Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1104/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1104/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-08-2013 în dosarul nr. 5547/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1104/R
Ședința publică din data de 12 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A.-M. M. - judecător
Judecător – A. B.
Judecător – D. L. C.
Grefier – G. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. B. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul C. L. I., deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 1139/14.06.2013 a Judecătoriei G..
La apelul nominal a răspuns recurentul condamnat C. L. I., în stare de arest, asistat de av. H. C., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr._/25.07.2013, lipsă fiind intimata parte vătămată P. M..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
S-a procedat la verificarea identității recurentului condamnat C. L. I., care a confirmat datele de stare civilă existente la dosar.
Întrebat fiind, recurentul condamnat C. L. I. precizează că nu dorește să mai facă nicio declarație în recurs.
Apărătorul recurentului condamnat depune la dosar acte în circumstanțiere.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului condamnat C. L. I., av. H. C., susține că acesta a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 1139 din 14.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., prin care i-a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare și, pe cale de consecință, s-a dispus anularea sentinței penale nr. 397/2009 pronunțată în dosarul nr._ . În rejudecarea cauzei în fond, recurentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, urmând să execute ca urmare a rezolvării antecedentelor penale pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 4 ani și 8 luni închisoare.
Apreciază că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei principale și în special raportat la cuantumul mult prea mare al acesteia, precum și a sporului de 8 luni aplicat inculpatului ca urmare a contopirii pedepsei de 4 ani închisoare cu restul de 320 de zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală 2533/2002 a Judecătoriei G..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 07.09.2006, în timp ce partea vătămată P. M. se afla în Piața Centrală, l-a surprins pe inculpat cu mâna în buzunarul hainei, de unde i-a sustras telefonul mobil.
Consideră că în mod greșit prin hotărârea primei instanțe se reține la individualizarea pedepsei că inculpatul nu a recunoscut la urmărirea penală fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, se reține că inculpatul s-a sustras inițial urmăririi penale, motiv pentru care prima instanță a înțeles să nu rețină în favoarea inculpatului niciuna din circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal.
Astfel cum a arătat și prin cererea introductivă, lipsa inculpatului în primul ciclu procesual nu s-a datorat intenției acestuia de a se sustrage, ci imposibilității de a lua la cunoștință despre desfășurarea anchetei. Inculpatul nu era în relații bune cu familia, aspect care rezultă din toate actele de căutare care au fost efectuate în primul ciclu procesual. Există chiar și procese-verbale de căutare în care familia inculpatului, respectiv tatăl, precizează că nu știe unde este acesta, că ar fi auzit că ar fi plecat din țară, dar nu poate preciza exact.
De asemenea, din declarația care se află în dosarul de urmărire penală, la fila 14, rezultă că inculpatul, imediat după comiterea faptei, fiind anchetat de către organele de poliție, nu neagă săvârșirea faptei, ci o recunoaște parțial, în sensul că recunoaște că a sustras telefonul părții vătămate în modalitatea reținută și că a fugit cu acesta.
Într-adevăr, la momentul la care a fost săvârșită această faptă inculpatul nu se afla la primul impact cu legea penală, însă a solicitat și primei instanțe ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere și conduita ulterioară săvârșirii faptei. Astfel, inculpatul și-a corijat comportamentul, s-a îndreptat de bunăvoie și s-a reintegrat în societate, având intenția chiar de ași întemeia o familie.
De altfel, anterior arestării, după cum rezultă din toate actele, inculpatul nu a mai cauzat nici un fel de problemă timp de 4 ani, locuind în toată această perioadă în Belgia împreună cu concubina sa.
Apreciază că față de toate cele menționate, precum și de toate celelalte aspecte invocate de către inculpat și în fața instanței de judecată, referitor la maniera simplă de săvârșire a faptei, care practic nu a implicat violență, referitor la valoarea extrem de mică a prejudiciului, care a fost recuperat integral, ar trebui să se reflecte în aplicarea unei pedepse mai blânde și a unui spor mult mai mic decât cel aplicat de prima instanță.
Față de toate acestea, solicită admiterea recursului formulat de condamnat, în temeiul art. 38515 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, iar în rejudecare, să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c Cod penal, și având în vedere și starea de recidivă postcondamnatorie, dând eficiență art. 80 Cod penal, să se coboare pedeapsa aplicată sub minimul special pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Consideră că aplicarea unei pedepse chiar și la limita minimă a textului de lege ar satisface exigențele individualizării judiciare în acest caz, chiar dacă inculpatul este recidivist.
De asemenea, solicită ca pedeapsa principală ce va fi aplicată condamnatului recurent să fie contopită cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 320 de zile, iar în eventualitatea aplicării unui spor, să se ia în considerare și situația personală a condamnatului și să se redozeze sporul aplicat sub cel aplicat de prima instanță, respectiv de 8 luni, care este mult prea mare și prin care practic s-ar ajunge la cumulul aritmetic între pedeapsa principală și restul rămas neexecutat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de condamnatul C. L. I..
