Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 390/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 390/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 224/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: C. G. T.
Grefier: L. A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 224/2014
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 390 din data de 18.04.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect - sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra contestației formulate au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2014, cu participarea, la acea dată, din partea Ministerului Public – P. de pe lângă C. de A. Iași, a domnului procuror C. I., susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.391 alin.2 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi.
C. DE A.,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr. nr. 390 din data de 18.04.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ ,s-a hotărât:
„În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, raportat la art. 595 Cod procedură penală, admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor în P. Iași, constituită în baza art. 2 din HG nr. 836/2013, sesizare privind pe persoana condamnată S. A., fiul lui G. și D., născut la 28.04.1991, CNP_, deținut în P. Iași.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe o durată de 10 ani, aplicate persoanei condamnate S. A. prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3279/25.10.2013 a I.C.C.J. și repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel:
- pedeapsa de 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 10 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174,176 lit. a) și d) din Codul penal din 1969;
- pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (2) din Codul penal din 1969;
- pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) din Codul penal din 1969;
- pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. (c) din Codul penal din 1969;
- sporul de 5 ani închisoare, pe care îl înlătură.
Constată că infracțiunea de violare de domiciliu săvârșită de persoana condamnată S. A. sub incidența art. 192 alin. (2) din Codul penal din 1969 este absorbită potrivit noului Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 233, 234 alin. (1) lit. f) din noul Cod penal.
În baza art. 6 alin. (1) Cod penal raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal din 1969, reduce pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată persoanei condamnate S. A. pentru infracțiunea de tâlhărie, la maximul legal prevăzut de legea nouă, de 10 ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 6 alin. (5) Cod penal, dispune ca pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, pe o perioadă de 10 ani, aplicată prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3279/25.10.2013 a I.C.C.J., să fie executată în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă și stabilește ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal.
În baza art. 40 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, contopește pedepsele cu închisoarea și cele complementare astfel stabilite în ceea ce privește persoana condamnată S. A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, de 25 ani, sporită cu 5 ani închisoare (reprezentând 1/3 din 15 ani), deci pedeapsa totală de 30 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
Interzice persoanei condamnate drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Deduce din durata pedepsei aplicate de 30 ani închisoare perioada executată, de la data de 20.11.2012 la zi.
Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 150/2013 emis la data de 28.10.2013 de Tribunalul V. în baza sentinței penale nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V. și emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.„
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
„Prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., definitivă la data de 25.10.2013, prin decizia penală nr. 3279/25.10.2013 a Î.C.C.J.- Secția Penală a fost condamnat numitul S. A. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II-a și b) Cod penal, rezultată în urma contopirii următoarelor pedepse, cu adăugarea unui spor, respectiv:
- 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal din 1969;
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin (2) din Codul penal din 1969;
- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin.(1) din Codul penal din 1969;
- 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin.(1) și (2) lit. b) și alin. (2 1) lit. c) Cod penal din 1969;
- 5 ani închisoare spor de pedeapsă.
La data de 28.10.2013, Tribunalul V. a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 150/2013, perioada de executat fiind 22.11._42.
Analizând, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pluralitatea de infracțiuni pentru săvârșirea căreia a fost condamnat numitului S. A. prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., definitivă la data de 25.10.2013, Tribunalul reține că faptele imputate acestuia sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea nouă, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, cu excepția infracțiunii de violare de domiciliu care este absorbită, potrivit noului Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, 234 alin. (1) lit. f) din noul Cod penal, astfel încât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 4 din noul Cod penal, în conformitate cu care legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Pentru a constata incidența în cauză și a dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, instanța urmează să examineze următoarele aspecte: aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile concurente; aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni; aplicarea legii mai favorabile referitor la pedeapsa complementară stabilită în sarcina persoanei condamnate.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din noul Cod penal, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În aplicarea legii penale mai favorabile, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 1/2014 a ICCJ pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din_, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, iar în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În aplicarea celor statuate de instanța supremă prin decizie obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța constată că, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa aplicată numitului S. A. pentru infracțiunea de tâlhărie (20 ani închisoare) depășește maximul special prevăzut de legea nouă (10 ani închisoare).
În consecință, dacă s-ar proceda la descontopirea pedepsei rezultante de 30 ani închisoare pe care o execută condamnatul S. A., în baza sentinței penale nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V. în pedepsele componente, dar și la aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie și a art. 4 din Codul penal cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, ar rezulta următoarele pedepse concurente:
- 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal din 1969;
- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin.(1) din Codul penal din 1969;
- 10 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1) lit. c) Cod penal din 1969;
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin (2) din Codul penal din 1969, pedeapsă ce trebuie înlăturată însă ca urmare a absorbirii, potrivit noului Cod penal, a infracțiunii de violare de domiciliu în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, 234 alin. (1) lit. f) din noul Cod penal;
- 5 ani închisoare spor de pedeapsă ce trebuie înlăturat.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la concursul de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă de 30 ani aplicată sub legea veche persoanei condamnate S. A., cu maximul legal al pedepsei ce ar putea fi stabilită prin aplicarea dispozițiilor penale noi, avându-se în vedere inclusiv pedeapsa redusă la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea de tâlhărie și dispozițiile ale art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal (ce reglementează concursul de infracțiuni).
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În cazul persoanei condamnate S. A., pedeapsa cea mai grea este cea de 25 ani închisoare (pentru infracțiunea de omor deosebit de grav), la care ar trebui adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, total care este de 15 ani (10 de ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie și5 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la viol), deci un spor de 5 ani închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă ar fi de 30 ani închisoare (25 ani +5 ani).
