Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 134/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-12-2015 în dosarul nr. 134/2015
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2015:052._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIA PENALĂ Nr. 134/2015
Ședința publică de la 25 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Grefier G. A.
Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S. T. Iași
reprezentat de procuror M. A.
La ordine fiind judecarea contestației formulate de inculpatul C. E.-C., împotriva încheierii de ședință din data de 22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 4.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă inculpatul -contestator C. E. – C., pentru care răspunde avocat C. S. - apărător desemnat din oficiu .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost înaintată la dosarul cauzei adresa nr._/24.12.2015 emisă de Penitenciarul Spital Tg Ocna din care rezultă că inculpatul solicită judecarea contestației în lipsa sa, după care:
Interpelate fiind, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. S. solicită admiterea contestației formulate de inculpatul C. E.-C., împotriva încheierii de ședință din data de 22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, prin care a fost menținută măsura de arest preventiv dispusă față de acesta.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este arestat de mult timp –respectiv de 17 luni, că la acest moment nu mai poate influența în nici un fel administrarea probelor . de asemenea solicită a fi avută în vedere vârsta inculpatului, starea de sănătate și faptul că acesta dorește să-și continue studiile. Apreciază că la acest moment temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive nu mai subzistă astfel că solicită înlocuirea măsurii de arest preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că încheierea contestată de inculpatul C. E. C. este legală și temeinică, astfel că solicită respingerea contestației formulate de acesta, ca fiind nefondată.
În mod corect instanța de fond a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 202 și 223 Cod procedură penală și că se impune în continuare menținerea măsurii preventive, raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului-trafic de minori, viol, act sexual cu minor și că măsura este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. S-a avut în vedere și faptul că inculpatul nu este le primul contact cu legea penală .
Perioada mare de timp care a trecut de la arestarea preventivă a inculpatului se datorează complexității cauzei și nu se poate imputa autorităților că au existat perioade de inactivitate.
INSTANȚA
Asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din de ședință din data de 22 decembrie 2015, Tribunalul Iași a dispus următoarele:
„În temeiul disp. art.362 alin.2 C.proc.pen. coroborat cu disp. art.208 C.proc.pen. cu referire la art.207 alin.4 C.proc.pen., verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații C. E. – C., fiul lui G. și A., ns. la data de 17.12.2014 în Iași, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul Spital Tg. Ocna, I. A. – I., fiul lui V. și Semina – E., ns. la data de 09.11.1992 în Iași, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul Iași, I. V. – Nicușor, fiul lui V. și Semina - E., ns. la data de 19.08.1984 în Iași, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul Iași și I. A.-D., fiul lui V. și Semina – E., ns. la data de 10.07.1989 în Iași, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul Iași, măsură pe care o menține în cazul fiecăruia dintre inculpați.
Respinge, ca neîntemeiate, solicitările inculpaților I. V. Nicușor, I. A. I., I. A. D. și C. E. C. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.”.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpații C. E. C., I. V. Nicușor, I. A. I., I. A. D. cu respectarea criteriilor de legalitate și temeinicie, prev. de art. 223 Cod procedură penală, în acord cu scopul urmărit prin dispunerea măsurilor, prev. de art. 202 Cod procedură penală, iar în raport de gravitatea faptelor presupus a fi comise de aceștia, măsura arestării preventive este singura proporțională.
De la data ultimei verificări a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în cauză nu s-au mai administrat probe noi, de natură să modifice baza factuală care a stat la baza luării față de fiecare dintre inculpați a măsurii arestării preventive.
A mai reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpaților continuă să se circumscrie criteriilor prev. de art.223 alin.2 în coroborare cu art. 202Cod procedură penală atât din perspectiva gravității faptelor de care inculpații sunt acuzați dar și prin raportare la persoana inculpaților.
Judecătorul de la Tribunalul Iași arată că faptele pentru care inculpații sunt acuzați sunt pedepsite de legiuitor cu pedepse mai mari de 5 ani și au încălcat libertatea de mișcare și inviolabilitatea sexuală a unor persoane vulnerabile.
