Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 847/2014. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 847/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 847/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 847/2014

Ședința publică de la 19 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. E. C.

Judecător A. G. O. M.

Grefier E. A.

Pe rol fiind pronunțarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria P. și de inculpatul A. D., împotriva sentinței penale nr. 119 din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, având ca obiect ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 321 C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 18 noiembrie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 3 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 10 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru, 18 decembrie 2014 când din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 19 decembrie 2014.

Ulterior deliberării:

C. DE A.

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 119 din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., s-au dispus următoarele:

” Condamnă inculpatul A. D., fiul lui A. si L., nascut la 7.04.1966, CNP_, domiciliat în Gherăești, jud.N., la pedeapsa de 9600 (nouămiișasesute) lei amendă penală (120 zile amendăx80 lei) pentru savarsirea infractiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.371 Cod pen, cu aplic.art.art.5 al.1 CP, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.321 al.1 Cod pen din 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.63 Cod pen, privind înlocuirea pedepsei amenzii neexecutate cu rea credință cu închisoarea.

În tem.disp.art.16 al.1 lit.b Cod pr.pen, rap.la art.4 Cod pen și art.151 pct.3 din Legea 187/2012, achită inculpatul privind săvărșirea infracțiunii prev.de art.135 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

În tem. art. 274 al. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare stat în sumă de câte 1400 lei, din care câte 1000 lei-cheltuieli u.p.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.”

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

”Prin rechizitoriul nr.1433/P/2010 din 14.08.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul A. D. privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev de art. 321 al 1 C.p. și uz de armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, fără drept prev de art 135 din Legea 295 /2004, ambele cu aplic. dispoz art 33 lit a Cp.

În fapt, s-a arătat că în noaptea de 6/7 aprilie 2010, la Restaurantul Route 85 de pe raza comunei Mircești, satul Iugani, jud. Iași, se aflau două grupuri de tineri, primul format din numiții T. P., T. C., T. P. M., G. C., D. P. R., Hîrja A. A., Z. P. și V. I. iar al doilea grup; format din numiții A. E., C. A. I., M. A. M., B. S. D. și alții. La un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cele două grupuri a avut loc un schimb de replici întrucât numiții C. A. I. și A. E. au adresat cuvinte și expresii neprincipiale numitelor Hîrja A. A. și Z. P..

Numitul G. C. s-a ridicat de pe scaun și a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței numitului C. A. I., după care G. C. și A. E. și-au aplicat lovituri reciproc suferind leziuni după cum urmează: A. E. a suferit leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, C. A. I. a suferit leziuni care au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, G. C. a necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Numiții T. P. și T. P. M. au aplicat și ei lovituri numiților A. E. și C. A. iar, în urma scandalului produs în incinta localului au fost sparte mai multe sticle și pahare precum și alte bunuri, creându-se un prejudiciu de aproximativ 177 lei.

Administratorul societății, numitul D. G. a formulat plângere prealabilă față de persoanele mai sus menționate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin. 1 Cod Penal, însă pe parcursul cercetărilor, acesta și-a retras plângerea prealabilă formulată.

După finalizarea conflictului, cele două grupuri au părăsit localul după cum urmează: un autoturism marca Honda înmatriculat în Marea Britanie, condus de numitul D. P. R. și în care se aflau și numiții T. P. și T. P. M., urmat de un autorism marca Skoda, model Superb, cu nr. de înmatriculare_ condus de numita V. I., în care se afla prietenul acesteia, numitul G. C.. Ultimul în coloană, se afla autoturismul marca Ford model Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul T. C. și în care se mai aflau numitele Hîrja A. A. și Z. P.. Cele trei autoturisme se îndreptau spre domiciliu în ..

Învinuitul A. E. a plecat la volanul autoturismului marca Audi, model A6, cu nr. de înmatriculare_ urmărind coloana de mașini mai sus menționată și mergând astfel în direcția opusă domiciliului său, respectiv .. în autoturismul acestuia se mai afla și numitul C. A. I., restul persoanelor din grupul său rămânând în incinta barului.

La un moment dat, în apropierea trecerii de cale ferată spre satul Mircești, numitul A. E. a efectuat manevre de depășire a autoturismului condus de numitul T. C., după care a frânat brusc în fața acestuia, motiv pentru care numitul T. C. nu a putut evita impactul si a tamponat autoturismul condus de A. E. în partea stângă. Acest aspect rezultă din coroborarea declarației părții vătămate, declarația martorului Z. P., declarația martorului Hîrja A. A. cu declarațiile martorului V. I. și cu declarația G. C..

Întrucât, imediat după conflictul din barul Route 85, învinuitul A. E. l-a apelat telefonic pe tatăl său, inculpatul A. D., spunându-i ce s-a întâmplat în incinta barului, acesta din urmă s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi, model Q7, cu nr. de înmatriculare_ către barul Route 85. În autoturismul acestuia a urcat și martorul M. A. M., după care au continuat urmărirea autoturismelor mai sus menționate.

Autoturismul condus de numitul T. C. a fost ajuns din urmă de către autoturismul condus de inculpatul A. D., care a scos mâna pe geam, îndreptând un pistol spre numitul T. C. și somându-i pe pasageri să iasă din autoturism. In acest sens a tras mai multe focuri în aer, după care a tras spre autoturismul numitului T. C., pulverizând ambele geamuri laterale față.

Numita Z. P. a declarat faptul că a fost lovită ușor la mâna stângă, suferind o excoriație, prezentând în acest sens un certificat medico-legal, însă nu a formulat plângere pentru lovire.

Pasagerele Hîrja A. A. și Z. P. au ieșit în fugă din autoturism și au alergat pe câmp în direcții opuse, după care s-au întâlnit și au oprit un autoturism de poliție care patrula în zonă.

Acestea l-au apelat telefonic pe numitul D. P. R., care a venit cu autoturismul marca Honda pentru a le prelua. Astfel, s-au deplasat cu autoturismul marca Honda spre . la un moment dat că sunt urmăriți de autoturismul marca Audi, model Q7, condus de inculpat, șoferul a oprit brusc într-un șanț din fața barului Latina din satul Hălăucești și s-au ascuns în spatele barului.

Din autoturismul Audi Q7 au coborât atât inculpatul cât și martorul M. A. M., care i-au căutat pe pasagerii din autoturismul Honda. Inculpatul avea asupra într-o mână pistolul cu care trăsese focurile de armă anterior, iar în cealaltă mână o lanternă cu care i-a căutat pe cei trei inclusiv în toaleta barului.

Faptul că inculpatul A. D. a folosit fără drept o armă neletală asupra autoturismului numitului T. C., tulburând astfel liniștea si ordinea publică și creând astfel o stare de temere, rezultă din declarațiile părții vătămate, din declarațiile martorilor Hîria A. A. si Z. P..

De asemenea, focurile de armă au mai fost auzite și de către martorii V. I. și G. C. care se aflau în autoturismul marca Skoda si care și-au continuat drumul spre casă cu farurile stinse, de frică să nu fie observați.

De asemenea, din declarația agentului de poliție G. E., rezultă că numitele Hîrja A. A. și Z. P. au ieșit în fața autoturismului, fiind foarte speriate și părând a fi în stare de șoc.

