Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1024/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1024/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 1024/2012
Dosar nr._ - art. 184 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 1024
Ședința publică de la 02 Mai 2012
PREȘEDINTE L. B. - Judecător
Judecător C. C.
Judecător M. M. Ș.
Grefier M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..
………………
Pe rol, soluționarea recursurilor promovate de asigurătorul S.C. C. A. S.A. - S. C. și partea civilă C. G., împotriva sentinței penale nr. 2059 din 29 noiembrie 2011pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj, în dosarul cu nr._ privind pe intimatul - inculpat S. N. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: avocat ales T. M. reprezentând recurenta - asigurător S.C. C. A. S.A. - S. C.; avocat ales B. C. reprezentând pe recurentul - parte civilă C. G. (lipsă); intimatul - inculpat S. N. V. asistat de avocat ales R. C.; au lipsit: intimat - parte civilă S. de Urgență Tg J.; intimat - parte civilă S. C. de O. „F.” și intimat - parte responsabilă civilmente .. C..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat B. C., pentru recurentul - parte civilă C. G., solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul laturii civile, întrucât prima instanță nu a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de această parte, impunându-se majorarea cuantumului daunelor solicitate la suma de 100.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării și convalescenței, 200.000 lei daune morale în raport de suferințele fizice și psihice, precum și beneficiul nerealizat în calitate de administrator și asociat unic la S.C. C. .., prejudiciu dovedit cu acte contabile în cuantum de 323.930,30 lei.
Avocat T. M., având cuvântul pentru recurenta - asigurător S.C. C. A. S.A. - S. C., solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul laturii civile, cu consecința reducerii cuantumului daunelor materiale și morale acordate de prima instanță și respingerea ca inadmisibilă a cererii părții civile privind acordarea beneficiului nerealizat; menționează că instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea sentinței de dispozițiile legale, respectiv art. 49 alin. 1 lit. a - e din Ordinul 5/2010, acordarea despăgubirilor materiale putându-se stabili numai în raport de documentele justificative depuse la dosar, obligația dovezii acestor daune revenind în dauna părții civile, conform codului civil, impunându-se numai acordarea sumelor dovedite cu chitanțe, facturi, din care să rezulte fără putință de tăgadă cheltuielile efectuate în mod real și corect; menționează de asemenea că daunele materiale solicitate nu pot fi dovedite cu declarații de martori, care sunt subiective și în neconcordanță cu realitatea, acestea cunoscând toate aspectele menționate din declarațiile părții vătămate; arată, de asemenea, că în considerentele hotărârii, judecătorul fondului a făcut o referire generică la probele dosarului, fără a le analiza judicios, ceea ce echivalează cu o nemotivare; de asemenea, instanța avea obligația de a demonstra de ce a pronunțat soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, obligația esențială a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii; invocă și existența unei neconcordanțe între considerentele și dispozitivul hotărârii, respectiv în considerente se face referire la un cuantum de 200.000 lei reprezentând prejudiciu material, iar în dispozitivul sentinței, care este imprecis, vag și confuz, se face referire la 20.000 lei reprezentând despăgubiri civile; cu privire la cuantumul daunelor morale, a arătat că instanța de fond a stabilit o sumă exagerată, disproporționată în raport cu soluțiile pronunțate în jurisprudența în materie recentă în cauze similare, sau chiar cu urmări mult mai grave, arătând că, în cazul unor astfel de infracțiuni, o astfel de apreciere sau evaluare, pentru a nu fi pur subiectivă, ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără justa temei, trebuie să aibă în vedere suferințele psihice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, schimbările survenite în condițiile sale de existență, cu toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din acte medicale sau din alte probe administrate; se face trimitere la concluziile raportului de expertiză medico legală din care rezultă că partea vătămată nu are grad de invaliditate, ci o incapacitate fizică temporară de 15 - 20% pentru 12 luni, impunându-se evitarea transformării procesului penal într-o afacere judiciară prin intermediul căreia să se solicite cu rea-credință sume exorbitante; arată de asemenea că, în mod greșit, a fost obligat asiguratorul la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, impunându-se numai obligarea inculpatului la plata acestora, deoarece societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător, fără a fi obligată la plata nemijlocită a despăgubirilor solicitate de părțile civile, răspunderea asigurătorului fiind de natură contractuală și nedelictuală.
