Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 179/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 179/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 463/44/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 179/A

Ședința publică din data de 20 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. L. C. - judecător

Judecător - M. C.

Grefier - G. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. P. – din cadrul Curții de Apel G.

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului peste termen declarat de inculpatul Ț. M., deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 419 din 20.05.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul dosar nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 12.06.2013, apoi la data de 20.06.2013.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului peste termen de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 419/20.05.201 a Tribunalului G., pronunțată în dosar nr._, în baza art. 334 din C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului TÎRU M., din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4 și 5 din C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 și 37 lit. b din C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4 și 5 din C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 și 37 lit. b din C. penal.

În noua încadrare juridică a faptei, a fost condamnat inculpatul Ț. M. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c din C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c din C. pen..

În baza art. 14 din C.p.p. în referire la art. 998 din Codul civil, a obligat pe inculpatul Ț. M. la plata despăgubirilor civile în solidar cu partea responsabilă civilmente . G. astfel:

- 67.529,77 lei RON către partea civilă . N.;

- 1774,18 lei RON către . Bacău;

- 1680 lei către partea civilă . Focșani;

- 7570 lei către partea civilă .;

-_ lei către partea civilă . Câmpuri;

- 368,99 lei către partea civilă . SA O. S.;

-_,37 lei către partea civilă .> -_ lei către partea civilă . P. .;

-_,56 lei către . Piatra-N.;

- 2636 lei către . O.;

- 10.300 lei către . Piatra N.;

-_,70 lei către M. M. și Bucovinei.

A obligat în solidar pe același inculpat cu partea responsabilă civilmente . G. la plata sumei de_,12 lei, despăgubiri civile către . – Căiuți, Bacău.

A constatat recuperate integral prejudiciile cauzate părților vătămate . și ..

A respins ca nefondate celelalte pretenții civile solicitate în cauză.

A dispus comunicarea unei copii a prezentei hotărâri la Registrul Comerțului G..

În baza art. 189 și 191 al. 3 din C.p.p., a obligat pe inculpatul Ț. M. în solidar cu cele două părți responsabile civilmente la plata sumei de 700 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul G., a avut în vedere că prin rechizitoriul cu nr. 450/P din 29.06.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul Ț. M. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4 și 5 din C. penal cu aplicarea art. 41 al. 2 și 37 lit. b din C. penal.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-au reținut următoarele:

În cursul anilor 2008-2009, inculpatul Tîru M. a fost reprezentant și administrator al . și ., derulând mai multe afaceri comerciale cu diferite societăți comerciale din țară.

În general, inculpatul achiziționa produse forestiere ca: lemn, scândură, cherestea pentru plata cărora emitea file CEC sau bilete la ordin, care în cele din urmă nu au fost plătite întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

În calitatea sa de administrator sau împuternicit al celor două societăți comerciale, inculpatul emitea, completa și semna titlurile de credit pe care le înmâna societăților comerciale-părți vătămate după ce ridica mărfurile.

Astfel, în luna februarie 2008, inculpatul Ț. M., prin societatea sa ., a contractat cu partea vătămată . N. achiziționarea de produse din lemn (cherestea) în valoare de 523.000 lei RON, stabilindu-se ca plata mărfurilor să se efectueze prin emiterea de file CEC la data ridicării mărfurilor.

Inculpatul a ridicat mărfuri în valoare de 67.529 lei RON pentru care a emis un număr de 4 file CEC cu aceeași valoare totală însumată.

Deși inculpatul a precizat în fața reprezentanților părții vătămate că nu vor fi probleme la decontarea filelor CEC, când aceste file au fost prezentate la bancă spre decontare au fost refuzate întrucât inculpatul și societatea sa nu avea disponibil în conturile bancare.

La data de 22.06.2008, inculpatul Ț. M. a încheiat un contract cu partea vătămată . Bacău ce viza achiziționarea de materiale de construcții iar plata produselor urma să se facă prin emiterea de file CEC ca mijloc de plată decontabilă în termen de 30 de zile de la data livrării mărfii.

Partea vătămată a livrat produsele către inculpat iar acesta a emis fila CEC ca mijloc de plată iar când a fost depusă la bancă spre decontare a fost refuzată întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

Inculpatul a achitat în numerar o mică parte din prejudiciu, respectiv suma de 150 lei RON, rămânând neachitată suma de 1774 lei, motiv pentru care partea vătămată . Bacău s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă.

