Menţinere măsură de arestare preventivă. Încheierea nr. 08/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 08/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 6588/121/2012/a9
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 08.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12, în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului R. M..
S-a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizie sub contrrol judiciar formulată de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat (art. 148 alin 1 lit. f C.pr.pen), rezultând indicii temeinice - în sensul art.143 C.pr.pen - de natură a crea presupunerea că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Astfel, inculpatul R. M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 437/P/2012din 13.08.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin 1, 2, 3, 4, 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin 1 C.pen. cu aplicarea art 41 alin 2 C.penal.
În fapt, prin rechizitoriu s-a reținut că în calitate de administrator al . SRL G., în perioada februarie – aprilie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus și menținut în eroare cu prilejul încheierii și executării unor contracte de vânzare-cumpărare comerciale șase părți vătămate (. Baia M.; . SRL București; . Sibiu, SSAB Emea AB, . C. și ..o.o Polonia, emițându-le pentru plata mărfurilor achiziționate bilete la ordin și file CEC refuzate la plată pentru lipsa specimenului de semnătură și pentru lipsa disponibilului în bancă, cunoscând aceste aspecte pe care nu le-a adus la cunoștința părților vătămate, cărora le-a câștigat încrederea și prin plata parțială nesemnificativă a unei părți din marfă și prin prezentarea unor documente de evidență contabilă falsificate, cauzându-le un prejudiciu în sumă de 1.076.551,64 lei și 75.122,16 euro.
S-a apreciat că din datele existente la dosarul cauzei (plângerile părților vătămate și declarațiile reprezentanților legali ai acestora, contractele de vânzare-cumpărare, copii ale facturilor fiscale și instrumentelor de plată refuzate la bancă la momentul prezentării pentru decontare, documente de evidență contabilă falsificate, procesele-verbale de predare marfă, procesele-verbale de verificare întocmite de organele judiciare, declarații martori precum și declarația inculpatului) rezultă indicii temeinice și probe de natură a induce presupunerea că inculpatul R. M. a comis faptele reținute în sarcina sa.
Una dintre infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat (înșelăciune cu consecințe deosebit de grave) este sancționată aspru de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi), astfel că este neîndoielnic că temeiul obiectiv, prevăzut de art. 148 alin 1 lit. f C.pr.pen (pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani) subzistă.
De asemenea, s-a apreciat că subzistă și temeiul subiectiv prevăzut de art. 148 alin 1 lit. f C.pr.pen (există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică),având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșite faptele (inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale clare, a falsificat documentele contabile esențiale prin care a captat încrederea furnizorilor care i-au livrat marfa primind în schimb instrumente de plată emise de inculpat, deși nu avea drept de semnătură, dar mai ales nu avea disponibil în cont la data emiterii), valoarea mare a prejudiciului presupus a fi cauzat, dar și persoana inculpatului care a fost depistat în timp ce încerca să părăsească țara.
S-a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 215 alin 1, 2, 3, 4 și 5 C.pen este de o gravitate deosebită și neurmată de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Totodată ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și ar duce la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și a protecției statului.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulată de inculpat ( personal sau prin apărător), tribunalul a constatat că nu au intervenit modificări în privința împrejurărilor de fapt reținute inițial și nici date noi privind persoana inculpatului, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 1 C.pr.pen.
În raport de considerentele arătate, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, astfel că, potrivit art. 3002 rap la art. 160balin 1 și 3 C.pr.pen, a menținut, ca fiind legală și temeinică, măsura arestării preventive a inculpatului R. M..
Pe cale de consecință, a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpat.
Potrivit art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciare se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Cum în cauză infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave este pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 ani, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă și a fost respinsă ca atare.
Împotriva încheierii de ședință din 08.04.1013 a Tribunalului G. a declarat recurs inculpatul R. M. criticând-o pe motivele prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat următoarele:
- din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că a avut intenția să înșele părțile vătămate;
- nu a acționat cu rea-credință în desfășurarea relațiilor comerciale:
- neefectuarea plăților către părțile vătămate s-a datorat faptului că și societatea sa avea de încasata sume mari de bani de la alte societăți;
- la dosar nu sunt probe că va încerca să împiedice cercetarea judecătorească.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul declarat este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
În mod corect prima instanță a constatat că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului R. M. subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Din probele administrate în cauză până la acest moment procesual rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Avem astfel în vedere plângerile părților vătămate și declarațiile reprezentanților legali ai acestora, contractele de vânzare-cumpărare, copiile facturilor fiscale și instrumentelor de plată refuzate la bancă la momentul prezentării pentru decontare, documente de evidență contabilă falsificate, procesele-verbale de predare marfă, procesele-verbale de verificare întocmite de organele judiciare, declarații martori precum și declarația inculpatului.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Astfel, pentru una din infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat (înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. 1,m 2, 3, 4, 5 Cod penal) legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și având în vedere gravitatea acesteia, natura și importanța valorilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete de comitere (inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale clare, a falsificat documentele contabile esențiale prin care a captat încrederea furnizorilor care i-au livrat marfa primind în schimb instrumente de plată emise de inculpat, deși nu avea drept de semnătură, dar mai ales nu avea disponibil în cont la data emiterii, valoarea mare a prejudiciului presupus a fi cauzat și persoana inculpatului care a fost depistat în timp ce încerca să părăsească țara) – se apreciază că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În prezenta cauză, gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului poate fi suficientă pentru a justifica aprecierea că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute mai sus, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, constituie conform jurisprudenței CEDO factori pertinenți care legitimează o detenție preventivă, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
Se constată, totodată că, raportat la stadiul procesual și la complexitatea cauzei, măsura arestării este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală . fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind menținut un just echilibru între interesul general al comunității și imperativul protejării drepturilor individuale ale inculpatului.
Cum în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și nu au apărut elemente noi, favorabile acestuia, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu va putea fi admisă.
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în mod corect, prima instanță a reținut că este inadmisibilă deoarece pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave de pășește 18 ani.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
A.B. 07 Mai 2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1024/2013.... → |
|---|