În consecință, invocă cazurile de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 14, 172 și 18 cod procedură penală,solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat.
Avocat B. C., pentru recurentul - parte civilă C. G., solicită respingerea recursului declarat de asigurător, ca nefondat, întrucât nu se urmărește o îmbogățire fără just temei, cuantumul despăgubirilor stabilite de instanță și solicitate de partea civilă reprezentând numai 3% din daunele pe care le poate plăti asigurătorul și, de asemenea, nu este vorba de art. 49 din Ordinul 5/2010 invocat de asigurător.
Avocat R. C., având cuvântul pentru intimatul - inculpat S. N. V., solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat și admiterea recursului declarat de asigurător, întrucât hotărârea este nelegală și netemeinică, despăgubirile stabilite de prima instanță fiind prea mari, în raport atât de practica judiciară cât și de probele administrate în cauză; se arată de asemenea că hotărârea este nemotivată, întrucât nu s-a indicat prin suma acordată părții civile cât reprezintă daune morale și cât reprezintă beneficiul nerealizat, cu atât mai mult cu cât, din probe a rezultat că societatea administrată de partea civilă a funcționat în continuare, declarațiile martorilor fiind subiective.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat și admiterea recursului declarat de asigurător întrucât, într-adevăr, hotărârea este nemotivată sub aspectul laturii civile, fiind fondate criticile formulate sub acest aspect de către asigurător, cu precizarea că suma acordată cu titlu de daune morale este prea mare, în raport de practica instanțelor în această materie și, de asemenea, despăgubirile materiale nu au fost dovedite.
Intimatul - inculpat S. N. V., în ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor de față; â
Prin sentința penală nr. 2059 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj în dosarul cu nr._, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art 184 alin 1 și 3 Cod penal în art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, iar în baza art. 184 alin 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin 7 Cod procedură pe penală, a fost condamnat inculpatul S. N. V. (fiul lui C. și I., născut la data de 25.09.1987 în C., județul D., domiciliat în C., .. 5, Cămin 500, ., CNP._) la pedeapsa de 5 luni închisoare, iar conform dispozițiilor art. 81 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de art. 82 C.p. și s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.; s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. G.; a fost obligat inculpatul S. N. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente . C., alături de asigurătorul . – S. C., la 200.000 lei despăgubiri civile, 2.500 lei rentă globală pe perioadă de 12 luni de zile și la 70.000 lei daune morale, către partea civilă C. G.; în baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 7132/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. N. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, constând în fapt în aceea că la data de 10.11.2010, inculpatul, în timp ce conducea pe DE 79 autotractorul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ și, ajungând pe raza com. Bâlteni, ., a observat că autospeciala din fața sa, ce transporta butelii, frânase motiv pentru care a frânat și el pentru a evita impactul cu aceasta, însă datorită distanței mici păstrate față de mașina din față și a vitezei neadaptate la condițiile de drum, coliziunea nu a mai putut fi împiedicată.
In aceste condiții, inculpatul a încercat să vireze, moment în care a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens și a lovit aici autoutilitara marce Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare_ condusă regulamentar, din sens opus, de partea vătămată C. G..
In urma accidentului a rezultat avarierea ambelor autovehicule și vătămarea corporală a părții vătămate C. G., care a fost transportată la S. Județean Tg-J., unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Din C.M.L. nr. 1785/30.12.2010 emis de SML Gorj a rezultat că pentru leziunile produse lui C. G. în timpul accidentului, au fost necesare pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.
