Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 543/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 543/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 543/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător D. D.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de D.N.A. –Serviciul T. Iași, inculpații S. D., V. G. și . SRL - prin mandatar V. S. și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. - P. Direcția Juridică și C., împotriva sentinței penale nr. 145/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000) art.26 C.p. rap. la art.181 al.1 din Lg. 78/2000m; art.181 al.1 din Lg. 78/2000m; fals intelectual (art.289 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică - lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.09.2014 ( cu participarea in calitate de reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror D. M. D. - din cadrul D.- Serviciul T. Iași) susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 29 .09.2014, când:
INSTANȚA
Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
P. sentința penală nr. 145/23.01.2014 Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
„Condamnă pe inculpatul S. D., fiul lui V. și A., născut la data de 6.01.1964 în ., jud. Iași, C.N.P._, cu domiciliul în ., cetățean român, fără antecedente penale, după cum urmează:
-la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și 76 alin. 1lit. c Cod penal, și
-la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și 76 alin. 1lit. e Cod penal
infracțiuni comise în concurs real, potrivit art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile concurente și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă pentru inculpatul S. D. fiind de un an și 9 luni închisoare.
În temeiul și în condițiile art. 71 Cod penal, aplică inculpatului S. D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal - anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza prevederilor art. 81 alin. 1 și 2 și ale art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului S. D., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Condamnă pe inculpatul V. G., fiul lui C. și E., născută la data de 9.11.1971 în ., C.N.P._, cu domiciliul în ., jud. Iași, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c Cod penal – anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
În temeiul și în condițiile art. 71 Cod penal, aplică inculpatului V. G. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c Cod penal – anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale.
În baza prevederilor art. 861 alin. 1 și 2 și a art. 862 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului V. G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. 1 și 2 Cod penal, inculpatul va avea obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;
-să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;
-să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Potrivit art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenția inculpaților V. G. și S. D. că, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.
Condamnă pe inculpata S.C. M. M. P. S.R.L., cu sediul în ., ., C.U.I._, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași sub nr. J22/876/28.03.2005, reprezentată legal de V. S., la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de_ de lei și la pedeapsa complementară constând în interzicerea de a participa la proceduri de achiziții publice pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 531 alin. 3 lit. d Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală, dispune anularea înscrisului falsificat constând în adeverința nr. 3053/20.05.2009 emisă de Primăria . la A.P.I.A. – Centrul Județean Iași, a cărei copie se află la dosarul de urmărire penală, vol. 2, fila 17, sus.
În temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b și 346 alin. 1 Cod procedură penală, prin raportare la dispozițiile art. 998-999 Cod civil, admite pretențiile părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. și, în consecință, obligă, în solidar, pe inculpații S. D., V. G. și pe inculpata S.C. M. M. P. S.R.L. să achite părții civile, cu titlul de daune materiale, suma de_,21 lei, cu dobânda legală de la data acordării subvenției până la data plății efective a daunelor..
În temeiul dispozițiilor art. 357 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, menține măsurile asigurătorii instituite cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpaților S. D., V. G. și ale inculpatei . S.R.L. prin ordonanța procurorului din data de 31.12.2010, atașată la fila 175 din vol. 1 al dosarului de urmărire penală, bunuri identificate prin procesele verbale de aplicare a sechestrului din datele de 3.02.2011 (fila 179-180, vol. 1 ds. u.p.), 25.01.2011 (fila 190-191, vol. 1 ds. u.p.), respectiv 25.01.2011 (fila 188-189 vol. 1 dosar u.p.).
În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpații S. D., V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 2000 de lei.”
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Potrivit dispozițiilor Legii nr. 139/2007, completate ulterior prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/23.04.2008, pentru a putea beneficia de schema de plată unică pe suprafață, constând în acordarea unei sume uniforme la hectar, o dată pe an, cu titlul de subvenție, în anul 2008 solicitantul subvenției pentru pajiștile comunale utilizate pentru pășunat sau pentru producerea de fân în vederea creșterii animalelor trebuia să îndeplinească anumite condiții, printre care: să facă dovada exploatării unui teren agricol cu suprafața de cel puțin un hectar, cu suprafața minimă a parcelei de 0,3 ha; să depună o adeverință eliberată de consiliul local din care să reiasă poziția din registrul agricol și numărul de animale, pe specii și categorii; în cazul utilizării pajițtilor comunale de către o formă asociativă legal constituită, să depună o evidență cu privire la fiecare producător agricol, animalele acestuia și suprafața agricolă care revine fiecărui membru pentru utilizare, sub forma unei liste nominale anexate cererii.
În primăvara anului 2008 primar al comunei Țibana era martora D. M., iar viceprimar inculpatul S. D., care a devenit ulterior primar, în urma alegerilor organizate în vara anului respectiv. La nivelul Consiliului L. al comunei s-a decis depunerea la AgențiA de Plăți și Intervenție pentru A. ( în continuare A.P.I.A.) –Centrul Zonal Iași a unei cereri pentru acordarea subvenției în cadrul schemei unice de plată, în acest sens fiind cooptat inculpatul V. G., administrator al S.C. M. M. P. SRL, societate care deținea un magazin situat în centrul comunei, în care comercializa inclusiv materiale de construcții, precum și autoutilaje care ar fi putut fi folosite pentru lucrările de întreținere ce trebuiau efectuate pe pășunea comunală, și care mai colaborase în anul anterior cu primăria.
În ședința Consiliului L. Țibana din data de 26 mai 2008, în condițiile în care nu exista, la nivelul comunei, o asociație a crescătorilor de animale constituită în mod legal, a fost adoptată Hotărârea nr. 17/2008 prin care a fost stabilită componența conducerii operative a Asociației Crescătorilor de Bovine și Ovine, conducere care ar fi trebuit să facă demersuri pentru obținerea subvenției, alcătuită din inculpatul V. G., vicepreședinte, Ș. G., inspector de specialitate în cadrul primăriei – președinte, și P. I., consilier local – secretar.