În continuarea activității infracționale, la data de 14.05.2008, inculpatul a achiziționat prin societatea sa - . un utilaj de fabricat hârtie igienică de la partea vătămată . Focșani în valoare de circa_ lei.

S-a convenit ca plata utilajului să se efectueze cu filă CEC ca mijloc de plată dar fila CEC a fost refuzată la plată de unitatea bancară Raiffeisen Bank SA T. întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

Văzând că inculpatul nu are disponibil în contul bancar, reprezentanții părții vătămate s-au deplasat la acesta și în cele din urmă inculpatul Ț. M. a precizat că nu are bani pentru acoperirea prețului dar a restituit utilajul către partea vătămată . Focșani, motiv pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Potrivit înțelegerilor stabilite cu partea vătămată . Focșani în luna mai 2008, inculpatul Ț. M. a ridicat de la aceasta diferite mărfuri industriale în valoare de 2280 lei RON.

Pentru plata prețului s-a convenit emiterea de filă CEC ca mijloc de plată dar și plata parțială cu bani în numerar.

Inculpatul, după ce a ridicat mărfurile, a plătit în două tranșe suma totală de 600 lei RON către partea vătămată . Focșani iar pentru diferența de 1680 lei, a emis o filă CEC. Și de această dată fila CEC a fost refuzată la plată întrucât inculpatul Ț. M. nu avea disponibil în contul bancar, rămânând neachitată diferența de preț de 1680 lei RON pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

În vara anului 2008, inculpatul Ț. M. a ridicat de la partea vătămată . SRL Focșani diferite produse industriale în valoare de 792 lei RON pentru care a emis o filă CEC conform convenției.

La prezentarea filei CEC spre plată, unitatea bancară a refuzat-o deoarece inculpatul nu avea disponibil în contul bancar, dar inculpatul a depus diligențe și a plătit prejudiciul integral către partea vătămată . SRL, motiv pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în prezenta cauză penală.

În luna mai 2008, inculpatul Ț. M. prin societatea sa . G. a achiziționat diferite materiale de construcții de la partea vătămată . B. în valoare de circa 1900 lei și s-a convenit ca plata prețului să se facă cu ordin de plată și file CEC.

După ridicarea mărfurilor, inculpatul a emis titlurile de credit dar acestea au fost refuzate întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul său bancar.

Pe procedura amiabilă, inculpatul a plătit din preț cu o cantitate de ciment de_ lei către partea vătămată din B., rămânând neachitat un prejudiciu bănesc de 7570 lei RON, motiv pentru care partea vătămată prin reprezentanții legali s-a constituit parte civilă.

Tot în cursul lunii mai 2008, inculpatul Ț. M. prin partea responsabilă civilmente . a achiziționat o cantitate de material lemnos de la partea vătămată . Câmpuri, jud. V. în valoare de circa_ lei RON, convenindu-se ca plata produselor să se efectueze prin emiterea de filă CEC.

După livrarea mărfii către inculpat, conform celor stabilite, reprezentanții părții vătămate au depus fila CEC spre decontare la unitatea bancară dar a fost refuzată la plată întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar. S-a mai constatat de către partea vătămată că inculpatul și societățile sale erau în interdicție bancară, motiv pentru care, nefiind recuperat prejudiciul, partea vătămată . Câmpuri s-a constituit parte civilă în prezenta cauză penală.

În vara anului 2008, inculpatul Ț. M. prin . a achiziționat de la partea vătămată . SA O. S., jud. Harghita produse tehnico-sanitare în valoare de circa 70.000 lei RON, convenindu-se și de această dată ca plata produselor achiziționate să se facă cu emiterea de filă CEC sau bilet la ordin.

După livrarea mărfurilor, s-a introdus fila CEC spre decontare dar a fost refuzată la plată întrucât inculpatul se afla în interdicție bancară și nu avea disponibil în contul bancar.

Inculpatul Ț. M. de bună voie văzând că nu poate plăti prețul a returnat cele mai multe produse către partea vătămată . O. S., rămânând neachitat un prejudiciu de 368,99 lei RON pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală.

