Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 1252/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1252/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 9161/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1252
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. N.
JUDECĂTOR – MIȚA M.
JUDECĂTOR –D.-I. B.
Grefier – I. Ș.
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva sentinței penale nr. 609 din 29.03.2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, privind pe intimata-inculpată M. C. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: intimata-inculpată M. C. F., care a fost reprezentată de avocat din oficiu A. M., conform delegației nr.4498/23.09.2013. De asemenea, au lipsit intimații-părți responsabile civilmente M. D. și M. M., reprezentant legal S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V. și autoritatea tutelară S. de A. Tutelară de pe lângă Primăria ..
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu disp. art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în conformitate cu disp. art.104 al.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, arătându-se că este primul termen de judecată, după care;
Nemaifiind alte cereri cu caracter prealabil de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp. art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public arată că P. de pe lângă Judecătoria Focșani a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 609 din 29.03.2013 a Judecătoriei Focșani, întrucât o consideră netemeinică pe motiv că inculpata a fost achitată deoarece fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
S-a precizat că la data săvârșirii faptei, inculpata ar fi fost elevă, că avea un comportament și o conduită ireproșabilă în societate, declarația acesteia nefiind luată prea mult în considerare de către instanța care a judecat cauza în care a fost audiată ca martoră.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, se observă că, deși inculpata era elevă la data săvârșirii faptei, totuși aceasta avea o situație școlară foarte slabă. Așa cum rezultă din acte, aceasta lipsea de la școală, avea un comportament care nu era al unei persoane cu un comportament ireproșabil, astfel cum s-a precizat de către instanța de judecată, ba mai mult decât atât, întrebată fiind cu privire la situația sa școlară, aceasta a spus că este mulțumită de rezultatele sale.
De asemenea, rezultă că inculpata nu beneficiază de o supraveghere adecvată din partea părinților și pentru acest motiv și S. de Probațiune a confirmat aceste aspecte.
În ceea ce privește declarațiile date de inculpată în fața cercetării judecătorești, explicația pe care a avut-o că nu și le-a mai menținut pe cele din cursul urmăririi penale, au fost doar ca depoziția sa să fie în consens și cu a celorlalți martori și nu a realizat gravitatea faptei, faptul că în celălalt dosar în care a fost audiată ca martor o persoană a fost trimisă în judecată, și de gravitatea infracțiunilor pe care aceasta le-a săvârșit.
Ca atare, avându-se în vedere gravitatea deosebită a faptei, atitudinea pe care inculpata a avut-o, cu privire la fapta pe care a săvârșit-o, lipsa totală de părere de rău cu privire la infracțiune, consideră că în cauză se impune condamnarea inculpatei întrucât fapta prezintă un grad de pericol social deosebit de mare.
Solicită condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii cu reținerea de circumstanțe atenuante și cu suspendarea executării pedepsei, aplicându-se art.81-82 și 110 Cod penal.
Avocat A. M., pentru intimata-inculpată M. C. F., solicită respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani consideră că fapta săvârșită de inculpată prezintă un grad de pericol social motivat de situația școlară a inculpatei care era elevă la momentul săvârșirii faptei, motivat de absențele nemotivate la școală, chiar de atitudinea indolentă a acesteia și de faptul că nu este supravegheată de părinți.
Însă consideră că acestea, chiar dacă sunt circumstanțe personale, nu pot modifica soluția instanței de fond care a constatat faptul că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Pe parcursul derulării cauzei penale nr._/231/2011 a Judecătoriei Focșani, cauză în care inculpata a fost martoră, s-a constatat faptul că toți cei trei inculpați și-au modificat declarațiile, ceilalți doi au susținut că și-au modificat declarațiile deoarece au fost amenințați de către familia numitului Nicuțu V.. Ori, în condițiile în care familia a amenințat ceilalți doi inculpați, se presupune că nu ar fi putut să nu o influențeze și pe inculpata M. C. F., mai ales că aceasta era minoră.
De asemenea, arată că în mod corect instanța de fond a constatat faptul că fapta nu prezintă pericol social concret deoarece declarațiile date de către inculpată în timpul cercetării judecătorești nu au avut valoare probatorie.
