Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 57/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-08-2014 în dosarul nr. 57/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CPJ
DECIZIE PENALĂ Nr. 57/2014
Ședința publică de la 18 August 2014
Completul compus din:
Președinte: A. G. O. M.
Grefier: E. R.
Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Iași – este reprezentat prin procuror M. C.
Potrivit prevederilor art. 369 din Codul de procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio.
Pe rol judecarea contestației formulate de Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împotriva încheierii de ședință din 13 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul cu nr._ .
Conform disp. art. 358 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul intimat H. R. A., asistat de avocat ales I. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că dosarul se află la primul termen de judecată,și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
În temeiul dispozițiilor prev. de art. 206 alin.1 Cod procedură penală, curtea constată contestația formulată în termen și, nemaifiind de invocat chestiuni preliminare și nici alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Având cuvântul, reprezentantul DIICOT susține că s-a formulat contestație împotriva încheierii de ședință din data de 13 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, considerând magistratul fondului că de la momentul la care a fost arestat inculpatul și până la data de 13 august 2014 a trecut o perioadă foarte lungă de timp și nu se mai impune menținerea stării de arest a acestuia apreciind că s-a împlinit termenul rezonabil și, buna desfășurare a procesului penal se poate asigura și cu inculpatul în stare de arest la domiciliu.
Susține procurorul că încheierea contestată este netemeinică raportat la gravitatea faptelor pentru care inculpatul este judecat, respectiv trafic de droguri de mare risc și infracțiuni de droguri de risc și, în condițiile în care probatoriul nu a fost finalizat în faza de cercetare judecătorească iar până la acest moment procesual probele conduc la bănuiala că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Atât timp cât din punct de vedere al temeiurilor și discutăm de infracțiuni de trafic de droguri coroborat cu împrejurările în care se presupune că s-au comis faptele, cât și raportat la persoana inculpatului apreciază că aceste temeiuri nu s-au modificat, singura măsură care poate fi menținută în cazul inculpatului este cea a arestului preventiv.
Din punct de vedere al termenului rezonabil, procurorul susține că este o chestiune care ține strict de aprecierea judecătorului de la fond și felul în care urmează să administreze probatorii.
Termenul rezonabil nu este cuantificat, fiecare magistrat urmează să aprecieze dacă este împlinit sau nu atât timp cât nu există un termen limită până la care se poate aprecia ca fiind împlinit acest termen, considerând că din punct de vedere al complexității cauzei și a probatoriului care urmează a fi administrat, nu s-a împlinit acel termen rezonabil despre care face referire magistratul de la fond.
Solicită a se aprecia asupra gravității faptelor pentru care inculpatul este judecat, apreciind că acesta reprezintă în continuare un pericol social pentru ordinea publică, impunându-se în continuare privarea de libertatea a inculpatului. Legiuitorul a stabilit că se înlocuiește o măsură mai severă cu una mai blândă când are loc o reevaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei inculpatului, solicitând a se avea în vedere că aceasta este neschimbată, la fel ca și împrejurările concrete ale cauzei.
Pune concluzii de admitere a contestației formulate, casarea încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, și rejudecând cauza, a se dispune menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul H. R. A. la data de 12 iulie 2013.
Având cuvântul, avocat I. I., pentru inculpatul H. R. A., pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, urmând a fi menținută încheierea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Susține apărarea că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra proporționalității măsurii arestului preventiv în raportat de gravitatea faptei și în raport de scopul măsurilor preventive.
Solicită instanței de control judiciar a avea în vedere că inculpatul este arestat de 13 luni, iar o măsură preventivă trebuie să aibă un caracter relativ, vremelnic și nu poate fi perpetuată la nesfârșit. Perioada petrecută de inculpat în stare de arest preventiv este suficientă pentru ca acesta să conștientizeze pe deplin gravitatea faptelor de care este acuzat.
Infracțiunile de care este acuzat inculpatul nu mai pot justifica menținerea acestuia în arest preventiv în condițiile în care cercetarea judecătorească este în desfășurare, martorii care urmează să fie audiați sunt martorii care nu au putut fi audiați de către organul de urmărire penale, inculpatul insistând în audierea tuturor martorilor de care se face vorbire în rechizitoriu.