P. a exista o justificare a formulării cererii de acordare a subvenției de către societatea administrată de V. G., la data de 28 mai 2008 a fost încheiat între acesta, în calitate de reprezentant al S.C. M. M. P. S.R.L., și Primarul comunei Țibana și C. L. Țibana, pentru care a semnat viceprimarul S. D., un contract prin care o suprafață de 720 ha (ulterior stabilindu-se, pe baza unor măsurători, că era vorba de doar 682,74 ha) de pășune comunală era arendată cu titlu gratuit societății, în schimbul transmiterii folosinței terenului arendașul obligându-se să efectueze lucrări de întreținere a suprafeței de pășune.
În realitate, societatea deține un număr de animale destul de mic raportat la suprafața de pășune arendată, prin încheierea contractului urmărindu-se nu folosința efectivă, de către aceasta, a pășunii arendate, ci justificarea în acest mod a exploatării pășunii, în vederea obținerii subvenției, suma de bani ce urma a fi primită urmând a intra în contul societății, care urma să execute lucrări de întreținere la nivelul pășunii, a căror valoare urma a corespunde cu subvenția primită, înaintând dovezile cu privire la aceste lucrări către primărie.
La data de 3.06.2008 inculpatul V. G., în calitate de administrator al societății, a depus la Centrul Zonal A.P.I.A. Iași cererea nr. 322 prin care a solicitat, în numele societății, acordarea subvenției pentru anul 2008, corespunzător suprafeței de pășune comunală ce a făcut obiectul contractului de arendă, anexând inițial contractul de arendă, declarația de suprafață, copia cărții de identitate, actul constitutiv al firmei. Din partea A.P.I.A., de supravegherea documentației pentru subvenția solicitată s-a ocupat martorul U. Ș..
La solicitarea inculpatului S. D., devenit primar al comunei, martorele M. T. și Giantău E. au întocmit, în baza înscrierilor din registrul agricol, tabele nominale cuprinzând deținătorii de bovine și ovine din satele ce alcătuiau ., Oproaia, Moara C., Alexeni, P. de Sus, D., P. Mănăstirii, Gârbești, R. și Vadu Vejii, cu indicarea numelui complet, a codului numeric personal, a numărului de bovine sau de ovine, urmate de semnătura respectivului deținător, tabele care au fost vizate pentru conformitate de inculpatul S. D. și încredințate inculpatului V. G., care le-a depus la A.P.I.A. pentru a face dovada evidenței membrilor și a efectivului de animale (filele 39 – 58 vol. 1 ds. u.p.). Martorii A. N., Bițic I., B. V., Caltea M., C. I., D. D., D. G., F. V., D. G., A. C., Aurdică C., C. M., D. G., G. P., G. I., J. P., L. F., P. I., Huțișoru N., L. M., M. V., N. B., N. I., P. L., Pitu V., P. M., M. C. (, R. O. I., T. G., M. C., E. M. (, O. I., O. N., Ț. V., T. I., T. N., U. D., U. I., Veveron C., V. G., Z. M., T. C., Ș. T., Ș. C., N. E., M. M., Vitel I., Ț. P., P. M. și P. V., audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, au declarat că nu au semnat respectivele tabele în dreptul numelor și al datelor privind animalele deținute, nici nu au fost de acord să fie reprezentați de vreo persoană fizică sau juridică în raporturile cu A.P.I.A..
Inculpatul V. G. a obținut de la primărie adeverința nr. 3053/20.05.2009 din care rezulta că . SRL era înscrisă în registrul agricol cu 0,25 ha teren agricol în intravilan, 10 bovine, 200 de ovine, 10 porci, 20 de iepuri și 100 de păsări. Această adeverință, care conținea date reale la data emiterii acesteia, nu a fost agreată de reprezentantul A.P.I.A. întrucât nu rezulta în nici un fel legătura între societate și crescătorii de animale trecuți în tabele, respectiv suprafața de pășune pentru care se cerea subvenția.
La solicitarea lui V. G., inculpatul S. D. i-a înmânat consilierului său, martorul M. L., ciorna pusă la dispoziție de cel dintâi, solicitându-i să se ocupe de emiterea unei noi adeverințe, astfel încât martorul M. s-a deplasat la biroul referenților agricoli, unde martora Giantău E. a întocmit din nou adeverința privind societatea . SRL, consemnând de această dată datele indicate de M. din ciornă, în sensul că societatea era reprezentant al asociației crescătorilor de bovine și ovine din . 719 bovine, 2661 de ovine și caprine și 720 ha teren agricol de pășune – suprafață care coincidea cu cea arendată societății. Noua adeverință a fost eliberată cu același număr și cu aceeași dată ca și cea inițială, 3053/20.05.2009, fiind semnată de martora M. T., apoi dusă spre semnare de M. la primar, inculpatul S. D., care a atestat astfel, în mod nereal, că societatea al cărei administrator era V. G. era reprezentantul unei asociații a crescătorilor de animale cu privire la care știa, în mod vădit, în calitatea pe care o avea, că nu exista la nivelul comunei.
P. depunerea adeverinței respective, conținând date nereale, coroborată cu depunerea anterioară a tabelelor nominale cu membrii presupusei asociații a crescătorilor de bovine și ovine din satele comunei Țibana, tabele care, astfel cum a declarat martorul U. Ș., erau tipizate puse la dispoziție de A.P.I.A., inculpatul V. G., în calitate de administrator și reprezentant al . SRL, a creat pentru reprezentanții A.P.I.A. Iași aparența că la nivelul comunei Țibana exista, legal constituită, o astfel de asociație, care desemnase societatea ca reprezentant în raporturile cu respectiva autoritate, și care avea în exploatare suprafața de pășune de 720 ha ce fusese arendată aceleiași societăți în primăvara aceluiași anterior.
