Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1644/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1644/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 9315/121/2012/a17
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1644/R
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. D. - JUDECĂTOR
Judecător - M. T.
Judecător - L. H.
Grefier - M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin PROCUROR - F. HAHUIE
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
– Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial G. -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale formulate împotriva încheierii de ședință din 03.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ 2 al Tribunalului G., de către inculpații: A. S., C. A. D., C. N., I. I., M. C., P. F. I. și V. A. C., în prezent deținuți în Penitenciarul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat A. S., în stare de deținere, personal și asistat de avocat C. C., apărător ales în baza împuterniciri avocațiale . nr._ emisă de Baroul G. – Cabinet de avocat „C. C.” și de avocat L. R., apărător ales, recurentul-inculpat C. A. D., în stare de deținere, personal și asistat de avocat T. R., în substituirea apărătorului ales M. vasile, în baza delegației de substituire emise de Baroul G., recurentul-inculpat C. N., în stare de deținere, personal și asistat de avocat T. R., în substituirea apărătorului ales, avocat M. V., recurentul-inculpat I. I., în stare de deținere, personal și asistat de avocat C. G., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr._/13.12.2013 emise de Baroul București – Cabinet de avocat „C. G.”, recurentul-inculpat M. C., în stare de deținere, personal și asistat de avocat T. R., în substituirea apărătorului ales M. vasile, în baza delegației de substituire emise de Baroul G., recurentul-inculpat P. F. I., în stare de deținere, personal și asistat de avocat T. R., în substituirea apărătorului ales, avocat M. V., și recurentul-inculpat V. A. C., în stare de deținere, personal și asistat de avocat T. R., în substituirea apărătorului ales, avocat M. V..
Procedura este legal îndeplinită, in conformitate cu dispozițiile art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei, în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul de ședință arătând că este primul termen de judecată după care;
Întrebați fiind, recurenții-inculpați precizează că își mențin recursurile formulate.
Curtea, nemaifiind alte cereri cu caracter prealabil de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Avocat C. C., având cuvântul pentru recurentul-inculpat A. S., solicită admiterea recursului formulat de acesta, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acesteia.
Solicită instanței să aibă în vedere faptele pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, modul de săvârșire a infracțiunilor, natura acestora dar și circumstanțele concrete și personale ale inculpatului, faptul că acesta este arestat preventiv de un an și 7 luni.
Apreciază că, pe de o parte, s-a îndeplinit termenul rezonabil în ceea ce privește durata măsurii preventive a arestării; cercetarea judecătorească este aproape finalizată și nu există riscul ca inculpatul să intervină asupra probatoriului administrat deoarece mai sunt de audiat doar doi martori. Totodată, precizează că toți martorii care au fost audiați pe parcursul cercetării judecătorești au declarat că nu il cunosc pe inculpatul A. S. și nu au avut nicio legătură cu acesta.
Curtea pune în vedere apărătorului inculpatului să formuleze concluzii raportat la obiectul cauzei – respectiv recurs la încheierea prin care prima instanță a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Avocat C. C., având cuvântul pentru recurentul-inculpat A. S., precizează că, lăsat în libertate, inculpatul nu ar avea niciun motiv să intervină asupra probatoriului de administrat, mai ales că instanța de fond, în motivare, a reținut faptul că o parte dintre martori au dat declarații.
Apărătorul inculpatului apreciază că nu există pericolul social pentru ordinea publică, datorită faptului că, o dată cu trecerea timpului, pericolul social concret pentru ordinea publică nu mai există, s-a estompat, iar complexitatea cauzei nu justifică menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Consideră că nu există niciun argument plauzibil pentru ca inculpatul să fie menținut în stare de arest preventiv și apreciază ca fiind admisibilă cererea formulată.
Menționează că la instanța de fond au fost depuse înscrisuri din care rezultă că inculpatul este căsătorit, are patru copii, domiciliază pe raza localității G. și nu există riscul de sustragere a acestuia de la judecată, dacă ar fi cercetat în stare de libertate, sau să săvârșească alte fapte de natură penală.
