Cerere de eliberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.9 CPP. Decizia nr. 1361/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1361/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 6962/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1361
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D.-I. B.
JUDECĂTOR – D. N.
JUDECĂTOR – MIȚA M.
Grefier – I. Ș.
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror L. C. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –
Serviciul Teritorial G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpata O. T., în prezent deținută în Arestul I.P.J. G., împotriva încheierii de ședință din 14.10.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpata-recurentă O. T., în stare de arest, asistată de avocat T. S. S., apărător ales conform împuternicirii avocațiale nr._/21.10.2013 – Baroul B..
Procedura este legal îndeplinită, in conformitate cu dispozițiile art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei, în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul de ședință arătând că este primul termen de judecată, apărătorul inculpatei-recurente a înaintat la dosar o cerere, prin fax, prin care solicită să fie anunțat telefonic cu cel puțin o zi înainte de termenul de judecată ce urmează a fi stabilit, după care;
Întrebată fiind, inculpata O. T., arată că își menține recursul declarat în cauză.
Curtea, nemaifiind alte cereri cu caracter prealabil de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Avocat T. S. S., pentru recurenta-inculpată O. T., solicită admiterea recursului formulat de către inculpată împotriva încheierii de ședință din 14.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. și ca urmare admiterea cererii de liberare sub control judiciar.
Apreciază că în mod greșit instanța a reținut că există pericolul ca inculpata să influențeze martorii pentru că probele de la dosar au fost obținute în urma unor adrese către bănci prin care s-a confirmat că au existat niște extrase efectuate de către inculpată.
Fără a pune în discuție indiciile temeinice, dorește doar să aducă la cunoștință instanței că forma de participație a inculpatei la săvârșirea infracțiunilor a constat în aceea că a pus la dispoziție date de identitate și că a ridicat repetat (5 acte materiale) sume de bani depuse de către persoanele care erau induse în eroare de către o altă persoană.
Înscrisurile de la dosar dovedesc existența faptei sub aspect material. Sub aspect subiectiv se va stabili pe fond.
De asemenea, inculpata nu poate săvârși alte infracțiuni, nu există indicii că ar săvârși alte infracțiuni dacă ar fi lăsată în libertate.
Solicită ca instanța să aibă în vedere că actele materiale despre care se face vorbire în propunerea de arestare și în propunerea de prelungire au fost săvârșite în data de 07.03.2012. Măsura arestării a fost luată la 1 an și 6 luni după săvârșirea acestei fapte (sau după ridicarea acestor sume de bani). A considerat-o și o consideră inoportună la acest moment. Din data de 7.03.2012 până în acest moment, nu mai există date că ar fi săvârșit alte infracțiuni.
Pentru un act material din data de 30.12.2011 a fost condamnată de către Judecătoria Toplița la 2 ani închisoare cu suspendare. Probabil se va stabili pe fond, chiar dacă în propunere s-a reținut starea de recidivă, că aceasta nu există și că faptele sunt concurente.
De asemenea, apreciază că cererea de liberare sub control judiciar nu este neaparat una accesorie. Dacă ar fi accesorie, ar însemna că trebuie să urmeze soarta cererii principale, adică a măsurii arestării, respectiv ar trebui să expire odată cu expirarea măsurii arestării.
Apreciază că liberarea sub control judiciar reprezintă o modalitate de individualizare, iar aici trebuie avută în vedere participația concretă la săvârșirea faptelor a inculpatei și în aceste condiții, să fie aplicată această măsură de individualizare și să i se permită inculpatei să stea alături de familie, până la terminarea procesului, în localitatea de domiciliu, urmând să se prezinte și să urmeze obligațiile pe care le are de îndeplinit.
Textul de lege, respectiv art.16010 C.p.p. prevede și posibilitatea ca în cazul în care în urma anchetei se va stabili că mai există și alte fapte sau împrejurări care nu au fost avute în vedere de către instanțe la luarea măsurii, ca măsura să fie poată fi revocată.
În acest moment nu există nici un motiv pentru care inculpata să nu poată fi lăsată în libertate.
Curtea constată că apărătorul recurentei-inculpate nu a făcut nicio referire la motivarea instanței de fond privind faptul că inculpata are un copil încadrat într-un grad de handicap.
