Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 842/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 842/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 842/2015

DOSAR NR._

- infracțiuni de evaziune fiscală

Legea nr. 241 din 2005)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 842

Ședința publică din data de 26.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M.

JUDECĂTOR – D. D.

Grefier – M. G.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 77 din 17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 17.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, la ședința de judecată participând procuror D. E. L. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, când, în temeiul art. 391 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală, instanța a stabilit pronunțarea pentru data de 26.11.2015.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria B., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ,s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009, a stabilit față de inculpatul major G. A., fiul lui T. și E., născut la data de 03.03.1963 în Berești, jud. G., cetățean român, administrator societate, cu antecedente penale administrative, domiciliat în B. ., .. B,., jud. V., următoarea pedeapsă :

- 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 5 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 , cu referire laart. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a amânat aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, stabilită față de inculpatul G. A., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul G. A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului să execute următoarele obligații:

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Unității administrativ teritoriale municipiul B. județul V., în cadrul a 2 instituții alternative din comunitatea mai sus menționată, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, l-a atenționat pe inculpat asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile și obligațiile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal raportat la art. 404 Cod procedură penală privind revocarea amânării aplicării pedepsei și dispunerea aplicării și executării pedepsei, în cazul în care:

- pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege,

- până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre,

- pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune cu intenție sau intenție depășită.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică serviciului de probațiune.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală:

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenția Națională de A. F. cu sediul în București,., sector 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., cu sediul în V., ., nr. 56, jud. V..

A obligat pe inculpatul G. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente .. B. CUI_, J_, cu sediul în B., ., .. A, ., să plătească părții civile Statul Român, reprezentat prin Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., suma de 10.436 lei compusă din următoarele obligații fiscale reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă:

- 3.687,00 lei impozit pe venit din salarii, 4.262,00 lei asigurări sociale, 2.274,00 lei asigurări sociale de sănătate, 213,00 lei asigurări pentru șomaj .

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive de condamnare, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

Un exemplar al sentinței se va comunica la Direcția Generală a Finanțelor publice a Județului V. – pentru înregistrare în fișa de înscriere a infracțiunilor în cazierul fiscal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză .

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată în sumă de 100 lei rămâne în sarcina statului și va fi plătită Baroului V. din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria B. a reținut următoarele:

La data de 20.02.2013, prin adresa nr._ Agenția Națională de A. F., G. F. - Secția Județeană V. a formulat o sesizare penală față de inculpatul G. A., administrator la . B., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub numărul J_, CUI_, având sediul social declarat în B., ., ., ., pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.6 din Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale nr.241/2005, constând în aceea că a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Sesizarea penală s-a făcut în urma unui control efectuat de Agenția Națională de A. F., G. F. - Secția Județeană V., control finalizat cu un proces verbal de control, iar urmare a verificărilor efectuate la . B. având ca obiect modul în care societatea reține, înregistrează, declară și virează impozitele sau contribuțiile cu reținere la sursă în perioada 2010-2012, s-a stabilit conform evidențelor contabile că, că societatea susmenționată a desfășurat activitatea de prelucrare a lemnului, la punctul de lucru declarat situat în . la data de 30.06.2010 societatea a avut angajați pe baza de contracte de muncă.

Pentru activitățile desfășurate angajații au primit salarii, iar societatea angajatoare a reținut de la aceștia, pe statele de plată, a evidențiat în contabilitate și a declarat impozite și contribuții cu reținere la sursă luna de luna în schimb societatea, prin administratorul său, inculpatul G. A., nu și-a onorat și obligațiile de a plăti aceste sume reținute, în totalitate și la termenul legal, la bugetul consolidat al statului.

Conform evidenței financiar-contabile și a fișelor de cont pentru reținerile pe statele de plată la data de 30.06.2010, . B. avea următoarele obligații de plată privind impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă:

- contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați – 4.553,00 lei

- contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați - 2.428,00 lei

- contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați – 255 lei

- impozitele pe salarii – 3.889,00 lei

Total impozite și taxe cu reținere la sursă datorate și neachitate la data de 30.06.2010 – 11.095,00 lei

Din totalul obligației de plată de 11.095,00 lei reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă ( CAS-asigurați, CASS-asigurați, Șomaj-angajați, Impozite salarii) . B. nu a achitat până la data controlului nicio sumă la bugetul consolidate al statului, soldul conturilor aferente acestor datorii preluându-se în balanțele de verificare din data de 31.10.2012, aceasta fiind ultimul document contabil pus la dispoziție.