În condițiile în care P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost de acord cu soluția de fond în cazul celorlalți doi inculpați, fiind condamnați la o amendă penală, în cazul inculpatei M. C. F. solicită o condamnare cu închisoarea, chiar dacă se solicită suspendarea pedepsei.
Ca atare, solicită respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani, menținerea soluției de fond, respectiv de achitare a inculpatei și aplicarea unei amenzi administrative.
În subsidiar, în condițiile în care instanța consideră că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu solicită condamnarea la închisoare cu suspendare – soluție solicitată de P., ci condamnarea la o amendă penală într-un cuantum proporțional cu cuantumul amenzilor penale aplicate celorlalți doi inculpați, care erau majori, în sumă de 500 lei, cu cheltuieli judiciare.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 609 din 29.03.2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul I. D., pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b, c și alin. 2 C.pen. și art. 76 lit. e C.pen. la 500 de lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 C.pen.
A fost condamnată inculpata Înecatu V., pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b, c și alin. 2 C.pen. și art. 76 lit. e C.pen. la 500 de lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 C.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. cu referire la art. 10 lit. b ind. 1 C.proc.pen. și art. 18 ind. 1 C.pen. a fost achitată inculpata M. C.-F., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 99 C.pen.
În baza art. 18 ind. 1 alin. 3 C.pen. raportat la art. 91 lit. c C.pen. a fost aplicată inculpatei 400 de lei amendă administrativă.
Au fost obligați inculpații I. D. și Înecatu V. la câte 500 de lei cheltuieli judiciare către stat (din care câte 300 de lei onorariul apărătorilor desemnați din oficiu), iar pe inculpata M. C. F. la 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 1685/P/2012 al Parchetului de pe langă Judecătoria Focșani s-a dispus trimiterea in judecată a inculpaților I. D. și Înecatu V. pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 C.pen., constând in aceea că la data de 22.02.2012, cu prilejul audierii ca părți vătămate, in dosarul penal nr._/231/2011 al Judecătoriei Focșani, au făcut afirmații necorespunzătoare realității, cu intenția de a zădărnici judecata și a inculpatei M. C. F. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 99 C.pen., constând in aceea că la data de 22.02.2012, cu prilejul audierii ca martor in dosarul penal nr._/231/2011 al Judecătoriei Focșani a declarat mincinos și nu a spus tot ce știa cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebată.
Analizând probele administrate in cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații Înecatu V. și I. D. au avut calitate de părți vătămate in dosarul penal nr._/231/2011 al Judecătoriei Focșani în care a fost trimis in judecată numitul Nicuțu V. pentru comiterea a două infracțiuni de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. 1 C.pen.
În timpul urmăririi penale finalizată cu trimiterea in judecată a numitului Nicuțu V. prin Rechizitoriul ce a făcut obiectul dosarului nr._/231/2011 al Judecătoriei Focșani, inculpații Înecatu V. și I. D. au fost audiați ca părți vătămate. Atât in plângerile penale formulate de inculpați, cât și în declarațiile care le-au fost luate in această calitate, inculpații Înecatu V. și I. D. au declarat că la data de 17.03.2011, Nicuțu V. i-a ținut cu forța, mai multe minute, in locuința numitei B. N. din localitatea Bordești, județul V., timp in care i-a amenințat cu moartea, i-a lovit.
Inculpații au mai declarat că Nicuțu V. era însoțit și de alte persoane, respectiv de L. V., D. C., G. P. și M. C..
În aceeași cauză inculpata M. C. a avut calitatea de martor. In această calitate inculpata a declarat, in timpul urmăririi penale, că s-a aflat in mașina cu care Nicuțu V. s-a deplasat in . de 17.03.2011, impreună cu alte persoane. Nicuțu V. a coborât in dreptul unei locuințe despre care a pretins că este a mătușii sale, a stat câteva minute, după care a intrat in locuința de peste drum de unde a ieșit cu o femeie pe care o impingea cu forța și pe care o lovea. Inculpata a mai declarat, de asemenea, că Nicuțu V. a luat cu forța și un bărbat care ieșise din locuința femeii, pe care l-a impins tot in casa mătușii sale.