Tot în cursul lunii mai 2008, inculpatul Ț. M. a achiziționat de la partea vătămată . SRL Câmpuri, jud. V. cantitatea de 31,6 metri cubi de cherestea în valoare de_ lei RON pentru care s-a convenit să se emită două file Cec ca mijloc de plată în valoare de 7800 lei și respectiv 4517 lei RON.

După livrarea materialului lemnos conform convenției, partea vătămată a prezentat filele CEC spre decontare la Banca Raiffeisen – Agenția T. dar au fost refuzate la plată întrucât inculpatul Ț. M. și societatea sa se aflau în interdicție bancară.

Întrucât partea vătămată nu și-a recuperat prejudiciul, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.317,37 lei RON reprezentând contravaloarea produselor din cherestea achiziționate de inculpat.

La data de 20.06.2008, inculpatul prin societatea sa - . achiziționat pe bază de contract de la partea vătămată . P. . cantitatea de 40 metri produse din lemn pentru care s-a convenit ca plata să se efectueze prin emiterea de filă CEC ca mijloc de plată sau prin plata cu preț în numerar.

Tot de la aceeași parte vătămată la data de 04.07.2008, inculpatul a mai achiziționat cantitatea de 37,96 metri cubi de material lemnos, stabilindu-se aceeași modalitate de plată.

Deși inculpatul a precizat că va plăti din prețul produselor și cu bani în numerar, acest fapt nu s-a petrecut în realitate iar filele CEC emise ca mijloc de plată au rămas nedecontate întrucât inculpatul Ț. M. nu avea disponibil în contul bancar și se afla în interdicție bancară.

Întrucât partea vătămată din . nu și-a recuperat prejudiciul pe cele două livrări de produse din lemn, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de_ lei.

În continuarea activității sale infracționale, în luna septembrie 2008, inculpatul Ț. M. s-a deplasat în județul N. și a contactat achiziționarea cantității de 31,9 metri cubi material lemnos de la partea vătămată . Piatra-N. pentru care s-a convenit ca plata produsului să se facă prin emiterea de filă CEC ca mijloc de plată.

Inculpatul Ț. M. a dat asigurări că nu vor fi probleme la decontarea filei CEC la unitatea bancară, a ridicat marfa și a transportat-o în municipiul T..

Tot de la aceeași parte vătămată inculpatul a mai achiziționat o tranșă de 32,33 metri cubi material lemnos, convenindu-se aceeași modalitate de plată, respectiv plata prin file CEC.

La data scadenței filele CEC au fost depuse la bancă pentru plată dar au fost refuzate în bună parte întrucât inculpatul Ț. M. nu avea disponibil în contul bancar.

Prin decontare parțială s-a reușit recuperarea sumei de 7000 lei RON din prejudiciul total de_ lei RON iar pentru diferența nerecuperată de_ lei partea vătămată . Piatra N. s-a constituit parte civilă în cauză.

În luna iulie 2008 inculpatul Ț. M. s-a deplasat în județul Bacău la partea vătămată . Comănești, unde a contractat achiziționarea cantității de 16,5 metri cubi de material lemnos în valoare de 7800 lei RON.

Potrivit convenției, după ridicarea materialului lemnos, inculpatul a emis mai multe file CEC, semnate personal, ca mijloc de plată dar aceste file CEC au fost refuzate de unitățile bancare când au fost depuse spre decontare întrucât inculpatul Ț. M. și societatea sa . se aflau în interdicție bancară și lipsă de disponibil în contul bancar.

Pe procedura amiabilă inculpatul a recuperat prin plată prejudiciul integral de 7800 încă din faza de urmărire penală, motiv pentru care partea vătămată . Comănești, jud. Bacău nu s-a mai constituit parte civilă în prezenta cauză.

Inculpatul Ț. M., în cursul lunii mai 2008, a achiziționat de la partea vătămată . O., jud. V. material lemnos în valoare de 2100 lei, reprezentând cantitatea de 7,5 metri cubi.

Partea vătămată a livrat produsele din lemn în două tranșe către societatea inculpatului și s-a convenit ca plata prețului să se facă prin emiterea de file CEC cu decontare bancară în 30 de zile de la livrarea mărfii.

