Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 777/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 777/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE PENALĂ Nr. 777/2014
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte D. A.
Judecător A. C.-C.
Grefier L. R.-C.
Pe rol judecarea apelurilor formulate de inculpata S. M. și partea civilă A.N.A.F.-D.G.F.P. Iași împotriva sentinței penale nr. 797/NCPP/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când în baza dispozițiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală instanța a stabilit termenul de pronunțare azi, când,
C. DE A.,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 797/NCPP din 26.06.2014, pronunțată în dosarul nr. _ , Tribunalul Iași, în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatei S. M., fiica lui C. și F., născută la data de 22.07.1960, în mun. Iași, jud. Iași, fără antecedente penale, CNP_, domiciliată în comuna C., .. Iași, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.1, lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 și 2 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c Cod penal din 1969, ca pedeapsă complementară.
I-a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua lit. b și lit. c Cod penal din 1969 pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal din 1969.
În baza art.861 din Codul penal din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare, conform art. 862 din Codul penal din 1969.
În baza art.71 al.5 din Codul penal din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.863 al.1 din Codul penal din 1969, inculpata a fost obligată ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, conform programului stabilit de această instituție.
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.
Datele prevăzute la literele b-d s-a stabilit să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
I s-a atras atenția inculpatei asupra art.864 Cod penal.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii, s-a dispus ca un exemplar de pe aceasta se fie comunica Oficiului privind Registrul Comerțului în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni referitoare la interdicția de a mai deține calitatea de administrator, dispusă împotriva inculpatei.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de A. Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și, în consecință, în baza art.25 alin.1 și 397 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată la plata sumei de 471.485 lei, la care se adaugă accesoriile constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei.
În baza art.11 din Legea nr.241/2005 cu referire la art. 249 Cod procedură penală s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpată până la concurența sumei de 471.485 lei.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, în considerentele hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimisă în judecată la data de 06.12.2012, în stare de libertate, inculpata S. M., pentru
Tribunalul, în urma analizării probatoriului testimonial și cu înscrisuri, ce vizează notele de constatare întocmite de organele fiscale, astfel cum a fost administrat pe parcursul urmăririi penale și cu expertiza contabilă administrată nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, reține ca fiind corespunzătoare adevărului aceeași situație de fapt ca cea din actul de sesizare a instanței, respectiv următoarele împrejurări reale:
”Inculpata S. M. a devenit administrator și unic asociat la .” SRL C., jud. Iași începând cu data de 04.06.2004, prin cesionarea, preluarea părților sociale deținute de la înființarea acestei societăți în anul 1998 de către o altă persoană, A. V..
La data de 11.06.2007 a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Iași, sub nr. 7114/P/2007, sesizarea penală nr._/IS/30.05.2007 formulată de Garda Financiară – Secția Iași împotriva numitei S. M., administrator al .” SRL C., jud. Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Ulterior, dosarul a fost preluat de către P. de pe lângă Tribunalul Iași, sub nr. 1187/P/07.07.2010.
Din sesizarea formulată de către organele de inspecție fiscală specializate ale A.-Iași, precum și din cercetările penale efectuate au rezultat următoarele:
Prin adresa nr._/13.03.2007, Secția Regională de Poliție Transporturi Iași a solicitat Gărzii Financiare - Secția Iași să efectueze un control la .” SRL C., jud. Iași privind livrările de deșeuri neferoase în perioada 2005/2006 către . Iași.
În perioada 21-22 mai 2007, comisarii financiari s-au deplasat la sediul . Iași și au verificat facturile primite de această societate de la administratorul S. M. al .” SRL C., jud. Iași și au constatat că în perioada 20 iulie 2004 – 21 decembrie 2004 au fost înregistrate un număr de 155 facturi fiscale (enumerate în Centralizatorul – Anexa nr.1, filele 11-14) în valoare de 1.099.242, 02 lei, din care TVA aferent acestor facturi este de 175.519, 23 lei.
De asemenea, în perioada 11 ianuarie 2005 – 06 iulie 2005 au fost înregistrate un număr de 73 de astfel de facturi, în valoare totală de 551.840,96 lei, din care TVA aferent în sumă de 88.109, 06 lei. (Conform Centralizator, Anexa 2, filele 16-18).
Rezultatele controlului au fost incluse în Nota de Constatare . nr._/25.05.2007 a Gărzii Financiare – Secția Iași ( fila 8).