De asemenea, instanța de fond a avut în vede faptul că inculpatul beneficiază de sprijinul total al familiei care s-a reunit în jurul lui, existând un mediu familial de susținere a acestuia. Susține apărarea că măsura luată de către instanța de fond este aptă a asigura nu doar realizarea scopurilor măsurilor preventive, ci și respectarea dreptului la viața de familie al inculpatului și o oarecare libertate a acestuia în condițiile în care va locui împreună cu familia.
Având ultimul cuvânt, contestatorul H. R. A., solicită instanței a menține încheierea contestată ca fiind corectă, instanța de fond dându-i posibilitatea de a se bucura de familia sa până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Mai susține inculpatul că de 10 luni de zile nu mai consumă droguri, nu se mai consideră un consumator de droguri, dorește să continue asistența psihologică deoarece consumul de droguri la afectat atât fizic cât și psihic, urmând să respecte toate măsurile pe care instanța i le va impune.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
C.,
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 13 august 2014 pronunțată în dosarul cu nr._ Tribunalul Iași a dispus:
În temeiul art. 362 alin. 2 și art. 208 alin.2 și 4 C.proc.pen. constată legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului H. R. A. – fiul lui V. și M., născut la 22.12.1983, CNP_, în prezent arestat preventiv în P. Iași în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44/U/12.07.2013 emis de Tribunalul Iași.
În baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 202 alin.1, 3 și 4 C.proc.pen., art. 218 alin.1 C.proc.pen. și art. 220 C.proc.pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului H. R. A. – fiul lui V. și M., născut la 22.12.1983, CNP_, cu măsura arestului la domiciliu.
Dispune punerea în libertate a inculpatului din locul de deținere, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri și dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului H. R. A. ca pe durata măsurii arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul în care locuiește, din ., ., ., ., jud. Iași, fără permisiunea instanței.
În baza art.221 alin. 2 C.proc.pen. pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul H. R. A. are următoarele obligații:
- să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice cu celălalt participant la comiterea infracțiunilor – Ivăsuc V. -, cu martorii audiați în cursul urmăririi penale și al judecății sau care urmează a fi audiați în cauză, cu excepția situației în care aceștia sunt membri de familie în sensul art. 177 C.pen.
În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Desemnează Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin Biroul Supravegheri Judiciare, pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor stabilite prin prezenta încheiere în sarcina inculpatului H. R. A..
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, sub aspectul legalității, luarea și menținerea măsurii preventive față de inculpatul H. R. A. a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.
Aceasta întrucât atât la momentul dispunerii măsurii preventive, cât și ulterior, pe toată durata acesteia, au existat probe de natură a determina judecătorul să considere rezonabil că inculpatul poate fi autor al infracțiunilor pentru care a fost cercetat și pentru care a fost sesizată instanța de judecată, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar fi cauzat o stare de pericol pentru ordinea publică.
Sub aspectul temeiniciei măsurii arestării preventive prima instanță a reținut că nu au intervenit aspecte sau împrejurări noi de natură să înlăture sau să modifice probele în baza cărora a fost dispusă, prelungită și ulterior menținută măsura arestării preventive, existând în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiuni incriminate de legea penală, inclusiv infracțiuni privind traficul de stupefiante.
De la ultima verificare și menținere a măsurii preventive instanța a procedat doar la audierea a trei martori propusi de apărare, dintre care doi membri ai familiei inculpatului.
Deși aceste probatorii noi nu au infirmat existența suspiciunii rezonabile de comitere a unor infracțiuni de către inculpat și ele urmează a fi analizate în detaliu la momentul deliberării pe fondul cauzei, au oferit instanței și o altă perspectivă a personalității inculpatului și a situației familiale a acestuia care obligă la reanalizarea proporționalității măsurii preventive în raport cu datele cauzei.
De aceea, prima instanță a reținut că există în cauză întrunite condițiile art. 242 alin. 2 C.proc.pen.
Simplul fapt că probatoriile reținute de instanță anterior pentru a considera că există suspiciunea rezonabilă de comitere a faptelor de către inculpat nu au fost infirmate la acest moment nu poate justifica menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului, câtă vreme măsura preventivă nu mai este proporțională și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei, respectiv prezervarea ordinii și siguranței publice.