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, inculpatul, fiind audiat de organele de poliție imediat după săvârșirea faptei, nu a recunoscut fapta așa cum a fost săvârșită, în sensul că acesta a amenințat persoanele care au venit după el pentru a recupera telefonul părții vătămate, că vor fi lovite cu un cuțit.
De asemenea, inculpatul s-a sustras de la cercetările penale și de la judecarea cauzei. Ulterior, instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani pentru infracțiunea de tâlhărie ținând cont și de antecedentele penale pe care acesta le avea.
După admiterea cererii de rejudecare, inculpatului i-au fost reținute dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală, astfel că pedepsele au fost micșorate sub minimul prevăzut de lege conform dispozițiilor legale, dar ținându-se cont în aceeași măsură de gravitatea faptei și de antecedentele penale.
Consideră că în cauză inculpatului nu îi pot fi aplicate circumstanțe atenuante. Acesta nu a recunoscut de prima dată săvârșirea faptei, ci abia în rejudecare a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală care îi erau favorabile. Ca atare, inculpatul nu a recunoscut fapta în mod necondiționat.
Împrejurarea că inculpatul este în stare de recidivă, că mai avea de executat un rest dintr-o pedeapsă foarte mare aplicată tot pentru o infracțiune de tâlhărie, de asemenea, împrejurarea că are mai multe condamnări pentru infracțiuni grave, respectiv furt calificat, violare de domiciliu, alte tâlhării comise, denotă faptul că pedepsele anterioare, unele mult mai mari decât cele din prezenta cauză, nu au avut rol educativ asupra inculpatului.
În consecință, consideră că în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea la pedepsele și sporul care rezultă din sentința nr. 1139 din 14.06.2013.
Recurentul condamnat C. L. I., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1139/14.06.2013 a Judecătoriei G., în temeiul art. 5221 alin. 1 Cod procedură penală, s-a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat C. L. I..
În temeiul art. 5221 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 406 alin. 1 Cod procedură penală, s-a dispus anularea sentinței penale nr. 397/24.02.2009, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul cu nr._, doar în ce privește latura penală a cauzei.
A fost condamnat inculpatul C. L. I. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, cât și cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârșită la data de 07.09.2006, parte vătămată P. M.).
S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă de inculpatul C. L. I. în restul de 320 zile, rest rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 11 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2533/14.10.2002 a Judecătoriei G., sentință rămasă definitivă la data de 07.05.2003, prin decizia penală nr. 402/R/07.05.2003 a Curții de Apel G..
În temeiul art. 61 alin. 1 teza a II-a Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 320 zile, rest rămas neexecutat din pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 2533/14.10.2002 a Judecătoriei G..
În temeiul art. 61 alin. 1 teza a III-a Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 (patru) ani închisoare (aplicată pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză) cu restul de 320 zile (rest rămas neexecutat din pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 2533/14.10.2002 a Judecătoriei G.), urmând ca inculpatul C. L. I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 (patru) ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, pe perioada executării pedepsei închisorii, s-a aplicat inculpatului C. L. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului C. L. I. prin prezenta sentință penală (respectiv de 4 ani și 8 luni închisoare) a duratei în care acesta s-a aflat în stare de reținere, respectiv durata celor 24 de ore din data de 07.09.2006.
În temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională judiciară în materie penală, s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului C. L. I. prin prezenta sentință penală a duratei în care acesta a fost arestat în Belgia în vederea îndeplinirii procedurii de extrădare, respectiv de la data de 13.02.2011 și până la data de 11.04.2011.
În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatuluiC. L. I. prin prezenta sentință penală a perioadei executată deja de acesta, respectiv de la data de 12.04.2011 și până la zi.
S-a constatat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 437/2009 din 02.03.2010, emis pe numele inculpatului C. L. I. în baza sentinței penale nr. 397/24.02.2009 a Judecătoriei G., a fost anulat prin sentința penală nr. 1827/12.07.2011 a Judecătoriei G. (sentință pronunțată în dosarul nr._/233/2011 și definitivă la data de 26.07.2011 prin nerecurare).
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1998/2011 din 27.07.2011, emis pe numele inculpatului C. L. I. în baza sentinței penale nr. 1827/12.07.2011 a Judecătoriei G..
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului C. L. I., în baza prezentei sentințe penale, după rămânerea ei definitivă.
S-a constatat că inculpatul C. L. I. este arestat.
S-a menținut starea de arest a inculpatului C. L. I..