La prezentarea filei CEC la unitatea bancară Raiffeisen Bank T. spre decontare, fila CEC semnată de inculpat a fost refuzată deoarece inculpatul se afla în incidență bancară și nu avea disponibil în contul bancar.

Întrucât nu și-a recuperat prejudiciul, partea vătămată . O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2636 lei RON.

Tot în dorința de a achiziționa material lemnos prin înșelăciune, inculpatul Ț. M. prin societatea sa . a luat legătura cu partea vătămată . Piatra N. de unde a contractat achiziționarea unor mari cantități de produse din lemn și pentru plata prețului a convenit să emită file CEC.

Inculpatul a preluat materialul lemnos în trei tranșe în valoare de_ lei RON pentru care s-au emis file CEC plătibile la data scadenței.

La data de 18.09.2008, partea vătămată a depus filele CEC la unitatea bancară din T. spre decontare dar au fost refuzate întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul său bancar.

Din prejudiciul total, pe procedura amiabilă, inculpatul Ț. M. a achitat cu bani în numerar suma de_ lei RON, rămânând neachitat un prejudiciu de 10.300 lei RON pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

Prin aceeași modalitate de acțiune și urmărind același scop, la data de 10.07.2008, inculpatul Ț. M. a achiziționat de la partea vătămată Ocolul Silvic N. cantitatea de 40 metri cubi material lemnos în valoare de_ lei pentru care s-a stabilit ca plata să se facă prin emiterea de filă CEC plătibilă în termen de 10 zile de la ridicarea materialului lemnos.

La termenul stabilit prin convenție, fila CEC a fost prezentată la unitatea bancară spre decontare dar a fost refuzată întrucât inculpatul Ț. M. nu avea disponibil în contul bancar.

Întrucât partea vătămată a livrat materialul lemnos dar nu a primit prețul, aceasta s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de_,70 lei.

În sfârșit, cu același scop, inculpatul Ț. M. reprezentant al părții responsabile civilmente . G., în luna noiembrie 2008, a luat legătura cu partea vătămată . Căiuți, jud. Bacău pentru a cumpăra o cantitate de material lemnos.

Potrivit convenție, partea vătămată a fost de acord să vândă cantitatea de 60 metri cubi către inculpat, în valoare de circa_ lei RON și s-a stabilit ca plata prețului să se facă prin emiterea de file CEC și bilete la ordin.

Și de această dată inculpatul a preluat marfa, a emis filele CEC dar acestea au fost refuzare la plată întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

Deoarece partea vătămată . Căiuți-Bacău nu și-a recuperat prejudiciul, acesta s-a constituit parte civilă față de inculpat și față de partea responsabilă civilmente cu prețul produselor livrate de_,12 lei RON.

În faza de urmărire penală, inculpatul Ț. M. a avut o poziție procesuală parțial sinceră, a dat declarații după care s-a sustras urmăririi penale și judecății.

Pe rolul Tribunalului G. cauza a fost înregistrată la nr. 6429 din 1.07.2010.

Inculpatul a fost legal citat și i s-a asigurat apărarea prin desemnarea unui avocat din oficiu, au fost efectuate acte de căutare la mai multe adrese pe numele inculpatului Ț. M. dar organele de poliție nu l-au identificat pe inculpat prin procesele-verbale întocmite, existând presupunerea reală că acesta ar fi plecat din țară.

Cele mai multe părți vătămate de la urmărirea penală, s-au constituit părți civile și în fața instanței de judecată prin adresele comunicate sau prin reprezentanții acestora audiați ca martori.

Probele administrate în faza de judecată confirmă întrutotul activitatea infracțională a inculpatului și valoarea prejudiciilor cauzate de acesta părților vătămate sau părților civile din cauză.

Astfel, martora B. M. (f. 102) a declarat că, în anul 2008, inculpatul Ț. M. a achiziționat de la partea vătămată . Piatra N. mărfuri în valoare de circa 450 milioane lei vechi pentru care a emis mai multe file CEC care ulterior au fost depuse la plată la o unitate bancară dar au fost refuzate întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

Administratorul părții vătămate ., jud. V. a precizat că inculpatul i-a cauzat un prejudiciu de circa_ lei în anul 2008 ca urmare a emiterii unei file CEC fără acoperire după ce inculpatul a achiziționat material lemnos de la această societate.

