Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr. 535/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 535/2014
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI – NCPP
Dosar nr._
Decizia penală nr. 535
Ședința publică din 24.09.2014
Completul constituit din:
Președinte C. I. E.
Judecător O. M. A. G.
Grefier R. E.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Iași și de inculpatul B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 1328 din 16.05.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 09.09.2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a domnului procuror S. C. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.09.2014 și pentru astăzi, 24.09.2014.
INSTANȚA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1328 din 16.05.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. C.-C., prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală având nr._/P/2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, din infracțiunile de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „amenințare”, prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată A. G.), „amenințare” prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată A. A.), „distrugere”, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată C. A.) și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată C. F. A.), în infracțiunile de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 224 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „lipsirea de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „lovirea sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. G.), „amenințare” prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. A.), „distrugere”, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. A.) și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. F. A.).
I. Condamnă inculpatul B. C.-C., născut la data de 29.08.1978, în mun. B., fiul lui C. și V., cetatean roman, studii primare, rezervist-gradat soldat, cetățean român, fara ocupație, necăsătorit, fără copii, recidivist, cu domiciliul în mun. București, Sector 1, ., și fără forme legale in satul și ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, deținut în stare de arest la P. Iași, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013 a unei infracțiuni de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
II. Condamnă inculpatul B. C.-C., cu datele de stare civilă menționate mai sus, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013, a unei infracțiuni de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 224 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, la care se adaugă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
III. Condamnă inculpatul B. C.-C., cu datele de stare civilă menționate mai sus, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013, a unei infracțiuni de lovirea sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
IV. Condamnă inculpatul B. C.-C., cu datele de stare civilă menționate mai sus, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013, a unei infracțiuni de „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. G.), la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
V. Condamnă inculpatul B. C.-C., cu datele de stare civilă menționate mai sus, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013, a unei infracțiuni de „amenințare” prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. A.), la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
VI. Condamnă inculpatul B. C.-C., cu datele de stare civilă menționate mai sus, pentru comiterea, în data de 29/30.10.2013, a unei infracțiuni de „distrugere”, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului B. C.-C., raportat la comiterea de către acesta a infracțiunilor concurente menționate mai sus, la punctele I-VI, pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 (șase) luni: total pedeapsă principală rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
Revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 (șase) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1043 din 01.06.2007 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 745/R/16.11.2007 a Curții de A. B., sentință din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 02.03.2012 și, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 și 2 Cod penal adaugă restul rămas neexecutat, de 644 zile închisoare la pedeapsa principală rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente, dispunând ca inculpatul B. C.-C. să execute pedeapsa principală rezultantă totală de 3 (trei) ani, 6 (șase) luni și 644 zile închisoare, cu executare în regim de detenție.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală totală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală totală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a inculpatului B. C.-C., iar în temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză penală de la 30.10.2013 la zi.
În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, achită inculpatul B. C.-C. pentru comiterea infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. A.), întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, achită inculpatul B. C.-C. pentru comiterea infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. F. A.), întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul B. C.-C., în folosul statului, a bunului folosit de acesta la comiterea infracțiunilor, respectiv a unui „box”, ridicat ca mijloc material de probă și aflat la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Iași, ambalat în plicul nr. 3, conform dovezii ./H-_ din 06.03.2014, aflată la fila 151, dosar instanță.
Dispune restituirea către persoana vătămată A. G. a celorlalte bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Iași, ridicate conform dovezii ./H-_ din 06.03.2014, aflată la fila 151, dosar instanță, respectiv a cuțitului ambalat în plicul nr. 1, a cuțitului ambalat în plicul nr. 2, a pachetului de țigări Kent și a brichetei, aflate în plicul nr. 4 și a prosopului ambalat în plicul nr. 5.
Ia act că persoanele vătămate A. A., posesoare a cărții de identitate ., nr._, CNP:_ și A. G., posesor al cărții de identitate ., nr._, CNP:_, ambele cu domiciliul în satul și ., nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.
Ia act că persoanele vătămate C. F. A. și C. A., agenți de poliție la Postul de Poliție comunal Țibănești, cu domiciliul în satul și ., nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.
În temeiul art. 397 Cod procedură penală, cu referire la art. 19 și 23 alin. 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1347 din Codul civil din 2009, obligă inculpatul B. C.-C. la plata către partea civilă S. de Ambulanță județean Iași, cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, la plata sumei de 352 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale, conform delegației nr. 8480 din 30.10.2013, emisă de Baroul Iași pentru domnul avocat Z. D., va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public și va rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației nr. 9052 din 21.11.2013, emisă de Baroul Iași pentru doamna avocat N. - C. O., va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Constată că inculpatul a fost asistat, în cursul judecății, de către un apărător ales.
În temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 250 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul de urmărire penală având nr._/P/2013 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași în data de 20.11.2013, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului B. C.-C. sub aspectul comiterii infracțiunilor de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, „amenințare”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal (două fapte), „distrugere”, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzute de art. 2721 Cod penal (două fapte).
În actul de sesizare al instanței s-a arătat în esență că în noaptea de 29/30.10.2013, inculpatul a pătruns înarmat cu un box în curtea locuinței familiei A., fără consimțământul acestora, a proferat amenințări la adresa părții vătămate A. G., dar și asupra părții vătămate A. A., după care, în intervalul orar 01,00-01,50, folosindu-se de două cuțite și de un box aplicate pe mână a lipsit de libertate partea vătămată A. G., ținând-o imobilizată pe pat, cu un cuțit la gât și unul în zona abdomenului, în același interval aplicându-i acesteia leziuni cu ajutorul unor cuțite în zona gâtului și în zona ombilicală. În aceeași împrejurare, inculpatul a distrus cu intenție, prin lovire, geamul de la ușa de acces în locuința părții vătămate A. G., iar la sosirea agenților de poliție la fața locului, a întrebuințat injurii și cuvinte obscene față de aceștia.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare încheiat de către organele de poliție (filele nr. 13-16, d.u.p.), plângerea și declarația părții vătămate A. G. (filele nr. 17-22, d.u.p.), fișa de solicitare întocmită de către S. de Ambulanță Iași, cu ocazia preluării părții vătămate A. G. (filele nr. 25, d.u.p.), declarația părții vătămate A. A. (filele nr. 26-28, d.u.p.), declarațiile lucrătorilor de poliție față de care se pretinde că inculpatul ar fi întrebuințat gesturi și cuvinte obscene, agentul C. A. (filele nr. 29-32, d.u.p.), și agent C. F. A. (filele nr. 33-35, d.u.p.), procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița și planșa fotografică aferente (filele nr. 13-16, d.u.p.), fișele de eveniment întocmite ulterior solicitării efectuate la SNUAP 112(filele nr. 54-55, d.u.p.), copie de pe caietul cu datoriile tatălui inculpatului la magazinul unde este gestionar partea vătămată A. A. (filele nr. 56-57, d.u.p.), fișa de examinare psihologică a minorei A. A. E. (fila nr. 60 d.u.p.), declarațiile martorilor P. M. (filele nr. 63-64, d.u.p.), C. M. (filele nr. 69-70, d.u.p.), P. D. (filele nr. 65-67, d.u.p.), A. A. E. (filele nr. 61-62, d.u.p.), declarațiile date de B. C. C. în calitate de făptuitor, învinuit și de inculpat (filele nr. 79-80, 82-83, d.u.p.).
La termenul din 03.04.2014, inculpatul B. C.-C. a învederat instanței că recunoaște în totalitate faptele cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată și solicită instrumentarea cauzei numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală cererea acestuia, după punerea în discuția părților, fiind admisă de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, dispunându-se totodată ca cercetarea judecătorească în prezenta cauză să fie făcută conform dispozițiilor art. 377 Cod procedură penală („cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii”).
