Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 907/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 907/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 680/316/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 907/R
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B. - judecător
Judecător: M. C.
Judecător: D. L. C.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. B.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. împotriva sentinței penale nr. 80/17.04.2013 a Judecătoriei Tg. B., privind pe inculpatul D. I. M. ( fiul lui I. și Firița, născut la data de 29.12.1975, în prezent deținut în Penitenciar B. ) ,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.1, alșin.21 lit. b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul D. I. M., în stare de arest, asistat de av.B. D., în baza delegației nr. 2978 din 31.05.2013 eliberată din oficiu de Baroul G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a adus la cunoștința inculpatului că în cauză s-a declarat recurs de către P. de pe lângă Judecătoria Tg.B., prin care s-a solicitat și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Întrebat fiind, inculpatul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului promovat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. și în consecință ,aplicarea față de inculpat, raportat la condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 197 al.1, al.2 lit.b1 Cod penal, și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, fără a depăși ca și cuantum și conținut pedeapsa aplicată inițial prin prima hotărâre de condamnare.
Apărătorul inculpatului intimat D. I. M. solicită admiterea în parte a recursului parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. B., exclusiv în limita primului motiv de recurs, acela care vizează nelegalitatea sentinței penale nr.80 /2013 a Judecătoriei Tg. B., apreciind că motivul de recurs vizând netemeinicia hotărârii este nefundat.
În rejudecare, urmează a se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.65 al.2 Cod penal.
Cu privire la individualizarea pedepsie, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, având în vedere și faptul că inculpatul a uzat de prevederile art.3201 Cod pr.penală.
Inculpatul intimat D. I. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele.
Prin sentința penală nr. 80/17.04.2013 a Judecătoriei Târgu B., în temeiul dispozițiilor art. 5221 Cod procedură penală, s-a admis cererea petentului – condamnat D. I. M. de rejudecare a cauzei penale ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tg. B..
În temeiul dispozițiilor art. 406 Cod procedură penală. s-a dispus anularea sentinței penale nr. 409/30.10.1997 pronunțată de Judecătoria Tg.B., în ceea ce-l privește pe inculpatul D. I. M. privind soluționarea laturii penale a cauzei și în rejudecare:
S-a admis cererea privind judecata conform procedurii prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală.
A fost condamnat inculpatul D. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de disp. art. 197 alin. 2 lit. b1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 37 lit. b Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală la o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform disp. art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza disp. art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în baza mandatului european de arestare nr. 13/08.12.2009 emis de Judecătoria Tg.B. și a mandatului de executare nr. 178/2010 emis de Judecătoria Tg.B., începând cu data de 11.01.2010 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 769/05.10.2009 și emiterea unui nou mandat.
În baza disp. art. 189 și 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 950 lei.
S-a constatat că partea vătămată M. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut. în nfapt următoarele.
Prin rechizitoriul nr. 823/P/2007 P. de pe lângă Judecătoria Tg.B. a trimis în judecată pe inculpatul D. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.1, alin. 21 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. B., la data de 07.08.2007, sub nr._ .
Prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul D. I. M. este unchiul părții vătămate M. C. și gospodărește împreună în același imobil.
În noaptea de 14/15.05.2007 minora M. C. se afla în camera sa din imobil și a fost trezită de inculpat sub pretextul de a-i arăta ceva la telefonul mobil.
Partea vătămată a deschis ușa ,iar inculpatul, fiind în stare de ebrietate, i-a cerut părții vătămate să întrețină relații sexuale. Deși minora a opus rezistență inculpatul a exercitat violențe asupra acesteia și a reușit să întrețină raport sexual.
Partea vătămată a suferit leziuni specifice unei infracțiuni de viol și a necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată a depus plângere la postul de Poliție Berești Meria.
Vinovăția inculpatului și situația de fapt mai sus expusă au fost dovedite cu materialul probator administrat în cursul procesului penal, respectiv: plângerea părții vătămate, și martori.
Inculpatul s-a sustras cercetării penale fiind cercetat în stare de libertate.
Prin sentința penală nr.409/30.10.2007, Judecătoria Tg. B. a condamnat pe inculpatul D. I. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.1, alin. 21 lit. b cu aplicarea disp. art. 37 lit. b Cod penal la o pedeapsă de 7 ani închisoare .
Inculpatul prin avocat a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 409/30.10.2007, iar prin decizia nr. 158/24.03.2009 s-a admis apelul inculpatului D. I. M. și s-a modificat pedeapsa accesorie în sensul că s-a înlăturat interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cod penal.
La data de 27.03.2013, condamnatul D. I. M. a formulat cerere de rejudecare, arătând că a fost judecat în lipsă pe toată durata procesului și extrădat din Italia fiind lipsit de apărare la toate termenele de judecată.
Cererea a fost înregistrată sub nr._ .
Biroul de executări penale a întocmit un referat (fila 5) și s-a atașat dosarul penal nr._ .
