Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1022/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 10645/121/2011/a16
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1022/R
Ședința publică din data de 01.07.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. C.
Judecător – L. H.
Judecător – D. P.
Grefier – E. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. L. M. din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial G.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. P. și C. R. împotriva încheierii de ședință din 21.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ 1 al Tribunalului G..
La apelul nominal au răspuns recurenții – inculpați, în stare de arest preventiv, respectiv: M. P. asistat de apărătorul ales – av. S. F. și C. R. asistat de apărătorul desemnat din oficiu – av. L. A., conform delegației aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind inculpații M. P. și C. R. arată că își mențin recursurile formulate.
Participanții procesuali arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Av. stan F. pentru inculpatul M. P. – consideră că la acest moment nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Astfel, raportat la perioada de timp scursă de la momentul la care s-a luat această măsură față de inculpat, apreciază că s-a împlinit un termen rezonabil.
Având în vedere faptul că cercetarea judecătorească este finalizată, iar probatoriul administrat până la a cest moment nu a evidențiat o participație penală așa cum s-a reținut de către procuror în rechizitoriu, apreciază că la doi ani și două luni de arest preventiv inculpatul nu ar mai prezenta un pericol pentru ordinea publică dacă ar fi pus în libertate.
Consideră că Tribunalul G. a procedat greșit când a menținut măsura arestării preventive a inculpaților doar în considerarea gravității faptei.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar dacă se va aprecia că se impune luarea unei măsuri preventive față de inculpatul M. P. solicită a fi luată măsura obligării de a nu părăsi țara.
Av. lăcătuș A. – pentru inculpatul C. R. – consideră că la acest moment măsura arestării preventive apare ca fiind excesivă, având în vedere că de la momentul luării acestei măsuri au trecut mai bine de doi ani, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este practic finalizată.
Apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului C. R., ca urmare a trecerii unei perioade de timp mai îndelungate, s-au diminuat și nu mai impun în continuare prelungirea arestării preventive a inculpatului.
Solicită schimbarea măsurii luată față de inculpat, respectiv arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Cu plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu, sens în care depune la dosarul cauzei referatul întocmit conform Protocolului nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați, constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin în continuare. Apreciază că instanța de fond, în mod corect a pronunțat o soluție de menținere a stării de arest a celor doi inculpați.
Arată că este foarte adevărat că cercetarea judecătorească s-a finalizat, numai că la a cest moment, prin încheierea dată instanța de fond a repus cauza pe rol cu termen de judecată la data de 09.07.2013, termen la care se va discuta încadrarea juridică dată faptei, existând posibilitatea prelungirii probatoriului. În acest context, apreciază că este vorba despre o prelungire a cercetării judecătorești și având în vedere că temeiurile arestării preventive nu s-au modificat până la a cest moment, consideră că este în interesul cercetării judecătorești pentru buna a administrare a probatoriului să fie menținută starea de arest a celor doi inculpați.
Cu privire la termenul rezonabil invocat de apărare, raportat la datele concrete ale cauzei, la implicarea celor doi inculpați, activitatea acestora desfășurându-se în cadrul unui grup infracțional organizat, prejudicii un număr de 10 părți vătămate, producând un prejudiciu mare acestora, apreciază că nu a fost împlinit acest termen rezonabil.
În ceea ce privește cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara solicită a se constata deopotrivă că nu au intervenit modificări în ceea ce privește subzistența temeiurilor, sens înc are solicită respingerea cererilor.
Inculpatul M. P., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că este arestat preventiv de circa doi ani și o lună, iar din cei nouă inculpați câți sunt trimiși în judecată în prezenta cauză sunt arestați preventiv doar doi, el și inculpatul C. R.. Lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea recursului.
Inculpatul C. R., având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 1, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. 1 și 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților M. P. și C. R., reținându-se că măsura este legală și temeinică.
