Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 113/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 113/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 7790/91/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 113/A

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C.

Judecător: D. N.

Grefier: F. B.

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Public reprezentat de Procuror G. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva sentinței penale nr.20/06.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul G..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 04.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art. 306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 16.04.2013 și la data de 19.04.2013, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, declarat de P. de pe lângă Tribunalul V., înregistrat sub nr._ la Curtea de Apel G..

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.20/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată prin apărător de inculpatul M. C., din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, art. 175 al.1 lit.i C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen.

În baza art. 10 lit. h C.pr.pen. raportat la art. 11 pct.2 lit.b C.pr.pen. a fost încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate B. I. împotriva inculpatului M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen.

A fost obligat inculpatul la 2117,80 lei despăgubiri civile către partea civilă S. Județean de Urgență „Sf. P.” Focșani plus dobânda legală aferentă cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat inculpatul M. C. și partea vătămată B. I. la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 895/P/2012 din 04.12.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., înregistrat pe rolul instanței sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. C. fiul lui G. și F., născut la 22.10.1970 în P., jud.V. cetățean român, studii 10 clase, agricultor, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, domiciliat în com. Cîmpuri ..V. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, art. 175 al.1 lit.i C.pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că în seara de 11.03.2012, în locuri publice, în două rânduri, l-a lovit în zona feței, a capului, peste mâna dreaptă și pe spate, cu o sticlă și cu un par pe numitul B. I., provocându-i leziuni traumatice pentru care a necesitat 30 -35 zile de îngrijiri medicale, acțiunile sale putând să cauzeze moartea victimei, rezultat socialmente periculos acceptat de inculpat.

Examinând actele și lucrările prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 11.03.2012, în jurul orei 18.00 M. C. s-a deplasat la un magazin aparținând ., situat vis-a-vis de locuința sa, loc în care i-a întâlnit pe B. I., cumnatul acestuia – D. I. și pe S. M. – soțul vânzătoarei S. F., care era la serviciu în acel moment.

Partea vătămată B. I. se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar la un moment dat i-a cerut inculpatului M. C., care stătea cu spatele spre un frigider, să plece din acel loc pentru a-și lua niște produse, între cei doi iscându-se astfel un conflict verbal.

Întrucât partea vătămată i-a adresat injurii inculpatului, acesta a luat dintr-o navetă o sticlă de bere de 0,5 l goală și l-a lovit o singură dată pe B. I. în zona feței (în regiunea nasului și a frunții).

Inculpatul a plecat de îndată la domiciliul său, iar B. I. și D. I. s-au deplasat cu un autoturism la dispensarul uman din localitate, unde părții vătămate i s-a pansat plaga tăiată, fronto-nazală, suferită în condițiile descrise anterior.

În aceeași seară B. I. și cumnatul său s-au întors la magazin pe motiv că partea vătămată își uitase în acel loc căciula și haina.

După ce B. I. și-a luat îmbrăcămintea, la scurt timp vânzătoarea S. F. a închis magazinul deoarece terminase programul de lucru, intenționând să meargă la domiciliu împreună cu soțul ei.

În fața magazinului B. I. a continuat să adreseze injurii la adresa inculpatului și părinților acestuia, astfel că M. C. a ieșit la poartă, pe drumul comunal și cu o scândură (băț) a lovit partea vătămată la umăr și la mână.

Partea vătămată a fost examinată de specialiștii Serviciului Județean de Medicină Legală V., iar prin certificatul nr. 181/P din 29.03.2012 s-a concluzionat că B. I. prezintă leziuni de natură traumatică care s-au putut produce prin lovire cu corp dur casant, mijloace și corpuri contondente în data de 11.03.2012, pentru care a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale.

