Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 707/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 707/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 707/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 707/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. E. C.
Judecător A. P.
Grefier E. A.
Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței penale nr. 492 din data de 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._, având ca obiect „ infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea 87/1994, Legea 241/2005) art.6.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 21 octombrie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru 30 octombrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 10 noiembrie 2014.
Ulterior deliberării:
C. DE A.
Asupra apelului penal de față, C. constată următoarele:
P. sentința penală nr. 492/20.03.2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul cu nr._ s-au dispus următoarele:
„În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. hCod procedură penală, cu referire la art. 741 alin. 2 teza a II-a din Codul penal din 1968 și art. 5 Cod penal dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului U. R., fiul lui V. și E., născut la data de 21.10.1979 în .,, CNP:_, cu domiciliul în satul D., ., ., ., ., cetățean român, fără antecedente penale, în ceea ce privește săvârșirea de către acesta a infracțiunii de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice reținută în rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr.2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din infracțiunea de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, conform disp.art.386 Cod procedură penală), ca urmare a constatării existenței unei cauze de nepedepsire.
În baza disp. art. 741 alin. 2 teza a II-a din Codul penal din 1968 cu referire la art. 91 lit. c din Codul penal din 1968 aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 300 (trei sute) lei, sancțiune care se va înregistra în cazierul judiciar.
Constată recuperat integral prejudiciul reprezentând debitul efectiv cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 19 Cod procedură penală și art. 998-999 din Codul civil din 1864 respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași, în cadrul procesului penal.
În baza disp. art. 397 alin. 2 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, coroborate cu dispozițiile art. 163-167 din Codul de procedura penala, respinge cererea formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași, privind instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente ., având ca administrator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ IPURL Iași, cu sediul în Iași, ..27, .> Constată că, în faza de judecată a procesului penal, inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.
În baza disp. art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut următoarele:
P. rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr. 2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, înregistrat pe rolul instanței sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului U. R., fiul lui V. și E., născut la data de 21.10.1979 în .,, CNP:_, cu domiciliul în satul D., ., ., ., cetățean român, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1968.
P. actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul U. R., în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada 25.01.2008 – 25.09.2009, cu intenție, în calitate de unic asociat și administrator al S.C. A. D. S.R.L. Iași, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 zile de la scadență, în sumă totală de 22.886 lei.
Inculpatul s-a prezentat în faza de judecată a procesului penal și a fost de acord să dea declarație în prezenta cauză penală; acesta a arătat, în esență, că neachitarea contribuțiilor și impozitelor cu reținere la sursă s-a datorat dificultăților financiare cu care s-a confruntat societatea în perioada reținută în rechizitoriu.
Inculpatul a depus la dosarul cauzei chitanța . nr._/ 04.10.2013 emisă de către Ministerul Finanțelor P. – Trezoreria Municipiului Iași privind achitarea integrală a sumei de 22.886 lei reținută în rechizitoriu ca fiind prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat (fila 32 dosar instanță).
Inițial, în faza de judecată a procesului penal, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași a indicat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 22.946 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și cu dobânda prevăzută de art.120/O.G.nr.92/2003, calculată pe fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului (fila 21 și fila 53 dosar instanță).
Ulterior, partea civilă anterior menționată a indicat că prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat este în cuantum de 22.886 lei - prejudiciul reținut și în rechizitoriu – în cererea de constituire de parte civilă inițial formulată fiind indicată, din eroare suma de 22.946 lei (fila 63 dosar instanță).
Analizând coroborat materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și documentele, instanța a reținut următoarele:
La data de 13.12.2011, a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Iași sub nr._/P/2011, sesizarea formulată de către reprezentanții legali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din legea nr. 241/2005, constând în aceea că inculpatul U. R., în calitate de administrator al S.C. A. D. S.R.L. Iași, a reținut și nu a virat la bugetul consolidat al statului sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, aferente veniturilor salariale, în cuantum de 22.964 lei reprezentând debit efectiv și penalități în cuantum de 16.689 lei (filele 6-11 dosar urmărire penală). Ulterior, la data de 16.12.2011, dosarul anterior indicat a fost preluat de către P. de pe lângă Tribunalul Iași sub nr. 2511//P/2011.
Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași a rezultat că S.C. A. D. S.R.L. Iași a fost înființată de către inculpatul U. R. începând cu data de 09.07.2007, având ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de construcție și comercializarea de materiale de construcții.
