Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 1356/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1356/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 1356/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1356

Ședința publică de la 21 octombrie 2015

PREȘEDINTE A. D.- judecător

C. C.- judecător

Grefier V. D.

Ministerul public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C..

***

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 16 octombrie 205, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de inculpatul C. C. Ș. și partea civilă B. P. I., împotriva sentinței penale nr. 3665 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Asupra apelurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3665 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. C. Ș., din infr. prev. de art. 182 alin. 1, 2 din c. pen de la 1969 rap. la art. 322 alin. 1, 2 c. pen de la 1969 în infr. prev. de art. 194 alin. 1 lit. a din c. pen. cu aplic. art. 5 c. penal.

In baza art. 194 alin. 1 lit. a din c. pen. cu aplic. art. 5 c. penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a din c. pen, cu aplic. art. 76 alin. 1 din c. pen. a fost condamnat inculpatul C. C. Ș., fiul lui A. și M., născut la data de 10.04.1991 în C., județul D., cu domiciliu in D., .. 24, județul D., CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de vătămare corporală.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani și 4 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze programul de reintegrare socială desfășurat la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională D.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei orașului D. pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. P. I., fiul lui C. și V., născut la data de 12.07.1986 în C., județul D., cu domiciliu in C., ., ., ., CNP_, și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. la plata sumei de 10.000 euro la cursul BNR din ziua efectuării plății reprezentând daune morale și 3936,09 de lei daune materiale către această parte civilă, respingând restul pretențiilor.

În baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Urgență M. C. "Doctor C. Davilla" București, cu sediul în sector 1, București, M. Vulcanescu, nr. 88, și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 387,535 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. U. de Urgență București, cu sediul în sector 5, București, Splaiul Independentei, nr. 169, și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 6330,32 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., J. D. și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 512,55 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

S-a luat act că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială "profesor D. T." București, cu sediul în sector 1, București, Calea Plevnei, nr. 17-21, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 276 alin. 2 cod pr. pen. a fost obligat inculpatul C. C. Ș. la plata sumei de 500 de lei către partea civilă B. P. I., reprezentând o parte a onorariului apărătorului ales.

În baza art. 274 alin. 1 teza I din codul de procedură penală

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 131,25 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 18 octombrie 2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ rechizitoriul nr._/P/2009 din data de 16 octombrie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul C. C. Ș., sub aspectul săvârșirii infr. de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 1, 2 din C.pen de la 1969 rap. la art. 322 alin. 1, 2 din c. penal de la 1969.

În actul de sesizare, în esență s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 09/10.10.2009, inculpatul C. C.-Ș. a participat la o încăierare între mai multe persoane, în cursul căreia a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale a numitului B. P.-I. prin lovirea acestuia cu un obiect contondent în zona feței, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale și care au determinat infirmitatea fizică permanentă (ochiului stâng).

Starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței a fost probată cu: plângerea și declarațiile părții vătămate B. P.-I.; plângerea și declarațiile părții vătămate R. M.-A.; declarații făptuitor, învinuit B. P.-I.; declarații făptuitor, învinuit R. M.-A.; declarații făptuitor, învinuit C. C.-Ș.; declarații făptuitor, învinuit M. M.-GIANIN; declarații făptuitor, învinuit M. R.-G.; declarații făptuitor, învinuit G. G. A.; declarații făptuitor, învinuit C. A. V.; declarații făptuitor, învinuit D. M.; declarații martor G. A.; declarații martor C. R.-C.; declarații martor P. C.; declarații martor Ș. I. A.; declarații martor D. C.; declarații martor V. Ș. O.; declarații martor B. R. Ș.; declarații martor B. V. B.; declarații martor BUCĂȚA A.;declarații martor HAIDARI NARGHEȘ-A.; declarații martor C. M.; declarații martor C. R.-C.; declarații martor C. A.-C.; declarații martor C. L. A.; declarații martor D. D.-G.; declarații martor V. S. A.; declarații martor C. A. F.; declarații martor TURLACU A. E.; declarații martor G. V.; declarații martor J. I. A.; declarații martor C. I. A.; declarații martor C. M.-C.; declarații martor O. M. R.; declarații martor YALCINKAYA ERCAN; declarații martor M. A. Ș.; declarații martor R. A. M.; declarații martor G. A. C.; declarații martor ONICALA P.; procese verbale de efectuare a recunoașterii de pe planșa fotografică; acte medicale; înscrisuri; certificatul medico-legal nr. 2606/A2 din data de 12.10.2009; certificatul medico-legal nr. 2602/A2 din data de 12.10.2009; raportul de expertiză medico-legală nr. 4489/A1 din data de 22.05.2013.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În cursul judecății, în ședința publică din data de 08 noiembrie 2013 instanța a dispus emiterea unei adrese către parchetul de pe lângă Judecătoria C. cu mențiunea ca procurorul să îndrepte neregularitatea actului de sesizare întrucât a fost citat R. A. ca partea vătămată iar din descrierea faptei nu rezultă agresarea acestei părți de către inculpat (fila 13 vol. I dosar instanță).

Prin procesul-verbal nr._/P/2009 din data de 20.11.2013 procurorul a procedat la îndreptarea erorii materiale în sensul că s-a înlăturat din rechizitoriul numitul R. A. ca parte vătămată (fila 24 dup).

Prin adresa cu nr. A6766/29.11.2013 S. U. de Urgență M. C. "C. Davilla" București s-a constituit parte civilă cu suma de 775,07 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea persoanei vătămate B. P. I. (fila 33 vol. I dosar instanță).

Prin adresa cu nr._/03.12.2013 S. U. de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de_,64 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea persoanei vătămate B. P. I. (fila 46 vol. I dosar instanță).

Prin adresa cu nr._/19.12.2013 S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1025,10 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea persoanei vătămate B. P. I. (fila 56 vol. I dosar instanță).

Prin înscrisul depus în ședința publică din data de 31.01.2014 persoana vătămată B. P. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 7872,18 lei reprezentând despăgubiri materiale și 35.000 de euro reprezentând daune morale (fila 71, 72 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 06.06.2014 persoana vătămată, prin apărător a solicitat în plus și 500 de lei prestație periodică lunară.

În ședința publică din data de 31.01..2014 instanța a constatat regularitatea actului de sesizare, conform art. 300 c. pr. pen de la 1969, a adus la cunoștința inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acesteia (fila 75 dosar instanță).

Inculpatului C. C. Ș. (fila 73 vol. I dosar instanță) i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 3201 C.proc.pen. conform cărora până la începerea cercetării judecătorești, poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește și că nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, situație în care vor beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Inculpatul C. C. Ș. nu a dorit să beneficieze de aceste dispoziții legale (fila 73 dosar instanță).

