Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 857/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 857/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 857/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 857/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător D. D.

Grefier G. A.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Răducăneni și inculpații B. O. și B. A. împotriva sentinței penale nr. 28/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de violare de domiciliu (art.224 NCP) .

La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 noiembrie 2015, (cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a d-nei procuror M. D. ), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi – ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 4 decembrie 2015.

INSTANȚA

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

P. sentința penală nr. 28/25.03.2015 Judecătoria Răducăneni a hotărât următoarele:

„În baza dispozițiilor art 386 alin 1 Cod pr. penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii în sarcina inculpatului B. O., fiul lui P. și E., ns. la data de 14.12.1976 în ., cu domiciliul în și ., jud. Iași, cetățean român, studii 8 clase, agricultor, divorțat, are 4 copii minori,, fără antecedente penale, CNP_, a dispozițiilor art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

I. Condamnă inculpatul B. O., fiul lui P. și E., ns. la data de 14.12.1976 în ., cu domiciliul în ., jud. Iași, cetățean român, studii 8 clase, agricultor, divorțat, are 4 copii minori,, fără antecedente penale, CNP_ la:

-pedeapsa principală de 3(trei) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal

-pedeapsa principală de 3(trei) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

În baza art.38 Cod penal constată că infracțiunile de mai sus sunt concurente și în baza art.39 alin.1 lit. b) Cod penal contopește pedepsele principale și aplică pedeapsa principală cea mai grea de 3(trei) ani închisoare la care se adaugă sporul de 1(un) an închisoare, rezultând pedeapsa principală de 4(patru) ani închisoare.

În baza art.45 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ania dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

II.În baza dispozițiilor art 386 alin 1 Cod pr. penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii în sarcina inculpatului B. A., fiul lui P. și A., ns. la data de 14.02.1981 în ., cu domiciliul în . nr., jud. Iași, în prezent lucrează ca angajat sezonier la firma Grasso Enzo din localitatea Montecalvo Irpino ( AV), Cartier San A., 7/8, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, concubinaj, fără copii minori,, recidivist, CNP_ în sensul reținerii dispozițiilor art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art 41 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

Condamnă inculpatul B. A., fiul lui P. și A., ns. la data de 14.02.1981 în ., cu domiciliul în . nr., jud. Iași, în prezent lucrează ca angajat sezonier la firma Grasso Enzo din localitatea Montecalvo Irpino ( AV), Cartier San A., 7/8, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, concubinaj, fără copii minori,, recidivist, CNP_ la:

- pedeapsa principală de 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 41 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

- pedeapsa principală de 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, cu aplicarea disp. art 41 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

În baza art.38 Cod penal constată că infracțiunile de mai sus sunt concurente și în baza art.39 alin.1 lit. b) Cod penal contopește pedepsele principale și aplică pedeapsa principală cea mai grea de 4(patru) ani închisoare la care se adaugă sporul de 1(un) an și 8(opt) luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6(șase) ani și 4(patru) luni închisoare.

În baza art.45 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ania dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal

În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

În baza dispozițiilor art 397 alin 1 Cod pr. penală rap. la disp. art 25 alin 1 Cod pr. penală, rap. la disp. art 19 Cod pr. penală, constată că persoanele vătămate F. I. și M. P. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza dispozițiilor art 397 alin 1 Cod pr. penală rap. la disp. art 25 alin 1 Cod pr. penală, rap. la disp. art 19 Cod pr. penală, admite acțiunea civilă formulată de către peroanele vătămate / părți civile S. de Ambulanță Iași, S. C. județean de Urgență „Sf S.” Iași și S. C. Județean de Urgență „ Prof Dr. N. O.” Iași și obligă inculpații, în solidar, să achite astfel: părții vătămate / parte civilă S. de Ambulanță Iași suma de 683 lei, părții vătămate / parte civilă S. C. județean de Urgență „Sf S.” Iași suma de 67,54 lei, actualizată la data executării și părții vătămate / parte civilă S. C. Județean de Urgență „ Prof Dr. N. O.” Iași suma de 119,35 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza disp. art 272 alin 1 rap. la art 274 alin 1 obligă inculpații să plătească statului sumele de câte 300 lei cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei pentru inculpatul B. O. reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul de avocați Răducăneni, jud. Iași - av C. G.(delegația nr. 0148 din 19.11.2014) potrivit disp. art 274 alin 1 Cod pr penală ce va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.”