Împrejurarea că inculpatul A. D. s-a deplasat la barul Latina cu pistolul asupra sa, rezultă si din declarațiile martorilor B. L. A., Dîscă A. și A. A., fiica administratorului barului Latina, care a declarat faptul că s-a panicat în momentul în care a văzut pistolul. Aceasta a mai declarat că inculpatul A. D. izbea ușile de la baie întrucât nu-i găsise pe tinerii căutați, astfel că prin atitudinea sa și prin afișarea pistolului într-un mod intimidant, inclusiv în incinta barului, inculpatul a creat o stare de temere persoanelor aflate acolo. Faptul că pasagerii autoturismului Honda pe care inculpatul îi căuta erau extrem de speriați, rezultă și din modul în care aceștia au lăsat autoturismul cu farurile aprinse și cu portierele deschise în șanțul din fața barului.

Martorii din incinta barului Latina, numiții B. L. A., Dîscă A., A. A. și C. B. I. l-au recunoscut după fotografie pe inculpatul A. D., ca fiind cel care a intrat în incinta barului având un pistol asupra sa. Din procesul verbal rezultă că numita A. A. M. a afirmat cu certitudine că inculpatul A. D. avea o armă asupra sa.

Din planșa fotografică rezultă avarierea autoturismului numitului T. C..

Din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că restul urmelor aflate pe caroseria autoturismului numitului T. C. nu au fost efectuate cu o armă.

Din declarația numitului T. C. rezultă faptul că, la momentul la care a fost ajuns din urmă de către autoturismul condus de către inculpatul A. D., după ce acesta a tras cu arma în aer și către mașina sa, l-a forțat să iasă din autoturism și să se așeze cu fața la pământ, lucru pe care l-a și făcut. în momentele imediat următoare, partea vătămată a simțit o lovitură puternică în zona cefei, însă nu a văzut cine l-a lovit dar bănuiește că a fost lovit de către inculpatul A. D..

De asemenea, din declarația numitului T. P. M. rezultă faptul că în noaptea respectivă, auzind faptul că T. C. a fost lovit, s-au întors din drum și l-au văzut pe T. C. căzut și plin de sânge iar lângă el se aflau atât A. E. cât și C. A. împreună cu organele de poliție. Acesta a declarat că nu știe cine l-a lovit pe T. C.. Același lucru îl confirmă și numitul T. P..

Martorul Hîrja A. A. a declarat că după ce a ieșit din autoturismul condus de T. C., în momentul în care inculpatul A. D. a tras cu pistolul spre autoturism, a văzut că inculpatul l-a tras pe T. C. afară din autoturism cu forța, l-a pus jos și a executat câteva mișcări cu picioarele ca și cum l-ar fi lovit. Martora a mai declarat că din autoturismul Audi Q7 a mai coborât și numitul M. M. A. însă nu a văzut ce a făcut acesta deoarece s-a îndepărtat în fugă.

Numitul T. P. a declarat faptul că a fost lovit cu pumnul in zona feței de către numitul A. E., în momentul în care s-au întors cu mașinile în locul în care se afla căzut numitul T. C.. Nici una dintre persoanele audiate în cauză nu confirmă însă că numitul T. P. ar fi fost lovit la momentul respectiv, motiv pentru care se va dispune soluția neînceperii urmăririi penale față de A. E.,deoarece fapta nu există.

În ceea ce privește pe inculpat, acesta a recunoscut în cursul urmăririi penale doar faptul că s-a deplasat la barul Latina, negând faptul că ar fi avut vreo armă de foc sau neletală asupra sa în noaptea respectivă sau că ar fi lovit pe cineva în noaptea respectivă.

Au fost administrate ca mijloace de probă: proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, procese verbale de recunoaștere după fotografii și planșe foto, proces verbal de confruntare, certificate medico-legale, certificat medico-legal Z. P., planșă fotografică conținând imaginile pistolului marca MAUSER aparținând inculpatului, planșă fotografică conținând imaginile autoturismelor avariate, raport constatare tehnico-științifică, planșă foto M. A. M., declarațiile martorilor T. C., Z. P., V. I., B. L. A., Dîscă A., C. B. I., Hîrja A., A. A. M., V. P. P., D. P. R., declarațiile învinuiților A. E., G. C., T. P., T. P. M., C. A. I., declarațiile inculpatului.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 12.04.2010, numitul T. C. din Boțești - Nisiporești, Jud. N., a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea de către numitul A. E. și alte persoane a infracțiunilor de vătămare corporală și distrugere. El a menționat că autori agresiunii comise asupra sa sunt A. E., A. D. și C. A. I..

De asemenea, și numitul A. E. a formulat o plângere cu privire la săvârșirea de către numitul G. C. a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal și a infracțiunii de distrugere săvârșită de numitul T. C..

Se mai reține că și numitul T. P. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către numitul A. E..

De asemenea, la data de 07.04.2010, numitul G. C. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal de către numiții A. E. și C. A. I..

La data de 12.04.2010, numitul C. A. I. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal de către G. C..

Instanța reține că la data de 7 aprilie 2010, orele 02,30, organele de poliție din Mircești au fost sesizate că la pensiunea aparținând . din Iugani - Mircești a avut loc o altercație între mai mulți tineri. Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, organele de poliție s-au deplasat spre locul respectiv, pe drum autoturismul de serviciu fiind oprit de două femei, foarte panicate, care au relatat că un băiat fusese agresat în zonă. Într-adevăr, lângă o mașină avariată a fost găsit întins la pământ un bărbat, identificat ca fiind T. C., acesta fiind ulterior transportat de la locul respectiv cu o ambulanță. În zonă au mai fost găsite patru persoane, aflate în stare de nervozitate precum și alte două autoturisme avariate. De asemenea, la locul respectiv a mai sosit încă un autoturism condus de numitul A. E., în care se mai afla ca pasager C. A. I..

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în seara anterioară la Restaurantul Route 85 din localitatea Iugani - Mircești, se aflau două grupuri de tineri, primul format din numiții T. P., T. C., T. P. M., G. C., D. P. R., Hîrja A. A., Z. P. și V. I. iar al doilea grup, format din numiții A. E., C. A. I., M. A. M., B. S. D. și alții. La un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cele două grupuri a avut loc un schimb de replici întrucât numiții C. A. I. și A. E. au adresat cuvinte și expresii neprincipiale numitelor Hîrja A. A. și Z. P..

Ulterior numitul G. C. l-a lovit cu pumnul pe C. A. I., după care G. C. și A. E. și-au aplicat lovituri reciproce. În urma acestui conflict A. E. a suferit leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, C. A. I. a suferit leziuni care au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, G. C. a necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum rezultă din certificatele medico legale de la dosar.

De asemenea, și numiții T. P. și T. P. M. au aplicat și ei lovituri numiților A. E. și C. A., în urma scandalului fiind distruse în localul mai multe sticle și pahare și alte bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 177 lei.

Administratorul societății, numitul D. G. a formulat plângere prealabilă față de persoanele mai sus menționate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin. 1 Cod Penal, însă pe parcursul cercetărilor, acesta și-a retras plângerea prealabilă formulată.

După încheierea conflictului, persoanele respective au părăsit localul cu mai multe autoturisme: un autoturism marca Honda înmatriculat în Marea Britanie, condus de numitul D. P. R. și în care se aflau și numiții T. P. și T. P. M., urmat de un autoturism marca Skoda, model Superb, cu nr. de înmatriculare_ condus de numita V. I., în care se afla prietenul acesteia, numitul G. C.. Ultimul în coloană, se afla autoturismul marca Ford model Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul T. C. și în care se mai aflau numitele Hîrja A. A. și Z. P.. Cele trei autoturisme se îndreptau spre domiciliu în .> Învinuitul A. E. a plecat la volanul autoturismului marca Audi, model A6, cu nr. de înmatriculare_ urmărind coloana de mașini mai sus menționată și mergând în direcția opusă domiciliului său, respectiv ., în autoturismul acestuia mai aflându-se și numitul C. A. I..

