Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 14070/196/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 183/R
Ședința publică din data de 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. L. C. - judecător
Judecător - A. B.
Judecător - M. C.
Grefier - G. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. E. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpatul I. G.-M.,domiciliat în B., Calea Călărașilor, nr. 325, ., și de partea civilă A. A.,domiciliată în B., Calea Călărașilor, nr. 315, ., . penale nr. 1253/20.06.2012 a Judecătoriei B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2013 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 31.01.2013, apoi la data de 06.02.2013.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1253/20.06.2012 a Judecătoriei B., inculpatul I. G. M. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alineatele 2 si 4 Cod penal cu aplicarea dispozitiilor art. 74 litera a – 76 litera e Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 literele a teza a II-a si b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functiile elective publice i dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal – 2 ani si 3 luni.
În baza art.71 al. (5) Cod penal, s-a dispus ca, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, să se suspende și executarea pedepsei accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 literele a teza II si b cod penal.
În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra consecinței nerespectării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.14 al.3 lit. b și art. 346 C.p.p, art.998 și urm din Codul civil și a legii nr.136/1995 republicată a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul E. Romania Asigurare-Reasigurare S.A. către partea civilă Alexandrecu A. la plata sumei de 64.076 lei cu titlu de despăgubiri civile (14.076 lei daune morale si 50.000 lei daune morale).
În baza art. 313 din legea nr. 95/2006 modificată și completată prin O.U.G.nr.72/2006, a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul E. Romania Asigurare-Reasigurare S.A. să plătească părților civile: S. Județean de Urgență B. - corp B suma de 8361,76 lei, Spitalului C. de Urgenta „Sf. I.” Bucuresti suma de 2754,34 lei - reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate A. A..
În baza art. 189 – 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare datorate statului si la plata sumei de 2400 lei către partea civilă A. A. cu titlul de cheltuieli de judecata – onorariu avocat conform facturilor nr. 43 din data de 18.06.2010 și nr. 45 din data de 16.06.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 10.03.2009, în jurul orei 18.15 inculpatul I. G. M. conducea autoturismul Opel cu nr._ pe Calea Călărașilor, pe banda a 2-a a sensului de mers dinspre Șoseaua de Centură către Bariera D..
După intersecția cu . Călărașilor este traversată de o trecere de pietoni semnalizată cu indicator de avertizare „presemnalizare trecere pietoni”, indicator de informare „trecere pentru pietoni” și marcaj.
În acele momente pe trecerea semnalizată conform descrierii anterioare, dinspre sensul opus celui pe care circula inculpatul s-au angajat în traversarea străzii Calea Călărașilor mai multe persoane urmate la mică distanță de partea vătămată A. A., pătrunzând astfel pe banda pe care se apropia autoturismul dinspre stânga.
Inculpatul nu a frânat și nu a efectuat manevre de evitare, autoturismul a lovit-o frontal pe partea vătămată (în aceste împrejurări autoturismul fiind multiplu avariat: parbrizul spart, bara față spartă, capota motorului înfundată, farul și lampa de semnalizare stânga față sparte, ștergătorul stânga îndoit).
După parcurgerea a 16 – 17 m, învinuitul a inițiat manevre de frânare și virare către banda I a sensului de mers, moment în care partea vătămată a fost proiectată pe asfalt.
Partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la S. Județean de Urgența B. unde a fost internată în perioada 10 – 30.03.2009. În perioada 4 – 8.10.2010 partea vătămată a fost internată la S. C. de Urgență „Sf. I.” București.
Probatoriul administrat. Procesul-verbal de cercetare la fața locului; procesul-verbal de verificare a stării tehnice a autoturismului; raportul de constatare medico –legală nr.233/19.05.2009; raportul de primă expertiză medico-legală nr. 78/22.02.2011; procesul-verbal de efectuare a experimentului judiciar; rapoartele de expertiză tehnică; depozițiile martorilor C. M., Zabulic D., O. M. și G. C. coroborate cu declarațiile inculpatului date pe întreg parcursul procesului penal.