S-au menținut toate celelalte dispoziții din sentințele penale menționate mai sus.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C. L. I., în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
S-a reținut, printre altele, că în ziua de 07.09.2006, în jurul orei 11,00, partea vătămată P. M. s-a deplasat, împreună cu sora sa – martora I. M., în Piața Centrală din mun. G., pentru a face unele cumpărături.
În momentul în care urca scările de acces spre Hala de carne, partea vătămată a simțit cum cineva i-a băgat mâna în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată și i-a sustras telefonul mobil.
În aceste condiții, partea vătămată s-a întors imediat și l-a văzut în spatele ei pe inculpatulC. L. I., pe care l-a întrebat de ce i-a sustras telefonul, însă acesta din urmă a negat că el ar fi cel care a sustras telefonul respectiv. Totodată, inculpatul i-a spus părții vătămate că telefonul i-a fost sustras de o altă persoană, care ar fi fugit.
Auzind această discuție, martora I. M. l-a „imobilizat pe individ (respectiv inculpatul din prezenta cauză – nota instanței) dar acesta s-a smucit și a reușit să fugă” (declarații martoră – filele 21-22 dosar urm. pen.).
Partea vătămată a strigat după ajutor, strigătele ei fiind auzite de martorii N. T. și D. Jean, care se aflau în zonă, primul dintre ei fugind în urmărirea inculpatului.
Văzând că este ajuns de către martorul N. T., inculpatul C. L. I. s-a întors spre martorul respectiv și l-a amenințat că-l va tăia cu cuțitul dacă nu renunță la urmărirea sa, amenințare care l-a speriat pe martor și care l-a determinat pe acesta să renunțe la urmărirea inculpatului.
Astfel, martorul N. T. a declarat că „la scurt timp l-am ajuns din urmă și când să pun mâna pe el tânărul s-a întors spre mine și mi-a spus că mă taie cu cuțitul” (declarații martor - filele 15-18 dosar urm. pen.).
După ce a revenit în locul din care plecase anterior, martorul N. T. a povestit martorului D. Jean cele întâmplate, respectiv faptul că a renunțat la urmărirea inculpatului datorită amenințărilor primite de la acesta din urmă. Referitor la acest aspect, martorul D. Jean a declarat că „a venit la mine N. T. gâfâind, spunând că a fugit după tânărul care furase telefonul și acesta l-a amenințat că-l va tăia cu cuțitul, fapt pentru care a renunțat să mai fugă după hoț întrucât i-a fost frică și s-a speriat” (declarații martor – filele 19-20 dosar urm. pen.).
Între timp partea vătămată a sesizat organele de poliție, care se aflau în zona Pieței Centrale și împreună cu care a plecat în urmărirea inculpatului.
La scurt timp, ajutați și de martorul N. T. (care le-a indicat direcția în care inculpatul a fugit), organele de poliție au reușit depistarea și imobilizarea inculpatului, acesta fiind recunoscut imediat de către partea vătămată ca fiind cel care i-a sustras anterior telefonul mobil.
În aceste condiții, în prezența martorilor asistenți L. A. și A. Alec, a martorilor oculari N. T. și D. Jean, cât și a părții vătămate P. M., s-a procedat la efectuarea unui control sumar asupra inculpatului. Astfel, „în buzunarul stâng al pantalonului a fost găsit un telefon de culoare albastră marca LG 8330, pe care partea vătămată l-a recunoscut ca fiind al ei” (proces verbal de constatare – filele 5-7 dosar urm. pen.).
Faptul că telefonul părții vătămate a fost găsit asupra inculpatului rezultă din declarațiile acestuia din urmă (filele 12-14 dosar urm. pen.), declarații care se coroborează cu procesul verbal de constatare (filele 5-7 dosar urm. pen.), cu declarațiile părții vătămate P. M. (filele 8-10 dosar urm. pen.), cât și cu declarațiile martorilor N. T., D. Jean, I. M., L. A. și A. Alec (filele 15-22, 24-27 dosar urm. pen.).
Astfel fiind, telefonul respectiv a fost ridicat și restituit părții vătămate (proces verbal – fila 11 dosar urm. pen.).
Fiind audiat, cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul C. L. I. nu a recunoscut fapta comisă. Astfel, el a arătat că doar a sustras telefonul mobil, după care a fugit, fără a fi urmărit de cineva, motiv pentru care nu a avut pe cine să amenințe (filele 12-14 dosar urm. pen.).
Instanța a înlăturat aceste declarații ale inculpatului, ca fiind nesincere și nu a ținut cont de ele la judecarea cauzei. Astfel, aceste declarații ale inculpatului nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, așa cum cere în mod expres art. 69 C. proc. pen., fiind chiar contrazise de întregul material probator administrat în cauză.