În perioada 25.01.2008 – 25.09.2009, datorită unor dificultăți financiare cu care s-a confruntat și achitării unor datorii pe care inculpatul le-a apreciat ca fiind prioritare, S.C. A. D. S.R.L. Iași a acumulat datorii la bugetul consolidat al statului în cuantum de 22.866 (debit efectiv), reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, astfel:
- impozit pe venituri din salarii în cuantum de 8748 lei, sumă la care organele fiscale au calculat accesorii în cuantum de 6464 lei;
- contribuția individuală pentru asigurări sociale reținută de la asigurați în cuantum de 8117 lei, sumă la care organele fiscale au calculat accesorii în cuantum de 5802 lei;
- șomaj asigurați în cuantum de 536 lei, sumă la care organele fiscale au calculat accesorii în cuantum de 409 lei;
- contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați în cuantum de 5485 lei, sumă la care organele fiscale au calculat accesorii în cuantum de 4014 lei.
Potrivit statelor de plată întocmite de S.C. A. D. S.R.L. Iași și adresei nr._/P.E./20.02.2012 emisă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, în perioada acumulării stopajului la sursă, societatea a avut în medie 2-5 angajați.
Probatoriul administrat în cauză – respectiv plângerea penală formulată de către reprezentanții legali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, procesul – verbal al Agenției de Administrare Fiscală – Garda Financiară – Secția Județeană Iași din data de 02.12.2011, fișele sintetice privind situația defalcată a debitelor datorate de către . Iași cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă, adresa nr. 887/30.01.2012 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași privind . Iași, adresa nr._/2012 emisă de către Inspectoratul Teritorial al Muncii Iași, copii ale declarațiilor 100, 102 și copia ultimului bilanț depus de pentru . Iași la Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași, copii ale statelor de plată întocmite în perioada reținută în rechizitoriu ca fiind cea a comiterii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, înscrisuri care dovedesc situația conturilor bancare ale societății, declarațiile martorilor P. D. și T. M. date în fața organelor judiciare, declarațiile inculpatului, date în ambele faze procesuale - confirmă susținerile din rechizitoriu, în sensul că, în perioada 25.01.2008 – 25.09.2009, societatea a rulat sume de bani care ar fi putut acoperi sumele de bani restante și mai sus menționate, sumele respective fiind însă orientate de către inculpat, în calitate de administrator al S.C. A. D. S.R.L. Iași, spre efectuarea altor cheltuieli, considerate prioritare de către acesta din urmă, pe fondul dificultăților financiare cu care societatea se confrunta în perioada respectivă.
P. achitarea unor obligații comerciale față de terți, inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin acțiunea sa diminuează disponibilitățile bănești, nemaiputând achita impozitele și contribuțiile datorate la bugetul de stat, care ar fi putut fi plătite, statul având cel puțin același rang de creditor cu al celorlalți creditori terți.
Inculpatul U. R. a recunoscut debitul calculat de către organele fiscale și l-a achitat integral în faza de judecată a procesului penal, așa cum rezultă din chitanța . nr._/ 04.10.2013 emisă de către Ministerul Finanțelor P. – Trezoreria Municipiului Iași depusă la dosarul cauzei (fila 32 dosar instanță).
Faptele inculpatului U. R. care, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada 25.01.2008 – 25.09.2009, cu intenție, în calitate de administrator al S.C. A. D. SRL Iași, a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 zile de la scadență, în sumă totală de 22.886 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1968 (în prezent, prin raportare la dispozițiile Noului Cod penal, în vigoare din data de 01.02.2014, prevăzută de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal, sens în care instanța va dispune schimbarea încadrării juridice reținută în rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr.2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, conform disp.art.386 Cod procedură penală)
Instanța a constatat că, deși faptele deduse judecății se circumscriu formal, respectiv ca incriminare, infracțiunii constând în „reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. și ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. art. 5 Cod penal, față de împrejurarea achitării de către inculpat, integral, a prejudiciului efectiv cauzat bugetului de stat - respectiv a sumei de 22.866 lei, sumă prin raportare la care se analizează latura obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată prin rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr. 2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași - este necesar a se constata că, în prezenta cauză penală, este incidentă o cauză de nepedepsire.
Astfel, a reținut instanța că inițial, în faza de judecată a procesului penal, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași a indicat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 22.946 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și cu dobânda prevăzută de art.120 din O.G.nr.92/2003, calculată pe fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului (fila 21 și fila 53 dosar instanță).
Ulterior, partea civilă anterior menționată a indicat că prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat este în cuantum de 22.886 lei - prejudiciul reținut și în rechizitoriu – în cererea de constituire de parte civilă inițial formulată fiind indicată, din eroare, suma de 22.946 lei (fila 63 dosar instanță).