Avocat T. S. S., pentru recurenta-inculpată O. T. precizează că motivarea cererii de liberare sub control judiciar nu se fundamentează neaparat pe un motiv temeinic. Faptul că la aceste motive, inculpata a depus și înscrisuri din care rezultă că are o situație deosebită (copilul fiind încadrat într-un grad de handicap), consideră că prezintă un argument în plus, dar nu neaparat acesta a constituit motivul. La acel moment, inculpata a folosit procedural acest mijloc de individualizare a măsurii arestării, în condițiile în care a formulat cererea fără apărător.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea prezentului recurs, să se constate că încheierea criticată este legală și temeinică.
În cuprinsul încheierii instanța de fond a motivat, legat chiar de aspectul sesizat de instanță astăzi, că apărarea în susținerea recursului de față nu a vizat și motivele invocate în declarația dată de către inculpată, în sensul problemelor de familie pe care le are.
Instanța de fond a motivat faptul că aceste probleme nu sunt motive temeinice care să conducă la admiterea prezentei cereri.
Instanța a analizat contribuția inculpatei, pe care apărarea a subliniat-o astăzi ca fiind de o contribuție redusă față de ceilalți 9 inculpați din grupul din care făcea parte la acel moment, însă activitatea inculpatei a contribuit la activitatea întregului grup și a dat eficiență activității grupului infracțional din care făcea parte.
Această activitate a fost elaborată într-o structură bine organizată, cu roluri distincte, bine definite pentru fiecare inculpat.
Inculpata și-a adus contribuția în această activitate, fie în martie, fie în decembrie 2013, ridicând sume de bani, în contextul în care erau contactate persoane în vârstă, profitând de vârsta acestora, în condițiile în care anunțau un anumit eveniment, un accident, astfel încât activitatea infracțională a inculpatei este una persistentă și alături de ceilalți inculpați a contribuit la întreaga activitate a grupului.
În ce privește natura infracțiunii dedusă judecății, instanța a subliniat activitatea desfășurată, fiind aceea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2 și 5 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p., iar în analiza efectuată a pornit de la criteriile prevăzute de decizia 17/2011 a Î.C.C.J., de la subzistența temeiurilor și a analizat-o în contextul în care cercetarea ar fi prejudiciat dacă s-ar dispune punerea în libertate a inculpatei, risc pe care l-a evaluat din modalitatea concretă în care a acționat inculpata.
Solicită respingerea recursului, și deopotrivă a cererii așa cum a fost formulată.
În replică, apărătorul recurentei-inculpate O. T. solicită ca instanța să aibă în vedere doar disp. art.160 C.p.p. Această măsură a liberării sub control judiciar nu prevede o modalitate de individualizare, cum prevede arestarea preventivă pe 136 pct.8 C.p.p. Deci instanța urmează să analizeze cererea sub aspectul condițiilor și elementelor care nu trebuie să existe pentru a putea fi admisă prevăzută de art.1602 C.p.p.
Inculpata recurentă O. T., având ultimul cuvânt, solicită ca instanța să aibă în vedere că de aproape doi ani nu a mai săvârșit nicio infracțiune și că are un copil bolnav, conform actelor depuse la dosar.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 14.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a respins ca fiind nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata O. T., iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2 C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata de cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 200 lei. De asemenea, s-a dispus ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, să fie avansată din fondul Ministerului Justiției, către Baroul G..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._, inculpata O. T. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar. În motivarea cererii, inculpata a arătat faptul că este cercetată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial G., în stare de arest preventiv, și că prin prezenta cerere dorește să fie liberată sub control judiciar doar pentru copilul pe care-l are în întreținere și care este bolnav (conform declarației sale reținută prin încheierea de ședință din 09.10.2013 ultimul alineat) și că se va prezenta la organul de anchetă ori de câte ori va fi necesar.
În scopul soluționării cererii, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 103/D/P/2013 și a fost pusă în discuția participanților procesuali admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a constatat că cererea inculpatei O. T. este admisibilă în principiu, aceasta fiind cercetată pentru infracțiuni intenționate pe care legea le pedepsește cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.
În ceea ce privește fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată.
