Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 3111/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3111/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 680/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
Ședința publică de la 30 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte A. C.
Judecător E. S.
Grefier L. M. P.
Decizia nr. 680
Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpat C. R. împotriva sentinței penale nr. 3111/21.10.2014 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr._ - infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002), uz de fals (art.291 C.p.).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 21.09.2015, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a domnului procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.09.2015.
C. DE A.,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3111/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a hotărât:
„Condamnă inculpatul C. R., fiul lui Natural și A., născut la data de 16.11.1980, în mun. Iași, CNP:_, cetățean român, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu doi copii minori, având ocupația de muncitor în construcții, în orașul R., Italia, cu domiciliul în mun. Iași, ., jud. Iași, recidivist postexecutoriu, la următoarele pedepse:
1. 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea, în data de 08.04.2010, a infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.
2. 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea, în data de 08.04.2010, a infracțiunii de „uz de fals”, prevăzută de art. 291 Cod penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.
Constată că infracțiunile din prezenta cauză, pentru care s-au stabilit pedepse cu închisoarea, sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni și, în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 și art. 33 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 dispune ca inculpatul C. R. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1968, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1968.
În temeiul art. 88 Cod penal din 1968, scade din pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre durata reținerii de 24 de ore din data de 09.04.2010, conform ordonanței de reținere emise de Poliția municipiului Iași - Biroul Rutier, f. 54 d.u.p.
Conform art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, dispune desființarea totală a permisului de conducere falsificat, eliberat pe numele C. R., de Repubblica Italiana, având nr. RM7347802J și aflat la fila 42 d.u.p.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației nr._ din 26.02.2013, emisă de Baroul Iași, va fi avansat inițial din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Constată că inculpatul a fost asistat de către un apărător ales.
În temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul C. R. să plătească statului suma de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Din procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție rutieră în data de 08.04.2010, (filele 5-6 d.u.p) rezultă că aceștia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . mun. Iași, cu autoturismul din dotare marca Dacia L., s-au sesizat din oficiu, având în vedere faptul că pe banda I de mers înspre Piața E. către Rond Agronomie circula un autoturism, marca BMW cu numărul de înmatriculare_, având aplicate pe geamurile din față folii de culoare neagră neomologate ce estompau vizibilitatea.
Față de aceasta, s-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului în fața Universității „Al.I. C.”, fiind identificat conducătorul auto în persoana inculpatului C. R., care a înmânat permisul de conducere nr. RM7347892J eliberat de autoritățile statului italian, fără a înmâna și certificatul de înmatriculare al autorurismului, motivând că este la proprietarul acestuia, numitul Epifanov G..
La verificarea permisului de conducere de către agenții de poliție, s-au ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, moment la care martora Dobroseschi L. aflată pe bancheta din față a autoturismului, a înmânat propriul permis de conducere nr. TO5941567L, eliberat tot de autoritățile italiene, pentru o analiză vizuală comparativă.
Întrucât între cele două documente s-au constatat mai multe diferențe majore în privința elementelor de siguranță, în scopul verificării valabilității celor două acte oficiale, organele de poliție au procedat la conducerea inculpatului C. R. și a martorei la sediul poliției rutiere, unde, verificând baza informatizată de date, s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din România.
Prin adresa nr. BCO/SV/_ formulată de Poliția Mun. Iași - Biroul Rutier către Punctul de Contact Oradea (filele 18-23 d.u.p) s-a confirmat că permisul de conducere nr. RM7347892J prezentat la control de către inculpat nu figurează eliberat de autoritățile italiene.
Aspectele constate personal de organele de poliție au fost confirmate de martora Dobroseschi L., (declarații filele 20-24), care a declarat că era împreună cu inculpatul când au fost opriți de un echipaj de poliție și pentru că permisul inculpatului a ridicat unele suspiciuni au fost conduși la sediul Poliției Rutiere pentru unele verificări suplimentare. Nu cunoaște în mod nemijlocit dacă incupatul a susținuit examenul pentru obținerea permisului de conducere, arătând faptul că din discuțiile purtate cu acesta a aflat că permisul de conducere prezentat lucrătorilor de poliție l-a obținut în anul 2009, în Italia.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._/10.05.2010, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Iași (filele 35-41 d.u.p), s-a stabilit că permisul de conducere nr.RM 7347892J, pe care se regăsesc datele de identificare ale inculpatului C. R. este contrafăcut, contrafacerea fiind realizată prin scanarea aversului și reversului unui permis de conducere autentic, preluarea digitală a acestora și imprimarea cu ajutorul unei imprimante asistată de calculator.