P. urmare, în baza deciziei A.P.I.A. nr._/1.06.2009 . SRL a obținut, cu titlul de subvenție pe suprafață, suma de_,21 lei din fonduri F.E.G.A. – Fondul European pentru garantare în A.. Suma a fost virată în contul societății deschis la Trezoreria Iași în baza ordinului de plată nr._/10.06.2009.
Atât anterior, cât și ulterior primirii, de către societatea administrată de V. G., a sumelor de bani cu titlu de subvenție, sub coordonarea viceprimarului U. P. au fost efectuate lucrări de întreținere și amenajare la nivelul pășunii comunale, potrivit declarației acestuia amenajându-se, la nivelul întregii comune, 15 adăpători, două poduri mari și alte 10 podețe cu tuburi, au fost refăcute drumurile de acces dinspre sate spre pășuni, au fost decolmatate 3 iazuri. Atunci când a fost necesară intervenția unui buldoexcavator a fost folosit cel deținut de societatea lui V. G., operat de Ț. S., iar materialele – ciment, balast, plasă de sârmă, țevi PVC erau puse la dispoziție de aceeași societate, mâna de lucru fiind asigurată de unii dintre crescătorii de animale, organizați de viceprimarul U..
P. cheltuielile legate de folosirea utilajului și pentru costul materialelor pe care le punea la dispoziție pentru aceste lucrări, inculpatul V. a depus la primăria comunei documente justificative, calculând aceste cheltuieli raportat la prețurile și tarifele pe care le practica societatea în activitatea sa comercială.
Astfel cum rezultă din adresa A.P.I.A. Centrul Județean Iași de la fila 1 vol. 2 ds. u.p., pentru campania din anul următor, 2009, S.C. M. M. P. SRL nu a mai depus cerere de acordare a ajutorului financiar de plată pe suprafață.
Această situație de fapt rezultă din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în mod nemijlocit în fața instanței de judecată. Susținerile inculpaților S. și V. au fost, în cea mai mare parte, infirmate de declarațiile martorilor audiați și de analiza unora dintre înscrisurile aflate la dosar. Instanța a remarcat la unii dintre martorii audiați tendința de a evita să se autoincrimineze în vreun fel, însă a ținut cont de aspectele din declarațiile acestora care au rămas constante în ambele faze ale procesului și care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă.
Martora Giantău E. a susținut în mod constant că a scris a doua adeverință la dictarea martorului M., fără a putea verifica de ce nu a verificat în registrul agricol datele completate și de ce adeverința a primit același număr, De asemenea, a susținut că a întocmit tabelele nominale la solicitarea primarului S. D. și că acestea i-au fost duse primarului de colega sa, martora M. T.. Anual erau întocmite tabele cu crescătorii de animale, pentru stabilirea taxei de pășunat, dar la întocmirea celor din 2008 nu a avut în vedere vreo asociație a crescătorilor de animale, ci fiecare crescător de animale în parte. Martora, referent la registrul agricol, nu a putut preciza dacă în 2008 și 2009 exista constituită la nivelul comunei o asociație a crescătorilor de animale.
Martora M. T. a susținut că a întocmit prima adeverință, cu datele din registrul agricol, la solicitarea lui V. G., iar colega sa a modificat adeverința în lipsa ei, cu datele ce rezultau dintr-o hârtie pe care o avea martorul M., existând posibilitatea ca martora Giantău să considere că prima adeverință era astfel anulată, motiv pentru care a păstrat numărul și data. Tabelele au fost redactate la solicitarea lui S. D. și au fost duse acestuia, prin martorul M.. În tabelele pe care întocmeau în mod obișnuit semnau crescătorii de animale, însă de aceste semnături se ocupa viceprimarul, nu referenții agricoli.
Din declarațiile martorului M. rezultă că în mai 2009 documentația pentru subvenția cerută în anul anterior a trebuit completată, și că s-a ocupat de completarea noii adeverințe în sensul care rezulta din hârtia pe care o avea de la inculpatul S., cu privire la calitatea de reprezentant al asociației crescătorilor de animale care trebuia să rezulte cu privire la societatea lui V. G., martorul susținând că a acționat în baza dispoziției verbale a primarului, la rândul său acesta dând curs solicitării lui V. G.. În fața instanței martorul a fost evaziv, susținând că adeverința trebuia modificată doar sub acest aspect, restul conținutului trebuind copiat din adeverința inițială, ceea ce este puțin plauzibil, din moment ce aceasta corespundea înscrieri din registrul agricol, iar martora Giantău a completat-o cu date total diferite. Cu ocazia confruntării consemnate în procesul-verbal de la fila 359 vol. 1 ds. u.p., martorul M. a arătat că după ce martora Giantău a semnat noua adeverință a dus-o la primarul S., pentru semnare și ștampilare, abia apoi ducând-o la Ș. G. pentru a fi atașată la dosar, martorul susținând aceste afirmații și cu prilejul audierii în fața instanței.
Martorul U. Ș. a susținut, în cursul urmăririi penale, că tabelele nominale au fost depuse de V. G., la fel și adeverința cu date nereale, la depunerea cererii și a tabelelor V. fiind însoțit de Ș. G., al cărui rol ținea de identificarea concretă a blocurilor fizice. În lipsa adeverinței depuse în 2009 nu putea fi efectuată plata pentru cererea din anul anterior, dat fiind numărul de animale înscrise în adeverință el presupunând că era vorba de efectivele aparținând crescătorilor menționați în tabele. Tabelul din care rezulta că solicitantul era împuternicit de crescătorii de animale să solicite subvenția era unul tip și era pus la dispoziție de A.P.I.A..