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor T. C., Z. P., Hîrja A. A., V. I. și G. C., în apropierea trecerii de cale ferată spre satul Mircești, numitul A. E. a efectuat manevre de depășire a autoturismului condus de numitul T. C., după care a frânat brusc în fața acestuia, T. C. nemaiputând evita impactul si tamponându-se de autoturismul condus de A. E..

Întrucât, imediat după conflictul din barul Route 85, învinuitul A. E. l-a apelat telefonic pe tatăl său, inculpatul A. D., spunându-i ce s-a întâmplat în incinta barului, acesta din urmă s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi, model Q7, cu nr. de înmatriculare_ către barul Route 85. În autoturismul acestuia a urcat și martorul M. A. M., după care au continuat urmărirea autoturismelor mai sus menționate.

Autoturismul condus de numitul T. C. a fost ajuns din urmă de autoturismul condus de inculpatul A. D., care a scos mâna pe geam, îndreptând un pistol spre numitul T. C. și somându-i pe pasageri să iasă din autoturism. Inculpatul a tras mai multe focuri în aer, după care a tras spre autoturismul numitului T. C., pulverizând ambele geamuri laterale față, planșa fotografică confirmând avarierea autoturismului.

Aceste împrejurări sunt confirmate prin declarațiile lor atât de numitul T. C. cât și de martorele Z. P. și Hîrja A. A., care au ieșit în fugă din autoturismul lui T. C., pe drum oprind mașina poliției. Și de agentului de poliție G. E. care se deplasa cu autoturismul din dotare spre locul incidentului a arătat că numitele Hîrja A. A. și Z. P. au ieșit în fața autoturismului, fiind foarte speriate și părând a fi în stare de șoc.

Astfel, martora Hîrja A. A. a declarat că a ieșit din autoturismul condus de T. C., în momentul în care inculpatul A. D. a tras cu pistolul spre autoturism, după care a văzut că inculpatul l-a tras pe T. C. afară din autoturism cu forța, l-a pus jos și a executat câteva mișcări cu picioarele ca și cum l-ar fi lovit. Martora a mai declarat că din autoturismul Audi Q7 a mai coborât și numitul M. M. A. însă nu a văzut ce a făcut acesta deoarece s-a îndepărtat în fugă.

În ceea ce privește pe martora Z. P. a declarat faptul că a fost lovită ușor la mâna stângă, suferind o excoriație, prezentând în acest sens un certificat medico-legal, însă nu a formulat plângere pentru lovire.

De asemenea, și martorii V. I. și G. C. care se aflau în autoturismul marca Skoda si care și-au continuat drumul spre casă cu farurile stinse, de frică să nu fie observați, au declarat că au auzit focuri de armă.

Din declarația numitului T. C. rezultă că în momentul la care a fost ajuns din urmă de către autoturismul condus de inculpatul A. D., după ce acesta a tras cu arma în aer și către mașina sa, acesta l-a forțat să iasă din autoturism. La solicitarea acestuia, s-a așezat cu fața la pământ, după care a simțit o lovitură puternică în zona cefei, nu a văzut cine l-a lovit dar bănuiește că a fost lovit de către inculpatul A. D..

De asemenea, se mai reține și declarația numitului T. P. M. care arată că în noaptea respectivă, auzind că T. C. a fost lovit, s-au întors din drum și l-au văzut pe acesta căzut și plin de sânge iar lângă el se aflau atât A. E. cât și C. A. împreună cu organele de poliție.

Se mai reține că ulterior numitele Hîrja și Z. l-au apelat telefonic pe D. P. R., care a venit cu autoturismul marca Honda pentru a le prelua. Ei s-au deplasat cu autoturismul marca Honda spre . că sunt urmăriți de autoturismul condus de inculpat, s-au oprit brusc într-un șanț din fața barului Latina din satul Hălăucești și s-au ascuns în spatele barului, lăsând autoturismul cu farurile aprinse și cu portierele deschise.

Atât inculpatul cât și martorul M. A. M. au coborât din autoturism, aici inculpatul căutând pasagerii din autoturismul Honda, având într-o mână un pistol iar în cealaltă mână o lanternă (pasageri pe care i-a căutat inclusiv în toaleta barului).

Împrejurarea că inculpatul A. D. s-a deplasat la barul Latina cu pistolul asupra sa este confirmată de martorii B. L. A., Dîscă A. și A. A., aceasta din urmă declarând că s-a panicat în momentul în care a văzut pistolul. Întrucât inculpatul izbea ușile de la baie întrucât nu-i găsise pe tinerii căutați, s-a creat o stare de temere persoanelor aflate acolo.

Instanța reține că în cursul cercetărilor a fost efectuată o recunoaștere din fotografii, martorii B. L. A., Dîscă A., A. A. și C. B. I. - aflați in incinta barului Latina –recunoscându-l după fotografie pe inculpatul A. D., ca fiind cel care a intrat în incinta barului având un pistol asupra sa.

În ceea ce privește pe inculpat, instanța constată că acesta a recunoscut în cursul urmăririi penale doar faptul că s-a deplasat la barul Latina, el negând că ar fi avut vreo armă asupra sa sau că ar fi lovit pe cineva în noaptea respectivă.

Întreg probatoriul, așa cum s-a reținut mai sus, contrazice însă poziția inculpatului, rezultând cu certitudine că acesta a folosit fără drept o armă neletală asupra autoturismului numitului T. C. iar în incinta barului unde a mers ulterior, a afișat într-un mod intimidant pistolul, prin atitudinea sa tulburând astfel liniștea si ordinea publică și creând astfel o stare de temere.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța constată dovedită vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod pen, pentru care va dispune condamnarea sa la pedeapsa de 9600 lei amendă penală (120 zile amendă x 80 lei), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod pen din 1969. Se apreciază astfel că dispozițiile legii noi sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul naturii pedepsei.

La individualizarea naturii și cuantumului pedepsei se reține împrejurările comiterii faptei, urmările produse, atitudinea inculpatului și conduita sa anterioară, precum și aceea că acesta nu are antecedente penale și este inserat în societate.

Se va atenționa inculpatul asupra disp.art.63 Cod pen privind posibilitatea înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.135 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, având în vedere că textul a fost abrogat prin art.151 din Legea 187/2012, va dispune achitarea inculpatului, în tem.art.16 al.1 lit. b Cod pr. pen.

Văzând și disp.art.274 al.1 Cod pr. P..”

În termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost apelată de procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria P., fiind criticată pentru nelegalitate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului cu privire la infracțiunea uz de armă neletală din categoria celor supuse avizării fără drept, întrucât prevederile art. 4 Cod penal nu sunt aplicabile, fiind incidente dispozițiile art. 3 alin. 2 Cod penal. Potrivit acestor prevederi, disp. art. 4 nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Chiar dacă potrivit art. 151 alin. 3 din L. 187/2012, pentru punerea în aplicare a legii 286/2009 privind noul Cod Penal, art. 135 din Legea 295/2004 a fost abrogat, fapta continuă să fie încriminată în noul Cod Penal, în art. 342 alin. 2, pentru care s-a solicitat, de altfel, schimbarea încadrării juridice, atât de către procuror, cât și de către apărătorul inculpatului.