Pentru a hotărî astfel instanță de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„Persoanele vătămate F. I. și M. P. locuiesc în satul și ., localitate de domiciliu și a inculpaților B. O. și B. A..

În ziua de 24 martie 2010, persoanele vătămate F. I. și M. P. au lucrat împreună la curățatul unei vii, la numita B. L. iar seara s-au retras la locuința persoanei vătămate F. I., unde au consumat vin. În momentul în care cei doi au ajuns la locuința numitului F. I., mama acestuia, care locuia în același imobil, nu era acasă.

În jurul orelor 20.00, inculpații B. O. și B. A. s-au deplasat la locuința persoanei vătămate F. I. cu scopul de a împrumuta un CD cu muzică. Aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Inculpații nu au strigat la poartă, ci au pătruns direct în locuința persoanei vătămate F. I., fără a avea consimțământul acestuia din urmă.

Fără a spune ceva, inculpatul B. A. a început să-i lovească pe F. I. și M. P.. Mai întâi, l-a lovit cu pumnul pe F. I. care, în urma loviturii primite, a căzut jos, după care l-a lovit și pe M. P. care, de asemenea, a căzut pe podea, lângă cealaltă persoană vătămată. Persona vătămată Faroanel I. a fost lovită și de inculpatul B. O., cu piciorul în zona capului. Deși ambele persoane vătămate se aflau pe podea, inculpatul B. A. a continuat să le lovească cu picioarele, aducându - le în stare de inconștiență.

În timp ce persoanele vătămate se aflau în stare de inconștiență, inculpații B. O. și B. A. au sustras din locuința lui F. I. un aparat DVD și un sac cu făină din grâu, precum și un telefon mobil marca Samsung, aparținând persoanei vătămate M. P..

Inculpații au părăsit locuința cu bunurile sustrase, lăsând persoanele vătămate în stare de inconștiență. Persoana vătămată M. P., după ce și-a revenit, a fugit din casa numitului F. I. și a sărit gardul la vecinul acestuia, însă a leșinat. La scurt timp, M. P. a fost găsit de martorul F. D. M. care a solicitat ambulanța.

Persoana vătămată M. P. a fost examinată de medicii legiști, din certificatul medico-legal nr. 551/25.03.2010 rezultând că a prezentat excoriații, tumefacții echimotice, plagă contuză, fractură piramidă nazală, pneumotorax total drept apărut cel mai probabil pe o leziune pulmonară preexistentă și a prezentat comoție cerebrală anamnestică, medicii legiști stabilind că M. P. a necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că leziunile au fost de natură să-i pună viața în primejdie.

Inculpatul B. O. a restituit persoanei vătămate F. I., în ziua de 26 martie 2010, aparatul DVD și telefonul mobil marca Samsung, fără cartela aferentă, proprietatea persoanei vătămate M. P., întrucât aflase că persoana vătămată F. I. depusese plângere la poliție. Cu această ocazie, inculpatul B. O. i-a spus persoanei vătămate că nu el a luat bunurile, ci inculpatul B. A., fiind trimis de acesta să restituie bunurile.

Audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul B. O. a precizat că s-a deplasat la locuința părții vătămate F. I. pentru a împrumuta un CD cu muzică, împreună cu inculpatul B. A., iar persoana vătămată F. I. i-a invitat în casă. B. O. a mai declarat că inculpatul B. A. i-a lovit pe F. I. și M. P., iar în timp ce acesta îl lovea, cel dintâi precizat a luat din cameră un aparat DVD și un telefon mobil, care se afla pe jos. Inculpatul B. O. a fost testat poligraf, în cursul urmăririi penale, din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică rezultând că pentru răspunsurile acestuia la întrebările esențiale ale cauzei, au fost evidențiate modificări specifice comportamentului simulat.

În cursul urmăririi penale, inculpatul B. A. nu a putut fi audiat, întrucât, ulterior săvârșirii faptei a plecat din țară.

Pe timpul cercetării judecătorești, audiat, inculpatul B. A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. A precizat inculpatul că în seara respectivă împreună cu B. O. s-a deplasat la locuința vătămatului F. I., a strigat la poartă și a fost invitat de către acesta în casă, unde au consumat alcool, apoi s-au certat. A mai precizat inculpatul că în ziua respectivă s-a întâlnit cu F. I. la un magazin, context în care, acesta din urmă l-a invitat la locuința sa.