Se mai arată prin același raport de constatare științifică că aversul și reversul permisului au fost acoperite cu două straturi de folie din material plastic și îmbinate între ele cu substanță adezivă.
Având în vedere că s-a dovedit cu certitudine faptul contrafacerii acestui înscris și pentru că inculpatul s-a folosit efectiv de acesta, circulând pe drumurile publice și prezentând la momentul opririlor în trafic acest permis de conducere, rezultă de asemenea indubitabil, că inculpatul a fost în deplină cunoștință cu privire la împrejurarea că acest act a fost contrafăcut (chiar dacă nu se poate stabili de către cine), mai ales în condițiile în care nu a susținut niciodată legal un examen de verificare a abilităților teoretice și practice pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice.
În continuare, instanța va sublinia că aspectele invocate de către inculpat cu privire la maniera în care a dobândit acest permis de conducere, chiar dacă pot fi reale, nu sunt în măsură să înlăture imputabilitatea sa pentru infracțiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Astfel, atât în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, inculpatul a declarat că lucrează în Italia de circa patru ani și că a dorit să obțină permisul de conducere fără să susțină examenul teoretic și proba practică pentru verificarea competențelor necesare pentru conducerea unui autovehicul.
În materializarea acestei rezoluții, inculpatul, prin intermediul unei cunoștințe, a luat legătura cu o persoană care i-a promis că în schimbul sumei de 2000 euro, va obține permisul de conducere.
Astfel, după aproximativ o lună și jumătate i-a fost înmânat permisul de conducere, fără a avea cunoștință că este fals. Inculpatul a arătat astfel că a urmat cursurile teoretice ale unei școli de șoferi din Italia, i-au fost furnizate de către instructor răspunsurile necesare pentru a putea promova proba teoretică.
A susținut inculpatul că proba practică presupunea conducerea autovehiculului pe un anumit traseu, examinarea fiind făcută de către un agent de poliție, care îi comunica cursantului dacă a obținut sau nu dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publică și a menționat că el nu a parcurs efectiv această etapă, ci s-a prezentat direct la instructorul auto, după ce ceilalți cursanți parcurseseră proba practică, moment în care i s-a înmânat permisul de conducere.
Raportat la împrejurarea că persoana care i-a înmânat permisul era cea îndreptățită potrivit legii să o facă, inculpatul a susținut că nu avea cum să considere că acest act este contrafăcut (în sensul că nu avea conținutul și elementele de siguranță a unui permis original)
În sensul acestei susțineri, inculpatul a mai arătat că a circulat cu autoturismul atât în țară și în străinătate, prezentând de fiecare dată permisul obținut prin modalitatea arătată, dar niciodată nu au existat dubii cu privire la autenticitatea acestuia, motiv pentru care nu a cunoscut niciun moment că acesta este fals.
Față de cele declarate de inculpat, instanța și-a format convingerea că și în varianta expusă de inculpat modalitatea obținerii permisului de conducere nu a fost una legală, acesta obținând permisul de conducere în urma oferirii sumei de 2000 euro, și fără a participa și implicit promova proba teoretică și practică care să ateste dobândirea abilităților necesare pentru conducerea unui autovehicul.
Însuși inculpatul, interpelat de instanță de ce nu a susținut examenul în mod normal așa cum este reglementat de legislația italiană, inculpatul a răspuns „consideram că așa era mai ușor”, fapt ce demonstrează ușurința acestuia în eludarea dispozițiilor legale, precum și indiferența față de valorile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.
Faptul că a urmat pe teritoriul Italiei cursurile unei școli de șoferi, pentru ca ulterior să nu mai susțină examenul aferent obținerii permisului de conducere, preferând să ofere o sumă de bani în schimbul acestui act oficial, atestă în mod indirect că inculpatul cunoștea că nu era pregătit suficient pentru promovarea acestui examen, și implicit pentru a conduce în siguranță un autovehicul.
Susținerile inculpatului C. R. referitoare la starea de eroare în care s-a aflat cu privire la autenticitatea permisului de conducere sunt neverosimile, acestea urmând a fi înlăturate de către instanță, pentru următoarele considerente:
Eroarea în dreptul penal are înțelesul comprehensiv de greșeală și de neștiință. Cu alte cuvinte, prin eroare înțelegem și credința eronată asupra unui fapt sau a unei reguli și lipsa totală de cunoștință a acelui fapt sau reguli.