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța constată dovedită vinovăția inculpatului față de săvârșirea faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată, reținând următoarea situație de fapt ce concordă întrutotul cu cea expusă în actul de sesizare al instanței:
În noaptea de 29/30 octombrie 2013, în jurul orelor 24:00, inculpatul B. C. C. a pătruns înarmat cu un box, în curtea locuința familiei A., fără drept și fără a avea consimțământul necesar, escaladând poarta de acces.
Profitând de faptul că persoana vătămată A. G. a ieșit din locuință pentru a vedea de ce latră câinii, l-a amenințat pe acesta cu acte de violențe (respectiv că o să-i crape capul), arătându-i boxul aplicat pe mână, după care a pătruns în interiorul locuinței.
Inculpatul i-a cerut părții vătămate să îi aducă vin, iar acesta s-a conformat pe fondul temerii create de prezența inculpatului înarmat în locuința sa, în condițiile în care avea cunoștință de faptul că acesta este recidivist.
În momentul în care partea vătămată a mers să aducă vin, inculpatul a urmat-o și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona cefei și cu piciorul în nas, continuând să profereze amenințări cu acte de violență și moartea la adresa părții vătămate și a familiei sale. Cu ocazia cercetării la fața locului, în locuința părții vătămate a fost identificat un prosop ce prezintă mai multe pete de sânge produse ca urmare a hemoragiei nazale suferite de partea vătămată în urma loviturilor primite de la inculpat în zona nasului.
Auzind amenințările, persoana vătămată A. A. a ieșit din camera unde dormea împreună cu fiica lor minoră, în vârstă de 12 ani, și i-a cerut inculpatului să înceteze și să plece deoarece sperie copilul, însă inculpatul a continuat să profereze amenințări și a încercat să o lovească pe A. A., fiind însă oprit de către A. G. care l-a prins în brațe pe la spate.
În aceste împrejurări, persoana vătămată A. A. a luat-o pe minoră și au fugit împreună din locuință, solicitând intervenția organelor de poliție la nr. de urgență 112 și alertând câțiva vecini.
Persoana vătămată A. G. a rămas în imobil, încercând să îl liniștească pe inculpat, spunându-i chiar că soția sa va chema poliția însă inculpatul a continuat să îl amenințe spunându-i că îl va executa, că poliția o sa-l găsească mort, după care a ieșit în curte și a strigat-o pe persoana vătămată A. A., cerându-i să se întoarcă, altfel îi va executa soțul.
Inculpatul a aruncat cana de vin adusă de persoana vătămată A. G. la solicitarea sa, pe pereți, după care a lovit cu pumnul în geamul ușii pe care l-a spart, distrugerile făcute fiind evidențiate în fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la fața locului. La un moment dat, inculpatul a luat două cuțite din bucătăria persoanelor vătămate și l-a împins pe A. G. pe pat, unde l-a imobilizat timp de aproximativ 30 de minute, ținându-i un cuțit la gât și celălalt în zona abdomenului, locuri în care s-au creat, datorită acțiunii inculpatului, leziuni, evidențiate de asemenea în planșa foto, precum și în actele încheiate de serviciul de ambulanță chemat la fața locului.
Instanța reține ca relevantă declarația dată în cauză de martorul P. D. (filele 65-68, d.u.p.) care, fiind alertat de către partea vătămată A. A. cu privire la împrejurarea că inculpatul B. C. C. se află la domiciliul ei și îi agresează soțul, s-a deplasat la domiciliul părții vătămate și, deși i-a fost frică să intre în casă, întrucât l-a văzut pe inculpat înarmat cu două cuțite, uitându-se pe geam, l-a văzut pe inculpat care-i ținea cuțitul la gât, zicându-i „uite, îl vezi, acum îți tai gâtul!”, timp în care partea vătămată, ce stătea întinsă pe pat, îi spunea „Ce ți-am făcut măi C., lasă-mă în pace!”
Martorul a mai arătat că și după ce persoana vătămată A. G. a fost lăsată să se ridice de pe pat, inculpatul i-a comandat toate acțiunile – să aducă vin, să iasă în curte și să își strige soția – amenințându-l în permanență cu cuțitul.
Activitatea infracțională a inculpatului față de persoana vătămată A. G. a încetat cu ocazia prezentării la fața locului a organelor de poliție în jurul orelor 01:50, moment în care auzind mașina de poliție, persoana vătămată A. G. a reușit să fugă din propria locuință.
Inculpatul s-a manifestat violent și ostil și față de cei doi lucrători de poliție ajunși la fața locului cărora le-a adresat cuvinte obscene și injurii, aspecte relatate atât de declarațiile date de cei doi agenți de poliție care s-au prezentat la eveniment urmare a apelării la 112, cât și de declarațiile date de persoanele vătămate și de martorii audiați în cauză.
Martora A. A. E., fiica părților vătămate A. G. și A. A., a fost supusă în considerarea vârstei fragede (12 ani) unei examinări psihologice, care a evidențiat simptomatologie de stres posttraumatic în urma infracțiunilor comise de inculpat împotriva tatălui și a mamei sale.
Mobilul comiterii faptelor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și distrugere nu a fost stabilit cu certitudine, în condițiile în care atitudinea inițială a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești, până la termenul din 03.04.2014 a fost una de nerecunoaștere a comiterii faptelor, ulterior acestui moment inculpatul neprecizând motivația actului infracțional.
În opinia persoanelor vătămate, mobilul l-ar reprezenta o datorie pe care tatăl inculpatului, numitul B. C., cunoscut sub porecla „Ț.” o are la magazinul din satul Tansa unde partea vătămată A. A. este gestionar, întrucât chiar în ziua anterioară datei de comitere a faptelor, partea vătămată A. A. i-a cerut tatălui inculpatului să își plătească datoria. În acest sens, la dosarul cauzei a fost depusă o copie de pe caietul unde se trec datoriile la magazinul aparținând ..
Inculpatul nu a recunoscut inițial comiterea faptelor imputate, pretinzând în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și după trimiterea sa în judecată, că acțiunile sale nu s-au derulat în modul reținut de organele judiciare, precizând astfel că a fost invitat la domiciliul persoanei vătămate A. G. chiar de către acesta și că, în timp ce servea un pahar de vin cu partea vătămată, i s-a reproșat de către persoana vătămată A. A. existența unei datorii la magazin, ce fusese făcută de tatăl inculpatului și că, în contextul în care inculpatul a purtat o discuție în contradictoriu cu aceasta, persoana vătămată A. G. i-a reproșat tonul folosit față de soția sa și a început să se autoagreseze cu un box pe care l-a scos de sub perna patului.
După dispunerea începerii judecății de către judecătorul de cameră preliminară, inculpatul nu a mai susținut versiunea inițială expusă, învederând că recunoaște comiterea faptelor astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanței.
ÎNCADRAREA ÎN D.
Având în vedere că în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 prin care a fost adoptat un nou Cod penal, care reglementează și sancționează, într-o concepție unitară și într-o modalitate diferită, activitatea desfășurată de inculpat, expusă în cadrul situației de fapt, ce are conotație penală pentru majoritatea infracțiunilor cu privire la care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată în ambele reglementări penale, cu excepția celor două infracțiuni de „sfidare a organelor judiciare” ce este dezincriminate în modalitatea în care s-a reținut activitatea concretă desfășurată de inculpat.