Conform evidențelor contabile, la data de 31.12.2011 societatea deținea în caserie suma de 44.713,57 lei, sumă din care ar fi putut achita cu ușurință impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate pentru salariile achitate angajaților până la data de 30.06.2010. mai mult sumele disponibile în caseria unității în anul 2012 au crescut, evoluția soldului contului casa în lei, la sfârșitul fiecărei luni prezentându-se astfel :luna ianuarie 2012 – 50.480,57 lei, luna februarie 2012 – 49.160,57 lei, luna martie 2012 – 52.157,57 lei, luna aprilie 2012 - 48.494,73 lei, luna mai 2012 – 44.779,28 lei, luna iunie 2012 – 41.979,28 lei, luna iulie 2012 – 39.479,28 lei, luna august 2012 – 44.196,87 lei, luna septembrie 2012 – 81.390,70 lei, luna octombrie 2012 – 89.053,20 lei.

Prin nevirarea în totalitate și la termene a obligațiilor față de bugetul consolidat al statului privind impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, . B. a încălcat prevederile art.57 și art.58 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal care stipulează ca plata impozitului pe salarii se face până la data de 25 a lunii următoare pentru luna curentă și prevederile art.111 alin.6 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură F., unde se stipulează că plata contribuțiilor sociale (contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați ) se face până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

Prin neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, depășindu-se cu mult termenul de 30 de zile după data scadenței, . B., prin administrator, inculpatul G. A. a adus un prejudiciu bugetului consolidate al statului în suma de 11.095,00 de lei, conform procesului verbal întocmit de Agenția Națională de A. F., G. F. - Secția Județeană V..

Pentru clarificarea tuturor aspectelor s-a dispus prin ordonanță din 29.11.2013 efectuarea unei expertize contabile judiciară având următoare obiective:

- care sunt situațiile din perioada 2010-2012 în care . B., jud. V. a reținut și nu a vărsat în termenul legal de 30 de zile de la scadență, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, sume ce reprezintă impozite și contribuții cu reținere la sursă, precizându-se pentru fiecare situație în parte, data reținerii, data la care s-a îndeplinit termenul de 30 de zile de la scadență și sumele de bani reținute și vărsate.

Concluziile expertului au fost că în perioada 2010-2012 . B. acumulează debite restante care reprezintă impozite și contribuții sociale reținute de la salariații săi în cuantum de 10.095,00 lei pe care nu le achită la scadență și nici la termenul de 30 de zile de la scadență.

O parte din debitul restant, în cuantum de 659 lei, este achitat în perioada 14.11._13 în baza Deciziei de eșalonare la plata a datoriilor.

- dacă . B., jud. V. a avut disponibil bănesc, în casă sau bancă, din care s-ar fi putut plăti impozitele și contribuțiile cu fiecare situație în parte și care sunt sumele existente în casă sau bancă ori ce alte plăți au fost efectuate mai înainte de a se fi vărsat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă.

Concluziile expertului la acest obiectiv sunt că în perioada 2010-2012 . B., după ce a achitat cu prioritate furnizori de bunuri și servicii necesare pentru nevoile firmei (175.120,02 lei), credite bancare pe termen scurt (117.303,28 lei), salarii(4.883 lei), dobânzi bancare (47.665,77 lei) și comisioane bancare (3.988,36 lei) societatea înregistrează în evidențele contabile disponibilități bănești în casă și bancă din care s-ar fi putut plăti integral impozitele și contribuțiile cu reținere la sursa constituite.

- care este prejudicial total cauzat bugetului de stat prin nevărsarea de către . B., jud, V. a sumelor de bani sus menționate.

Concluziile expertului stabilesc la data de 31.03.2014 bugetul de stat este prejudiat cu valoarea impozitelor și contribuțiilor reținute de . B. de la salarații săi și nevirate către bugetul consolidate al statului în suma de 10.436,00 lei.

Expertul desemnat menționează că temeiul juridic care reglementează impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, obligațiile de plată la termenele legale a acestor impozite și contribuții sau în cel mult 30 de zile de la scadență este dat de art.22 lit.e și art.111 alin.6 din OG92/2003 Codul de Procedură F. cu modificările și completările ulterioare; art.57 și art.58 din Legea 571/2003 Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare și art.6 din Legea 241/2005 Legea Evaziunii fiscale.

Cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale:

Inculpatului i s-a prezentat raportul de expertiza întocmit în cauză, a luat la cunoștință de conținutul său și nu a avut de formulat nicio obiecție.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor nu a avut nicio proba de propus, având o atitudine sinceră și cooperantă.

Prin rezoluția din data de 28.03.2013 a fost începută urmărirea penală față de suspectul G. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 Codul penal 1969.

Prin ordonanța din 23.02.2014 s-a dispus schimbarea de încadrare juridică din infracțiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 Codul penal 1969 în infracțiunea de evaziune fiscală, fapta prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 noul Codul penal .

Prin ordonanța din 25.06.2014 s-a dispus punerea în mișcarea a acțiunii penale față de inculpatul G. A., pentru infracțiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 Codul penal.