În ceea ce privește persoana inculpaților, prima instanță a constatat că inculpatul C. E. C. nu este la primul contact cu legea penală, unele dintre faptele de care acesta este acuzat în cauza de față apărând ca fiind presupus săvârșite în perioada termenului de încercare al suspendării condiționate de 2 ani și 8 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr.609 din 28.02.2013 a Judecătoriei Iași – iar din raportul de evaluare psihosocială rezultă că există un dezechilibru între factorii protectivi și factorii predispozanți, fiind necesară o intervenție specializată de tip instituțional pentru a putea fi corectat deficitul sever de socializare, că inculpatul are tendința de a se asocia persoanelor și mediilor cu potențial criminogen, în condițiile în care resursele personale și/sau familiale ale acestuia au fost și sunt insuficiente, iar sancțiunile aplicate până în prezent au fost ineficiente; inculpatul I. A. I. a fost cercetat în mai multe dosare penale, luându-se împotriva sa în perioada minoratului, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare și ulterior aplicarea a două sancțiuni administrative cu amendă; inculpatul I. A. D. a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni de o gravitate deosebită (tâlhărie, viol - așa cum rezultă din sentința penală nr.618/18.02.2011 a Judecătoriei Iași ultima condamnare suferită de acesta fiind o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de aceeași natură cu cea cercetată în prezenta cauză, faptă care este descrisă a fi comisă împreună cu fratele său, minor la acea dată, I. A. I., cu mențiunea că din executarea acestei pedepse inculpatul a fost liberat condiționat în luna aprilie a anului 2014); iar inculpatul I. V. Nicușor a suferit o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de loviri cauzatoare de moarte, din executarea pedepsei fiind liberat condiționat la 02.12.2011 și ulterior, în anul 2012 a fost cercetat și apoi condamnat de o instanță străină. Deși aparent faptele pentru care a fost condamnat inculpatul I. V. Nicușor nu prezintă similarități cu cele de care este acuzat în cauza de față, instanța nu poate să nu remarce că ceea ce se desprinde din istoricul infracțional al inculpatului este predispoziția acestuia de a se angrena în activități ilicite.
Instanța de fond a constatat că toate aceste aspecte conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților este de natură să conducă la o tulburare în general și cu atât mai mult în comunitatea din care atât inculpații cât și persoanele vătămate provin și un pericol social concret și actual, menținerea măsurii preventive celei mai severe fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal în condițiile în care în cauză mai sunt de audiat martori care locuiesc în apropierea domiciliilor inculpaților.
Instanța de fond a considerat că situațiile personale particulare ale inculpaților, legate de situația lor familială, de starea de sănătate nu înlătură de plano caracterul necesar al menținerii stării de arest preventiv, dacă probele administrate în cauză relevă în continuare existența unei stări de pericol pentru ordinea publică prin eventuala lăsare în libertate a acelei persoane.
În ceea ce privește durata măsurii preventive a arestului ( de cca. 1 an și 4 luni), invocată de inculpați ca depășind caracterul rezonabil, instanța reține așa cum a menționat și prin încheierea anterioară că durata prevenției continuă să fie una rezonabilă în accepțiunea Art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, perioada de 1 an și 4 luni de arestare preventivă fiind justificată - în raport de complexitatea cauzei - de numărul persoanelor și faptelor cercetate, de impedimentele survenite în administrarea probatoriul, la conduita inculpaților - care nu recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, făcând necesară administrarea unui probatoriu complex și variat, tocmai pentru stabilirea adevărului în cauză, la impedimentele survenite pe fondul stării de sănătate prezentată de unul dintre inculpați – care în prezent nu mai este una de actualitate, cu mențiunea că după ce s-a stabilit că prezența inculpatului C. poate fi asigurată pe viitor, acesta a solicitat ca judecata cauzei să aibă loc în lipsa sa; de comportamentul autorităților – cărora nu li se pot imputa perioade de inactivitate.
Raportat la toate aceste împrejurări, durata măsurii preventive privită și din perspectiva scopului în care a fost impusă, nu a depășit o durată rezonabilă.
Examinând din oficiu, măsurile alternative la detenție, instanța reține că în raport de împrejurările concrete ale cauzei și persoana inculpaților, față de argumentele prezentate în cele ce preced care reliefează atât necesitatea menținerii măsurii celei mai severe în raport de buna administrare a procesului penal și necesitatea prezervării ordinii publice, niciuna dintre măsurile preventive alternative detenției provizorii propuse nu este nici proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și nici suficientă pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.proc.pen., în condițiile în care infracțiunile de care inculpații sunt acuzați au un grad de pericol deosebit de ridicat, iar inculpații (raportat la istoricul infracțional al acestora - relevat de antecedența penală, anturajul și datele relevate de persoanele din mediul lor social, dar și în raport de datele concrete relevate de probele administrate în prezenta cauză – referitoare la riscul de influențare a probatoriilor) nu prezintă suficiente garanții pentru a se putea aprecia că organul judiciar ar putea exercita un control real și efectiv asupra persoanei lor.