Dinamica producerii accidentului. Relativ la dinamica producerii accidentului, in faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele probe (astfel cum s-a arătat mai sus): proces-verbal de cercetare la fata locului si planșa fotografică anexă; expertize tehnice auto si suplimente la rapoartele de expertiza auto (efectuate de ing. I. M.; ing. P. C. si ing. B. P.); proces verbal de efectuare a experimentului judiciar; depozițiile martorilor: C. M., Zabulic D., O. M.; G. C. și Hirtopanu L. C. si declarațiile inculpatului si ale părții vătămate.
În analiza probatoriului administrat, instanța a avut in vedere dispozițiile art. 63 alineat 2 cod procedura penala potrivit căruia: “Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.”
Examinând modalitatea concreta de administrare a probelor in faza de urmărire penala, instanța a reținut ca organul de urmărire penala a efectuat cercetarea la fata locului la scurt timp după producerea accidentului rutier, fără a identifica vreun martor ocular care ar fi lămurit, încă din prima faza a cercetărilor, un aspect esențial (ulterior contestat de inculpat): locul in care a fost accidentata victima (partea vătămată).
După efectuarea primei expertize tehnice auto (ing expert B. P., filele 71-79 dosar urmărire penala) au fost audiați martorii oculari la producerea accidentului: C. M., Zabulic D., O. M. si G. C.. Instanța a reținut că, din depozițiile primilor trei martori (avându-se in vedere atât depozițiile din faza de urmărire penala cat si cele date in faza de cercetare judecătorească) rezulta fără echivoc faptul ca partea vătămată a fost accidentată pe marcajul pietonal.
Inculpatul a prezentat situații de fapt diferite, după cum urmează:
La data faptei inculpatul a declarat olograf că datorită stropilor de ploaie, a întunericului și a luminii farurilor autovehiculelor care circulau pe sensul opus „la marcajul pietonal care traversează Calea Călărașilor” nu a observat-o pe partea vătămată care se angajase în traversare „pe la acest marcaj”, din stânga direcției sale de deplasare. După impact partea vătămată a rămas pe capotă aproximativ 10 - 15 m. (filele nr. 40-41 dosar urmărire penala).
La data de 14.01.2010, inculpat si-a schimbat in mod nejustificat declarația si a susținut că autoturismul care circula înaintea sa a frânat brusc și a virat către dreapta pe . care l-a determinat ca, la rândul său, să frâneze până aproape de oprire, în acel moment s-a și asigurat că pe marcajul pietonal nu se afla nici o persoană, și-a continuat deplasarea fără a accelera prea tare, a depășit trecerea de pietoni, după câțiva metri s-a intersectat cu un autoturism posibil marca BMW, iar după alți câțiva metri a observat o umbră pe banda sa de mers.
Inculpatul a mai arătat in declarație ca a fost surprins de zgomotul produs de impactul dintre autoturism și „probabil un pieton”, a frânat lent, a trecut pe banda I a sensului de mers și a oprit lângă bordură.
Deși în declarațiile menționate anterior inculpatul nu a indicat în mod concret un loc al impactului, precizând în mod constant că nici pe partea vătămată nu a observat-o decât după accident, cu ocazia efectuării experimentului judiciar a arătat cu certitudine că acesta s-a produs după marcajul pietonal, aspect ce contravine aspectelor ce rezultă din depozițiile martorilor oculari.
Relativ la depozițiile martorilor audiați instanța a reținut că nu există nici un element sau împrejurare care să pună sub semnul incertitudinii aspectele relatate in faza de urmărire penală si în fața instanței de judecată.
Mai mult decât atât, s-a reținut că relatările martorilor se coroborează cu aspectele ce rezultă din prima declarație a inculpatului și din declarațiile părții vătămate.
Relativ la declarațiile părții vătămate instanța a avut in vedere, la aprecierea veridicității acestora, dispozițiile art. 64 alineat 1 cod procedura penală. Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele; precum si dispozițiile art. 75 cod procedura penala: Declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Din aceasta perspectiva, s-a reținut faptul că declarațiile date de partea vătămată se coroborează cu depozițiile martorilor audiați si cu concluziile raportului de expertiza întocmit în cauza de ing. exp. I. M..
Relativ la cele două expertize tehnice auto, instanța a reținut ca expertiza tehnica efectuata de ing. expert I. M. are la baza toate elementele de fapt necesare stabilirii unor concluzii conforme realității – depozițiile martorilor oculari; susținerile inculpatului si ale părții vătămate, rezultatele cercetării locale.