În motivarea soluției dispuse, s-a arătat că inculpata O. T. este cercetată pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 al. 1, 2 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Ca și situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatei O. T. că, începând cu luna martie 2012, împreună cu inculpații T. D. E., A. Ș., S. V. B., C. C., P. D. V., Kerekeș M. și alți făptuitori, precum S. R. și N. O., a contactat de la posturi telefonice fixe diferite persoane din diferite zone ale țării cărora, folosind calitatea mincinoasă de rudă apropiată (fiu, nepot etc.), sub pretextul implicării într-un accident rutier consumat de care sunt răspunzători, le-au pretins diferite sume de bani în lei și euro necesare pentru soluționarea amiabilă a litigiului, fără consecințe legale. În acest sens, victimele, cu precădere persoane în vârstă, erau instruite să transfere bani pe sistemul Western Union pe numele așa-zisului avocat sau a unei persoane apropiată victimei.
Activitatea infracțională a inculpatei O. T. s-a concretizat în aceea că, în iunie și decembrie 2012, a ridicat sume de bani expediați prin sistemul Western Union, deși cunoștea că banii sunt urmare comiterii de infracțiuni și a găsit și alte persoane, patru infractori, care să ridice în numele infractorilor sume de bani prin acest sistem.
Martorul C. V., în cursul lunii octombrie 2012, a fost contactată de D. I. să retragă suma de 6.900 lei expediată prin sistemul Western Union, de la O. T..
Martorul M. R. P., în primăvara anului 2012, la indicația inculpatului T. D. E., a transportat-o cu taxi-ul pe inculpata O. T. din municipiul T., în ..
Martora C. L. a declarat că, în repetate rânduri, a trimis și primit diverse sume de bani la și de la inculpata O. T.. Din chitanțele generate de sistemul Western Union rezultă transferul de bani între inculpata O. T. și martora C. L..
A apreciat prima instanță că faptele comise de inculpata O. T. sunt de un deosebit pericol social, comise în grup organizat, în concurs și în formă continuată.
În cauză sunt implicați un număr însemnat de inculpați, iar inculpata fiind liberă, chiar sub control judiciar, ar avea posibilitatea să influențeze probele dosarului, respectiv martorii și inculpații liberi, zădărnicind astfel aflarea adevărului și îngreunând ancheta generală.
Problemele de familie ale inculpatei, respectiv faptul că are un copil bolnav, nu sunt de natură a admite cererea acesteia și a fi pusă în libertate sub control judiciar. Problemele medicale ale copilului, conform actelor medicale depuse la dosar, existau și la momentul la care inculpata s-a implicat în activitatea infracțională, iar aceasta avea posibilitatea să aibă în vedere la acel moment, înainte de a se implica în activitatea infracțională, problemele de sănătate ale copilului său.
A mai apreciat instanța de fond că, pentru buna desfășurare a anchetei generale, inculpata nu poate fi cercetată decât în stare de arest preventiv, astfel că cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva încheierii de ședință mai sus menționate, în termen legal a declarat recurs inculpata O. T., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând – prin apărător ales – motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii penale. În esență, în motivarea recursului s-a arătat de către inculpat că punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar nu este de natură să afecteze buna desfășurare în continuare a procesului penal.
S-a solicitat admiterea recursului în sensul celor invocate.
Verificând încheierea de ședință recurată, prin prisma motivelor invocate de recurentă și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 C.proc.pen., în referire la art. 1609 C.proc.pen., Curtea constată că recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 1601 C.proc.pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 și 2 C.proc.pen., respectiv cele prevăzute de art. 1604 alin. 1 C.proc.pen.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci o vocație a acestuia, instanța putând, pe de o parte, să acorde liberarea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, în condițiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.