Pe timpul urmăririi penale nu s-au dispus măsura de siguranță a confiscării speciale întrucât din adresele nr. 6519/08.04.2013 și 7429/06.06.2014 a Primăriei Municipiului B. se certifică că inculpatul G. A. și partea responsabilă civilmente . B. nu dețin bunuri mobile și imobile în evidențele fiscale ale Primăriei Municipiului B..

Cele reținute mai sus rezultă din următoarele mijloace de proba administrate în cursul urmăririi penale: plângere penală a Gărzii Financiare Secția Jud. V. (f.12-16), proces verbal din 20.02.2013 (f. 17-21), balanțe contabile de verificare lunile ianuarie2012-octombrie 2012 ( f. 22-51) fișe cont ianuarie 2010-dec 2012 (f. 52-64), încheierea nr. 2356 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară V., privind instituirea sechestrului (f. 64), declarațiile inculpatului (f. 67-68,73-74,76-77) acte contabile, chitanțe, decizii obligații plăți accesorii și eșalonări ( f. 81-107), balanțe contabile de verificare lunile ianuarie 2010-decembrie 2012 ( f. 22-156), bilanț contabil la data de 31.12. 2010, 31.12.2011, 31.12.2012 ( f. 158-198), raport de expertiză contabilă judiciară din 08.04.2014 ( f. 213-225), adresă Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V. ( f. 235-237), alte înscrisuri, actele dosarului.

Inculpatul G. A. a fost judecat în stare de libertate.

A)- În procedura de Cameră preliminară, conform art. 432 Cod procedură penală, a fost verificată după trimiterea în judecată, competența și legalitatea sesizării instanței, și a fost verificată legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Judecătorul de Cameră preliminară a constat următoarele:

- rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

- nu au fost formulate cereri și excepții de către apărătorul inculpatului și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

- în temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 950/P/2013 emis de P. de pe lângă Judecătoria B., fiind respectate dispozițiile art. 328 Cod procedură penală, a administrării probelor, respectiv proba cu înscrisuri, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același Cod, precum și actelor de urmărire penală, respectiv proba testimonială.

Prin încheierea din 17.12.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.. 950/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., din 29.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G. A. trimis în judecată în stare de liberate, pentru infracțiunile mai sus menționate în actul de sesizare al instanței.

B)- A dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. A..

La judecarea cauzei în primă instanță, conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, având în vedere că acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, instanța a pus în vedere inculpaților că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, referitor la faptul că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

1. La termenul de judecată din 24.02.2015 ,inculpatul G. A. a declarat personal că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, în aplicarea dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii.

InculpatulG. A. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște, nu le contestă și le însușește.

Audiat fiind inculpatulG. A. a recunoscut în totalitate faptele cu privire la săvârșirea cărora au fost trimis în judecată, în modalitatea reținută în rechizitoriu, aspect confirmat și de probele administrate în cursul urmării penale.

Și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Inculpatul a precizat că este de acord cu achitarea prejudiciului, și că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Inculpatul personal și prin apărător ales a declarat că nu contestă probele administrate la urmărirea penală.

În temeiul art. 349 alin. 2 Cod procedură penală instanța a apreciat că poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și instanța a apreciat că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, iar acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

În consecință, instanța, a dat eficiență cererii inculpatului, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, a admis cererea și a trecut la judecarea cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, trecând la soluționarea laturii penale motivat de faptul că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, faptele pentru care este trimis în judecată inculpatul având un regim sancționator care exclude pedeapsa detențiunii pe viață.

Instanța de fond a soluționat cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul a solicitat aceasta și a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa și instanța a admis cererea acestuia, apreciind că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață., fiind propuse pentru administrare de probe cu înscrisuri., urmând ca în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii să fie reduse cu o treime.

F. de probatoriul administrat în cauză, rezultă ca faptele penale mai sus descrise există, au fost săvârșite de către inculpat, existând probele necesare și legal administrate și necontestate.

Instanța de judecată a procedat la soluționarea laturii penale, constatând că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

I. Prin actul de sesizare al instanței, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat a fost următoarea:

- Fapta inculpatului G. A., administrator al . B., care în perioada anilor 2010 - 2012, a reținut și nu a virat bugetului de stat contribuțiile și taxele cu reținere la sursă în sumă de 10.436,00 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, fapta prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 noul Codul penal .

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție, fapta fiind comisă cu intenție potrivit art. 16 punctul 1-3 lit. a Cod penal, întrucât acesta a prevăzut și a urmărit rezultatul faptelor sale.

Analizând textele de lege în baza cărora inculpatul a fost trimis în judecată instanța a constatat că denumirea completă și corectă a infracțiunilor săvârșite de inculpat este următoarea:

- reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale .

Astfel:

- conform art. 6 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare legea cu nr. 286/2009 privind Codul penal.

II. Faptele mai sus descrise sunt prevăzute și de actuala lege penală, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, fiind incriminate ca infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă inculpatului G. A..

