu titlu de daune materiale către parte civila M. F.; 2000 lei cu titlu de daune materiale si 1000 lei cu titlu de daune morale către partea civila Raceala I.; 4000 lei cu titlu de daune morale si 1000 lei cu titlu de daune materiale către partea civila R. G.; s-a luat act ca persoana vătămată V. I. A. nu s-a constituit parte civila in procesul penal; s-a luat act ca persoana vătămată V. G. C. nu s-a constituit parte civila in mod valabil in procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p., au fost obligați inculpații I. I. și M. I. G. la plata sumelor de 1.400 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 și 2 C.p.p. rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p. au fost obligați inculpații F. M. I. și Pișinaru A. F. la plata sumei de 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat; onorariile apărătorilor din oficiu in cuantum de 400 lei, respectiv 100 lei, au rămas in sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Slatina nr. 6022/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M. I. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p.; F. M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p.; I. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p. și a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., respectiv de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p.; Pișinaru A. F. pentru săvârșirea infracțiunilor complicitate la tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p, complicitate la tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și e C.p., toate cu aplic. art. 38 C.p.

În fapt, instanța de fond a constatat că în seara de 06.12.2014, în jurul orelor 19:00, pe raza satului Bărăști au ajuns inculpații Pișinaru A. F., F. M. I., M. I. G., din jud. Arges, cu autoturismul Marca Opel Astra C. de culoare argintie, nr. de înmatriculare BM 529 BE, condus de către martorul G. C., în care se mai afla și martorul M. I..

La indicațiile inculpatului M. I. G. s-au deplasat la locuința inculpatului I. I., din . l-au luat pe acesta și, la indicațiile celui din urmă, s-au îndreptat către zona în care locuiau cele două părți civile - M. F. și R. G.. La circa 1 km de locuințele acestora, inculpatul I. I. a solicitat conducătorului auto să oprească autovehiculul, iar din acesta au coborât inculpații M. I. G., I. I., Pișinaru A. F. și F. M. I. .

Toți patru s-au deplasat pe jos pe traseul cunoscut de către inculpatul I. I., pană la locuințele numitelor M. F. si R. G..

Aici au intrat in prima locuința aparținând părții civile M. F., la poarta de acces rămânând inculpatul Pișinaru A. F., în interiorul curții inc. I. I., iar la casa în care se afla bătrâna au mers inculpații M. I. G. și F. M. I..

M. I. G. a forțat ușa de acces în casa de locuit, moment în care un geam al acesteia s-a spart, iar dintr-o cameră a ieșit M. F., care a fost agresată fizic de către M. I. G., în sensul că a prins-o de brațe și de gât, zdruncinând-o puternic și cerându-i banii deținuți în casă. Inițial aceasta a refuzat, însă, fiind constrânsă de către M. I. G. și de teama persoanelor prezente în curtea locuinței sale, a deschis și un alt imobil în care inculpații susțineau că deține sume mari de bani, în care aceștia au căutat sub un covor și, negăsind nimic, au continuat să o amenințe până în momentul în care l-a condus pe M. I. G. la o încăpere unde, de sub fața unei mese, i-a dat suma de 120 lei.

După ce au părăsit domiciliul numitei M. F., toți cei patru inculpați s-au îndreptat către locuința pârtii civile R. G., în fața imobilului rămânând inculpatul Pișinaru A. F. și inculpatul I. I., care supravegheau căile de acces pentru a nu fi descoperiți de alte persoane, iar inculpatul M. I. G. a escaladat gardul împrejmuitor, deschizând din interior poarta de acces pe care a pătruns și inculpatul F. M. I.. Amândoi s-au deplasat către casa de locuit, unde M. I. G. a forțat ușa de acces și a pătruns în camera în care se afla partea civila R. G., căreia i-a cerut insistent banii deținuți în casă, timp în care scotocea prin lucrurile victimei, fiind urmat îndeaproape de inculpatul F. M. I..

În perioada în care M. I. G. scotocea prin casă pentru a găsi sume de bani, inculpatul F. M. I. a luat un ciomag cu care a lovit-o peste picioare pe numita R. G., cu scopul de a le preda banii deținuți în casă.

Văzând că aceasta a început să țipe, au fugit din locuință și, împreună cu ceilalți doi inculpați, care îi așteptau în fața imobilului, au plecat către locul în care fuseseră lăsați de autoturism. În timp ce se deplasau către acel loc, l-au contactat telefonic pe martorul M. I., căruia i-au solicitat să revină în locul în care îi lăsase, pentru a-i transporta într-o altă locație.

