Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1268/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1268/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 1268/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător A. G. O. M.

Judecător M. C.

Grefier C. B.

M. Public reprezentat prin procuror P. E.

Pe rol judecarea cauzei penale privind recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 1275 din 11.10.2013 a Judecătoriei V., dată în dosarul nr._, având ca obiect înșelăciunea (art. 215 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat S. D. ce substituie pe avocat S. C., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că motivarea instanței de fond este în totală contradicție cu mijloacele de probă administrate în cauză, iar aplicarea unei sancțiuni administrative nu este în măsură să atingă scopul urmărit de legea penală.

Persoana și conduita inculpatului reprezintă circumstanțe personale pe care instanța le are în vedere la individualizarea pedepsei și nu reprezintă un criteriu de bază pentru aplicarea unei sancțiuni administrative, așa cum s-a motivat în sentința penală.

Inculpatul a mai fost sancționat cu amenda administrativa si chiar condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, a mai comis fapte similare si aceste fapte au fost comise in termenul de încercare stabilit prin sentința penala nr. 211 din 18.02.2011 a Judecătoriei V..

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, reținerea spre rejudecare a cauzei și pe fond condamnarea inculpatului la o pedeapsa care sa atingă scopul prevăzut de legea penală.

Avocat S., apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul procurorului este nefondat și solicită a fi respins.

Inculpatul intimat solicită respingerea recursului declarat de procuror, susținând că a fost amendat degeaba.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 1275 din 11 Octombrie 2013 pronunțată de J u d e c ă t o r i a V. în dosarul penal nr._ s-a hotărât:

„In baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.b indice 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 18 indice 1 Cod penal, achită pe inculpatul P. C., fiul lui A. și A., născut la data de 28.11.1924 în ., domiciliat în ., cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de înșelăciune, două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin.1,2 Cod penal, art. 288 alin.1,3 Cod penal și art. 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

În baza art. 18 indice 1 alin.3 Cod penal raportat la art. 91 lit.c Cod penal, aplică inculpatului P. C. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei.

În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, art. 1349 alin.1, 1357 și 1381 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă M. T. și I. cu sediul în București, bulevardul D. G., nr. 38, sector 1, și obligă pe inculpatul P. C. să achite părții civile suma de 816,4 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin.1 lit.e Cod penal cu referire la dispozițiile art. 118 alin.4 Cod penal, confiscă de la inculpatul P. C. sumele de 40 lei și respectiv 35 lei, reprezentând sumele cu care L. C. și P. D. nu s-au constituit părțile civile în cauză.

În baza art. 14 alin.3 Cod procedură penală și art. 348 Cod procedură penală, anulează înscrisurile falsificate respectiv, biletele de călătorie gratuită, după cum urmează:

- biletul . nr._;

- biletul . nr._,

aflate la dosarul de urmărire penală filele 23,28,60,62, 64, 66,68- 71.”

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt si de drept:

„Inculpatul P. C. este veteran de război, locuiește în satul Vladia, . și are legitimația nr._.

În conformitate cu prevederile art. 16 lit. a din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război și văduvele de război beneficiază anual de mai multe călătorii gratuite pe calea ferată, iar în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceștia le pot folosi și pentru însoțitori.