Avocat L. R., având cuvântul pentru recurentul-inculpat A. S., apreciază că, în cauză, cererea de liberare provizorie poate fi socotită ca fiind întemeiată, potrivit art.1608a Cod procedură penală, deoarece inculpatul este infractor primar, este o persoană care are o situație familială destul de grea, în acest dosar urmărirea penală este de mult timp finalizată iar cercetarea judecătorească este aproape terminată, deoarece mai sunt de audiat doi martori care au domiciliile în Ucraina.
Menționează că, în cuprinsul încheierii recurate, instanța de fond face o contradicție în motivare deoarece, pe de o parte, spune că este adevărat că instanța nu este obligată, dacă sunt îndeplinite condițiile, să admită cererea de liberare provizorie, însă precizează, totodată, că este doar o facultate lăsată la aprecierea instanței.
Apărătorul recurentului-inculpat menționează că și măsura arestării preventive este tot o facultate a instanței, deoarece, potrivit legii, „procurorul poate să propună” luarea acesteia și, în aceste condiții, apare ca nejustificată dispariția acestui „poate” la luarea măsurii arestării preventive iar când se pune în discuție cererea de liberare provizorie, acest „poate” este prezent, în condițiile în care faptele nu intră în discuție, ele existând.
Totodată, menționează că, prin Noul Cod penal și noul Cod de procedură penală care urmează să intre în vigoare, este un semn că legiuitorul apreciază diferit măsurile preventive, în general, și cele două forme ale liberării provizorii, în special.
De asemenea, solicită să fie avut în vedere și faptul că este o evoluție constantă în instituția liberării provizorii, în sensul lărgirii situațiilor în care aceasta poate fi adoptată. Apreciază că lărgirea sferei de aplicare a acestor măsuri trebuie să ducă și la lărgirea posibilităților de aplicare efectivă a acestor prevederi.
Curtea pune în vedere apărătorului ales al recurentului-inculpat I. I. ca, în motivele de recurs pe care urmează să le expună să facă referiri la împrejurarea dacă a apărut ceva nou în situația inculpatului, după data de 14.10.2013, când instanța de recurs a Curții de Apel G. a soluționat, definitiv, o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat.
Avocat C. Giorgio, având cuvântul pentru recurentul-inculpat I. I., menționează că instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize; a fost finalizată cercetarea judecătorească prin audierea tuturor martorilor; a crescut termenul de când inculpatul este arestat preventiv, respectiv 1 an și 18 luni.
Învederează că toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză și toate susținerile reprezentantul Ministerului Public sunt identice: niciodată P. nu a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică; s-a făcut doar simpla afirmație generică și cu trimitere la textul de lege. De asemenea, susține că nici până la acest moment, P. nu a prezentat originalul suportului înregistrărilor de convorbiri telefonice iar în cele 12 volume de la instanța de judecată există doar convorbiri telefonice. Acestea au fost prezentate doar în data de 29, când inculpaților li s-a aprobat expertiza fonoscopică, fără a se solicita de la Ministerul Justiției un expert.
Apărătorul recurentului-inculpat I. I. susține că nici până la această dată Ministerul Public nu a făcut dovada, prin probe, dacă inculpatul-recurent va fi pus în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
Simpla afirmație, raportat la gravitatea faptei, nu înseamnă, că I. I. reprezintă un pericol public.
Referitor la cea de-a doua condiție, referitoare la existența unor date potrivit cărora inculpatul ar încerca să zădărnicească în vreun fel aflarea adevărului, apărătorul inculpatului precizează că, dimpotrivă, acesta dorește doar aflarea adevărului. În acest sens, a propus efectuarea unei expertize fonoscopice, probă admisă de instanța de fond, pe data de 19.12.2013 este prorogat un al doilea element esențial – referitor la efectuarea unei expertize contabile, care să ateste prejudiciul, și, în opinia apărării, până la această dată, I. I. nici nu avea cum să zădărnicească aflarea adevărului, nici nu avea cum să împiedice în vreun fel vreun martor ca să facă vreo declarație falsă.