S-a efectuat un nou raport de expertiză medico-legală la SML Gorj, în concluziile căruia s-a reținut că leziunile traumatice urmare a accidentului au necesitat de la producere un număr de 80-85 zile îngrijiri medicale în care se includ și cele acordate inițial, iar partea vătămată a rămas cu o incapacitate adaptivă de 15-20 % pentru 12 luni cu diminuarea capacității de muncă în același procent.
Instanța de fond, având în vedere noul raport de expertiză medico legală în care numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea părții vătămate a fost mărit la 80-85 de zile, a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin 1 și 3 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art 184 alin 2 și 4 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, împrejurările în care a fost săvârșită fapta penală, cât și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că s-a aplicat o pedeapsă de 5 luni închisoare, apreciindu-sec în acest sens că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, punându-i-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal și interzicându-i-se acestuia exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și morale, având în vedere Decizia nr. 2617/2009 a Î.C.C.J. privind infracțiunile contra persoanei în vederea evitării ajungerii la o îmbogățire fără just temei, trebuind a fi luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și din toate consecințele acesteia, conform actelor medicale si a probelor administrate.
Prima instanță a apreciat că nu a fost dovedit în totalitate prejudiciul material a cărui reparare se cere, avându-se în vedere actele depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor propuși de partea civilă, constatându-se că suma de 200.000 lei este suficientă pentru acoperirea acestuia, sumă în care s-au inclus cheltuielile făcute în perioada spitalizării și a convalescenței, cât și pierderile suferite de partea civilă la firma administrată datorită inactivității acestuia.
Având în vedere concluziile raportul de expertiză medico legală în sensul diminuării capacității de muncă pe o perioadă de 12 luni (de la data producerii accidentului și până la pronunțare), instanța de fond a apreciat că se impune acordarea sumei de 2.500 către partea civilă cu titlu de rentă globală, iar referitor la capătul de cerere privind daunele morale, s-a constatat că este de necontestat faptul că, în urma accidentului, partea vătămată C. G. a suferit grave leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 80-85 zile de îngrijiri medicale, avându-se în vedere printre altele și suferința fizică și psihică îndurată după accident atât în timpul spitalizării, cât și după externare, gravitatea și profunzimea consecințelor accidentului, apreciindu-se că suma de 70 000 lei reprezintă o compensare echitabilă pentru suferințele cauzate de accidentul rutier, inculpatul fiind astfel obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente . C. și alături de asigurătorul . Sibiu- S. C., atât la plata despăgubirilor civile, cât și plata daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs - în termen legal - atât asigurătorul S.C. C. A. S.A. - S. C., cât și partea civilă C. G..
Partea civilă C. G. solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul laturii civile, întrucât prima instanță nu a admis în totalitate acțiunea civilă formulată de această parte, impunându-se majorarea cuantumului daunelor solicitate la suma de 100.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării și convalescenței, 200.000 lei daune morale în raport de suferințele fizice și psihice, precum și beneficiul nerealizat în calitate de administrator și asociat unic la S.C. C. .., prejudiciu dovedit cu acte contabile în cuantum de 323.930,30 lei.