În esență, inculpatul a susținut că el nu avea cunoștință de faptul că permisul obținut nu era valabil dar în același timp a recunoscut în tot cursul judecății că nu a urmat procedura legală pentru dobândirea permisului, în sensul că nu a urmat cursuri de specialitate în acest sens, cursuri urmate de susținerea unor examene teoretice și practice care să dovedească aptitudinea acestuia de a participa la traficul rutier în condiții de siguranță, atât pentru el cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Apărările inculpatului în sensul că nu cunoștea nevalabilitatea permisului nu pot fi primite în condițiile în care chiar acesta arată că știa că pentru obținerea unui permis de conducere este necesară promovarea unui examen, examen pe care el însă nu l-a susținut, preferând să achite unei persoane suma de 2000 de euro pentru achiziționarea permisului. Față de cele arătate, este evident că inculpatul cunoștea că nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice și că permisul primit de el nu era valabil.
Ceea ce ține să sublinieze instanța este tocmai faptul că uzul de fals presupune folosirea unui înscris oficial care este falsificat fie prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori alterarea în orice mod, fie prin inserarea unor mențiuni nereale la momentul întocmirii sale.
Or, apărările inculpatului tind să înlăture vinovăția în ceea ce privește cunoașterea de către el a faptului contrafacerii (plăsmuirii) unui permis de conducere original, dar nu sunt în măsură să înlăture vinovăția cu privire la folosirea unui înscris despre care cunoștea cu certitudine că nu cuprinde mențiuni reale referitor la acordarea de către o instituție a statului a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Altfel spus, chiar dacă acest permis ar fi fost „original”, răspunderea inculpatului pentru „uz de fals” ar subzista pentru simplul motiv că permisul de conducere este emis pentru a atesta conferirea de către o autoritatea a statului a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
În condițiile în care această atestare este falsă, folosirea de către inculpat a unui astfel de permis, în vederea producerii de consecințe juridice, reprezintă infracțiune.
În atare împrejurări, pretinsa susținere a unei erori din partea inculpatului nu poate fi acceptată ca o susținere validă de către instanța de judecată.”
În termenul legal, inculpatul R. C. a apelat sentința penală sus-menționată și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală, în cauză neexistând probe certe din care să rezulte vinovăția.
În subsidiar, a solicitat instanței achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. b Cod procedură penală, în cauză sunt aplicate dispozițiile art. 18 indice 1 vechiul Cod procedură penală ca lege penală mai favorabilă întrucât faptei îi lipsește pericolul social.
A precizat că argumentele reținute de instanța de fond sunt greșite pentru că a reținut cu certitudine că acel permis este contrafăcut, iar faptul că inculpatul s-a folosit de acel permis conduce, în mod indubitabil, la vinovăția acestuia. Acest lucru nu poate fi primit de instanță întrucât, atât timp cât nu se poate stabili cine este autorul falsului, nu poate fi trasă concluzia automată că inculpatul știa că acel permis era contrafăcut.
Inculpatul a avut o atitudine corectă în sensul că a prezentat acel permis organelor de poliție și a fost și sancționat contravențional și acesta și-a întărit convingerea că acel permis era valabil fiind verificat de către organele de poliție de câte ori a fost oprit. Deci, nu se poate spune că acesta avea convingerea că acel permis este fals.
Chiar și suma de 2000 de euro plătită pentru obținerea acelui permis nu poate duce la concluzia că inculpatul a prefigurat, în schimbul sumei de bani, că va primi un permis fals. Exact aceeași situație a fost și cu permisele de la Argeș când cursanții prin diferite persoane au remis anumite sume de bani pentru a primi permise de conducere care erau valabile. În acest caz, nimeni din cei care au plătit suma de bani nu a avut dosar penal, ci doar persoanele care au primit sumele de bani.
Atât timp cât inculpatul nu a avut cunoștință că acel permis este fals, nu poate fi reținută în sarcina acestuia infracțiunea de „conducere fără permis”. Trebuie să existe probe certe în cauză și, în lipsa acestora, trebuie aplicat principiul „in dubio pro reo”.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv pericolul social. Prima instanță a considerat că conducerea pe drumurile publice fără a avea permis constituie un pericol public pentru cei din jur având în vedere că acesta nu avea cunoștințele necesare pentru a obține respectivul permis. Inculpatul, după întocmirea procesului penal, s-a întors în Italia și, în mai puțin de o lună de zile, a dobândit un permis valabil – fila 11 dosar de urmărire penală.