Din examinarea conținutului art. 16 din Legea nr. 44/1994 se poate constata că numărul de călătorii gratuite de care beneficiază veteranii de război sau văduvele de război în fiecare an este limitat, aceștia putând beneficia de maxim 12 călătorii gratuite dus - întors cu trenul sau 24 de călătorii simple. Stabilirea numărului de călătorii gratuite la care au dreptul persoanele care beneficiază de prevederile acestei legi este făcută în funcție de gradul de invaliditate, de medaliile sau ordinele primite precum și în funcție de alte criterii. Se consideră însă că după folosirea biletelor de călătorie gratuită primite, veteranii de război sau văduvele de veterani de război nu mai au dreptul de a călători gratuit cu trenul și cu atât mai mult nu pot călători împreună cu însoțitori. În același timp, se considere că veteranii de război pot folosi pentru a călători gratuit pe calea ferată doar biletele care le sunt acordate și nu biletele altor persoane, acest aspect rezultând de altfel și din conținutul art. 8 din Legea nr. 44/1994, care prevede că în afară de cazurile în care legea dispune altfel, drepturile decurgând din calitatea de veteran de război m sunt transmisibile - ori, în ceea ce privește biletele de călătorie gratuită art. 16 lit. a din Legea nr. 44/1994 prevede doar că în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceștia le pot folosi și pentru însoțitori. Se poate astfel constata că legea nu permite ca un veteran de război sau o văduvă de război să călătorească singur/singură, gratuit, folosind biletele altui veteran de război, deci cu atât mai mult nu este permis ca un veteran de război să călătorească gratuit folosind biletele altei persoane și împreună cu însoțitori.

Din verificările efectuate la Asociația Națională a Veteranilor de Război-filiala „P. Curcanu" V. a rezultat că inculpatul P. C. a primit în anul 2012 doisprezece bilete CFR pentru clasa a II - a cu seriile_ -_ precum și 24 bilete auto. Inculpatul a declarat că a folosit cele 12 bilete de călătorie gratuită în scopuri personale.

Cu toate acestea, după ce și-a folosit biletele care i-au fost repartizate, inculpatul a achiziționat bilete de călătorie gratuită pe calea ferată de la alte persoane, care nu au fost identificate. Ulterior, folosind aceste bilete de călătorie gratuită care nu îi aparțineau și deci nu avea dreptul să le folosească, inculpatul a obținut de la casele de bilete ale SNTFC legitimații pentru tren, apoi, în mod repetat, a căutat persoane care să meargă împreună cu el cu trenul, în calitate de însoțitori, contra unor sume de bani cuprinse între 30 și 40 lei, deci aproximativ jumătate din contravaloarea unui bilet de tren pentru ruta respectivă, fiind depistat de către lucrătorii de poliție în tren.

Astfel, la data de 26.09.2012, în timp ce doi lucrători de poliție din cadrul Biroului de poliție TF V. efectuau o activitate de patrulare pe trenul IR 1668 Iași - București, au fost solicitați de către un lucrător CFR pentru a identifica un veteran de război care era însoțit de mai multe persoane. Deplasându-se în locul indicat, lucrătorii de poliție l-au identificat pe inculpatul P. C., care călătorea cu 3 însoțitori, folosind bilete de călătorie gratuită, astfel:

- P. C., cu biletul . nr._;

- P. D., cu biletul . nr._;

- N. N., cu biletul . nr._;

- I. J., cu biletul . nr._.

La data de 12.11.2012, în timp ce doi lucrători de poliție din cadrul Biroului de poliție TF V. efectuau o activitate de patrulare pe trenul IR 1668 Iași -București, au fost solicitați de către un lucrător CFR pentru a identifica un veteran de război care era însoțit de mat multe persoane. Deplasându-se în locul indicat, lucrătorii de poliție l-au identificat pe inculpatul P. C., care călătorea cu 5 însoțitori, folosind bilete de călătorie gratuită, astfel:

- P. C., cu biletul . nr._;

- M. M., cu biletul . nr._;

- P. A. P., cu biletul . nr._;

- L. V., cu biletul . nr._;

- L. C., cu biletul . nr._;

- C. C., cu biletul . nr._.

Întrucât biletele de călătorie gratuite care au fost folosite de către inculpat nu i-au fost distribuite acestuia, s-au efectuat verificări pentru a se stabili cui au aparținut aceste bilete. Astfel, din adresa nr. 94/06.11.2012 a Asociației Naționale a Veteranilor de Război - filiala „P. Curcanu" V. rezultă că biletele cu . și nr._,_,_ și_ au fost predate împuternicitului pentru . S. N., pentru a fi distribuite beneficiarilor, dar nu au fost justificate până la data de 05.11.2012. Cu ocazia audierii numitului S. N., acesta nu a putut justifica cărei persoane i-au fost distribuite biletele mai sus menționate, acesta afirmând că ar fi predat borderourile justificative la Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala „P. Curcanu" V..