În faza cercetării judecătorești, inculpatul U. R. a depus la dosarul cauzei chitanța . nr._/ 04.10.2013 emisă de către Ministerul Finanțelor P. – Trezoreria Municipiului Iași prin care a făcut dovada achitării integrale a sumei de 22.886 lei reținută în rechizitoriu ca fiind prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat (fila 32 dosar instanță).
Or, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art.741alin.1 Cod penal din 1968: „În cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (…) prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat (așa cum s-a făcut dovada în prezenta cauză penală, în cursul cercetării judecătorești), limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”, iar, potrivit alin.(2) al art. 741 Cod penal din 1968: „Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale (așa cum este cazul în speța de față), se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.
În raport de aceste prevederi legale, în vigoare pe parcursul desfășurării prezentului proces penal și aplicabile în speța de față, conform disp. art. 5 Cod penal, având caracter de lege favorabilă pentru inculpat, instanța constată că în cauza penală de față a devenit incidentă o cauză de nepedepsire în ceea ce-l privește pe inculpatul R. R., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă ”în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1968 (în prezent, prin raportare la dispozițiile Noului Cod penal, în vigoare din data de 01.02.2014, prevăzută de disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal).
Inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părții vătămate prin faptele comise, aspect în raport de care se constată că a intervenit în favoarea acestuia cauza legală de nepedepsire, prevăzută de art. 74 1 alin.(2) Cod penal din 1968.
Ținând seama de faptul că acordarea beneficiului cauzei de nepedepsire este condiționată de achitarea integrală a prejudiciului în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță - condiție îndeplinită în speța dată - instanța a apreciat că se impune aplicarea cu prioritate a dispozițiilor legale care reglementează încetarea procesului penal, în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. hCod procedură penală (privind existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege).
În acest context, instanța a reținut că din conținutul textului legal al art.741 Cod penal din 1968, se desprinde concluzia evidentă că această reglementare a fost adoptată de legiuitor în interesul recuperării prejudiciilor cauzate prin comiterea infracțiunilor menționate în cuprinsul art.741 Cod penal din 1968, legea recunoscând astfel dreptul inculpatului de a achita prejudiciul cauzat în schimbul acordării beneficiului cauzelor de nepedepsire sau, după caz, de reducere a pedepselor, la care se referă textul de lege menționat anterior; totodată, instanța constată că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția, conform dispozițiilor art. 18 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. hCod procedură penală, cu referire la art. 741 alin. 2 teza a II-a din Codul penal din 1968 și art. 5 Cod penal a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului U. R., trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr. 2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași pentru infracțiunea de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice reținută în rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr.2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din infracțiunea de „reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, conform disp.art.386 Cod procedură penală), ca urmare a constatării existenței unei cauze de nepedepsire.
În baza disp. art. 741 alin. 2 teza a II-a din Codul penal din 1968 cu referire la art. 91 lit. c din Codul penal din 1968 instanța a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 300 (trei sute) lei, sancțiune care se va înregistra în cazierul judiciar.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat recuperat integral prejudiciul reprezentând debitul efectiv cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în mun. București, ., sector 5, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași, conform chitanței . nr._/ 04.10.2013 emisă de către Ministerul Finanțelor P. – Trezoreria Municipiului Iași depusă la dosarul instanței (fila 32 dosar instanță).
În ceea ce privește dobânda legală pretinsă de către partea civila în condițiile prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, instanța a reținut că prejudiciul - pretins de către partea civilă cu acest titlu (respectiv, de dobândă legală) - nu îndeplinește condiția caracterului cert în privința posibilității de evaluare, partea civilă făcând în acest sens doar o . precizări generice care privesc baza legală și data până la care se calculează dobânzile, fără însă a indica în mod concret care este cuantumul efectiv al dobânzii legale datorate de către inculpat, în calitate de reprezentat legal al societății comerciale administrate de către acesta - S.C. A. D. SRL Iași S.R.L. Iași); or, în condițiile în care incertitudinea poartă asupra determinării întinderii prejudiciului, obiectul despăgubirii cuvenite neputând fi stabilit, obligarea la plata dobânzii legale - pretinsă de către partea civila ca datorata de către societatea comerciala debitoare S.C. A. D. SRL Iași, prin reprezentantul său legal, în speță inculpatul U. R., în calitate de administrator) în cadrul procesului penal de față nu este posibilă.