Față de probatoriul administrat în cauză, conform prevederilor din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02 2014 raportat la reglementările din Codul penal anterior, în baza cărora inculpatul a fost trimis în judecată, în aplicarea legii penale mai favorabile ce rezultă din compararea acelorași fapte care constituie infracțiuni și a instituțiilor de drept penal, instanța a apreciat că în modalitatea descrisa mai sus:

În aplicarea legii penale mai favorabile instanța constată că faptele săvârșite de inculpat, în modalitatea reținută mai sus din probe, întrunesc în continuare elementele constitutive ale unei infracțiuni prevăzute și în noua reglementare.

Într-adevăr, faptele se regăsesc incriminate în continuare sub aceeași denumire în Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Conform art. 5 Cod penal, În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Conform art. 4 Cod penal, Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

Conform art. 3 din Legea nr. 187/2012

(1) Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

(2) Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."

În aplicarea rațiunii acestor texte de lege, în ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele minime și maxime de pedeapsă prevăzute atât de legea veche cât și de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modul de calcul al pedepsei rezultante, sfera interdicțiilor, modalitățile de executare, cu privire la faptele săvârșită de inculpatul G. A..

Soluționând acțiunea penală:

Cu privire la limitele de pedeapsă, art. 6 din Legea 241/2005 are același conținut și aceleași limite de pedeapsă și ulterior datei de 01.02.2014.

Cu privire la unitatea infracțiunii continuate:

Analizând comparativ succesiunea de legi în timp, procurorul a apreciat în mod corect că în cauză sunt mai favorabile dispozițiile din codul penal actual motiv pentru care a reținut dispozițiile art. 35 alin. 1 noul Cod penal.

Astfel, conform art. 35 alin. 1 noul Cod penal Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Conform art. 36 noul Cod penal Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Dispozițiile Codului penal anterior prevăd un spor mai mare, devenind nefavorabile.

Astfel, conform art. 41 Cod penal anterior Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Conform art. 42 Cod penal anterior Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau, după caz, art. 40^1 alin. 1. ( art. 34 lit. b - când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În consecință sub aspectul regimului sancționator legea penală mai favorabilă este noul Cod penal cu privire la unitatea infracțiunii continuate.

În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală instanța l-a condamnat pe inculpatul G. A. la pedeapsa închisorii, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat.

Având în vedere că fapta inculpatului are o gravitate sporită, prin modul și împrejurările în care a fost comisă, valoarea mare a prejudiciului, nerecuperat, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse este oportună și necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise, fiind insuficientă și disproporționat de indulgentă renunțarea la aplicarea pedepsei în condițiile art. 80 Cod penal.

În baza textelor de lege enunțat mai sus și a dispozițiilor art. 396 alin. 2 Cod Procedura Penala, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsa la individualizarea căreia sub aspectul categoriei de pedeapsă și a duratei se vor avea in vedere limitele de pedeapsă fixate de lege, criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța a apreciat că pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat este sporit fiind determinat modalitatea de săvârșire a acestora, comportamentul inculpatului, de ignorare evidentă a normelor care ocrotesc relațiile de serviciu, patrimoniul unității angajatoare și a cetățenilor contribuabili, legalitatea raporturilor de muncă și a activității financiare unei societăți comerciale angrenată în circuitul civil și fiscal cu consecințe asupra bugetului statului.

Cunoașterea caracteristicilor unui infractor prezentă o deosebită importanță pentru determinarea gradului concret de pericol social a acestuia și pentru stabilirea unei pedepse eficiente, deoarece de multe ori, modul de comportare în societate, caracterizat prin disciplină în muncă și o viață conformă cu regulile de conviețuire socială, poate determina concluzia că un inculpat nu a comis infracțiunea datorită înclinației sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită.

Din fișa de cazier emisă de IPJ G., rezultă că inculpatul figurează cu antecedente penale, administrative pentru fapte de același gen, faptele din prezenta cauză neconstituind un aspect izolat în comportamentul antisocial al acestuia.

Raportat la poziția profesională de care s-a folosit inculpatul în săvârșirea infracțiunilor, nivelul avansat de pregătire școlară, ce implică profesionalism în exercitarea atribuțiilor de serviciu și un nivel corespunzător de deontologie corelativ cu așteptările societății, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, pe o perioadă îndelungată, inculpatul urmărind un folos material ilicit de natură a prejudicia bugetul de stat, valoarea mare a prejudiciului, instanța a apreciat că pericolul social concret al faptelor săvârșite de inculpat este sporit.

Instanța a pronunțat condamnarea inculpatului G. A. la pedeapsa închisorii, acesta beneficiind cu privire la pedeapsa ce va fi aplicată de instanță, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, ca efect al aplicării art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii.

Instanța a soluționat cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul a solicitat aceasta și a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa și instanța a admis cererea acestuia, apreciind că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, nefiind propuse pentru administrare de probe cu înscrisuri., urmând ca în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii să fie reduse cu o treime.