Din acest considerent, se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 5 Cod penal, în conformitate cu care „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”
Analizând comparativ cele două reglementări penale, instanța constată că fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013, în jurul orelor 24:00, a pătruns înarmat cu un box, în curtea locuința familiei A., fără drept și fără a avea consimțământul necesar, escaladând poarta de acces, întrunește, în concepția Codului penal din 1968 elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 al. 2 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a) C.p, iar în actualul Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu , cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013, în intervalul orar 01:00 – 01:50, folosindu-se de două cuțite și de un box aplicat pe mână, a lipsit-o de libertate pe partea vătămată A. G., ținând-o timp de aprox. 30 de minute imobilizată pe pat, cu un cuțit la gât și altul în zona abdomenului, apoi ținând-o sub amenințare în locuința proprie și comandându-i acțiunile, întrunește în concepția Codului penal din 1968, elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 189 al. 2 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a) C.p., iar potrivit actualului Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii de „lipsirea de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013 a proferat în mod repetat amenințări la adresa părții vătămate A. G. cu acte de violență și moartea (că îi va crăpa capul, că îl va executa, că îi va tăia gâtul), provocându-i acesteia o stare de temere, întrunește în concepția Codului penal din 1968, elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prev. și ped. de art. 193 al. 1 C.p., iar în Codul actual, elementele constitutive ale „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Se impune a se menționa că, potrivit dispozițiilor Codului penal din 1968, respectiv conform art. 37 alin. 1 lit. a, nu se impunea reținerea, în încadrarea juridică a acestei fapte a dispozițiilor ce reglementau starea de recidivă postcondamnatorie, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune nu depășea un an, sens în care, în condițiile reținerii ca favorabile a acestei din urmă reglementări penale, se impunea înlăturarea acestor dispoziții legale; în concepția actualului Cod penal, sunt întrunite condițiile art. 41 alin. 1 Cod penal, referitoare la starea de recidivă.
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013 i-a aplicat părții vătămate A. G. mai multe lovituri și i-a provocat leziuni cu ajutorul unor cuțite în zona gâtului și cea ombilicală, de natură a-i produce acestuia suferințe fizice, întrunește, potrivit Codului penal din 1968, elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 al. 1 C.p., iar conform actualei reglementări penale, elementele constitutive ale infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
De asemenea, sunt valabile mențiunile expuse mai sus în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, dar a existenței condițiilor legale în actualul Cod penal pentru starea de recidivă conform art. 41 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013 a distrus, cu intenție, prin lovire, geamul de la ușa de acces în locuința părții vătămate A. G., întrunește, potrivit Codului penal din 1968, elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prev. și ped. de art. 217 al. 1 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a) C.p și este incriminată sub aceeași denumire în noul Cod penal în art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013 a proferat amenințări cu acte de violență și cu moartea la adresa părții vătămate A. A., provocându-i acesteia o stare de temere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prev. și ped. de art. 193 al. 1 Codul penal din 1968 și de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Și în această situație, nu sunt întrunite condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, dar sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește susținerile inculpatului, prin apărătorul ales în sensul existenței unei unități naturale de infracțiune în ceea ce privește faptele de amenințare și lovire cauzate aceleiași persoane vătămate (A. G.) ce ar impune reținerea doar a faptei de lovire sau alte violențe, instanța consideră că sunt nefondate.
Astfel, pentru a fi în prezența unei unități naturale este necesar ca activitatea infracțională mai ușoară anterioară (constând în acte de amenințare) să fie în mod natural absorbită de conținutul constitutiv al unei activități subsecvente mai grave, comisă în același interval de timp (cum sunt actele îndreptate împotriva integrității fizice).
Această situație s-ar putea întâlni, de exemplu, în situația în care imediat după proferarea unei amenințări cu bătaia se și realizează actele care aduc atingere integrității fizice. Or, după cum rezultă din expunerea situației de fapt, inculpatul a continuat să profereze amenințări cu acte de violență asupra persoanei vătămate și după ce aceasta a fost agresată fizic, activitate de natură să lezeze și relațiile sociale ce ocrotesc libertatea persoanei căreia în mod justificat i s-a întreținut o stare de temere, mai ales în condițiile în care fusese anterior lovită.
Cu atât mai mult nu se justifică existența unei unități legale în ceea ce privește fapta de amenințare îndreptată împotriva persoanei vătămate A. A., care a fost urmată de încercarea de a o lovi pe aceasta, împrejurare de natură să întrețină starea de temere, din moment ce legea nu incriminează o așa zisă infracțiune de „tentativă la lovire sau alte violențe”.
Analiza în concret a legii penale favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal, impune examinarea succesivă a următoarelor aspecte:
- condițiile de incriminare existente în legile succesive; se va constata că ambele legi penale reglementează și sancționează faptele de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere; În ceea ce privește cele două infracțiuni de „sfidare a organelor judiciare” pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul urmează a se constata, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 Cod penal, întrucât noua lege penală nu mai incriminează aceste fapte în modalitatea în care s-a reținut comiterea lor de către inculpat.;
- condițiile de tragere la răspundere penală; se va constata că sub imperiul Codului penal din 1968, încetarea procesului penal era posibilă, cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare, ca urmare a retragerii plângerii prealabile sau a împăcării părților; în actuala reglementare încetarea procesului penal este posibilă, cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare, însă doar ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate.
- pedepsele prevăzute de legea penală.
Achitarea inculpatului B. C.-C. pentru cele două infracțiuni de „sfidare a organelor judiciare”, incriminate și sancționate de art. 2721 din Codul penal din 1968.
Fapta inculpatului B. C. C. care în noaptea de 29/30 octombrie 2013 a întrebuințat injurii și cuvinte obscene față de agenții de poliție care au intervenit la fața locului, în urma apelurilor primite la nr. de urgență 112, respectiv față de Ag. C. A. și Ag. C. F. A., ce se aflau în mod evident în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constituite ale infracțiunilor de „sfidarea organelor judiciare”(două fapte), incriminată de art. 2721 din Codul penal din 1968.
În reglementarea anterioară constituia infracțiune întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
După . noului Cod penal, fapta concretă comisă de inculpat nu se mai înscrie în sfera ilicitului penal, neputând fi încadrată nici în categoria vreuneia din infracțiunile îndreptate contra autorității (art. 257 „ultrajul”, sancționând doar faptele de amenințare, lovire, vătămare corporală ș.a îndreptate împotriva unui polițist) nici în categoria vreuneia din infracțiunile contra înfăptuirii justiției (art. 278 „încălcarea solemnității ședinței” sau art. 279 „ultrajul judiciar”).
Din analiza tuturor acestor reglementări, rezultă că faptele inculpatului nu ar putea constitui, în actuala reglementare, infracțiuni de „ultraj”, întrucât activitatea ilicită a inculpatului nu a inclus exercitarea unor acțiuni de amenințare sau de lovire față de cei doi agenți de poliție, nici infracțiuni de „încălcare a solemnității ședinței”, întrucât sunt incriminate activitățile similare cu cele întreprinse de inculpat, dar doar cu condiția desfășurării lor în fața instanței și nici infracțiuni de „ultraj judiciar”, atât pentru lipsa elementului obiectiv, cât și pentru lipsa de calitate a subiectului pasiv.
Se va constata astfel incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 Cod penal „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă” și se va da eficiență caracterul imperativ al dezincriminării unor fapte anterior prevăzute de legea penală.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, va achita inculpatul B. C.-C. pentru comiterea infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. A.), întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, va achita inculpatul B. C.-C. pentru comiterea infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. F. A.), întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește ultimul criteriu de determinare a legii penale mai favorabile (pct. 3), incident doar în situațiile în care, în ambele legi penale succesive, sunt întrunite condițiile de existență ale unor infracțiuni și condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, se impune a se menționa că analiza acestora implică o evaluare în concret a tuturor circumstanțelor legate de faptă și de inculpat, în strânsă legătură cu operațiunea de individualizare judiciară pe care instanța este chemată să o realizeze, întrucât numai în această manieră se poate aprecia care este legea mai favorabilă pentru inculpat, căreia i se impune a i se da eficiență.
Altfel spus, chiar dacă în abstract, o anumită reglementare, prin limitele de pedeapsă prevăzute poate părea mai favorabilă inculpatului este posibil ca aceasta să nu fie în concret legea penală care acestuia îi este mai favorabilă, în condițiile în care, în temeiul unei alte reglementări, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai ușoare.
Prin urmare, instanța urmează să determine atât pedeapsa rezultantă pe care i-ar aplica-o inculpatului în temeiului Codului penal din 1968, cât și pedeapsa rezultantă pe care i-ar aplica-o în temeiul actualului Cod penal și pe baza comparației între acestea, să stabilească legea penală mai favorabilă și, în mod corespunzător, pedeapsa pe care inculpatul ar urma să o execute.
