Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 170/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 1326/121/2012/a8
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 170 R
Ședința publică de la 1.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. N.
JUDECĂTOR – Mița M.
JUDECĂTOR – D. I. B.
Grefier – I. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G.
reprezentat de Procuror C. B.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. M. I. (fiul lui N. și Anișoara, născut la 28.12.1969 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1 A, ., în prezent deținut în Penitenciarul G.) și A. C. V. ( fiul lui V. și L., născut la data de 3.11.1974 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1 A jud. G., în prezent deținut în Penitenciarul G.), împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal au răspuns inculpații M. I. și A. C. V., în stare de arest, asistați de avocat P. H..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești de către grefierul de ședință, după care ;
Se procedează la verificarea inculpaților, aceștia confirmând datele de stare civilă existente în dosar.
Curtea aduce la cunoștință inculpaților obiectul cauzei și în conformitate cu disp. art.301 Cod procedură penală, acordă cuvântul părților pentru a formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.
Inculpații, pe rând, susțin că își menține recursurile formulate.
Apărătorul inculpaților și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, văzând că nu sunt cereri de formulat, alte chestiuni prealabile sau excepții de ridicat, în conformitate cu art.38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpaților arată că recursurile declarate vizează critica sub aspectul nelegalității și netemeiniciei încheierii din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. prin care a fost menținută măsura arestării preventive față de cei doi inculpați.
În opinia sa, la acest moment, la un an după ce instanța de fond a fost sesizată cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul G., cu această cauză, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, consideră că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive, nu mai subzistă.
Motivele pentru care susține acest punct de vedere sunt:
În cauză este vorba despre audierea celor doi inculpați, cu audierea unui mare număr de martori, care de fapt, majoritatea au calitatea de reprezentanți ai părților vătămate, constituite părți civile, în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătorești și acești martori, au declarat modalitatea în care s-au desfășurat raporturile comerciale între inculpați și firmele a căror reprezentanți erau la acel moment. Este evident că modalitatea în care cercetarea judecătorească a lămurit până la acest moment aceste împrejurări, poate constitui, în opinia sa, un argument în vederea admiterii acestui recurs și a cercetării în continuare a celor doi recurenți în stare de libertate.
Mai arată că, atât jurisprudența internă cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au statuat, fiind numeroase spețe în acest sens, în care obligativitatea unui proces echitabil pentru toate părțile, reprezintă o constantă, ori în opinia sa, în condițiile în care un al treilea inculpat a fost cercetat, reținut și apoi trimis în judecată în stare de libertate, consideră că în acest moment – la 14 luni după luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, în condițiile în care cel de al treilea inculpat este liber, iar cercetarea sau eventual sancționarea se face pentru aceeași infracțiune, este inechitabil ca acești recurenți inculpați să fie în continuare cercetați în stare de arest.
Pentru a asigura un regim, cel puțin din punct de vedere procesual, egal pentru toți inculpații din această cauză, este evident că luarea unei măsuri preventive similare, referindu-se la obligarea de a nu părăsi țara, măsură luată de instanța de control judiciar față de cel de al treilea inculpat încă din momentul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, este evident că este măsura care poate asigura un tratament egal pentru toți inculpații.
Face trimitere la rezonabilitatea termenului măsurii arestării preventive care deși a fost descris în jurisprudența CEDO, acesta nu este fix, în opinia sa, cele 14 luni de arest preventiv raportat la momentul procesual în care se află cauza de față, îndeplinesc condiția solicitată de jurisprudența CEDO și care în timp a fost transpusă în practica instanțelor din România.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului cu consecința luării față de inculpați a unei măsuri neprivative de libertate, considerând că la acest moment pericolul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală teza a II a, avut în vedere de instanța de fond la momentul în care a fost luată măsura arestării preventive și ulterior prelungită și respectiv menținută, nu mai subzistă, nu există nici un fel de probe din care să rezulte că în situația în care cei doi inculpați ar fi puși în libertate și cercetarea judecătorească ar fi continuată în această formă, într-un regim sancționat egal pentru cei trei inculpați, deci neexistând aceste probe este evident că nici temeiurile care au stat la baza menținerii acestei măsuri nu mai subzistă.
Având în vedere și garanțiile pe care legiuitorul le prevede la această instituție a obligării de a nu părăsi țara, consideră că încheierea instanței de fond este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului cu consecința înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Procurorul solicită respingerea recursurilor declarate ca nefondate și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate, considerând că instanța de fond în mod corect a menținut măsura arestării preventive și a respins cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Așa cum rezultă din dosar, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au modificat, în cauză termenul rezonabil trebuie avut în vedere funcție de numărul persoanelor audiate, complexitatea cauzei, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpaților.
În ceea ce îl privește pe cel de al treilea inculpat apreciază că nu încape comparație, chiar dacă a săvârșit aceiași faptă, instanța a reținut că sunt doar două acte materiale, prejudiciul fiind altul.
Pentru aceste motive solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate.
Inculpatul M. M. I., arată că achiesează la concluziile apărătorului.
Inculpatul A. C. V., de asemenea, arată că achiesează la concluziile apărătorului.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, declarate de inculpații M. M. I. și A. C. V., înregistrate sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12, în conformitate cu art. 3002 Cod procedură penală în ref. la art. 160b Cod procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive privind pe inculpații M. M. I. și A. C. V., măsură care a fost menținută.