Cu privire la expertiza auto efectuată de ing. expert B. P., instanța a apreciat că aceasta a stabilit o dinamica eronata a producerii accidentului (din punct de vedere al locului producerii) prin faptul că nu are in vedere probele directe – depozițiile martorilor oculari, declarațiile părții vătămate si declarația olografa a inculpatului, astfel că, instanța a înlăturat-o din ansamblul materialului probator.
Conchizând, s-a constatat existența unui nucleu puternic de probe concordante, pertinente și concludente care atestă – fără dubiu – că inculpatul a accidentat partea vătămată pe marcajul pietonal.
Consecințele accidentului. Din raportul de constatare medico-legală nr.233/12.05.2009 coroborat cu raportul de primă expertiză medico-legală nr.78/22.02.2011 rezultă că în urma accidentului partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 135 – 140 zile, leziuni care nu i-au pus viața în primejdie și nu au creat infirmități, dar care au generat incapacitate temporară de muncă până la 265 zile.
S-a reținut că, în cauză, sunt incidente următoarele dispoziții legale. Art. 31 lit. e) și f) din O.U.G.nr.195/2002 participanților la trafic le incumbă obligația de a respecta semnificația indicatoarelor și a marcajelor, art.57 al.2 al aceluiași act normativ, conform căruia la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte, printre altele, semnificația indicatoarelor, art.135 lit. h) din H.G. nr.1391/2006 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
S-a reținut că trecerea de pietoni pe care a avut loc accidentul este semnalizată cu indicator de avertizare „presemnalizare trecere pietoni”, indicator de informare „trecere pentru pietoni” și marcaj.
În plus, independent de regulile de circulație incidente, s-a reținut că, în cazul particular al trecerii pentru pietoni, inculpatului îi revenea obligația de conduită preventivă prevăzută de art. 35 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 coroborat cu art. 48 din O.U.G. nr.195/2002.
Astfel, comportamentul participantului la trafic nu trebuie să pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor (art.35 al.1 din O.U.G. nr.195/2002), iar conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (art.48 din O.U.G. nr.195/2002).
Conform art. 56 din O.U.G. nr.195/2002 „la apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept”.
Condițiile de drum rezultă din declarațiile inculpatului coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului și cu declarațiile martorilor: era întuneric, iluminatul public nu funcționa, picura, autovehiculele de pe sensul opus circulau cu farurile aprinse, iar învinuitul se apropia de trecerea de pietoni presemnalizată și semnalizată, situată într-o zonă aglomerată și la o oră la care circulația este intensă.
Distanța de 14,19 m. până la 17,88 m. parcursă de inculpat de la momentul impactului și până la prima reacție de frânare și schimbare a direcției exclude posibilitatea ca acesta să fi adaptat viteza de deplasare condițiilor concrete de drum sus-menționate, păstrându-și aptitudinea de a opri autoturismul pentru a acorda prioritate de trecere participanților ce aveau acest drept (inclusiv pietonilor angajați în traversare).
În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 184 alineatele 1, 2, 3 si 4 cod penal: Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 21, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului I. G. M. care în seara de 10.03.2009, în timp ce conducea autoturismul Opel cu nr._ pe Calea Călărașilor în apropierea intersecției cu . a acordat prioritate de trecere victimei A. A. care era angajată în traversare pe trecerea semnalizată cu indicator și marcaj și nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță și să permită oprirea pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic având acest drept, accidentând-o astfel pe partea vătămată care a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 135 – 140 zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 al.2 și 4 C.P..
Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că elementul material constă în acțiunea de lovire a părții vătămate cu ocazia accidentului de circulație produs de inculpat neacordarea priorității pietonului angajat în traversare si nereducerea vitezei la care rula autoturismul, în urma căreia victima a suferit leziuni traumatice.