Din adresa nr. 8053/26.03.2007 a Administrației Finanțelor Publice Comunale Iași (fila 48) rezultă că în perioada derulării acestor tranzacții, inculpata S. M. nu a depus Declarațiile 100 privind obligațiile de plată către buget și nici Declarațiile 300 privind deconturile TVA.
Pe întreaga perioadă a derulării tranzacțiilor dintre cele două societăți, firma inculpatei, ., jud. Iași nu a depus la termenele legale bilanțurile contabile la datele de 31.12.2004, 30.06.2005 și 31.12.2005, ci abia la data de 26.06.2006, cu numerele_,_ și_.
Din moment ce livrările de mărfuri (deșeuri neferoase) către . Iași nu au fost înregistrate de către inculpată la sfârșitul exercițiilor financiare la care se raportau, prin nedepunerea Declarațiilor 100 și 300, acestea nu au fost cuprinse și raportate ca operațiuni comerciale nici prin bilanțul depus ulterior, după circa 2 ani de la efectuarea acestor operațiuni.
Comisarii financiari au verificat și la ITM Iași dacă societatea inculpatei putea beneficia de facilitățile privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit Codului fiscal (Legea nr. 571/2003), stabilind că aceste facilități nu erau aplicabile.
Din adresa nr._/30.05.2007 a ITM Iași rezultă că această societate (înființată în 1998 și preluată de inculpată ulterior) avea un angajat doar la înființare ( când administrator și asociat era altă persoană) și nu a depus niciun stat de plată, astfel încât .” SRL C., jud. Iași datora impozitul pe profit în procent de 16% din profitul brut realizat ( fila 204).
Potrivit Situației documentelor cu regim special achiziționate de societatea inculpatei, existentă pe site-ul Imprimeriei Naționale, www.cnin.ro, cele 228 de facturi emise de inculpată aparțin regimului special al .” SRL C., jud. Iași.
La solicitarea Gărzii Financiare Iași, D. Iași a efectuat o verificare a activității firmei inculpatei, astfel încât, din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. 6604/26.06.2007 întocmit de către A. - Activitatea de Inspecție F. (fila 31) a rezultat că în perioada 01.04.2004 – 30.09.2005, .” SRL C., jud. Iași nu a depus declarațiile fiscale cu privire la impozitele și taxele datorate bugetului consolidat al statului.(filele 29-38).
Prin aplicarea dispozițiilor specifice din codul fiscal privind calculul estimativ al prejudiciului adus bugetului de stat prin neînregistrarea celor 228 de facturi, s-a constatat neplata unui impozit pe profit de 295.976 lei și a TVA în valoare de 175.509 lei, totalul prejudiciului adus bugetului de stat fiind de 471.485 lei, la care se adaugă accesoriile constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei, calculate până la data de 26.06.2007.
Fiind audiată, inculpata S. M. a declarat că este analfabetă și nu a cunoscut faptul că trebuie să plătească vreun impozit către stat, apărare care nu poate fi primită, fiind contrară principiului de drept după care legea se prezumă a fi cunoscută de către toți cetățenii, existând obligația legală de a cunoaște și respecta dispozițiile actelor normative care stabilesc modul în care se desfășoară actele și faptele de comerț.
De asemenea, martora T. A., de profesie economistă, a declarat că la solicitarea inculpatei a făcut înregistrări în evidența contabilă a firmei acesteia, dar numai pentru documentele pe care i le aducea inculpata sau fiul acesteia, fără a întocmi declarațiile 100 și 300 și fără a cunoaște realitatea tranzacțiilor efectuate sau valabilitatea documentelor prezentate.