I. Individualizarea judiciară conform Codului penal din 1968.
La individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 din Codul penal din 1968 și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72, alin.1 din Codul penal din 1968.
Astfel, va reține incidența dispozițiilor părții generale a Codului penal din 1968, precum și limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunile cu privire la care se va dispune condamnarea inculpatului, astfel cum acestea au fost reduse ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, respectiv: pentru infracțiunea de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, de la 2 ani la 6 ani și 8 luni, pentru infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, de la 4 ani și 8 luni la 10 ani, pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal din 1968, de la 20 de zile la 2 luni, pentru infracțiunea de „amenințare”, prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968, (persoană vătămată A. G.), de la 2 luni la 8 luni pentru infracțiunea de „amenințare” prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968(persoană vătămată A. A.), de la 2 luni la 8 luni, pentru infracțiunea de „distrugere”, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 de la 20 de zile la 2 ani.
Gradul de pericol social concret al faptei va fi evaluat prin raportare la dispozițiile art.18 alin.2 din Codul penal, reținând astfel, pe de o parte, gravitatea ridicată a faptelor comise de inculpat, având în vedere mobilul activității infracționale, durata în timp a acesteia, tulburarea însemnată cauzată familiei persoanelor vătămate, persistența infracțională de care acesta a dat dovadă, desistându-se de activitatea întreprinsă doar la sosirea organelor de poliție.
Gravitatea deosebită a activității infracționale desfășurată de inculpat, s-a concretizat în pătrunderea, pe timp de noapte, în locuința părților vătămate, în timp ce acestea dormeau, înarmat tocmai în scopul de a produce acestora temere și de a le leza integritatea fizică. La acestea se adaugă proferarea de amenințări la adresa ambelor părți vătămate și limitarea libertății de mișcare a părții vătămate A. G., timp de aproximativ 30 de minute, timp în care acesta din urmă a fost împiedicat să acționeze potrivit propriei voințe, fiind imobilizat de inculpat, sub amenințarea a două cuțite și a unui box, iar în același interval de timp inculpatul a adus atingere și integrității corporale a aceleiași părți vătămate.
Pe de altă parte, instanța va avea în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, dar care a avut, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, o atitudine procesuală oscilantă, recunoscând comiterea însă în final comiterea faptelor imputate.
Pentru aceste considerente apreciază că în operațiunea de stabilire a pedepselor pentru fiecare din faptele cu privire la care se va dispune condamnarea trebuie să se orienteze peste minimul special și să evalueze și să sancționeze în mod corespunzător și pluralitatea de infracțiuni.
Din aceste considerente, apreciază că se impune stabilirea pedepselor de 5 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate, de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu, de o lună închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, de câte 3 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni de amenințare și de o lună închisoare pentru infracțiunea de distrugere.
Având în vedere că fiecare din cele șase infracțiuni au fost comise în termenul de încercare al liberării condiționate, conform art. 61 din Codul penal din 1968 va revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 (șase) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1043 din 01.06.2007 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 745/R/16.11.2007 a Curții de A. B., sentință din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 02.03.2012 și va contopi restul rămas neexecutat, de 644 zile închisoare la fiecare din pedepsele principale stabilite rezultând astfel următoarele pedepse unice indivizibile: 5 ani și 8 luni închisoare, 3 ani închisoare, 644 zile închisoare (patru pedepse).
Constatând starea de concurs real în care au fost comise aceste fapte, în lumina dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1968 raportat la art. 33 alin. 1 lit. a din Codul penal actual, va stabili ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 8 luni, în scopul stabilirii unei pedepse care să reflecte în mod corespunzător pericolul social generat de ansamblul activității infracționale desfășurate de inculpat: total pedeapsă rezultantă 6 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
II. Individualizarea judiciară conform actualului Cod penal.
În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, în conformitate cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea inculpatului, care se evaluează în funcție de: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În raport de aceste criterii, instanța va lua în considerare împrejurarea că inculpatul a pătruns în domiciliul persoanelor vătămate, la o oră înaintată, la care acestea dormeau, înarmat cu un box, că activitatea infracțională a fost extrem de amplă, comportând atât acte de amenințare la adresa integrității fizice a acestor, cât și acțiuni violente ce au culminat cu privarea de libertate a persoanei vătămate A. G.. De asemenea, în mod firesc, actele inculpatului au provocat o tulburare însemnată acestora, precum și copilului minor al persoanelor vătămate, temere ce a fost întreținută de persistența actelor infracționale ale inculpatului ulterior alertării membrilor din comunitate subzistând până la sosirea organelor de poliție. Nu poate fi ignorată împrejurarea că mobilul comiterii infracțiunii –existența unei datorii a tatălui inculpatului față de persoanele vătămate - este clar disproporționat față de manifestările inculpatului
Pe de altă parte, va avea în vedere și va acorda relevanța necesară atitudinii procesuale manifestată de inculpat în cursul procesului penal, care nu a recunoscut inițial faptele comise și nu a colaborat cu organele judiciare, dar care ulterior și-a reconsiderat atitudinea procesuală.
Față de aceste criterii, instanța apreciază că se impune să se orienteze peste minimul special prevăzut de lege pentru fiecare din infracțiunile cu privire la care acesta a fost trimis în judecată, astfel cum acesta a fost redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Va stabili astfel următoarele pedepse: 3 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate, 6 luni închisoare pentru violare de domiciliu, 3 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, de câte 3 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni de amenințare și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal, constatând starea de concurs în care au fost comise toate aceste fapte, va aplica inculpatului B. C.-C., raportat la comiterea de către acesta a infracțiunilor concurente menționate mai sus pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 (șase) luni: total pedeapsă principală rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Va revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 (șase) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1043 din 01.06.2007 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 745/R/16.11.2007 a Curții de A. B., sentință din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 02.03.2012 și, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 și 2 Cod penal va adăuga la restul rămas neexecutat, de 644 zile închisoare pedeapsa principală rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente, dispunând ca inculpatul B. C.-C. să execute pedeapsa principală rezultantă totală de 3 (trei) ani, 6 (șase) luni și 644 zile închisoare.
Comparând pedepsele ce i-ar putea fi aplicate inculpatului prin prisma dispozițiilor Codului penal din 1968, respectiv a actualului Cod penal, prin prisma criteriilor de individualizare impuse de fiecare din cele două reglementări penale, se impune a se stabili că, în speță, legea penală mai favorabilă este reprezentată de noul Cod penal.
Urmează astfel ca instanța să dispună condamnarea inculpatului în baza acestor din urmă dispoziții legale, la o pedeapsă principală rezultantă totală de 3 (trei) ani, 6 (șase) luni și 644 zile închisoare, cu executare în regim de detenție.
Tot din aceste considerente, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. C.-C., prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală având nr._/P/2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, din infracțiunile de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „amenințare”, prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată A. G.), „amenințare” prevăzută de art. 193 alin. 1 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată A. A.), „distrugere”, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968, „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată C. A.) și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1968 (persoană vătămată C. F. A.), în infracțiunile de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 224 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „lipsirea de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „lovirea sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „amenințare”, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. G.), „amenințare” prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (persoană vătămată A. A.), „distrugere”, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. A.) și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, cu reținerea dispozițiilor art. 4 Cod penal (persoană vătămată C. F. A.).
Instanța a avut astfel în vedere că, deși incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 Cod penal, nu reprezintă o chestiune ce ține în sine de încadrarea juridică a faptei, operațiune ce impune stabilirea concordanței depline între fapta concretă săvârșită și norma specială penală care incriminează acea faptă, posibila încadrare a faptei concrete în norma de incriminare a unei alte legi penale decât cea cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată se circumscrie pe deplin dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală întrucât impune analiza existenței sau nu a unei incriminări similare în noua lege, întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale unei infracțiuni conform noii legi penale, includerea sau excluderea unor alte elemente de calificare a faptei ș.a.
