Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 888/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 888/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 5561/196/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.888/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 5 iunie 2013

PREȘEDINTE - liviu herghelegiu - judecător

JUDECĂTOR - petruș dumitru

JUDECĂTOR - maria tacea

GREFIER - I. R. - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

PROCUROR - monica buzea

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursul declarat de petentul M. Ș., domiciliat în B., Calea Călărașilor, nr.56, ., . sentinței penale nr.21/12.04.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, în cerere de revizuire sentință penală.

La apelul nominal a răspuns recurentul-revizuent.

Procedura este completă, fiind îndeplinită în conformitate cu disp. art.177 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că este primul termen de judecată, după care ;

Curtea aduce la cunoștință recurentului obiectul cauzei și în conformitate cu disp. art. 6 Cod procedură penală are dreptul să-și angajeze un apărător ales, dacă consideră necesar.

Recurentul susține că își menține recursul formulat și că nu dorește angajarea unui apărător ales.

Curtea, din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea recursului formulat întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată în procedura prevăzută de art.2781 Cod procedură penală, pentru care hotărârile date de judecătorii sunt definitive. Nu mai există o cale de atac legală în cauză.

Recurentul, în conformitate 24 alin.4 din Legea nr.177/2010 invocă excepția de neconstituționalitate a deciziei nr.XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care s-a sprijinit hotărârea atacată cu recurs. În cererea motivată s-a referit și la chestiunea pusă în discuție de către instanță. Excepția de inadmisibilitate este neconstituțională pentru că nu s-a judecat niciodată pe fondul problemei. Articolul în care s-a respins mod repetat cererea sa, ca fiind inadmisibilă, este anterior celorlalte articole.

Procurorul apreciază ca inadmisibil recursul formulat, pentru că în procedura art. 2781 Cod procedură penală. Excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza atât timp cât s-a pus în discuție excepția de inadmisibilitate.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 R /2013, pronunțată în Camera de Consiliu din 12 aprilie 2013, Judecătoria B. a respins, ca inadmisibilă cererea petentului M. Ș. de revizuire a sentinței penale nr.927/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat pe revizuient la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria B. sub nr 287/III/6/2013, petentul M. Ș. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 927/8.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., prin care i s-a respins ca tardivă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.592/P/2011 din 16.01.2012 și a rezoluției de respingere a plângerii nr 177/II/2/2012 emise de P. de pe lângă Judecătoria B..

În cauză s-a întocmit referatul prevăzut de lege de către P. de pe lângă Judecătoria B. nr. 287/III/6/2013, cu propunerea de respingere a cererii ca inadmisibila.

Prin sentința penală nr. 927/8.05.2012, Judecătoria B. a respins plângerea formulată de petentul M. Ș., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.592/P/2011 din 16.01.2012 și a rezoluției de respingere a plângerii nr.177/II/2/2012 emise de P. de pe lângă Judecătoria B., ca tardivă.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a invocat faptul ca instanța nu a analizat pe fond apărările sale, și a solicitat acest lucru pe calea revizuirii.

Verificând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că motivele invocate de petent în cererea sa, nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, însă, mai mult decât atât, petentul a formulat cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în baza art. 2781 Cod procedură penală. Astfel, potrivit deciziei nr XVII/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțata în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a, b Cod procedură penală, este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul M. Ș., invocând faptul că instanța de fond nu a analizat pe fond apărările sale. În conformitate cu disp.art.344 Cod procedură penală, a solicitat reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

De asemenea, legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit disp.art. 407 Cod procedură penală, sentințele instanței de revizuire date potrivit art. 403 alin.3 și art. 406 alin.1 sunt suspuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea.

În speță, revizuientul M. Ș. a formulat cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei plângeri formulate in temeiul disp. art. 2781 Cod procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art.2781 alin.101 Cod procedură penală, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.8 este definitivă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De asemenea, avându-se în vedere și Decizia nr.XVII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art.2781 alin.8 lit.a și b Cod procedură penală, este inadmisibilă.

În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate invocat de revizuent nu poate fi analizată.

Astfel fiind, prezentul recurs urmează a fi respins ca inadmisibil, în temeiul disp. art. 38515 pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală, cu consecința obligării revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M. Ș., domiciliat în B., Calea Călărașilor, nr.56, ., . sentinței penale nr.21/12.04.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

D e f i n i t i v ă.

Pronunțată în ședința publică azi, 5 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. H. P. D. M. T.

Grefier,

I. R.

Red. și tehnored. I.R. – 14.06.2013

2ex

Fond: S. Dianonescu-M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 888/2013. Curtea de Apel GALAŢI