Întrucât inculpatul nu a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate având în vedere că în rechizitoriu nu a fost reținută starea de provocare, instanța a procedat la judecarea cauzei potrivit dreptului comun.

În ședința publică din data de 31.01.2014 instanța a dat citire actului de sesizare al instanței, a procedat la audierea inculpatului C. C. Ș. (fila 73 vol. I dosar instanță) și a părții vătămate B. P. I. (fila 74 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 21.03.2014 a fost audiați martorii M. M. Geanin (fila 119 vol. I dosar instanță), M. R. G. (vol. I fila 120 dosar instanță), D. M. (vol. I fila 122 dosar instanță), G. G. A. (fila 124 vol. I dosar instanță), C. A. (fila 126, vol. I dosar instanță) și R. M. A. (fila 128 vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din data de 11.04.2014 a fost audiați martorii P. C. (fila 156 vol. I dosar instanță), Ș. I. A. (vol. I fila 157 dosar instanță), D. C. (vol. I fila 158 dosar instanță), V. Ș. O. (fila 160 vol. I dosar instanță), B. R. Ș. (fila 161, vol. I dosar instanță) și barbărasă valentin R. (fila 162 vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din data de 11.04.2014 persoana vătămată Bechetu P. I., prin apărător a învederat instanței că nu contestată nicio probă din timpul urmăririi penale )fila 163 vol. I dosar instanță).

În aceeași ședință publică, inculpatul C. C. Ș., prin apărător a învederat că solicită audierea martorilor: Bucăța A., G. A. M., C. R. C., Haidari A. M., N. D., iar în ceea ce privește ceilalți martori propuși în rechizitoriu arată că nu îi contestaă (fila 163 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 16.05.2014 a fost audiați martorii N. D. (fila 184 vol. I dosar instanță), C. R. C. (vol. I fila 185 dosar instanță), Bucăța A. (vol. I fila 186 dosar instanță), Haidari Nargheș A. M. (fila 187 vol. I dosar instanță), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din data de 06.06.2014 instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1, 2 VCP rap. la art. 322 alin. 1, 2 VCP în infracțiunea prev. de art. 194 alin. 1 lit. a NCP cu aplicarea art. 5 NCP.

În aceeași ședință publică, persoana vătămată B. P. I. prin apărător ales F. I. a solicitat și reținerea infracțiunii prev. de art. 198 alin. 2 NCP.

Prima instanță a reținut în fapt că, în noaptea de 09/10.10.2009, inculpatul C. C.-Ș., persoana vătămată B. P.-I. și martorii R. M.-A., M. M.-Gianin, M. R.-G., G. G. A., C. A. V. Și D. M. au participat la petrecerea organizată de martorul C. R., cu ocazia serbării majoratului, la localul "VERSUS" din C., situat la intersecția . .>

În aceste împrejurări, între persoana vătămată B. P.-I. și martorul R. M.-A. s-a produs o situație conflictuală determinată de faptul că acesta din urmă i-a adresat martorei Haidari Nargheș-A., prietena persoanei vătămate B. P.-I., cuvinte indecente și de asemenea făcut gesturi nepotrivite

Astfel, la un moment dat, persoana vătămată B. P.-I. l-a lovit pe martorul R. M.-A. cu pumnul în zona feței, după care a ieșit din local și a fugit pe . a fost urmărit de către martorul R. M.-A., cei doi continuând să se lovească.

Pe . C. au intervenit în conflictul dintre cei doi și martorii M. M.-Gianin și M. R.-G., de partea persoanei vătămate B. P.-I., respectiv martorii D. M., C. A. V., G. G. A. și inculpatul C. C.-Ș. de partea lui R. M.-A., cele două grupuri aplicându-și reciproc lovituri cu pumnii și picioarele.

În continuare, grupul de persoane care a intervenit în apărarea persoanei vătămnate B. P. I. a început să arunce cu pietre către grupul de persoane care a intervenit în apărarea martorului R. M.-A.. În această împrejurare o piatră l-a lovit pe inculpatul C. C. Ș., astfel cum rezultă din declarațiile martorilor D. M. ( fila 237 dup, fila 123 vol. I dosar instanță), C. A. (fila 255 dup, fila 127 vol. I dosar instanță).

După ce inculpatul C. C. Ș. a fost lovit cu piatra, acesta s-a întors, a ridicat piatra de jos și a aruncat-o către grupul format din persoana vătămată B. P. I. și martorii M. M.-Gianin și M. R.-G., ocazie cu care l-a lovit pe B. în zona ochiului stâng provocându-i leziuni ce au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale și care au dus la pierderea ochiului stâng, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 4489/A1 din data de 22.05.2013.

Aceste aspecte au rezultat din declarațiile martorilor D. M. ( fila 237 dup, fila 123 vol. I dosar instanță), C. A. (fila 255 dup, fila 127 vol. I dosar instanță).

După ce inculpatul la lovit pe B. P. I. cu piatra în zona ochiului stâng martorii care îl însoțeau au exclamat "Bine lovit, P.!"

Prima instanță a înlăturat declarațiile inculpatului C. C. Ș. conform cărora nu l-a lovit pe B. P. I., întrucât sunt contrazise de declarațiile martorilor M. R., D. C. (fila 61 dup), D. M., C. A..

De asemenea, au fost înlăturate și declarațiile martorilor Rîțoi M., C. A., D. C. (filșa 55 dup) conform cărora grupul care a intervenit în susținerea inculpatului C. nu a aruncat cu pietre către grupul advers deoarece sunt contrazise de declarațiile martorilor M. R., D. C. (fila 61 dup), D. M., C. A. care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 4489/A1 din data de 22.05.2013.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 4489/A1 din data de 22.05.2013, numitul B. P.-I. prezintă status posttraumatism maxilofacial forte vechi de 3 ani, proteză oculară OS cu tulburări de sensibilitate subiective și obiective în teritoriul nervului infraorbitar stâng, urmarea traumatismului suferit în data de 10.10.2009; pentru leziunile traumatice a necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor; leziunile prezintă infirmitate fizică permanentă. S-a precizat că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.

După ce persoana vătămată B. P. I. a fost lovit cu piatra de către inculpat, a căzut la pământ și a fost ajutat de martorul M. radu george. Ulterior persoana vătămată a fost condusă la Spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C. C.-Ș. care, la data de 09/10.10.2009, care inițial a fost lovit cu o piatră de o persoană din grupul format din: persoana vătămată B. P. I. și martorii M. M.-Gianin și M. R.-G., după care imediat a luat piatra de jos și a aruncat-o către grupul mai sus menționat, ocazie cu care a lovit-o pe persoana vătămată B. P. I. în zona feței, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale și care au determinat infirmitatea fizică permanentă (ochiului stâng), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. 1 lit. a c. penal cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a din c. penal.