Sentința a fost criticată și pentru netemeinicie, apreciindu-se în motivele de apel ale procurorului că se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 371 din NCP și nu cea a amenzii penale și încă în cuantumul minim (de 120 zile amendă), dacă se are în vedere împrejurările și urmările faptei, dar și poziția nesinceră a inculpatului adoptată pe parcursul întregului proces penal.

Totodată sentința primei instanțe a fost apelată, în termen legal, inculpatul A. D. criticând soluția pronunțată nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg, atât în scris, cât și oral, fiind consemnate întocmai în încheierea de dezbateri.

Un prim motiv invocat de inculpat vizează faptul că, între declarațiile date de către martorii de la urmărirea penală și declarațiile date de aceeași martori în timpul cercetării judecătorești există mari contradicții.

Instanța de fond își motivează condamnarea pe două declarații, respectiv pe declarațiile martorelor Hîrja A. și Z. P.. Astfel, martora Hîrja A. arată faptul că nu poate preciza dacă persoana care avea pistolul în mână a tras în geamul mașinii sau a spart geamul cu pumnul. În data de 9.04.2010 acesta își schimbă declarația. Nici cealaltă martoră Z. P. care se afla în mașina lui T. nu-l identifică pe A. D. ca fiind persoana care ar fi scos așa-zisul pistol și ca persoana care ar fi scos pistolul ar fi tras trei focuri de armă, unul în geamurile autoturismului după care l-a scos pe T. C. din autoturism.

Contradicțiile din declarațiile celor două martore – expuse pe larg în motivele scrise – conduc, în aprecierea inculpatului, spre aplicarea principiul in dubio pro reo. Tulburarea ordinii și liniștii publice așa cum este reținută de instanța de judecată se rezumă la existența unui pistol în mâna lui A. D. și la faptul că acesta ar fi scos acel pistol, ar fi tras trei focuri în aer și apoi l-ar fi scos pe T. din mașină dar, la dosar - fila 401 - este o probă științifică din care rezultă că în momentul în care acest pistol a fost ridicat de acasă de la A. D., pistolul nu fusese folosit, este o armă cu cauciuc, armă neletală.

Solicită să se observe că la momentul la care A. D. s-a dus să-l caute pe fiul său în barul Latina, acesta ar fi avut în mână o lanternă, aspect pe care martorii îl scot în evidență. Realitatea a fost că a existat un conflict între cele două grupuri dar nu că A. D. s-ar fi dus cu pistolul, l-ar fi luat pe T., l-ar fi scos din mașină și astfel ar fi creat o stare de temere asupra celor două martore Z. P. și Hîrja A., li s-a creat o stare de temere prin existența acelui pistol în mâna lui A. D. dar, nu identificăm pistolul în mâna lui A. D. și A. D. nu a folosit armă, este proba științifică la dosarul cauzei.

C. examinând sentința penală apelată, în temeiul dispozițiilor art. 417 Cod procedură penală raportat la temeiurile invocate de apelanți, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată următoarele:

Având în vedere soluția la care se tinde prin apelul declarat de inculpat și efectele acesteia asupra răspunderii penale, C. va proceda la analiza prioritară a motivelor de apel invocate de către inculpatul A. D..

  1. Cu privire la motivele de apel invocate de inculpatul A. D. privind nevinovăția, C. reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1433/P/2010 din 14.08.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. D. privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 al 1 Cod penal din 1968 și uz de armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 135 din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968.

S-a reținut, în esență, în actul de inculpare că în noaptea de 6/7 aprilie 2010 a tras mai multe focuri de armă atât în aer, cât și spre autoturismul numitului T. C., tulburând astfel ordinea și liniștea publică și creând o stare de temere, atât persoanelor aflate în preajmă, cât și, în etapa a doua a incidentului, celor aflate în incinta barului „La T.” din .> In faza de urmărire penală, inculpatul apelant A. D. a recunoscut doar faptul că s-a deplasat la barul Latina, el negând că ar fi avut vreo armă asupra sa sau că ar fi lovit pe cineva în noaptea respectivă..

In fața instanței de fond, inculpatul apelant A. D. a uzat de dreptul la tăcere, uzând de dispozițiile art. 70 cod proc. pen. din 1968, sub imperiul căruia a debutata cercetarea judecătorească ( fila 23 dosar fond).

Și în fața instanței de apel, inculpatul, în ședința publică din 18.11.2014 a uzat de dreptul la tăcere și de a nu se autoîncrimina, precizând că nu dorește să facă declarații.

Față de criticile aduse de inculpat hotărârii judecătoriei, instanța de apel, ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a procedat la o nouă judecată în fond a procesului, prin reexaminarea probatoriului deja atașat dosarului.

Este adevărat că noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind sa-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza B. împotriva României - Hotărârea din 15 decembrie 2007). Însă atunci când starea de fapt reținută prin rechizitoriu este însușită și de instanță, această împrejurare determină ca aceasta să devină a instanței de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet și magistrați, în evaluarea și interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci fie, concordanța acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătorești, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe și, reținerea, de către instanțe, ca mai credibile, în consonanță cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Instanța de apel, examinând sentința atacată, constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu cele din fața judecătorului, respectiv cele strânse în fața procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătorești, iar scopul lor prev. în art. 97 cod proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, astfel cum s-a statuat și în practica constantă a Î.C.C.J., probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea lor și să stabilească utilitatea și concludenta acestora în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Vinovăția inculpatului apelant A. D. în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății rezultă din coroborarea tuturor probelor atașate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței.

C., reține, în acest context, următoarele:

Împrejurarea că în noaptea de 6/7 aprilie 2010, la Restaurantul Route 85 de pe raza comunei Mircești, satul Lugani, jud. Iași, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cele două grupuri aflate în localul respectiv - primul format din numiții T. P., T. C., T. P. M., G. C., D. P. R., Hîrja A. A., Z. P. și V. I.; iar al doilea grup format din numiții A. E., C. A. I., M. A. M., B. S. D. și alții - a avut loc o altercație în care tinerii menționați s-au lovit reciproc, este corect reținută, nefiind contestată.

După finalizarea conflictului în localul respectiv, cele două grupuri au părăsit localul astfel: un autoturism marca Honda înmatriculat în Marea Britanie, condus de numitul D. P. R. și în care se aflau și numiții T. P. și T. P. M., urmat de un autoturism marca Skoda, model Superb, cu nr. de înmatriculare_ condus de numita V. I., în care se afla prietenul acesteia, numitul G. C.. Ultimul în coloană, se afla autoturismul marca Ford model Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul T. C. și în care se mai aflau numitele Hîrja A. A. și Z. P.. Cele trei autoturisme se îndreptau spre domiciliu în ..

Numitul A. E. a plecat la volanul autoturismului marca Audi, model A6, cu nr. de înmatriculare_ urmărind coloana de mașini menționată și mergând astfel în direcția opusă domiciliului său, respectiv .. În autoturismul acestuia se mai afla și numitul C. A. I., restul persoanelor din grupul său rămânând în incinta barului.

Deși conflictul inițial se aplanase prin plecarea celor două grupuri de tineri, numitul A. E. – care a plecat așa cum s-a arătat în urmărirea mașinilor în care se aflau ceilalți tineri - la un moment dat a efectuat manevre de depășire a autoturismului condus de numitul T. C., după care a frânat brusc în fața acestuia, motiv pentru care numitul T. C. nu a putut evita impactul si a tamponat autoturismul condus de A. E. în partea stângă.

De asemenea, imediat după conflictul din barul Route 85, numitul A. E. l-a apelat telefonic pe tatăl său, inculpatul A. D., spunându-i ce s-a întâmplat în incinta barului, acesta din urmă s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi, model Q7, cu nr. de înmatriculare_ către barul Route 85. În autoturismul acestuia a urcat și martorul M. A. M., după care au continuat urmărirea autoturismelor menționate.