Audiat, inculpatul B. O., nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. A susținut inculpatul că în ziua respectivă, în timp ce se afla la un magazin împreună cu B. A., în acest loc s-au întâlnit cu F. I. care i-a invitat pe la el, în acea seară. Același inculpat a susținut că au strigat la poartă însă, nu își amintește dacă le-a răspuns cineva, astfel că au intrat în casa numitului F. I., unde au rămas două ore, timp în care au consumat vin. Susține inculpatul că la un moment dat s-au certat și s-au bătut și că în timpul incidentului, de pe masă a căzut un DVD iar lângă acesta a văzut și un telefon mobil, pe care, le-a luat și le-a ascuns, după un gard, la un vecin al persoanei vătămate, de teamă să nu fie distruse.

Susținerile inculpaților nu pot fi reținute de către instanță, acestea fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, instanța reține că declarațiile date în cursul urmăririi penale de către persoanele vătămate se coroborează între ele cât și cu concluziile certificatului medico – legal nr. 551/25.03.2010 eliberat de IML Iași pe numele persoanei vătămate M. P...

Instanța reține că, pe timpul cercetării judecătorești, persoana vătămată F. I. și-a schimbat declarația susținând o situație asemănătoare cu cea a inculpaților, declarație ce a fost înlăturată, parțial. Astfel, instanța reține că atât în plângerea formulată la organele de poliție cât și în declarația dată ulterior plângerii, vătămatul F. I. a descris în detaliu, derularea incidentului și nu a făcut vorbire despre vreo întâlnire, în aceeași zi a incidentului cu inculpații. De asemenea, persoana vătămată nu a susținut în declarația dată organelor de poliție că i-ar fi invitat pe inculpați la domiciliul său, seara. Dimpotrivă, această persoană vătămată a susținut că în acea zi, a lucrat de dimineață până seara, la curățatul viei numitei B. L., iar la un moment dat, în jurul orelor 15,00, văzând că nu reușește să termine, a solicitat ajutorul persoanei vătămate M. P., care a confirmat acest lucru. Declarația dată organelor de poliție de către F. I. se coroborează cu declarația vătămatului M. P. care, a avut o atitudine constantă, pe tot parcursul procesului penal. De altfel, schimbarea declarației numitului F. I. se poate explica și prin faptul că, ulterior, cei doi inculpați au încercat să se împace cu persoanele vătămate.

Instanța mai reține că, pe timpul cercetării judecătorești și martora R. A. și-a schimbat în mod nejustificat declarația, instanța reținând ca fiind obiectivă, reală, pe cea dată în fața organelor de poliție, care se coroborează cu plângerile și declarațiile persoanelor vătămate(în cazul numitului F. I. declarația dată organelor de poliție).

De asemenea și martorul Hădăr M., a susținut neprobat, pe timpul cercetării judecătorești, că nu cunoaște nimic referitor la incident, dar a recunoscut că declarațiile date în cursul urmăririi penale sunt semnate de el.

În cauză, a fost legal citat și martorul R. F., însă nu a fost posibilă audierea sa de către instanță, acesta fiind plecat în străinătate.

Nesinceritatea inculpaților poate fi dedusă și din contradictorialitatea parțială a propriilor declarații cu privire la incidentul propriu-zis, la sustragerea bunurilor cât și a restituirii parțiale a acestor bunuri.

Instanța reține că, la dosar a fost depus un acord de mediere încheiat între inculpați și persoanele vătămate.

Potrivit dispozițiilor art 67 alin 1 din Legea nr. 192/2006, dispozițiile privind medierea se aplică în mod corespunzător și în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Astfel, instanța a reținut că acordul de mediere încheiat nu poate avea efecte în latură penală, raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și pentru care au fost trimiși în judecată.

Situația de fapt reținută astfel de instanță, se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate F. I., plângerea și declarațiile persoanei vătămate M. P., certificatul medico-legal nr. 551/25.03.2010 eliberat de IML Iași, declarațiile martorilor F. D.-M., Hădăr M.(declarația dată în cursul urmăririi penale), M. V., R. A. N. și R. F. (declarații date în cursul urmăririi penale) declarațiile parțiale ale inculpaților, toate, formând un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

Potrivit art 5 Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Verificând succesiunea de legi în timp, în vederea identificării legii mai favorabile, instanța constată că după . noului Cod penal, faptele inculpatului se regăsesc încriminate în art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal, cu limite de pedeapsă, de la 3- 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

P. urmare, atât sub aspectul încriminării faptei, cât și al limitelor de pedeapsă prevăzute se constată că au intervenit modificări de natură a atrage aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă în virtutea disp. art 5 Noul Cod penal. Și sub aspectul individualizării pedepsei, instanța, constată, că, legea penală mai favorabilă este cea nouă respectiv – Noul Cod penal.