Din declarația martorei D. M. rezultă că V. G. a fost ales pentru această colaborare întrucât din discuțiile purtate cu un reprezentant al A.P.I.A. rezultase că primăria nu putea cere și încasa în nume propriu subvenția, ea ridicând această problemă în C. L., dar neavând o discuție cu V. G.. Tabelele care erau întocmite anual nu necesitau semnăturile crescătorilor de animale.
Inculpații au susținut în cursul judecății că un rol foarte important în alcătuirea documentației și în depunerea acesteia la A.P.I.A. i-a revenit specialistului din cadrul Primăriei Țibana, martorul Ș. G., președinte al așa zisei asociații a crescătorilor de bovine și ovine, care s-ar fi deplasat de fiecare dată împreună cu V. la A.P.I.A. și care s-ar fi ocupat, în fapt, de alcătuirea dosarului în baza căruia a fost acordată subvenția. Aceste susțineri au fost infirmate în parte de martorul U., persoana de contact de la A.P.I.A.. pe de altă parte, anumite aspecte din declarațiile lui Ș. sunt în mod vădit confuze și ilogice, instanța formându-și convingerea, cu ocazia audierii lui nemijlocite și pe baza unor mențiuni din declarația martorului U., că aceste declarații au fost afectate, în ceea ce privește coerența și realitatea informațiilor, de starea de sănătate și de vârsta martorului Ș.. Din întreg probatoriul rezultă cu suficiență că și acesta s-a deplasat, cel puțin de două ori, la A.P.I.A. împreună cu V., însă doar pentru a-l asista pe acesta în legătură cu anumite probleme tehnice, topografic, pentru care erau necesare experiență și cunoștințe de specialitate, martorul U. declarând în mod clar că cel cu care ținea legătura și căruia i-ar fi comunicat eventualele nereguli era V. G..
Apărătorul inculpaților V. G. și . SRL a susținut că aceștia nu au avut cunoștință de întocmirea noii adeverințe și nici de întocmirea tabelelor, acestea fiind depuse de Ș., fără vreo implicare din partea lui V. G.. Această apărare este însă infirmată de declarațiile martorilor, din care rezultă că V. s-a ocupat de depunerea cererii și a documentelor solicitate, inclusiv a tabelelor și a adeverinței modificate, fiind asistat de Ș. G. în legătură cu anumite aspecte tehnice, topografice, rezultate din suprapunerea unor suprafețe. De altfel, titularul cererii era societatea, al cărei administrator era V. G., și chiar dacă Ș. G. ar fi avut o implicare mai mare, care nu rezultă însă din probatoriu, rolul acestuia era doar să îl asiste, să îl ajute, V. și societatea fiind responsabili pentru toate actele pe care, practic, ei le depuneau la reprezentantul A.P.I.A..
În ceea ce privește susținerile apărătorului inculpatului S., în sensul că adeverința modificată fusese destinată cererii de subvenție pentru anul 2009, care nici nu a mai fost depusă, instanța apreciază că din probele administrate rezultă în mod vădit că pentru anul 2009 nici măcar nu a mai fost formulată o cerere similară, iar necesitatea modificării adeverinței a rezultat tocmai din împiedicarea achitării subvenției pentru anul anterior, 2008, la scurt timp după eliberarea și depunerea adeverinței modificate A.P.I.A. aprobând plata subvenției. Pe de altă parte, atât copia adeverinței nr. 3053, cât și copiile tabelelor nominale aflate la filele 17, 39 și urm. din vol. 2 ds. u.p. au fost înaintate de reprezentantul A.P.I.A., care le-a semnat pentru conformitate, aceste copii purtând deja ștampila și semnătura primarului S. D., de unde rezultă că le purtau și când au fost depuse spre aprobarea cererii.
În drept, faptele inculpatului V. G. de a fi depus la A.P.I.A., Centrul Zonal Iași, ca reprezentant legal al titularului cererii, S.C. magazin M. poiana S.R.L., în vederea aprobării cererii nr. 322/3.06.2008 de acordare a subvenției în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, adeverința nr. 3053/20.05.2009 eliberată în fals de inculpatul S. D., primar al comunei Țibana, din care reieșea, în mod nereal, că societatea pe care o administra era reprezentantul unei asociații a crescătorilor de bovine și ovine care nici nu era constituită la nivelul comunei, și ai cărei presupuși membri nu acordaseră nici un mandat pentru solicitarea sau încasarea subvenției, adeverință în care era indicat efectivul de animale al respectivei asociații inexistente, precum și suprafața de pășune comunală pe care C. L. o arendase nu asociației, ci societății reprezentate de V. G., precum și 9 tabele nominale cu numele presupușilor membri ai asociației crescătorilor de bovine și ovine, care nu exista în realitate, tabele în cuprinsul cărora un mare număr de semnături erau contrafăcute, nefiind recunoscute de cei cărora le erau atribuite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Faptele inculpatei S.C. M. M. P. S.R.L. care, prin reprezentantul său, administratorul V. G., a depus la A.P.I.A. adeverința în cauză și cele 9 tabele nominale, în vederea aprobării cererii nr. 322/3.06.2008 de acordare a subvenției în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S. D., primar al comunei Țibana, care a eliberat, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu știință, adeverința nr. 3053/20.05.2009, care modifica în conținut o adeverință cu același număr și aceeași dată emisă anterior, din dispoziția sa în cuprinsul adeverinței fiind inserate date nereale privind existența, efectivul de animale și mandatul de reprezentare acordat de asociația crescătorilor de bovine și ovine, inexistentă, societății administrate de V. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal.