Raportat la toate datele cauzei, cel puțin la acest moment procesual, nu se poate reține că o altă măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentru realizarea, în aceeași parametri, a bunei desfășurări a cercetării judecătorești, cu eliminarea oricărui risc de influențare a probatoriului ce mai este de administrat în cauză, de sustragere a inculpaților și nu în ultimul rând în raport de rolul măsurii preventive celei mai severe - de prevenție generală – în contextul în care alte persoane ar putea fi încurajate în comiterea aceluiași gen de fapte ca cele cercetate în cauză, în cazul în care persoane cercetate pentru fapte similare ar fi lăsate în libertate, dar și de prevenție specială – comiterea de noi presupuse infracțiuni.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a reținut că în cauză se mențin toate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de fiecare dintre cei patru inculpați, că raportat la gravitatea faptelor cercetate în cauză cu privire la care se menține bănuiala legitimă că ar fi putut fi comise de inculpați, în raport de modul și împrejurările concrete în care se presupune că acestea au fost comise, de antecedentele penale, datele personale și anturajul inculpaților, lăsarea lor în libertate este de natură să pună într-un pericol social concret și actual ordinea publică, putându-se decela și un potențial risc de comitere de noi fapte penale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul C. E. – C., care a solicitat să nu se mai mențină măsura de arest preventiv sau să fie înlocuită cu o măsură preventivă mai ușoară.
În motivare arată că este arestat de aproape 17 luni, că temeiurile avute în vedere la data arestării nu se mai mențin, că este bolnav și dorește să se trateze în stare de libertate, precizând că nu va influența în nici un fel desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva căii de atac prevăzute de dispozițiile legale în materie, instanța de control constată neîntemeiată contestația promovată de inculpat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul C. E. -C. a fost arestat preventiv pentru presupusa săvârșire a unor infracțiuni care aduc atingere libertății de mișcare și inviolabilității sexuale a unor persoane vulnerabile, cu consecințe grave asupra acestora pe termen lung.
Corect a reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpatului contestator continuă să se circumscrie criteriilor prevăzute de art. 223 alin.2 în coroborare cu art. 202 Cod procedură penală, atât din perspectiva gravității faptelor cât și prin raportare la persoana inculpatului.
Faptele presupus a fi comise de inculpatul contestator sunt foarte grave, încalcă drepturile fundamentale ale persoanei și produc traume psihice profunde asupra victimelor dovedind în același timp periculozitatea infractorului.
La toate acestea se adaugă și persoana inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, iar din raportul de evaluare psihologică rezultă că există un dezechilibru între factorii protectivi și factorii predispozanți, fiind necesară o intervenție specializată de tip instituțional pentru a putea fi corectat deficitul sever de socializare, că inculpatul are tendința de a se asocia persoanelor și mediilor cu potențial criminogen, în condițiile în care resursele personale și/sau familiale ale acestuia au fost și sunt insuficiente, iar sancțiunile aplicate până în prezent au fost ineficiente
J. a reținut instanța de fond că toate aceste aspecte dovedesc că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol social concret și actual.
Raportat la etapa procesuală în care se găsește dosarul, respectiv în faza cercetării judecătorești, a probatoriului ce urmează a fi administrat, Curtea consideră că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatului contestator în stare de arest preventiv pentru a înlătura orice posibilitate a acestuia de a lua legătura cu martorii ce urmează a fi audiați în vederea împiedicării aflării adevărului.
Corect a apreciat instanța de fond că durata arestului preventiv nu a depășit un termen rezonabil față de complexitatea cauzei, determinată de numărul mare de persoane implicate și a infracțiunilor cercetate, a solicitării administrării unui număr mare de probatorii.
Nici situația personală a inculpatului sau a membrilor familiei acestuia nu pot constitui criterii care să determine punerea în libertate a acestuia în condițiile menținerii temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive.
Având în vedere gravitatea faptelor, modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul ar fi acționat, natura și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală și lezate prin activitatea infracțională presupus întreprinsă de inculpat, precum și sentimentul de insecuritate creat în rândul societății de comiterea de fapte de acest gen, la care se adaugă și aspecte legate de persoana inculpatului, Curtea consideră că instanța de fond corect a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, fiind singura în măsură, la acest moment, să asigure buna desfășurare a cercetării judecătorești, cu eliminarea oricărui risc de influențare a probatoriului ce mai este de administrat în cauză și nu în ultimul rând să descurajeze comiterea de astfel de fapte.
Constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul contestator nu s-au schimbat și că nu există motive de desființare a încheierii contestate, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. E. – C., împotriva Încheierii din data de 22 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr._ 4 al Tribunalului Iași, ce va fi menținută.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul contestator C. E. – C., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta contestație, în care va fi inclus și onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va fi avansat către Baroul Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată contestația formulată de inculpatul-contestator C. E.-C., fiul lui G. și A., ns. la data de 17.12.1994, în prezent deținut în Penitenciarul Spital Tg. Ocna, împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ 4, încheiere pe care o menține.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul-contestator la plata sumei de 230 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, în care a fost inclus onorariul de 130 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 decembrie 2015.
Președinte,
S. G. Grefier,
G. A.
Red.S.G.
Tehnored. A.G.
4 ex. la 13.01.2016
Tribunalul Iași: judecător L. S.
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 913/2015.... → |
|---|