După ce au fost preluați, cei patru inculpați, respectiv M. I. G., I. I., Pișinaru A. F. și F. M. I., la solicitarea inculpatului I. I. au fost lăsați pe raza com. Bărăști, . care s-au deplasat către locuința părții civile R. I., unde acesta le-a propus celorlalți trei să pătrundă în gospodărie, de unde să sustragă bunuri. La această solicitare, inculpații Pișinaru A. F. și F. M. I. au răspuns negativ, în sensul că nu au fost de acord, întrucât locul era foarte luminat, iar proprietarii puteau fi treziți de larma câinilor, astfel cei doi s-au întors la autoturism, plecând către mun. Pitești, iar M. I. G. și I. I. au rămas pe raza localității.

În jurul orelor 24:00, inculpații I. I. și M. I. G. au hotărât să meargă la locuința părții vătămate R. I., de unde să sustragă autoturismul acesteia marca L. MCV parcat în curtea locuinței. Astfel, inculpatul M. I. G., prin escaladarea gardului împrejmuitor, a pătruns în curtea domiciliului numitei R. I., iar inculpatul I. I. s-a deplasat către o poartă de acces laterală, pe care a pătruns în interiorul curții, urmărind prin acest procedeu să atragă atenția câinilor, iar inculpatul M. I. G. să scoată autovehiculul în afara imobilului.

Observând că inculpatul M. I. G. nu reușește să scoată singur autoturismul, având în vedere că nu porniseră motorul pentru a nu produce zgomot, a mers și l-a ajutat. Cu DJ-657-B, inculpatul M. I. G. a condus autoturismul pe traseul Bărăști, Mereni, Profa, Alunișu, Isaci, cu intenția de a merge în . femeie cunoscută de inculpatul I. I.. După ieșirea din satul Isaci, la intersecția cum D.N. 67 B, din cauza vitezei și a lipsei de experiență, inculpatul nefiind posesor de permis de conducere, nu a putut lua virajul spre stânga, fiind nevoit a vira spre partea dreaptă.

La scurt timp, inculpatul M. I. G., observând o autospecială a jandarmeriei cu girofaruri, staționată, a oprit autoturismul din care a coborât atât el cât și inc. I. I., ce se afla pe locul din dreapta-față, ascunzându-se după gardul împrejmuitor al unei locuințe aflate în zonă. Observând că autospeciala aparținând I.J.J. O. nu se pune în mișcare, inculpatul M. I. G. a revenit în spatele autoturismului L. MCV cu nr._, moment în care a fost observat de către lucrătorii I.J.J O., aceștia deplasându-se în direcția autoturismului sustras.

Inculpații M. I. G. și I. I., sesizând apropierea autospecialei, au abandonat autovehiculul și au fugit prin grădinile gospodăriilor, adăpostindu-se până dimineață într-un fânar părăsit, iar în jurul orelor 05:00, cei doi au plecat din locul în care se adăpostiseră, cu intenția de a se deplasa la un magazin de unde se cumpere țigări.

În timp ce se deplasau pe drumul public prin . I. și M. I. G. au hotărât să sustragă obiecte de încălțăminte, întrucât cele pe care le purtau erau ude și pline de noroi. Ajunși în fața locuinței aparținând părții vătămate V. I. A., inculpatul M. I. G., la propunerea inculpatului I. I., a intrat în locuința persoanei vătămate V. I. A. cu intenția de a se încălzi și pentru a-și procura încălțăminte.

Cei doi inculpați au pătruns în locuința numitului V. I. A. și, din camera în care acesta, împreună cu mama sa, se odihneau, inculpatul M. I. G. a sustras un telefon mobil marca Motorola W220 și o tabletă Vonino Magnet M9, după care, ambii inculpați s-au îndreptat spre magazinul P.F.A T. I., din . așteptat deschiderea acestuia, adăpostindu-se de ploaie în stația de autobuz. La deschiderea unității, inculpatul M. I. G. și-a cumpărat o pereche de cizme din cauciuc de culoare verde, abandonând în magazin încălțămintea cu care fusese încălțat, și un pachet de țigări, achitând contravaloarea cu o bancnotă de 50 lei.

La plecarea din magazin s-au interesat la martora I. F. despre mersul microbuzelor spre mun. Pitești, iar după puțin timp s-au întâlnit și cu partea vătămată V. I. A., care i-a relatat inculpatului I. I., pe care îl cunoștea, despre faptul că, în timpul nopții, persoane necunoscute îi sustrăseseră telefonul și tableta.