În conținutul actului de constatare medico-legală, din documentele medicale întocmite la S. Județean de Urgență „Sf.P.” Focșani (fișă examinare UPU, foaie de observație cu anexe și biletul de externare ), sunt descrise următoarele leziuni:

- plagă contuză fronto-nazală (suturată chirurgical);

- fractură piramidă nazală, fără deplasare, cu epistaxix;

- hematom și echimoză regiunea inferioară dorsală stânga;

- fractură cominutivă falangă deget II, mâna dreaptă, fără deplasare.

Prima instanță a reținut că situația de fapt astfel cum a fost reținută mai sus rezultă din declarațiile părții vătămate date la urmărirea penală și la instanță, declarațiile martorilor audiați la urmărirea penală, declarațiile inculpatului date la urmărirea penală și la instanță, precum și din certificatul medico-legal depus la filele 30-31 dosar urmărire penală.

S-a reținut că în drept fapta inculpatului M. C. care la data de 11.03.2012, a lovit o singură dată pe B. I. în zona feței (în regiunea nasului și a frunții) cu o sticlă de bere de 0,5 litri goală și apoi a lovit cu o scândură (băț) pe aceeași parte vătămată la umăr și la mână, provocându-i leziuni traumatice pentru care a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, așa cum a fost ea descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen.

Prima instanță a reținut că pentru această încadrare pledează lipsa intenției inculpatului de a-i suprima viața părții vătămate B. I., inculpatul lovind partea vătămată cu un obiect – respectiv o sticlă goală de bere de o,5 litri, luată întâmplător și faptul că a aplicat doar o singură lovitură cu sticla în zona feței părții vătămate (în regiunea nasului și frunții).

S-a mai constatat că în ceea ce privește loviturile cu scândura (băț - și nicidecum par așa cum s-a reținut în rechizitoriu) aplicate de inculpat peste mână și umăr (așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați la urmărirea penală coroborate cu declarațiile inculpatului și ale părții vătămate) nici aceste lovituri nu au avut o intensitate mare, nu au vizat o zonă vitală și în final nu au pus în primejdie viața victimei.

S-a mai arătat că din certificatul medico-legal nr. 181/P/29.03.2012 eliberat de Serviciul de Medicină Legală depus la fila 30-31 dosar urmărire penală, nu rezultă că loviturile ar fi avut intensitate mare, de altfel din același act nu rezultă că viața părții vătămate B. I. ar fi fost pusă în pericol urmare a loviturilor aplicate de inculpat.

Astfel că, prima instanță a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul M. C. prin care i s-a pricinuit părții vătămate B. I. o vătămare care a necesitat îngrijiri medicale de 30-35 de zile întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen. și nu pe cele ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.

S-a arătat că, nu lipsit de importanță este și faptul că din toate probele dosarului rezultă că partea vătămată la data conflictului era în stare de ebrietate. De altfel, partea vătămată la urmărirea penală (fila 15 verso) arată că „precizez că m-am împăcat cu inculpatul M. C., nu doresc să mă judec cu acesta și nu am nici un fel de pretenții materiale față de el”.

Așa fiind, cum partea vătămată a declarat și la instanță în sensul că s-a împăcat cu inculpatul; văzând și dispozițiile art. 181 al.3 C.pen., instanța de fond în baza dispozițiilor art. 334 C.pr.pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată prin apărător de inculpatul M. C., din infracțiunea de tentativa la omor calificat prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, art. 175 al.1 lit.i C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen.

În baza art. 10 lit. h C.pr.pen. raportat la art. 11 pct.2 lit.b C.pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate B. I., împotriva inculpatului M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al.1 C.pen.

În baza art. 14 C.pr.pen. și art. 313 din Legea 95/2006 a fost obligat inculpatul la 2117,80 lei despăgubiri civile către partea civilă S. Județean de Urgență „Sf. P.” Focșani plus dobânda legală aferentă cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 192 pct.2 lit.b C.pr.pen. au fost obligați inculpatul M. C. și partea vătămată B. I. la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul V., apreciind-o ca nelegală, susținându-se că, în raport de situația de fapt dedusă judecății, în mod greșit, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, cu consecința încetării procesului penal prin împăcarea părților.