Situația de fapt reținută mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă:
- Sesizarea penală formulată de Garda Financiară-Secția Iași, ( fila 4);
- Notele de constatare din 22 și 25 mai 2007 ale Gărzii Financiare Iași, ( filele 8-10);
- Procesul verbal de ridicare înscrisuri din 22.05.2007 și Centralizatorul Anexa 1, ( filele 11 – 14);
- Nota de constatare din 21 mai 2007 a Gărzii Financiare Iași, ( fila 15);
- Procesul verbal de ridicare înscrisuri din 21.05.2007 și Centralizatorul Anexa 2, ( filele 16 – 18);
- Invitațiile de prezentare la sediul Gărzii Financiare Iași, ( filele 19-21);
- Raportul de inspecție fiscală nr. 6604/26.06.2006 al A.-Activitatea de Control Iași, ( filele 24-38);
- Rezoluția de începere a urmăririi penale din 16.01.2008, ( fila 39);
- Rezoluția de conexare din 12.12.2007, ( fila 42);
- Evidența situațiilor financiare depuse de .” SRL C., jud. Iași până la data de 21.03.2007, ( filele 48-65);
- Lista administratorilor și asociaților la .” SRL C., jud. Iași, ( fila 66);
- Copiile conforme cu originalele de pe cele 228 facturi fiscale neînregistrate în contabilitate de către inculpată, ( filele 67-181);
- copia contractului de muncă din 05.01.1999 încheiat între salariata P. Jenivca și fostul administrator A. V., ( fila 184);
- Lista cuprinzând seriile formularelor tipizate achiziționate de inculpată la 30.06.2004, ( fila 185);
- Fișa sintetică totală la 18.06.2007 a contribuabilului .” SRL C., jud. Iași, astfel cum figurează la A.-D. Iași, ( filele 186-202);
- declarațiile martorei T. A., ( filele 207-208);
- cazierul judiciar al inculpatei, ( filele 209-210);
- declarațiile inculpatei S. M., ( filele 212, 216, 223-224);
În drept, fapta descrisă și reținută mai sus realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1, lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., și constă în aceea că la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata nu a înregistrat în evidența contabilă a .” SRL C., jud. Iași un număr de 228 de facturi fiscale emise de aceasta, în calitate de administrator/asociat unic al acestei societăți, în perioada 01.07.2004 – 31.07.2005, având ca efect neplata unui impozit pe profit de 295.976 lei și a TVA în valoare de 175.509 lei, totalul prejudiciului adus bugetului de stat fiind de 471.485 lei, la care se adaugă accesoriile constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei, calculate până la data de 26.06.2007.
Sub aspect obiectiv, infracțiunea de evaziune fiscală are ca modalități alternative de săvârșire neevidențierea prin acte contabile, în întregime sau în parte, a veniturilor realizate sau evidențierea eronată a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, care presupune o majorare fictivă a contului societății prin consemnarea unor plăți pentru operațiuni ce nu există, prima acțiune fiind reținută și în sarcina inculpatei și care a avut drept consecință neplata impozitului și a altor contribuții fiscale datorate statului.
Un element distinctiv al acestei infracțiuni de rezultat îl constituie calitatea subiectului activ, autor al acesteia putând fi doar persoana cu atribuții financiar contabile.
Această concluzie juridică se impune a fi reținută ca fiind corespunzătoare adevărului întrucât potrivit dispozițiilor art.29 din Regulamentul nr.704/22.12.1994 de aplicare a Legii contabilității nr.82/1991 „răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității în conformitate cu prevederile legii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului societății”.
Ori, în cazul de față, potrivit actelor și lucrărilor dosarului, aceste obligații revin doar administratorului societății „. SRL C.”, calitate deținută de inculpata S. M..
Faptele ilicite ale inculpatei S. M., constând în aceea că la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiași rezoluții infracționale, nu a înregistrat în evidența contabilă a .” SRL C., jud. Iași un număr de 228 de facturi fiscale emise de aceasta, în calitate de administrator/asociat unic al acestei societăți, în perioada 01.07.2004 – 31.07.2005, au avut ca efect neplata unui impozit pe profit de 295.976 lei și a TVA în valoare de 175.509 lei, totalul prejudiciului adus bugetului de stat fiind de 471.485 lei, la care se adaugă accesoriile constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei, calculate până la data de 26.06.2007.
Astfel, instanța va reține ca fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpatei privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, corespunzătoare formei de participație a autoratului, reținută și descrisă anterior și va dispune tragerea acesteia la răspundere penală.
În consecință, la individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatei, instanța va avea în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise, valoarea socială lezată, respectiv ocrotirea unor relații sociale ce vizează obligațiile contribuabililor la plata obligațiilor fiscale către stat, dar și împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale și a avut o poziție procesuală corectă și cooperantă.
În considerarea acestor circumstanțe reale și personale instanța apreciază că scopul pedepsei de prevenire a comiterii de noi fapte penale și de reeducare a făptuitoarei se poate realiza și prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege
Astfel fiind, instanța apreciază că datele și elementele personale reținute în cauză pot constitui suficiente temeiuri pentru a concluziona că scopul pedepsei cu închisoarea poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale inculpatei pe perioada termenului de încercare, în cauză urmând a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă ce va constitui termen de încercare și va fi stabilită conform art.86 ind.2 C.p.