Faptele aceluiași inculpat, de a-l ajuta pe inculpatul V. G. ca, în calitate de administrator al S.C. M. M. P. S.R.L., să obțină acordarea subvenției de către A.P.I.A., prin depunerea unor documente care atestau date neconforme realității, anume că societatea, care ar fi avut în exploatare 720 ha de pășună comunală, ar fi fost desemnată drept reprezentant al unei asociații a crescătorilor de bovine și ovine constituite la nivelul comunei, ai cărei membri ar fi deținut numărul de animale trecut în adeverința falsificată, ajutor constând în semnarea contractului de arendă care să dovedească exploatarea pășunii comunale de către societate, fără nici o legătură cu obiectul de activitate al acesteia, în dispoziția de modificare a conținutului adeverinței cuprinzând date nereale și în eliberarea acesteia, în deplină cunoștință de cauză, în fine în procurarea, avizarea spre conformitate și punerea la dispoziție a tabelelor nominale cuprinzând evidența membrilor presupusei asociații, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Existența infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților nu este condiționată de obținerea vreunui beneficiu de către inculpați, din acest punct de vedere nefiind relevant ce au avut de câștigat în mod efectiv aceștia, motiv pentru care probatoriul nici nu s-a concentrat în această direcție încă din faza urmăririi penale. Prejudiciul cauzat A.P.I.A. rezultă din însuși caracterul fraudulos al obținerii sumelor acordate cu titlul de subvenție.
În aprecierea instanței, motivația comiterii faptei a fost reprezentată, pentru inculpatul V. G. și pentru inculpata persoană juridică, în creșterea certă a volumului de activitate al societății și obținerea sigură a unui profit. V. G. a calculat costurile materialelor și ale serviciilor prestate raportat la tarifele și prețurile pe care le practica societatea sa în mod obișnuit, practic primind plata în avans pentru o contraprestație nedeterminată, pentru servicii și mărfuri a căror contravaloare a ajuns să o calculeze chiar el ulterior, asigurându-și în acest fel și exclusivitatea ca partener al primăriei în executarea lucrărilor.
La stabilirea pedepselor pe care urmează a le aplica inculpaților persoane fizice instanța va ține cont de modalitatea complexă în care a fost concepută comiterea infracțiunii prevăzute de legea specială, contribuția importantă a inculpatului S. la comiterea faptei de către autorul V., acesta acționând în exercițiul atribuțiilor de primar al comunei, cuantumul mare al sumei încasată pe nedrept cu titlul de subvenție, dificultățile în a stabili în ce măsură această sumă a fost efectiv utilizată în beneficiul pășunii comunale, deci al comunității, și în ce măsură banii încasați s-au transformat în profit al societății administrate de V., împrejurarea că, indiferent de lucrările efectuate pentru întreținerea pășunilor, operațiunea a fost de natură a prejudicia, cel puțin în parte, interesele comunității, neexistând un control adecvat asupra imputării de către V. a sumelor primite asupra lucrărilor efectuate. Instanța va ține cont și de împrejurarea că martorii propuși prin rechizitoriu, într-un număr destul de mare, nu și-au recunoscut semnăturile pe tabelele nominale, ceea ce face ca întreaga operațiune să capete un pronunțat caracter fraudulos, întrucât chiar dacă nu s-a stabilit cine anume a contrafăcut acele semnături, este vădit că cei doi inculpați cunoșteau caracterul contrafăcut al semnăturilor de pe tabele, precum și de pozițiile procesuale în mare parte nesincere adoptate de cei doi inculpați.
În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, instanța va ține cont de legătura mijloc-scop între aceasta și cea de complicitate la infracțiunea al cărei autor a fost V. G., de împrejurarea că a presupus implicarea și a altor persoane, cu privire la care s-a reținut că au acționat fără vinovăție, din dispoziția primarului comunei, precum și de modul puțin complex în care a fost concepută și executată.
Instanța va reține în favoarea ambilor inculpați lipsa antecedentelor penale și conduita bună pe care au avut-o aceștia anterior comiterii faptei, ambii fiind persoane bine integrate în comunitate, unul fiind ales în fruntea comunei, altul desfășurând o activitate comercială prosperă, astfel încât le va aplica pedepse sub limitele minime speciale, potrivit art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
Instanța îi va aplica inculpatului V. G. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c Cod penal – anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani, ținând cont de împrejurarea că a acționat în calitatea sa, de administrator al societății, în interesul acesteia și în legătură cu obiectul de activitate al acesteia, în același timp beneficiind, în activitatea sa infracțională de concursul unei autorități publice locale alese în urma unui scrutin.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța va contopi pedepsele aplicate inculpatului S. D. pentru infracțiunile concurente și va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 3 luni închisoare, pe care îl apreciază în egală măsură necesar și suficient pentru a asigura o sancționare efectivă și corespunzătoare a infracțiunii ce a atras o pedeapsă mai redusă în cuantum.
În temeiul și în condițiile art. 71 Cod penal, instanța îi va aplica inculpatului S. D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal - anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ținând cont de conținutul activității sale infracționale și de calitatea în care a acționat pentru a-l sprijini pe V. G..
În baza prevederilor art. 81 alin. 1 și 2 și ale art. 82 Cod penal, ținând cont de circumstanțele personale ale inculpatului S., de conduita sa anterioară, precum și de împrejurarea că nu s-a stabilit în nici un fel că activitatea sa infracțională i-ar fi adus beneficii concrete,activitatea sa, deși situată în afara legii, având drept punct de plecare un interes legitim al comunității, de a beneficia de o subvenție pentru întreținerea pășunii comunale, neexistând deci nici un fel de date că acesta ar manifesta o atitudine generală de dispreț față de lege sau că ar putea reitera comportamentul infracțional, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului S. D..
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, instanța va suspenda și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului S..