Caracterizările favorabile ale autorităților locale sunt apreciate de instanță ca având valoarea unor circumstanțe care caracterizează persoana inculpatului și care urmează să se reflecte în cuantumul pedepsei proporțional cu gravitatea faptei și în modalitatea de executare, fiind necesară stabilirea unei pedepse care să-și atingă scopul de reeducare și care să sancționeze aceste manifestări în mod corespunzător și totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate, urmând să orienteze pedeapsa spre limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea mai sus reținută în sarcina inculpatului.

În baza art. 396 alin. 1 și 10 Cod procedură penală, instanța a aplicat față de inculpatul G. A., o pedeapsă cu închisoarea, inculpatul beneficiind cu privire la pedeapsa ce va fi stabilită de instanță, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, ca efect al aplicării art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșite de inculpat.

În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală, având în vedere persoana și conduita inculpatului, anterior săvârșirii faptei prin inexistența antecedentelor penale, în sensul unor condamnări, faptul că acesta a manifestat o atitudine sinceră și de colaborare pentru aflarea adevărului pe parcursul urmăririi penale și în faza de judecată când a accesat procedura recunoașterii învinuirii, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani, raportat și la durata pedepsei stabilită de instanță pentru fapta deduse judecății în prezenta cauză (închisoarea de cel mult 2 ani), inculpatul nu a s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, vârsta inculpatului, care până la 51 de ani nu a mai avut abateri fiind preocupat de a realiza venituri din munca în, cu aptitudini reale de integrare socială, situația socială, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, și chiar și fără executarea pedepsei inculpatul nu va mai comite noi infracțiuni, fiind necesară supraveghere a conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, acesta fiind o persoană integrată social, realizează venituri din munca, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, existând premizele ca inculpatul să nu mai comită alte infracțiuni, având în vedere că faptele din prezenta cauză sunt primele sale fapte penale, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Cu privire la modalitățile de executare a pedepsei:

Ca modalitate de executare, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza și prin lăsarea în libertate, având în vedere și limitele pedepsei aplicate, ținând seama de persoana condamnatului, de lipsa de condamnări anterioare, de comportamentul acestuia după comiterea faptei, apreciindu-se că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Față de circumstanțele inculpatei instanța a optat pentru o modalitate de executare neprivativă de liberate.

În reglementarea Codului penal anterior inculpatul are vocație la suspendare condiționată și suspendarea sub supraveghere.

Comparând modalitățile de executare a pedepsei neprivative de libertate se va analiza sfera obligațiilor impuse condamnatului, efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Modalitatea de executare a suspendării pedepsei prin prisma interdicțiilor, decăderilor și sfera obligațiilor impuse, fac ca efectele suspendării să fie diferite potrivit legilor succesive, fiind mai severe și împovărătoare conform noii legi penale, conținând un set larg de restricții, măsuri și obligații ce trebuie impuse inculpatului, în condițiile supunerii unui program de supraveghere conținând măsuri și obligații, deși termenele de încercare sau supraveghere sunt în general mai scurte.

Cu toate acestea inculpatul G. A. a solicitat în mod expres instanței, prin apărător, stabilirea unei pedepse, care dacă va fi într-o modalitate neprivativă de libertate să fie aplicată conform dispozițiilor noului Cod penal, pe care îl apreciază ca fiind legea penală mai favorabilă sub aspectul duratei mai scurte a termenului de încercare - supraveghere, cât și a consecințelor privind efectele modalității de executare, respectiv, decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, context în care este de acord cu supunerea obligatorie conform legii unui program de supraveghere conținând măsuri și obligații, inclusiv prestarea unei activități neremunerate în folosul comunității.

Astfel, conform art. 84 Cod penal actual, în vigoare la data judecării inculpatului,

(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. (2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță, spre deosebire de art. 82 Cod penal anterior, în vigoare la data săvârșii fapteei, conform căruia,

Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, fiind mai favorabile în acest context dispozioțiile Codului penal actual.

Cu privire la efectele pedepsei sub aspectuldecăderilor, interdicțiilor sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită :

Dispozițiile actualului Cod penal sunt mai favorabile nu numai sub aspectul duratei termenului, în condițiile acceptate de inculpat cu privire la obligațiile ce îi incumbă, ci și sub aspectul efectelor amânării aplicării pedepsei, prev. de art. 90 Cod penal actual, conform cărora,

(1) Persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

În aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 .05.2014 instanța apreciază că reglementările prevăzute în Codul penal actual - Legea nr. 286 din 2009, în vigoare la data judecării cauzei, sunt mai favorabile atât sub aspectul duratei și modalităților alternative a pedepsei, și a modalităților de executare, a unității infracționale continuate sub aspectul regimului sancționator, a efectelor pedepsei, inclusiv decăderilor și interdicțiilor, a modalităților de executare, având în vedere și faptul că în procesul de individualizare instanța a apreciat oportună pedeapsa închisorii, iar cuantumul pedepsei orientat spre limita minimă specială a pedepsei închisorii prevăzută de lege, ca efect al aplicării art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, instanța apreciind că reeducarea inculpatului se poate realiza și prin amânarea aplicării pedepsei.