Totodată, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu alte măsuri restrictive de libertate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând, potrivit art. 3002 Cod de procedură penală, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților M. P. și C. R., la acest moment procesual, fără nicio anticipare a judecării fondului și cu precauția de a se pronunța în limitele învestirii, instanța va constata că măsura este legală și temeinică și că se impune menținerea ei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
La luarea și, respectiv menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații M. P. și C. R., s-a avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că, din datele existente la dosarul cauzei, rezultă indicii temeinice de natură a induce presupunerea că inculpații ar fi săvârșit fapte de natură penală, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând probele deja existente în cauză s-a concluzionat că menținerea arestării preventive a inculpaților mai sus menționați este justificată de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 136 Cod procedură penală și art.143 Cod procedură penală, și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, cu valoare de garanție suplimentară, menit să asigure ocrotirea persoanei împotriva arbitrariului. Acest ultim text de lege menționat impune ca infracțiunea săvârșită să prezinte o anumită gravitate, materializată într-un anumit minimum de pedeapsă și să existe un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că, față de ansamblul materialului probator administrat până la acest moment în cauză, există indicii temeinice suficiente, din care să rezulte presupunerea rezonabilă, legitimă, că inculpații ar fi implicați în activități de inducere în eroare a mai multor părți vătămate, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, în vederea obținerii de foloase materiale, în mod organizat și împreună cu alte persoane. Aceste indicii rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților I. Nicușor, B. A., V. C. C. și declarațiile martorilor Iosipovici C. D., B. M. D. și B. A., plângerile și declarațiile reprezentanților părților vătămate, procesele-verbale de recunoaștere din planșe fotografice și documentele financiar-contabile (în original sau copie). Instanța apreciază că indiciile furnizate de mijloacele de probă administrate în cauză sunt temeinice și rezonabile,de natură a crea presupunerea că faptele probatorii sunt stabilite în mod obiectiv.
Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o anumită rezonanță a faptei, o stare de insecuritate socială, o reacție colectivă ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient. Acesta se deduce din împrejurările în care se presupune că au fost săvârșite faptele, amploarea și gravitatea acestora, particularitățile cauzei din perspectiva importanței valorilor sociale lezate. Mai mult, se constată că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați în prezenta cauză, sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de peste 4 ani, astfel încât Tribunalul apreciază ca fiind întrunite elementele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală și din perspectiva cuantumului pedepselor aplicabile.
Pe de altă parte, având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite, natura și importanța deosebită a valorilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșit faptele, numărul mare al persoanelor implicate, urmarea produsă și, nu în ultimul rând, rezonanța unor astfel de fapte și impactul social negativ în rândul comunității, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin „pericol pentru ordinea publică” se înțelege starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății civile, generate de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
În acest sens s-a menționat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie.
În cauză, gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, în contextul în care cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, poate fi suficientă pentru a justifica aprecierea că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența acestora constituie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
Ca atare, s-a constatat că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile obligatorii prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală și se mențin în continuare.
Cu privire la durata termenului rezonabil, Tribunalul a constatat că inculpații au fost arestați preventiv de mai bine de 2 ani.
Caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază ținând seama de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente.
S-a constatat, din această perspectivă, că prezenta cauză prezintă o anumită complexitate, nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților competente pe parcursul procedurii în considerare – actele de procedură desfășurându-se la intervale rezonabile și regulate, atât în faza de urmărire penală cât și după sesizarea instanței de judecată.
Analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a constatat că proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este de a asigura ca nicio persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (în acest sens – cauza Tomasi c. Franței).
În legătură cu aceste aspecte, Curtea și-a precizat opinia în cauzele Wemhoff c. Germaniei, T. c. Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri contra Italiei) și anume: trebuie ținut seama de complexitatea cazului; dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt și de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare; în sfârșit, de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
În prezenta cauză s-a reținut că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare și nu au apărut elemente noi de natură a determina modificarea temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
S-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanța a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea arestării preventive cu alte măsuri restrictive de libertate, având în vedere că acestea din urmă nu oferă suficiente garanții procesuale care să conducă la înlăturarea stării de pericol care s-ar produce prin lăsarea inculpaților în libertate, în condițiile în care atât infracțiunile de comiterea cărora sunt acuzați, cât și persoana fiecărui inculpat.
Având în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța e datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din consecințele acestora.
În speță, s-a apreciat că la acest moment, interesul general prevalează în raport de interesul inculpaților.