În temeiul și în condițiile art. 71 Cod penal, instanța îi va aplica inculpatului V. G. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c Cod penal – anume dreptul de a fi ales în funcții publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, având în vedere aceleași temeiuri ca și la aplicarea pedepsei complementare.
În baza prevederilor art. 861 alin. 1 și 2 și a art. 862 Cod penal, ținând cont de lipsa antecedentelor penale în ceea ce îl privește, dar și de modalitatea în care a fost concepută și executată activitatea infracțională, de calitatea de autor pe care a avut-o acesta la comiterea infracțiunii prevăzute de legea specială și de faptul că și-a prefigurat de la bun început profitul pe care urma să îl obțină, instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului V. G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. 1 și 2 Cod penal, inculpatul va avea obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență. Instanța apreciază că, în cazul său, este necesară o supraveghere pe durata unui termen de încercare mai lung, pentru a preîntâmpina ivirea unor noi situații în care acest inculpat să se simtă tentat a încălca legea.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, instanța va suspenda și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului V..
Potrivit art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, instanța le va atrage atenția inculpaților V. G. și S. D. că, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării și executarea în întregime a pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa pe care urmează a o aplica inculpatei S.C. M. M. P. S.R.L., instanța va ține seama de valoarea mare a sumei obținute pe nedrept cu titlul de subvenție, de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, printr-o persoană reprezentând organ de conducere în cadrul societății, care a avut cunoștință de întreaga desfășurare a activității infracționale, va avea de asemenea în vedere legătura între faptele comise de societate și obiectul său de activitate, dată de obligația asumată prin contractul de arendă de a efectua lucrările de întreținere a pășunii, pentru a putea justifica astfel suma primită ca subvenție. Totodată, instanța va avea în vedere ca pedeapsa principală, care are caracter pecuniar, să asigure o sancționare efectivă a societății, proporțional cu gravitatea faptei comise și cu posibilitățile financiare ale inculpatei.
Instanța va condamna, prin urmare, societatea, la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de_ de lei și la pedeapsa complementară constând în interzicerea de a participa la proceduri de achiziții publice pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 531 alin. 3 lit. d Cod penal.
La aplicarea pedepsei complementare instanța va ține cont atât de natura și conținutul faptei, cât și de modalitatea în care fapta a fost concepută și săvârșită, precum și de împrejurarea că, în fapt, prin comiterea faptei inculpata și-a asigurat exclusivitatea în raporturile comerciale cu primăria în legătură cu lucrări de întreținere care erau de interes public.
În temeiul dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală, instanța va dispune anularea înscrisului falsificat constând în adeverința nr. 3053/20.05.2009 emisă de Primăria . la A.P.I.A. – Centrul Județean Iași, a cărei copie se află la dosarul de urmărire penală, vol. 2, fila 17, sus.
Instanța nu va dispune anularea și cu privire la tabelele nominale cuprinzând numele crescătorilor de bovine și ovine atașate la filele 39-58 din vol. 2 al dosarului de urmărire penală, întrucât în cauză nu s-a stabilit în mod cert câte și care dintre semnăturile membrilor așa-zisei asociații ar fi fost contrafăcute, iar pe de altă parte, spre deosebire de adeverința falsificată în conținutul ei, atașată la dosar în copie conformă cu originalul, tabelele respective se află la dosar în copie conformă cu copia depusă la dosarul de la A.P.I.A..
În temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b și 346 alin. 1 Cod procedură penală, prin raportare la dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța va admite pretențiile părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. și, în consecință, îi va obliga, în solidar, pe inculpații S. D., V. G. și pe inculpata S.C. M. M. P. S.R.L. să achite părții civile, cu titlul de daune materiale, suma de_,21 lei, cu dobânda legală de la data acordării subvenției până la data plății efective a daunelor.
P. a dispune astfel, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 12 ind. 1 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, potrivit cărora sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și a penalităților prevăzute de legislația în vigoare. Instanța apreciază ca nefiind relevantă pentru apreciere existenței sau a cuantumului prejudiciului împrejurarea că societatea administrată de V. G. a prestat servicii și a livrat marfă în contul sumei primite cu titlul de subvenție, și nici valoarea reală a acestora – care oricum a fost stabilită de V. G., cât timp, urmare a comiterii faptei ilicite, constând în folosirea de documente sau declarații false sau inexacte, suma reprezentând subvenția nu poate fi considerată decât obținută pe nedrept, în mod fraudulos, în lipsa comiterii faptei ilicite cererea de acordare a subvenției neavând șanse să fie acceptată. Prejudiciul s-a produs în patrimoniul părții civile din chiar momentul acordării subvenției, indiferent de destinația ulterioară a banilor.
În temeiul dispozițiilor art. 357 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, instanța va menține măsurile asigurătorii instituite cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpaților S. D., V. G. și ale inculpatei . S.R.L. prin ordonanța procurorului din data de 31.12.2010, atașată la fila 175 din vol. 1 al dosarului de urmărire penală, bunuri identificate prin procesele verbale de aplicare a sechestrului din datele de 3.02.2011 (fila 179-180, vol. 1 ds. u.p.), 25.01.2011 (fila 190-191, vol. 1 ds. u.p.), respectiv 25.01.2011 (fila 188-189 vol. 1 dosar u.p.).
În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, instanța va obliga pe fiecare dintre inculpații S. D., V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 2000 de lei.”
Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, au declarat apel procurorul, partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. și inculpații S. D., V. G. și . SRL - prin mandatar V. S..
În apelul declarat, procurorul critică sentința instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate.
Motivele de netemeinicie vizează individualizarea pedepselor, considerând că pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunile săvârșite nu au fost just proporționate raportat la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, la gradul ridicat de pericol social al faptelor-rezultat din natura acestora, importanța valorilor sociale ocrotite, modalitatea și circumstanțele comiterii lor, urmarea produsă.
