Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 38/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 38/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIA PENALĂ Nr. 38/2014
Ședința publică de la 13 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. O. M.
Grefier V. M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror – M. D. din cadrul D. – S. T. Iași
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de inculpatul T. C. împotriva Încheierii penale din data de 05 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul Topița C., în stare de arest preventiv asistat de av. N. D., apărător desemnat din oficiu și av. Miță B. C., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. N. D., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. C., solicită ca instanța să constate încetată delegația emisă de Baroul Iași, față de prezența apărătorului ales al inculpatului.
Instanța constată că încetează delegația emisă de Baroul Iași pe numele doamnei avocat N. D., prin prezența apărătorului ales al inculpatului.
Av. M. B. C., pentru inculpatul contestator solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței pentru a lua cunoștință de încheierea contestată.
Instanța, admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului.
La reluarea cauzei se prezintă inculpatul Topița C., în stare de arest preventiv asistat de av. Miță B. C., apărător ales.
Av. M. B. C. arată că nu are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației de față.
Av. M. B. C. pentru inculpatul contestator solicită admiterea contestației formulată de inculpat, pentru următoarele considerente:
Apreciază că motivele invocate de instanța de fond sunt „arhicunoscute”. Consideră că temeiurile care au stat la baza luării măsurii de arest preventiv față de inculpat nu mai subzistă la acest moment, diminuându-se pericolul pentru ordinea publică, odată cu trecerea timpului. Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu este oportună, iar inculpatul T. C. cunoaște toate obligațiile impuse de măsura arestului la domiciliu, obligații pe care le va respecta. Apreciază că nu poate fi influențată buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care cauza este spre final, părțile vătămate au fost audiate, martorii din lucrări au fost audiați în proporție de 90%. Inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă, a dat declarații în care a relatat adevărul, a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. Instanța de fond a reținut că inculpatul nu a recunoscut toate faptele reținute prin rechizitoriu, însă consideră că părțile vătămate au exagerat cu cele întâmplate. Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Inculpatul este conștient că în cadrul arestului la domiciliu, orice abatere îl va trimite din nou în penitenciar.
Solicită, în concluzie, admiterea contestației formulată și admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul formulează concluzii de respingere a contestației formulată de inculpat, ca fiind nefondată și menținerea încheierii contestate a fiind legală și temeinică. Referitor la susținerea apărării că argumentele invocate de instanța de fond sunt „arhicunoscute”, arată că motivele reținute de instanța de fond, deși sunt cunoscute, sunt și actuale. Raportat la dispozițiile art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța de fond a ajuns la concluzia corectă că se impune menținerea măsurii de arest preventiv luată față de inculpat. Faptul că dosarul este spre final și că inculpatul este conștient de ce se poate întâmpla, nu sunt aspecte suficiente pentru reindividualizarea măsurii preventive, față de contextul factual, urmările produse, gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului și scopul măsurilor preventive. Solicită respingerea contestației formulată de inculpat.
Inculpatul având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea,
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 05 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._, în baza disp. art. 242 alin.2 Cod proc. pen. s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații R. V., fiul lui G. și M., născut la data de 26.12.1988 în mun. R., jud. N., domiciliat în ., jud. N. și T. C., fiul lui C. și L., născut la data de 02.11.1986 în Oraș Hîrlău, jud. Iași, domiciliat în ., jud. Iași, ambii deținuți în P. Iași.
În temeiul disp. art. 275 alin.2 Cod proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească statului câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut că măsura arestării preventive dispuse față de inculpați este legală continuând să se circumscrie cazurilor prevăzute de legiuitor în art.223 C.proc.pen., iar o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod proc. pen.
Înlocuirea măsurii arestării preventive este măsura procesuală ce poate fi dispusă de instanța de judecată prin care arestarea preventivă este înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, în situația în care s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 211, art. 216, respectiv art. 218 noul Cod proc. pen. și, în urma evaluării împrejurările concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod proc. pen.
Prima instanță a reținut că materialul probator administrat până în această etapă procesuală și care a fundamentat soluția procurorului de trimitere în judecată a inculpaților furnizează suficiente elemente probatorii din care poate rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpații Topița C. și R. V. ar putea fi autorii infracțiunilor intenționate de inițierea sau constituirea unui grup care nu este grup infracțional organizat”, ,,act sexual cu un minor” și „trafic de minori”, pentru săvârșirea cărora au fost trimiși în judecată (presupunându-se că ar fi constituit, aderat, sprijinit un grup infracțional care nu este grup infracțional organizat în scopul exploatării sexuale prin recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea a două victime minore, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției, în unele cazuri prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin înșelăciune și abuz de autoritate), fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 202 C.proc.pen., coroborat cu art.223 C.proc.pen.,
S-a reținut că la baza măsurii arestării preventive a inculpaților nu a stat și nu stă vinovăția acestora în comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, ci existența unor elemente probatorii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele penale ce li se impută.
