Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1024/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1024/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 710/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1024/R
Ședința publică din data de 04 Iulie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D.-I. B.– judecător
judecător - Mița M.
Judecător – D. N.
Grefier - M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin PROCUROR – G. E.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul B. M. L. (fiul lui V. și Frăsina, născut la data de 28.01.1978 în municipiul T., județul G., CNP -_, cetățenia română, fără ocupație, studii medii, cu antecedente penale, cu domiciliul în municipiul T., . nr.56 C, județul G.) împotriva deciziei penale nr.758/R/13.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul B. M. L..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că, potrivit disp.art.391 Cod procedură penală, nu s-a dispus citarea în cauză a contestatorului, pentru a se discuta asupra admisibilității in principiu a contestației în anulare; la data de 27.06.2013, Judecătoria T. a înaintat dosarul aceste instanțe nr._, după care;
curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul B. M. L..
Reprezentantul Ministerului Public precizează că, potrivit disp.art.391 alin.2 Cod procedură penală, pentru admisibilitatea în principiu a unei contestații în anulare se cer a fi îndeplinite trei condiții: o primă condiție este formularea unei contestații în anulare în termenul prevăzut de lege. Această condiție este îndeplinită. A doua condiție este invocarea motivului pe care se sprijină contestația iar petentul invocă dispozițiile art.386 lit.b Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu este îndeplinit, însă, cel de-al treilea motiv deoarece contestatorul nu invocă în sprijinul contestației și nici nu depune dovezi care să conducă la admisibilitatea în principiu a acestei contestații în anulare.
Face discuții despre faptul că nu a fost legal citat dar, din cercetarea dosarului, nu rezultă aceste aspecte din dovezi, din cererea depusă la dosarul cauzei. Face referire adiacent la o situație care conduce la concluzia că ar fi fost condamnat pentru aceleași fapte într-un alt dosar sau că, în ziua în care a avut loc procesul respectiv în faza de atac a recursului, ar fi fost la judecarea unei alte cauze, în care avea calitate de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că, din verificările efectuate nu rezultă acest aspect, dimpotrivă: cauza pentru care a fost judecat nu a avut același termen de judecată ci, s-a judecat pe fond la 23.11.2012, iar recursul la data de 8.03.2013, ceea ce este cu totul diferit față de data de 13.05.2013, când s-a judecat cauza în recurs și a cărei hotărâre o contestă pe calea contestației în anulare condamnatul.
Consideră că se impune respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă în raport de neîmplinirea cei de-a treia condiții prevăzute de art.391 Cod procedură penală.
Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față,
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 13.06.2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel G. contestația în anulare formulată de contestatorul B. M. L. împotriva deciziei penale nr.748/R/13.05.2013 a Curții de Apel G., secția penală.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că instanța de recurs a procedat la judecarea cauzei la data de 13.05.2013, dată la care a fost în imposibilitatea de a se prezenta, lipsind justificat, întrucât în aceeași zi a avut un alt dosar, pentru același gen de infracțiuni, astfel că nu s-a putut prezenta la termenul fixat.
Din conținutul contestației, Curtea apreciază că s-a invocat cazul prevăzut de art.386 lit b Cod procedură penală, potrivit căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împrejurare.
Examinând motivele contestației în anulare astfel formulată, Curtea constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Pentru admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art.386 lit. b Cod procedură penală, contestatorul trebuie să facă dovada că s-a aflat atât în imposibilitatea de a se prezenta la instanța de recurs, cât și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Din examinarea dosarului nr._ al Curții de Apel G. se constată că la data de 11.03.2013 contestatorul a formulat personal cererea de recurs, astfel că s-a dispus prin rezoluția judecătorului, citarea acestuia pentru termenul fixat la data de 13.05.2013 la adresa cunoscută din T., ., nr.56 C.
Curtea constată că cel condamnat a fost legal citat, procedura fiind îndeplinită conform legii la termenul din data de 13.05.2013 când instanța de recurs a judecat cauza, fapt ce presupune că acesta a cunoscut de proces și, chiar dacă ar fi trebuit să se afle în fața altei instanțe de judecată (susținere nedovedită), nu se poate susține că s-a aflat în imposibilitatea de a încunoștința Curtea asupra neprezentării sale la termenul fixat, fiind indiferentă calea prin care ar fi făcut-o (telefonic, prin fax ori printr-un terț).
Curtea constată că, deși formal cazul contestației în anulare invocat de contestator, se regăsește în dispozițiile art.386 alin.1 lit.b Cod procedură penală, din actele dosarului nu reiese că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 291 Cod procedură penală.
Se constată așadar că afirmațiile contestatorului nu se confirmă, astfel că acestea nu pot susține contestația, neconstituind dovezi în sensul art.391 Cod procedură penală.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art.391 Cod procedură penală contestația în anulare formulată de contestatorul B. M. L. va fi respinsă ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B. M. L. (fiul lui V. și Frăsina, născut la data de 28.01.1978 în municipiul T., județul G., CNP -_, cetățenia română, fără ocupație, studii medii, cu antecedente penale, cu domiciliul în municipiul T., . nr.56 C, județul G.) împotriva deciziei penale nr.758/R/13.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul B. M. L. la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
D.-I. B. MIȚA M. D. N.
Grefier,
M. I.
Red./Tehnored. M. M.
2 ex./22.07.2013
Recurs:A. B., M. C., D.L. C./ Fond: N. B.
← Menţinere măsură de arestare preventivă. Încheierea nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
---|