Pentru motivele expuse, instanța va dispune schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii în sensul reținerii în sarcina inculpatului B. O., fiul lui P. și E., ns. la data de 14.12.1976 în ., cu domiciliul în și ., jud. Iași, cetățean român, studii 8 clase, agricultor, divorțat, are 4 copii minori,, fără antecedente penale, CNP_, a dispozițiilor art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal și în sarcina inculpatului B. A. fiul lui P. și A., ns. la data de 14.02.1981 în ., cu domiciliul în . nr., jud. Iași, în prezent lucrează ca angajat sezonier la firma Grasso Enzo din localitatea Montecalvo Irpino ( AV), Cartier San A., 7/8, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, concubinaj, fără copii minori,, recidivist, CNP_ în sensul reținerii dispozițiilor art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art 41 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

În drept:

Faptele inculpatului B. O., care în noaptea de 24.03.2010, a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate F. I. unde se afla și partea vătămată M. P., a adus părțile vătămate în stare de inconștiență și a sustras un aparat DVD și un sac cu făină, aparținând părții vătămate F. I., precum și un telefon mobil marca Samsung, aparținând părții vătămate M. P., prejudiciul fiind parțial recuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată prev.și ped. de art art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

La individualizarea pedepsei cât și a modului de executare a acesteia, instanța, va ține seama, potrivit dispozițiilor art 74 Noul Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, nr. zilelor necesare persoanei vătămate M. P. pentru vindecarea leziunilor antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul a săvârșit faptele împreună cu altă persoană, în domiciliul uneia dintre persoanele vătămate, o parte din prejudiciu a fost restituit, este tânăr, are un nivel scăzut de pregătire și instruire iar pe tot parcursul procesului penal a adoptat o atitudine nesinceră de nerecunoaștere a faptelor săvârșite.

Față de aceste considerente, instanța va aplica inculpatului pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracțiune concurentă al căror cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege.

În baza art.38 Cod penal constată că infracțiunile de mai sus sunt concurente și în baza art.39 alin.1 lit. b) Cod penal contopește pedepsele principale și aplică pedeapsa principală cea mai grea de 3(trei) ani închisoare la care se adaugă sporul de 1(un) an închisoare, rezultând pedeapsa principală de 4(patru) ani închisoare.

De asemenea, pentru fiecare infracțiune, va aplica pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

În baza art.45 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ania dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

Faptele inculpatului B. A., care în noaptea de 24.03.2010, a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate F. I. unde se afla și partea vătămată M. P., a adus părțile vătămate în stare de inconștiență și a sustras un aparat DVD și un sac cu făină, aparținând părții vătămate F. I., precum și un telefon mobil marca Samsung, aparținând părții vătămate M. P., prejudiciul fiind parțial recuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată prev.și ped. de art art 233 – 234 alin 1 lit d și f, alin 3 Noul Cod penal și disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 38 alin 1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

La individualizarea pedepsei cât și a modului de executare a acesteia, instanța, va ține seama, potrivit dispozițiilor art 74 Noul Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, nr. zilelor necesare persoanei vătămate M. P. pentru vindecarea leziunilor antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul a săvârșit faptele împreună cu altă persoană, în domiciliul uneia dintre persoanele vătămate, o parte din prejudiciu a fost restituit, este tânăr, are un nivel scăzut de pregătire și instruire iar pe tot parcursul procesului penal a adoptat o atitudine nesinceră de nerecunoaștere a faptelor săvârșite.

Față de aceste considerente, instanța va aplica inculpatului pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracțiune concurentă al căror cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege.

În baza art.38 Cod penal constată că infracțiunile de mai sus sunt concurente și în baza art.39 alin.1 lit. b) Cod penal contopește pedepsele principale și aplică pedeapsa principală cea mai grea de 4(patru) ani închisoare la care se adaugă sporul de la care se adaugă sporul de 1(un) an și 8(opt) luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6(șase) ani și 4(patru) luni închisoare.