Din adresa nr. 99/19.11.2012 a Asociației Naționale a Veteranilor de Război -filiala „P. Curcanu" V. rezultă că biletele de călătorie gratuită . nr._ și_ au fost distribuite numitei B. E., văduvă de veteran de război din .. Aceasta a fost audiată, iar din declarația sa reiese că nu a ridicat biletele de călătorie gratuită pentru anul 2012 și nu îl cunoaște pe inculpatul P. C..

Au fost efectuate verificări și la Asociația Națională a Veteranilor de Război -filiala G., pentru a se stabili cui au fost distribuite biletele de călătorie gratuită . nr._,_,_ și_, iar prin adresa nr. 489/19.12.2012 această instituție a comunicat că biletele aparțin filialei G. a Asociației Naționale a Veteranilor de Război dar nu s-a putut stabili cărei persoane au fost distribuite, deoarece distribuirea s-a făcut numeric și nu pe serii.

Pentru a se stabili cine a completat biletele de călătorie gratuită care au fost folosite de către inculpat în cauză s-a dispus efectuarea a două expertize criminalistice de către specialiști din cadrul IP.I V. - Serviciul Criminalistic.

Astfel, prin raportul de expertiză nr. 55.944/29.11.2012 s-a stabilit că:

- scrisul în litigiu depus pe biletele de călătorie gratuită cu . nr._, B nr._, B nr._ și de la rubricile „Legitimația nr.", „De la stația" și „Până la stația" de pe biletul cu . nr._ a fost executat de către inculpatul P. C.;

- scrisul depus la rubricile „D-l. (D-na)" și „B.I./C.I. . pe biletul de călătorie cu . nr._ nu a fost executat de către inculpatul P. C.;

- biletele de călătorie menționate mai sus prezintă elemente de siguranță specifice celor autentice.

Prin raportul de expertiză nr. 56.210/04.01.2013 s-au stabilit următoarele:

- scrisul de mână depus pe biletele de călătorie gratuită cu . nr._, B nr._, B nr._, B nr._, B nr._ și B nr._ a fost executat de către inculpatul P. C.;

- biletele de călătorie menționate mai sus prezintă elemente de siguranță specifice celor autentice.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.

Situația de fapt reținută este dovedită cu următoarele mijloace de probă:

- procese - verbale de sesizare ale lucrătorilor de poliție și procese - verbale de constatare întocmite cu ocazia depistării inculpatului ( filele 8,9-11,12,13);

- dovadă și proces - verbal de ridicare a biletelor de călătorie (filele14,15);

- procese - verbale privitoare la diverse aspecte ( filele 16,17,);

- declarațiile inculpatului P. C. (filele 18-19,21,26,29,) ;

- biletele de călătorie gratuită acordate în baza Legii nr. 44/1994 și biletele de transport pentru tren emise de SNTFC ridicate de la inculpat ( filele 23,28,60,62, 64, 66,68- 71) ;

- adrese ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război - filiala „P. Curcanii" V., Filiala județului G. ( filele 30,31) ;

- adrese înaintate de M. T. și I. ( filele 34,35);

- rapoartele de expertiză nr._/29.11.2012 și_/04.01.2013 întocmite de către IPJ V. - Serviciul Criminalistic ( filele 39-47, 50-58);

- declarațiile martorilor P. D., C. C., L. C., P. A. P., L. V. ( filele 59,61, 63,65,67);

- declarațiile numiților S. N., B. E. ( filele 72,74).

ÎN D.