Prima instanță a reținut că, în contextul verificării legalității și temeiniciei stării de arest, legiuitorul a dat posibilitatea instanței de a proceda la înlocuirea, chiar și din oficiu, a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară atunci când, deși există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, menținerea măsurii arestării preventive nu mai este necesară față de scopurile urmărite prin privarea de libertate, sau când măsura preventivă nu este proporțională cu scopurile urmărite ori a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive.
Arestarea preventiva constituie o măsură excepțională, regula fiind judecata în stare de libertate. Deși arestarea preventiva a inculpatului H. R. A. a fost determinată de pericolul social concret ilustrat si de necesitatea prezervării ordinii publice, prima instanță nu a mai găsit elemente care să justifice cu necesitate menținerea inculpatului H. R. A. sub imperiul celei mai grave dintre măsurile preventive, la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească este în curs și după ce inculpatul a executat peste un an de arest preventiv.
În acest context, a apreciat Tribunalul că scopul prezervării ordinii publice si asigurării bunei desfășurări a procesului penal poate fi realizat și prin intermediul unei alte măsuri preventive, în speță arestul la domiciliu.
Dacă la momentul anterior măsura arestării preventive era necesară și justificată pentru prezervarea ordinii și siguranței în cadrul comunității și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, la acest moment, în care mai sunt de audiat în principal martori ai apărării, iar eventuale suspiciuni ridicate anterior de instanță privind influențarea declarațiilor martorilor din lucrări nu au suport probator, când membrii familiei inculpatului s-au arătat dispuși să asigure sprijin acestuia în vederea renunțării la consumul de droguri și al revizuirii comportamentului ilicit (familia acestuia conștientizând problemele inculpatului), argumentul gravității faptelor presupus comise de inculpat nu mai poate justifica, în sine, menținerea măsurii arestării preventive, fiind necesar să fie analizat în contextul tuturor circumstanțelor și împrejurărilor privind fapta și persoana inculpatului. În același sens sunt și dispozițiile art.223 alin. 2 teza finală din C.proc.pen.
Gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, multitudinea faptelor imputate acestuia, de natură a susține o perseverență infracțională gravă, împrejurările în care se susține că ar fi fost săvârșite faptele, caracterul clandestin, precaut și organizat al activităților ilicite presupus comise de inculpat, astfel cum sunt ele descrise în actul de sesizare, activități ce au avut ca obiect material nu doar droguri de risc, ci și de mare risc (cannabis, metadonă, heroină), durata activității infracționale imputată inculpatului prin actul de acuzare, reprezintă elemente care susțin necesitatea unei privări în continuare de libertate a inculpatului. Această privare însă nu se mai impune cu necesitate a fi realizată în mediul instituționalizat, scopul măsurilor preventive putând fi atins și prin privarea de libertate a inculpatului la domiciliu.
Aceasta întrucât, după mai bine de un an de arest preventiv, există posibilitatea ca susținerea inculpatului privind renunțarea la consumul de droguri să fie veridică, la dosar existând și o adresă a medicului de familie că acesta fusese introdus într-un program având acest scop. În plus, faptul că membrii familiei au conștientizat problemele cu care inculpatul se confruntă, fiind dispuși la susținerea acestuia, reprezintă un element apt a convinge instanța că, chiar aflat în arest la domiciliu, inculpatul poate menține un comportament conform normelor sociale, mai ales în contextul existenței unei supravegheri riguroase din partea organelor statului și al posibilității de a reveni în mediul instituționalizat dacă nu respectă obligațiile impuse.
Gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului și pericolul social al faptelor presupus comise de acesta nu pot justifica la nesfârșit privarea de libertate a inculpatului în mediul instituționalizat, întrucât măsura arestării preventive nu se poate transforma într-o executare anticipată a pedepsei.
În plus, trecerea timpului a atenuat în mod firesc ecourile negative ale presupuselor fapte penale (pretins a fi comise în perioada 2008-2013) și la acest moment procesual, după aproximativ 13 luni de la luarea măsurii preventive a arestului, se poate pune în discuție durata rezonabilă a măsurii, având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții Europene, respectiv gradul de complexitate a cauzei, comportamentul părților și atitudinea autorităților judiciare.