În baza art. 863 al.1 C.P. instanța va obliga inculpata S. M., ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, conform programului stabilit de această instituție.
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
c) să comunice și să justifice schimbare locului de muncă ;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Datele prevăzute la literele b-d se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Potrivit art.86 ind.4 C.p. instanța va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere, în cazul comiterii de noi infracțiuni pe perioada termenului de încercare sau a nerespectării obligațiilor și măsurilor de supraveghere.
În baza art.71 Cod penal, instanța va interzice inculpatei exercițiul drepturilor subiective prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua și literele b și c Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
Această interdicție se impune a fi aplicată inculpatei care a dat dovadă de lipsă de interes în respectarea obligațiilor fiscale ce îi reveneau în calitate de contribuabil către statul român, împrejurare care, în mod rezonabil, conduce la concluzia unei imaturități și nedemnități și în exercitarea dreptului de a fi ales într-o funcție sau organ legislativ electiv.
Conform art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării executării pedepsei principale instanța va dispune suspendarea executării și pedepselor accesorii menționate anterior.
Cât privește latura civilă a cauzei, instanța constată că fapta ilicită a inculpatei constând în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate statului dă naștere în sarcina acesteia a obligației de reparare a prejudiciului produs.
În consecință, instanța va constata ca fiind întemeiată acțiunea civilă exercitată de A. - Direcția Finanțelor Publice Iași pe care o va admite, ca atare, ținând seama de concluziile raportului de expertiză contabilă care a stabilit că obligațiile fiscale ce reprezintă impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată au fost corect stabilite de organele de verificare și control fiscal și de principiul reparării integrale a prejudiciului cert, în baza cărora inculpata va fi obligată la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoare adăugată și a accesoriilor aferente debitului, până la achitarea acestuia.
În raport de dispozițiile art.163 C.pr.pen și a art.11 din Legea nr.241/2005, în vederea asigurării reparării pagubei, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei până la concurența sumei de 471.485 lei, ce reprezintă valoarea prejudiciului material, dovedit și reținut în cauză.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură penală.”
În termen legal, împotriva sentinței penale menționate, inculpata S. M. și partea civilă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, au exercitat calea ordinară de atac a apelului.
În motivarea apelului declarat, ca o primă critica, inculpata S. M. a invocat prescripția răspunderii penale. În acest sens, inculpata a susținut că în raport de data comiterii infracțiunii și de momentul la care a fost formulata plângerea penala, termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut la art. 154 lit. e Cod penal, s-a împlinit.
O a doua critică a inculpatei apelante a vizat temeinicia hotărârii atacate, aceasta susținând că pentru modul în care a fost ținută evidența contabilă a societății comerciale a cărei administrator a fost, răspunderea penală îi aparține doar contabilului pe care l-a avut angajat, aceasta concluzie se impune a fi reținută cu atât mai mult cu cât ea nu este școlarizată.
Cea de a treia critica a inculpatei apelante a vizat pedeapsa principală aplicata, inculpata susținând ca în raport de vârsta și starea sa de sănătate, pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicata de prima instanță este una prea aspră.
În motivarea apelului declarat, partea civilă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a susținut ca instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 Cod procedura penală și astfel nu a introdus în cauza, în calitate de parte responsabilă civilmente, . L. Cetățuii, pentru ca aceasta să fie obligată în solidar cu inculpata la plata despăgubirilor și, de asemenea, ca și bunurile sale să formeze obiectul măsurilor asiguratorii ce au fost dispuse în cauză.
Motivează partea civilă apelanta că instanța de fond a dispus luarea măsurilor asiguratorii până la concurența sumei de 471.485 lei și nu până la valoarea de 850.151 lei, așa cum a cerut.
Susține partea civila apelanta că în considerentele sentinței penale, instanța de fond nu a făcut vorbire de solicitarea sa privind obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata dobânzii aferente prejudiciului suferit calculată conform art. 120 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
A solicitat partea civilă apelantă admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale în latura civila cu consecința pronunțării unei noi hotărâri prin care să se dispună introducerea în cauza a părții responsabile civilmente și obligarea acesteia în solidar cu inculpata la plata sumei de 850.151 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat.
Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivului de apel invocat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, C. constată următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 22.10.2012 dat în dosarul de urmărire penală numărul 1187/P/2010, Tribunalul Iași a fost investit cu judecarea în primă instanța a inculpatei S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta normativă prevăzută de art.9 alin. (1) lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, constând în aceea că, în perioada 01.07.2004 – 31.07.2005, la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitatea sa de administrator și asociat unic al . C., jud. Iași, inculpata nu a înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 228 de facturi fiscale emise de aceasta, având ca efect neplata unui impozit pe profit de 295.976 lei și a TVA în valoare de 175.509 lei, totalul prejudiciului adus bugetului de stat fiind de 471.485 lei, la care se adaugă accesoriile constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei, calculate până la data de 26.06.2007.
Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a procedat la administrarea unui probatoriu care să permită stabilirea, dincolo de orice îndoiala, a situației de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, sens în care a fost administrată proba testimonială, proba cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă.
În etapa deliberării, judecătorul fondului a examinat toate mijloacele de proba ce au fost administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești. În baza unei judicioase analize și evaluări a întregului material probator strâns la dosar, instanța fondului a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva dovedit petrecută în perioada 01.07.2004 – 31.07.2005 și care, în esență, se rezumă la neînregistrarea în evidența contabila a . C., jud. Iași, a unui număr total de 228 facturi fiscale în valoare totală de 1.651.082, 98 lei, emise în favoarea . Iași, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate statului cu titlu de impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată.
În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare dispusa, fiind explicitată vinovăția, sub forma intenției, reținută în sarcina inculpatei S. M. în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Totodată, cu argumente pertinente, susținute de probatoriu existent la dosar, judecătorul fondului a înlăturat apărarea pe care și-a formulat-o inculpata pe parcursul urmăririi penale și a judecății în prima instanță. A reținut judecătorul fondului că apărarea inculpatei cum că este analfabetă și că astfel nu a cunoscut faptul că trebuie să plătească vreun impozit către stat, este contrară principiului de drept după care legea se prezumă a fi cunoscută de către toți cetățenii, existând obligația legală de a cunoaște și respecta dispozițiile actelor normative care stabilesc modul în care se desfășoară actele și faptele de comerț.
În plus, instanța de control judiciar ține să puncteze faptul că atâta timp cât, în mod liber, inculpata S. M. a ales și a hotărât să îndeplinească funcția de administrator al unei societăți comerciale, societate în care de altfel avea și calitatea de unic asociat, aceasta și-a asumat toate obligațiile ce decurg de aici, între care se află și aceea de a se interesa și a cunoaște dispozițiile legii care reglementează activitatea desfășurată. Atâta timp cât legea îndeplinește condițiile de previzibilitate și predictibilitatea, destinatarul ei nu poate escalada răspunderea penală cu simpla susținere ”că nu a cunoscut-o”. În ipoteza în care pregătirea școlara nu-i permitea să înțeleagă normele juridice de interes pentru activitatea sa de administrator, inculpata S. M. fie nu ar fi trebuit să își asume o atare funcție fie ar fi trebuit să apeleze la serviciile unui specialist, în speța la serviciile unui contabil.
Cu privire la susținerea inculpatei în sensul ca ar fi apelat la serviciile unui specialist în domeniul contabilității, C. ține să arate că aceasta afirmație nu este susținută de probe, ci dimpotrivă este infirmata categoric de depoziția martorei T. A., de profesie economistă, care a relatat că la solicitarea inculpatei a făcut înregistrări în evidența contabilă a firmei acesteia, dar numai pentru documentele pe care inculpata sau fiul acesteia i le prezenta, fără a întocmi declarațiile 100 și 300 și fără a cunoaște realitatea tranzacțiilor efectuate sau valabilitatea documentelor prezentate.
De altfel, susținerea inculpatei S. M. în sensul că nu știa că pentru activitatea de comerț pe care o desfășura avea obligația de plata a unor datorii fiscale către stat, apare ca lipsita de credibilitate și, evident, nesinceră întrucât conviețuirea în cadrul unei entități statele implica pe lângă drepturi și obligații, unele dintre acestea de natura pecuniara, aspect cunoscut de orice cetățean al statului.