Procurorul solicită majorarea pedepselor aplicate și pentru inculpații persoane fizice executarea în regim de detenție. De asemenea, solicită și aplicarea pedepselor complementare.
Se apreciază că reeducarea inculpaților și apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor astfel de fapte de către alte persoane se poate realiza numai prin aplicarea unor pedepse mai aspre.
Motivele de nelegalitate vizează dispoziția instanței de a nu anula tabelele nominale cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din cadrul comunei Țibana.
În susținerea acestor motive se arată că situația existenței unui înscris falsificat trebuie remediată prin anularea acestuia .
Întregul conținut al înscrisurilor relevă o situație nereală, iar faptul că ,,în cauză nu s-a stabilit în mod cert câte și care dintre semnăturile membrilor așa-zisei asociații ar fi fost contrafăcute,, și că „tabelele respective se află la dosar în copie conformă cu copia depusă la dosarul de la A.P.I.A..,, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în fața necesității înlăturării efectelor acestor înscrisuri falsificate, prin anularea lor.
Partea civilă, în apelul declarat, critică sentința instanței de fond motivat de faptul că aceasta, deși a admis acțiunea civilă promovată a omis să acorde penalitățile prevăzute de art. 121 din O.U.G. 125/2006.
P. apelul declarat, inculpatul S. D. solicită achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de prima instanță arătând că a fost condamnat în mod greșit el nefiind vinovat de comiterea acestor fapte.
Inculpatul arată că nu l-a ajutat în nici un mod pe inculpatul V. G. să obțină fonduri de la A.P.I.A. iar adeverința a fost semnată pentru obținerea fondurilor pentru anul 2008 ȘI NU P. ANUL 2008.
Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel și de către inculpații V. G. S.C. M. M. P. S.R.L.
În motivele de apel se precizează că inculpatul V. G. nu a știut că tabelele sunt falsificate, iar despre adeverința care cuprinde date nereale nu a aflat decât în faza de urmărire penală.
În concluzie, solicită achitarea pentru infracțiunea reținută în sarcina sa și a S.C. M. M. P. S.R.L. precizând că instanța de fond greșit a luat hotărârea de condamnare, probele administrate în cauză nedovedind implicarea sa și a societății în falsificarea adeverinței și a tabelelor nominale cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din cadrul comunei Țibana și a depunerii acestora la A.P.I.A., de acesata ocupându-se reprezentanții primăriei.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, constată că apelul părții civile este fondat, al procurorului este fondat numai sub aspectul nelegalității invocate, iar apelurile inculpaților nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză a fost administrat un amplu material probator, respectiv: copii după tabelele nominale cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din cadrul comunei Țibana, copie adeverință nr. 3053/20.05.2009 eliberată de Primăria Țibana, declarațiile martorilor Giantău E., M. T., M. L., C. G., U. P., U. Ș., A. N., Bițic I. B., Caltea M., C. I. ,D. D. D. G., F. V., D. G., Ș. G., A. C., Aurdică C.,C. M., D. G., G. P. G. I., J. P., L. F., R. G., D. M., P. I., Huțișoru N., L. M., M. V., N. B., N. I., P. L., Pitu V. ,P. M., M. C., R. O. I., T. G., M. C., E. M., O. I., O. N., Ț. V., T. I., T. N.,U. D.,U. I., U. P., Veveron C.,V. G., Z. M., T. C., Ș. T., Ș. C., N. E.,M. M.,Vitel I., Ț. P. P. M. și P. V.,declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
Din coroborarea acestor probe rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpaților în comiterea faptelor pentru care au fost condamnați în raport de situația de fapt reținută.
Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate, prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpaților apelanți în comiterea faptelor, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile codului de procedură penală.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.
Inculpatul S. D. a arătat că adeverința despre care se spune că are un conținut nereal a fost eliberată pentru accesarea de fonduri pentru anul 2009, nu pentru anul 2008 și că nu l-a ajutat în nici un fel pe inculpatul V. G. să obțină acele fonduri.
Apărările inculpatului S. D. sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Din coroborarea declarațiilor martorilor M. L., G. E. și M. T. rezultă că adeverința cuprinzând date nereale și tabelele nominale au fost întocmite la cererea inculpatului S. D. pentru a fi depuse la A.P.I.A. în scopul obținerii de subvenții agricole de către V. G. prin S.C. M. M. P. S.R.L., iar această solicitare se referea la anul 2008 și nu la anul 2009, pentru acest an neexistând o astfel de cerere.
De altfel, martorul U. Ș. a declarat că în lipsa adeverinței depuse în anul 2009 nu putea fi efectuată plata pentru cererea din anul anterior.
În concluzie, din probele administrate rezultă clar că inculpatul S. D., prin eliberarea adeverinței cuprinzând date nereale ce a stat la baza acordării de subvenții agricole pentru anul 2009 l-a ajutat pe inculpatul V. G. prin intermediul S.C. M. M. P. S.R.L. să obțină nelegal suma de_,21 lei.
Nici apărările inculpaților V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L. nu pot fi primite.
Din coroborarea declarațiilor martorilor U. Ș., M. L. rezultă că inculpatul V. G. s-a ocupat de depunerea cererii și a documentelor solicitate, inclusiv a tabelelor și a adeverinței modificate.
Astfel, martorul M. L. a declarat că în momentul în care i-a spus inculpatului S. D. că îl poate ajuta cu înlocuirea conținutului adeverinței era de față și inculpatul V. G., împreună coborând din clădirea Primăriei, la plecare, acesta din urmă precizând că după ce urmează a fi făcută modificarea se va ocupa el de depunerea dosarului, iar martorul U. Ș. a susținut că tabelele nominale și adeverința cu date nereale au fost depuse de inculpatul V. G., cu care a ținut legătura pe parcursul derulării procedurii, acesta fiind însoțit de martorul Ș. doar cu ocazia depunerii cererii.