Avocat C. Giorgio consideră că rezonabilitatea termenului de 18 luni, coroborat cu faptul că P., nici măcar până la acest moment nu are o dată concretă din care să rezulte că I. I. ar săvârșit vreo infracțiune sau ar zădărnici aflarea adevărului, duce la concluzia că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I. I. este admisibilă.
Avocat T. R., având cuvântul pentru recurenții-inculpați: C. A.-D., C. N., M. C., P. F. I. și V. A. C., critică încheierea recurată pentru aspecte de temeinicie. Elementele noi care au apărut față de ultima analiză a precedentei cereri de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpați constau în: faptul că inculpații nu mai au ce să influențeze, întrucât martorii au fost audiați, a mai trecut o perioadă de timp în care inculpații au stat în arest preventiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, o dată cu trecerea timpului, pericolul concret pentru ordinea publică scade.
Astfel, trebuie analizate condițiile de admisibilitate ale cererii și nu pericolul pentru ordinea publică pentru că una din condițiile de admisibilitate pentru cererea de liberare provizorie sub control judiciar este aceea ca inculpații să fie în stare de arest preventiv.
De asemenea, P., dacă ar fi considerat că inculpații ar încerca să se sustragă sau să zădărnicească aflarea adevărului, ar fi trebuit să formuleze o propunere de menținere a arestării preventive întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Consideră că durata mare a arestării preventive este generată și de situația economică precară a țării noastre, aspect care nu poate fi imputat inculpaților.
Un alt elemente de noutate ar fi și atitudinea puterii legislative, care în ultima perioadă, raportat la amenzile foarte mari pe care le suportă România ca urmare a judecării în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, încearcă să dea o lege prin care sistemul penitenciar să fie eliberat.
Susține că, după 1 an și jumătate de arest preventiv, inculpații ar putea fi eliberați și, astfel, nu condamnații definitiv, care trebuie să ispășească o pedeapsă, ar putea duce la eliberarea penitenciarelor ci persoanele aflate ins tare de arest preventiv.
Având in vedere și criteriile personale ale inculpaților care au fost nevoiți să își câștige existența lucrând ca zilieri, paznici, iar inculpatul M. C. locuiește în niște condiții sub nivelul normal de trai.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și instituirea în sarcina inculpaților a obligațiilor apreciate de instanța de recurs ca fiind necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să fie respinse recursurile declarate de inculpați, apreciind că încheierea de ședință este legală și temeinică întrucât dispozițiile art.1602 Cod procedură penală sunt îndeplinite doar din punct de vedere formal. Aspectele de ordin personal la care a făcut referire apărarea sunt același – precizări făcute de P. și în fața instanței de fond, dar și cu prilejul soluționării cererilor formulate anterior de liberare provizorie sub control judiciar sau cu ocazia punerii în discuție a măsurii arestării preventive a inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că circumstanțele personale nu pot fi analizate singular ci trebuie raportate la persoana inculpaților și la faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, fapte care sunt foarte grave.
Susține că nu este finalizată cercetarea judecătorească, mai sunt de audiați câțiva martori, mai trebuie administrată expertiza fonoscopică și urmează ca apărarea să formuleze și alte cereri de probatorii în apărare, care trebuie să fie analizate de către instanța de fond.
Ca atare, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu au apărut alte elemente noi față de cele invocate cu ocazia cererilor anterioare. Și acest aspect a fost prezentat de P. cu ocazia dezbaterii în fond a cererilor de liberare provizorie însă apărătorul inculpatului I. I. a dezbătut probatoriul și nu s-a referit la cererea de liberare provizorie.
Instanța de fond, în raport de actele ce urmează a fi administrate în prezenta cauză, de persoana inculpaților, care la primele termene de judecată au avut un comportament ce a determinat ca prezentul dosar să sufere 1 – 2 amânări și, având în vedere faptele grave, a apreciat că, prin admiterea unor astfel de cereri nu ar fi asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public solicită să fie respinse recursurile formulate de inculpați.