Din declarația martorului C. B. (f. 139) rezultă că în aceeași perioadă a anului 2008 inculpatul Ț. M. prin societatea sa a achiziționat materiale de construcții și a plătit în parte prețul cu bani în numerar iar pentru diferența de 1774 lei inculpatul a emis o filă CEC care nu a avea acoperire bancară, cauzând astfel prejudiciu părții vătămate .>

Martorul U. Lila, reprezentant al părții vătămate . declarat că inculpatul a emis fila CEC pentru materialul lemnos cumpărat de la această societate; după ridicarea mărfii s-a depus fila CEC spre decontare la unitatea bancară dar a fost refuzată întrucât inculpatul nu avea disponibil în contul bancar.

Administratorul părții vătămate . R., jud. N. a arătat în declarația sa (f. 141) că în anul 2008 inculpatul a achiziționat de la această societate cherestea pe care a ridicat-o și a transportat-o la Focșani, iar pentru plata prețului a emis filă CEC care nu avea acoperire în contul bancar, inculpatul și societățile sale fiind în interdicție bancară.

Și martorii O. C. și B. M. au arătat că societățile lor – .. Bacău și Ocolul Silvic N. au fost înșelate de inculpatul Ț. M. prin emiterea de file CEC fără acoperire după ce inculpatul a achiziționat mari cantități de material lemnos de la cele două societăți-părți vătămate.

Potrivit celor menționate de martorul B. G., în luna februarie 2008, inculpatul a achiziționat cherestea de la partea vătămată . Piatra N. în valoare de circa 550 milioane lei vechi pentru care s-a efectuat o plată parțială cu bani în numerar (7000 lei) iar pentru diferență s-au emis file CEC de către inculpat, care nu aveau acoperire în conturile bancare, fiind refuzate la plată.

Aspecte ale vinovăției inculpatului Ț. M. rezultă și din declarațiile date de martori în faza de urmărire penală, printre care: I. I., C. L., B. N., C. Ș., P. I., A. M., etc.

Martorii audiați în cele două cicluri procesuale au mai arătat că inculpatul dădea asigurări că nu vor fi probleme la decontarea filelor CEC și a biletelor la ordin, dar s-a constatat că aceste asigurări erau nefondate întrucât inculpatul Ț. M. și societățile sale se aflau în interdicție bancară și nu aveau provizie în contul bancar pentru a acoperi la decont valoarea titlurilor de plată.

S-a mai menționat de către martori că de cele mai multe ori contractele erau negociate de inculpat, acesta completa, semna și ștampila filele CEC sau biletele la ordin iar după ce părțile vătămate constatau că inculpatul nu are bani în cont pentru a plăti filele CEC, inculpatul nu mai era de găsit deși se încerca o soluționare amiabilă a litigiului.

Tribunalul a reținut că, situația de fapt și vinovăția inculpatului Ț. M. este dovedită atât cu declarațiile martorilor arătați mai sus dar și cu plângerile și adresele părților vătămate și ale părților civile, chitanțe și facturi fiscale, borderouri de încasări, file CEC, ordine de plată și bilete la ordin, file de cont emise de unitățile bancare, contracte de vânzare-cumpărare – coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune reținută prin rechizitoriu, conform art. 334 din C.p.p., reținând și agravanta prev. de art. 215 alin. 2 din C.p. întrucât din situația de fapt ce rezultă din probe se constată că inculpatul a folosit ca „mijloace frauduloase” și file CEC „în alb” pe care ulterior le retrăgea precum și unele bilete la ordin.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului Ț. M., care în cursul anului 2008, cu intenție a emis mai multe titluri de credit (file CEC și bilete la ordin) nule „în alb”, cu ocazia contractării unor mărfuri de la mai multe societăți comerciale, fără acoperire bancară cauzând un prejudiciu total de circa 2,3 milioane lei vechi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4 și 5 din C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 și 37 lit. b din C.p..

La dozarea și individualizarea pedepsei principale, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din C.p. privind pericolul social al faptei, modul de comitere, valoarea prejudiciului, faptul că acesta nu a fost recuperat integral dar și persoana inculpatului Ț. M..