Astfel, s-a arătat că prin actul de inculpare al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat reținută a fi comisă la data de 11.03.2012, în următoarele împrejurări: ca o primă împrejurare este aceea că, la data menționată, în barul din . desfășurat activitatea infracțională, când, urmare atitudinii ostile și provocatoare a părții vătămate, inculpatul a aplicat acestuia o lovitură cu o sticlă goală de bere, în zona feței și a frunții, sticla spărgându-se, iar partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat intervenția medicilor de la dispensarul din comună. Martorii prezenți la fața locului, respectiv martora S. F. și D. I., precizând în mod expres că urmare singurei lovituri aplicate cu sticla în zona frunții, partea vătămată a început să sângereze abundent. Ulterior, după ce partea vătămată a fost pansată la dispensar a revenit la locul incidentului și, întrucât magazinul la care vânzătoare era martora S. F., era închis, a rămas în stradă și a început să adreseze injurii inculpatului, care locuia în apropiere. La această atitudine a părții vătămate, inculpatul a ieșit din curte și, întrucât partea vătămată nu înceta cu injuriile și cu amenințările, s-a înarmat cu un par, cu lungimea de aproximativ 1 metru și grosimea de 3-4 cm, aspect ce rezultă din declarațiile părților vătămate ce se coroborează cu declarațiile inculpatului și cu declarațiile martorilor oculari S. F., S. M. și D. I., și a încercat să aplice părții vătămate o lovitură în zona capului cu acest par, însă partea vătămată a evitat să-i fie lovit capul întrucât s-a apărat cu mâna, iar în aceste condiții i-a fost fracturat unul din degetele de la mâna dreaptă (așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală existent la dosarul cauzei). Urmare acestei lovituri inculpatul nu s-a oprit ci a aplicat în continuare părții vătămate lovituri în zona spatelui până la intervenția martorilor oculari sus arătați, (dovadă în acest sens fiind, de asemenea, raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezenta echimoze în zona spatelui și zona dorsală).

Astfel, s-a apreciat că vis-a-vis de modalitatea de acționare a inculpatului, de zona corpului vizată și lovită în primă fază, respectiv zona frunții, ca fiind o zonă vitală, apoi zona corpului vizată în a doua fază a conflictului, asupra capului victimei, această zonă nefiind atinsă datorită autoapărării de către partea vătămată cu ajutorul mâinii, consideră deci că inculpatul a acționat cu intenția directă de a ucide, fapt pus în evidență așa cum s-a descris mai sus, prin instrumentul folosit, prin intensitatea loviturilor, dovadă în acest sens fiind raportul de constatare medico-legală care scoate în evidență că partea vătămată a necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale.

S-a arătat că toate aceste considerente, conduc la concluzia că fapta îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art.20 ref. la art.174-175 lit.i C.pen., sens în care s-a solicitat a se dispune condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, înlăturând dispoziția instanței de fond greșită, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art.181 alin.1 C.pen. și de încetare a procesului penal, pe considerentul că părțile s-au împăcat.

În sprijinul concluziilor formulate, înțelege s-a ionvocat și practică judiciară, respectiv: decizia pronunțată de Curtea de Apel G. nr.145/19.06.2012, în dosarul nr._ a cărei copie o depune la dosar; decizia nr.1227/2.04.2009 pronunțată de Î.C.C.J. – Secția penală, în care se face vorbire de diferențele între infracțiunea de tentativă la omor și vătămare corporală gravă și în care se mai face vorbire despre aspectele la care s-a făcut referire la momentul susținerii căii de atac formulată de P..

