Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 343/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 343/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 343/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier C. D.
Ministerul Public reprezentat de către procuror M. D.
Pe rol judecarea contestației penale formulate de către condamnatul M. E. împotriva sentinței penale nr. 960 din 14 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul M. E., în stare de arest, asistat de avocat G. L., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelat fiind de către instanță, condamnatul M. E. precizează că își menține contestația formulată în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat G. L., pentru condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a solicitat contestatorul, care a precizat că prin noua lege limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea comisă este de 12 ani iar acesta execută în prezent pedeapsa de 15 ani. De asemenea, solicită a se avea în vedere la soluționarea contestației hotărârea nr.15 a ICCJ și decizia acestei instanțe din data de 06.05.2014, apreciind totodată că legea nouă ar fi mai favorabilă din perspectiva stării de recidivă
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciindu-se că pedeapsa aplicată condamnatului nu depășește maximul prevăzut de lege și din perspectiva aplicării dispozițiilor privind starea de recidivă. În ceea ce privește decizia ICCJ din data de 06.05.2014 invocată de către apărătorul condamnatului, precizează că aceasta se referă și se aplică la cauzele aflate în curs de judecată și nu la o cauză în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare rămasă definitivă. Solicită respingerea contestației ca nefondată.
C. M. E., având cuvântul, precizează că este de acord cu susținerile apărătorului său.
Instanța constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
Ulterior dezbaterilor:
INSTANȚA
Asupra contestației penale de față:
Prin Sentința penală nr.960/14.08.2014, Tribunalul Iași în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.proc.pen. a respins ca nefondată cererea formulată de condamnatul M. E. – fiul lui G. și N., născut la data de 14.10.1984 în Flămânzi, jud. B., CNP_, cetățean român, studii –, profesie -, cunoscut cu antecedente penale - recidivist, domiciliat în oraș Flămânzi, .. 7, ud. B., în prezent deținut în P. Iași, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
A constatat că pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul M. E., de 15 ani închisoare, este mai mică decât maximul legal de pedeapsă prevăzut de legea nouă.
În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen. a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 13.06.2014 sub nr._ condamnatul M. E. a solicitat aplicarea disp. art. 6 C.pen. referitor la pedeapsa cu închisoarea în a cărei executare se află.
În motivarea cererii formulate condamnatul a arătat că pentru fapta săvârșită, prev. de art. 218 alin. 1 și 3 din noua lege limita maximă de pedeapsă este de 12 ani închisoare iar prin sentința penală de condamnare petentului i s-a aplicat pedeapsa de 15 ani închisoare.
C. a fost înștiințat despre termenul de judecată acordat în cauză, însă nu a depus concluzii scrise la dosar.
Instanța din oficiu a dispus efectuarea de adrese pentru atașarea copiei de pe fișa de cazier judiciar a condamnatului și de pe sentința penală de condamnare. Au fost atașate astfel dosarului cauzei copie de pe cazierul judiciar înaintat de IPJ B., precum și copie după sentința penală nr. 260/17.06.2010 a Tribunalului B., cu referat întocmit de Biroul de Executări Penale al acestei instanțe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. . 260/17.06.2010 a Tribunalului B., menținută prin decizia penală nr. 54/19.07.2010 a Curții de A. Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3806/28.10.2010 a ÎCCJ, a fost condamnat inculpatul M. E. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, d și e C.pen. pentru o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 C.pen. din 1969, cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. din 1969.
În baza acestei sentințe penale la data de 29.10.2010 Tribunalul B. a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 415/2010, executarea pedepsei de către condamnatul M. E. urmând a avea loc în perioada 23.01.2010 – 22.01.2025.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 C.pen., instanța urmează să analizeze următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru infracțiunea comisă de condamnat;
- aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului.
Analizând pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului pentru infracțiunea comisă instanța reține că infracțiunea de viol pentru care s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 15 ani închisoare își găsește incriminarea și în actualul Cod penal în disp. art. 218 alin. 1 și alin. 3 lit. c C.pen. (potrivit sentinței penale de condamnare victima infracțiunii avea 14 ani), fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani.
Totuși, potrivit sentinței penale nr. 260/2010 a Tribunalului B. condamnarea definitivă s-a dispus pentru că inculpatul M. E. a comis o infracțiune de viol în stare de recidivă postexecutorie, stare de recidivă care produce efecte și în actuala legislație penală. Cum și potrivit actualului Cod penal sunt întrunite condițiile recidivei postexecutorii în raport de condamnarea dispusă anterior față de aceeași persoană prin sentința penală nr. 21/2005 a Tribunalului B., stare de recidivă ce este luată în considerare la stabilirea maximului de pedeapsă aplicabil conform legii noi, așa cum rezultă din decizia nr. 15/2014 a ÎCCJ, rezultă că limitele de pedeapsă în cazul infracțiunii de viol comise de condamnatul M. E. se majorează cu ½ (art. 43 alin. 5 C.pen.), rezultând limite legale de la 7 ani și 6 luni la 18 ani închisoare.