Așa cum s-a reținut și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Georgiev c. Bulgaria), arestarea unei persoane este legală dacă există bănuiala plauzibilă de comitere a unei infracțiuni, caracterul plauzibil al bănuielii presupunând existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea. Faptele care ar putea să dea naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (O”H. c. Regatului Unit, Murray c. Regatului Unit).
Potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.pen., măsura preventivă se înlocuiește la cerere sau din oficiu, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 C.proc.pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că solicitarea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv cea a arestului la domiciliu, sau a controlului judiciar, nu este întemeiată în condițiile în care la acest moment procesual aceste măsuri preventive propuse nu sunt de natură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
În primul rând, în aprecierea condițiilor generale de luare a măsurii arestului la domiciliu instanța a reținut că față de inculpați această măsură preventivă nu este nici proporțională cu gravitatea acuzaților aduse și nici suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 C.proc.pen., în condițiile în care infracțiunile de care aceștia sunt acuzați au un grad de pericol deosebit de ridicat reliefat de limitele sancționatorii dintre cele mai ridicate prevăzute de legiuitor, iar inculpații nu prezintă suficiente garanții pentru a se putea aprecia că organul judiciar ar putea exercita un control real și efectiv asupra persoanei lor.
Astfel, deși, s-ar putea susține că la acest moment procesual, după ce a fost începută cercetarea judecătorească, după trecerea unui interval de timp în care inculpații s-au aflat arestați preventiv, considerat suficient de către apărare, s-ar putea înlocui măsura preventivă cea mai aspră cu cea imediat următoare ca și gravitate, dar mai ușoară, instanța consideră că în cauză nu s-au făcut nici un fel de dovezi că măsura arestului la domiciliu și-ar vădi eficiența în contextul în care, pe de o parte, inculpații nu prezintă suficiente garanții privind conduita lor procesuală.
Analizând dacă lăsarea inculpaților în libertate la acest moment procesual este de natură să creeze o stare de pericol pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere gravitatea faptelor presupus a fi comise, modul și circumstanțele de comiterea a acestora, prin cooperarea mai multor persoane și organizarea activității infracționale în detaliu, anturajul și mediul din care inculpații provin și alte împrejurări privitoare la persoana acestora.
Astfel, prima instanță a reținut că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt deosebit de grave, că presupusele activități ilicite s-au executat pe o perioadă relativ îndelungată de timp, asupra unor persoane deosebit de vulnerabile – victime minore de 14, respectiv 15 ani, exploatate de către inculpați, prin obligarea acestora să practice prostituția în folosul exclusiv al inculpaților, toate acestea fiind de natură să releve în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul a avut în vedere gradul ridicat de pericol social, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și perioada îndelungată în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, din urmările produse sau cele care se pot produce prin săvârșirea de infracțiuni de genul celor pentru care sunt cercetați inculpații și din rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății, cât și modul de organizare foarte bine pus la punct al grupării.
Din această perspectivă, instanța a considerat că cercetarea în libertate a inculpaților nu se impune la acest moment și pentru a nu se da posibilitatea acestora să se înțeleagă cu ceilalți participanți cu privire la declarațiile pe care le vor da, sau să încerce să influențeze părțile vătămate, astfel încât să zădărnicească aflarea adevărului, dar și pentru a preîntâmpina săvârșirea de noi infracțiuni de genul celor pentru care sunt anchetați.
În plus, în ce privește circumstanțele personale ale inculpatului Topița C., instanța a reținut că inculpatul apare ca o persoană care a încercat să minimalizeze contribuția sa în comiterea faptelor imputate, nuanțând prezentarea situației de fapt, în scopul disculpării sale.
Nici în cazul inculpatului R. V. nu au intervenit modificări de esență în privința împrejurărilor concrete ale cauzei sau a conduitei procesuale a inculpatului care să justifice luarea unei măsuri preventive mai ușoare.
Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit că, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, se poate lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură internă fiind în deplin consens cu disp. art. 5 și 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Relativ la durata rezonabilă a arestării preventive, invocată de apărare, Tribunalul a reținut că, la acest moment, perioada pe care s-a luat această măsură nu a depășit un termen rezonabil, dată fiind complexitatea cauzei, numărul mare de participanți, dar și amploarea activității infracționale, că instrucția penală a avut un ritm constant de desfășurare, nefiind identificate tergiversări imputabile organelor judiciare.
Prin urmare, tribunalul a considerat că elementele care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu numai că subzistă, dar și impun în continuare privarea de libertate a acestora, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.
Împotriva încheierii a formulat contestație inculpatul T. C., arătând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea măsurii arestării preventive pentru motivele evidențiate oral și consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data de 05.06.2014 prin raportare la motivele invocate, dar și din oficiu, Curtea constată că este nefondată contestația.