Cu privire la cererile de revocare și respectiv înlocuire a stării de arest cu măsuri restrictive de libertate, instanța a apreciat că aceste cereri nu pot fi admise la acest moment întrucât nu s-au modificat temeiurile și condițiile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților din cauză astfel că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută la art. 139 din Codul de procedură penală.
Prin raportare și la art. 136 Cod procedură penală, instanța a considerat că la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, nu este oportună o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M. P. și C. R., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, inculpatul M. P., prin apărător ales, a susținut următoarele:
- prima instanță s-a aflat într-o totală confuzie, respectiv a avut în vedere o altă cauză ce –i privește pe inculpații I. I., C. N., V. A. C., P. F. I., M. C., C. A. D., la momentul la care a amânat pronunțarea asupra măsurii arestării preventive. Practic, s-a susținut că pe o stare de fapt ce privește alți inculpați, prima instanță s-a pronunțat și a menținut starea de arest a inculpaților din prezenta cauză. Față de această situație s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare;
- pe fond, s-a susținut că a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive;
- la dosarul cauzei nu sunt probe care să ateste că inculpatul susmenționat, în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
S-a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, iar pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, să se dispună față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul C. R. ,prin recursul promovat, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În susținerea recursului s-a arătat că doar complexitatea cauzei nu poate justifica menținerea stării de arest. S-a invocat și rezonabilitatea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind arestat de mai mult de doi ani de zile
Recursurile sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, considerăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia.
Pe fondul cauzei, așa cum a reținut instanța de fond, considerăm în speță se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților M. P. și C. R., respectiv cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Mijloacele de probă administrate până la acest moment relevă existența unor indicii temeinice din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, respectiv că ar fi implicați în activități de inducere în eroare a mai multor părți vătămate, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, în vederea obținerii de foloase materiale, în mod organizat, împreună cu alte persoane.
Potrivit jurisprudenței CEDO, în materia arestului preventiv, faptele sau împrejurările care dau naștere bănuielii legitime că persoana arestată ar fi săvârșit o infracțiune nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza O̓̕ H. contra Regatului Unit -16.10.2001, cauza Murray contra Regatului Unit – 28.10.1994, cauza Svipsta contra Letoniei -09.03.2006), fiind suficient să existe fapte sau date apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată ( auza V. contra României -11.03.2008; cauza Iliev contra Bulgariei -22.11.2004) .
Curtea reține totodată, contrar susținerilor inculpaților recurenți, că în cauză sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală - apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, pentru infracțiunile presupus a fi comise de aceștia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și având în vedere gravitatea acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire, caracterul continuat al activității infracționale, scopul urmărit, urmarea produsă (un prejudiciu de peste 300.000 lei), se apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că acesta nu a fost depășit, cauza fiind complexă și nu au existat perioade de inactivitate pe parcursul procedurilor.
Având în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța e datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție al cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din consecințele acestora.
În speță, la acest moment interesul general prevalează în raport de interesul inculpaților de a fi puși în libertate.
Prin raportare la art.136 Cod procedură penală, considerăm că la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune menținerea stării de arest a inculpaților.
Cum în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați se mențin și nu au apărut elemente noi, favorabile acestora, cererea de revocare, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu vor putea fi admise.
În raport de considerentele expuse, în baza art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. și C. R..
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. (CNP:_, fiul lui M. și C., născut la data de 28.11.1973 în municipiul G., județul G., domiciliat în municipiul G., .. 31, . 4, etaj 6, apartament 147, județul G., în prezent deținut in Penitenciarul G.) și C. R. (CNP:_, fiul lui D. și V., născut la data de 25.03.1970 în municipiul Tulcea, județul Tulcea, domiciliat în orașul B., ., județul Ilfov, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva încheierii de ședință din 21.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ 1 al Tribunalului G..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul M. P. la 50 lei și pe inculpatul C. R. la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. L. A.) în sumă de 100 lei către B.A. G. va fi avansat din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. L. H. D. P.
Grefier,
E. M.
Red. L.H./02.07.2013
Tehnored. E.M.
2ex/18.07.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
