Furt calificat. Art.229 NCP. Hotărâre din 08-12-2014, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 778/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 778/2014

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

Judecător G. S.

Grefier C. D.

Pe rol fiind judecarea apelului penal formulat de către parte vătămată U. V. împotriva sentinței penale nr.394/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP) tentativa, privind pe inculpatul I. T..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 08.12.2014, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față:

Prin Sentința penală nr.394 din 2 octombrie 2014 Judecătoria Bârlad în temeiul art. 396 alin. 6 Cod pr. Penală, art. 16, lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal intervenit între partea vătămată U. V., CNP_și inculpatul I. T., CNP_, în prezent aflat în Penitenciar V., prin împăcarea părților, cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 32 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal nou, art. 41 Cod penal nou, art. 5 Cod penal nou.

A obligat partea vătămată U. V. și inculpatul I. T. să plătească, fiecare în parte, suma de 300 lei - cheltuieli judiciare către stat, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpatului în cursul judecății - 200 lei, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situația de fapt și de drept:

„La data de 09.01.2014, prin rechizitoriul din dosarul nr. 1803/P/2012, P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului I. T., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal vechi, art. 37 lit. a Cod penal vechi.

În actul de sesizare al instanței se reține faptul că inculpatul I. T., în seara zilei de 30.03.2012, în jurul orei 22.15, ar fi forțat capota portbagaj de la autoturismul cu nr._ aparținând părții vătămate U. V., si ar fi încercat să sustragă bunuri.

Prin încheierea din data de 18.09.2014, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. T., din cea a tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e,g, i Cod penal vechi, art. 37 lit. a Cod penal vechi, în săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 32 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal nou, art. 41 Cod penal nou, art. 5 Cod penal nou.

În schimbarea de încadrare juridică a faptei, instanța a apreciat că legea penală nouă este mai favorabilă, întrucât dă posibilitatea încetării procesului penal, urmare a împăcării părților.

Potrivit art. 231 alin. 2 Cod penal nou - În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.

Prezente în fața instanței, atât partea vătămată U. V. cât și inculpatul I. T. au declarat că doresc să se împace, instanța luând act de poziția părților.

Constatând că partea vătămată U. V. și inculpatul I. T. s-au împăcat, și că pentru infracțiunile reclamate împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța, în temeiul art. 396 alin. 6 Cod pr. Penală, art. 16, lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal intervenit între părți.

Instanța a luat act că partea vătămată U. V. nu s-a constituit parte civilă.

In temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod proc. Penală, a obligat partea vătămată și inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpatului în cursul judecății, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea primei instanțe a fost apelată de persoana vătămată U. V. și criticată ca nelegală.

Prin apelul promovat, persoana vătămată a criticat soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului I. T., prin împăcarea părților, dispusă de prima instanță, susținând că la termenul de judecată din 19.06.2014 și-a exprimat doar dorința de a ajunge la o înțelegere cu inculpatul, însă nu s-a întâlnit cu acesta, nu a avut nici un fel de discuții în acest sens și nu a dat nici o declarație de împăcare.

În aceste condiții, instanța de fond a dispus în mod nelegal încetarea procesului penal, reținând greșit că a intervenit împăcarea părților.

Totodată apelantul a precizat că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 100 lei, despăgubiri civile.

C., verificând hotărârea apelată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticii invocate, constată următoarele:

Fiind investită cu soluționarea cauzei prima instanță a reținut că prezente în fața instanței, părțile au declarat că doresc să se împace și în raport de poziția procesuală a acestora, de fapta imputată inculpatului I. T. și de dispozițiile art.231 alin.2 Cod penal, a dispus în temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală și art.16 lit. g Cod procedură penală încetarea procesului penal intervenit între persoana vătămată U. V. și inculpatul I. T., prin împăcarea părților.

Potrivit dispozițiilor art.159 alin.2 Cod penal corespondent al art.132 Cod penal din 1969 împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile care este un act unilateral de voință, împăcarea părților constituie un act bilateral, implicând în mod necesar acordul de voință al persoanei vătămate și al inculpatului.

Prin Decizia nr. XXVII din 18 septembrie 2006 pronunțată de I.C.C.J. – Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de ambele părți, personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri autentice.

Ori, în speță, prin încheierea de ședință din 19 iunie 2014 s-a consemnat că persoana vătămată U. V., prezentă personal, a precizat că nu are pretenții civile și dorește să se împace cu inculpatul, cauza fiind amânată la data de 18 septembrie 2014 pentru efectuarea de verificări privind situația inculpatului.

La acest termen este prezent doar inculpatul I. T. care declară că dorește să se împace cu persoana vătămată, context în care prima instanță pronunță soluția de încetare a procesului penal reținând că părțile prezente în fața instanței au declarat că doresc să se împace.

Soluția este greșită.

Împăcarea părților nu poate fi echivocă, fiind necesar să conțină în mod clar acordul de voință al persoanelor care s-au hotărât să se împace.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că persoana vătămată și-a exprimat doar intenția de a se împăca ceea ce nu echivalează cu existența unui acord clar și precis de împăcare, nu relevă fără echivoc voința de stingere a conflictului născut între ea și inculpat, instanța reținând greșit că sunt întrunite cerințele împăcării părților.

În raport cu cele expuse anterior, constatând întemeiată critica formulată de persoana vătămată apelantă, C., în baza art.421 pct.2 lit. b Cod procedură penală va admite apelul promovat de persoana vătămată U. V. împotriva Sentinței penale nr.394 din 2 octombrie 2014 a Judecătoriei Bârlad, ce va fi desființată integral.

Se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a oferi inculpatului posibilitatea de a beneficia de o procedură de judecată completă și echitabilă potrivit regulilor prevăzute în titlul III – cap. I și II Cod procedură penală referitoare la judecata în fond și pentru respectarea efectivă a dreptului la dublul grad de jurisdicție conform art.2 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate în apelul de față, inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului intimat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de persoana vătămată U. V. împotriva Sentinței penale nr.394 din 2 octombrie 2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desființează integral.

Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Bârlad.

Cheltuielile judiciare efectuate în apelul de față, inclusiv onorariul de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului intimat I. T., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 8 decembrie 2014.

Președinte,Judecător,

D. DumitrescuGeta S.

Grefier,

C. D.

Redactat D.D.

Tehnoredactat D.C.

5 ex/15.12.2014

Judecătoria Bârlad

Judecător B. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Hotărâre din 08-12-2014, Curtea de Apel IAŞI