Chiar dacă pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare, pe care o execută condamnatul nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, tot de 30 ani închisoare, instanța constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile legii noi din perspectiva necesității reconsiderării tratamentului sancționator aplicat persoanei condamnate S. A. întrucât, prin efectul noilor norme penale, concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de tâlhărie și violare de domiciliu îi corespunde potrivit legii noi o infracțiune unică, în forma infracțiunii complexe.
În consecință, constatând că este întemeiată, instanța va admite prezenta contestație și, potrivit celor anterior expuse, va proceda la descontopirea pedepsei rezultante de 30 ani închisoare și pedepsei complementare aplicate persoanei condamnate S. A. prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., va repune în individualitatea lor pedepsele componente și va înlătura sporul de 5 ani închisoare aplicat, va constata că infracțiunea de violare de domiciliu săvârșită de persoana condamnată S. A. sub incidența art. 192 alin. (2) din Codul penal din 1969 este absorbită potrivit noului Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 233, 234 alin. (1) lit. f) din noul Cod penal și va reduce, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1) Cod penal, pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, la maximul legal prevăzut de legea nouă, de 10 ani închisoare.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată numitului S. A. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, instanța constată că aceasta are corespondent în legea nouă sub aspectul conținutului, însă, fiind aplicată pe o durată de 10 ani, depășește maximul legal prevăzut de legea nouă întrucât, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi dispusă pentru o perioadă de la 1 la 5 ani.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 6 alin. (5) Cod penal, se va dispune ca pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, pe o perioadă de 10 ani, aplicată prin sentința penală nr. 120 din 29.05.2013 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3279/25.10.2013 a I.C.C.J., să fie executată în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă, urmând a se stabili ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal.
În baza art. 40 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, se va dispune contopirea atât a pedepselor cu închisoarea – a celei de 25 de ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și a celor stabilite prin efectul absorbirii infracțiunii de violare de domiciliu în cea de tâlhărie și reducerii cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie -, cât și a pedepselor complementare stabilite pe o perioadă de 5 ani, respectiv de 3 ani, urmând ca persoana condamnată S. A. să execute pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, de 25 ani, sporită cu 5 ani închisoare (reprezentând 1/3 din 15 ani), deci pedeapsa totală de 30 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
Se vor interzice persoanei condamnate S. A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În cauză se va dispune emiterea unor noi forme de executare, având în vedere modificările intervenite în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale.
Consecință a soluției dispuse în cauză, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedură penală. „
* **
În termen legal, hotărârea primei instanțe a fost contestată de condamnatul S. A. ce a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei rezultante aplicate.
Verificând hotărârea contestată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, C. constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor în P. Iași, prima instanță a examinat aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive prin prisma atât a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, ce stabilesc că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim, cât și a disp. art. 6 alin. 5 din noul Cod penal, ce stabilesc că, dacă legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. 1, pedepsele complementare se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.
Rațiunea dispozițiilor din art. 6 Noul Cod penal nu este de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă.
Determinarea incidenței legii penale mai favorabile, în cazul hotărârii definitive de condamnare se realizează prin compararea pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită cu maximul special prevăzut de legea nouă, instanța de fond constatând în mod just că doar pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie” depășește maximul special prevăzut de legea nouă, dispunând în consecință reducerea acestei pedepse la acest maxim, respectiv de 10 ani închisoare.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu pentru care a fost condamnat contestatorul S. A., în mod corect s-a constatat că aceasta infracțiune este absorbită potrivit noului Cod penal în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 233, 234 alin. 1, lit. f din noul Cod penal.
Ulterior, pedepsele rezultate în urma primei operațiuni, astfel cum au fost reduse vor fi ipotetic contopite conform regulilor prevăzute de art. 39 din noul Cod penal. Rezultatul obținut va fi compara cu pedeapsa rezultantă ce o execută condamnatul și numai atunci când aceasta din urmă este mai mare, ea va fi redusă la pedeapsa obținută conform art. 39 din noul Cod penal.
În acest sens s-a decis prin decizia nr. 1/14.04.2014 ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că „(…) în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conf. art. 39 din Codul penal”.
Tratamentului sancționator în cazul pluralității de infracțiuni prevăzut de noul Cod penal la art. 39 alin. 1, lit. b, impune aplicarea pedepsei cea mai grea, în cazul nostru de 25 de ani, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în cazul nostru o treime din totalul pedepselor maxime, ce ipotetic se pot aplica condamnatului potrivit legii noi, respectiv o treime din 10 + 5, ceea ce înseamnă un spor de 5 ani, pedeapsa totală ipotetică fiind de 30 de ani, legea nouă fiind, astfel, în mod global mai favorabilă condamnatului (așa cum s-a menționat mai sus, infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită potrivit noului Cod penal în infracțiunea de tâlhărie) .
Prin urmare, criticile invocate de condamnat vizând reducerea pedepsei rezultantei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile nu sunt întemeiate, astfel că, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 425 alin. 7 pct.1 lit. b Cod procedură penală și art. 595 Noul Cod procedură penală, va fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. A. împotriva sentinței penale nr. 390 din data de 18.04.2014 a Tribunalului Iași, ce va fi menținută.
Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată S. A., fiul lui G. și D., ns. la data de 28.04.1991, CNP 1._.025, deținut în P. Iași, împotriva sentinței penale nr. 390 din data de 18.04.2014 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 C. p. p., obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată ședință publică azi, 30.06.2014.
Președinte,
C.-G. T.
Grefier,
L. A.
Red./tehnored.T.C.G.
5 ex./ -23.09.2014
Tribunalul Iași
Judecător Ș. N.
| ← Extrădare pasivă. Legea 302/2004. Sentința nr. 25/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 57/2014.... → |
|---|