Urmarea imediată a infracțiunii consta în vătămarea integrității corporale a părții vătămate ce a necesitat pentru vindecare un număr de 100-120 de zile de îngrijiri medicale.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediată este dovedita cu certitudine de probatoriul administrat în cauza, în sensul ca între leziunile traumatice si accidentul produs de către inculpat exista legătură directă, neinterpunându-se nici o condiție sau cauza care ar fi putut întrerupe cursul cauzal. Astfel cum reiese din raportul de expertiza tehnica judiciara culpă în producerea accidentului a avut-o inculpatul care nu a circulat cu atenție sporită, nu a acordat părții vătămate prioritate si nu a adaptat viteza de trafic. De asemenea, conform concluziilor raportului de expertiza medico-legala leziunile au putut fi produse prin lovirea cu sau de un corp dur, în cadrul unui accident rutier.
Din punct de vedere al laturii subiective, s-a reținut că forma de vinovăție o constituie culpa cu prevedere așa cum este aceasta definita în art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale deoarece cunoștea existenta marcajului pietonal pe care însa l-a ignorat, neacceptând posibilitatea producerii unui astfel de rezultat si sperând fără temei că nu se va produce.
Fapta se încadrează la forma agravată reglementată de art. 184 alin. 4 raportat la art. 184 alin. 2 întrucât pe de o parte aceasta a produs una dintre urmările vătămării corporale grave prevăzută de art. 182 Cod penal prin aceea ca leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 135-140 de zile de îngrijiri medicale iar pe de alta parte fapta s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor disp.art. 135 lit. h) din HG 1391/206 care prevede acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversare.
Răspundere penală. Potrivit dispozițiilor art. 345 alineatele 1 si 2 cod procedura penala: „Instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. „
Având in vedere ca fapta, astfel cum a fost mai sus descrisa, exista, constituie infracțiune (în încadrarea juridica mai sus arătată) si a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat, instanța a angajat răspunderea penală a acestuia prin aplicarea unei pedepse in limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pe cale judiciara a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut in vedere dispozițiile art.72 cod penal („La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”) precum si de orice alt element sau împrejurare de natură să conducă la o justa individualizare a pedepselor.
În contextul elementelor de individualizare prev. de art. 72 C.pen. s-a avut in vedere ca prin infracțiunea săvârșită inculpatul a adus atingere relațiilor sociale relative la sănătatea si integritatea corporala a persoanei.
Cu privire la persoana inculpatului s-a avut în vedere că este in vârstă de 45 de ani, are ocupație fiind cadru didactic universitar, nu este cunoscut cu antecedente penale si a dat dovada de o conduita procesuala parțial sincera, aspecte față de care s-a reținut că acesta poate beneficia de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal.
La aplicarea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere atât dispozițiile art. 71 Cod penal cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către R. prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat aspectul interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” și s-a concluzionat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.
În același sens, în cauza S. și P. contra României (hotărârea din 28 septembrie 2004), Curtea a subliniat că, în dreptul roman, interzicerea exercitării drepturilor părintești se aplică în mod automat și într-o formă absolută cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută pedeapsa cu închisoarea, fără niciun control din partea instanțelor și fără a lua în considerare tipul de infracțiune.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedepsele accesorii prev. de art. 64 C.pen., și a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, care dintre acestea se impun față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Față de circumstanțele personale ale inculpatului, precum și față de natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit alin. 1 lit. „a” teza a-II-a și lit. „b” C.pen..
În ceea ce privește modalitatea de executare față de modul și împrejurările concrete în ca fapta a fost săvârșit și de circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a constatat că scopul procesului penal poate fi realizat și fără executarea efectivă a pedepsei, în cauză fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 81 Cod penal.
Pe latură civilă, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile a inculpatului. Prin funcția sa reparatorie, răspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situația anterioara, prin înlăturarea tuturor consecințelor damnatoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la baza atât practica judiciara, cat si literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civila, ca fiind principii de baza ale răspunderii civile, se refera la obligația de reparare.
Potrivit art. 998 cod civil, ”orice fapta a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara ", iar conform art. 999 cod civil, ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa ".
Din prevederile legale menționate rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
Analizând datele spetei, instanța a constatat ca sunt îndeplinite cumulativ cele 4 (patru) condiții pentru a putea fi angajata răspunderea civila delictuala a inculpatului.
Fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu. In concret, inculpatul a săvârșit o fapta ilicita, concretizata . vătămare corporala din culpa, astfel cum s-a reținut in cele ce preced (s-a apreciat ca, in drept, fapta inculpatului I. G. M. care în seara de 10.03.2009, în timp ce conducea autoturismul Opel cu nr._ pe Calea Călărașilor în apropierea intersecției cu . a acordat prioritate de trecere victimei A. A. care era angajată în traversare pe trecerea semnalizată cu indicator și marcaj și nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță și să permită oprirea pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic având acest drept, accidentând-o astfel pe partea vătămată care a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 135–140 zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 al.2 și 4 C.P.).
Cauzarea unui prejudiciu. Prin săvârșirea faptei ilicite (infracțiunii) inculpatul a cauzat un prejudiciu părții civile A. A..
Aceasta s-a constituit parte civila cu suma totala de 415.000 lei – 400.000 lei daune morale si 15.000 lei daune materiale.
Instanța a reținut că este de necontestat faptul ca un accident rutier urmat de vătămarea integrității corporale, este o împrejurare de natura sa genereze un prejudiciu, atât sub aspect material cat si moral.
La stabilirea daunelor materiale, instanța a reținut că din înscrisurile depuse de partea civila – filele 50-115 de la dosarul cauzei - rezulta ca aceasta a făcut cheltuieli in perioada ce a urmat accidentului rutier - contravaloare consultații de specialitate; tratamente de recuperare si alimentație speciala; contravaloare medicamente si închiriere scaun rulant - in suma de 14.076 lei suma in care a fost inclusa si diferența dintre indemnizația de concediu medical si salariul ce ar fi fost încasat de partea civila daca ar fi fost in activitate, astfel cum rezulta din adeverința nr.821 din data de 21.11.2011 eliberata de Grădinița cu program prelungit nr.17 B..
Prima instanță a reținut că, în principiu, dauna morală este atingerea adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributele personalității umane (in cazul de fata suferința provocata de leziunile cauzate prin accident).
În conformitate cu art. 49 pct.1 lit. f) și a Art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie: “în conformitate cu legislația și jurisprudența din R..”
S-a avut în vedere că despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
În ce privește ceea ce privește daunele morale, ce s-au acordat, instanța a avut în vedere că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instanțe în raport de consecințele negative suferite de cei implicați, de valorile lezate si măsura in care le-a fost afectata viata familiala (Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit), că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora).
Instanța a reținut ca victima este o persoana de sex feminin, in vârsta de 57 de ani, încadrata in munca și datorita accidentului rutier a intervenit o îndepărtare a acesteia fata de mediul lucrativ cat si de mediul social. Spitalizarea si perioada cat acesta a fost imobilizata la domiciliu sunt împrejurări care, fără îndoiala, au cauzat o trauma morala reparabila pecuniar.
Pe baza considerentelor mai sus expuse, s-a reținut că este justificata acordarea unor compensații materiale părții civile, a cărei posibilități de viața familiala si sociala au fost alterate semnificativ pe o perioada relative îndelungata, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de inculpate. Aceste compensații sunt destinate sa creeze condiții de viata care sa aline . suferințele psihice ale părților civile.
S-a apreciat însă că suma de 400.00 lei solicitată de partea vătămată cu titlu de daune morale este exagerat de mare, suma de 50.000 lei fiind suficientă pentru acoperirea prejudiciului fizic și psihic suferit.
În ce privește asigurătorul de răspundere civilă auto, instanța a constatat că acesta răspunde alături de inculpat, fiind în prezența unei obligații “in solidum”.
Astfel, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul s-a obligat sa plătească o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurata, denumita în continuare indemnizație, rezultata din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele si la termenele convenite, astfel cum prevede art. 9 din Legea 136/ 1995 privind asigurările si reasigurarile în R.. Potrivit art. 54 alin. 10 din Legea nr. 136/1995 drepturile persoanelor păgubite prin accidente se exercita împotriva asiguratorului de răspundere civila.
De asemenea, s-a avut în vedere că asiguratorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acorda despăgubiri, în forma băneasca, pentru: vătămări corporale; pagube materiale; pagube ca urmare a lipsei de folosința a autovehiculului avariat, în cazul în care autovehiculul reprezintă mijlocul cu care persoana prejudiciata își realizează obiectul de activitate, pentru care deține licența si autorizarea în acest sens; cheltuieli legate de reprezentarea juridica.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, . SA a fost obligată pentru daunele materiale si morale produse de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa a părții vătămate, constituita parte civila.