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului declarat de P., să se desființeze hotărârea primei instanțe sub aspectul laturii penale, să se dispună înlăturarea dispoziției de schimbare a încadrării juridice și să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, cu reținerea circumstanței atenuante a provocării prev. de art.73 lit.b, despre care s-a făcut vorbire la momentul relatării situației de fapt dedusă judecății, raportat la atitudinea de care a dat dovadă partea vătămată în momentele premergătoare agresiunii exercitată de inculpat asupra sa; să se dispună executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate, cu aplicarea disp.art.71 în ref. la art.64 lit.a, tz.II și b din C.pen., să se înlăture dispoziția de obligare atât a inculpatului cât și a părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat și să se dispună obligarea doar a inculpatului la plata acestor cheltuieli judiciare.

Apelul declarat este fondat.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art.371 alin.2 C.pr.pen., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este netemeinică în privința încadrării juridice a faptei deduse judecății privind pe inculpatul M. C. și pe cale de consecință, a soluției de încetare a procesului penal urmare împăcării părților, dispusă în cauză.

Prin rechizitoriul nr.895/P/2012 din 04.XII.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. C. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 alin.1 C.pen. în ref. la art.175 alin.1 lit.i C.pen., reținându-se în fapt că, în seara zilei de 11.03.2012, în locuri publice, în două rânduri, l-a lovit în zona feței, a capului, peste mâna dreaptă și pe spate, cu o sticlă și cu un par pe numitul B. I., provocându-i leziuni traumatice, pentru care a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, acțiunile sale putând cauza moartea părții vătămate, rezultat socialmente periculos acceptat de inculpat.

Legal citat și prezent în fața instanței de fond, înainte de a se începe cercetarea judecătorească, inculpatul M. C. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, conform art.3201 C.pr.pen. (declarație inculpat fila 30 dos.fond).

Curtea, analizând și coroborând probele administrate în faza de urmărire penală, constată că vinovăția inculpatului sub forma intenției de a ucide este dovedită, încadrarea juridică reținută de instanța de fond, urmare aplicării disp.art.334 C.pr.pen. fiind greșită.

Astfel, fiind audiată partea vătămată B. I., a declarat că la data de 11.03.2012, în jurul orelor 18,oo, a mers la magazinul din satul Gura Văii, ., pentru a face cumpărături.

A arătat că în magazin a consumat o bere de 0,5 litri iar în momentul în care a vrut să ia dintr-un frigider niște produse, inculpatul M. C. era în ușa frigiderului, i-a spus să se dea la o parte, acesta a refuzat, iar când i-a spus a doua oară acesta a lovit-o pe partea vătămată cu o sticlă de bere pe care o avea în mână, în zona frunții. Partea vătămată a declarat că după lovitură, a început să îi curgă sânge pe față iar vânzătoarea S. F. a chemat pe cineva cu un autoturism cu care a fost transportată la dispensarul din comună pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Partea vătămată a mai arătat că, după ce s-a întors de la dispensar, s-a dus înapoi la magazin, inculpatul M. C. ieșea din magazin și s-a dus acasă iar partea vătămată a intrat în magazin și a discutat cu vânzătoarea și cu celelalte persoane din magazin iar în momentul în care a plecat, inculpatul a ieșit din curte cu un par cu care a încercat să o lovească, însă partea vătămată s-a apărat punând mâna în față, a alunecat și a căzut, iar inculpatul a continuat să o lovească.

Partea vătămată a declarat că inculpatul avea în mână un par lung de 1 metru și gros de aproximativ 3-4 cm și a încercat să o lovească prima dată cu bățul în cap, însă a ridicat mâna pentru a se apăra și a fost lovită peste degete, primele două fiindu-i astfel fracturate. A arătat că a doua oară a lovit-o peste piciorul stâng și a căzut și după ce a căzut inculpatul a lovit-o de mai multe ori peste tot corpul. Partea vătămată a declarat că datorită loviturilor a leșinat iar după ce și-a revenit a mers acasă, și un cumnat de-al său a sunat la 112 (decl.p.vătămată – f.14-17 dos.u.p.).