Aceste aspecte rezultă din coroborarea declarației numitului T. C., declarația martorului Z. P., declarația martorului Hîrja A. A. cu declarațiile martorului V. I. și cu declarația G. C..

Martora V. I. arată în declarația dată în fața instanței – fila 29 dosar – „toate persoanele din restaurant am părăsit localul (după conflict, n.n.), plecând cu mai multe mașini. Eu am plecat împreună cu prietenul meu G. C.. Pe drum am fost urmărită de mașina condusă de fiul inculpatului – numitul A. E., subl. n. -, simțindu-mă șicanată de acesta, care încerca să ne blocheze. În acest timp, prietenul meu discuta telefonic cu celelalte persoane de afară, aflând că a avut loc o altercație pe linia de cale ferată în care a fost implicat numitul T. C., în sensul că mașina acestuia a fost lovită de mașina condusă de numitul A. E.. (…) ulterior când am văzut mașina lui T., avea geamurile sparte și tabla avariată.”

Martora Hîrja A. A. arată în declarația dată în cursul urmăririi penale din 09.04.2010, deci imediat după incident – fila 248 dosar u.p. – că: ” îmi amintesc că înainte de a pleca (din bar, subl. n. ), l-am auzit pe A. E. cerând un telefon, pentru a chema pe cineva, pentru a *ne arăta el cine este*. Mașina în care eu cu Z. P. ne-am urcat, era Fordul Mondeo condus de T. C. și ne deplasam ultimii în coloană. L-am văzut pe A. E. urcând la volanul unui Audi A6, iar lângă el a urcat C. A. I., iar după ce noi am plecat, mașina lor a început să ne urmărească. (…) lângă mașina noastră a apărut un autoturism de teren marca Audi Q 7 în care am văzut un bărbat la volan, care purta o cămașă în carouri roșii cu alb sau gri, avea peste 40 de ani (…)și ne-a cerut să ieșim din mașina noastră. Când a ieșit pe geamul mașinii sale avea un pistol în mâna stângă, ne-a amenințat că ne împușcă dacă nu ieșim, trăgând un foc de armă în aer. Eu m-am speriat foarte tare și în timp ce încercam cu Z. P. să ieșim din mașină, bărbatul cu pistolul a coborât din mașina sa și a tras cu pistolul în geamul de la portiera șoferului, dar s-au spart amândouă geamurile de la portierele din față. (…) în timp ce mă îndepărtam de mașină am văzut că cel ce a tras cu pistolul și o altă persoană, tot bărbat, l-au tras cu forța din mașină pe T. C. și au început să-l lovească (…) ”

Aceeași martoră îl indică, cu ocazia recunoașterii după fotografie, pe inculpatul A. D. ca fiind persoana care la data de 07.04.2010 a tras cu arma în aer și spre autoturismul în care se afla aceasta și alte persoane ( fila 264 dosar u.p.)

În același sens declară și martora Z. P. în declarația dată în cursul urmăririi penale, atât în declarația olografă din 07.04.2010, deci chiar în ziua incidentului – fila 287 dosar u.p., cât și în fața procurorului – fila 277 – 282 dosar u.p.,: „ A. D. a scos mâna pe geamul mașinii sale, a tras un foc de armă cu pistolul pe care îl ținea în mână, în sus, și ne-a amenințat că ne omoară dacă nu coborâm din mașină. Imediat a coborât din mașina lui, a venit în dreptul portierei din partea stângă față a mașinii noastre și a mai tras un foc de pistol spre T. C.. În acel moment geamurile laterale de la portierele din față s-au spart…Am alergat pre șosea și am oprit mașina poliție, m-am urcat și eu și A. și am povestit, pe scurt, polițistului ce ni s-a întâmplat, solicitând acestuia să oprească lângă cele două mașini.”

Și martora Z. P. îl indică pe inculpatul A. D. ca fiind persoana care a tras un foc de armă dintr-un pistol în dimineața de 07.04.2010, în aer și spre autoturismul în care se afla ea și alte persoane, la fel ca și martora Hîrja A. A. - filele 303 – 305 dosar u.p..

Martora A. A. M. arată în declarația dată în cursul urmăririi penale din 08.04.2010, deci imediat după incident – fila 160 dosar u.p. – că: „ după ce acest bărbat s-a dat jos din mașina Audi Q 7, a venit către mine și mi-a cerut permisiunea de a intra în bar pentru a vedea dacă acolo sunt trei tineri, respectiv două fete și un băiat, pe care îi căuta. Am remarcat că acest bărbat era agitat și nervos (…) În timp ce ajunsesem aproape de capătul culoarului, eu am văzut că acel bărbat scosese de undeva, probabil dintr-un buzunar, un pistol de culoare gri și micuț. (…) Eu am văzut acel pistol în mâna bărbatului timp de circa 5 secunde, situație în care m-am panicat, am fost cuprinsă de frică (…).”

Totodată martora menționează și semnalmentele pe care le-a remarcat la inculpatul A. D., precizând că l-ar recunoaște și pe acesta și pistolul pe care l-a văzut în mâna inculpatului.

Aspectele relatate de către martora A. A. M. sunt concordante cu aspectele pe care le relatează și martorul C. A. I., în declarația dată în cursul urmăririi penale, imediat după producerea incidentului – la 14.04.2010, fila 151 și următoarele dosar u.p, astfel: „ (…) înainte ca noi să ieșim afară ( din barul La T., subl. n.), în bar au intrat în fugă Hîria A. A., Z. P. și un tânăr din comună despre care știu că lucrează în Anglia. Cei trei erau speriați și spuneau să se închidă barul că vor fi împușcați. În momentul în care am ieșit afară am văzut un Audi Q 7 (…) din care a coborât un bărbat de circa 45 de ani, îmbrăcat sport, cu o bluză roșie (…)”.

Astfel, împrejurarea că imediat după conflictul din barul Route 85, numitul A. E. l-a apelat telefonic pe tatăl său, inculpatul A. D., precum și împrejurarea că acesta din urmă s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi, model Q7, cu nr. de înmatriculare_ către barul Route 85, rezultă în mod concludent din probatoriul administrat în cauză, după cum s-a expus succint mai sus.

Totodată, faptul că inculpatul A. D. a folosit fără drept o armă neletală asupra autoturismului numitului T. C., tulburând astfel liniștea si ordinea publică și creând astfel o stare de temere – împrejurarea de fapt contestată în mod constant de către inculpat - rezultă din declarațiile părții vătămate, din declarațiile martorilor Hîria A. A., Z. P., A. A. M..

De asemenea, focurile de armă au mai fost auzite și de către martorii V. I. și G. C. care se aflau în autoturismul marca Skoda si care și-au continuat drumul spre casă cu farurile stinse, de frică să nu fie observați.

De asemenea, din declarația agentului de poliție G. E., rezultă că numitele Hîrja A. A. și Z. P. au ieșit în fața autoturismului, fiind foarte speriate și părând a fi în stare de șoc.