Faptele comise de inculpatul P. C., care în datele de 26.09.2012 și 12.11.2012, după ce completase 4 și respectiv 6 bilete de călătorie gratuite acordate în baza Legii nr. 44/1994, care nu îi aparțineau și deci nu avea dreptul să le folosească, cu datele sale și ale altor persoane, a prezentat aceste bilete de călătorie gratuite reprezentanților SNTF CFR Călători SA, inducându-i în eroare și obținând astfel bilete de călătorie pentru tren pe care le-a folosit pentru el și alte persoane constituie două infracțiuni de înșelăciune, două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215, alin. 1, 2, art. 288, alin. 1, 3 și art. 291 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.

Cu privire la solicitarea formulată de inculpatul P. C. prin apărător cu ocazia dezbaterilor:

- achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b indice 1 Cod penal coroborat cu art. 18 indice 1 Cod penal, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 17 Cod penal infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală și, analizând faptele deduse judecății în prezenta cauză prin prisma acestor criterii, instanța constată că acestora le lipsește o trăsătură esențială și anume pericolul social.

Analizând întrunirea elementelor esențiale ale infracțiunii instituite în art. 17 Cod penal, instanța a constatat însă că, în raport de circumstanțele concrete ale faptelor de care este acuzat inculpatul P. C. că acestora le lipsește una din trăsăturile cumulativ prevăzute de legiuitor și anume pericolul social al infracțiunii.

În acest context, raportându-ne la conținutul legal al art. 18 indice 1 Cod penal, chiar dacă pericolul social abstract și generic al faptei, este evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune și prin stabilirea minimului și maximului posibil de sancționare, trăsătura periculozității fiind prezumată prin incriminarea și sancționarea faptei, pericolul social concret se stabilește post factum de organele judiciare prin analiza datelor privind conținutul și condițiile concrete de realizare a infracțiunii și cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului, analiză în urma căreia prezumția de pericol poate fi răsturnată, tocmai pentru evitarea aplicării inutile a legii penale împotriva unei fapte care numai aparent și formal poate îmbrăca înfățișarea unei infracțiuni.

În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art. 18 indice 1 alin.2 Cod penal care dispun că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, în vreme ce fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate la art.1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse, conform art. 18 Cod penal.

Este adevărat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prezintă generic un grad de pericol social, însă pericolul social nu trebuie apreciat în abstract ci este necesar a fi particularizat pentru fiecare caz în parte, urmând a fi analizat în funcție de împrejurările concrete ale comiterii faptelor și de persoana inculpatului, astfel lipsa pericolului social concret fiind determinată atât de considerente obiective, cât și de considerente de natură subiectivă.

Pericolul social generic este evaluat abstract de legiuitor ținând cont de o . factori: importanța valorii sociale vătămate sau pusă în pericol, forma de vinovăție, calitatea făptuitorului, mobilul, scopul sau frecvența faptei.

Pericolul social concret reprezintă însă aptitudinea unei fapte determinate, deja comisă, de a vătăma valorile sociale ocrotite de lege, fiind evaluată de organele judiciare ținând seama, conform art. 18 indice 1 Cod penal de mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, împrejurările în care a fost făcută, urmarea produsă efectiv sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Examenul conținutului acestor prevederi legale pune în evidență că factorul preponderent este cel care ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținând seama desigur și de celelalte criterii menționate, inclusiv datele ce țin de persoana și conduita făptuitorului.

Analizând în concret fiecare din criteriile enunțate raportat la faptele inculpatei în ansamblul lor, având în vedere caracterul lor – fiind fapte non-violente, modul de comitere a acestora, mijloacele folosite în acest scop, respectiv completarea tichetelor de călătorie de către inculpatul P. C. veteran de război cu datele respective, activitate care, în condiții de legalitate, este firească și obligatorie, scopul urmărit și care constă nu în prejudicierea cu intenție a statului, ci în obținerea unor oarecare beneficii materiale pentru inculpat, constând în sumele de bani pe care le-a primit de la persoanele care îl însoțeau, urmarea produsă – și anume un prejudiciu modic și care s-a produs doar ca urmare a completării și folosirii în mod abuziv a cupoanelor de călătorie care au fost repartizate altor persoane spre folosință și pe care partea civilă oricum ar fi plătit-o persoanelor beneficiare dacă acestea ar fi folosit personal tichetele respective și nu în ultimul rând raportat la persoana inculpatului.