Din actul de sesizare a instanței se reține că împotriva inculpaților au fost formulate o . acuzații dintre cele mai grave, în sarcina inculpaților C. R. C., T. C. și R. V. reținându-se, în esență, că în perioada septembrie-noiembrie 2012, s-au asociat în vederea exploatării sexuale a două minore, S. F. G. și A. A. C., pe care le-au racolat, cazat, transportat și exploatat prin obligarea la practicarea prostituției. În sarcina inculpaților R. I. și P. G. s-a reținut că aceștia au cazat, transportat și exploatat prin obligarea la practicarea prostituției pe partea vătămată minoră A. A. C.. În sarcina tuturor inculpaților s-a mai reținut, prin actul de sesizare, că au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată A. A. C. când aceasta avea vârsta de 14 ani.
Natura și gravitatea infracțiunilor de care acești inculpați sunt acuzați, modalitatea în care se presupune că ar fi acționat constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.
Jurisprudența Curții Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravității faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.
În speță, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport gravitatea infracțiunilor, modalitatea și împrejurările concrete în care s-ar fi comis faptele, respectiv pe parcursul unei perioade îndelungate, printr-o multitudine de acte materiale, asupra unor părți vătămate minore, prin folosirea de violențe fizice și amenințări pentru determinarea victimelor la suportarea agresiunilor sexuale prin practicarea prostituției, de natura și importanța relațiilor sociale lezate, durata redusă a detenției provizorii de până în prezent, stadiul incipient al cercetării judecătorești și impactul negativ asupra comunității din care fac parte inculpații, în situația în care ar fi cercetați în libertate, prin acreditarea ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața legii și că autoritățile judiciare nu reacționează ferm împotriva persoanelor care săvârșesc asemenea fapte.
Toate aceste elemente au fost corect evaluate de prima instanță atunci când a decis menținea stării de arest a inculpaților.
Curtea constată că nu există temeiuri legale care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului contestator, argumentele avute în vedere la luarea măsurii preventive impunând și în prezent privarea de libertate a inculpatului T. C., susținerile formulate în apărare nefiind relevante în circumstanțele particulare ale cazului.
Apărarea a susținut că eliberarea inculpatului contestator nu putea fi refuzată numai pe temeiul gravității acuzațiilor, invocând în același timp inexistența riscului de neprezentare la proces sau de împiedicare a cercetării judecătorești, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului și obligațiile ce puteau fi impuse de instanță, corelativ dispoziției de eliberare din arest.
Susținerile astfel formulate nu pot fi reținute, incidența dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală determinându-se în principal pe baza reacției publice declanșate ca urmare a săvârșirii faptelor ce constituie obiectul acuzațiilor, gravitatea faptelor și presupusa modalitate de comitere a acestora constituind elemente relevante în aprecierea periculozității sociale a inculpatului și a necesității menținerii lui în arest preventiv.
Situația personală a inculpatului T. C., înainte de săvârșirea faptelor, era cunoscută instanțelor la momentul luării și, ulterior, menținerii măsurii preventive și nu a influențat reținerea în cauză a dispozițiilor art. 148 lit. f Cod procedură penală din 1968 ce au corespondent în art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, apreciindu-se că periculozitatea lui socială subzistă, chiar și în condițiile bunei conduite anterioare.
Prin urmare, toate împrejurările invocate în favoare, nu aduc nicio schimbare asupra temeiurilor de fapt și de drept inițiale, neexistând motive întemeiate care să justifice înlocuirea măsurii preventive.
În ceea ce privește caracterul necesar și proporțional cu scopul urmărit prin menținerea măsurii arestării preventive, pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal, Curtea apreciază că se impune menținerea inculpatului contestator în stare de arest preventiv în scopul prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, nici una dintre celelalte măsuri preventive nefiind aptă să asigure cu aceeași eficiență protecția ordinii publice. Starea de arest preventiv a inculpatului contestator este apreciată ca necesară și din perspectiva numărului ridicat al persoanelor inculpate în cauză, dar și a legăturilor dintre inculpați, aspecte care impun ca cercetarea judecătorească să se desfășoare cu celeritate și să nu existe premise care să poată face ca această cercetare să fie afectată în vreun mod.
Curtea apreciază că este respectat justul echilibru între interesul individual al inculpatului contestator și interesele generale ale societății, lipsa unei reacții ferme a autorităților statului față de săvârșirea unor astfel de fapte fiind de natură a crea confuzie, îngrijorare și neîncredere în cadrul societății.
În condițiile speței, Curtea apreciază că stadiul în care se află ancheta penală și complexitatea cauzei conduc la concluzia că la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului contestator de a fi cercetat în stare de libertate.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge contestația ca nefondată.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul T. C., fiul lui C. și L., născut la data de 02 noiembrie 1986 în H., județul Iași, domiciliat în . județul Iași, CNP –_, în prezent deținut în P. Iași împotriva Încheierii penale din data de 05 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 iunie 2014.
Președinte,
A. G. O. M.
Grefier,
V. M.
Red/Tehnored.: OMAG/2ex
Tribunalul Iași-Judecător I. D.
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