Acestea au fost și motivele pentru care, în ceea ce privește infracțiunile de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 din Codul penal din 1968, instanța s-a limitat la a reține dispozițiile art. 4 Cod penal, cu incidență obligatorie, fiind lipsită de sens schimbarea încadrării juridice în mod formal într-o altă faptă incriminată de noul Cod penal, pentru ca în raport de aceasta să se constate că fapta concretă nu este prevăzută de legea penală, mai ales că, așa cum s-a expus anterior, teoretic fapta putea fi susceptibilă să primească în abstract mai multe încadrări juridice.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța va constata că legea penală identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului cu privire la pedepsele principale este noul Cod penal și că, față de natura infracțiunilor de lipsire de libertate și de violare de domiciliu, gravitatea acestora și persoana inculpatului, se impune a se consta incompatibilitatea dintre starea de persoană condamnată în executarea unei pedepse privative de libertate și exigențele cerute pentru reprezentarea sau slujirea interesului public dar și după momentul executării pedepsei principale în ceea ce privește aceste două infracțiuni. De altfel, aplicarea unei pedepse complementare este obligatorie în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Nu aceasta este situația infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare sau distrugere ce nu impun aplicarea unor pedepse complementare și, pe cale de consecință, nici a pedepselor accesorii.
Astfel, în ce privește infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 205 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, pentru care inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, se va adăuga conform art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 224 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pentru care inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, se va adăuga, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa rezultantă în urma aplicării dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal referitor la sancționarea infracțiunilor concurente, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal și va aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
Referitor la pedeapsa principală rezultantă totală de 3 (trei) ani, 6 (șase) luni și 644 zile închisoare, stabilită în urma aplicării art. 43 alin. 1 și 2 Cod penal, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, și va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală totală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală totală rezultată stabilită, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, va menține arestarea preventivă a inculpatului B. C.-C., constatând că legalitatea privării de libertate a unei persoane după pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitive, în ceea ce o privește, urmează a fi examinată în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenție.
C. a statuat că persoana arestată preventiv în cauză, din momentul condamnării sale în primă instanță, are calitatea de „condamnat”, privarea sa de libertate ulterior acestui moment intrând sub incidența literei „a” și trebuind să îndeplinească condițiile textului menționat, chiar dacă împotriva hotărârii de condamnare se exercită căi de atac și chiar dacă legea internă îl consideră un arestat preventiv.
Soluția este logică, întrucât instanța care pronunță hotărârea de condamnare a inculpatului dezleagă problema vinovăției sau nevinovăției acestuia și stabilește modalitatea de executare a pedepsei, iar pentru această instanță nu se mai pune problema existenței unor „indicii privind vinovăția inculpatului”, ci a existenței „probelor certe de vinovăție”, chiar dacă inculpatul beneficiază, până la soluționarea definitivă a cauzei, de prezumția de nevinovăție.
Sintetizând, în condițiile în care instanța nu numai că a apreciat existența vinovăției inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă, dar și că este necesar ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenție, se impune ca arestarea preventivă a acestuia să fie menținută.
În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal, va scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză penală de la 30.10.2013 la zi.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpatul B. C.-C., în folosul statului, a bunului folosit de acesta la comiterea infracțiunilor, respectiv a unui „box”, ridicat ca mijloc material de probă și aflat la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Iași, ambalat în plicul nr. 3, conform dovezii ./H-_ din 06.03.2014, aflată la fila 151, dosar instanță.
Va dispune restituirea către persoana vătămată A. G. a celorlalte bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliției municipiului Iași, ridicate conform dovezii ./H-_ din 06.03.2014, aflată la fila 151, dosar instanță, respectiv a cuțitului ambalat în plicul nr. 1, a cuțitului ambalat în plicul nr. 2, a pachetului de țigări Kent și a brichetei, aflate în plicul nr. 4 și a prosopului ambalat în plicul nr. 5.
Instanța va lua act că persoanele vătămate A. A., posesoare a cărții de identitate ., nr._, CNP:_ și A. G., posesor al cărții de identitate ., nr._, CNP:_, ambele cu domiciliul în satul și ., nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.
Va lua act, de asemenea, că persoanele vătămate C. F. A. și C. A., agenți de poliție la Postul de Poliție comunal Țibănești, cu domiciliul în satul și ., nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de S. de Ambulanță județean Iași, instanța va reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 23 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, inculpatul achiesând la pretențiile civile formulate în cauză, împrejurare în care nu se impune analiza temeiniciei pretențiilor acestei părți civile.
Constatându-se că prejudiciul a cărui reparare se solicită derivă din fapta ilicită care pe planul dreptului penal reprezintă infracțiune și pentru comiterea acesteia se va dispune condamnarea inculpatului, instanța, în temeiul art. 397 Cod procedură penală, cu referire la art. 19 și 23 alin. 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1347 din Codul civil din 2009, va admite acțiunea civilă formulată și va obliga inculpatul B. C.-C. la plata către partea civilă S. de Ambulanță județean Iași, cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, a sumei de 352 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale, conform delegației nr. 8480 din 30.10.2013, emisă de Baroul Iași pentru domnul avocat Z. D., va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public și va rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației nr. 9052 din 21.11.2013, emisă de Baroul Iași pentru doamna avocat N.-C. O., va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Va constata că inculpatul a fost asistat, în cursul judecății, de către un apărător ales.
În temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 250 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.”
În termen legal hotărârea astfel pronunțată a fost recurată de către procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul B. C. C., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg, atât în scris, cât și oral cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate întocmai în încheierea de la termenul când au avut loc acestea.