Asigurătorul S.C. C. A. S.A. - S. C. solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul laturii civile, cu consecința reducerii cuantumului daunelor materiale și morale acordate de prima instanță și respingerea ca inadmisibilă a cererii părții civile privind acordarea beneficiului nerealizat; menționează că instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea sentinței de dispozițiile legale, respectiv art. 49 alin. 1 lit. a - e din Ordinul 5/2010, acordarea despăgubirilor materiale putându-se stabili numai în raport de documentele justificative depuse la dosar, obligația dovezii acestor daune revenind în dauna părții civile, conform codului civil, impunându-se numai acordarea sumelor dovedite cu chitanțe, facturi, din care să rezulte fără putință de tăgadă cheltuielile efectuate în mod real și corect; menționează de asemenea că daunele materiale solicitate nu pot fi dovedite cu declarații de martori, care sunt subiective și în neconcordanță cu realitatea, acestea cunoscând toate aspectele menționate din declarațiile părții vătămate; arată, de asemenea, că în considerentele hotărârii, judecătorul fondului a făcut o referire generică la probele dosarului, fără a le analiza judicios, ceea ce echivalează cu o nemotivare; de asemenea, instanța avea obligația de a demonstra de ce a pronunțat soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, obligația esențială a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii; invocă și existența unei neconcordanțe între considerentele și dispozitivul hotărârii, respectiv în considerente se face referire la un cuantum de 200.000 lei reprezentând prejudiciu material, iar în dispozitivul sentinței, care este imprecis, vag și confuz, se face referire la 20.000 lei reprezentând despăgubiri civile; cu privire la cuantumul daunelor morale, a arătat că instanța de fond a stabilit o sumă exagerată, disproporționată în raport cu soluțiile pronunțate în jurisprudența în materie recentă în cauze similare, sau chiar cu urmări mult mai grave, arătând că, în cazul unor astfel de infracțiuni, o astfel de apreciere sau evaluare, pentru a nu fi pur subiectivă, ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără justa temei, trebuie să aibă în vedere suferințele psihice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, schimbările survenite în condițiile sale de existență, cu toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din acte medicale sau din alte probe administrate; se face trimitere la concluziile raportului de expertiză medico legală din care rezultă că partea vătămată nu are grad de invaliditate, ci o incapacitate fizică temporară de 15 - 20% pentru 12 luni, impunându-se evitarea transformării procesului penal într-o afacere judiciară prin intermediul căreia să se solicite cu rea-credință sume exorbitante; arată de asemenea că, în mod greșit, a fost obligat asiguratorul la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, impunându-se numai obligarea inculpatului la plata acestora, deoarece societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător, fără a fi obligată la plata nemijlocită a despăgubirilor solicitate de părțile civile, răspunderea asigurătorului fiind de natură contractuală și nedelictuală.
În consecință, a invocat cazurile de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 14, 172 și 18 cod procedură penală, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Recursurile sunt fondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurilor de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 9, 14, 172 și 18 cod procedură penală și din oficiu, în limitele prev de art. 3856 alin. ultim cod procedură penală, se constată următoarele:
Inculpatul S. N. V. a fost trimis în judecată și condamnat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu aplic. art. 81 cod penal, pentru infracțiunea prev de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, constând în aceea că, la data de 10 noiembrie 2010, a intrat în coliziune cu autospeciala care se afla în fața sa, reținându-se o culpă în sarcina inculpatului în producerea accidentului, întrucât viteza de deplasare a autovehiculului acestuia a fost de cca. 85 - 90 km./h., deși, pe porțiunea de drum în care s-a produs accidentul, viteza legală era de 70 km./h., și, de asemenea, inculpatul angajându-se în depășirea autospecialei care frânase în fața sa, prin traversarea axei care separă sensul de circulație, nu s-a asigurat că din sens opus nu se apropia un vehicul și că ar fi dispus în acest fel de spațiu de timp suficient pentru efectuarea manevrei de siguranță, încălcând prevederile art. 45 alin. 3, 48 și 49 din OUG nr. 195/2002 republicată și respectiv art. 118 lit. a și art. 120 lit. j și k din Regulamentul de Aplicare a acestei ordonanțe.
Motivele de recurs formulate de partea civilă și asigurător vizează numai latura civilă a cauzei, respectiv greșita soluționare a acesteia raportat la cuantumul sumelor acordate părții civile, însă asigurătorul a invocat atât motivele scrise, cât și oral, motivul de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 9 cod procedură penală, respectiv hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de recurs constatând incidența acestui caz de casare în cauză.
Astfel, cazul de casare invocat de asigurător se referă la hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege, prima instanță, admițând în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă recurentă C. G. fără a arăta în concret motivele pentru care a dispus o astfel de soluție, făcând numai aprecieri generale cu privire la „actele depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor propuși de partea civilă”.