Conform art. 83 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 - intrată în vigoare la data de 01.02.2014 și în vigoare la data săvârșirii faptelor din prezenta cauză:

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În consecință, instanța a dispus soluția prezentată mai sus.

Față de inculpat nu s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului, deoarece din actele dosarului, rezultă că nu au fost identificate pe numele inculpatului bunuri imobile înscrise în cartea funciară, iar inculpatul nu deține bunuri mobile sau imobile în evidențele fiscale ale Primăriei B..

Împotriva sentinței penale nr. 77/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a formulat apel, în termenul legal, P. de pe lângă Judecătoria B., criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele formulate în scris, filele 5-7.

Apelantul a arătat că instanța a omis sa dispună obligarea inculpatului in solidar cu partea responsabilă civilmente si la plata cheltuielilor judiciare către stat, mai precis, deși obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile s-a făcut prin instituirea solidarității sale cu partea responsabil civilmente, aceasta solidaritate a fost omisa de instanța atunci când s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. potrivit art. 274 al. 3 c.p.p., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. așadar, odată ce 1-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor către partea civila în solidar cu partea responsabil civilmente, era absolut obligatoriu ca în aceeași formulă să se dispună și obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

A mai arătat că instanta a identificat greșit legea penala mai favorabila aplicabila in cauză fara sa se aplece asupra criteriilor prevăzute de lege si cu luarea in considerare a unor criterii neprevăzute de dispozițiile legale.

O prima analiza necesară pentru identificarea legii penale mai favorabile a privit cuantumul pedepsei, constatându-se că după data de 1 02 2014 nu au survenit modificări, limitele de pedeapsa rămânând aceleași, respectiv de la 1 an la 6 ani închisoare. instanța s-a aplecat apoi asupra dispozițiilor art. 35 al. 1 n.c.p., respectiv asupra art. 41 al. 2 cp. 1969 privind infracțiunea continuată, analiza instanței fiind una pur teoretica având in vedere ca nu a dat eficienta facultativa a acestor dispoziții legale in sensul ca nu a aplicat inculpatului un spor de pedeapsa. în aceste condiții, analiza comparativa a efectului săvârșirii unei infracțiuni in forma continuata este lipsita de importanta in procedeul de identificare a legii penale mai favorabile aplicabila in acest dosar, având în vedere că eventualele consecințe juridice a dispozițiilor art. 41 al. 2 cp. 1969, respectiv art. 35 al. 1 n.c.p. nu au fost valorificate de instanța. cu alte cuvinte, analiza comparativa a dispozițiilor legale privind infracțiunea continuata nu-si are rostul, în condițiile în care instanța nu a aplicat inculpatului un spor de pedeapsa.

O a doua analiza în procedeul identificării legii penale mai favorabile, a vizat modalitatea de executare a pedepsei, analiza în urma căreia instanța a ajuns la concluzia ca n.c.p. este legea penala mai favorabila. mai precis s-a apreciat că amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 n.c.p. este mai favorabila decât suspendarea condiționată prev, de art. 81 din cp. 1969, deoarece termenul de încercare al suspendării condiționate format din 2 ani plus durata pedepsei este mai mare decât termenul fix de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei care este de 2 ani. totodată, au fost invocate disp. art. 90 n.c.p., conf. cărora persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu este supusă nici unei decăderi, interdicții ori incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării ori n-a existat o cauza de anulare. de asemenea, s-a invocat faptul că inculpatul a solicitat în mod expres instanței stabilirea unei pedepse într-o modalitate prev. de n.c.p. pe care-l apreciază ca fiind mai favorabil.

Din analiza argumentelor invocate de instanța în procedeul identificării legii penale mai favorabile, se poate constata că aceasta s-a raportat la cu totul alte criterii decât cele prev. de legea de punere in aplicare a n.c.p., dispoziții obligatorii pentru instanța de judecata având in vedere că ele reprezintă norma tranzitorie. mai exact s-au folosit drept criterii durata termenului de încercare, respectiv supraveghere combinat cu voința uneia din părți, respectiv cu voința inculpatului.