Un prim motiv invocat de procuror, vizează faptul că instanța de fond nu a procedat corect la reținerea dispozițiilor art. 39 alin. 1 Cod penal în privința concursului de infracțiuni și a schimbat încadrarea în forma infracțiunilor prevăzute de noua reglementare pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul. Conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/20.05.2014 și art. 61 alin. 1 din Constituție se impunea, după alegerea legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, să se facă aplicarea în mod global a acestei legi, nu pe instituții. Un alt motiv de apel se referă la cuantumul prea mic al pedepselor aplicate raportat la modalitățile concrete de săvârșire a infracțiunilor și la datele privind persoana și conduita inculpatului, atât înainte de comiterea acestor fapte, cât și în timpul procesului penal. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală dar acest lucru nu reprezintă o premisă obligatorie și imperativă pentru instanță de a se orienta spre minimul special, astfel cum este calculat după aplicarea reducerii de o treime. Pedepsele trebuiau aplicate într-un cuantum mai mare, orientate către maxim, raportat la starea de recidivă dar și raportat la concursul real de infracțiuni. Un alt motiv vizează obligarea în mod greșit a Ministerului Public la plata onorariului apărătorului pentru faza de urmărire penală. Face trimitere la spețele ce au rol de practică judiciară ce sunt enumerate în motivele de apel depuse la dosar dar și la caracterul normativ al obligării uneia dintre instituțiile statului la plata acestor sume de bani, cu referire specială la împrejurarea că Ministerul Public este un terț în acordul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Inculpatul-apelant apreciază că sentința penală atacată este nelegală, întrucât dispozițiile art. 5 Cod penal au fost greșit aplicate. Aplicarea legii penale mai favorabile se făcea la momentul pronunțării sentinței penale pe instituții autonome, nu în mod global. La data de 16.05.2014, când a avut loc pronunțarea la instanța de fond, decizia Curții Constituționale referitoare la legea penală mai favorabilă nu era în vigoare, nu era publicată în Monitorul Oficial, iar conform art. 147 alin. 4 din Constituție și art. 477 ind. 1 Cod procedură penală până la data publicării în Monitorul Oficial dispozițiile deciziei Curții Constituționale nu se aplică. Astfel la momentul respectiv era în vigoare decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce presupunea efectuarea unei analize a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, nu în mod global. Aplicarea legii penale mai favorabile este obligatorie, nu reprezintă o facultate pentru instanță și se aplică și în cazul legii penale interpretative mai favorabile, astfel încât nu se poate prin interpretarea legii penale să se ajungă la o soluție mai grea pentru inculpat, retroactiv așa cum a făcut instanța de fond. În mod nelegal instanța a dispus cumulul între pedeapsa stabilită ca pedeapsă de bază inculpatului mai mare de 3 ani și restul de 644 de zile rămas neexecutat, liberarea condiționată fiind o instituție autonomă, în acest caz fiind mai favorabilă legea veche întrucât prevedea contopirea pedepsei stabilite cu restul rămas neexecutat, iar dacă era necesar prevedea posibilitatea aplicării unui spor. Instanța de fond, în analiza legii penale mai favorabile, nu a considerat necesară aplicarea unui spor și nici instanța de apel nu va putea aplica acest spor după contopire, menționând că nici parchetul nu a solicitat acest lucru. Referitor la concursul de infracțiuni, instanța a aplicat obligatoriu un spor de o treime și solicită înlăturarea acestuia. Cu privire la încadrarea juridică, menționează că au fost reținute infracțiunile de amenințare, precum și loviri sau alte violențe, instanța de fond respingând neîntemeiat solicitarea de schimbare a încadrării juridice din cele două menționate în infracțiunea de „loviri sau alte violențe”, arătându-se că după săvârșirea a două acte materiale de amenințare și de loviri sau alte violențe, inculpatul a continuat să efectueze acte de amenințare. În rechizitoriu se reține că un act de amenințare a fost efectuat când inculpatul s-a prezentat la casa parții vătămate, intrând apoi în casă și lovind-o pe aceasta, fiind primul act de amenințare reținut. A doua acțiune de lovire care absoarbe amenințarea este în momentul în care inculpatul a imobilizat partea vătămată pe pat și a amenințat-o, provocându-i leziuni cu ajutorul a două cuțite. Această acțiune prin care i s-au provocat leziuni absoarbe natural și amenințarea anterioară. Instanța de fond reține că ar mai fi existat și o altă acțiune de amenințare, în rechizitoriu arătându-se că inculpatul a continuat să amenințe partea vătămată dar nu se încadrează în acțiunile corespunzătoare tipicității faptei de amenințare, nu este explicat în ce ar fi constat amenințarea săvârșită ulterior actelor de violență. Precizează, însă, inculpatul că nu este vorba despre trei acte materiale de amenințare, ci doar două care sunt absorbite în mod natural de infracțiunea de loviri și solicită schimbarea încadrării juridice și reținerea unei singure infracțiuni de loviri sau alte violențe. Arată, de asemenea, că inculpatul a solicitat și achitarea în ceea ce privește infracțiunea de loviri sau alte violențe, aceasta fiind o infracțiune de rezultat ceea ce presupune existența unei suferințe fizice dar din actele de la dosar nu reiese că s-ar fi produs o suferință. La infracțiunile materiale legătura de cauzalitate este presupusă dar rezultatul acestora nu este presupus, ci trebuie dovedit, lucru care nu s-a întâmplat și nefiind întrunite condițiile, solicită achitarea. Se mai arată în motivele de apel, că în mod greșit s-a făcut individualizarea pedepselor, instanța de fond reținând și mobilul săvârșirii faptei, dar în rechizitoriu se arată că acest mobil nu se poate reține cu privire la faptele săvârșite de inculpat. S-a mai reținut și atitudinea oscilantă a inculpatului cu privire la recunoașterea faptelor, în sensul că inițial nu a recunoscut faptele, iar apoi s-a răzgândit dar instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 374 Cod procedură penală, nu mai putea să se raporteze și la atitudinea inculpatului. Instanța de fond nu a analizat ca și criteriu de individualizare a pedepselor dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante, mai exact reținerea intenției indirecte cu care a fost săvârșită infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal; inculpatul nu a acceptat în mod evident săvârșirea acestei infracțiuni, iar durata acestei infracțiuni a fost scurtă, de aproximativ 50 de minute. Individualizarea este greșită și cu privire la celelalte fapte reținute în sarcina inculpatului. Se putea reține ca și circumstanță atenuantă și beția incompletă, aceasta raportându-se și la lipsa mobilului, dar și intenția spontană.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în virtutea caracterului devolutiv conferit căii de atac, C., constată că apelurile formulate apar ca nefondate, pentru considerentele ce se vor expune:
Starea de fapt reținută prin sentința penală apelată este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță procedând la o analiză completă a probelor administrate și o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecății, aspecte ce nu au fost criticate de către apelant, situația de fapt fiind însușită în mod expres de către inculpat care a accesat procedura simplificată reglementată de dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Calificarea juridica a unei fapte sau activități antisociale, ca formând o singura infracțiune sau, dimpotrivă doua sau mai multe infracțiuni produce consecințe juridice importante, fiindcă in primul caz, făptuitorul urmează sa răspundă pentru o singura infracțiune, pe când in cel de‑al doilea caz urmează sa răspundă pentru doua sau eventual pentru mai multe infracțiuni. Când fapta sau activitatea săvârșită formează o singura infracțiune exista unitate de infracțiune, iar când fapta sau activitatea formează doua sau mai multe infracțiuni exista pluralitate de infracțiuni. Distincția intre unitatea si pluralitatea de infracțiuni se face cu ajutorul conținutului infracțiunii ce reprezintă baza de evaluare. Exista unitate de infracțiune in cazul in care fapta sau activitatea săvârșită corespunde conținutului unei singure infracțiuni si exista, dimpotrivă pluralitate atunci când fapta ori activitatea săvârșita se identifica conținutul a doua ori mai multe infracțiuni.
Prin unitatea de infracțiune se desemnează activitatea infracționala formata dintr‑o singura acțiune ori inacțiune ce decurge din natura faptei sau din voința legiuitorului, săvârșită de o persoana si in care se identifica conținutul unei singure infracțiuni.
Unitatea naturala de infracțiune este definita in doctrina penala ca forma de unitate infracționala, determinata de unitatea acțiunii sau inacțiunii, de unicitatea rezultatului ca si de unicitatea formei de vinovăție cu care este săvârșita infracțiunea.
In cazul unității naturale, unitatea juridica este determinata de unitatea de fapt, adică situației din realitatea obiectiva ii corespunde conținutul unei singure infracțiuni.
In literatura juridica de specialitate unitatea naturala de infracțiuni este cunoscuta sub trei forme: infracțiunea simpla, infracțiunea continua si infracțiunea deviata.
În cazul unității legale de infracțiuni, unitatea nu este data de realitatea obiectiva in care se săvârșește fapta ci de voința legiuitorului care reunește in conținutul unei singure infracțiuni, doua sau mai multe acțiuni sau inacțiuni ce ar putea realiza fiecare in parte conținutul unor infracțiuni distincte.
Ca forma a unității naturale infracțiunea simpla se caracterizează sub raport obiectiv printr-o singura acțiune sau inacțiune si printr-un singur rezultat, iar subiectiv printr-o singura forma de vinovăție.
Infracțiunea simpla nu trebuie înțeleasa ca fiind rezultatul unei singure acțiuni (o singura lovitura in cazul infracțiunii de vătămare corporala) ea putând îngloba mai multe acte de executare care nu au însa semnificație proprie, cuprinzându‑se in activitatea unica.
Când însa printr‑o singura acțiune se aduce atingere mai multor persoane nu se mai realizează conținutul unei singure infracțiuni ci o pluralitate de infracțiuni, fiindcă se aduce atingere mai multor titulari de valori sociale ocrotite. Deci in cazul infracțiunilor contra persoanei, cu excepția celor contra vieții, pluralitatea de persoane vătămate printr‑o singura activitate infracționala va determina o pluralitate de infracțiuni, vor fi tot atâtea infracțiuni cate persoane au fost vătămate in drepturile lor.
Codul penal consacră în art. 55 alin. 3 conceptul infracțiunii complexe elaborat de doctrina penală. Potrivit acestui text, „infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală”.