În considerarea celor arătate, C. reține ca fiind temeinic dovedită vinovăția inculpatei S. M. în săvârșirea infracțiunii ce formează obiectul prezentei judecăți, iar apărarea referitoare la nevinovăție invocată de aceasta în motivele de apel, apare ca nefondata, considerent pentru care nu va fi primită.
Legat de critica privitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale, instanța de control judiciar o constată neîntemeiată și pe aceasta.
Astfel, atât în forma veche de incriminare, cea prevăzuta la art. 11 lit. c) din Legea 87/1994, modificata prin Legea 161/2003 cât și în varianta normativa actuală, cea prevăzută la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate este sancționata de lege cu pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În raport cu limita maxima specială, de 8 ani închisoare, potrivit dispozițiilor art. 154 lit. c) Cod penal și respectiv art. 122 lit. c) din Codul penal din 1969, durata termenului de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, termen care începe să curgă, în cazul infracțiunilor continuate (cum este cazul infracțiunii din prezenta cauza) de la data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni, în speța de la data de 31.07.2005.
Potrivit dispozițiilor de drept penal ce reglementeaza instituția prescripției răspunderii penale, cursul termenului de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedura în cauza și, după fiecare întrrupere începe să curgă un alt termen de prescripție.
În speța de față, după sesizarea organelor judiciare prin plângerea părții civile, sesizare ce a avut loc la data de 11.06.2007, ca urmarea îndeplinirii unei multitudini de acte procedurale, cursul prescripției a fost întrupt, astfel ca nu a trecut un interval de timp de 8 ani în care organele statului sa nu fi îndeplinit niciun act de procedura.
Nici prescripția specială nu este incidenta în prezenta cauza întrucât, în varianta Codului penal din 1969, în forma anterioara modificării aduse prin Legea nr. 63/_ (act nornativ ce reprezinta pentru inculpata S. M. legea penală mai favorabila, din perspectiva termenului de prescriptie specială), aceasta forma a prescripției presupunea scurgerea unui termen total format din durata termenului prevazut de lege, în speță 8 ani, la care se adăugă jumatate din acest termen, adica 4 ani, ceea ce însemana un termen de 12 ani. Or, calculând termenul de 12 ani de la momentul 31.07.2005, se observa cu ușurință că acesta urmează să se împlinească la data de 30.07.2017, ceea ce face ca la momentul de față să nu fie împlinit și astfel să nu fie incidentă prescripția răspunderii penale.
Examinând hotărârea instanței de fond și sub aspectul încadrării în drept a faptelor dovedit, dincolo de orice îndoială, de probatoriu strâns în cauză că au fost comise de inculpata S. M., se constata ca atât procurorul, al momentul trimiterii în judecata cât și judecătorul fondului, au încadrat faptele pe textul de incriminare din Legea nr. 241/2005, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 26.08.2005, respectiv la o data ulterioara momentului la care s-a epuizat săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala reținuta în cauză (31.07.2005).
Față de această împrejurare, ținând seama de principiul de baza din dreptul penal al activității legii penale potrivit cu care legea penală se aplica infracțiunilor cât ea era în vigoare, C. constată că este greșita încadrarea în drept realizata de procuror și respectiv de instanța fondului care au reținut un act normativ – Legea nr. 241/2005 – ce nu era în vigoare la momentul comiterii infracțiunii cercetate și respectiv judecate. Însă, anterior momentului intrării în vigoare a Legii 241/2005, fapta constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate era incriminate în art. 11 lit. c) din Legea 87/1994, modificata prin Legea 161/2003, ceea ce face îndeplinita condiția de tipicitate a infracțiunii, diferența fiind data de actul normativ care o prevedea.
Pentru considerentele prezentate, C. urmează să înlăture deficiența semnalată în sentința penală supusă examenului de față și să facă aplicarea dispozițiilor art. 386 Cod procedura penală referitoare la schimbarea încadrării juridice în așa fel încât faptele să fie încadrate în drept în actul normativ în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, Legea nr. 87/1994, modificata prin Legea 161/2003.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin sentința penală apelată, condamnarea inculpatei S. M., din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. l, lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, modificata prin Legea 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.
Referitor la încadrarea în drept a faptei ce formează obiectul judecății de față, în contextul intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a unui nou Cod penal, se constată că
instanța de fond a efectuat o analiza comparativa și globala a celor doua legi penale generale (Codul penal din 1969 și Codul penal actual), în deplin acord cu cele statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, analiza la finele căreia, în mod corect, a identificat ca fiind mai favorabila pentru inculpata S. M., legea penala veche.