Apărătorul inculpatului a arătat că se impune achitarea acestuia conform art. 10 lit. d din C.p.p. deoarece acesta nu a acționat cu intenție, informând partenerii comerciali despre faptul că nu avea provizie și se afla în interdicție bancară.

Tribunalul a apreciat că cererea apărării este vădit nefondată și a respins-o deoarece inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind în mod constant să înșele părțile vătămate și părțile civile deși știa clar că nu are provizie în contul bancar și că este în interdicție bancară.

Majoritatea martorilor audiați, reprezentanți ai părților vătămate, au arătat că au primit asigurări de la inculpat că nu vor fi probleme la decontarea titlurilor de credit și niciodată acesta nu a invocat aspecte legate de interdicția bancară.

Pe de altă parte, instanța nu a reținut circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului deoarece acesta este recidivist, s-a sustras judecății, nu a achitat integral prejudiciile cauzate părților vătămate iar fapta în ansamblul său este foarte gravă.

Având în vedere, totuși, că inculpatul este tânăr, are doi copii minori iar în faza de urmărire penală a dat o declarație relativ sinceră, instanța a orientat pedeapsa principală către limita minimă prevăzută de lege.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c din C.p., conform art. 215 și 71 din C.p., întrucât inculpatul Ț. M. trebuie să execute pedeapsa în regim de detenție iar, pe de altă pare, aplicarea pedepsei complementare în cauză este obligatorie.

În ceea ce privește latura civilă, s-a reținut că din actele existente la dosar rezultă că inculpatul Ț. M. prin societățile sale a avut relații comerciale în cursul anului 2008 cu un număr de 15 părți vătămate dar a cauzat efectiv prejudicii nerecuperate la un număr de 13 părți vătămate.

Cu privire la persoanele vătămate . și ., jud. Bacău s-a reținut că prejudiciile au fost recuperate integral, instanța constatând acest fapt prin dispozitivul hotărârii.

S-a reținut că, celelalte societăți comerciale înșelate de inculpat s-au constituit părți civile astfel:

Partea vătămată . N. a solicitat despăgubiri civile de_,77 lei RON; .,18 lei RON; . 1680 lei; . 7570 lei; ._ lei; . O. S. 368,99 lei; . SRL Câmpuri_,37 lei; . Piatra N._,56 lei; . 2636 lei; . N._ lei; M. M. – Ocolul Silvic Mănăstirea N._,70 lei și . Căiuți, Bacău_ lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că inculpatul a acționat ca reprezentant al . G. doar pe relația cu partea vătămată . Căiuți, în cazul celorlalte părți vătămate și părți civile inculpatul Ț. M. a acționat ca reprezentant al ., instanța făcând distincția necesară și corespunzător obligarea în solidar.

Cu privire la existența prejudiciilor, s-a constatat că acestea au fost dovedite atât în privința faptului real cât și în privința cuantumului, aceste aspecte fiind dovedite în principal cu contractele de vânzare-cumpărare, chitanțele și facturile fiscale, filele CEC și celelalte titluri de credit, cererile părților vătămate și ale părților civile coroborate cu graficul de calcul al acestor prejudicii depuse de părțile civile la dosar și declarațiile martorilor audiați.

În privința laturii civile a cauzei, instanța l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente . și la despăgubirile solicitate de părțile civile . Focșani, . și . Odorheiul S. deoarece s-a cauzat prejudiciu civil și acestor societăți; valoarea prejudiciului este dovedită iar, pe de altă parte, reprezentanții acestor societăți au solicitat despăgubiri civile în cadrul procesului penal.

S-a reținut că, martorul S. I. și celelalte probe adunate în cauză au dovedit că inculpatul a cauzat prejudiciu părții civile . de 1680 lei, acest prejudiciu este dovedit iar reprezentantul societății s-a constituit parte civilă în procesul penal încă din faza de urmărire penală (f. 100).

Acest aspect al existenței prejudiciului este dovedit și în cazul părții civile ., din prejudiciul total a rămas nerecuperată suma de 7570 lei pentru care a fost emisă filă CEC fără acoperire iar în cazul societății comerciale . S. s-a constatat că prejudiciul de 368 lei nu a fost recuperat, existând un deficit în patrimoniul societății.