De aici rezultă că infracțiunea complexă se caracterizează prin aceea că, în conținutul său sunt absorbite, prin voința legiuitorului, una sau mai multe fapte distincte, care prezintă fiecare în parte, elementele unei infracțiuni, dar care, ca efect al absorbției, își pierd caracterul de fapte penale autonome, devenind fie un element constitutiv în conținutul de bază al infracțiunii complexe, fie un element circumstanțial al conținutului agravant al acesteia.
Raportat motivelor de apel invocate de inculpat, instanța de apel reține, că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul de urmărire penală având nr._/P/2013 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași în data de 20.11.2013, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului B. C.-C. sub aspectul comiterii infracțiunilor de „violare de domiciliu”, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, „amenințare”, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal (două fapte), „distrugere”, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal și „sfidarea organelor judiciare”, prevăzute de art. 272 ind.1 Cod penal (două fapte).
În actul de sesizare al instanței s-a arătat în esență că în noaptea de 29/30.10.2013, inculpatul a pătruns înarmat cu un box în curtea locuinței familiei A., fără consimțământul acestora, a proferat amenințări la adresa părții vătămate A. G., dar și asupra părții vătămate A. A., după care, în intervalul orar 01,00-01,50, folosindu-se de două cuțite și de un box aplicate pe mână a lipsit de libertate partea vătămată A. G., ținând-o imobilizată pe pat, cu un cuțit la gât și unul în zona abdomenului, în același interval aplicându-i acesteia leziuni cu ajutorul unor cuțite în zona gâtului și în zona ombilicală. În aceeași împrejurare, inculpatul a distrus cu intenție, prin lovire, geamul de la ușa de acces în locuința părții vătămate A. G., iar la sosirea agenților de poliție la fața locului, a întrebuințat injurii și cuvinte obscene față de aceștia, infracțiuni pentru care prima instanță a dispus condamnarea.
Potrivit art. 193 C. pen. din 1968, infracțiunea consta în fapta de a amenința o persoana cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a șotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa alarmeze.
Amenințarea poate îmbrăca forma unei infracțiuni continuate, dacă făptuitorul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, amenință victima la diferite intervale de timp. Dacă ulterior amenințării victimei cu săvârșirea unei infracțiuni, făptuitorul tece la executarea acesteia, se reține existența unui concurs de infracțiuni – infracțiunea de amenințare și infracțiunea care a constituit obiectul amenințării, întrucât este vorba de două infracțiuni distincte, săvârșite în momente diferite, prima încălcând libertatea morală a persoanei, iar a doua încălcând un alt drept al acesteia. Este adevărat că fapta de amenințare poate fi inclusă, în anumite cazuri, în conținutul altor infracțiuni, ca element constitutiv ( tâlhărie, șantaj, etc.), întrucât amenințarea constituie un act material de realizare a respectivei infracțiuni și nu un act independent prin care se urmărește lezarea valorilor sociale ocrotite prin această infracțiune, sau ca o circumstanță agravantă, cum este infracțiunea de șantaj, însă nu și în cazul infracțiunii de lovire.
Așa fiind, nu pot fi primite solicitările inculpatului apelant, în sensul că infracțiunea de amenințare trebuia inclusă în conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire și care să determine, astfel, condamnarea inculpatului doar pentru această faptă, întrucât amenințarea nu reprezintă o modalitate alternativă de realizare a infracțiunii de lovire,
Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor, criticile formulate de către apelanți nu sunt întemeiate.
Corect a fost individualizata pedeapsa aplicata pentru fiecare infracțiune componentă a concursului și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social a faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului apelant care este cunoscut cu antecedente penale, acesta având în antecedență alte condamnări, astfel cum rezultă din cazierul judiciar al acestuia.
Potrivit art.74 Cod penal la stabilirea pedepselor se ține seama, printre altele, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii, astfel că pedeapsa aplicată de prima instanță se impune cu necesitate, nefiind identificate în analiza prezentului apel nici un criteriu/împrejurare care să conducă la concluzia că se impune o reducere a răspunderii penale.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
C. reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată a analizat toate aceste împrejurări de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora, instanța de fond conformându-se acestor exigențe atât în procesul de cuantificare a sancțiunii aplicate, cât și al modalității de executare al acesteia.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Inculpatul a criticat sentința instanței de fond și pentru aceea că instanța de fond nu a analizat ca și criteriu de individualizare a pedepselor dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante, mai exact reținerea intenției indirecte cu care a fost săvârșită infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal; inculpatul nu a acceptat în mod evident săvârșirea acestei infracțiuni, iar durata acestei infracțiuni a fost scurtă, de aproximativ 50 de minute; și de asemenea, că nu a reținut ca și circumstanță atenuantă și beția incompletă, aceasta raportându-se și la lipsa mobilului, dar și intenția spontană.
Codul penal consacră o categorie de circumstanțe atenuante, denumite facultative sau judiciare, care pot constitui împrejurări atenuante dacă instanța le consideră ca atare. Organul de judecată poate să recunoască unele situații, împrejurări, stări ca circumstanțe atenuante, în funcție de aprecierea de ansamblu a faptei, a condițiilor ei de existență. Pe de altă parte, instanța poate să constate existența lor, dar, în același timp, poate aprecia că, având în vedere ansamblul împrejurărilor ce caracterizează fapta comisă, reținerea acestora nu este compatibilă cu condițiile concrete în care a fost săvârșită, iar reducerea pedepsei sub minimul special nu se justifică.
Reținerea uneia sau alteia din împrejurările cu caracter atenuant urmează a fi apreciată de către instanță drept circumstanță atenuantă doar în măsură în care, raportat la persoana inculpatului și la pericolul social concret al infracțiunii, se relevă la speța concretă un pericol redus fie al faptei, fie al făptuitorului, care să justifice aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de norma de încriminare, ceea ce nu se relevă în prezenta cauză.
Astfel, nici persoana inculpatului din prezenta cauză nu relevă o periculozitate mai redusă, raportat atât la conduita avută atât anterior prezentei fapte, cât și cu privire la aceasta, și nici faptele, care prin urmările, prin modul și mijloacele de săvârșire, deci prin conținutul lor intrinsec și extrinsec, relevă o periculozitate socială intensă, ceea ce se relevă în cauză, căreia i se poate adăuga un spor de pericol și din frecvența categoriei de fapte săvârșite, din amploarea și răspândirea unei comportări într-o anumită sferă de activitate, făcând necesară, pentru reducerea frecvenței, intervenția legii penale.
Aspectele de ordin personal invocate în motivele de apel, dar mai ales săvârșirea faptei în stare a de ebrietate, nu pot fi apreciate, prin ele însele, elemente care să conducă la diminuarea răspunderii penale.
Potrivit dispozițiilor legale (art. 49 cod penal din 1968 – care reglementa beția ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei, și art. 29 cod penal, care reglementează „intoxicația”, ca și cauză de neimputabilitate), starea de beție voluntară completă poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.
În doctrina penală se face deosebirea între diferite forme de beție, de care sunt legate și consecințe juridice distincte.
Se face, astfel, distincție între beția accidentală și beția voluntară, după cum cel care a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru.
Beția voluntară este starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice ori substanțe al căror efect ebriant îl cunoaște. În doctrina penală, beția voluntară este cunoscută sub două forme: beție voluntară simplă și beție voluntară preordinată. Importanța acestei distincții constă în consecințele juridice pe care le poate avea asupra răspunderii penale.
Beția preordinată sau premeditată este întotdeauna o circumstanță agravantă a răspunderii penale, deoarece persoana și-a provocat anume această stare pentru a avea mai mult curaj în săvârșirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a săvârșirii faptei.
Beția simplă poate fi dimpotrivă și o circumstanță atenuantă, căci făptuitorul, în momentul când și-a provocat această stare, nu avea intenția să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
După gradul de intoxicație cu alcool ori alte substanțe, beția poate fi: completă sau incompletă.