Ori, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat, potrivit jurisprudenței sale constante, în repetate rânduri, că hotărârile judecătorești trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează. Întinderea acestor obligații poate varia în funcție de natura deciziei în cauză, ce trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanțelor cauzei.
Într-adevăr, instanța supremă a apreciat că, în conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza B. vs. România), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient însă să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
În acest sens, instanța de fond avea obligația să analizeze cererile formulate de părți, atât de partea civilă cât și de asigurător și să răspundă argumentat la criticile și mijloacele de apărare invocate de părți. Ori, în cauza de față, se constată că instanța de fond nu a analizat criticile invocate de asigurător, formulate în scris și aflate la filele 140, 141, prin care invocă atât greșita obligare a acestei părți la plata daunelor solicitate de partea civilă, precum și cuantumul daunelor solicitate în raport de probele administrate, limitându-se doar la aprecierea că acțiunea civilă formulată de partea civilă urmează să fie fondată în parte, întrucât nu a fost dovedit în totalitate prejudiciul material a cărui reparare se cere.
Pentru asigurarea exigențelor unui proces echitabil, în deplină concordanță cu norma europeană înscrisă în art 6 din Convenție, norma procesul penală internă, prin cazul de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 9 cod procedură penală, sancționează situația în care instanța pronunță o hotărâre fără a arăta motivele pe care se întemeiază această hotărâre, cu consecința casării acestei sentințe și trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță.
În cauza de față, instanța de fond, ignorând aceste dispoziții legale imperative, a procedat la soluționarea acțiunii civile din procesul penal ignorând examinarea și analizarea tuturor cererilor invocate de către partea civilă și asigurător, în raport de întregul material probator administrat în cauză.
Ca urmare, se apreciază că se impune admiterea căilor de atac declarate în cauză, pentru o corectă soluționare a laturii civile, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c cod procedură penală, va fi casată sentința penală recurată, sub aspectul laturii civile și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Tîrgu J. (instanța de fond urmează să menționeze, în concret, ce reprezintă sumele acordate părții civile, respectiv daunele materiale, morale sau prejudiciul nerealizat, așa cum s-a solicitat, precum și materialul probator pe baza căruia se pronunță hotărârea, urmând a avea în vedere, de asemenea, și criticile invocate de către asigurător, cu precizarea că, deși prin Decizia nr. I/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a stabilit că, în procesul penal, calitatea societății de asigurare este aceea de asigurător de răspundere civilă, existența unui contract de asigurare nu exonerează societățile de asigurare de acoperirea daunei provocată de cei asigurați, alături de aceștia, mai ales că implicarea acestor societăți în procesul penal este întemeiată pe dispozițiile art. 14 cod procedură penală și art. 998 cod civil, iar coexistența răspunderii contractuale bazată pe contractul de asigurare cu cea delictuală izvorâtă din infracțiune, se constituie într-o adevărată garanție pentru creditorul obligației de despăgubire).
Vor rămâne valabile actele procedurale încheiate până la 15 noiembrie 2011, inclusiv.
Se vor menține dispozițiile sentinței penale recurate, privitoare la latura penală.
În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de asigurătorul S.C. C. A. S.A. - S. C. și partea civilă C. G., împotriva sentinței penale nr. 2059 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. - județ Gorj, în dosarul cu nr._ privind pe intimatul - inculpat S. N. V..
Casează sentința penală recurată, sub aspectul laturii civile și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Rămân valabile actele procedurale încheiate până la 15 noiembrie 2011, inclusiv.
Menține dispozițiile sentinței penale recurate, privitoare la latura penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. B. C. C. M. M. Ș.
Grefier,
M. N.
Red. jud.: L. B.
Jud. fond: L. B.
Dact. 3 ex./A.T. - 21 Mai 2012
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1298/2012. Curtea de Apel... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1048/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