Este adevărat că lăsarea în libertate a inculpatului a prezentat un pericol social ridicat, concret, pentru ordinea publică, astfel cum s-a arătat în toate încheierile anterioare pronunțate în prezenta cauză, în raport de toate împrejurările reținute cu privire la gravitatea presupusei fapte comise, la antecedența penală și conduita acestuia, dar menținerea sa în arest preventiv nu poate depăși limite temporare rezonabile, față de stadiul procedurii și scopul măsurii, chiar având în vedere complexitatea cauzei.
Deși în cauză continuă să se mențină necesitatea de eliminare a oricărui risc ca cercetarea judecătorească să fie influențată prin vreun demers al inculpatului, prin influențarea martorilor, acest risc rămâne unul generic, în speță neexistând date concrete că, odată lăsat într-o libertate restrânsă, sub imperiul unei măsuri preventive mai ușoare, dar foarte restrictivă, inculpatul ar putea încerca să ia legătura cu aceste persoane, acest risc putând fi înlăturat prin instituirea unor obligații a căror încălcare ar conduce la înlocuirea măsurii, cu cea a arestului preventiv.
De asemenea, prima instanță a apreciat că riscul sustragerii inculpatului de la judecată, precum și riscul comiterii altor infracțiuni, poate fi înlăturat prin impunerea obligațiilor prev. de art. 221 Cod procedură penală și supunerea inculpatului în continuare supravegherii organelor judiciare.
Deși apărarea a susținut că o punere în libertate sub control judiciar pe cauțiune ar fi suficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive în cauza de față, instanța a reținut că prin procedura reglementată de legiuitor în actuala legislație privind punerea în libertate sub control judiciar pe cauțiune există riscul în cauză ca soluțiile instanței să nu devină definitive anterior expirării duratei măsurii preventive a inculpatului (22.08.2014). În plus, controlul judiciar pe cauțiune ar reprezenta o sarcină mai mult pentru familia inculpatului și nu un mod de constrângere a acestuia.
Este adevărat că martora H. M. a susținut existența unei legături puternice de afecțiune cu fiul său, dar dată fiind dependența de droguri de care inculpatul a suferit și faptul că acesta însuși a susținut că membrii familiei nu au știut că el consuma droguri de ani de zile, pericolul pierderii cauțiunii de către familie dacă inculpatul ar încălca controlul judiciar nu pare a fi o măsură de constrângere aptă să asigure un comportament licit din partea inculpatului.
Din această perspectivă măsura arestului la domiciliu este mai aptă pentru prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni de către inculpat, prin limitarea dreptului acestuia de a părăsi locuința doar la situațiile în care are încuviințarea instanței, putându-se evita contactul cu vechiul anturaj și revenirea la consumul de droguri, fond pe care a susținut inculpatul că a adoptat comportamentul profund ilicit ce a determinat acuzarea sa. În condițiile în care inculpatul nu are un loc de muncă, o sursă licită de venituri sau o ocupație licită dovedite, simplul motiv că dorește să se căsătorească nu reprezintă temei suficient pentru instituirea doar a unui control judiciar asupra comportamentului acestuia, comportament ce pare a fi fost profund ilicit și întrerupt doar de intervenția organelor judiciare.
Deși privarea de libertate a inculpatului durează de mult timp, că aceasta nu poate fi perpetuă și că se impune cu necesitate reevaluarea proporționalității măsurii preventive sub imperiul căreia acesta se află cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, prima instanță a considerat că măsura arestului la domiciliu, deși tot privativă de libertate potrivit legislației actuale, este necesară prin prisma specificității infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, al faptului că acesta s-a recunoscut a fi consumator dependent de droguri (renunțarea la consum nefiind dovedită, ci doar susținută), fără o ocupație licită, și în același tip proporțională. Măsura este aptă a asigura nu doar realizarea scopurilor măsurilor preventive, ci și respectarea dreptului la viața de familie al inculpatului și o oarecare libertate a acestuia în condițiile în care va locui împreună cu familia, își poate întemeia propria familie și poate părăsi locuința cu încuviințarea instanței de judecată sau în cazuri urgente și pentru motive bine întemeiate.