În aceeași ședință publică, persoana vătămată B. P. I. prin apărător ales F. I. a solicitat și reținerea infracțiunii prev. de art. 198 alin. 2 NCP.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1, 2 VCP rap. la art. 322 alin. 1, 2 VCP în infracțiunea prev. de art. 194 alin. 1 lit. a NCP cu aplicarea art. 5 NCP, prima instanță a reținut că potrivit acestui din urmă articol în cazul în care de la comiterea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

S-a constatat că din punct de vedere al tratamentului sancționator legea penală mai favorabilă este legea în vigoare întrucât faptele comise de inculpat pot fi sancționate cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare, spre deosebire de art. 182 alin. 1, 2 din vechiul cod penal unde această infracțiune poate fi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani închisoare.

În ceea ce privește solicitarea persoanei vătămate B. P. I. prin apărător ales F. I. de a fi reținută și infracțiunea prev. de art. 198 alin. 2 NCP, s-a constatat că din probatoriul administrat în cursul procesului penal rezultă fără dubiu cine a aplicat lovitura cu piatra în zona ochiului persoanei vătămate B. P. I.. Astfel, din coroborarea declarațiilor persoanelor audiate rezultă că inculpatul a aplicat persoanei vătămate lovitura cu piatra în zona ochiului.

Prima instanță a reținut și circumstanța atenuată a provocării prev. de art. 75 alin. 1 lit. b din c. pen în ceea ce-l privește pe inculpatul Cîrciumari C. Ș. întrucât așa cum rezultă din declarațiile martorilor D. M. (fila 237 dup, fila 123 vol. I dosar instanță), C. A. (fila 255 dup, fila 127 vol. I dosar instanță) grupul de persoane care a intervenit în apărarea persoanei vătămate B. P. I. a început să arunce cu pietre către grupul de persoane care a intervenit în apărarea martorului R. M.-A.. În această împrejurare o piatră l-a lovit pe inculpatul C. C. Ș. după care acesta din urmă a aruncat cu piatra și a lovit-o pe persoana vătămată.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul C.p., respectiv: gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

S-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minim, de 1 an și 4 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 194 alin. 1 lit. a din c. pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a din c. pen cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate instanța și modalitatea de executare are în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței, faptul că a fost provocat de persoana vătămată.

S-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, iar executarea pedepsei în regim de executare constituie o sancțiune prea aspră raportat la modalitatea de comitere a faptei.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 194 alin. 1 lit. a din c. pen. cu aplic. art. 5 c. penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a din c. pen, cu aplic. art. 76 alin. 1 din c. pen. a fost condamnat inculpatul C. C. Ș. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de vătămare corporală.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani și 4 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze programul de reintegrare socială desfășurat la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională D.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prin înscrisul depus în ședința publică din data de 31.01.2014 persoana vătămată B. P. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 7872,18 lei reprezentând despăgubiri materiale și 35.000 de euro reprezentând daune morale (fila 71, 72 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 06.06.2014 persoana vătămată, prin apărător a solicitat în plus și 500 de lei prestație periodică lunară.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.

Răspunderea civilă delictuală și răspunderea penală pot acționa concomitent, se pot cumula, deoarece prima se bazează pe ideea reparării unui prejudiciu, în timp ce răspunderea penală se bazează pe ideea pedepsirii unei fapte socialmente periculoase.

Fapta ilicită a inculpatului constă în aceea că la data de 09/10.10.2009, inițial fiind lovit cu o piatră de o persoană din grupul format din: persoana vătămată B. P. I. și martorii M. M.-Gianin și M. R.-G., după care imediat a luat piatra de jos și a aruncat-o către grupul mai sus menționat, ocazie cu care a lovit-o pe persoana vătămată B. P. I. în zona feței.

Urmarea imediată constă în producerea de leziuni care au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale și care au determinat infirmitatea fizică permanentă (ochiului stâng).

Reținerea circumstanțe atenuate a provocării produce consecințe directe în planul stabilirii pedepsei și în rezolvarea acțiunii civile.

Referitor la suportarea prejudiciului în cazul culpei comune, criteriul principal pentru împărțirea prejudiciului între inculpat și victimă îl constituie contribuția cauzală la producerea pagubei, inculpatul urmând a răspunde corespunzător culpei sale.

În speță, în raport cu probele cauzei, în sarcina inculpatului se stabilește o culpă în proporție de 50% la săvârșirea faptei, situație în care despăgubirile acordate cu titlu de daune morale părții civile vor fi corespunzător diminuate.

În ceea ce privește daune materiale, prima instanță a constatat că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală (filele 181-206 dup) și declarației martorului N. D. rezultă că persoana vătămată a cheltuit suma de 7872,12 de lei pentru a se vindeca.

Având în vedere că s-a reținut o culpă în proporție de 50% la săvârșirea faptei, instanța apreciază că acordarea sumei de 3936,09 de lei cu titlu de daune materiale reprezintă o justă despăgubire.

În ceea ce privește solicitarea persoanei vătămate, prin apărător de acordare a unei prestații periodice lunare în cuantum de 500 de lei, prima instanță a respins-o întrucât pentru a fi acordată o asemenea prestație este necesar ca cel care o solicită să fie incapabil de muncă sau să îi fie diminuată capacitatea de muncă, aspecte nedovedite în prezenta cauză.

Inculpatul, persoana din cauza căreia partea civilă a avut de suferit, este dator să despăgubească victima și prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracțiunii.

Rezoluția nr.75-7 a CE recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale concretizate în neplăceri cum sunt durerile fizice, insomniile, sentimentele de inferioritate, privarea de posibilitatea de a desfășura anumite activități recreative sau in caz de limitare a anumitor activități recreative (teatru, activități sportive, activități tip hobby, etc)

De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța va stabili întinderea, cuantumul daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prin apreciere, în raport cu criterii precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care părții civile i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Astfel, prima instanță a avut în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea persoanei vătămate, respectiv 85-90 de zile îngrijiri medicale, lovitura a dus la pierderea totală a ochiului stâng, vârsta tânără a persoanei vătămate.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. P. I. și a obligat inculpatul C. C. Ș. la plata sumei de 10.000 euro la cursul BNR din ziua efectuării plății reprezentând daune morale și 3936,09 de lei daune materiale către această parte civilă, respingând restul pretențiilor.

În rezolvarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța care reține existența circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută în art. 75 lit. a) C. pen., în aplicarea dispozițiilor art. 19 C. proc. pen. și ale art. 397 C. civ., stabilește proporția culpelor autorului și a victimei și dispune obligarea autorului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, inclusiv la despăgubiri pentru prejudiciul reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, în raport cu întinderea culpei autorului.