C. a analizat sentința penală apelată raportat la dispozițiile art. 417 Cod procedură penală, reținând:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals, prevăzute de art. 86 alin.(1) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și modificată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal din 1968 și art.291 Cod penal de la 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1968, ambele cu aplicarea art. 33 Cod penal din 1968 și s-a reținut că, în esență, prin actul de sesizare al instanței că inculpatul C. R. care nu avea dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice a folosit un permis de conducere falsificat, care aparent ar fi fost eliberat de către autoritățile italiene și în baza acestui act a condus autoturisme pe drumurile publice în mai multe rânduri, fiind depistat în trafic în data de 08.04.2010, în jurul orei 18,40.
La acea dată organele de poliție au procedat la oprirea autoturismului condus de către inculpat, autoturism marca BMW, având nr. de înmatriculare_, deoarece mașina avea aplicate folii de culoare neagră neomologate. Întrucât au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului prezentat de către inculpat s-a procedat la verificarea acestuia, constatându-se pe baza verificărilor ulterioare că inculpatul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile italiene.
Instanța de fond a administrat un amplu probatoriu reținând fără dubiu vinovăția inculpatului, anume că fapta inculpatului C. R. care, în seara zilei de 08.04.2010, fără să posede permis de conducere eliberat în mod legal de autoritățile române sau italiene a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice (. mun. Iași), întrunește, în concepția reglementării penale anterioare, elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzută de art. 86 alin (1) din OUG 195/2002, iar potrivit noului Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere fără permis”, prevăzută de art. 335 Cod penal și că fapta aceluiași inculpat care, fiind oprit în trafic de către organele de poliție rutieră, conducând un autovehicul, a prezentat permisul de conducere falsificat, întrunește, în reglementarea existentă la data comiterii faptei, elementele constitutive ale infracțiunii de „uz de fals” prevăzută de art.291 C.pen de la 1968, iar în actuala reglementare, elementele constitutive ale infracțiunii cu aceeași denumire marginală, prevăzută de art. 323 Cod penal.
Instanța de apel a reevaluat probatoriile administrate, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii (filele 5 d.u.p.), dovada de ridicare a permisului de conducere al inculpatului( filele 7-9, d.u.p), adresa nr. BCO/SV/_ a Poliției Municipiului Iași- Biroul Rutier către Punctul de Contact Oradea ( filele 18-23, d.u.p), raport de constatare tehnico-științifică nr._/10.05.2010 (filele35-41), declarații martori( filele 24-26, 30, 31), declarațiile inculpatului C. R. (filele 50-53, 58-59), declarațiile martorilor audiați la instanța de judecată Doroșeschi L. și Almăanu R. (f. 106-107 d.i), declarațiile inculpatul C. R. (filele 165-167 d.i).
Din adresa nr. BCO/SV/_ formulată de Poliția Mun. Iași - Biroul Rutier către Punctul de Contact Oradea (filele 18-23 d.u.p) s-a confirmat că permisul de conducere nr. RM7347892J prezentat la control de către inculpat nu figurează eliberat de autoritățile italiene.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/10.05.2010, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Iași (filele 35-41 d.u.p), C. a reținut că permisul de conducere nr.RM 7347892J, pe care se regăsesc datele de identificare ale inculpatului C. R. este contrafăcut, contrafacerea fiind realizată prin scanarea aversului și reversului unui permis de conducere autentic, preluarea digitală a acestora și imprimarea cu ajutorul unei imprimante asistată de calculator.
Având în vedere că s-a dovedit cu certitudine faptul contrafacerii acestui înscris și pentru că inculpatul s-a folosit efectiv de acesta, circulând pe drumurile publice și prezentând la momentul opririlor în trafic acest permis de conducere, a rezultat indubitabil, că inculpatul a fost în deplină cunoștință cu privire la împrejurarea că acest act a fost contrafăcut (chiar dacă nu se poate stabili de către cine), mai ales în condițiile în care, până la momentul săvârșirii infracțiunii, nu susținuse legal un examen de verificare a abilităților teoretice și practice pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice.