Avocat C. Giorgio, având cuvântul în replică, potrivit disp.art.38513 alin.2 Cod procedură penală, precizează că la instanța de fond mai sunt de audiat doi cetățeni ucraineni, care au fost prinși cu 461 baxuri de țigări și care au fost puși în libertate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Curtea, potrivit disp.art.38513 alin.3 Cod procedură penală, acordă recurenților-inculpați ultimul cuvânt.
Recurentul-inculpat A. S., personal, precizează că susține concluziile formulate de apărătorii săi.
Recurentul-inculpat C. A. D., personal, precizează că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Recurentul-inculpat C. N., personal, precizează că de 18 luni așteaptă să fie cercetat în stare de liberate.
Recurentul-inculpat I. iorgu, personal, precizează că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Recurentul-inculpat M. C., personal, menționează că, deși P. îl acuză de săvârșirea a două acte materiale, în rechizitoriu este trecut cu numele doar la actul 3, fără a fi menționat vreun martor, vreo convorbire telefonică. Totodată, precizează că dosarul nu s-a amânat din vina inculpaților ci din vina celor doi inculpați de la B., care nu se prezintă.
Recurentul-inculpat V. A., personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat P. F. I., personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
În dosarul penale nr._ 2 al Tribunalului G., inculpații A. S., C. A. D., C. N., I. I., M. C. și P. F.-I. și V. A.-C. sunt cercetați, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de instigare la contrabandă în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 25 Cod penal raportat la art.270 alin. 1 și 3 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În fapt, în sarcina inculpaților se reține că în cursul anului 2011, au constituit un grup infracțional organizat împreună și cu alte persoane, în scopul obținerii de foloase materiale din contrabanda cu țigări și, acționând în mod concertat, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie 2011 – iunie 2012, a determinat alte persoane să introducă în țară, din Ucraina, prin P.T.F. G. – Portuar, prin ascunderea în ambarcațiunile care transportau vrac materii prime și industriale pe fluviul Dunărea și sustragerea astfel de la controlul vamal, a unor cantități importante de țigări (minimum 150.000 pachete de țigări, cu o valoare în vamă cu mult peste 20.000 lei la fiecare transport), reținându-se și acțiuni de preluare, transport, depozitare, distribuire și vânzare a respectivelor cantități de țigări, prejudiciul cauzat prin aceasta bugetului de stat fiind de minimum 6.843.563 lei (în sarcina inculpaților I. I., C. A. D. ), 5.127.044lei (in sarcina inc. C. N.), 3.742.243lei (în sarcina inc. V. A. C.), și 2.151.170lei (în sarcina inc. P. F. I. și M. C.).
La termenul din 29.11.2013, inculpații I. I., A. S., C. N., V. A. C., P. F. I., M. C. și C. A. D., au solicitat, prin intermediul apărătorilor aleși, liberarea provizorie sub control judiciar, arătând, în esență, că îndeplinesc condițiile impuse de dispozițiile art.160/2 din Codul de procedură penală (pedeapsa pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați nu depășește limita impusă de dispozițiile art. 160/2 alin 1 Cod procedură penală; nu există date din care să rezulte că ar săvârși alte infracțiuni sau că ar zădărnici aflarea adevărului; au cunoștință de cazurile în care se revocă liberarea provizorie).
Prin încheierea de ședință nr._ 13 din 03.12.2013 a Tribunalului G., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță analizând situația inculpaților I. I., C. N., V. A.-C., M. C.,C. A. D. și P. F.-I. a constatat că motivele cererilor au fost identice cu cele formulate la termenele anterioare, ultima fiind formulată la termenul din data de 02.10.2013, invocând în esență că nu există date care să justifice temerea că aceștia, dacă ar fi liberi, ar săvârși alte infracțiuni, precum și posibilitatea de a încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea martorilor, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, precum și motive de ordin personal, în sensul că nu au antecedente penale și că sunt susținători ai familiilor.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C. N., în raport de motivul de sănătate invocat,Tribunalul a apreciat că acesta nu constituie un argument solid pentru punerea în libertate, întrucât sistemul medical din rețeaua A.N.P poate asigura acestuia asistență medicală de specialitate neexistând în acest sens vreo adresă din care să rezulte contrariul.