Însă, fiind audiat în fața instanței de judecată, inculpatul a declarat că „recunosc în totalitate fapta așa cum a fost reținută în actul de sesizare” (fila 19 dosar fond). Astfel, instanța a ținut cont doar de această din urmă declarație a inculpatului C. L. I., prin care inculpatul recunoaște comiterea faptei, această declarație coroborându-se cu întregul material probator administrat în cauză, așa cum cer dispozițiile art. 69 C. proc. pen.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a observat că partea vătămată P. M. a apreciat valoarea prejudiciului creat la suma de 500 lei, sumă cu care însă nu s-a constituit parte civilă în cauză ținând cont că telefonul sustras i-a fost restituit (declarații parte vătămată (filele 8-10 dosar urm. pen.).
În drept, fapta inculpatului C. L. I. care,în ziua de 07.09.2006, în jurul orei 11,00, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv în Piața Centrală din mun. G., a sustras telefonul mobil al părții vătămate P. M., inculpatul întrebuințând apoi acte de violență (prin smucirea din mâinile martorei I. M., care încercase să-l imobilizeze) și amenințări față de martorul N. T. (pe care l-a amenințat că-l va tăia cu un cuțit dacă nu renunță la urmărirea sa), tocmai pentru păstrarea bunului sustras cât și pentru a-și asigura scăparea, inculpatul provocând prin fapta sa un prejudiciu de 500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs inculpatul C. L. I..
În motivele de recurs, inculpatul a arătat printre altele că sentința este nelegală și netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei principale, raportat la cuantumul prea mare al acesteia și al sporului. S-a cerut reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal și coborârea pedepsei sub minimul special.
Recursul este nefondat.
În mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului C. L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, faptă comisă la 07.09.2006 asupra părții vătămate P. M..
S-a avut în vedere materialul probator administrat în cauză:
- declarațiile părții vătămate P. M. care arată că la data de 07.09.2006, în jurul orei 1100, a simțit că din buzunarul hainei cu care era îmbrăcată i-a fost furat telefonul mobil. I-a spus tânărului din spatele ei de ce i-a luat telefonul din buzunar, iar ulterior sora ei l-a reținut pe acesta. La scurt timp, lucrătorii de poliție au trecut la urmărirea acestuia, l-au reținut și au găsit asupra lui telefonul ei;
- proces-verbal din 07.09.2006, de prindere în flagrant a inculpatului C. L. I., având asupra lui telefonul mobil al părții vătămate;
- proces-verbal din 07.09.2006, de predare a telefonului mobil către partea vătămată P. M.;
- declarațiile martorilor N. T. și I. M. și declarațiile inculpatului care a prezentat inițial anumite aspecte legate de comiterea faptei, iar în declarația dată în procedura de rejudecare, a recunoscut în totalitate fapta din actul de sesizare.
Pedeapsa principală și cea rezultantă aplicate inculpatului au fost individualizate în mod corespunzător în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și cu dispozițiile art. 61 Cod penal.
Nu se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal și reducerea pedepselor stabilite în cauză.
Inculpatul a încercat în declarațiile date inițial, în faza de urmărire penală, să-și minimalizeze vinovăția, iar ulterior s-a sustras procesului penal.
Din fișa de cazier reiese că acesta a suferit o multitudine de condamnări anterioare, inclusiv pentru fapte de același gen.
Este vorba de o perseverență infracțională a inculpatului care, în raport cu cuantumul temeinic al pedepselor aplicate de prima instanță, exclude o reducere a acesteia.
Prima instanță a manifestat inițial suficientă clemență, aplicându-i o pedeapsă principală sub minimul special, ca efect al dispozițiilor art. 3201 al. 7 Cod procedură penală.
Față de cele arătate și de art. 38514, art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs.
Văzând și dispozițiile Protocolului U.N.B.R.-M.J., ale art. 38517 al. 4 și ale art. 192 al. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. L. I. (fiul lui N. și V., născut la data 17.04.1975 în G., CNP-_, cu domiciliul în oraș Tg. B., ., județul G., f.f.l. în G., ..10, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva sentinței penale nr. 1139/14.06.2013 a Judecătoriei G..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii preventive de 24 de ore din data de 07.09.2006, durata arestării provizorii luată de autoritățile judiciare belgiene în vederea extrădării cu începere de la data de 13.02.2011 și până la data de 11.04.2011 și durata executată cu începere de la data de 12.04.2011 la zi, respectiv 12.08.2013.
Menține starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul C. L. I. la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurs –avocat Ț. S., va fi virată în contul Baroului G. din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 august 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ptr. JUDECĂTOR,
A.-M. M. A. B. D. L. C.
aflată în C.O.,
Conf. art. 312 al. 2 C.pr.pen.,
Semnează președinte de complet,
Grefier,
Red. A.M. M./12.08.2013
Tehnored. G.V./2 ex./26.08.2013
Fond: C. P.
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 366/2013.... → |
|---|