Împotriva sentinței penale nr. 1253/20.06.2012 a Judecătoriei B. au declarat recurs, în termen legal, partea civilă A. A. și inculpatul I. G. M..
Partea civilă A. A. a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, susținând că suma de 50.000 lei acordată cu titlu de daune morale este modică și nu este de natură să acopere suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat.
A solicitat să se observe că este vorba de suferințe fizice pe care le-a suportat atât imediat după producerea accidentului, cât și ulterior, pe perioada de spitalizare și a efectuării tratamentului ambulatoriu, suferințe fizice care o afectează și în prezent.
A învederat că din actele medicale depuse la dosar rezultă că a rămas cu afecțiuni urmare acestui accident, care se manifestă și acum, și anume, un mers defectuos.
În același timp, a solicitat să se observe că aceste suferințe fizice create de accident a avut urmări și asupra stării psihice care, de asemenea, s-au întins pe toată această perioadă. Este vorba de suferințele psihice pe care le-a determinat starea de imobilitate la care a fost obligată după accident, și în aceleași timp sunt suferințele psihice produse unei persoane deosebit de active, care imobilizată fiind, s-a văzut obligată să accepte ajutorul propriului soț acasă, dar și ajutorul colegilor, în ceea ce privește desfășurarea activității profesionale.
Toate acestea, în mod evident, i-au creat un sentiment, nu de umilință, dar poate de inferioritate față de aceste persoane, sentiment care se manifestă și acum pentru că partea vătămată nu este pe deplin refăcută după producerea accidentului
A apreciat că sechele fizice prezente, dar și starea psihică determinată de acestea, justificau acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare.
Inculpatul I. G. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut că, în realitate, accidentul s-a produs din culpa exclusivă a părții vătămate care a traversat ., deplasându-se în pas vioi ș a trecut . asigure la o distanță de aproximativ 1-2 metri de trecerea de pietoni.
Sub acest aspect, a susținut că relevantă este declarați martorului I. care a afirmat că, aflându-se la trecerea de pietoni a văzut un maxi taxi oprit, a așteptat ca acesta să treacă, în momentul în care maxi-taxi a trecut de trecerea de pietoni, a auzit o bubuitură, după care a văzut-o pe partea vătămată întinsă la pământ, a ridicat-o strigând spre ajutor.
În ceea ce privește expertizele efectuate în cauză, a susținut că acestea sunt contradictorii: o expertiză îi dă dreptate reținând că accidentul s-a produs la o distanță de aproximativ 1-2 metri de trecerea de pietoni, cealaltă expertiză stabilește că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni. A subliniat că a doua expertiză se bazează în special pe depozițiile martorilor propuși de către partea vătămată.
A apreciat că acești martori care, chiar dacă au văzut accidentul, la distanța la care se aflau, în condițiile care se aflau, nu puteau vedea în mod clar că partea vătămată în momentul producerii accidentului se afla pe trecerea de pietoni. Chiar aceștia declară că erau în mașină, la o distanță de 50-60 metri de intersecție, afară ploua, era întuneric și în momentul în care ești într-o mașină, nu ești la nivelul înălțimii tale: 1,60-170 metri, ci practic ești undeva la o înălțime de 50-60 cm, iar la distanță nu puteau vedea în mod clar marcajul trecere de pietoni, ca să poată spune concret că accidentul s-a produs chiar pe trecerea de pietoni.
A susținut că, din punctul său de vedere, acest accident nu s-a produs pe trecerea de pietoni, având în vedere concluziile primei expertize, care este mai argumentată decât cea de a doua.
A susținut că nu are nicio culpă în producerea acestui accident și a solicitat achitarea conform art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a susținut că, în realitate, partea vătămată s-a constituit parte civilă, în ceea ce privește daunele morale, cu suma de 40.000 lei și nu cu suma de 400.000 lei.
În subsidiar, a susținut că suma de 50.000 lei acordată cu titlu de daune morale este exagerat de mare.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând sentința penală recurată, prin prisma motivelor invocate de inculpatul I. G. M. și partea civilă A. A., dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, se constată că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză a reținut, în mod corect, fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare.