Prin considerarea faptelor reținute în sarcina inculpatului P. C. de către instanță ca fiind lipsite de pericolul social al unor infracțiuni nu reprezintă o încurajare sau justificare a unei astfel de conduite, ci doar o analiză în concret a acestei trăsături prevăzută de lege pentru existența infracțiunilor raportat situației concrete a inculpatului – în vârstă de 89 ani, care are o situație financiară dificilă și o stare de sănătate precară, valoarea modică a prejudiciului cauzat.

Toate aceste aspecte prezentate reprezintă tot atâtea argumente pentru a concluziona asupra lipsei de pericol social al faptelor reținute, astfel că acestea nu pot fi considerate infracțiuni.

Împrejurării că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa în cursul termenului de încercare stabilit în urma condamnării pentru comiterea unor fapte similare nu trebuie să i se acorde o semnificație excesivă și nici nu poate fi un impediment pentru aplicarea art. 18 indice 1 Cod penal. Această situație nu poate fi analizată distinct de celelalte elemente reținute și care caracterizează persoana inculpatului, conduita sa în societate și nu în ultimul rând de efectul din punct de vedere al legii penale pe care l-ar avea o perioadă de detenție asupra acestuia, raportat vârstei sale extrem de înaintate și stării sale de sănătate.

Orice sancțiune aplicată se adresează unei persoane concrete care a comis o anumită infracțiune, astfel încât funcțiile sale nu vor putea acționa eficient în direcția prevenirii decât dacă, prin genul și întinderea sa, va fi perfect adaptată cazului individual concret.

Pentru aceasta este necesar a se lua în considerare fapta comisă ca entitate particularizată prin unele trăsături specifice, având un rezultat determinat calitativ și cantitativ și săvârșită în contextul unor anumite situații, stări sau împrejurări. Toate acestea imprimă infracțiunii săvârșite o gravitate proprie de care trebuie să se țină seama la aplicarea sancțiunii corespunzătoare concrete.

A aplica o sancțiune necorespunzătoare acestei gravități ar însemna a-l supune pe infractor unui spor de privațiuni și restricții, unei suferințe care – ca urmare a intensității lor, nu sunt necesare pentru corectarea conduitei sale.

Față de toate aceste motive, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege, conținutul concret al faptelor comise și urmările produse, împrejurările care au ocazionat și pe fondul cărora s-au comis faptele, modul concret de manifestare a inculpatului, conduita și persoana acestuia, scopul urmărit, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 indice 1 Cod penal, faptele reținute nu întrunesc gradul de pericol social al unor infracțiuni, și pentru reeducarea inculpatului nu este necesară aplicarea unor pedepse.

De asemenea, așa cum anterior am arătat, pericolul social concret nefiind suficient pentru caracterizarea faptelor ca infracțiune, instanța apreciază că se impune aplicarea inculpatului a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantumul maxim prevăzut de art. 91 lit. c Cod penal.

Raportat celor expuse, prin prisma probatoriilor administrate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b indice 1 Cod procedură penală, urmează a dispune achitarea inculpatului P. C. pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de înșelăciune, două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215, alin. 1, 2, art. 288, alin. 1, 3 și art. 291 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

ACȚIUNEA CIVILĂ

M. T. și I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 916,40 lei cu titlu de despăgubiri civile, despăgubiri ce reprezintă prejudiciu cauzat prin fapta ilicită și care nu a fost recuperat.

Analizând probatoriul cauzei prin raportare la soluția din latura penală a cauzei și la criteriile și elementele ce au stat la baza acesteia, instanța constată că M. T. și I. a suferit un prejudiciu material, cert, actual și încă neacoperit.

Culpa exclusivă în producerea acestui prejudiciu revine inculpatului P. C. pentru aceleași considerente ca și acelea care au stat la baza soluției din latura penală a cauzei.