La termenul din data de 17.04.2013, s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii, la același termen instanța pronunțându-se asupra acesteia, în sensul admiterii. Deoarece condamnatul a refuzat un alt termen și a solicitat ca judecata să se efectueze potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 320 indice 1 C.P.P., instanța a procedat la judecarea cauzei.
Analizând cererea de rejudecare după extrădare, instanța a reținut că sentința penală nr. 409/30.10.2007 a rămas definitivă la data de 01.10.2009 prin decizia nr. 120/2009 a Curții de Apel G. prin care s-a respins recursul declarat de inculpatul D. I. M..
Mandatul nr. 769/2007, emis la data de 05.10.2009, a fost confirmat prin adresa nr._/08.02.2010 a Penitenciarului Rahova, conform căreia inculpatul a început executarea pedepsei la data de 01.02.2010, expirând la data de 31.01.2017.
La data de 08.12.2009,s-a emis mandatul de urmărire internațională nr. 11 și mandatul european de arestare nr. 13.
Prin adresa nr._/GEL/13.01.2010 Biroul Național Interpol a comunicat instanței că inculpatul a fost arestat în Milano/Italia, la data de 11.01.2010 în vederea predării în România.
Potrivit prevederilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul extrădării active a persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanța română care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Prin urmare, rejudecarea cauzei de către instanța română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință de procesul penal, întrucât a dat declarații în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind țara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu.
Rejudecarea cauzei după extrădarea condamnatului este o procedura care are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului. În raport de cele ce preced, instanța a subliniat prioritatea principiului garantării dreptului la apărare față de autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare data in lipsa condamnatului, arătând ca judecarea în lipsa pare mai degrabă o procedură menită să asigure administrarea nemijlocită de către instanță a probelor și conservarea acestora până la identificarea și extrădarea condamnatului, această procedură presupunând că poate fi solicitata exclusiv de către condamnatul extrădat și numai în favoarea sa.
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, instanța a reținut că inculpatul D. I. M. s-a sustras urmăririi penale plecând în Italia imediat după ce a început urmărirea penală, care a avut loc, conform rezoluției de la fila 1 d.u.p, la data de 18.05.2007 nefiind prezent nici la prezentarea materialului de urmărire penală.
În fața instanței de judecată, inculpatul a fost citat la domiciliul său și reprezentat de avocat din oficiu. D. urmare, instanța a apreciat că nu se poate face dovada, fără putință de tăgadă, că inculpatul a avut cunoștință de dosar. Pe de altă parte, dreptul la apărare al inculpatului, în fața instanței de judecată a fost compromis, în condițiile în care, inculpatul nu a fost citat cu mandat de aducere sau prin afișare la Consiliul Local, așa după cum art. 177, al. 8 sau 9 C.P.P. o prevede.
În raport de considerentele de mai sus, instanța a apreciat că cererea de rejudecare a cauzei după extrădare este admisibilă.
Pe fondul cauzei, nefiind efectuată o cercetare judecătorească, în sensul C.P.P., instanța a reținut aceeași situație de fapt prezentată în rechizitoriu, cu aceasta fiind de acord și inculpatul. La rejudecarea cauzei pe fond, instanța a avut în vedere, în mod exclusiv, principiul respectării dreptului la apărare al inculpatului, fără ca în urma rejudecării să îi fie creată acestuia o situație mai grea decât cea reținută anterior de către instanța de judecată.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D. I. M. de a întreține raport sexual cu nepoata sa, membru de familie în înțelesul legii, împotriva voinței acesteia, prin exercitarea violenței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art.197 alin.1, alin. 2 lit. b/1 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea denumită de legiuitor ,, act sexual de orice natură,, - satisfacerea instinctului sexual în orice mod. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin încălcarea, vătămarea efectivă a libertății și inviolabilității sexuale a persoanei vătămate.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul D. I. M. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod pen. Astfel, din declarațiile inculpatului reiese că a avut reprezentarea faptei lui, a consecințelor asupra părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că a întreținut un raport sexual cu o rudă.
Fapta săvârșită de inculpat este de viol în formă agravantă conf. disp. art.197 alin. 2 lit. b/1 Cod penal, deoarece acesta a fost săvârșit asupra unei rude - nepoată.
Instanța a reținut că inculpatul D. I. M. se află în stare de recidivă postexecutorie. Astfel conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei ( dosar inițial_, prin sentința penală nr. 183/14.04.1999 pronunțată de Judecătoria Târgu B. inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare de 3 ani cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
A fost arestat la data de 21.10.1998 și eliberat condiționat la data de 22.08.2000 rămânând de executat 425 zile. Pedeapsa se consideră executată la data de 21.10.2001 iar prezenta faptă a fost săvârșită la data de 14/15.05.2007 deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin.1, alin. 2 lit. b1 Cod penal cu aplicarea disp art. 37 lit.b cod penal, și cu aplicarea disp. art. 320 indice 1c.pr.pen modificat prin legea 202/2010.
Potrivit disp.art.320 indice 1 alin 7 din Legea 202/2010 se prevede că în cazul soluționării cauzei prin aplicarea alin 1 al acestui articol respectiv numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale la cererea expresă a inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52Cod pen.