În consecință, având în vedere că arestarea preventivă poate fi menținută doar atât timp cât durata ei este rezonabilă și doar atunci când măsura este singura aptă să asigure realizarea scopurilor măsurilor preventive, trebuind pe tot parcursul ei să fie proporțională cu acuzațiile aduse inculpatului, luând în considerare stadiul cercetării judecătorești și existența unui cadru familial apt pentru a asigura susținerea inculpatului pentru reluarea unui comportament licit, prima instanță a apreciat că nu exista motive pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă inculpatul ar fi cercetat prin plasarea sa în arest la domiciliu, măsură care, prin conținut și obligațiile ce pot fi impuse inculpatului, permite împiedicarea acestuia să persevereze în activitatea infracțională sau să influențeze buna desfășurare a procesului penal, măsura arestării preventive nemaifiind, la acest moment, proporțională și necesară.
Reindividualizarea măsurii preventive, la acest moment procesual, pentru argumentele expuse anterior asigură un just echilibru între dreptul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, pe de o parte, și interesul general al prezervării ordinii publice și asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva încheierii a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, susținând, în esență, că încheierea pronunțată de Tribunalul V. este netemeinică, având în vedere infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, faptul că durata măsurii arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil raportat la complexitatea activității infracționale și nu s-au modificat în nici un fel împrejurările și temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri.
Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor invocate, C. constată că este nefondată contestația de față pentru următoarele motive:
În cadrul verificărilor efectuate cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H. R. A., prima instanță a apreciat corect că nu se mai impune cu necesitate menținerea măsurii arestării preventive a acestui inculpat, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 242 alin. 2 Cod procedură penală.
Deși legală și temeinică la momentul luării, prelungirii și ulterior menținerii sale și determinată mai ales de natura relațiilor sociale vizate prin activitatea imputată inculpatului și de impactul produs la acea dată, măsura arestării preventive nu mai apare la acest moment ca fiind justificată.
Gravitatea faptelor imputate inculpatului H. R. A. este un motiv serios care poate justifica o măsură preventivă alături de alte temeiuri, însă, după o perioadă de detenție, autoritățile judiciare au obligația de a examina dacă alte măsuri preventive mai puțin intruzive în viața persoanei ar putea să atingă scopurile vizate de privarea de libertate, astfel cum a statuat jurisprudența C.E.D.O..
Potrivit art. 202 alin. 3 Cod procedură penală, orice măsură preventivă trebuie să fie, în orice moment, proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Prin urmare, privarea de libertate poate fi înlocuită, în anumite condiții legale, cu alte măsuri procesuale care să garanteze buna desfășurare a cauzei penale fără menținerea stării de arest în mediul instituționalizat.
Evaluare obiectivă a împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei inculpatului pe parcursul procesului penal impune concluzia judecătorului de la prima instanță că gravitatea faptelor, deși constituie un temei pertinent, singură nu mai poate legitima o menținere a arestării preventive, având în vedere că a trecut o perioadă mai mare de un an de la momentul arestării preventive, iar cercetarea judecătorească la acest moment continuă cu audierea martorilor propuși în apărare.
În raport de stadiul procedurii, prima instanță a apreciat corect asupra diminuării pericolului de influențare a cercetării judecătorești, reținând în același timp, în mod temeinic că măsura preventivă a arestului la domiciliu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, prin obligațiile impuse inculpatului pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu asigurându-se realizarea scopului măsurilor preventive, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, de a evita sustragerea inculpatului de la judecată ori de a preveni săvârșirea unei alte infracțiuni.
În condițiile în care inculpatul nu va respecta obligațiile stabilite de instanță devin aplicabile dispozițiile legale privind înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.
În raport de cele expuse anterior, C. constată că în contextul concret ale prezentei cauze, în mod just s-a considerat adecvată și suficientă măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură ce va asigura scopul prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală prin instituirea unui control al conduitei inculpatului H. R. A., urmare a obligațiilor pe care acesta trebuie să le respecte, dar și a sancțiunii aplicabile în cazul încălcării acestor obligații.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respinsă contestația ca nefondată.
Văzând și disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Iași, împotriva încheierii din data de 13 august 2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, încheiere pe care o menține.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea contestației rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.08.2014.
Președinte, Grefier,
O.-M. R. E.
A. G.
Red./Tehnored.: jud. OMAG/2 ex
Tribunalul Iași-Judecător C. T.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