Constatând că sunt îndeplinite și celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale ( existența unei fapte ilicite a inculpatei și a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciul suferit de partea civilă) instanța va admite acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpatul P. C. să achite părții civile suma de 816,4 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin.1 lit.e Cod penal cu referire la dispozițiile art. 118 alin.4 Cod penal, va confisca de la inculpatul P. C. sumele de 40 lei și respectiv 35 lei, reprezentând sumele cu care L. C. și P. D. nu s-au constituit părțile civile în cauză.”

În cauză a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria V. în care se arată in esența că motivarea instanței de fond este în totală contradicție cu mijloacele de probă administrate în cauză, iar aplicarea unei sancțiuni administrative nu este în măsură să atingă scopul urmărit de legea penală.

Arata procurorul ca inculpatul a mai fost sancționat cu amenda administrativa si chiar condamnat cu 6 luni închisoare cu suspendare, a mai comis fapte similare si aceste fapte au fost comise in termenul de încercare stabilit prin sentința penala nr. 211 din 18.02.2011 a Judecătoriei V..

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, reținerea spre rejudecare a cauzei și pe fond condamnarea inculpatului la o pedeapsa care sa își atingă scopul legii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată, din prisma motivelor invocate, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.385/9 alin.3 CPP, Curtea de Apel constata ca recursul nu este fondat având in vedere următoarele:

Pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuia să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

Este posibil ca în concret fapta săvârșită, deși formal, să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

Cu alte cuvinte, este posibil ca, în concret, fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. În astfel de situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune – este înlăturat caracterul infracțional al faptei și, pe care de consecință, este înlăturată și răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte, legiuitorul ia în considerare printre altele și pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni.

În art.18 Cod penal, se prevede că “nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Prin aceste dispoziții, așa cum s-a arătat mai sus, se stabilește pentru organul de aplicare al legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute de art.18/1 al.2 Cod penal, dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune.

Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei, ca infracțiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ prev. de art.91 Cod penal.

Fapta prevăzută de legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit art.18¹ Cod penal, este o faptă lipsită în mod vădit de importanță, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și din conținutul ei concret.

Așadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanță.

Instituția prevăzută în art.18¹ Cod penal, are un caracter general, în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală, indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele.

Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Prevederea condițiilor în care fapta prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social – potrivit dispozițiilor art.18¹ al.2 Cod penal – se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.

Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret.

a) Modul și mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.

b) După scopul urmărit de făptuitor, pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social, de data aceasta, este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

c) Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune. Dimpotrivă, fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător, etc.) pot reliefa un pericol social scăzut.

d) După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul, social al unei infracțiuni.

e) Persoana și conduita făptuitorului este examinată, de asemenea, pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama, fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.

Ori, pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanță în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, judecătoria a apreciat că se regăsesc întru totul aceste dispoziții în atitudinea și urmarea activității inculpatului Pascalin C..

Curtea își însușește argumentația primei instanțe conform căreia, a aplica o sancțiune necorespunzătoare acestei gravități ar însemna a-l supune pe infractor unui spor de privațiuni și restricții, unei suferințe care – ca urmare a intensității lor, nu sunt necesare pentru corectarea conduitei sale.

Pentru cele ce preced, instanța de control judiciar constata ca hotărârea instanței de fond este temeinica si legala, recursul procurorului, fiind nefondat si pe cale de consecința in baza art. 385 ind. 15 lit. b din c.p.p. urmează sa fie respins ca atare.

Văzând si disp. art. 192 al. 3 cod proc. penala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 1275 din 11.10.2013 a Judecătoriei V., pe care o menține.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat oficiu, în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05.12.2013.

Președinte,Judecător,Judecător,

D. AntonAncuța G. O. ManolacheMihaela C.

Grefier,

C. B.

Red. A.D.

Tehnored. C.B.

2 ex. 10 Decembrie 2013

Judecătoria V.

Judecător L. M.

← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 98/2014. Curtea...		Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr. 26/1996. Decizia nr.... →

Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de Apel IAŞI