Se constată astfel că pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de viol, de 15 ani, se încadrează în limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru fapta efectiv comisă, de 18 ani închisoare.
Or, potrivit art. 4 din legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Cum pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului M. E. pentru infracțiunea comisă se înscrie în limitele de pedeapsă stabilite de legea nouă, aceasta nu pot fi redusă prin . Noului Cod penal.
Susținerea condamnatului că pedeapsa de 15 ani închisoare trebuie redusă la maximul de pedeapsă de 12 ani închisoare nu are în vedere starea de recidivă în care acesta a comis infracțiunea de viol, stare de recidivă care este sancționată grav de actuala legislație penală, prin majorarea limitelor legale de pedeapsă, și care este avută în vedere la aprecierea aplicării legii penale mai favorabile potrivit deciziei ÎCCJ anterior menționate, decizie obligatorie pentru instanțe.
Așa cum reține prof. F. Streteanu în Documentarea privind aplicarea în timp a legii penale, „rațiunea dispozițiilor din art. 6 C.pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă”, ceea ce nu este cazul speței de față.
Nici prin raportare la pedeapsa complementară stabilită în sarcina condamnatului prin sentința penală nr. 260/17.06.2010 a Tribunalului B., aceasta nu depășește maximul legal prevăzut de legea nouă.
Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b, d, e C.pen. din 1969 are corespondent în dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b, e și f C.pen. actual iar potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi dispusă pentru o perioadă de la 1 la 5 ani.
Prin urmare, pedeapsa complementară aplicată pentru infracțiunea de viol condamnatului M. E. nu depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, fiind egală cu acest maxim.
Față de aceste considerente, constatând că atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa complementară, aplicate condamnatului M. E. prin sentința penală nr. 260/2010 a Tribunalului B. au suport în actuala legislație penală, Tribunalul a respins ca nefondată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile deduse judecății de față.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) C.proc.pen.,”
Hotărârea primei instanțe a fost contestată de condamnatul M. E. ce a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei de 15 ani închisoare pe care o execută, susținând că maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă este de 12 ani închisoare.
Verificând hotărârea contestată pe baza actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor invocate, C. constată următoarele:
Fiind sesizat pentru a hotărî cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnatului M. E. din perspectiva prevederilor art.6 din Noul Cod penal, în raport cu pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b, d și e Cod penal, aplicate prin sentința penală nr.260 din 17.06.2010 a Tribunalului B., Tribunalul Iași a constatat că, în speță, condamnatul nu beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art.6 Noul Cod penal.
Prima instanță a reținut corect că, limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea comisă sunt de la 5 la 12 ani închisoare, iar, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă care este de 18 ani închisoare, având în vedere Decizia nr.15 din 23 iunie 2014 pronunțată de I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce a statuat că „ în interpretarea dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art.43 alin.5 Cod penal”.
Potrivit art.43 alin.5 Cod penal ce reglementează tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Art.6 alin.1 din Noul Cod penal prevede ca atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.
Rațiunea dispozițiilor din art.6 Noul Cod penal este de a garanta că pedeapsa aplicată în concret sub legea veche nu depășește ceea ce s-ar fi putut aplica sub legea nouă, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Ori, în speță, potrivit celor expuse anterior prin compararea pedepsei de 15 ani închisoare în a cărei executare de află condamnatul M. E. cu limita maximă la care se poate ajunge conform art.43 alin.5 Cod penal se constată că aceasta nu depășește maximul de 18 ani închisoare aplicabil conform legii noi, nefiind astfel incidente dispozițiile art.6 din Noul Cod penal.
În același timp, în mod corect prima instanță a constatat că nu a intervenit legea penală mai favorabilă nici în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b, d și e Cod penal din 1968 pe o durată de 5 ani, aplicată condamnatului prin sentința penală nr.260 din 17.06.2010 a Tribunalului B., în condițiile în care durata pedepsei complementare nu depășește maximul de 5 ani prevăzut de noul cod penal.
Pentru considerentele arătate, C. constată ca neîntemeiată critica invocată de contestator, legalitatea și temeinicia sentinței contestate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit. b Cod procedură penală rap. la art.23 din Legea nr.255/2013 și art.595 Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată contestația promovată de condamnatul M. E. împotriva Sentinței penale nr.960 din 14 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre ce va fi menținută.
Potrivit art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația promovată de condamnatul M. E. împotriva Sentinței penale nr.960 din 14 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în care a fost inclus onorariul de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2014.
Președinte,
D. D.
Grefier,
C. D.
Redactat D.D
Tehnoredactat D.C
2 ex/07.10.2014
Tribunalul Iași
Judecător T. C.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