Pe de altă parte, refuzul liberării pe considerente de netemeinicie trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
Cu toate acestea, instanțele nu ar putea uza discreționar de această facultate, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei. Această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatei în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Astfel cum a statuat Î.C.C.J. – Secțiile Unite prin Decizia nr. 17/2011 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, aprecierea asupra oportunității dispunerii acestei măsuri presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
În cauza de față, inculpata O. T. este cercetată pentru săvârșirea, în concurs real, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a C.pen., a infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, respectiv de art. 215 al. 1, 2 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. În fapt, se reține în sarcina inculpatei recurente că, în cursul lunii martie 2012, ar fi aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpații T. D. E., A. Ș., S. V. B., C. C. și alte persoane în scopul obținerii de importante foloase materiale prin activități de inducere în eroare, realizate prin metodele „accidentul” sau „premiul”, și acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin acțiuni repetate desfășurate în cursul lunii martie 2012, ar fi ajutat pe membrii constituenți ai grupului, prin încasarea de la punctele de lucru ale mai multor societăți care se ocupă cu transferul de bani, a sumelor transmise pe numele ei, la indicația inculpaților susmenționați ori a altor membri ai grupului, de către partea vătămată C. E., prin transmiterea directă sau prin interpuși a unei părți din beneficiul infracțional către alți membri ai grupului, precum și prin acordarea unui sprijin moral, la inducerea în eroare a unui număr de 68 de părți vătămate, precum și la încercarea de inducere în eroare a altor persoane vătămate, inducere în eroare prin folosirea în cadrul convorbirilor telefonice cu acestea a calității mincinoase de rudă apropiată (fiu, nepot), avocat ori aceea de reprezentant al unei importante societăți comerciale, prejudiciul total cauzat de membrii grupului fiind de 330.600 lei și 83.705 euro, din care inculpata a încasat direct de la partea vătămată C. E. suma de 9.500 lei.
Datele care circumstanțiază faptele, astfel cum au fost reținute de acuzare în baza probatoriului administrat până la acest moment de organele de urmărire penală, pun în evidență aspecte concrete de natură a demonstra că lăsarea în libertate a inculpatei O. T. nu este oportună, cel puțin la acest moment, atât prin natura și gravitatea concretă a infracțiunilor reținute în sarcina sa, cât și a riscului ca aceasta, odată pusă în libertate, să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp inculpata a mai fost condamnată anterior pentru săvârșirea unor fapte de același gen, iar cercetările se află încă într-o fază incipientă. Dimpotrivă, instanța de recurs observă că, în speță, se poate anticipa mai degrabă o posibilitatea de influențare a declarațiilor, dacă se are în vedere poziția subiectivă a celorlalți inculpați și persoana inculpatei din perspectiva relațiilor cu aceștia.
În acord cu instanța de fond, Curtea apreciază că față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, întinderea în timp a activității infracționale, rezultă că până la acest moment procesual, nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive. Curtea apreciază că există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 1602 alin. 1 C.proc.pen., din care rezultă că inculpata va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste context, Curtea mai subliniază că detenția provizorie a inculpatei, la acest moment, este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatei, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpata fiind arestată la data de 10 martie 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că nici datele care caracterizează persoana inculpatei nu se constituie în elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă. În urma evaluării faptelor pretins săvârșite, Curtea constată că în mod corect tribunalul nu a acordat liberarea provizorie, atât timp cât circumstanțele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului, iar garanțiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puțin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptelor pentru este cercetată.
În fine, Curtea mai învederează că, de principiu, atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Or, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. În raport și cu aceste considerente, cererea inculpatei, de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, în mod corect instanța de fond procedând la respingerea acesteia.
Prin prisma acestor considerente de fapt și de drept, Curtea concluzionează că cererea inculpatei O. T., de liberare provizorie sub control judiciar, nu este întemeiată la acest moment procesual și că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatei și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
În altă ordine de idei, Curtea observă că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata O. T. ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, aceasta deoarece o astfel de cerere poate fi acordată, potrivit art. 1602 alin. 1 C.proc.pen., numai în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani. Or, inculpata este cercetată, printre altele, și pentru săvârșirea, infracțiuniii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 al. 1, 2 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Însă, atâta vreme cât ne aflăm în calea de atac promovată exclusiv de către inculpată, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus.
Pentru toate aceste considerente, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b C.proc.pen., în referire la art. 1609 C.proc.pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2 C.proc.pen., va fi obligată recurenta-inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDe:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata O. T. (fiica lui T. și M., născută la data de 20.01.1985 în mun. B., jud. B., CNP_, cu domiciliul în sat Prejmer, ., ., deținută la Arestul I.P.J. G.), împotriva încheierii de ședință din 14.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ . În baza art.192 al.2 C.p.p. obligă pe inculpata O. T. la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D.-I. B. D. N. Mița M.
Grefier,
I. Ș.
Red.:D.I.B./06.11.2013
Tehnored.:I.Ș./06.11.2013/2 ex.
Fond:jud.Anișoara C.
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