După câteva minute, Nicuțu V. a venit la mașină și i-a cerut lui G. P. să-i dea pistolul cu care a mers apoi in locuința mătușii sale.
In timpul cercetării judecătorești in cadrul dosarului penal nr._/231/2011 al Judecătoriei Focșani, cei trei inculpați au fost audiați în calitate de părți vătămate și respectiv martor la termenul din data de 22.02.2012.
Inculpații Înecatu V. și I. D. au declarat in fața instanței că nu au fost sechestrați și nici loviți de către Nicuțu V. și că s-au dus la B. N. de bună voie pentru a stinge un conflict anterior pe care l-au avut cu aceasta.
Inculpata M. C. F. a declarat că nu poate preciza ce s-a întâmplat in curtea numitei B. N. întrucât a rămas in mașina cu care făcuseră deplasarea in . V. nu le-a povestit. Inculpata a mai declarat că Nicuțu V. nu a luat din mașină nici un obiect contondent.
În legătură cu contradicțiile din declarațiile date de fiecare din cei trei inculpați in timpul urmăririi penale, in cauza finalizată prin trimiterea in judecată a numitului Nicuțu V., înregistrată la numărul_/231/2011, aceștia au precizat, in timpul urmăririi penale in prezenta cauză, că au fost nevoiți sa-și modifice declarațiile întrucât au fost amenințați de familia numitului Nicuțu V., al cărui tată le-a făcut o vizită și le-a pus în vedere să fie atenți la ce declară.
Inculpata M. C. F. a arătat că și-a modificat declarația intrucât a vrut ca depoziția sa să fie in consens cu a celorlalți martori.
În timpul cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut că și-au schimbat declarațiile, inculpații Înecatu V. și I. D. au susținut in continuare că au fost amenințați, iar inculpata M. C. F. a susținut același punct de vedere ca in timpul urmăririi penale, drept justificare a atitudinii sale.
În ce privește valoarea probatorie a declarațiilor date de cei trei inculpați in timpul cercetării judecătorești in cauza penală înregistrată la numărul_/231/2011 instanța reține că prin sentința penală nr. 420/29.02.2012 a fost condamnat Nicuțu V. la o pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut in vedere declarațiile inculpaților din timpul urmăririi penale pe care le-a coroborat cu celelalte probe administrate in cauză.
A rezultat, așadar, că implicit declarațiile din faza de cercetare judecătorească au fost înlăturate, instanța neatribuindu-le o valoarea probatorie.
Situația de fapt reținută de instanța a rezultat din actele dosarului penal nr._/231/2011, respectiv declarațiile date de cei trei inculpați in cadrul acelei cauze in timpul urmăririi penale și in timpul cercetării judecătorești, Rechizitoriul nr. 1694/P/2011, sentința penală nr. 420/29.02.2012, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.
In drept, fapta inculpatei Înecatu V. de a-și schimba declarația, in calitate de parte vătămată, in favoarea numitului Nicuțu V. pentru a zădărnici judecata in cauza in care acesta a fost trimis in judecată, întrunește elementele constitutive prev. de art. 264 alin. 1 C.pen.
În drept, fapta inculpatului I. D. de a-și schimba declarația, in calitate de parte vătămată, in favoarea numitului Nicuțu V. pentru a zădărnici judecata in cauza in care acesta a fost trimis in judecată, întrunește elementele constitutive prev. de art. 264 alin. 1 C.pen.
Având in vedere împrejurările in care cei doi inculpați și-au schimbat depozițiile, vârsta acestora, împrejurarea că in mod real s-au simțit amenințați, lipsa de antecedente penale, instanța a apreciat că le pot fi reținute aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante.
La individualizarea pedepselor aplicată celor doi inculpați pentru infracțiunile comise, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., respectiv gradul de pericol social, împrejurarea că in cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare pe care aceștia au dorit să o ajute schimbându-și declarațiile, circumstanțele atenuante reținute, față de care le va aplica pedepse orientate sub minimele speciale prevăzute de lege, constând in amendă penală, in măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 C.pen.