Ambii inculpați au plecat cu o mașină de ocazie către mun. Pitești, însă pe raza ., inculpatul I. I. a coborât, deplasându-se pe jos către locuința sa, iar inculpatul M. I. G. către mun. Pitești, Jud. Argeș.

Telefonul mobil Motorola W220 a rămas la inculpatul I. I., fiind ridicat de organele de poliție cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de 10.12.2014, iar tableta Vonino Magnet M9 a rămas la inculpatul M. I. G., care a lăsat-o garanție la o unitate amanet aparținând S.C. Zirplec Amanet IFN S.R.L. Pitești, de unde a fost ridicată de organele de poliție în data de 16.12.2014, împreună cu imaginile video surprinse cu inculpatul M. I. G..

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de reprezentantul Ministerului Public, instanța de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice prin reținerea formei de bază a infracțiunii de tâlhărie calificată, respectiv reținerea dispozițiilor art. 233 C.p.; de asemenea, în ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie respectiv complicitate sau tentativă de tâlhărie reținute în sarcina inculpaților, s-a apreciat că nu se impune reținerea agravantei prev. de art. 234 alin. 1 lit. e C.p., ci cea prev. de lit. f al aceluiași articol, întrucât faptele menționate mai sus nu sunt săvârșite într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport, ci sunt comise prin încălcarea normelor ce aduc atingere domiciliului și vieții private.

Instanța de fond a apreciat că, în privința inculpatului I. I. nu se impune reținerea infracțiunii de furt calificat in dauna persoanei vătămate V. I. A., întrucât din actele și lucrările dosarului a rezultat ca acesta a contribuit la săvârșirea acestei infracțiuni in calitate de complice, întărind convingerea morala a inculpatului M. I. G. in sensul săvârșirii infracțiunii în cauză; totodată, în raport de antecedentele penale ale inculpatului I. I., s-a constatat că se impune reținerea stării de recidivă atât postcondamnatorie cat si postexecutorie, motiv pentru care, în încadrarea juridica reținută în sarcina acestuia, s-au reținut dispozițiile art. 41 alin 1 rap la art. 43 alin 1 și 5 Cod penal.

Astfel, prima instanță a constatat în drept următoarele: faptele inculpatului M. I. G. care în noaptea de 06/07.12.2014 a pătruns prin escaladarea gardului în locuința persoanei vătămate M. F. pe care a agresat-o fizic, sustrăgându-i suma de 120 lei. care a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în locuința persoanei vătămate R. G., de la care a încercat să sustragă, prin exercitarea de violențe și amenințări, sume de bani, fără, însă să reușească, care a sustras autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, și care a sustras din locuința persoanei vătămate V. I. A. un telefon mobil și o tabletă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p, furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.p., furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.; faptele inculpatului F. M. I. care în noaptea 06/07.12.2014 de a pătruns prin escaladare în locuința persoanei vătămate M. F. pe care a agresat-o fizic, sustrăgându-i suma de 120 lei, a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în locuința părții vătămate R. G., pe care a agresat-o fizic, încercând să sustragă sume de bani, fără, însă să reușească, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p, tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.; faptele inculpatului I. I. care în noaptea de 06/07.12.2014 a pătruns în locuința persoanei vătămate M. F., de unde a sustras suma de 120 lei, a înlesnit săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată de către M. I. G. și F. M. I., a pătruns în locuința părții vătămate R. I., de unde a sustras un autoturism marca L. MCV, cu nr. de înmatriculare_ și a ajutat la sustragerea unui telefon mobil și o tabletă din locuința persoanei vătămate V. I. A., întrunesc elementele constitutive a infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p, furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. b C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p., art. 41 alin. 1 C.p. rap. la art. 43 alin. 1 și 5 C.p.; faptele inculpatului Pișinaru A. care în noaptea de 06/07.12.2014 a înlesnit săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată de către inc. M. I. G. și F. M. I., asupra victimei M. F., a înlesnit săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată de către inc. M. I. G. și F. M. I., asupra victimei R. G., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p, complicitate la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 32 C.p., ambele rap. la art. 233, 234 alin. 1 lit. d și f C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut in vedere criteriile generale de individualizare respectiv dispoz. părții generale limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului si atitudinea acestuia in timpul desfășurării procesului penal, circumstanțele concrete in care a fost săvârșită fapta. Având în vedere aceste argumente, respectiv: gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților, circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta și atitudinea sincera a acestora în cursul urmăririi penale si a cercetării judecătorești, vârsta inculpaților, antecedentele penale, s-a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii, pentru fiecare infracțiune dedusa judecății, făcându-se totodată și aplicația dispozițiilor art. 38 alin 1 Cod penal care reglementează concursul real de infracțiuni și s-a dat eficienta dispozițiilor art. 396 alin 10 N. Cod de procedura penala, in sensul ca a pronunțat condamnarea inculpaților, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege in cazul pedepsei închisorii.