De asemenea, pentru fiecare infracțiune, va aplica pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal și pedeapsa accesorie a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prev de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev de art 66 alin 1 lit b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de disp. art 233 – 234 alin 1 lit d și f, Noul Cod penal, cu aplicarea disp. art 5 Noul Cod penal.

În baza art.45 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii pe o perioadă de 2(doi) ania dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice prevăzut de art 66 alin 1 lit a Cod penal și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut de art 66 alin 1 lit b Cod penal.

În baza dispozițiilor art 397 alin 1 Cod pr. penală rap. la disp. art 25 alin 1 Cod pr. penală, rap. la disp. art 19 Cod pr. penală, constată că persoanele vătămate F. I. și M. P. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza dispozițiilor art 397 alin 1 Cod pr. penală rap. la disp. art 25 alin 1 Cod pr. penală, rap. la disp. art 19 Cod pr. penală, admite acțiunea civilă formulată de către peroanele vătămate / părți civile S. de Ambulanță Iași, S. C. județean de Urgență „Sf S.” Iași și S. C. Județean de Urgență „ Prof Dr. N. O.” Iași și obligă inculpații, în solidar, să achite astfel: părții vătămate / parte civilă S. de Ambulanță Iași suma de 683 lei, părții vătămate / parte civilă S. C. județean de Urgență „Sf S.” Iași suma de 67,54 lei, actualizată la data executării și părții vătămate / parte civilă S. C. Județean de Urgență „ Prof Dr. N. O.” Iași suma de 119,35 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza disp. art 272 alin 1 rap. la art 274 alin 1 obligă inculpații să plătească statului sumele de câte 300 lei cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei pentru inculpatul B. O. reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul de avocați Răducăneni, jud. Iași - av C. G.(delegația nr. 0148 din 19.11.2014) potrivit disp. art 274 alin 1 Cod pr penală ce va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.”

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de către procuror și inculpații B. O. și B. A..

În apelul declarat procurorul arată că instanța de fond a calculat greșit sporul de pedeapsă aplicat inculpatului B. A. și a reținut greșit și temeiul aplicării pedepsei complementare pentru același inculpat, respectiv art. 45 alin. 1 Cod penal în loc de art. 45 alin. 2 Cod penal.

Inculpații consideră că nu sunt probe care să dovedească comiterea infracțiunii de tâlhărie iar pedepsele aplicate sunt exagerat de mari, solicitând reducerea lor și schimbarea modalității de executare.

C. examinând actele și lucrările dosarului și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, constată că apelul procurorului și al inculpatului B. A. este fondat iar cel al inculpatului B. O. nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate F. I., plângerea și declarațiile persoanei vătămate M. P., certificatul medico-legal nr. 551/25.03.2010 eliberat de IML Iași, declarațiile martorilor F. D. M., Hădăr M., M. V., R. V., R. A. N. și R. F. și declarațiile inculpaților.

Instanța de fond a analizat amănunțit fiecare probă și a reținut o situație de fapt corectă care dovedește vinovăția inculpaților apelanți în comiterea faptelor, prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile codului de procedură penală fiind astfel înlăturată.

Apărările inculpaților susținute atât la instanța de fond cât și la instanța de apel sunt înlăturate de probele administrate care dovedesc fără tăgadă de putință că inculpații B. O. și B. A., în noaptea de 24.03.2010, au pătruns, fără drept,în locuința părții vătămate F. I. unde se afla și partea vătămată M. P., pe care le-au lovit, după care au sustras un aparat DVD și un sac de făină aparținând părții vătămate F. I. precum și un telefon mobil marca Samsung, aparținând părții vătămate M. P..

Pe parcursul procesului penal inculpații au dat mai multe declarații.

Conținutul acestor declarații este diferit inculpații încercând să înlăture elementele probatorii administrate care dovedesc vinovăția lor.

Părțile vătămate și-au schimbat și ele declarațiile fără nicio justificare în momentul în care au constatat atât ele cât și inculpații că în cazul faptelor comise nu poate opera instituția împăcării.

Analizând toate declarațiile date de inculpați, de părțile vătămate și de martori, C. constată că instanța de fond corect a apreciat că modificările ulterioare ale declarațiilor s-au făcut în favoarea inculpaților.

Declarațiile date de cei doi inculpați nu au fost corelate nici în fața instanței de apel existând contradicții în ceea ce privește momentul pătrunderii în locuința părții vătămate, care dovedesc că cele relatate ascund adevărul.