S-a reținut că din datele existente la dosarul cauzei rezultă indicii temeinice și probe, în sensul art. 68/1 și art. 63 Cod de procedură penală, de natură a induce presupunerea că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței.
Această presupunere rezultă din analiza coroborată a mijloacelor de probă analizate pe larg la termenele anterioare cu prilejul formulării unor cereri similare
Potrivit art. 160/2 alin.1 Cod procedură penală „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Din interpretarea acestui text de lege, instanța a reținut că liberarea provizorie sub control judiciar nu este o obligație impusă instanței de judecată, ci este o facultate acordată instanței, un beneficiu care poate fi acordat unui inculpat, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art.1602 alin.1 și 2 Cod procedură penală.
În alin. 2 al art. 1602 Cod procedură penală se prevede că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Astfel, instanța a reținut că deși inculpații A. S., I. I., C. N., V. A.-C., M. C., C. A. D. și P. F.-I. îndeplinesc condițiile impuse de dispozițiile art. 1602 alin.1 Cod procedură penală, acest aspect nu este de natură a conduce la admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege neputând duce automat la admiterea unei asemenea cereri. Aceasta pentru că, liberarea provizorie, astfel cum este reglementată în actualul Cod de procedură penală, reprezintă un mijloc de realizare a scopului măsurilor preventive, care constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Atunci când instanța este chemată să se pronunțe asupra stării de arest a unei persoane, trebuie întotdeauna să țină seama, în primul rând, de criteriile prevăzute de lege (art.136 Cod procedură penală), care arată că la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină cont de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Prin urmare, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie determină posibilitatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, și nu obligativitatea acordării acesteia.
Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie. Astfel prevederile legale incidente conduc la concluzia că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.
Dispozițiile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Tribunalul a avut în vedere și decizia nr.17/17.10.2011, a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a II-a și alin. 6 teza a II-a din Codul de procedură penală, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.”
S-a reținut că, în aceste condiții trebuie să fie coroborate cu motivele care au stat la baza arestării preventive și apreciate în funcție de momentul procesual în care se solicită luarea acestei măsuri, dar și cu conduita procesuală a inculpaților.
Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică, reținut la data arestării preventive a inculpaților, există și în prezent și rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor pentru care sunt cercetați, numărul mare al persoanelor implicate, rolurile îndeplinite de aceștia în desfășurarea activității infracționale, precum și din atingerea importantă adusă relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptelor reținute în sarcina inculpaților. Lăsarea în libertate a acestora chiar și sub control judiciar, ar crea un sentiment de insecuritate socială mai ales în rândul comunității în care s-a săvârșit fapta/ faptele, dar ar încuraja săvârșirea de către alte persoane a unor astfel de infracțiuni în lipsa unei reacții ferme din partea justiției mai ales în contextul în care astfel de infracțiuni au luat o amploare deosebită.
Chiar dacă datele care caracterizează persoana inculpaților pot constitui elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă, în urma evaluării faptelor pretins săvârșite, Tribunalul a constatat că nu poate fi acordată liberarea provizorie, atât timp cât circumstanțele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului, iar garanțiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puțin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, aceasta fiind de altfel și interpretarea dată de CEDO în cauza N.C./Austria (hotărârea din 27.06.1962)
Tribunalul a avut în vedere și faptul că o parte din martorii audiați în cursul cercetării judecătorești și-au schimbat declarațiile, fără a putea oferi o explicație plauzibilă privind acest aspect, iar în cauză mai sunt de audiat 2 martori și de efectuat expertiza tehnică de specialitate dispusă în cauză. Prin urmare, Tribunalul a apreciat că există date din care să rezulte că s-ar putea zădărnici aflarea adevărului, în accepțiunea prevederilor prevăzute în alin.2 al art. 1602 Cod procedură penală.