Având în vedere că, în cazul infracțiunilor de tâlhărie calificată, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este obligatorie, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. s-a interzis inculpaților, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; totodată, raportat la art. 65 alin. 1 C.p., instanța de fond a interzis inculpaților, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului I. I. a reieșit că acesta a săvârșit și alte infracțiuni, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, fapta dedusă judecății fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 43 alin 5 C.p., majorând cu jumătate limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă; de asemenea, s-a constatat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 104 alin 2 C.p., care prevăd că, dacă după acordarea liberării condiționate, cel condamnat a săvârșit o noua infracțiune care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Față de aceste dispoziții legale, s-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în perioada termenului de supraveghere de 326 zile stabilit la data eliberării sale, revocând restul de pedeapsa menționat mai sus dispunând executarea acestuia alături de pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, având în vedere gravitatea faptelor comise, modul de săvârșire al acestora, instanța de fond a apreciat ca scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei aplicate în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat consimțământul inculpaților în achitarea despăgubirilor materiale și morale solicitate de părțile civile, astfel că a admis acțiunile civile formulate în cauza de părțile civile M. F., Raceală I. și R. G., principiul disponibilității primând față de obligația părților civile de a dovedi pretențiile invocate.

Totodată, instanța de fond constatat că persoana vătămate V. I. A. nu s-a constituit parte civila în mod valabil în cadrul procesului penal, iar persoana vătămată V. G. C. nu s-a constituit parte civilă, luând act de aceste împrejurări.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 12.03.2015, Judecătoria Slatina a dispus îndreptarea erorii materiale, conform art 278 c.p.p., din cuprinsul cuprinsul minutei pronunțate de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, in sensul ca, în baza art. 45 alin. 3 C.p., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului Pișinaru A. F., urmând să i se interzică inculpatului, ca și pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totala ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

In baza art. 45 alin. 5 C.p., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului Pisinaru A. F., urmând ca acestuia să i se interzică, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

In temeiul art 275 alin 3, cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, din oficiu s-a sesizat cu faptul că, in cuprinsul minutei pronunțată în dosarul nr._ cu privire la inculpatul Pisinaru A. F., din eroare s-au contopit și pedepsele complementaresi accesorii menționându-se numele de F. M. I., iar potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, s-au îndreptat erorilor materiale, in sensul ca, in baza art. 45 alin. 3 C.p., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului Pisinaru A. F., s-a interzis acestuia, ca si pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la data executării pedepsei, după grațierea totala ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Totodată, instanța de fond, în baza art. 45 alin. 5 C.p. a contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului Pișinaru A. F., interzicându-i-se acestuia, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații F. M. I., I. I., Pișinaru A. F. și M. I. G..

Inculpații Pișinaru A. F. și F. M. I. au arătat că instanța de foind a stabilit în sarcina lor pedepse mult prea aspre raportat la modalitate de săvârșire a infracțiunilor pentru care au fost condamnați, nedându-se eficiență circumstanțelor lor personale favorabile și nici nu s-au indicat, în concret, elementele de individualizare a pedepselor, pentru fiecare inculpat în parte, astfel că pedepsele nu sunt juste; de asemenea, au susținut că nu au avut reprezentarea faptelor, fiind în mașină cu ceilalți doi inculpați - I. I. și M. I. G. –, iar instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat.

Astfel, au arătat că scopul pedepsei este și acela de a responsabiliza făptuitorii pentru a nu mai comise pe viitor fapte penale, impunându-se deci aplicarea unor pedepse orientate spre minim special prevăzut de lege, avându-se în vedere faptul că se află la prima abatere, sunt tineri; iar ca modalitate de executare a pedepsei rezultante aplicată fiecăruia dintre ei, se pot aplica dispozițiile art. 91 Cod Penal privind suspendarea executării sub supraveghere.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond pe latură civilă, inculpați au arătat că în mod greșit s-a dispus acordarea daunelor morale, partea civilă nefăcând dovada acestor pretenții, iar daunele materiale au fost dosar în parte dovedite cu actele depuse la dosar.