Afirmațiile inculpaților referitoare la situația că numai unul dintre ei a lovit persoanele vătămate sau că bunurile au fost luate pentru a le proteja după care au fost lăsate la poarta unui vecin situat peste drum sunt lipsite de credibilitate, dovedind clar că aceștia nu au urmărit decât să inducă în eroare instanța asupra situației de fapt pentru a scăpa de rigorile legii.

Față de materialul probator administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestora în mod justificat instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzute și pedepsite de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d și f, alin. 3 Cod penal.

Verificând pedepsele la care au fost condamnați cei doi inculpați C. constată că instanța de fond nu a stabilit corect pedeapsa principală pentru inculpatul B. A. și nici temeiul de drept care a stat la baza aplicării pedepsei complementare de executat, pentru ambii inculpații.

Astfel, inculpatul B. A. a fost condamnat de instanța de fond la două pedepse de câte 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și în urma aplicării prevederilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, la pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, s-a adăugat un spor de l (un) an și 8 (opt) luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare. Sporul adăugat ce reprezintă 1/3 din pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare a fost calculat greșit fiind stabilit 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare în loc de l (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Raportat la aceste aspecte va reduce pedeapsa aplicată inculpatului B. A. de la 6 (șase) ani și 4 (patru) luni închisoare, la 6 (șase) ani închisoare.

Instanța de fond corect a aplicat inculpaților pe lângă fiecare pedeapsa principală și pedeapsa complementară dar când a stabilit pedeapsa complementara de executat a folosit ca temei de drept art. 45 alin. 2 Cod penal în loc de art. 45 alin. 3 Cod penal.

Nefondate sunt însă motivele de apel ale inculpaților ce privesc individualizarea pedepselor aplicate.

La individualizarea pedepselor celor doi inculpați, prima instanță a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările comiterii, de urmarea produsă, de valoarea socială importantă lezată, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, atitudinea procesuală adoptată.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul sancționator și criteriile de individualizare prevăzute de lege, C. consideră că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

Pătrunderea în casa unei persoane, exercitarea de violențe asupra persoanelor vătămate și deposedarea lor de bunuri reprezintă fapte grave care va trebui aspru sancționate.

În raport cu cele expuse, C. consideră că nu se impune un regim sancționator mai blând pentru inculpați, pedepsele finale de 4 (patru) ani închisoare, pentru inculpatul B. O. și 6 (șase) ani închisoare, pentru inculpatul B. A., cu executare în regim de detenție fiind în măsură să asigure funcția de constrângere și reeducare a acestora.

C. apreciază că instanța de fond față de contribuția celor doi inculpați la comiterea faptelor, poziția procesuală și antecedența penală, just a aplicat inculpatului B. A. o pedeapsă în cuantum mai mare.

Pentru considerentele arătate, reținând ca întemeiate criticile formulate de procuror și nefondate pe cele ale inculpaților, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Răducăneni și de inculpatul B. A. împotriva Sentinței penale nr. 28 din 25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, pe care o va desființa, în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Va reduce de la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare sporul adăugat la pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului B. A., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 (șase ) ani închisoare.

Va schimba temeiul de drept al aplicării pedepsei complementare pentru concursul de infracțiuni comis de inculpații B. O. și B. A. din art. 45 alin. 1, respectiv 45 alin.2 Cod penal în art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. O. împotriva aceleiași sentințe penale.

Va obliga pe inculpatul–apelant B. O. să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare aferente soluționării apelurilor declarate de parchet și de inculpatul B. A. vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

I. Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Răducăneni și de inculpatul B. A. împotriva Sentinței penale nr. 28 din 25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Răducăneni,pe care o desființează, în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Reduce de la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare sporul adăugat la pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului B. A., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 (șase ) ani închisoare.

Schimbă temeiul de drept al aplicării pedepsei complementare pentru concursul de infracțiuni comis de inculpații B. O. și B. A. din art. 45 alin. 1, respectiv 45 alin.2 Cod penal în art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. O. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă inculpatul–apelant B. O. să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare aferente soluționării apelurilor declarate de parchet și de inculpatul B. A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2015.

Președinte,Judecător,

G. SanduDaniela D.

Grefier,

G. A.

Red. S.G.

Tehnored. A.C.

9 ex. la 24.12.2015

Judecătoria Răducăneni:

judecător B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 857/2015. Curtea de Apel IAŞI