Împrejurarea că inculpatul A. D. s-a deplasat la barul La T. cu pistolul asupra sa, rezultă si din declarațiile martorilor B. L. A., Dîscă A. și A. A., fiica administratorului barului Latina, care a declarat faptul că s-a panicat în momentul în care a văzut pistolul. Aceasta a mai declarat că inculpatul A. D. izbea ușile de la baie întrucât nu-i găsise pe tinerii căutați, astfel că prin atitudinea sa și prin afișarea pistolului într-un mod intimidant, inclusiv în incinta barului, inculpatul a creat o stare de temere persoanelor aflate acolo. Faptul că pasagerii autoturismului Honda pe care inculpatul îi căuta erau extrem de speriați, rezultă și din modul în care aceștia au lăsat autoturismul cu farurile aprinse și cu portierele deschise în șanțul din fața barului.

Martorii din incinta barului Latina, numiții B. L. A., Dîscă A., A. A. și C. B. I. l-au recunoscut după fotografie pe inculpatul A. D., ca fiind cel care a intrat în incinta barului având un pistol asupra sa, astfel cum rezultă din procese verbale încheiate cu ocazia recunoașterii după fotografii – file 153 – 158, 163 – 168, filele 169 – 177, filele 260 – 269, filele 269 – 274, filele 303 – 305 dosar u.p.

Din procesul verbal aflat la fila 169 dosar u.p., rezultă că numita A. A. M. a afirmat cu certitudine că inculpatul A. D. avea o armă asupra sa.

Din planșa fotografică privind examinarea autoturismului marca Ford, cu nr. de înmatriculare_ – filele 371 - 375 dosar u.p., rezultă avarierea autoturismului numitului T. C..

De altfel, inculpatul a menținut poziția de nerecunoaștere în mod constant pe tot parcursul cercetării, procedându-se inclusiv la confruntarea dintre acesta și martora Z. P., ocazie cu care martora menține aspectele declarate, în sensul că inculpatul prezentat la confruntare este persoana care a tras un foc de armă dintr-un pistol în dimineața de 07.04.2010.

Martora a fost confruntată și cu numitul G. C., pentru lămurirea unor aspecte neconcordante cu privire la momentul în care a avut loc discuția dintre cei doi, martora precizând că în momentul respectiv geamurile mașinii numitului T. erau intacte, dar discuția dintre ea, numitul G. și A. a durat foarte puțin.

De asemenea, instanța de apel reține că deși martora a fost audiată în mai multe rânduri de către organele de cercetare penală – respectiv în luna iunie 2010, filele 277 – 279 dosar u.p., în data de 16.06.2010, în data de 08.04. 2010 ( a doua zi după incident), filele 293- 298 dosar u.p., se remarcă caracterul unitar și constant al aspectelor pe care martora le-a relatat, fiind constantă pe parcursul tuturor declarațiilor date cu privire la aspectul esențial al cauzei, contestat de către inculpatul apelant, și anume împrejurarea că :” din mașina Audi Q 7 un bărbat a ieșit pe geam cu un pistol în măna dreaptă, care ne-a amenințat cu pistolul (…), trăgând în acel moment un foc în sus, în plan vertical. Că, ulterior acestui moment, bărbatul respectiv i-a urmărit la barul La T. (…)”

Astfel cum s-a expus, martora a identificat bărbatul respectiv ca fiind inculpatul A. D..

În ciuda susținerilor inculpatului privind contradicțiile dintre declarațiile celor două martore pe depozițiile cărora, în accepțiunea inculpatului instanța de fond și-a fundamentat condamnarea, martorele Hîrja A. A. și Z. P., se relevă, din pasajele expuse cu titlu exemplificativ de instanța de apel, concordanța celor relatate de martore în aspectele esențiale ale cauzei, privind prezența inculpatului la locul incidentului și faptul că acesta avea asupra sa un pistol, armă de care a uzat, trăgând mai multe focuri în aer, împrejurare care a creat panică și temere în rândul persoanelor prezente, aspecte confirmate și de celelalte probe administrate în cauză. Dimpotrivă, singurele declarații neconcordante cu probatoriul administrat în cauză, sunt declarațiile inculpatului, date în cursul urmării penale, și ale fiului acestuia, numitul A. E..

De asemenea, inculpatul a susținut că nevinovăția sa în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, rezultă și din proba științifică aflată la dosar, în care se arată că pistolul ridicat de acasă de la inculpat nu fusese folosit, este o armă cu cauciuc, armă neletală.

Însă, în raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză – filele 387 – 402 dosar u.p., se precizează doar faptul că ”nu se poate stabili dacă arma de foc supusă examinării a fost folosită recent, iar urmele care ar putea atesta acest lucru port fi determinate doar printr-o analiză fizico – chimică.” În cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică se precizează, în legătură cu aceste aspect – fila 392 dosar u.p. -, că:” natura urmelor din interiorul țevii poate fi determinată prin analize chimice, care însă nu pot fi efectuate la nivelul Serviciului de Criminalistică Iași.” Astfel, susținerile inculpatului sunt nereale, cătă vreme raportul de constatare nu a exclus posibilitatea ca arma supusă examinării să fi fost folosită, ci caracterul cert al acestei împrejurări nu poate fi stabilit cu exactitate.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor este dovedită și prin procesul verbal de cercetare la fața locului și planșă foto – filele 376 – 386 dosar u.p., procese verbale de recunoaștere după fotografii și planșe foto – aflate la filele indicate mai sus, proces verbal de confruntare, certificate medico-legale, certificat medico-legal Z. P., planșă fotografică conținând imaginile pistolului marca MAUSER aparținând inculpatului, planșă fotografică conținând imaginile autoturismelor avariate, raport constatare tehnico-științifică, precum și prin declarațiile martorilor C. B. I., V. P. P., D. P. R..

C. reține că vinovăția inculpatului apelant în comiterea infracțiunilor deduse judecății este pusă în evidență prin probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele expuse anterior.

In sinteză, coroborând întregul probatoriu al cauzei, C. constată că vinovăția inculpatului apelant în comiterea infracțiunilor deduse judecății rezultă indubitabil și dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Ca o garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp. art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Astfel, în cauza B. contra României CEDO arată că "judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracțiunile deduse spre soluționare instanței - este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În baza art. 99 cod proc. pen., orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpații au statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte ,.erga omnes"; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța de apel reține că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta inculpatului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul Ia apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general. în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu"", (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbeta, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că ,.exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale", (a se vedea hotărârea nr.27 din oct. 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza V. Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rovve și Davtd contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește administrarea probelor și aprecierea caracterului concludent și necesar al acestora, C. de contencios european a afirmat în jurisprudența sa constată că, în principiu, instanțelor naționale le revine sarcina de a aprecia elementele pe care le-au obținut și relevanța celor pe care acuzații doresc să le prezinte (Barberà, Messegué și Jabardo, pct. 68). Mai precis, art. 6 § 3 lit. d) le lasă instanțelor interne sarcina de a hotărî cu privire la utilitatea unei propuneri de probă (Asch împotriva Austriei, 26 aprilie 1991, pct. 25, . nr. 203). Această dispoziție nu impune citarea și audierea tuturor martorilor apărării: după cum sugerează sintagma „în aceleași condiții”, aceasta are ca scop esențial o completă „egalitate a armelor” în materie (Bricmont împotriva Belgiei, 7 iulie 1989, pct. 89, . nr. 158). Este de competența Curții să verifice dacă acuzatul a avut o ocazie potrivită și suficientă să conteste bănuielile îndreptate împotriva sa [Kajolli împotriva Italiei (dec.), nr._/07, 29 aprilie 2008].

Astfel, pentru a avea valoare probantă declarația martorului trebuie sa se coroboreze cu celelalte probe ale dosarului, iar in speța declarațiile martorilor sunt susținute de celelalte probe cu caracter tehnic și științific, fiind concordante, aspecte ce conduc la conferirea valorii probante și, în final, la înlăturarea prezumției de nevinovăție a inculpatului.