Cu privire la aprecierile și susținerile inculpatului (analizate temeinic de instanța de fond), modalitatea obținerii permisului de conducere nu a fost una legală, acesta obținând permisul de conducere în urma oferirii sumei de 2000 euro, și fără a participa și implicit promova proba teoretică și practică care să ateste dobândirea abilităților necesare pentru conducerea unui autovehicul, iar faptul că a urmat pe teritoriul Italiei cursurile unei școli de șoferi, pentru ca ulterior, până la momentul săvârșirii infracțiunii, să nu mai susțină examenul aferent obținerii permisului de conducere, preferând să ofere o sumă de bani în schimbul acestui act oficial, atestă în mod indirect că inculpatul cunoștea că nu era pregătit suficient pentru promovarea acestui examen, și implicit pentru a conduce în siguranță un autovehicul.
De asemenea, susținerile inculpatului C. R. referitoare la starea de eroare în care s-a aflat cu privire la autenticitatea permisului de conducere sunt neverosimile și corect au fost înlăturate de instanța de fond.
În consecință, cert s-a dovedit probatoriu că fapta inculpatului C. R. care, în seara zilei de 08.04.2010, fără să posede permis de conducere eliberat în mod legal de autoritățile române sau italiene a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice ( . mun. Iași), întrunește, în concepția reglementării penale anterioare, elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzută de art. 86 alin (1) din OUG 195/2002, iar potrivit noului Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere fără permis”, prevăzută de art. 335 Cod penal și că fapta aceluiași inculpat care, fiind oprit în trafic de către organele de poliție rutieră, conducând un autovehicul, a prezentat permisul de conducere falsificat, întrunește, în reglementarea existentă la data comiterii faptei, elementele constitutive ale infracțiunii de „uz de fals” prevăzută de art.291 C.pen de la 1968, iar în actuala reglementare, elementele constitutive ale infracțiunii cu aceeași denumire marginală, prevăzută de art. 323 Cod penal.
Temeinic și legal, instanța de fond a reținut că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum și a infracțiunii de uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 republicată și dispozițiile art. 291 din Codul penal.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, s-au comparat pedepsele ce i-ar putea fi aplicate inculpatului prin prisma dispozițiilor Codului penal din 1968, respectiv a actualului Cod penal, prin prisma criteriilor de individualizare impuse de fiecare din cele două reglementări penale, și s-a stabilit că, în speță, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal de la 1968.
Instanța de apel a evaluat faptul că inculpatul, potrivit propriilor sale afirmații, susținute de datele conținute în permisul falsificat, dar și raportat la conținutul proceselor-verbale prin care a fost sancționat contravențional, a condus autovehiculul menționat și anterior depistării sale de organele de poliție, fapt ce denotă un dezinteres vădit pentru siguranța sa și a celorlalți participanți la trafic, starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice în aceste condiții fiind actuală și directă, astfel încât temeinic au fost individualizate pedepsele aplicate
De asemenea, au fost evaluate corespunzător și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, care a avut, în cursul judecății o atitudine oscilantă, acesta nerecunoscând comiterea faptelor.
Sub aspectul modalității de executare a pedepselor aplicate, se impune a se menționa că, raportat la prevederile ambelor reglementări penale, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea stării de recidivă postexecutorie în care inculpatul a comis faptele din prezenta cauză, raportat la împrejurarea că infracțiunile prezente au fost comise după ce inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 112 din 15.01.2002 a Curții de A. Iași, definitivă prin decizia penală nr. 780 din 11.09.2003 a Curții de A. Iași.
Executarea acestei pedepse a început la data de 12.10.2003, urmând a fi considerată ca executată la 11.10.2006.
Conform Codului penal din 1968, până la momentul comiterii faptelor din prezenta cauză - 08.04.2010 - nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească care, raportat la durata condamnării era de 5 ani și 6 luni, termen care s-ar fi împlinit la 11.04.2012.
Astfel, corect s-a impus față de inculpat și s-a dispus executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Reținând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, C. va respinge, ca nefundat, apelul formulat de către inculpatul C. R., în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va fi obligat inculpatul R. C. la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel către stat în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 3111/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul R. C. la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel către stat în cuantum de 500 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2015.
Președinte,Judecător,
A. C. E. S.
Grefier,
L. M. P.
Red.: S.E.
Tehnored.: L.M.P.
2 ex. + 2 ex./15.10.2015
Judecătoria Iași
Judecător S. M. G.
| ← Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