Față de aspectele arătate mai sus, inculpatul a fost obligat în solidar la despăbubiri civile cu . un număr de 12 părți civile și separat doar cu partea responsabilă civilmente . pentru partea civilă .. Bacău.

Celelalte aspecte ale laturii civile invocate de părțile civile vizând plata de dobânzi, cheltuieli judiciare sau de transport au fost respinse de instanță întrucât nu au fost dovedite conform cerințelor prev. de art. 1169 din Codul civil.

S-a dispus comunicarea copiei hotărârii la Registrul Comerțului G. iar conform art. 189 și 191 al. 3 din C.p.p., inculpatul Ț. M. a fost obligat în solidar cu cele două părți responsabile civilmente la plata de cheltuieli judiciare către stat, fiind dovedită culpa infracțională.

Împotriva sentinței penale nr. 419/20.05.201 a Tribunalului G. a formulat apel P. de pe lângă Tribunalul G. criticând soluția instanței de fond pe motive de nelegalitate.

S-a susținut că obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către . Focșani, . B. și . SA O. S., este nelegală, instanța nefiind sesizată și cu actele materiale săvârșite de către inculpat în privința acestora.

Prin decizia penală nr. 260 din 11.11.2011 a Curții de Apel G., s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva sentinței penale nr. 419/20.05.2011 pronunțată de Tribunalul G. (dosar nr._ ),

S-a desființat în parte sentința penală nr. 419/20.05.2011 a Tribunalului G. și în rejudecare:

S-a înlăturat din conținutul sentinței penale apelate dispoziția prin care în baza art. 14 C.pr.pen. în ref. la art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul TÎRU M. la plata de despăgubiri civile în solidar cu partea responsabilă civilmente . către părțile civile . Focșani, . B. și M. I. Instal O. S..

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei către Baroul Avocați G. să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Ulterior, inculpatul Ț. M. a declarat apel peste termen împotriva sentinței penale 419 din 20.05.2011 a Tribunalului G. – în cauză fiind îndeplinite condițiile apelului peste termen prevăzute de art. 365 Cod procedură penală. Astfel, inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, acesta declarând apel în termen de 10 zile de la data începerii executării pedepsei (a fost încarcerat la 28.03.2013 și a declarat apel la 05.04.2013).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel G. la data de 08.04.2013.

Inculpatul a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului ridicat al pedepsei principale cu închisoarea.

Pe parcursul soluționării cauzei în apel, la termenul de judecată din 04.06.2013, apelantul inculpat Ț. M. s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, recunoscând comiterea faptei reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin hotărârea primei instanțe.

De asemenea, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2 Cod procedură penală, ce ar impune reducerea pedepsei sub limita minimului special stabilit ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

În susținerea acestei cereri, inculpatul a arătat că are doi copii minori, că are probleme de sănătate, că în cursul anului 2008, când au fost săvârșite actele materiale reținute în sarcina sa, a suferit un accident la locul de muncă, în urma căruia a fost supus unei intervenții chirurgicale și a fost internat în mai multe rânduri și că a încercat în acea perioadă pe cât a putut să mai achite din prejudiciul cauzat părților vătămate.

Apelul declarat de inculpatul Ț. M. este fondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator.

Apelantul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, instanța de fond făcând aplicarea art. 334 Cod procedură penală și dispunând condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal.

Ca situație de fapt, reținem împrejurarea că inculpatul, în cursul anului 2008, cu intenție, a emis mai multe titluri de credit (file CEC și bilete la ordin) nule, „în alb”, cu ocazia contractării unor mărfuri de la mai multe societăți comerciale, fără acoperire bancară cauzând un prejudiciu total de circa 2,3 milioane lei vechi.

Așa cum am precizat, inculpatul, pe parcursul soluționării cauzei în apel, a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatăm că în speță sunt incidente dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală față de apelantul inculpat, situație ce impune admiterea apelului declarat de acesta. Astfel, cercetarea judecătorească la instanța de fond a început anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010.

De asemenea, atât la data sesizării instanței (Tribunalul G. – 01.07.2010), cât și pe parcursul soluționării cauzei, inculpatul n-a fost prezent.

O.U.G. 121/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial 931/29.12.2011 și a intrat în vigoare în 3 zile de la data publicării, deci la începutul anului 2012.