Or, potrivit art. 16 al. 2 din l.p.a nr. 187/2012, pentru determinarea legii mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cf. art. 5 cp., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. așadar, criteriile ce trebuie utilizate în analiza comparativă a celor două legi sunt obligațiile impuse si efectele suspendării, amânării aplicării pedepsei, cu prioritate fata de durata termenului de încercare ori supraveghere. în speță, făcând aplicarea art. 83 n.c.p., instanța a impus inculpatului o . obligații (toate cele prev. de art. 85 al. 1 lit. a-e n.c.p.), precum și obligația de a presta o munca în folosul comunității pe o perioada de 30 zile lucrătoare. aceste obligații nu ar fi putut fi impuse inculpatului daca s-ar fi dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, singura sa obligație fiind aceea de a nu săvârși o nouă infracțiune în termenul de încercare și de a plați despăgubirile civile . în nici un caz inculpatul nu ar fi putut fi obligat la prestarea unei munci in folosul comunității ori la prezentarea sa la serviciul de probațiune, la primirea vizitelor consilierului de probațiune, la comunicarea schimbării locului de munca, a domiciliului și a mijloacelor de existență.

Din acest punct de vedere evident ca vechiul c.p. este legea penală mai favorabilă. în privința efectelor celor doua instituții, se impune a fi precizat că și într-un caz și în altul consecința este aceeași, reabilitarea, daca inculpatul nu mai săvârșește noi infracțiuni în termenul de încercare, respectiv supraveghere, nu se revocă ori anulează suspendarea condiționată ori amânarea aplicării pedepsei.

Faptul ca inculpatul, prin apărător a apreciat ca noul cp. este mai favorabil, nu are putere obligatorie pentru instanța de judecata care poate cel mult să aprecieze dacă opinia apărării se circumscrie ori nu dispozițiilor legale (în speță legea de punere în aplicare a n.c.p..), trecând prin filtrul propriu opiniile exprimate de părți și printr-o raportare la dispozițiile legale aplicabile in cauză. faptul că inculpatul apreciază ca amânarea aplicării pedepsei este mai favorabila decât suspendarea condiționata a executării pedepsei, nu are absolut nici o importanță, voința părților și aprecierea dispozițiilor legale făcută de acestea nereprezentând un criteriu de apreciere a legii penale mai favorabile. legiuitorul nu a lăsat la îndemâna părților identificarea legii mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, instanța care trebuie să aibă în vedere doar criteriile oferite de lege, respectiv de art. 16 al. 2 din lpa. durata termenului de încercare nu are prioritate în procedeul de identificare a legii mai favorabile, prioritare fiind obligațiile impuse condamnatului care în cazul suspendării condiționate nu există, precum și efectele celor doua instituții, efecte identice în cazul în care pe inculpat îl caracterizează același comportament de respectare ori nu a obligației de a nu săvârși noi infracțiuni. acceptul inculpatului de a presta muncă în folosul comunității nu face ca n.c.p. să fie legea mai favorabila, ci reprezintă o condiție obligatorie și prealabilă ca acesta să dobândească vocație la amânarea aplicării pedepsei.

Un alt argument că în speță, legea penală mai favorabilă este cp. 1969 este acela că instanța avea și posibilitatea reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 ut. a c.p.1969 având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, circumstanța atenuantă care ar fi permis coborârea pedepsei sub minimul special și implicit condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mică.

Concluzionând, apreciază că instanța nu a aplicat în prezenta cauză legea penală mai favorabilă, încălcându-se disp. art. 5 al. 1 n.c.p., identificarea legii mai favorabile având la baza alte criterii decât cele prev. de legea tranzitorie.

Față de cele expuse, având în vedere disp. art. 421 pct. 2 lit. a c.p.p., solicită admiterea apelului declarat împotriva s.p. nr. 77/ 17.03.2015 a Judecătoriei B., desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționata a executării acesteia și obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Judecata în apel

Inculpatul G. A. nu a dat declarație în această fază procesuală și nu s-au formulat solicitări de probe noi în faza de judecată a apelului.

În cursul judecății în calea de atac a fost pronunțată Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitoriul Oficial nr. 495/06.07.2015.

Analizând cu prioritate, din oficiu, legalitatea sentinței penale apelate, în baza efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale, în conformitate cu dispozițiile art. 417 și art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Așa cum s-a menționat și anterior, prin sentința penală nr. 77/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. _ inculpatul G. A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursăprev. de art. 6 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 5 Cod penal - Legea nr. 286 din 2009 , cu referire la art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, dispunându-se totodată potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, amânarea aplicării acestei pedepse pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Prin decizia nr. 363 din 07.05.2015, publicată in Monitorul Oficial al României nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale, reținându-se următoarele argumente:

„24. Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, însă nici în cuprinsul acestui articol, nici în cuprinsul legii menționate sau al altor acte normative, noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu este definită. Însă, prin normele infralegale, care au menirea de a aproba modelul și conținutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor, sunt inventariate impozitele și contribuțiile colectate prin reținere la sursă, iar impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal sau impozitul pe alte venituri ale persoanelor fizice este menționat ca un impozit cu reținere la sursă. Așadar, Curtea reține că obiectul material al infracțiunii nu este configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii al cărui obiect de reglementare vizează, în realitate, un domeniu distinct, respectiv aprobarea modelului și conținutului unor formulare. Or, în ipoteza infracțiunilor, inclusiv cele reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenței/inexistenței infracțiunii.

