Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 920/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 920/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6678/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 920 R
Ședința publică de la 12.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I. B.
JUDECĂTOR – D. N.
JUDECĂTOR – A. M. M.
Grefier – I. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G.
reprezentat de procuror C. B.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul C. M. ( fiul lui M. și M. L., născut la data de 29.12.1990 în Focșani, jud. V., domiciliat în Focșani, ., jud. V., cetățean român, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani), împotriva sentinței penale nr. 791/26.04.2013 a Judecătoriei Focșani.
La apelul nominal a răspuns inculpatul C. M., în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu B. C. A. – cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se procedează la verificarea inculpatului, acesta confirmând datele de stare civilă existente la dosar.
Întrebat fiind inculpatul arată că își menține cererea de recurs și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Curtea pune în discuție, față de motivul invocat de inculpat în cererea de recurs, în sensul că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, după ce la instanța de fond a negat săvârșirea acestora și că dorește să se prevaleze de disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală, posibilitatea aplicării acestor dispoziții.
Inculpatul arată că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și solicită aplicarea disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Apărătorul inculpatului arată că la termenul de judecată la care a fost audiat inculpatul, instanța de fond nu a adus la cunoștință acestuia că poate beneficia de disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală, față de acest aspect, apreciază că la acest moment procesual se pot reține aceste dispoziții.
Procurorul solicită respingerea cererii formulată de inculpat, întrucât la instanța de fond acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii astfel că instanța de fond în mod normal nu a reținut aceste dispoziții în favoarea sa.
Curtea, procedează la audierea inculpatului încheindu-se proces verbal care s-a atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul inculpatului, față de motivele invocate de acesta în sensul de a beneficia de disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală și având în vedere atitudinea inculpatului de la acest moment procesual, de recunoaștere și de regret, solicită a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Procurorul solicită respingerea recursului întrucât așa cum rezultă din actele dosarului, pentru infracțiunea de tâlhărie inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă foarte aproape de limita minimă prevăzută de dispozițiile legale la fel și pentru infracțiunea de furt calificat.
Inculpatul a fost sincer în calea de atac, la urmărire penală a negat săvârșirea infracțiunilor după care s-a sustras de la faza cercetării judecătorești, nu a recunoscut săvârșirea faptelor iar la data de 10.12.2012 a precizat că atunci când parchetul a reținut în sarcina sa cele două fapte nu putea să le comită pentru că ar fi fost plecat în Italia deși din cauză rezultă că a fost plecat în Spania dar ulterior săvârșirii infracțiunilor.
Astfel consideră că nu se impune reținerea acestei circumstanțe atenuante și față de gravitatea faptelor, de persoana inculpatului care nu este la prima încălcare a legii, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Inculpatul solicită reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 791/26.04.2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, formulată de condamnatul C. M. cu privire la sentința penală nr. 1617/21.09.2011 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în dosarul nr._ . A fost obligat condamnatul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr._, petentul-condamnat C. M. a solicitat – în temeiul art. 522 ind. 1 C.proc.pen. – rejudecarea, după predarea în baza unui mandat european de arestare, a cauzei care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Focșani, motivat de faptul că a fost judecat în lipsă, ulterior fiind predat autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare italiene.
Analizând cererea formulată și actele dosarului, instanța de fond a reținut că petentul condamnat C. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3328/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, alături de inculpatul C. E. M., pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat, prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. c C.pen., respectiv de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
A arătat prima instanță că, din analiza dosarului mai sus menționat, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1617/1.09.2011 a Judecătoriei Focșani, rezultă că prin această sentință petentului condamnat i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani și 3 luni închisoare. În temeiul art. 83 C.pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 905/4.06.2010 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 16.06.2010, pedeapsă cu privire la care s-a dispus executarea alături de cea aplicată în cauză, astfel încât, în final, s-a aplicat inculpatului spre executare o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În executarea acestei sentințe, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1895/R/21.11.2011 a Curții de Apel G., prin care s-a respins ca nefundat recursul declarat de petent, a fost emis mandatul de executare nr. 1852/22.11.2011.
Întrucât mandatul astfel emis nu a putut fi pus în executare deoarece petentul condamnat nu a fost găsit, a fost emis mandatul european de arestare nr. 6/18.01.2012, transmis spre difuzare de Ministerul Justiției.
Biroul Național Interpol a comunicat instanței de executare că, în baza acestui mandat european de arestare, petentul condamnat a fost predat autorităților romane de către autoritățile italiene la 18.05.2012.
A arătat instanța de fond că, din analiza dispozițiilor art. 522 ind. 1 C.proc.pen., rezultă că posibilitatea formulării unei cereri de rejudecare în cazul în care persoana condamnată a lipsit de la judecată, iar ulterior se cere extrădarea sau predarea sa în baza unui mandat european de arestare, trebuie valorificată în momentul în care acea persoană află de procedură, adică de hotărârea pronunțată în lipsa sa.
În cazul de față, petentul condamnat a luat la cunoștință de condamnarea sa prin sentința penală nr. 1617/1.09.2011 la momentul predării sale în baza mandatului european de arestare.
Scopul garanției procesuale oferite de statul roman persoanelor judecate și condamnate in lipsă este acel al împiedicării executării unui pedepse aplicată în cadrul unei proceduri judiciare de care persoana în cauză nu a avut cunoștință, procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului fiind o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății.
Prin încheierea din 12.11.2012, în baza art. 522 ind. 1 C.proc.pen., s-a admis în principiu cererea de rejudecare și s-a dispus citarea inculpatului și a părților vătămate.