În ce o privește pe inculpata M. C. F., având in vedere împrejurările ce rezultă din referatul de evaluare, respectiv o percepție naivă asupra realității, un nivel scăzut la capacității de analiză și de reflecție asupra fenomenelor observate, un nivel scăzut de reprezentare a consecințelor faptelor sale, precum și a importanței acestora in ansamblul fenomenelor sociale, vârsta inculpatei care era minoră la data respectivă, conduita socială ireproșabilă a acesteia, instanța a apreciat că fapta inculpatei in condițiile in care declarația necorespunzătoare adevărului nu a fost valorificată de instanța de judecată, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimisă in judecată.
In consecință, in baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. cu referire la art. 10 lit. b ind. 1 C.proc.pen. și art. 18 ind. 1 C.pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea prev.de art. 260 C.pen.
În baza art. 18 ind. 1 alin. 3 C.pen. i-a fost aplicată o sancțiune administrativă.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Focșani criticând-o pentru netemeinicie.
S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a procedat la achitarea inculpatei avându-se în vedere gravitatea deosebită a faptei, atitudinea pe care inculpata a avut-o cu privire la fapta pe care a săvârșit-o, lipsa totală de părere de rău cu privire la infracțiune, precum și rezultatele școlare nesatisfăcătoare.
S-a solicitat condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii cu reținerea de circumstanțe atenuante, iar ca modalitate de executare - suspendarea executării pedepsei, urmare aplicării dispozițiilor art.81-82 și 110 Cod penal.
Criticile nu sunt întemeiate, recursul urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Verificând hotărârea atacată în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă bazată pe probele administrate în cauză și au dat faptei încadrarea juridică corespunzătoare.
Din analiza probatoriului administrat Curtea constată că fapta de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 alin.1 Cod Penal reținută în sarcina inculpatei M. C. F., există, fiind săvârșită cu vinovăție, aceasta modificându-și în fața judecătorului declarația dată în cursul urmăririi penale, declarație care însă nu a fost valorizată sub aspect probator de instanța în fața căreia a fost ascultată.
Potrivit dispozițiilor art.17 Cod penal, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, fiind singurul temei al răspunderii penale când se constată existența simultană a celor trei trăsături esențiale.
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.
Aceste criterii prevăzute de lege se folosesc împreună pentru a stabili necesitatea ori inutilitatea pedepsei, în raport de stabilirea gradului de pericol social concret al faptei.
Curtea observă că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod procedură penală și art. 181 Cod penal, apreciind că fapta reținută nu reliefează un pericol social concret suficient pentru a o caracteriza ca infracțiune și că deci faptei îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale și anume pericolul social, având în vedere circumstanțele concrete în care a fost săvârșită, scopul comiterii, precum și persoana inculpatei, care manifestă o percepție naivă asupra realității, un nivel scăzut la capacității de analiză și de reflecție asupra fenomenelor observate, un nivel scăzut de reprezentare a consecințelor faptelor sale, precum și a importanței acestora in ansamblul fenomenelor sociale, fiind minoră la data comiterii faptei.
Toate aceste elemente au condus în mod corect la formarea convingerii instanței de fond că prin fapta sa, inculpata a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, faptă care prin conținutul său este lipsită în mod vădit de importanță.
Curtea constată așadar că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză se impunea aplicarea dispozițiilor art. 181 Cod penal și ale art. 91 lit. c Cod penal, sancțiunea administrativă aplicată inculpatei în sumă de 400 lei fiind suficientă pentru realizarea scopului preventiv și punitiv prevăzut de lege.
Pentru aceste motive, constatând că recursul de față nu este fondat, Curtea îl va respinge ca atare, conform dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA FOCȘANI, împotriva sentinței penale nr. 609 din 29.03.2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, privind pe intimata-inculpată M. C. F. (fiica lui D. și M., născută a data de 16.06.1994 în Municipiul Focșani, județul V., cu domiciliul în comuna Gugești, ., CNP_, cetățean român, fără antecedente penale).
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G., a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat A. M.).
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2013.
Președinte,Judecător, Judecător,
D. N. Mița M. D.-I. B.
Grefier,
I. Ș.
Red.și tehnored.: jud.M.M./ 22.10.2013
Fond:jud.B. Măndica
← Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 196/2013. Curtea de Apel... → |
---|