Partea vătămată a mai susținut că, având în vedere că fiica sa este căsătorită cu fratele inculpatului, nu dorește ca acesta să fie trimis în judecată, pentru ca nu cumva fiica sa să se despartă de soțul ei.

Fiind audiat, inculpatul M. C. a declarat că, fiind în interiorul magazinului, l-a întâlnit pe B. I. – acesta începând să-l înjure și să-i ceară să iasă afară din magazin.

Inculpatul a declarat că stătea cu spatele la frigider, iar partea vătămată a vrut să ia ceva din interior, împrejurare în care, fiind deranjat de atitudinea acesteia, a luat o sticlă goală, de 0,5 litri, de bere, dintr-o navetă și a lovit-o pe aceasta în frunte, deasupra nasului, datorită loviturii sticla de bere, spărgându-se.

A susținut că partea vătămată nu a căzut urmare loviturii.

Inculpatul a declarat că după ce a lovit-o pe partea vătămată a plecat acasă iar după 5-10 minute, partea vătămată a ieșit din magazin și l-a înjurat susținând că „îl aranjează”. Inculpatul a susținut că cel mai tare l-a deranjat atunci când l-a înjurat, așa încât a ieșit pe drum, cu un băț gros cât o coadă de mătură și a lovit-o pe partea vătămată o singură dată peste umărul stâng, partea vătămată apărându-se, ridicând mâna, astfel încât a lovit-o atât peste mână cât și peste umăr.

A arătat că nu a avut intenția să o ucidă pe partea vătămată B. I. însă între ei exista o stare tensionată, întrucât aceasta în diverse împrejurări, îl jignea, iar la momentul incidentului partea vătămată se afla în stare avansată de ebrietate (decl.inc.f.18-24 dos.u.p.).

Martorul D. I., fiind audiat, a relatat că, în timp ce se află în magazin, partea vătămată l-a rugat pe inculpat să se dea din dreptul frigiderului, întrucât intenționa să cumpere ceva, inculpatul a refuzat, după care a luat o sticlă goală dintr-o navetă cu care a lovit-o pe partea vătămată în zona capului. Martorul a susținut că a însoțit-o pe partea vătămată la dispensar și când au revenit la magazin, acesta a început să adreseze injurii inculpatului, și amenințări, urmare cărora inculpatul a ieșit din curte cu un băț în mână cu care a lovit-o pe partea vătămată peste membre și corp (decl. F.23-24 dos.u.p.).

Martora S. F., vânzătoare la magazinul unde a avut loc incidentul, a declarat că partea vătămată a spus că dorește ca inculpatul să părăsească magazinul pentru că, stătea în dreptul frigiderului și i-a adresat inculpatului injurii, spunându-i „nesimțitule”. A arătat că în urma acestor atacuri verbale, inculpatul a luat o sticlă de bere goală dintr-o navetă cu care a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, urmare loviturii începând să îi curgă sânge, partea vătămată plecând la dispensatul din comună.

A mai declarat martora că, în aceeași seară, partea vătămată a revenit la magazin, pentru a-și lua căciula și o geacă și a început să adreseze injurii inculpatului, acesta din urmă având locuința vis-a-vis de magazin, partea vătămată continuând să îi adreseze injurii și amenințări și după ce a ieșit în stradă.

Martora a arătat că, la un moment dat, din curte a ieșit inculpatul M. C., acesta i-a cerut părții vătămate să nu-l mai înjure, însă partea vătămată a continuat, aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, situație în care inculpatul a luat un băț din curte cu care a lovit-o pe partea vătămată peste mână (decl. martor – f.25-27 dos.u.p.)

Aceleași susțineri au fost făcute și de martorul S. M. în declarațiile date în faza de urmărire penală (f.28-29 dos.u.p.).