Împotriva încheierii de ședință nr._ 2 din 03.12.2013 a Tribunalului G. au declarat recurs, în termen legal, inculpații A. S., C. A. D., C. N., I. I., M. C., P. F.-I. și V. A.-C., criticând-o pe motive de netemeinicie.
În motivarea recursului au susținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1602 Cod procedură penală, deoarece pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat sunt mai mici de 18 ani.
A invocat că nu au antecedente penale, au lucrat doar ocazional în locuința inculpatului I. I. care, în perioada în care s-a reținut că s-a desfășurat activitatea infracțională își construia o casă.
Recursul este nefondat.
În mod corect, față de probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, că menținerea aceste măsuri este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pe cale de consecință a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați.
Se constată că prima instanță, în motivarea încheierii, a analizat datele concrete ale cauzei, contribuția fiecărui inculpat și rolul pe care aceștia îl aveau în cadrul grupului infracțional organizat, persistența infracțională. De asemenea, instanța a avut în vedere numărul mare de inculpați care sunt implicați în activitatea infracțională de contrabandă și a analizat circumstanțele personale care îl vizează pe fiecare inculpat în acest context.
Instanța de fond a urmărit îndeaproape criteriile stabilite prin decizia 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând probatoriul administrat în timpul cercetării judecătorești, instanța a constatat existența unor elemente vizând comportamentul inculpaților, dar și faptul că unii dintre martori au înțeles să își modifice declarațiile, aspect care a fost apreciat ca având legătură directă cu inculpații.
În mod corect, instanța a apreciat că această poziție pe care martorii nu au justificat-o creează o suspiciune vis-a-vis de comportamentul viitor al inculpaților.
De asemenea, instanța a avut în vedere că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare și a apreciat că punerea în libertate nu s-ar impune la acest moment, în cauză urmând a se administra (audierea cu 2 martori și expertiza tehnică de specialitate) pe care inculpații l-ar putea influența în sens negativ.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate, recursurile formulate împotriva încheierii de ședință din 03.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ 2 al Tribunalului G., de către inculpații: A. S. (CNP_, fiul lui D. și A., născut la data de 09.03.1971, în ., Republica M., domiciliat în oraș Reni, Ucraina, respectiv în .. 38 raion Cahul, Republica M. și cu reședința în România, în municipiul G., .. 3, ., apartament 41, județul G., în prezent deținut în Penitenciarul G.), C. A. D. (CNP_, fiul lui M. și M., născut la data de 06.07.1987 în municipiul B., județul B., cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., în prezent deținut în Penitenciarul G.), C. N. (C.N.P._, fiul lui C. și S., născut la data de 27.06.1962, în orașul Însurăței, județul B., cu domiciliul în oraș Însurăței, ., județul B., în prezent deținut în Penitenciarul G.), I. I. (zis „ Talanul”, CNP_, fiul lui Ș. și A., născut la data de 09.08.1965, în municipiul B., cu domiciliul în municipiul B., ., ., apartament 3, județul B., în prezent deținut în Penitenciarul G.), M. C. (CNP_, fiul lui V. și D., născut la data de 04.04.1990, în municipiul B., județul B., cu domiciliul în . Berteștii de Jos, județul B., în prezent deținut în Penitenciarul G.), P. F. I. (zis „Ț.”, CNP_, fiul lui D. și A., născut la data de 09.07.1987 în oraș Țăndărei, județul Ialomița, cu domiciliul în ., județul Ialomița, în prezent deținut în Penitenciarul G.) și V. A. C. (zis „Draca”, CNP_, fiul lui P. și N., născut la data de 11.12.1989, în municipiul B., cu domiciliul în municipiul B., ., ., apartament 6, județul B., în prezent deținut în Penitenciarul G.).
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții-inculpați la plata către stat a sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. D. M. T. L. H.
Grefier,
M. I.
Red. L. H./16.12.2013
Tehnored. M. I./ 2 ex./17.12.2013
Fond: A. C. C.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 71/2013. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1157/2013. Curtea... → |
|---|