De la începutul anului 2012 și până la data de 04.06.2013 – primul termen de judecată cu procedura completă și la care i-a fost asigurată asistența juridică, n-a mai existat nici un moment procesual la care inculpatul să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală.

Totodată, nici pe parcursul soluționării primului apel declarat de P. inculpatul nu a fost prezent, decizia fiind pronunțată la 11.11.2011.

Deci, inculpatul Ț. M. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală la primul termen de judecată cu procedura completă imediat intrării în vigoare a O.U.G. 121/2011, așa cum prevăd dispozițiile tranzitorii din acest act normativ.

Având în vedere dispozițiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă ce vor fi avute în vedere pentru sancționarea inculpatului vor fi reduse cu 1/3 – minimul fiind de 6 ani și 8 luni închisoare.

Prin apelul promovat în cauză, așa cum am arătat, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2 Cod penal.

Reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal nu constituie o obligativitate pentru instanța de judecată, aplicarea acestor prevederi legale realizându-se prin raportare la celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.

În speță, față de modalitatea în care a acționat inculpatul, gradul de pericol social concret al infracțiunii, numărul de părți vătămate prejudiciate, faptul că prejudiciile nu au fost acoperite și persoana inculpatului, care a mai fost anterior condamnat, acesta aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, apreciem că nu se impune a fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2 Cod penal.

Prin raportare la dispozițiile art. 52 Cod penal, considerăm că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins prin aplicarea unei pedepse sub limita minimului special.

Urmează ca eventualele aspecte favorabile inculpatului să fie valorificate în procedura de individualizare a răspunderii penale, sens în care pedeapsa aplicată inculpatului va fi cuprinsă între limitele speciale prevăzute de lege, prin incidența dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Față de toate acestea, se va admite apelul peste termen declarat de inculpatul Ț. M..

Se va desființa în parte, doar în ceea ce privește latura penală a cauzei, sentința penală 419/20.08.2011 a Tribunalului G. și în rejudecare:

Se va reduce de la 10 ani închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ț. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din Codul penal, prin reținerea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate atât pe latură penală, cât și pe latură civilă (astfel cum au fost modificate prin decizia penală nr. 260 din 11.11.2011 a Curții de Apel G.).

Se va dispune anularea mandatului de executare nr. 561/2011 din 28.12.2011, emis de Tribunalul G. în baza sentinței penale 419 din 20.05.2011, și emiterea unui nou mandat potrivit prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia.

Se va menține starea de arest a inculpatului Ț. M..

În baza dispozițiilor art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul peste termen declarat de inculpatul Ț. M. (fiul lui A. și I., născut la data de 21.01.1968 în ., CNP-_, domiciliat în T., .. T3, ., în prezent deținut în Penitenciarul G.), împotriva sentinței penale nr. 419 din 20.05.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul dosar nr._, și în consecință:

Desființează în parte, doar în ceea ce privește latura penală a cauzei, sentința penală nr. 419 din 20.05.2011 a Tribunalului G. și în rejudecare:

Reduce de la 10 ani închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Ț. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din Codul penal, prin reținerea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate atât pe latură penală, cât și pe latură civilă (astfel cum au fost modificate prin decizia penală nr. 260 din 11.11.2011 a Curții de Apel G.).

Dispune anularea mandatului de executare nr. 561/2011 din 28.12.2011, emis de Tribunalul G. în baza sentinței penale 419 din 20.05.2011, și emiterea unui nou mandat potrivit prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia.

Menține starea de arest a inculpatului Ț. M..

În baza disp. art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 28.03.2013 la zi (20.06.2013).

În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.

Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu (av. B. S.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului G..

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat Ț. M., intimatele părți vătămate-părți civile M. M. și Bucovinei - Filiala Ocolul Silvic Mânăstirea N., . Piatra N., ., . Bacău, . P. C. R., . SA O. S., . O., . Căiuți, . N., . Câmpuri, . Piatra N., . Câmpuri, intimatele părți responsabile civilmente . T. și . T..

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. L. C. M. C.

Grefier,

Red. D.L. C./28.06.2013

Tehnored. G.V./3 ex./28.06.2013

Fond: Al. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 179/2013. Curtea de Apel GALAŢI