Raportat la toate aceste aspecte, Curtea constată că apărările inculpaților privind nevinovăția acestora sunt nefondate, probele administrate în cauză dovedind că inculpatul S. D. a eliberat în fals adeverința nr. 3053/20.05.2009, în care a atestat nereal că S.C. M. M. P. S.R.L. era înscris la poziția 4, vol.1, anii 2007-2011, în calitate de reprezentant al asociației de Bovine și Ovine din ., cu un număr de 719 bovine, 2661 ovine și caprine, respectiv 720 ha de pășune, în condițiile în care societatea nu deținea efective de animale iar inculpatul V. G., folosind acest înscris, precum și 9 tabele nominale cuprinzând membrii respectivei asociații inexistente din satele componente ale comunei Țibana, a solicitat și a obținut, fără drept, în numele societății S.C. M. M. P. S.R.L., cu titlu de subvenție pe suprafața, aferent celor 682,74 ha de pășune comunală arendată de societate în baza contractului de arendă nr. 4068/28.05.2008, încheiat cu Primăria Țibana, suma de_,21 lei din fonduri F.E.G.A., sumă ce a fost virată integral în contul societății deschis la Trezoreria Iași, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal, art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 Cod penal, pentru inculpatul S. D. și art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, pentru inculpații V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L.
Faptele au fost comise de inculpați înainte de . noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală.
Analizând regimul sancționator al legii vechi și al legii noi, precum și criteriile de individualizare raportat la faptele comise și persoana inculpaților, Curtea constată că legea mai favorabilă este legea veche care permite reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, ce au ca efect reducerea cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de lege, posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, obligații mai restrânse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere și pedepse cu amenda mai reduse.
În ceea ce privește motivul de apel al procurorului care vizează individualizarea pedepselor, Curtea îl consideră neîntemeiat.
Instanța de fond a individualizat corect pedepsele aplicate și modalitatea de executare ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de lege.
Văzând împrejurările și modul de comitere a faptelor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite de lege, consecințele produse dar și lipsa antecedentelor penale și conduita bună pe care inculpații au avut-o anterior comiterii faptelor, ambii fiind persoane bine integrate în comunitate, Curtea consideră că pedepsele aplicate acestora sunt în măsură să asigure funcția de constrângere și reeducare a pedepsei precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Fondat este motivul de apel al procurorului care vizează anularea tabelelor nominale cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din cadrul comunei Țibana, înscrisurile respective relevând o situație nereală, prevederile art. 25 al.3 Cod procedură penală obligând instanța să dispună din oficiu anularea actelor oficiale ori sub semnătură privată când constată că sunt false.
Și motivul de apel al părții civile este fondat.
Constatând că inculpații au obținut suma solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri nelegal, instanța de fond i-a obligat pe aceștia la restituirea ei, deși în considerente, a reținut că potrivit disp. art. 12 ind. 1 din O.U.G. 125/2006 sumele necuvenite acordate sub forma de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și a penalităților prevăzute de legislația în vigoare, a omis să acorde alături de dobândă și penalitățile cuvenite.
Constatând că sunt motive de desființare a hotărârii apelate, în baza art. 421 alin.1 pct.2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție –Serviciul T. Iași și apelul declarat de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. ( A.P.I.A.) împotriva Sentinței penale nr. 145/23.01.2014 a Judecătoriei Iași pe care o va desființa în parte, în latură penală și civilă.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 25 alin.3 Cod procedură penală, va dispune anularea tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Țibana, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Gîrbești, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Oproaia, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Moara C., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Alexeni, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul P. de Sus, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul D., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul P. Mănăstirii, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul R., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Vadu Vejei, atașate documentației depusa la A.P.I.A.( centrul zonal Iași ) aferente campaniei din anul 2008.
Va obliga în solidar inculpații S. D., V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L. să achite părții civile apelante și penalitățile calculate la data plății efective a debitului principal (potrivit art. 121 din OUG nr. 125/2006).
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații S. D., V. G., S.C. M. M. P. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.
Văzând și disp. art. 275 al.2 și 3 Cod procedură penală:
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I.Admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție –Serviciul T. Iași și apelul declarat de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. ( A.P.I.A.) împotriva Sentinței penale nr. 145/23.01.2014 a Judecătoriei Iași pe care o desființează în parte, în latură penală și civilă.
Rejudecând cauza:
În temeiul art. 25 alin.3 Cod procedură penală, dispune anularea tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Țibana, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Gîrbești, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Oproaia, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Moara C., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Alexeni, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul P. de Sus, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul D., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul P. Mănăstirii, a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul R., a tabelului nominal cuprinzând membrii Asociației crescătorilor de bovine /ovine din satul Vadu Vejei, atașate documentației depusa la A.P.I.A.( centrul zonal Iași ) aferente campaniei din anul 2008.
Obligă în solidar inculpații S. D., V. G. și S.C. M. M. P. S.R.L. să achite părții civile apelante și penalitățile calculate la data plății efective a debitului principal (potrivit art. 121 din OUG nr. 125/2006).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare din apelul procurorului și părții civile rămân în sarcina statului.
II.Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații S. D., V. G., S.C. M. M. P. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpații să achite câte 250 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 septembrie 2014.
Președinte,Judecător,
G. SanduDaniela D.
Grefier,
G. A.
Red. S.G.
Tehnored. A.G
2 ex. la 08 Octombrie 2014
Judecătoria Iași: judecător M. M. A.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|