Prin urmare, în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală, cauzat prin culpa comună a autorului și a victimei, se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea autorului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, având în vedere și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care - stabilind că persoanele răspund „potrivit legii” și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală - nu derogă de la principiul enunțat.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Urgență M. C. "Doctor C. Davilla" București și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 387,535 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. U. de Urgență București și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 6330,32 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C. și a fost obligat inculpatul C. C. Ș. către această parte civilă la plata sumei de 512,55 lei cu titlu de daune materiale, reactualizat cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului.

S-a luat act că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială "profesor D. T." București nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 276 alin. 2 cod pr. pen. a fost obligat inculpatul C. C. Ș. la plata sumei de 500 de lei către partea civilă B. P. I., reprezentând o parte a onorariului apărătorului ales.

În baza art. 274 alin. 1 teza I din codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 131,25 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul C. C. Ș. și partea civilă B. P. I..

Prin motivele de apel depuse în scris de partea civilă s-a criticat sentința penală atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Pe latură penală, s-a criticat faptul că în mod greșit instanța a reținut circumstanța legală a provocării, în sensul că inculpatul a fost lovit cu o piatră înainte de a arunca spre partea vătămată cu această piatră. Probele administrate în cauză demonstrează fără putință de tăgadă faptul că partea vătămată nu l-ar fi provocat pe inculpat. Astfel pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare este prea blândă față de gravitatea faptei, urmările acesteia, atitudinea procesuală a inculpatului care nu a recunoscut infracțiunea și a nu regretat cele întâmplate.

Pe latură civilă, a solicitat acordarea sumei de 35.000 euro, față de suferința fizică și psihică pe care o va suporta toată viața, precum și suma de 7872,18 lei, cu titlu de daune materiale, justificată de înscrisuri și probe testimoniale. Totodată, s-a considerat că inculpatul trebuia obligat și la onorariul apărătorului ales în cuantumul de 1000 lei și nu de 500 lei cum a reținut Judecătoria.

S-a mai criticat faptul că, în mod greșit, deși instanța a făcut vorbire în motivare că va respinge solicitarea privind plata unei prestații periodice de 500 lei, în dispozitivul hotărârii nu este menționat acest aspect.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, apărătorul ales nu a depus motive scrise, însă concluziile ministerului public, ale apărătorului inculpatului, precum și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelurile declarate în cauză, C. constată și reține următoarele:

Sub aspect factual, C. apreciază că, situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, prin evaluarea tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, în mod justificat stabilind că, în cauză, sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii faptei reținute în sarcina sa. Instanța de fond a făcut o analiză foarte completă a întregului material probator administrat în cauză, evidențiind fără putință de tăgadă, vinovăția inculpatului în raport de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Instanța de apel a avut în vedere, la pronunțarea soluției, toate probele administrate în cauză, fapt pentru care a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 4 Cod procedură penală, invocate de inculpat care a solicitat achitarea sa, pe motiv că, în favoarea sa operează principiul „in dubio pro reo”.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere declarațiile părții vătămate care a avut o poziție constantă pe parcursul întregului proces penal afirmând că, a fost lovit de inculpatul C. C., cu o piatră în zona feței, lovitură în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale, precum și o infirmitate fizică permanentă la nivelul ochiului.

Credibilitatea martorilor a fost criticată de inculpat, pe motiv că, aceștia având calitatea de învinuiți în cursul urmăririi penale, au dat declarații care le fie lor înșiși favorabile. Această critică nu poate fi reținută însă, în condițiile în care depozițiile acestora se coroborează cu împrejurări reliefate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Declarațiile martorilor C. și D. au fost corect interpretate de instanța fondului ca probe utile și pertinente în lămurirea situației de fapt. Chiar dacă aceștia au avut în cursul urmăririi penale calitatea de învinuiți, ei trebuiau considerați martori în sensul accepțiunii pe care C. Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea „S. împotriva României) o dă unor astfel de persoane care au avut posibilitatea să ia contact direct cu realitatea faptelor, în acest sens, pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 948/12 martie 2010.

Astfel, instanța care soluționează acțiunea penală cu privire la inculpații trimiși în judecată nu poate ignora probele administrate în cauza inițial, însa modul în care acest material probator este valorificat constituie o chestiune de apreciere, fără sa se poată nega dreptul instanței de a evalua critic și independent de soluțiile parchetului cu privire la celelalte persoane anchetate, întregul ansamblu probator.

Afirmația apărătorilor inculpaților, potrivit căreia, acești martori au făcut relatări corespunzătoare adevărului numai în faza incipientă a anchetei - când au susținut că nu cunosc cine a aruncat piatra către partea vătămată, mai mult susținând că grupul din care făceau parte împreună cu inculpatul C. C. nu a aruncat cu pietre în direcția victimei - declarațiile ulterioare fiind unele interesate, făcute cu scopul de a evita tragerea la răspundere penală, fapt confirmat în opinia apărării de soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni administrative, nu poate fi primită. Este adevărat că martorii aveau calitatea de învinuiți în dosar când au făcut declarațiile detaliate în legătură cu împrejurările agresiunii, însă aceștia nu erau acuzați numai de vătămarea părții vătămate ci și de infracțiunea de încăierare, motiv pentru care aserțiune apărării că l-ar fi indicat pe inculpat drept persoana care a aruncat piatra numai pentru a nu fi antrenată răspunderea penală pentru a nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât aceste depoziții se coroborează și cu alte probe testimoniale administrate în cauză, după cum se va arăta în cele ce urmează, iar declarațiile date la debutul anchetei rămân singulare.

De altfel, parchetul a adoptat o soluției de netrimitere în judecată, pe motive ținând de lipsa de oportunitate a trimiterii în judecată a martorilor pentru infracțiunea de încăierare, iar aserțiunea apărării trebuie cenzurată și prin prisma cronologiei evenimentelor, în condițiile în care, la momentul când au dat respectivele declarații, martorii (învinuiți în cauză) nu puteau să anticipeze evoluția ulterioară a dosarului și nici să prevadă că declarațiile lor vor fi confirmate de alte probe ale cauzei.

Întrucât potrivit art. 103 Cod procedură penală, nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților, părților vătămate sau ale martorilor, C. constată că, în cauză, sunt temeiuri suficiente să considere - constatând că declarațiile martorilor care au avut și calitatea de învinuiți sunt contradictorii - că numai cele făcute după începerea urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte si împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză și să le înlăture motivat pe celelalte.

În baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat în cauză, inclusiv în faza de atac a apelului, C. reține următoarele:

Conform actului de sesizare a instanței, în noaptea de 09/10.10.2009, inculpatul C. C. Ș. împreună cu R. M. A., G. G. A., C. A. V. și D. M. au participat la petrecerea organizată de martorul C. R. la localul „Versus” din C., situat la intersecția . . barul respectiv se mai aflau partea vătămată B. P. I., prietena acestuia Haidari Nargheș- A. și martorii M. M.-Gianin, M. R. G., precum și alți invitați care au dat declarații în cauză, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

Martora Haidari Nargheș- A. (declarație de la filele 71- 72 d.u.p.) a confirmat susținerile părții vătămate în sensul că, martorii R. M. și G. G. au început să-i adreseze injurii și să-i facă propuneri indecente, încercând să o pipăie, acesta fiind momentul în care prietenul său, partea vătămată B. P. I. a intervenit, cerându-le celor doi să o lase în pace și solicitându-i martorei să plece împreună de la petrecere. Totodată, martora a confirmat și susținerea părții vătămate în sensul că inculpatul și prietenii săi din localitatea D. au aruncat cu pietre în direcția victimei și ajungând la un bar din apropiere unde se refugiase aceasta, l-a observat pe B. plin de sânge și partea stângă a feței zdrobită.

„Ne-am distrat, am dansat însă în jurul orei 02,00 R. M. zis T. și G. G. au început să mă jignească și să îmi propună lucruri indecente. Am încercat să-l evit, însă continua să mă șicaneze și a început să mă pipăie. În jurul orelor 02,00, prietenul meu a intervenit (n.r.partea vătămată B. P. I.) și le-a spus băieților din D. să mă lase în pace. Au început să-l jignească, să îl amenințe spunându-i că orice face, tot mă vor lua cu ei Au continuat să vorbească obscen, moment în care prietenul meu mi-a spus să-mi iau hainele și să plecăm de la petrecere M-am conformat, m-am dus la sărbătorit și i-am cerut plasa cu haine, perioadă de timp în care B. P. I. a ieșit din local. Eu nu am realizat că prietenul meu ieșise afară și îl așteptam să vină După puțin timp am observat să invitații de la petrecere, majoritatea lor, ieșiseră afară. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva și am ieșit și eu afară din local. Am văzut o învălmășeală și mai multe voci strigând „ Prinde-l!”, dar nu am văzut pe cine. M-a speriat și m-am ascuns după masină, însă am văzut un grup de băieți format din cca 15 persoane. Cu siguranță acest grup era format numai din tineri din D.. Acest grup – tinerii din el – au aruncat cu bucăți de beton, pietre și cărămizi către barul Crazy de pe V. Consta.(…) Nu mi-a dat seama inițial către cine aruncau cu pietre, însă sesizând că prietenul meu nu era în zonă, am realizat că ținta pietrelor aruncate era tocmai el, însă nu l-am văzut atunci (…) Am ajuns la barul Havana, întrebând fetele de acolo dacă l-au văzut pe prietenul meu. Atunci fetele mi-au spus că B. P. este în baie, plin de sânge. L-am văzut pe prietenul meu în baie, plin de sânge și am văzut că partea stângă a feței era zdrobită.””

Aceleași date și informații sunt prezentate în declarația dată și de martorul Dîță D. G. ( declarația de la filele 96-97 d.u.p.), care afirmă în declarația dată în cursul urmării penale: „ După miezul nopții am observat că între R. M. și prietenul lui Haidari A. M. a avut loc o dispută verbală, însă nu știu din ce motiv.”

În sensul celor relatate de martora Haidari A. M., cu privire la întâmplările care au precedat incidentul în urma căruia partea vătămată a fost lovită cu piatra, este și declarația martorei P. C. ( declarațiile de la filele 45-46 și respectiv 49-50 d.u.p.), care a confirmat faptul că R. M. a fost cel care a declanșat starea conflictuală, relatând că acesta i-a adresat ei și prietenei sale, martora Haidari, avansuri indecente.

Conținutul declarației acestei martore relevă elemente de fapt edificatoare în ceea ce privește vinovăția inculpatului, aceasta afirmând că: „ ..după ce l-am sunat pe Beceheru P. I., iar la telefonul acestuia a răspuns Haidari A., m-am alarmat pentru că A. plângea. Am ieșit din clubul în care avea loc majoratul, am văzut pe . grup de băieți cărora nu le cunosc numele sau porecla. Aceștia se aflau în stare de ebrietate și i-am auzit vorbind, chiar glumeau, fără să-și dea seama ce au făcut, iar din discuția acestora am înțeles că cel care îl lovise pe B. P. era un anume P.. Chiar îl felicitau pe acest P. pentru reușita lui și pentru faptul că avusese o țintă bună, adică o lovitură reușită.”

Martorii care afirmă clar că l-au văzut pe inculpat aruncând cu pietre în direcția părții vătămate sunt C. A. V. (declarația de la filele 254 -255 d.u.p.), D. M. (filele 236-237 d.u.p.) și Mîrșanu G. (declarațiile de la filele 32- 34 și respectiv 224 d.u.p.), primii doi confirmând că inculpatului i se spunea și „P.”.

Dacă primii doi, abia aproape de finalizarea urmării penale au înțeles să de dea declarații complete, martorul Mîrșanu R. G. a descris desfășurarea conflictului încă din primele declarații. Astfel, în declarația din data de 16.10.2009 acesta afirmă: „l-am văzut pe B. ieșind în fugă din bar, mi-a zis că e urmărit și imediat am văzut ieșind din bar un grup de 4-5 băieți, primul fiind chiar Țîpea (n.r.R. M.), foarte agitați și nervoși, înjurând și atunci mi-am dat seama că motivul agitației lor era P..(…) P. s-a ascuns în spatele meu cu scopul de a evita să ia contact cu grupul. M-am interpus și am încercat să-i temperez, însă Țîpea a trecut de mine și atunci P. a fugit către barul Crazy de pe . văzut că P. a fost ajuns de Tîpea și amâdoi au căzut în stradă. Am ajuns lângă ei, l-am tras pe Țîpea de pe P. și ne-am retras 3-4 metri către Crazy, atunci am văzut că mai veniseră in barul Versus alți băieți, cred că erau 10-15. Când am văzut că suntem în pericol ne-am mai retras cu spatele 4-5 metri, moment în care mai multe cărămizi aruncate de băieții din grupul agresor, una dintre ele l-a lovit pe B. P. în față în partea stângă. (…) În momentul în care grupul de tineri a aruncat cu cărămizi înspre noi, când una l-a lovit pe B. P. I., am auzit mai multe voci din grupul de băieți care aruncau cu pietre :” Bravo P.! Bine ochit P. !”