La stabilirea regimului sancționator, prima instanță a avut în vedere și a dat eficiență criteriilor generale de individualizare judiciara înscrise la art. 72 din Codul penal din 1969, respectiv gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatei, precum și atitudinea procesuală adoptata de acesta în raport cu infracțiunea imputată și comportamentul avut pe tot parcursul procesului penal.
Rezultă din considerentele sentinței penale analizate că, în operațiunea de individualizare judiciara au fost avute în vedere, pe lângă circumstanțele reale, și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatei S. M., reținându-se că acesta nu este cunoscută cu antecedente penale și că a manifestat o conduita procesuală corecta și cooperantă.
Se reține astfel că elementele referitoare la persoana inculpatei invocate de acesta în motivarea căii de atac de față au fost avute în vedere și ”cântărite” de judecătorul fondului atunci când a stabilit cuantumul pedepsei principale și modalitatea de executare a acesteia, apreciind că nu se impune ca pedeapsa închisorii să fie executată în regim privativ de libertate.
Pedeapsa de 4 (doi) ani închisoare aplicată inculpatei apelante S. M. de către prima instanță, analizată în raport cu gravitatea sporita a infracțiunii comise, cu împrejurările concrete în care acestea a fost comisă, întinderea în timp a activității infracționale și caracterul repetat al acțiunilor ilicite, cu urmarea produsă și cu faptul că inculpata nu a făcut nici un demers în vederea recuperării, cel puțin parțial, a prejudiciului produs, apare ca fiind proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatei.
În considerarea argumentelor sus redate, C. reține ca pedeapsa aplicată inculpatei este proporțională cu gravitatea concreta a faptei și cu elementele referitoare la persoana inculpatei, iar critica acesteia referitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate de instanța de fond apare ca fiind nejustificată, hotărârea examinata fiind legală și temeinică sub acest aspect.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, C. constată că a cesta este nefundat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Cât privește critica neintroduceri în cauza, în calitate de parte responsabilă civilmente, a ., instanța de control judiciar reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Codul de procedura penală din 1968, act normativ în vigoare la momentul derulării procedurii în fața instanței de fond, mai înaintea începerii cercetării judecătorești), introducerea în cauză a părții responsabile civilmente nu constituia o obligație ce incuba instanței de judecată, ci acest demers se putea realiza din oficiu sau la cererea părții civile, pe tot parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecata însă, nu mai târziu de momentul citirii actului de sesizare al instanței.
În prezentul dosar, interesul în introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a . este evident că aparținea părții civile care, prin reprezentanții săi, în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată până la termenul de judecata din data de 17.01.2013, termen la care s-a citit actul de inculpare, nu a formulat o cerere de introducere în dosar a părții responsabile civilmente.
Față de aceasta situație, reținând și principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa culpă), C. va înlătura critica părții civile apelante referitoare la aspectul analizat.
În condițiile în care . nu a fost introdusă în cauza, în calitate de parte responsabilă civilmente, aspect ce nu poate fi imputat instanței fondului, ci mai degrabă părții civile, este evident că societatea comercială menționată nu putea fi obligată în solidar cu inculpata la plata despăgubirilor și, de asemenea, bunurile sale nu puteau să formeze obiectul măsurilor asiguratorii ce au fost dispuse în cauză.
Cu privire la prejudiciul material produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscala, se reține că din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză și, în mod special, raportul de expertiza contabilă judiciară întocmit de expertul contabil Adomnoaie C., rezulta că prin neînregistrarea în evidența contabilă a celor 228 facturi fiscale s-a produs o paguba materială formata din impozitul pe profit datorat bugetului de stat în cuantum de 295.976 lei și taxa pe valoare adăugată în cuantum de 175.509 lei; cele doua sume adunate formează suma totală de 471.485 lei, suma care de altfel, în cursul urmăririi penale, a fost solicitată de partea civilă cu titlu de pretenții civile și, în plus, s-a cerut adăugarea accesoriilor constând în majorări în sumă totală de 348.227 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 30.439 lei.
În cursul judecății, înainte de citirea actului de sesizare, partea civilă a precizat cuantumul pretențiilor civile de 850.151 lei la care a solicitat să fie adăugată dobânda legală prevăzuta de art. 120 din O.G. 92/2003.