C. reține că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective, in cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, confirmarea sau absența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art. 103 cod proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 cod proc. pen. și art. 99 cod proc. pen., îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, C. constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

Folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf l și paragraf 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele CEDO (Craxi contra Italiei parag. 86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 praag. 28; cauza SN contra Suediei parag. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei parag .2 din 28 august 1992).

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în deciziile CEDO (D. contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franței parag .53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 parag. 67; Hulki Gunes contra Turciei parag. 86 din 8 aprilie 2004), dispoziții respectate în cauză, martorii acuzării și ai apărării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpatului și a instanței.

Declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță.

Dând sens și dispozițiilor art. 5 din cod proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, astfel cum urmează a fi apreciate susținerile și declarațiile inculpatului, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile, astfel cum au fost ele expuse mai sus, în acord cu exigențele enunțate ale instanței de contencios european.

Așa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b raportat la art. 396 alin. 5 cod proc. pen., condamnarea acestuia pronunțându-se de către Curte, deoarece instanța a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege.

Față de considerentele anterior expuse, C. urmează ca, în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. „b” cod proc. pen., să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. D. împotriva sentinței penale nr. 119 din 27.05.2014 pronunțate de Judecătoria P.

  1. Cu privire la motivele de apel invocate de procuror, având în vedere că s-a statuat în analiza apelului declarat de către inculpatul A. D. cu privire la vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, C. reține următoarele:

Pentru ca legea nouă, dezincriminatoare în speță art. 151 alin. 3 din Legea nr. 187/2012 să fie eficientă ea trebuie să se aplice retroactiv, respectiv să privească fapte săvârșite anterior intrării sale în vigoare și pe care ea nu le mai incriminează. În acest sens ar fi devenit aplicabil art. 4 C. pen. care prevede că legea nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Este adevărat că în legea nouă menționată se abrogă prevederile art. 135 din Legea nr. 295/2004, însă prin art. 342 din codul penal actual s-a incriminat ca infracțiune fapta de „deținere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, în Capitolul III al codului penal, intitulat: „Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive”. Astfel, în aceste cazuri, nu poate fi vorba de „abolițio criminis” și de incidența art. 4 cod pen., ci, dimpotrivă, de incidența art. 5 cod penal, care instituie principiul aplicării legii penale mai favorabile.

C. constată din conținutul art. 342 cod penal că fapta prevăzută de art. 135 din Legea nr. 295/2004 nu a fost scoasă în afara ilicitului penal prin art. art. 151 alin. 3 din Legea nr. 187/2012. Nu se confundă abrogarea unei dispoziții de incriminare cu dezincriminarea faptei pe care acea dispoziție o prevede ca infracțiune, existând posibilitatea ca fapta penală la care se referă să continue a fi incriminată printr-o altă dispoziție cu caracter penal. În speță, nu avem o abrogare cu dezincriminare, fapta regăsindu-se în cuprinsul art. 342 alin. 2 cod pen., ca infracțiune de sine stătătoare cu un regim sancționator mai puțin sever.

Așa fiind, câtă vreme infracțiunea de „ uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”, continuă să fie încriminată ca infracțiune în prevederile art. 342 alin. 2 cod penal, nu suntem în prezența unei dispoziții de dezincriminare, cum greșit a reținut prima instanță, ci suntem în prezența unei situații tranzitorii determinate de succesiunea legilor penale de la săvârșirea unei infracțiuni și până la judecarea ei, art. 5 cod penal instituind principiul aplicării legii penale mai favorabile infractorului.

În acest context, C. reține că în cadrul analizei legii mai favorabile, în concret și în ansamblul ei, ceea ce include inclusiv analiza modalităților de executare a pedepsei, deși legea nouă prevede o sancționare în limite mai reduse pentru ambele infracțiuni deduse judecății, din perspectiva modului de sancționare a concursului de infracțiuni și a modalității de executare, codul penal anterior și legea specială oferă soluția cea mai favorabilă pentru inculpat, motiv pentru care se vor reține aceste dispoziții.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 39 cod penal, regulile privind concursul de infracțiuni sunt mai aspre prin noile dispoziții care impun aplicarea unui spor fix și obligatoriu, față de prevederile art. 33 și 34 cod penal din 1968, sub imperiul cărora aplicarea sporului era facultativă, condiții în care se identifică aceste prevederi ca fiind legea mai favorabilă și a cărora aplicare o va face instanța de apel.

În ceea ce privește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, analizând comparativ dispozițiile corespondente din legile penale succesive, rezultă fără echivoc că dispozițiile din Codul penal din 1969 reprezintă legea mai blândă, deoarece nu prevede obligația prestării unei munci în folosul comunității și acordul inculpatului în acest sens ( acord pe care inculpatul apelant nu l-a exprimat în prezenta cauză), astfel că instanța de apel, va opta pentru executarea pedepsei rezultante în condițiile suspendării sub supraveghere prev. de art. 86 ind. 1 și următoarele cod penal din 1968.

S-au impus aceste precizări anterior analizei cu privire la aspectele de netemeinicie, pe de o parte motivat de faptul că instanța de apel constatând că infracțiunea prev. de art. 135 din lg. nr. 295/2004 nu a fost dezincriminată, va dispune condamnarea inculpatului, iar pe de altă parte, pentru coerența argumentelor instanța de apel va face trimitere, astfel, doar la dispozițiile legale incidente din legea identificată ca fiind mai favorabilă, respectiv codul penal din 1968.

Referitor la individualizarea judiciară, se spune că „este operațiunea judecătorească de determinare a sancțiunii care urmează să fie efectiv aplicată, în limitele impuse de tariful abstract, cu modificările lui legale sau chiar în afara acestor limite, dar în măsura îngăduită de lege”. Din această definiție, rezultă că individualizarea judiciară este făcută numai de instanța de judecată și prin ea se determină sancțiunea concretă pentru infracțiunea comisă, cu respectarea limitelor speciale (minime și maxime) prevăzute de lege și chiar cu depășirea acestor limite în cazul constatării cauzelor de agravare sau de atenuare. Individualizarea este, în același timp, un proces care se adaptează prin menirea sa la realitățile sociale și juridice, la evoluția politicii penale, dar, mai ales, la felul în care sunt percepute anumite tipuri de infracțiuni la un moment istoric dat.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii, trebuie să se aibă în vedere fapta comisă de infractor (gravitate, mod de săvârșire, urmări, etc.), dar și o evaluare a situației personale a infractorului în raport cu pericolul social al acestuia pentru ordinea publică (forma de vinovăție, antecedente, starea psiho - fizică, starea de pericol, etc.).

Conform art. 72 cod penal din 1968, „(...) la stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ține seama de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gravitatea faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Spre deosebire de individualizarea legală care realizează numai prevenția generală, individualizarea judiciară realizează atât prevenția generală, cât și prevenția specială prin constrângerea și reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. În N. C. penal se arată caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, care trebuie să se reflecte în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În acest context, C. reține, că instanța fondului nu a făcut o apreciere justă a acestor criterii față de inculpatul dedus judecății, în raport de conținutul concret al activității infracționale reținute în sarcina acestuia, de urmările produse, și nici în raport de persoana inculpatului.

C. reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.

Or, din această perspectivă, C. apreciază că instanța de fond deși nu a identificat circumstanțe care să justifice minimalizarea gradului de pericol social concret al faptelor comise de către inculpat și fără a analiza din nici o perspectivă persoana și conduita inculpatului, a optat pentru aplicarea pedepsei amenzii într-un cuantum minimalist.