Au fost respinse ca nefondate cererile formulate de apărătorul inculpaților M. M. I. și A. C. V. prin care au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpații M. M. I. și A. C. V. au fost cercetați și trimiși în judecată de către P. de pe lângă Tribunalul G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al 1,2,3 și 5 din Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 din Codul Penal.
Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite de inculpați, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi fost săvârșite faptele, și nu în ultimul rând rezonanța unor astfel de fapte, prima instanță a apreciat că subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, lăsarea în libertate a inculpaților M. M. I. și A. C. V. prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a constatat că la acest moment sunt îndeplinite prevederile art. 3002 din C.p.pen și se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților M. M. I. și A. C. V. deoarece în cauză nu s-au modificat temeiurile si condițiile care au stat la baza arestării preventive inițiale.
Față de considerentele arătate mai sus, prima instanță, conf. art. 3002 din Cod procedură penală coroborat cu art. 160 ind. b Cod procedură penală, a constatat ca legală și temeinică starea de arest a inculpaților M. M. I. și A. C. V. și a menținut în continuare starea de arest a acestor inculpați.
De asemenea, a respins ca nefondate cererile formulate de apărătorul inculpaților M. M. I. și A. C. V., prin care solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
A constatat că în cauză nu a fost îndeplinit termenul rezonabil privind arestarea preventivă a celor doi inculpați, raportat la numărul mare de părți vătămate și la complexitatea cauzei.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal au declarat recurs inculpații M. M. I. și A. C. V., apreciind-o ca nelegală și netemeinică, susținând că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Au arătat că probele administrate până la acest moment procesual în cauză conduc la stabilirea împrejurărilor în care s-au desfășurat raporturile comerciale între inculpați și societățile comerciale ai căror reprezentanți au fost audiați nemijlocit de către instanța de fond și având în vedere durata acestei măsuri, de 14 luni și aspectul că cel de-al treilea inculpat, cercetat în cauză pentru aceeași infracțiune, este liber, este inechitabil să fie în continuare cercetați în stare de arest preventiv.
Inculpații au mai arătat că s-a depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive și având în vedere că în cauză nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, solicită înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală Curtea constată că încheierea instanței de fond este legală și temeinică.
În mod corect s-a apreciat că, în cauză, temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească la instanța de fond și anume: plângerile formulate de părțile vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor audiați, procesul verbal de recunoaștere din planșe foto, procesele verbale întocmite de organele de polițe sesizate prin numărul de urgență 112, contracte de vânzare cumpărare, facturi fiscale, ordine de plată, extrase de cont, procesele – verbale de redare a convorbirilor telefonice – rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată – fiind îndeplinite astfel condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Pentru infracțiunile presupus a fi comise de către cei doi inculpați legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și având în vedere gradul de pericol social ridicat al acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, numărul mare de părți vătămate implicate, scopul urmărit, urmarea produsă (prejudiciul total cauzat fiind unul considerabil), atitudinea procesuală a inculpaților – se apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din modalitatea concretă în care se reține comiterea faptelor – în momentul în care părțile vătămate insistau să li se restituie marfa, inculpații deveneau violenți ( în limbaj și comportament), determinându-le să părăsească depozitul (aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză) – precum și din riscul reiterării comportamentului infracțional (având în vedere că urmare percheziției efectuate la domiciliul inculpatului M. M. I. au fost identificate și ridicate 5 bilete la ordin, precum și acte de înființare a unei societăți – . - iar din procesele de redare a convorbirilor telefonice din 12.10.2011 rezultă că a încercat inițierea unor alte operațiuni comerciale).
Curtea constată că susținerile inculpaților referitoare la depășirea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, sunt neîntemeiate.
Curtea reține că, din această perspectivă, prezenta cauză este una complexă și nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților competente pe parcursul procedurii în considerare.
Susținerile inculpaților recurenți cu privire la principiul echității – în sensul că unul dintre coinculpații din prezenta cauză este cercetat în stare de libertate – nu pot fi avute în vedere ținând cont că fiecare inculpat are o situație juridică distinctă raportat la fapta presupus a fi comisă, contribuția la săvârșirea acesteia, situația personală a fiecăruia.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive a recurenților inculpați este justificată și prin prisma disp. art. 136 Cod procedură penală – raportat la complexitatea cauzei și la stadiul procesual – fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cum în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu au apărut temeiuri noi, favorabile inculpaților – cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu vor putea fi admise.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod procedură penală vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. M. I. (fiul lui N. și Anișoara, născut la 28.12.1969 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1 A, ., în prezent deținut în Penitenciarul G.) și A. C. V. ( fiul lui V. și L., născut la data de 3.11.1974 în T., jud. G., CNP_, domiciliat în T., .. 1 A jud. G., în prezent deținut în Penitenciarul G.), împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12.
Obligă pe fiecare dintre inculpații M. M. I. și A. C. V. la plata, către stat, a câte 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 1.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. N. Mița M. D. I. B.
Grefier
I. S.
Red.D.N./13.02.2013
Dact.IS/13.02.2013/2ex.
Fond. A.C.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1286/2013. Curtea de Apel... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1679/2013. Curtea... → |
|---|