Verificând din oficiu conținutul sumei de 850.151 lei precizata ulterior de partea civilă, C. constată că aceasta este compusă din următoarele 4 sume: 295.976 lei, impozit pe profit, 175.509 lei, taxa pe valoare adăugată, 348.227 lei, majorări și 30.439 lei, penalități de întârziere.
Se observa ca în cererea de constituire de parte civilă făcuta în cursul judecății, partea civilă nu a explicitat în nici un fel (nici în fapt și nici în drept) cererea sa privitoare la acordarea dobânzii legale prevăzuta de art. 120 din O.G. 92/2003, în condițiile în care, dat fiind faptul că acțiunea civilă din procesul penal, este supusă regulilor procesului civil, iar reclamatul are obligația de a explicita pretențiile și de a și le proba, se constată că partea civilă nu numai ca nu a făcut nicio proba pentru diferența pretențiilor civile solicitate ulterior, dar nici nu a explicitat de ce anume se cer sume bănești suplimentare celor precizate inițial și care ar fi temeiul de drept în baza căruia la sume reprezentând majorări și penalități de întârziere se solicită și dobânda legală.
Față de acestea, reținând că probatoriul a dovedit un prejudiciu într-un cuantum identic cu cel reținut de instanța de fond, C. constată că sentința penală examinata este corecta în acesta privință, iar critica părții civile apelante este nefondată.
În considerarea argumentelor anterior redate, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, C. urmează să dispună respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de partea civilă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței penale nr. 797/NCPP din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarul sub toate aspectele, se observa că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.13 din Legea nr.241/2005, stabilind ca după rămânerea definitivă a hotărârii, un exemplar de pe aceasta se fie comunica Oficiului privind Registrul Comerțului în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni referitoare la interdicția de a mai deține calitatea de administrator, dispusă împotriva inculpatei.
Cu privire la această dispoziție, reținând ca ea are ca suport legal un articol din actul normativ ce nu era în vigoare la momentul comiterii infracțiunii, observând că legea nr. 87/1994 nu cuprindea o normă juridica identica cu cea din art. 13 Legea nr. 241/2005, pentru acuratețea actului de justiție, apreciind că din considerente ce țin de punerea în executare a hotărârii judecătorești, se impune a fi înlăturat din sentința penală apelată doar temeiul de drept al dispoziției de comunicare a unui exemplar de pe sentință, Oficiului privind Registrul Comerțului, nu și dispoziția în sine.
În considerarea tuturor argumentelor anterior redate, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, C. urmează să dispună admiterea apelului declarat de inculpata S. M., împotriva sentinței penale nr. 797/NCPP din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _ , sentință pe care o va desființa, în parte, în latura penală.
Procedând la rejudecarea cauzei, se va face aplicarea dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală, urmând a fi schimbată încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin sentința penală apelată, condamnarea inculpatei S. M., din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. l, lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, modificata prin Legea 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.
Pentru argumentul arătat mai sus, se va dispune înlăturarea din sentința penală apelată a temeiului de drept al dispoziției de comunicare a unui exemplar de pe sentință, Oficiului privind Registrul Comerțului.
Toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate se impun a fi menținute, neexistând motiv pentru modificarea lor.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (2) și alin. (3) Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpata S. M., fiica lui C. și F., născută la data de 22.07.1960, în mun. Iași, jud. Iași, fără antecedente penale, CNP_, domiciliată în comuna C., .. Iași, împotriva sentinței penale nr. 797/NCPP din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _ , sentință pe care o desființează în parte în latura penală.
Rejudecând cauza:
În baza art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin sentința penală apelată, condamnarea inculpatei S. M., din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. l, lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 11 lit. c din Legea 87/1994, modificata prin Legea 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.
Înlătură din sentința penală apelată temeiul de drept al dispoziției de comunicare a unui exemplar de pe sentință, Oficiului privind Registrul Comerțului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, .. 26, prin reprezentanții săi legali, împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate cu ocazia judecării apelului declarat de inculpata S. M., rămân în sarcina statului.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă partea civilă apelantă A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia soluționării apelului pe care l-a declarat .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2014.
Președinte, Judecător,
D. A. A. C.-C.
Grefier,
L. R.-C.
Red și tehnored jud. CCA
6 exemplare/30.01.2015
Jud fond L. N.
| ← Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 87/2015. Curtea de Apel IAŞI | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