25.Raportând cele prezentate mai sus la speța de față, Curtea constată că legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, fără ca prin conținutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a acestuia. Așa fiind, textul supus controlului de constituționalitate nu respectă condițiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracțiunii prevăzute la art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi determinată noțiunea de "impozit cu reținere la sursă", astfel că destinatarul normei nu poate să își ordoneze conduita, în funcție de ipoteza normativă a legii.

26. În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea constată că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și . acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei.

27.Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștință publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. Nu este așadar admisă o reglementare disparată a domeniului sau care să rezulte din coroborarea unor acte normative cu forță juridică diferită. În acest sens, normele de tehnică legislativă referitoare la integrarea proiectului în ansamblul legislației statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică.

28.Raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunțate, Curtea constată că acestea nu respectă cerința de accesibilitate a legii, întrucât dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de "impozite sau contribuții cu reținere la sursă", nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Singura mențiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 din Codul penal.

29.În acest context, Curtea reține că, potrivit tezei întâi din art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art. 7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.

30.În concluzie, Curtea constată că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.”

Potrivit art. 147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ținând seama de efectele acestei decizii a Curții Constituționale, de considerentele care au stat la baza adoptării acesteia, Curtea constată că începând cu data de 06.07.2015, data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei indicate anterior, infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr. 241/2005 a fost dezincriminată, fapta de reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă nemaifiind prevăzută de legea penală. Practic, decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege care incriminează o faptă ca infracțiune produce efecte similare unei norme de abrogare.

Prin urmare, prin decizia Curții Constituționale, în lipsa unei noi reincriminări de către puterea legislativă, infracțiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241 din 2005 este în prezent dezincriminată.

Față de situația reținută, Curtea apreciază că în prezenta cauză va trebui să aplice cu intâietate principiul legalității procesului penal prevăzut de art. 2 Cod procedură penală, fără a mai examina motivele de apel formulate de P. de pe lângă Judecătoria B., așa cum sunt redate mai sus.

Curtea este ținută, în virtutea principiului menționat, să aplice cu prioritate dispoziția de dezincriminare a unei fapte penale, indiferent dacă această este prevăzută de un act cu putere de lege sau de o decizie a Curții Constituționale. Învestită fiind cu o cauză penală având ca obiect o acuzație penală adusă de procuror unui inculpat, în contextul intervenirii, până la pronunțarea soluției definitive, a unei cauze care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, dintre cele prevăzute de art. 16 Cod procedură penală – în speță art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală, instanța de apel nu poate face abstracție de acest impediment în exercitarea acțiunii penale dând efect principiului fundamental al legalității incriminării, pentru că altfel s-ar dispune soluții de condamnare pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni la data pronunțării hotărârii penale definitive.

Față de considerentele prezentate, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 77/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. _ .

În temeiul art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, va desființa sentința penală apelată și, în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin.1 și alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, va achita pe inculpatul G. A., fiul lui T. și E., născut la data de 03.03.1963 în satul Berești, județul G., cu privire la infracțiunea de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 36 alin. 1și art. 5 Cod penal.

În raport de modul de soluționare a laturii penale a cauzei, ca urmare a constatării dezincriminării faptei, în temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice V..

Curtea arată că potrivit art. 27 alin. 2 Cod procedură penală, „partea civilă poate introduce acțiune la instanța civilă, probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile”.

Totodată, va înlătura obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat din judecata în primă instanță, cheltuieli care vor rămâne în sarcina statului, precum și celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care sunt contrare prezentei decizii.

Neputând fi reținută vreo culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat av. Burcoveanu L., potrivit delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 12.753/13.05.2015, se va avansa către Baroul Iași din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 77/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. _ .

În temeiul art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desființează sentința penală apelată și, în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin.1 și alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul G. A., fiul lui T. și E., născut la data de 03.03.1963 în satul Berești, județul G., cu privire la infracțiunea de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 36 alin. 1și art. 5 Cod penal.

În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice V..

Înlătură obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat din judecata în primă instanță, cheltuieli care rămân în sarcina statului.

Înlătură celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat av. Burcoveanu L., potrivit delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 12.753/13.05.2015, se avansează către Baroul Iași din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.

Președinte Judecător

M. M. D. D.

Grefier

M. G.

Red., tehnored. M.M.

6 ex./21.12.2015

Judecătoria B. - judecător fond M. G. R.

P. comunicări emise:

- inculpat,

- parte civilă,

- parte responsabilă civilmente,

- P..

Data comunicării:

← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 833/2015. Curtea de...  Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 129/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 842/2015. Curtea de Apel IAŞI