Așa cum s-a arătat anterior, declarațiile date de martorii D. M. și C. A. V. confirmă datele referitoare la lovirea părții vătămate, aceștia relatând că, într-adevăr inculpatul C. a aruncat cu o piatră în direcția victimei, lovindu-l în zona feței. Astfel, în declarația din data de 23.07.2013 martorul C. A. V. a declarat că: „ În jurul orei 01,00 am ieșit în fața barului și stăteam împreună cu D. C. și discutam, iar la un moment dat din bar a ieșit R. M. urmat de prietenul lui Haidari. (…) Ajungând pe . o distanță de circa 20 metri de . M. și prietenul lui Haidari A. M. au început să se lovească reciproc. (..) La un moment dat, între cele două grupuri a avut loc o altercație verbală, cei din grupul prietenului lui Haidari A. M. s-au retras puțin, moment în care C. C. am văzut că era pe jos pe lângă ei, cred că s-a împiedicat. Unul din tinerii din grupul prietenului lui Haidari, pe care nu pot să îl mai recunosc a început să-l lovească cu picioarele. Eu și D. M. l-am împins pe tânărul respectiv. Tinerii s-au retras circa 10 m, după care cam toți din grupului prietenul lui Haidari A. M. au început să arunce cu pietre în direcția grupului nostru. Una dintre pietre l-a lovit în spate pe C. C. care la rândul lui, fiind foarte nervos și urlând de durere a luat piatra respectivă și a aruncat-o în direcția grupului de tineri care îl însoțeau pe prietenul lui Haidari A. M.. Prietenul lui Haidari A. M. însoțit de restul de tineri au plecat spre barul Havana.”

La rândul său, martorul D. M., prezentând o altă versiune a desfășurării conflictului, declarată că: „ În jurul orei 00,30 -01,00 foarte mulți invitați au părăsit incinta barului, unde se desfășura un scandal. Am ieșit și eu din bar împreună cu C.. În fața barului l-am văzut pe R. M. căruia îi curgea sânge din zona feței, lângă el se afla G. A.. Am mers împreună cu C. pe . hotel Jiul. La un moment dat am observat 3-4 tineri necunoscuți. Unul dintre acești tineri a încercat sau chiar l-a lovit pe C. C. care a căzut pe stradă. Tânărul a vrut să-l lovească pe C., moment în care am intervenit eu și C. și l-am îndepărtat. Nu ne-am lovit și nu am fost loviți, doar ne-am îmbrâncit. Cei 3-4 tineri s-au îndepărtat și au început să arunce cu pietre în direcția noastră. Noi ne-am retras. Unul dintre bolovani l-a lovit pe C. în spate. Acesta a luat bolovanul și l-a aruncat în direcția tinerilor necunoscuți. Bolovanul l-a lovit în față pe unul dintre tineri. Tinerii au plecat spre Hotel Jiul.”

Instanța de apel apreciază că declarațiile date de martorii D. M. și C. A. V. în calitate de învinuiți în cursul urmării penale sunt corespunzătoare adevărului și pentru alte argumente. Astfel, refuzul martorilor de a se supune testului poligraf, cu ocazia luării primelor declarații, constituie cel puțin un indiciu că declarațiile lor inițiale conțin și împrejurări care nu sunt expresia realității.

Totodată, din declarația martorului D. C. rezultă că, ulterior acesta a aflat de la cei doi martori, D. M. și C. A. V., că inculpatul C. C. l-ar fi lovit în cap pe prietenul lui Haidari A. M. ( n.r.partea vătămată B. P. I.): „ În momentul în care cele două grupuri s-au mai despărțit, cei din grupul din C., din care făcea parte și prietenul lui Haidari A. M., au început să arunce cu pietre în grupul din D.. Una dintre pietre l-a lovit pe C. C.. Nu am văzut ce a făcut acesta mai departe întrucât m-am îndepărtat să nu fiu lovit. După încetarea scandalului, de la D. sau de la C., nu îmi mai amintesc exact întrucât ambii vorbeau despre eveniment, am aflat că C., cu un bolovan îl lovise în cap pe prietenul lui Haidari A. M.. Eu personal nu am asistat la această scenă. Acest lucru mi-a fost confirmat a doua zi, când am aflat că prietenul lui Haidari A. M. este grav rănit.”.

Referitor la cei doi martori se constată că, aceștia și-au menținut declarațiile date în faza urmăririi penale în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel, susținând în continuare că inculpatul a aruncat o piatră în direcția părții vătămate, piatră care a lovit-o în zona feței. În mod similar, și ceilalți martori ale căror declarații au fost analizate anterior, și-au menținut depozițiile cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești de la prima instanță. Faptul că instanța a avut în vedere, în special, declarațiile date în cursul urmăririi penale, este justificat prin aceea că, în mod evident, declarațiile care sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele inițiale ale urmăririi penale, când evenimentele erau recente și existente în memoria martorilor ca și a părții vătămate, toți descriind în amănunțime modul de derulare a conflictului, astfel încât micile inadvertențe între acestea și depozițiile din faza judecății se explică prin trecerea unui interval de timp îndelungat de la respectivul incident.

Faptul că martorii D. M. și C. A. V. nu au declarat de la debutul anchetei aspectele esențiale ce au fost evidențiate mai sus, nu poate duce însă la înlăturarea, în mod automat și nemotivat, a declarațiilor ulterioare, cât timp acestea se coroborează și cu alte probe ale dosarului.

Or, declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale se coroborează cu declarația părții vătămate, cu celelalte probe testimoniale directe sau indirecte, cum sunt declarația martorului ocular Mîrșanu G., declarația martorei P. C., declarația martorului D. C., expertiza medico-legală, pe când declarațiile date inițial, conform cărora nimeni nu a aruncat cu pietre contrazice realitatea, din moment ce partea vătămată conform concluziilor medicale a suferit un traumatism, care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur, iar probele administrate în cauză confirmă faptul că partea vătămată a fost implicată într-un conflict, leziunile survenind în această împrejurare, neexistând alte date din care să rezulte că au fost cauzate de altă persoană sau în altă împrejurare.

Faptul că între martorul R. M. și partea vătămată B. P. I. ar fi avut loc o altercație, nu este de natură să infirme argumentația anterioară, având în vedere că traumatismul suferit de victimă, de o gravitate deosebită, nu putea fi produs decât prin lovire cu un corp dur, excluzându-se varianta producerii unei asemenea urmări, în momentele precedente, în condițiile în care nicio probă nu indică faptul că s-au folosit, în acea împrejurare, obiecte contondente.

Față de aceste considerente, și în opinia instanței de apel probatoriul administrat confirmă acuzația adusă inculpatului C. C., aceea de a fi săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă, împotriva părții vătămate.