Apărările inculpatului în sensul că accidentul nu s-ar fi produs pe trecerea de pietoni sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, din procesul-verbal de cercetare la fața locului, încheiat imediat după producerea accidentului, rezultă că la o distanță de 3 m de la marcajul pietonal, în sensul direcției de deplasare a autoturismului condus de inculpat, a fost găsit o brățară, la o distanță de 3,5 m a fost găsit un fes și la o distanță de 5 m față de marcajul pietonal. a fost găsit un ruj, bunuri care aparțin părții vătămate. În condițiile în care partea vătămată a fost lovită și proiectată pe o distanță de 10 – 15 metri era firesc ca aceste obiecte să cadă la o anumită distanță de trecerea de pietoni.
Relevantă sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului este expertiza efectuată de ing. I. M. care, analizând și coroborând toate probele administrate în cauză, a concluzionat că accidentul s-a produs pe marcajul pietonal, la 4 m de latura dinspre . marcajului lat de 5,5 m și că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat, în momentele premergătoare accidentului a fost de 68 Km/h.
Relevante sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului sunt declarațiile martorilor C. M., O. M. și Zabaluc D. care au declarat constant că, în momentul impactului, partea vătămată se afla pe marcajul pietonal în spatele unui grup de persoane.
Relevantă este și declarația pe care inculpatul a dat-o imediat după accident, când a arătat că datorită stropilor de ploaie, a întunericului și a luminii farurilor care circulau pe sensul opus la marcajul pietonal care traversează Calea Călărașilor nu a observat-o pe partea vătămată care se angajase în traversare pe acel marcaj, din stânga direcției sale de deplasare.
În aceeași declarație, inculpatul a arătat că, după impact, partea vătămată a rămas pe capotă aproximativ 10 -15 metri.
Se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă operațiune de individualizare atât atunci când a stabilit cuantumul pedepsei cât și atunci când a stabilit modalitatea de executare. Sub acest aspect, s-a avut în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, urmările produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, are 45 de ani și este cadru didactic universitar.
De asemenea, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că suma de 50.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul fizic și psihic cauzat părții vătămate.
Din studiul (statistică) efectuat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii rezultă că valoarea daunelor morale acordate pentru o zi de îngrijiri medicale a fost cuprinsă între 301 lei și 474 lei, ori suma de 50.000 lei se încadrează în aceste limite.
Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că prin acordarea despăgubirilor cu caracter compensatoriu pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict suferința pricinuită prin vătămarea integrității corporale și nu conferirea unui grad de satisfacție prin sancționarea pe latura civilă (caracter punitiv) a persoanei responsabile pentru producerea accidentului.
Aplicarea unei sancțiuni civile (punitive) persoanei responsabile, nu ar fi eficientă, având în vedere că despăgubirile datorate sunt achitate de către asiguratorii RCA, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților și nu exclusiv/individual, din patrimoniul persoanei responsabile de producerea accidentului.
Susținerile inculpatului în sensul că partea vătămată ar fi solicitat cu titlu de daune morale suma de 40.000 lei și nu suma de 400.000 lei sunt nefondate. Din actele dosarului rezultă că, în faza de urmărire penală, la data de 12.10.2009, partea vătămată a solicitat cu titlu de daune morale suma de 75.000 lei, iar la judecarea cauzei în fond a solicitat cu același titlu suma de 400.000 lei.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul I. G.-M. (fiul lui S. și M., născut la 24.09.1966 în B., CNP_, domiciliat în B., Calea Călărașilor, nr.325, .) și partea civilă A. A. (fiica lui C. și C., născută la data de 19.10.1953 în . Suceava, CNP_, domiciliată în B., Calea Călărașilor, nr. 315, ., .) împotriva sentinței penale nr. 1253/20.06.2012 a Judecătoriei B..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul I. G.-M. și partea civilă A. A. la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. C. A. B. M. C.
Grefier,
Red./tehnored. motivare/A. B./13.03.2013
Tehnored. dec. G.V./2 ex./13.03.2013
Fond: A. V. V.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... → |
|---|