Pe de altă parte, date fiind dispozițiile legale din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală referitoare la ordinea de stingere a obligațiilor fiscale, este de menționat că partea civilă era singura în măsură să determine cuantumul acestor dobânzi, debitorul S.C. A. D. SRL Iași Iași neavând posibilitatea calculării acestora, în condițiile în care ordinea de distribuire a sumelor achitate este realizată de către organul fiscal, potrivit algoritmului și criteriilor stabilite de legiuitor.
Pe cale de consecință, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 19 Cod procedură penală și art. 998-999 din Codul civil din 1864, instanța a respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, în cadrul procesului penal.
În baza disp. art. 397 alin. 2 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, coroborate cu dispozițiile art. 163-167 din Codul de procedura penala, instanța a respins cererea formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, privind instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente ., având ca administrator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ IPURL Iași, cu sediul în Iași, .. 27, ., având în vedere că prejudiciul datorat bugetului de stat pentru perioada reținută în rechizitoriul emis la data de 09.04.2013 în dosarul penal nr. 2511/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost achitat integral de către inculpat, conform precizărilor mai sus expuse.
***
În termenul prev. de art. 410 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată de către partea civilă ANAF prin DGRFP Iași.
În motivarea cererii de apel, apelanta – parte civilă ANAF prin DGRFP Iași a susținut că s-a solicitat obligarea inculpatului la plata atât a debitului principal, cât și a accesoriilor aferente, conform art. 120 din OG nr. 92/2003 totodată, potrivit disp. art. 11 din L. nr. 241/2005, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzută de acest act normativ. Măsura asiguratorie a sechestrului este prevăzută și de noul Cod de procedură penală, art. 249 alin. 2.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. 2 Cod proc. pen., C. constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum a arătat partea civilă apelantă ANAF DGRFP Iași, pentru suma datorată cu titlu de impozit pe venituri din salarii, contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuție individuală pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, contribuție individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, în cuantum de_ lei, statuată de instanța de fnd corect și necontestată, inculpatul U. R. în solidar cu partea responsabilă civilmente . IAȘI ar datora accesorii / majorări de întârziere și penalități, potrivit art. 120 și art. 120 indice 1 din OG nr. 92/2003, de la data săvârșirii faptei - data scadenței fiecăreia dintre obligațiile de plată către bugetul de stat consolidat sus-amintite și până la achitarea integrală a debitului.
Debitul principal a fost achitat de către inculpatul U. R. conform chitanței . nr._/04.10.2013 emisă de către Ministerul Finanțelor P. – Trezoreria Municipiului Iași, astfel încât apelanta era în măsură să facă calculul accesoriilor pretinse potrivit art. 120 din OG nr. 92/2003 măcar în faza procesuală a apelului.
Neprocedând astfel, apelanta nu și-a îndeplinit sarcina probei în acțiunea civilă, în ce privește cuantumul accesoriilor pentru debitul achitat integral la 04.10.2013, în condițiile în care acest cuantum putea fi, în mod cert, cuantificat.
Pe de altă parte, C. reține și că pentru societatea . s-a deschis procedura insolvenței la data de 26.02.2013 prin sentința civilă nr. 306 a Tribunalului Iași. Secția a II a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal – judecător sindic, iar la data de 10.12.2013 procedura a fost închisă prin sentința civilă nr. 2004/10.12.2013, societatea fiind radiată.
Nu există, astfel, temei pentru obligarea unei persoane juridice care nu mai există, nu mai are capacitate de folosință, la plata unor sume către bugetul consolidat al statului. Pe altă parte, pe rolul Tribunalului Iași există, în prezent, și o acțiune în atragerea răspunderii personale a inculpatului U. R., în calitatea sa de administrator al fostei ., pentru aceleași sume datorate bugetului de stat.
Cu privire la măsura asiguratorie a sechestrului, C. reține că în condițiile respingerii acțiunii civile, potrivit art. 397 alin. 2 Cod procedură penală, un astfel de motiv de apel nu poate fi primit.
Pentru aceste considerente, C., în conf. cu disp. art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelul declarat de către partea civilă ANAF prin DGRFP Iași împotriva sentinței penale nr. 492/20.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință care va fi menținută ca legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 275 alin. 2 C. proc. pen., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței penale nr. 492 din data de 20.03.2014 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._, pe care o menține.
Obligă apelanta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul intimat, ce va fi avansată inițial din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
Președinte, Judecător,
I. E. CiobanuAlina P.
Grefier,
E. A.
Redactat/tehnoredactat P.A.
2 ex./20.11.2014
Judecătoria Iași
Judecător – U. A.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Hotărâre din... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