Or toate aceste împrejurări legate de faptă și de persoana inculpatului astfel cum au fost expuse pe larg în secțiunea anterioară, impuneau cu necesitate sancționarea prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum care să reflecte gradul de pericol social al faptei și al inculpatului, mai ales prin raportare la conduita acestuia.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Codul penal din 1968 consacră o categorie de circumstanțe atenuante, denumite facultative sau judiciare, care pot constitui împrejurări atenuante dacă instanța le consideră ca atare. Organul de judecată poate să recunoască unele situații, împrejurări, stări ca circumstanțe atenuante, în funcție de aprecierea de ansamblu a faptei, a condițiilor ei de existență. Pe de altă parte, instanța poate să constate existența lor, dar, în același timp, poate aprecia că, având în vedere ansamblul împrejurărilor ce caracterizează fapta comisă, reținerea acestora nu este compatibilă cu condițiile concrete în care a fost săvârșită, iar reducerea pedepsei sub minimul special nu se justifică. Or, având în vedere toate circumstanțele privitoare la faptă, modul de săvârșire, persoana inculpatului, se poate aprecia justificat că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natură a fi calificate circumstanțe atenuante, în sensul că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei sub minimul special.

Instanța are posibilitatea de a reține în favoarea inculpatului una dintre circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 1 C. pen. din 1968, dar numai în măsura în care consideră că împrejurarea ce ar putea constitui circumstanță atenuată rezultă din dosarul cauzei și relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.

Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența instanțelor. Dar, mai mult decât atât, așa cum am precizat, reținerea uneia sau alteia din împrejurările cu caracter atenuant urmează a fi apreciată de către instanță drept circumstanță atenuantă doar în măsură în care, raportat la persoana inculpatului și la pericolul social concret al infracțiunii, se relevă la speța concretă un pericol redus fie al faptei, fie al făptuitorului, ceea ce nu se relevă în prezenta cauză.

Astfel, chiar dacă persoana inculpatului din prezenta cauză ar releva o periculozitate mai redusă, raportat la conduita avută anterior prezentei fapte, aceste împrejurări sunt contracarate în aprecierea conținutului lor atenuant de fapta, care prin urmarea, prin modul și mijloacele de săvârșire, deci prin conținutul său intrinsec și extrinsec, cât și conduita adoptată de inculpat cu privire la faptele reținute, relevă o periculozitate socială intensă căreia i se poate adăuga un spor de pericol și din frecvența categoriei de fapte săvârșite, din amploarea și răspândirea unei comportări într-o anumită sferă de activitate, făcând necesară, pentru reducerea frecvenței, intervenția legii penale.

Concluzionând, față de argumentele de fapt și de drept expuse, C. va dispune condamnarea inculpatului pentru fiecare din cele două infracțiuni la pedeapsa închisorii, într-un cuantum orientat spre limita minimă de sancționare.

În baza art. 33 alin.1 lit. „a” cod pen. și art. 34 alin. 1 lit. b cod pen. din 1968, va contopi pedepsele aplicate inculpatului A. D. prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, C. reține că potrivit art. 12 alin. 1 din LPANCP, în cazul succesiunii de legi intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în cauză fiind identificată ca lege penala mai favorabila Cod pena din 1968.

Instanța de apel nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, în care C. a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.

Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța de apel apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

În cauză, natura faptei săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și după executarea pedepsei principale, astfel că aceste interdicții se impun a fi aplicate inculpatului ca pedeapsă complementară.

Așa fiind, în baza disp. 12 din Legea nr. 187/2012 va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II –a și lit. b Cod penal din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța de apel se va raporta la scopul final al aplicării unei pedepse și anume, reeducarea infractorului, formarea unei atitudini de respectare a valorilor sociale ocrotite de norma penală și a unei conduite corecte în societate.

Instanța de apel consideră că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86 ind. 1 și următoarele Cod penal din 1969este de antură să atingă finalitatea pedepsei, constând în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, iar față de datele concrete ale cauzei, se apreciază ca fiind necesară o verificare a felului în care modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei și-ar putea atinge scopul.

Față de scopul procesului penal și față de scopul final al pedepsei, acela de a se ajunge la reeducarea infractorului (și corelativ, de a proteja societatea de eventuale alte comportamente infracționale), instanța de apel apreciază că un atare scop poate fi atins prin suspendarea pedepsei sub supraveghere, în condițiile stabilirii unor măsuri și obligații stricte și a căror nerespectare atrage consecințe severe asupra acestuia.

În consecință, având în vedere faptul că inculpatul este o persoană a cărui profil socio-moral dă naștere prezumției că ar fi capabil să înțeleagă gravitatea faptelor sale și să ia în serios avertismentul dat de societate prin această hotărâre de condamnare, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 86 ind. 1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal din 1968, inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul N.;

- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 alin. 1 și 2 Cod penal din 1968 cu referire la art. 83 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 5 Cod penal din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, va dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Așa fiind, pentru considerentele anterior expuse, C. urmează ca, în temeiul art. art. 421 pct. 2 lit. „a” cod proc. pen., să admită apelul declarat de procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria P., împotriva sentinței penale nr. 119 din 27.05.2014 pronunțate de Judecătoria P., pe care o va desființa, în parte, în latură penală.

În rejudecare, va proceda conform celor de mai sus.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul procurorului vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. 2 cod proc. pen., va obliga inculpatul A. D. la plata cheltuielilor judiciare către stat..

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria P., împotriva sentinței penale nr. 119 din 27.05.2014 pronunțate de Judecătoria P., pe care o desființează, în parte.

Rejudecând:

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privitoare la:

- condamnarea inculpatului A. D. la pedeapsa de 9600 lei amendă penală (120 zile amendăx80 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod pen, cu aplic. art. 5 alin.1 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.321 alin.1 Cod pen din 1969.

- aplicarea disp.art.63 Cod pen, privind înlocuirea pedepsei amenzii neexecutate cu rea credință cu închisoarea.

- achitarea inculpatului A. D., în temeiul disp. art.16 alin.1 lit. b Cod proc. pen, rap. la art.4 Cod pen și art.151 pct.3 din Legea 187/2012, privind săvârșirea infracțiunii prev. de art.135 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Condamnă pe inculpatul A. D., fiul lui A. si L., născut la 7.04.1966, CNP_, domiciliat în Gherăești, jud. N., la pedepsele de:

- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii public, prev. de art. 321 alin.1 Cod pen din 1969 cu aplic. art. 5 alin.1 cod penal;

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 135 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, cu aplicarea art. 5 alin. 1 cod penal.

În baza art. 33 alin.1 lit. „a” cod pen. și art. 34 alin. 1 lit. b cod pen. din 1968, contopește pedepsele aplicate inculpatului A. D. prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza disp. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II –a și lit. b Cod penal din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 861 – 863 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. 1 Cod penal din 1968, inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul N.;

-să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;

-să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N. informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 alin. 1 și 2 Cod penal din 1968 cu referire la art. 83 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 5 Cod penal din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

2. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Cheltuielile judiciare avansate în apelul procurorului rămân în sarcina statului.

Obligă inculpatul A. D. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014.

Președinte, Judecător,

I. E. C. A. G.

O. M.

Grefier,

E. A.

Red./tehn. C.I.E.

2 ex. – 12.02.2014

Jud. P. – jud. I. Ș.

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 86/2014....  Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 87/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 847/2014. Curtea de Apel IAŞI