Beția incompletă, după cum arată și denumirea, se caracterizează prin aceea că intoxicația cu alcool ori alte substanțe ebriante este într-o fază incipientă, manifestată, de regulă, prin excitabilitate și impulsivitate. În această stare, capacitatea persoanei de a înțelege și de a voi nu este abolită, ci doar slăbită.
Starea de beție este completă doar atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanțe este atât de avansat încât a dus la paralizarea energiei fizice și la totala întunecare a facultăților psihice ale persoanei, aceasta nemaifiind stăpână pe mișcările ei fizice și neavând capacitatea de a înțelege și a voi, aflându-se, în mod obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate.
Instanța de apel constată în cauză că inculpatul nu s-a aflat într-o astfel de stare de beție, respectiv în stare de beție voluntară completă.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. ( în acest sens, a apreciat în mod constant și I.C.C.J., a se vedea, exemplificativ, secția penală, decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009).
În primul rând, instanța de apel constată că în dispozițiile menționate art. 72 alin. 2 cod penal - se enumeră două categorii de împrejurări care, raportat la faptă și persoana făptuitorului, pot fi apreciate de instanță ca și circumstanțe atenuante, împrejurări care nu se identifică în cauză.
Astfel, inculpatul nu a întreprins nici un efort pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, iar în ce privesc situațiile enumerate la lit. b, invocate de către inculpat, nu se identifică elemente de natură personală sau factuală care, reținute,. Să determine fie diminuarea gravității faptei, fie a periculozității făptuitorului. C. reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora.
În acest context, C. observă perseverența infracțională manifestată constant de către inculpat, atât raportat la conținutul multitudinii de infracțiuni ce formează pluralitatea infracțională dedusă judecății în prezenta cauză, cât și prin raportare la istoricul său infracțional, față de care s-au reținut antecedențe penale, aspecte de natură să releve personalitatea acestuia cu privire la valorile sociale lezate.
Astfel cum s-a conturat în practica judiciară, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate de art. 75 C. pen. ori a altora asemănătoare – situația familială, existenta unui loc de munca, recuperarea prejudiciului –nu justifica prin ea însăși considerarea sa/lor ca circumstanțe atenuante si, în consecința, atragerea aplicării unei pedepse reduse ori schimbarea modalității de executare, astfel cum s-a statuat în practica judiciară.
Este adevărat că inculpatul a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, însă această atitudine a inculpatului a fost valorificată la individualizarea judiciară a pedepselor, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 cod proc. pen..
A reindividualiza pedeapsa finală aplicată inculpatului, în ce privește cuantumul sau modalitatea de executare a acesteia, fie în sensul majorării, astfel cum a solicitat procurorul, fie în sensul reducerii, cum a solicitat inculpatul, înseamnă a înfrânge scopul coercitiv al pedepsei și a disproporționa răspunderea penală.
În ceea ce privește motivul invocat de procuror privitor la faptul că instanța de fond nu a procedat corect la reținerea dispozițiilor art. 39 alin. 1 Cod penal în privința concursului de infracțiuni și a schimbat încadrarea în forma infracțiunilor prevăzute de noua reglementare pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul, acesta este vădit nefondat. Astfel, din dispozitivul și considerentele sentinței penale apelate, rezultă cu suficiență că instanța de fond, identificând dispozițiile noului cod penal ca fiind legea mai favorabilă aplicabilă inculpatului, a procedat la sancționarea concursului de infracțiuni reținut în sarcina acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 39 cod penal, făcând o apreciere și o aplicare globală a acesteia.
Cu privire la critica de nelegalitate invocată de inculpatul-apelant, motivat de faptul că aplicarea legii penale mai favorabile se făcea la momentul pronunțării sentinței penale pe instituții autonome, nu în mod global, întrucât la data de L 16.05.2014, când a avut loc pronunțarea la instanța de fond, decizia Curții Constituționale referitoare la legea penală mai favorabilă nu era în vigoare, nefiind publicată în Monitorul Oficial, iar conform art. 147 alin. 4 din Constituție și art. 477 ind. 1 Cod procedură penală până la data publicării în Monitorul Oficial dispozițiile deciziei Curții Constituționale nu se aplică, instanța de apel reține:
Instanța de fond a procedat corect la analizarea incidenței dispozițiilor art. 5 cod penal în mod global și nu pe instituții autonome, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, potrivit căreia această apreciere se va realiza în mod global pe instituții, și nu în mod autonom.
Excepția de neconstituționalitate, fiind, de principiu, o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci a unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret; totodată, neconstituționalitatea nu are numai o funcție de prevenție, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată și doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, și o funcție sancționatorie. De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor.
C. constituțională pronunță decizii simple sau extreme, prin care se constată neconstituționalitatea integrală sau parțială a unei legi/ordonanțe, și decizii interpretative sau intermediare, denumite în doctrină și decizii cu rezervă de interpretare. De cele mai multe ori, cu privire la aceste decizii, C. folosește expresia „prevederile […] sunt constituționale numai în măsura în care…” sau “admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile […] sunt neconstituționale în măsura în care…”. În primul caz, arătând înțelesul constituțional al normei contestate, C. dispune că numai acest înțeles poate fi aplicat de instanța judecătorească, orice altă interpretare a normei fiind eo ipso neconstituțională, iar, în al doilea caz, C. constată neconstituționalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care înțeles sau interpretare a normei instanța de judecată nu mai poate să aplice, orice altă interpretare fiind în acord cu Legea fundamentală.
Indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când C. Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. În consecință, C. reține că într-o atare situație excepția de neconstituționalitate a fost admisă.
Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, C. a stabilit că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când C. Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare”
Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale privind constituționalitatea dispozițiilor art. 5 cod penal este o decizie interpretativă, prin care C. dispune că numai acest înțeles al art. 5 cod penal, cum este el statuat prin decizie, poate fi aplicat de instanța judecătorească.
Așa fiind, în mod corect prima instanță s-a conformat interpretării și aplicării în acord cu prevederile constituționale a art. 5 cod penal, prin aprecierea globală a legii mai favorabile, această orientare fiind deja impusă prin decizia menționată, chiar dacă efectele acesteia se produc de la data publicării. A ignora cele pronunțate de C. Constituțională la data de 06.05.2014, și în aplicarea cărora au procedat cele mai multe dintre instanțe, presupune un formalism excesiv și nejustificat, care nu își găsește rațiune, câtă vreme soluția se impunea cel mai târziu în calea de atac.
Nici critica formulată de parchet în latură penală, vizând avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, nu este întemeiată.
Potrivit art. 189 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat pentru retribuirea apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Public și Ministerului Administrației și Internelor. Protocolul nr._ încheiat între Ministerul Justiției și UNBR stabilește modalitatea de plată a apărătorilor desemnați din oficiu în cursul judecății. Lipsa unui protocol încheiat între Ministerul Public și UNBR care să reglementeze modalitatea de plată a apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmării penale nu face inaplicabile dispozițiile art. 189 Cod procedură penală, referitoare la retribuirea apărătorilor desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale.
Față de considerentele anterior expuse, C. urmează ca, în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. „b” cod proc. pen., să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 1328 din data de 16.05.2014 pronunțate de Judecătoria Iași, pe care o va menține.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului apelant durata arestării preventive de la 16.05.2014 la zi.
Va face aplicarea prevederilor art. 275 alin. 2 și alin. 3 cod proc. pen., privind plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul B. C. C. împotriva sentinței penale nr. 1328 din data de 16.05.2014 pronunțate de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului apelant durata arestării preventive de la 16.05.2014 la zi.
În baza art.272 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul apelant la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare avansate în apelul declarat de procuror, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014.
Președinte, Judecător,
C. I. ElenaObreja M. A. G.
Grefier,
R. E.
Red./tehn. C.I.E
2 ex. – 24.10.2014
Jud. Iași – jud. S. M. G.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 531/2014. Curtea... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Sentința nr. 142/2014.... → |
|---|