În conformitate cu prevederile art. 72 Cod pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat motivat prin faptul că fapta a fost săvârșită asupra unei rude/ nepoată minoră.
Față de cele prezentate, instanța a apreciat că nu pot fi reținute susținerile apărătorului inculpatului potrivit cărora inculpatului trebuie să i se aplice suspendarea condiționată a pedepsei având în vedere starea de recidivă a acestuia.
Atitudinea sinceră a inculpatului a fost privită prin prisma că existau probe evidente care dovedeau fără dubii situația de fapt.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege după aplicarea disp. art. 3201 alin 7 din Legea nr. 202/2010, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii se impune condamnarea inculpatului D. I. M. la o pedeapsă de 5 ani și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de viol prev. de art.197 alin.1, alin. 2 lit. b1 Cod penal cu aplicarea disp. art.37 lit. b Cod penal și art. 3201 od procedură penală.
Instanța a apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei instanța a apreciaat că se impune ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare în regim de detenție având în vedere antecedenețe penale acle acestuia, faptul că a mai fost condamnat cu închisoare cu executare, a beneficiat de clemența instanței fiind eliberat condiționat și prin săvârșirea din nou a prezentei fapte, inculpatul a dat dovadă că nu s-a îndreptat că pentru reeducarea sa este necesară o constrângere legală.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 71 Cod pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 alin.1 lit.a teza a-II-a Cod pen., cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare și lit.b Cod pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta. Instanța a apreciaat că, față de prevederile art. 3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea acestui articol ( de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdicții pentru inculpați de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o măsură disproporționată, față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, “deținuții continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricție la alte drepturi trebuie să fie justificată”. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităților care urmăresc distrugerea drepturilor și libertăților enunțate de Convenție, o situație în care instituirea unor restricții în privința drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democrației. Instanța a apreciat că prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.
Instanța a apreciat că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita, sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c Cod pen., este lipsită de obiect.
S-a avut în vedere că, potrivit referatului Biroului executări penale, inculpatul a fost arestat în Italia, la data de 11.01.2010. Prin adresa nr._/GEL/13.01.2010 Biroul Național Interpol a comunicat instanței că la data de 11.01.2010,a fost arestat inculpatul de către autoritățile italiene în vederea predării în România . Prin adresa nr._/08.02.2010 a penitenciarului Rahova inculpatul a început executarea pedepsei la data de 01.02.2010 care expiră la data de 31.01.2017.
Potrivit dispozițiilor art. 88 cod penal timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.
Art. 89 cod penal. stabilește că reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.
Fiind rejudecat, în baza art. 357 al. 2, lit. a cod procedură penală., cu referire la dispozițiile art. 88 și 89 Cod penal, instanța a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada 11.01.2010 (data arestării în Italia), la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 769/2007, și emiterea unui nou mandat.
Împotriva sentinței penale nr. 80/17.04.2013 a Judecătoriei Tg. B., a declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Tg. B., criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivarea recursului s-a invocat că prima instanță a omis să-l condamne pe inculpat și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deși aceasta era obligatorie potrivit legii.
Recursul este fondat.
Potrivit legii, infracțiunea de viol prevăzută de art. prev. de art. 197 alin.1, alin. 2 lit. b1 Cod penal este pedepsită cu închisoare de la 5 la 18 ani și cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Conform art. 65 alin. 1 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că față de natura și gravitatea infracțiunii, această pedeapsă este necesară.
Potrivit alin. 2 din același articol, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Cum în cauză pedeapsa aplicată inculpatului este închisoarea mai mare de 2 ani și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este prevăzută de art. 197 alin.1, alin. 2 lit. b1 Cod penal, instanța trebuia să-l condamne pe inculpat și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d și art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. împotriva sentinței penale nr. 80/17.04.2013 a Judecătoriei Tg. B. și în consecință:
Casează în parte sentința penală nr. 80/17.04.2013 a Judecătoriei Tg. B. și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul D. I. M. ( fiul lui I. și Firița, născut la data de 29.12.1975 în mun. G., județul G., CNP_, cetățean român, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în . G., în prezent deținut în Penitenciar B. ) la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 385/17 alin. (4) în referire la art. 350 alin. (1) Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 18 din Legea nr. 302/2004 – privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 385/17 alin. (4) în referire la art. 383 alin. (2) Cod procedură penală deduce din pedeapsă durata arestării provizorii luată de autoritățile judiciare italiene în vedere extrădării și durata executată cu începere de la data de 11.01.2010 la zi, respectiv 10.06.2013.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului. Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs – avocat B. D., va fi virată în contul Baroului G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 .06.2013 .
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. M. C. D. L. C.
Grefier,
C. G.
Red.dec.jud.A.B./17.06.2013
Jud. fond A.T.
Tehnored.C.G./2 ex./ 17 Iunie 2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 655/2013. Curtea de... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 412/2013.... → |
|---|