După admiterea în principiu a cererii, instanța de fond a procedat la audierea condamnatului si a dispus administrarea din nou a probelor care au fost efectuate în cursul judecății. De asemenea, prima instanță a administrat și alte probe noi, cerute de condamnat, după ce a analizat pertinența și concludența acestora.
Fiind citat, inculpatul s-a prezentat la termenul de judecată din 10.12.2012 și a declarat că în ceea ce privește fapta din 20.06.2011, nu a săvârșit-o, fiind plecat in Italia unde urma să suporte o operație la data de 29.03.2011. A arătat că este nevinovat. În dovedirea afirmațiilor din declarația sa, a solicitat încuviințarea probei cu martori.
Analizând atât probele readministrate în cauză, cât și probele noi administrate, instanța de fond a reținut că hotărârea pronunțată în prima judecată este temeinică și legală. A arătat prima instanță că, în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat de inculpat, se constată că acesta nu are nicio influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, motiv pentru care s-a respins ca nefondată cererea de rejudecare formulată de condamnatul C. M..
Instanța de fon a mai precizat că, după administrarea/readministrarea probelor, nu s-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt în ceea ce privește vinovăția petentului-condamnat.
Reținând aceeași stare de fapt, cât și vinovăția petentului-condamnat, instanța de fond a apreciat că probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu pot înlătura starea de fapt și nici vinovăția inculpatului reținută in cursul primei judecăți, astfel că a respins cererea de rejudecare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul C. M.. Acesta nu și-a motivat în scris recursul declarat, însă, fiind adus în fața instanței de recurs, a arătat că recunoaște comiterea faptelor pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1617/1.09.2011 a Judecătoriei Focșani și că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 C.proc.pen., referitoare la procedura abreviată de judecată în cazul recunoașterii de vinovăție.
A solicitat recurentul-inculpat ca, în rejudecare, instanța de control judiciar să reducă pedeapsa aplicată, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., concomitent cu reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.
Recursul declarat de condamnatul C. M. este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. 3 C.proc.pen., Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
În mod judicios, față de probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că, în urma rejudecării cauzei, după readministrarea probatoriului cauzei și administrarea probatoriului solicitat de condamnat, nu se impune reformarea sentinței penale nr. 1617/1.09.2011 a Judecătoriei Focșani.
Din probatoriile administrate în cauză, prezentate pe larg în considerentele sentinței penale nr. 1617/1.09.2011 a Judecătoriei Focșani, rezultă – dincolo de orice îndoială – că inculpatul C. M. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, acesta acționând cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunilor de tâlhărie și, respectiv, furt calificat. Mijloacele de probă administrate în rejudecare la cererea condamnatului nu modifică situația de fapt reținută inițial în cauză, susținerile acestuia în sensul că nu ar fi fost în țară la momentul comiterii faptelor nefiind dovedite.
Totodată, Curtea consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că nu se impune o reindividualizare a răspunderii penale a inculpatului C. M., individualizarea inițială a pedepsei respectând dispozițiile art. 72 C.pen. Potrivit art. 52 C.pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, astfel cum s-a statuat în mod constant în practica judiciară, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.
În opinia Curții, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ apare ca fiind legală și temeinică, considerentele deciziei penale nr. 1895/21.11.2011 a Curții de Apel G. păstrându-și pe deplin valabilitatea și la acest moment. În cauză, raportat la circumstanțele reale ale cauzei (gravitatea faptelor săvârșite, comiterea uneia dintre fapte împreună cu un minor), dar și la împrejurările care caracterizează persoana condamnatului (acesta mai fusese anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de același gen), nu se impune reducerea pedepsei aplicate de instanța care a judecat cauza în primul ciclu de judecată.
Pe de altă parte, Curtea observă că împrejurările favorabile inculpatului au fost avute în vedere de instanța care a judecat cauza în primul ciclu procesual în momentul în care a orientat pedepsele aplicate înspre limitele minime speciale prevăzute de lege.
În fine, la acest moment procesual, în speță nu poate fi primită o cerere de judecare a cauzei în baza dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.proc.pen., o astfel de cerere neputând fi formulată direct în recurs. Nu pot fi primite susținerile inculpatului, în sensul că prima instanță nu i-a adus la cunoștință faptul că se poate prevala de dispozițiile art. 320 ind. 1 C.proc.pen., atâta vreme cât în fața primei instanțe acesta a adoptat o poziție constantă de negare a comiterii faptelor reținute în sarcina sa, astfel cum rezultă chiar din declarația dată în faza de cercetare judecătorească la instanța fond, declarație dată în prezența apărătorului ales (fila 29 dosar fond).
Față de considerentele mai sus expuse, constatând că în speță nu este incident niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C.proc.pen., Curtea – în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.proc.pen. – va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 791/26.04.2013 a Judecătoriei G..
În baza art. 192 alin. 2 C.proc.pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, în cuantumul acestora urmând a fi inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, cu privire la care se va dispune decontarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M. ( fiul lui M. și M. L., născut la data de 29.12.1990 în Focșani, jud. V., domiciliat în Focșani, ., jud. V., cetățean român, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani), împotriva sentinței penale nr. 791/26.04.2013 a Judecătoriei Focșani.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească către stat suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (avocat B. C. A.) se va vira către Baroul G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 12.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt. JUDECĂTOR
D. I. B. D. N. A. M. M.
Aflat în CO, cf art. 312 al. 2 C.p.p.
Președinte de complet,
Jud. D. I. B.
Pt. Grefier
I. S.
Aflat în CO, cf art. 312 al. 2 C.p.p.,
Grefier,
Red. D.I.B./16.07.2013
Tehnored. M.M.V.
2 ex./16.07.2013
Fond. A. D. M.
| ← Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 755/2013. Curtea de Apel... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 397/2013. Curtea de... → |
|---|