Având în vedere că de la data săvârșirii faptei până la soluționarea definitivă a cauzei, respectiv la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind Codul penal precum și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, instanța de apel apreciază, la rândul său, că este necesară analizarea legilor penale succesive pentru a determina legea penală mai favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal.

În realizarea acestui demers, se va avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265/06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, privind constituționalitatea aplicării art. 5 Cod penal cauzelor în curs de judecată, decizie obligatorie în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, prin care instanța a statuat că: dispozițiile art. 5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Contrar concluziei instanței de fond, C. apreciază că legea penală mai favorabilă în acest caz este Codul penal anterior, având în vedere atât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită cât și criterii ținând de individualizarea tratamentului sancționator, sub aspectul modalității de executare, argumente ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală, săvârșită în condițiile unei încăierări, prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) Cod penal de la 1969 raportat la art. 322 alin. (1) și (2) Cod penal.

C. constată în primul rând că, infracțiunea care a făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpatului, își găsește corespondent în Noul Cod penal.

Astfel, infracțiunea incriminată de art. 182 alin. (1) și (2) Cod penal de la 1969, pedeapsa fiind de la 2 la 10 ani închisoare, se regăsește în dispozițiile art. 194 alin.(1) lit.a) Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii de 2 la 7 ani.

Conform art. 322 alin. (2) Cod penal, dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă integrității corporale sau sănătății persoanei, cel care a săvârșit această faptă se pedepsește pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se reduce cu un an.

Astfel, se constată că art. 322 alin. (2) Cod penal 1969 prevede o cauză de reducere a pedepsei în situația în care în urma încăierării se produce vătămarea corporală gravă a unei persoane și este cunoscută persoana care a produs această urmare. În această ipoteză se va reține în sarcina celui care a produs vătămarea corporală gravă numai săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 Cod penal, nu și încăierarea, reducându-se însă maximul special al pedepsei cu un an.

Aplicând acest raționament în cauză, se constată că, potrivit legii vechi pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoare de la 2 la 9 ani.

Examinând dispozițiile din Noul Cod penal se constată că, fapta inculpatului îmbracă forma infracțiunii prevăzute de art. 194 alin.(1) lit.a) Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii de 2 la 7 ani, nefiind incidente dispozițiile privind incriminarea încăierării, care în noua concepție a legiuitorului presupune, în toate variantele, ipoteza în care autorul faptei nu este cunoscut.

Cu toate că, așa cum s-a arătat mai sus, din examinarea comparativă a celor două reglementări rezultă că vechiul Cod penal prevede o pedeapsă mai aspră, sub aspectul maximului special, dacă instanța nu se orientează spre o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege, criteriul referitor numai la limita maximă a pedepsei, nu poate fi determinant pentru alegerea legii penale mai favorabile în sensul de a se aplica legea care prevede un maxim mai redus, ignorând criterii ce țin de individualizarea modalității de executare, deoarece instanța are de analizat în concret care este legea mai blândă pentru inculpat.

Or, din această perspectivă, va fi favorabile desigur legea penală care permite aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate, legea mai blândă fiind cea care prevede condiții de acordare mai largi.

Dincolo de acest aspect, o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă potrivit Noului Cod penal în raport de o pedeapsă în același cuantum cu aceeași modalitate de executare prevăzută de Codul penal de la 1969, nu este mai favorabilă inculpatului, ținând seama în special de obligațiile ce se pot impune acestuia - prestarea unei munci în folosul comunității precum și de efectele definitive ce se produc odată cu împlinirea termenului de supraveghere, respectiv de încercare stabilit. Astfel, în Noul Cod penal efectul definitiv al suspendării sub supraveghere este acela că pedeapsa se consideră executată, în vreme ce, potrivit Codul penal 1969, intervine reabilitarea de drept.

Aceste criterii sunt, de altfel, impuse de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 conform cărora „Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 Cod penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau de supraveghere.

Textul furnizează criteriile pe baza cărora urmează a fi determinată legea penală mai favorabilă, și având în vedere că, noua reglementare instituie o obligație importanță care nu se regăsește în Codul penal anterior – munca în folosul comunității – și, în plus, elimină efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, se poate concluziona pe baza criteriilor impuse de art. 16 alin.2 din Legea de punere în aplicare a Codului penal că vechea reglementare este în realitate mai favorabilă inculpatului, din această perspectivă urmând a fi admis și apelul declarat de inculpat.

Așadar, reținând că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală veche, C. va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) Cod penal 1969 raportat la art. 322 alin. (1) și (2) Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal la o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege, de 4 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 86 ind.1 și urm. Cod penal 1969.

C. va subscrie criticilor părții vătămate cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și constată că pedeapsa aplicată acestuia de 1 an și 4 luni închisoare nu respectă criteriile generale de individualizare, apelul declarat de această parte pe latură penală, fiind întemeiat.

Având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, observând limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmările grave produse, atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat constant săvârșirea faptei, dar și persoana inculpatului, acesta fiind la primul conflict cu legea penală, instanța de apel apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere conform art. 86 ind.1 și urm. Cod penal 1969 - corespunde gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite de inculpat și poate duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, așa cum este el prevăzut de art. 52 Cod penal.

De asemenea, C., contrar instanței anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 sau art. 74 Cod penal, împrejurări care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Sub aspectul individualizării pedepsei, se constată că, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, reținând pe baza declarațiilor martorilor C. A. V. și D. M. că grupul de persoane care a intervenit de partea părții vătămate a început să arunce cu pietre, iar în această împrejurare o piatră l-a lovit pe inculpat, care imediat a luat piatra de jos și a aruncat-o spre grupul în care se afla partea vătămată, lovind-o pe aceasta în zona feței. Instanța de apel va înlătura din declarațiile celor doi martori, afirmațiile referitoare la circumstanțele în care inculpatul a aruncat piatra către partea vătămată, aceste împrejurări nefiind confirmate de alte probe, nici măcar de inculpat, care a susținut constant pe parcursul procesului penal, că nu a fost lovit cu pietre de nicio persoană.

De altfel, chiar fără a înlătura din depozițiile celor doi martori aceste relatări ca nefiind corespunzătoare adevărului, dat fiind faptul că din probele administrate rezultă că, în mod evident că, în . de violență, inițiativa a aparținut grupului din care făcea parte și inculpatul C. C., grupul din care făcea parte partea vătămată încercând să-și asigure scăparea prin fugă, în aceste condiții, chiar dacă persoanele care încercau să se refugieze aruncau cu pietre, nu putea fi vorba despre o provocare, care să-i confere inculpatului beneficiul circumstanței atenuante legale. Prin urmare, în ceea ce privește reținerea scuzei provocării, se apreciază - raportat la particularitățile specifice și circumstanțele reale ale cauzei - că, în speța de față nu se poate discuta, sub nici o formă, despre incidența acestei împrejurări cu efect atenuant.

În favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.a) Cod penal 1969, deoarece recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Or, în speță, nicio împrejurare a săvârșirii faptei nu sugerează posibilitatea reținerii sale ca circumstanță atenuantă, iar datele personale ale inculpatului, referitoare la conduita bună anterioară dedusă din lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, C. va avea în vedere faptul că în intervalul de timp de 6 ani de la data comiterii faptei, inculpatul nu a mai fost implicat în săvârșirea niciunei infracțiuni, inculpatul dovedind astfel că a înțeles să-și schimbe comportamentul, să și-l adapteze normelor socio-etice impuse de societate, fapt ce întărește concluzia instanței că evenimentele din prezentul dosar vor rămâne izolate.

În aceste condiții, se constată că există suficiente date care impun concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, că pronunțarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat care nu vor mai săvârși alte infracțiuni, C. apreciind că privarea de libertate, după un interval lung de timp de la data faptelor (aproximativ 6 ani), ar avea consecințe extrem de nefavorabile, față de circumstanțele sale personale (student), iar pe de altă parte, durata termenului de încercare constituie o continuă avertizare asupra comportamentului în societate, încălcarea legii penale atrăgând automat revocarea măsurii și executarea pedepsei într-un loc de deținere.

Pe latură civilă, se constată că, instanța de fond, reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării a stabilit proporția dintre culpa inculpatului și cea a părții vătămate în producerea daunelor a proporționalizat despăgubirile civile acordate în vederea acoperirii prejudiciului moral și material suferit de partea civilă, având în vedere că, reținerea circumstanței legale atenuante a provocării are consecințe directe asupra rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penală.

Având în vedere că, în apel, instanța va înlătura circumstanța legală a provocării, va acorda în totalitate despăgubirile solicitate de parte civilă, urmând a obliga inculpatul către partea civilă B. P. I. la daune materiale, în sumă de 7872,12 lei precum și la daune morale în sumă de 35.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, se constată că, în cauză au fost administrate probe, respectiv înscrisurile justificative de la filele 181-206 d.u.p. și declarația martorului N. D., din care rezultă că, partea vătămată a efectuat cheltuieli cu tratamentele medicale în sumă totală de 7872, 12 lei.

La stabilirea cuantumul daunelor morale solicitate in cadrul procesului penal de către partea civilă, instanța a avut în vedere - în aprecierea existenței prejudiciului moral suferit de victimă - întregul ansamblu probator administrat în cauză, raportat la următoarele criterii de apreciere: importanța valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, integritatea fizică a părții vătămate, gravitatea și intensitatea durerilor psihice ale părților vătămate - victima rămânând cu o infirmitate fizică permanentă, la o vârstă fragedă, fapt care implica și o accentuare a traumei psihice precum și repercusiunile prejudiciului cauzat asupra situației persoanei, care va fi privată de o viață socială normală și corespunzătoare vârstei. În considerarea elementelor de fapt sus-menționate instanța reține cu relevanță în cauză la stabilirea prejudiciului nepatrimonial cauzat victimei și realitatea dramatic trăită de aceasta, suferința de a fi privată de o viață normală corespunzătoare, dar și la toate acele sechele posttraumatice, care vor afecta implicit (în mod negativ) participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie, context în care toate aceste consecințe negative constituie în mod cert privări și frustrări ale vieții normale.

În raport de constatările sus-menționate instanța de apel apreciază că despăgubirile morale acordate părții civile trebuie fie acordate în totalitate, cuantumul acestora reprezentând o recompensare corectă a traumelor suferite; ca atare, instanța consideră - față de toate datele și elementele probatorii ale cauzei, în funcție de aspectele sus-relevate și considerentele deja expuse - că suma de 35. 000 Euro - cu titlu de daune morale - este suficientă și de natură a realiza o reparație echitabilă și suficientă a prejudiciului moral cauzat.

Totodată, având în vedere raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul de Medicină Legală C. nr. 1028/A1/13.08.2015 din care reiese că, în urma agresiunii suferite, partea vătămată prezintă deficiență vizuală medie cu capacitate adaptivă 50%, încadrându-se în gradul III de invaliditate și are capacitatea de muncă redusă cu cel puțin jumătate, instanța de apel apreciază că se impune și acordarea unei prestații periodice în cuantum de 500 lei (actualizată cu indicele de inflație) de la data săvârșiri infracțiunii (10.10.2009) la zi și în continuare până la intervenirea unei cauze.

Față de același raționament, se va admite și acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C. și va fi obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei 1025, 10 lei, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă în cursul judecății pe fond a cauzei, față de aceleași considerente referitoare la înlăturarea stării de provocare, în baza art. 276 Cod procedură penală, va obliga inculpatul către partea civilă și la plata onorariului apărătorului ales, în cuantum de 1000 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpatul C. C. Ș. și partea civilă B. P. I., împotriva sentinței penale nr. 3665 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, va desființa sentința penală atacată și va rejudeca, în sensul considerentelor anterioare, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 300 lei și costul expertizei medico-legale efectuate în cauză, în cuantum de 63 lei, se vor avansa din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de inculpatul C. C. Ș. și partea civilă B. P. I., împotriva sentinței penale nr. 3665 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând,

În baza art. 182 alin. (1) și (2) Cod penal 1969 raportat la art. 322 alin. (1) și (2) Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul C. C. Ș. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe o durată de 7 ani, compusă din durata pedepsei aplicate și un interval de 3 ani, fixat de instanță, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal 1969.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune D.;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. P. I..

Obligă inculpatul către partea civilă B. P. I. la daune materiale, în sumă de 7872,12 lei precum și la daune morale în sumă de 35.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective.

Obligă inculpatul către partea civilă B. P. I. la plata sumei de 500 lei lunar, (actualizată în raport cu indicele de devalorizare a monedei naționale) cu titlu de prestație periodică de la data săvârșirii infracțiunii (10.10.2009) la zi și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de reducere sau stingere a obligației.

Admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C..

Obligă inculpatul către această parte civilă la plata sumei 1025, 10 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 276 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei către partea civilă B. P. I., reprezentând onorariul apărătorului ales.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 300 lei și costul expertizei medico-legale efectuate în cauză, în cuantum de 63 lei, vor fi avansate din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 octombrie 2015.

Președinte, Judecător

A. D. C. C.

Grefier,

V. D.

Red.jud.A.D.

j.f.R.A.

V.D. 26 Octombrie 2015

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 203/2015....		Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... →

Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 1356/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 1356/2015. Curtea de Apel CRAIOVA