În concluzie, au solicita desființarea sentinței și, în rejudecare, pe latură penală reducerea cuantumului pedepselor aplicate de instanța de fond, la minim special, cu suspendarea sub supraveghere a executării, iar pe latură civilă, respingerea cererii de acordare a daunelor morale și obligarea lor la plata daunelor materiale, în măsura dovedirii acestor pretenții civile.

Inculpatul I. I. a arătat că pedeapsa aplicată de instanța de fond este foarte mare, solicitând admiterea apelului în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea sentinței și, în rejudecare, aplicarea unei pedepse orientate spre cuantumul minim special prevăzut de textul de lege incriminator și reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, deoarece a colaborat cu organele de anchetă și este dispus să achite prejudiciul, în măsura dovedirii acestuia.

Inculpatul M. I. G. a solicitat desființarea sentinței și reindividualizarea pedepselor aplicate de instanța de fond, cuantumul acestora fiind prea aspru, nedându-se eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și neținându-se seama de circumstanțelor reale de comitete a faptelor și nici de circumstanțele sale personale favorabile; astfel, a arătat că prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor a fost recuperat în parte, toți inculpații declarând că sunt de acord cu plata prejudiciului rămas nerecuperat; de asemenea, a precizat că a avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu are antecedente penale, este tânăr și are șanse sentința penală se reintegreze în societate; ca modalitate de executare a pedepsei, inculpatul a solicitat suspendarea sub supraveghere.

Pe latură civilă, a precizat că și-a manifestat dorința de a achita restul de prejudiciu rămas nerecuperat, însă în cuantumul dovedit.

Apelurile sunt nefondate. Instanța a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, luând în considerare, pe lângă solicitarea acestora ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale (ceea ce a avut ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă) și împrejurările care au dat un caracter agravat infracțiunilor comise, respectiv modul în care au premeditat și au organizat săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, cunoscând că persoanele vătămate, despre care credeau că dispun de sume de bani însemnate, nu pot opune o rezistență eficace, antecedentele penale ale inculpaților, care anterior au fost sancționați administrativ pentru fapte de furt (inculpatul Pișinaru) sau chiar au suferit condamnări penale pentru fapte de furt sau de violență (inculpatul M.). În ceea ce îl privește pe inculpatul I. I., curtea reține că acesta a fost condamnat consecutiv de 5 ori pentru fapte de furt începând cu perioada minorității, iar ultima condamnare i-a fost aplicată pentru comiterea unei tentative de tâlhărie. S-a avut în vedere că, deși inculpatul F. nu este cunoscut cu antecedente penale, este cel care a aplicat lovituri persoanei vătămate R., victima celei de-a doua tâlhării comise de inculpați în seara respectivă, pentru a o determina pe aceasta să le spună unde își ține banii ascunși. De asemenea, întrucât faptele au fost comise după . noului cod penale, care impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din restul pedepselor aplicate, la pedeapsa cea mia gravă, în cazul inculpaților I. și M. s-au avut în vedere și faptele de furt comise după ce s-au despărțit de ceilalți doi inculpați. C. mai reține că, deși inculpatul Pișinaru, în apelul declarat a solicitat să se rețină în favoarea sa atitudinea sinceră și de regret manifestată și, deși a solicitat ca judecată să aibă loc în procedură simplificată, a revenit asupra declarațiilor inițiale, negând, cu prilejul audierii în apel că ar fi avut cunoștință de scopul deplasării celorlalți inculpați la domiciliile persoanelor vătămate. Cu toate acestea, a recunoscut cu după ce a auzit țipete din locuința victimei M. F., a continuat să îi aștepte în fața locuinței victimei R. Ghergina, împreună cu inculpatul I. pe coinculpații F. și M. în timp ce aceștia încercau să o determine pe victimă să le comunice unde ține ascunși banii.

Pentru cele expuse și, văzând și art. 275 alin. 2 C.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de inculpații F. M. I., I. I., Pișinaru A. F., deținuți în Penitenciarul C. și M. I. G., deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 272 din data de 10 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr._, ca nefondate.

Deduce în continuare detenția preventivă de la 10.03.2015, la zi, pentru fiecare dintre inculpați.

Obligă pe fiecare dintre apelanții inculpații I. I., M., F. M. I., Pișinaru A. F. la câte 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

M. D. N. A. I. S.

Grefier,

B. F. Țacu

Red. jud. A. I. S.

Jud. fond: C. L.

Tehnored.: A.T. 12 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 806/2015. Curtea de Apel CRAIOVA