Conform certificatului medico-legal rezultă că diagnosticul părții vătămate consemnat în fișa de examinare eliberată de Triaj UPU – S. Județean Focșani, este următorul: politraumatism prin agresiune. TC facial cu plagă contuză frontală. Traumatism piramidă nazală cu epistaxis anterior. Traumatism, hemitorace stâng cu hematom și echimoză regiunea inferioară dorsală stângă.

Din F.O. nr._ a Spitalului Județean Focșani rezultă că la examenul chirurgie OMF s-au constatat: plagă contuză 4 cm. suturată, excoriații piramida nazală, echimoze bipalpebrale ambii ochi, fractură oase nazale fără deplasare; la examenul ORL s-au constatat: traumatism facial acut cu fractură piramidă nazală, fără deplasare, iar la examenul ortopedic: fractură F.1 deget II mâna dreaptă fără deplasare.

În concluziile certificatului medico-legal se arată că partea vătămată prezintă leziuni de natură traumatică ce s-au putut produce prin lovituri cu corp dur casant, mijloace și corpuri contondente și pot data din 11.03.2012. Din punct de vedere medico-legal necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (certif. med-legal – f.30-31 dos.urm.pen.).

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptei astfel cum a fost reținută în sarcina sa prin actul de inculpare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, conform art.3201 C.pr.pen.

Coroborând declarațiile părții vătămate, cu cele ale martorilor audiați și cu constatările medico-legale, rezultă că inculpatul a lovit-o inițial pe partea vătămată cu o sticlă goală în zona capului (frunții), provocându-i un traumatism facial acut cu fractură de piramidă nazală și în a doua parte a conflictului, cu un băț (par) din lemn, inițial vizând zona capului, însă, partea vătămată s-a apărat, astfel încât i-a produs o fractură F.1 deget II mâna dreaptă, însă inculpatul a continuat să o lovească, peste corp, la examinarea medico-legală prezentând traumatism hemitorace stâng cu traumatism și echimoză în regiunea dorsală stângă.

Astfel, susținerile părții vătămate sunt pe deplin confirmate de constatările medico-legale, declarația inculpatului referitoare la faptul că în a doua parte a conflictului ar fi lovit-o pe partea vătămată în zona umărului stâng fiind astfel contrazisă.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală prev. de art.181 C.pen., inculpatul acționează cu intenția de a produce vătămări în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat, acesta acționează cu intenția (directă sau indirectă) de a ucide, rezultatul neproducându-se din cauze independente de voința inculpatului.

Poziția psihică a inculpatului se stabilește în raport de împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit (apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului vizează (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și partea vătămată, anterioare săvârșirii faptei, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei.

În prezenta cauză se constată că, în prima parte a conflictului inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu o sticlă în zona capului (zonă vitală) producându-i o fractură de piramidă nazală – lovitura având o intensitate deosebită - iar în a doua parte a conflictului, a lovit-o din nou, cu un băț (par) vizând zona capului, partea vătămată apărându-se, ridicând mâna dreaptă, fiindu-i astfel fracturat un deget, și continuând să o lovească, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal, partea vătămată prezentând și un traumatism hemitorace stâng.

Având în vedere că atât în prima parte cât și în a doua parte a conflictului, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată vizând zone vitale (zona capului), cu intensitate (aspect ce rezultă din leziunile produse), folosind obiecte apte să producă decesul (o sticlă), fapta acestuia constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat sub forma intenției indirecte, deoarece, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilul rezultat al actelor sale de violență și a acceptat producerea acestuia.

În ce privește criticile inculpatului referitoare la modalitatea de desfășurare a urmăririi penale, acestea sunt nefondate și totodată, la instanța de fond inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prev. de art.3201 C.pr.pen., aspect asupra căruia acesta nu mai poate reveni în fazele ulterioare ale procesului penal.

Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost descrise în considerentele prezentei decizii, rezultă că inculpatul a acționat în ambele faze ale conflictului sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate, aceasta fiind cea care a inițiat conflictul, adresând injurii și amenințări la adresa inculpatului, situație față de care, la individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, va fi reținută în favoarea acestuia circumstanța atenuantă legală prev. de art.73 lit.b C.pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și cea complementară ce vor fi aplicate inculpatului prin prezenta decizie, Curtea reține că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II,b C.pen.

Din perspectiva modalității de executare a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului în cauză, având în vedere că acesta nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, Curtea apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, situație față de care se va dispune conform art.861 C.pen. și art.71 alin.5 C.pen., suspendarea executării pedepsei principale și a celei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare stabilit conform art.862 alin.1 C.pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art.863 alin.2 lit.a-d C.pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, se va luat act că partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă în cauză.

S. Județean de Urgență „Sf.P.” Focșani s-a constituit parte civilă cu suma de 2117,80 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate B. I..

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă, prejudiciu cert, vinovăție, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu) și reținând în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă legală prev. de art.73 lit.b C.pen., urmează a fi obligat inculpatul la plata sumei de 1058,9 lei, către partea civilă S. Județean de Urgență „Sf.P.”Focșani, cu titlu de despăgubiri civile.

În raport de considerentele expuse, în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. va fi admis apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. și se va dispune desființarea sentinței penale apelate.

În rejudecare se va dispune condamnarea inculpatului M. C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II,b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, prev. de art.20 C.pen. în ref. la art.174 alin.1 C.pen. rap. la art.175 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic.art.73 lit.b C.pen., art.3201 alin.7 C.pr.pen. în ref. la art.76 alin.2 C.pen.

În baza art.71 C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II,b C.pen.

În baza art.861 C.pen. și art.71 alin.5 C.pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei principale și accesorii aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art.862 alin.1 C.pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art.863 alin.1 lit.a-d C.pen.

Se va lua act că partea vătămată B. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.14 C.pr.pen. în ref. la art.1357 C.civ. (NCC) și art.313 din Legea nr.95/2006 va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1058,9 lei cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă S. Județean de Urgență „Sf.P.” Focșani.

Văzând și disp.art.359 C.pr.pen., art.191 alin.1 C.pr.pen. și art.192 alin.3 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr.20/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală apelată și în rejudecare:

Condamnă pe inculpatul M. C. (fiul lui G. și F., născut la 22.10.1970 în P., jud.V. cetățean român, studii 10 clase, agricultor, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, domiciliat în com. Cîmpuri ..V.), la o pedeapsă de 3(trei)ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza II, b Cod penal pe o durată de 2(doi) ani după executarea pedepsei principale pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal în ref. la art. 174 alin.1 Cod penal rap. la art. 175 alin.1 lit.i Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b Cod penal, art. 320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen. în ref.la art. 76 alin. 2 Cod penal( faptă comisă la 11.03.2012).

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului M. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza II, b Cod penal.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal și art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului M. C., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5(cinci)ani, stabilit în condițiile art. 86 ind.2 alin.1 Cod penal și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

Conf. art. 86 ind.3 alin.1 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul M. C. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul V. ;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului M. C. asupra disp. art.86 ind.4 alin.1 și 2 Cod penal referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Ia act că partea vătămată B. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 Cod proc.pen. în ref. la art. 1357 cod civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă pe inculpatul M. C. la plata sumei de 1058,9 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă S. Județean de Urgență „ Sf. P.” Focșani.

Conf. disp. art. 191 alin.1 Cod.proc.pen. obligă pe inculpatul M. C. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru intimatul-inculpat M. C. și pentru intimatul-parte vătămată B. I. și de la comunicare pentru intimatul-parte civilă S. Județean de Urgență Sf.P. Focșani – ..50-52 jud.V..

Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.

Președinte,Judecător,

C. C. D. N.

Grefier,

F. B.

Fond:A.B.-Trib.V.

Red.D.N./20.05.2013

Tehnored.F.B./21.05.2013/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 113/2013. Curtea de Apel GALAŢI